A DOUA SECȚIUNE DECIZIE Cerere nr. 77964/14 Nesibe ALAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 2 iulie 2019 într-un comitet compus din Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecători, și Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie: recurenta, domnul Nesibe Alan, este un resortisant turc născut în 1944 și rezident în Karaman. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul Aktay și U.Ç. Aktay, avocații care exercită în Mercin. Guvernul turc ( mai mult decât) a fost reprezentat de agentul său. La 19 octombrie 2017, recurenta se plângea în special de o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. La 19 octombrie 2017, a fost comunicată guvernului o cerere privind pierderea valorii landului de expropriere acordat recurentei, iar cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplus. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: recurenta deținea un teren de 5 081,59 m (ilot (ada) n 185, parcelă (parsel) n 97), situat la Ermenek (Karaman). În 2002, Ministerul Apelor și Resurselor Naturale a aprobat proiectul de construcție a unui baraj și a unei centrale hidroelectrice la Ermenek. În 2006, Hotărârea Națională a Apelor ( Printr-o decizie publicată în Jurnalul Oficial la 31 ianuarie 2009, Consiliul de Miniștri a decis că terenurile implicate în acest proiect, care nu fuseseră încă expropriate conform procedurii normale, vor fi expropriate în conformitate cu procedura de urgență prevăzută în art. 27 din Legea privind exproprierea. La 19 martie 2009, administrația va fi sesizată în instanța de judecată din marile jurisdicții din orașul Ermenek ( La 4 iunie 2009, TGI a fixat la 21 900 de lire turce (TRY La 7 octombrie 2010, administrația sesizează TGI cu privire la o acțiune de stabilire a valorii la care se face referire în art. 10 din Legea privind proprietatea. 12. La 19 martie 2012, TGI a stabilit la 30 822,42 TRY (aproximativ 13 014). EUR), această sumă fiind valoarea terenului la data sesizării sale și a arătat că reclamanta a primit deja plata a 21 900 TRY în cadrul procedurii de urgență și a solicitat administrației să plătească soldul, respectiv 8 922,42 TRY (aproximativ 3 767 EUR). Recurenta a primit plata acestei sume și terenul a fost înscris în numele administrației din registrul în cauză 13. La 13 noiembrie 2012, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță și, la 11 aprilie 2013, a respins cererea prin rectificarea hotărârii. 14. La 13 iunie 2013, recurenta a introdus o acțiune individuală în fața Curții Constituționale, denunțând, printre altele, o încălcare a dreptului său de proprietate ca urmare a neaplicarea unor dobânzi restante la La 21 iulie 2014, Curtea Constituțională a declarat recursul recurentei inadmisibile și a constatat că deprecierea suferită sub efectul inflației de către reclamantă a reprezentat 3,4% din plata despăgubirii și a concluzionat că cauza referitoare la neaplicarea de dobânzi era în mod clar nefondată. Dreptul și practica internă relevantă 16. Dreptul și practica internă relevante în acest caz sunt descrise în hotărârea Dökmeci c. Turcia 74155/14, §§ 30-34, 6 decembrie 2016). GRIEF 17. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție, reclamanta se plânge de neaplicarea de dobânzi în cazul în care nu se aplică dobânzi în cazul în care sunt exproprierii. EN În opinia recurentei, măsura în cauză nu reflectă valoarea reală a terenului său și consideră că, având în vedere durata procedurii și durata landului de către administrația din imediata apropiere a procedurii de urgență, statul ar fi trebuit să fie însoțit de dobândă. 19. Guvernul observă că, potrivit metodei de calcul adoptate în cauza Dökmeci Mai sus, pierderea valorii suferită în cazul de față în raport cu întreaga proprietate a fost mai mică de 5 %. În ceea ce privește cauzele Arabace c. Turcia ((dec.), nr. 65714/01, 7 martie 2002) și Kurtulus c. Turcia ((dec.), nr. 24689/06, 28 septembrie 2010), consideră, prin urmare, că cererea este în mod evident greșit întemeiată. 20. Recurenta nu se pronunță asupra acestui punct. 21. Curtea amintește că a luat deja o hotărâre cu privire la un litigiu similar cu cel prezentat de recurentă și încheiat cu încălcarea articolului 1 din Protocolul 1 din cauza unei pierderi de valoare de 7,7% în raport cu totalitatea de lacună de expropriere (Dökmeci, citată anterior, §§ 50-60). Cu toate acestea, în cauzele Arbacius Kurtulus (decizii menționate mai sus), Curtea a considerat că o mică diferență (mai puțin de 5 %) între suma vărsată și plata integrală putea fi redusă ca o marjă de profit determinată de metoda de calcul și că aceasta nu rupea echilibrul corect între protejarea interesului general și cea a drepturilor persoanelor interesate. 22. Curtea constată, în speță, că deprecierea suferită sub efectul inflației de către inflația plătită recurentei este, după cum a indicat Curtea Constituțională, de 3,4 23. (decizii susmenționate), Comisia consideră că transferul unei sume mult mai mici decât cel pe care recurenta l-ar fi perceput dacă ar fi fost ajustat în funcție de inflație nu a compromis echilibrul corect dintre protecția interesului general și cea a drepturilor de proprietate intelectuală 24. Prin urmare, rezultă că cererea este în mod clar greșit întemeiată și că trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 5 septembrie 2019. Hasan Bakkarc
Requête n
o
77964/14
Nesibe ALAN
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 2 juillet 2019 en un comité composé de
:
Julia Laffranque,
présidente,
Ivana Jelić,
Arnfinn Bårdsen,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 11 décembre 2014,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
La requérante, M
me
Nesibe Alan, est une ressortissante turque née en
1944 et résidant à Karaman. Elle a été représentée devant la Cour par M
es
A.
Aktay et U.Ç. Aktay, avocats exerçant à Mersin.
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
La requérante se plaignait en particulier d’une violation de l’article
1 du Protocole n
o
1 à la Convention.
4.
Le 19 octobre 2017, le grief concernant la perte de la valeur de l’indemnité d’expropriation accordée à la requérante a été communiqué au Gouvernement et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus.
A.
Les circonstances de l’espèce
5.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
6.
La requérante était propriétaire d’un terrain d’une superficie de 5
081,59 m
2
(îlot (
ada
) n
o
185, parcelle (
parsel
) n
o
97), situé à Ermenek (Karaman).
7.
En 2002, le ministère de l’Énergie et des Ressources naturelles approuva le projet de construction d’un barrage et d’une centrale hydroélectrique à Ermenek. En 2006, la direction nationale des eaux («
l’administration
») déclara ce projet d’utilité publique. La requérante se trouvait parmi les propriétaires touchés par ce projet.
8.
Par une décision publiée au Journal officiel le 31 janvier 2009, le Conseil des ministres décida que les terrains concernés par ce projet, qui n’avaient pas encore été expropriés selon la procédure normale, seraient expropriés selon la procédure d’urgence prévue par l’article 27 de la loi sur l’expropriation.
9.
Le 19 mars 2009, l’administration saisit le tribunal de grande instance d’Ermenek («
le TGI
») sur le fondement de la disposition en question.
10.
Le 4 juin 2009, le TGI fixa l’indemnité provisoire à 21
900
livres turques (TRY – environ 10
035 euros (EUR)) et ordonna l’expropriation d’urgence du terrain litigieux. La requérante reçut paiement de la somme et l’administration fut autorisée à prendre possession du terrain.
11.
Le 7 octobre 2010, l’administration saisit le TGI d’une action visant à déterminer le montant de l’indemnité d’expropriation, telle que prévue par l’article 10 de la loi sur l’expropriation.
12.
Le 19 mars 2012, le TGI fixa l’indemnité d’expropriation à 30
822,42 TRY (environ 13
014
EUR), ce montant étant la valeur du terrain à la date de sa saisine. Il releva que la requérante avait déjà reçu paiement de 21
900
TRY dans le cadre de la procédure d’urgence, et il enjoignit à l’administration d’acquitter le solde, soit 8
922,42
TRY (environ 3
767
EUR). La requérante reçut paiement de cette somme et le terrain fut inscrit au nom de l’administration sur le registre foncier.
13.
Le 13 novembre 2012, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance et, le 11 avril 2013, elle rejeta la demande en rectification de l’arrêt.
14.
Le 13 juin 2013, la requérante introduisit un recours individuel devant la Cour constitutionnelle, dénonçant notamment une atteinte à son droit de propriété en raison de la non-application d’intérêts moratoires à l’indemnité d’expropriation.
15.
Le 21 juillet 2014, la Cour constitutionnelle déclara le recours de la requérante irrecevable. Elle observa que la déprécation subie sous l’effet de l’inflation par l’indemnité versée à la requérante représentait 3,4
% de l’indemnité et conclut que le grief relatif à la non-application d’intérêts était manifestement mal fondé.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
16.
Le droit et la pratique internes pertinents en l’espèce sont décrits dans l’arrêt
Dökmeci c. Turquie
(n
o
74155/14, §§ 30-34, 6 décembre 2016).
GRIEF
17.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, la requérante se plaint de la non-application d’intérêts à l’indemnité d’expropriation.
18.
La requérante soutient que l’indemnité qui lui a été accordée ne reflète pas la valeur réelle de son terrain. Elle estime que, compte tenu de la durée de la procédure et de l’emprise du terrain par l’administration dès l’issue de la procédure d’urgence, l’indemnité aurait dû être assortie des intérêts.
19.
Le Gouvernement fait observer que, selon
la méthode de calcul adoptée
dans l’affaire
Dökmeci
précitée, la perte de valeur subie en l’espèce par rapport à la totalité de l’indemnité d’expropriation était inférieure à 5
%. Se référant aux affaires
Arabacı c. Turquie
((déc.), n
o
65714/01, 7
mars 2002), et
Kurtuluș c. Turquie
((déc.), n
o
24689/06, 28 septembre 2010), il estime dès lors que la requête est manifestement mal fondée.
20.
La requérante ne se prononce pas sur ce point.
21.
La Cour rappelle avoir déjà statué sur un grief similaire à celui présenté par la requérante et conclu à la violation de l’article 1 du Protocole
n
o
1 en raison d’une perte de valeur de 7,7 % par rapport à la totalité de l’indemnité d’expropriation (
Dökmeci
, précité, §§ 50-60). Cela dit, dans les affaires
Arabacı
et
Kurtuluș
(décisions précitées), la Cour a estimé qu’une petite différence (moins de 5
%) entre le montant versé et l’indemnisation intégrale pouvait s’interpréter comme une marge d’imprécision provoquée par la méthode de calcul et qu’elle ne rompait pas le juste équilibre entre la sauvegarde de l’intérêt général et celle des droits des intéressés.
22.
La Cour observe en l’espèce que la dépréciation subie sous l’effet de l’inflation par l’indemnité versée à la requérante est, comme l’a indiqué la Cour constitutionnelle, de 3,4
%.
23.
À la lumière des affaires
Arabacı
et
Kurtuluș
(décisions précitées), elle estime que le versement d’un montant très légèrement inférieur à celui que la requérante aurait perçu si l’indemnité avait été ajustée en tenant compte de l’inflation n’a pas compromis le juste équilibre entre la sauvegarde de l’intérêt général et celle des droits de l’intéressée.
24.
Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 5 septembre 2019.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Greffier adjoint
Présidente