SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 11383/08 S.S. HASTKENT KONUT YAPI KOOPERAAT Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, S.S. Hasatkent Konut Yap Electrolux Kooperativi, este o societate cooperativă cu răspundere limitată de drept turc cu sediul la Ankara. Ea este reprezentată în fața Curții de către M. H. Erddayand a fost reprezentat de agentul său, un avocat din Ankara. Guvernul turc (adică guvernul turc) a fost reprezentat de agentul său. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 august 2000, reclamanta a efectuat achiziționarea de acțiuni pe două terenuri în coproprietate indivizibile în valoare de 46 500 de cărți turce noi (TRY).
La 7 septembrie 2000, doi dintre ceilalți coproprietari au intentat în fața Tribunalului de Mare Instanță din Polatl În rapoartele lor din 9 iunie și 25 decembrie 2003, experții au estimat valoarea bunurilor la 14 141 TRY. La 27 ianuarie 2004, această sumă a fost depusă la casa de depozite a tribunalului de către solicitanți. La 19 februarie 2004, instanța a dat câștig de cauză reclamanților. 141 TRY să fie rambursată recurentei atunci când hotărârea a devenit definitivă. Recurenta a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri. 10. La 30 decembrie 2004, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea din 19 februarie 2004 din motive procedurale. 11. Tribunalul, hotărând la trimitere, s-a conformat hotărârii Curții de Casație.
După ce a dispus o a treia competență, se consideră că a existat o coluziune și că suma de cumpărare a terenului de către reclamant nu era în realitate cea indicată în actul de vânzare. El a ordonat din nou înscrierea terenurilor în numele reclamanților și a decis că suma de 14 La 6 iunie 2006, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea atacată.
S-a considerat că coluziunea nu a fost dovedită și că a fost necesar să se solicite reclamanților să își exercite dreptul de preempțiune asupra sumei indicate în actul de vânzare și că, în cazul în care părțile interesate acceptau această sumă, acestea trebuiau să depună această sumă la casa de depozite a instanței în termenul stabilit și să achiziționeze astfel proprietatea terenului în litigiu 14. La data de 17 octombrie 2006, tribunalul s-a conformat hotărârii Curții de Casație și a acordat reclamanților un termen pentru depunerea sumei de 46 Într-o decizie care a devenit definitivă la 13 decembrie 2007, instanțele naționale au acceptat cererea lor. În consecință, proprietatea acțiunilor dobândite de reclamantă a fost transferată reclamanților.
În schimb, la 10 ianuarie 2008, reclamanta a primit suma de 46 500. TRY și taxele de transfer pe care le plătise pentru achiziționarea acțiunilor menționate. Dreptul și practica internă relevante 15. Art. 732 din Codul civil prevede că, atunci când unul dintre indivizi dorește să-și vândă acțiunile din cadrul subdiviziunii, ceilalți indivizi au dreptul de preempție. 16. În temeiul articolului 733 din Codul civil, vânzătorul sau cumpărătorul trebuie să informeze, prin intermediul unui notar, titularii dreptului de preempțiune cu privire la încheierea contractului de vânzare și la conținutul acestuia. În cazul în care titularul intenționează să își exercite dreptul, acesta trebuie să-și exercite dreptul în termen de trei luni de la data la care a luat cunoștință de încheierea contractului și de conținutul acestuia, dar nu mai târziu de doi ani de la înscrierea noului proprietar în registrul funciar.
17. În conformitate cu art. 734 din Codul civil, înainte ca părțile în litigiu să fie înregistrate în numele său, titularul dreptului de preempțiune trebuie să înregistreze, în termenul și în conformitate cu modalitățile stabilite de judecător, valoarea prețului de vânzare și a costurilor de transfer suportate de cumpărător. Cel care, fără o cauză legitimă, este îmbogățit cu cheltuielile de judecată ale persoanei respective, este obligat să restituie. Restituirea se datorează, în special, a ceea ce a fost primit fără o cauză valabilă, în virtutea unei cauze care nu se realizează, sau a unei cauze care a decăzut. GRIEF 19. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție reclamanta se plânge de deprecierea, sub efectul inflației și al duratei excesive a procedurii, a valorii rambursării prețului de vânzare de care a beneficiat; ea consideră că această durată a condus la îmbogățirea fără cauză a reclamanților în detrimentul său.
Recurenta susține că circumstanțele cauzei au dus la o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 21. Guvernul contestă această teză, excită în special de la neobosirea căilor de atac interne. Tribunalul susține că, înainte de a sesiza Curtea, recurenta ar fi trebuit să atribuie beneficiarilor dreptului de preempție în fața instanțelor naționale o acțiune în îmbogățire fără cauză, ca urmare a deprecierii, sub efectul inflației, a valorii rambursării prețului de vânzare.
Guvernul prezintă Curții o hotărâre a celei de-a treia Camere civile a Curții de Casație din 26 februarie 2008 privind această acțiune și susține că această acțiune a fost eficientă și subliniază faptul că există o diferență considerabilă între valoarea bunurilor indicate în actul de vânzare (46 500 TRY) și valoarea sa reală determinată de experții judiciari (14) 141 TRY), astfel încât beneficiarii care au fost de acord să plătească suma indicată în actul de vânzare, recurenta nu ar fi suferit niciun prejudiciu în sensul articolului 1 din Protocolul 22. Curtea Constituțională nu avea posibilitatea de a sesiza Curtea Constituțională, o cale de atac care nu a fost totuși invocată de guvern. Recurenta își reiterează obiecțiile și declară că a suferit o încălcare disproporționată a dreptului său la respectarea proprietăților sale în sensul art. 1 din protocol 1 din cauza deprecierii monetare în cursul procedurii în fața instanțelor naționale.
23. Curtea amintește că, în termenii articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne, care trebuie să fie atât legate de încălcările incriminate, disponibile și adecvate. Comisia reamintește, de asemenea, că este de competența guvernului excitant al neobosirii să convingă Curtea că acțiunea a fost efectivă și disponibilă atât în teorie, cât și în practică la momentul faptelor, adică era accesibilă, era de natură să îi ofere reclamantului redobândirea obiecțiilor sale și prezenta perspective rezonabile de succes.
După ce s-a demonstrat acest lucru, aceasta îi revine reclamantului că este necesar să se stabilească că acțiunea invocată de guvern a fost de fapt utilizată sau, din orice motiv, nu a fost nici adecvată, nici efectivă, având în vedere faptele cauzei sau că anumite circumstanțe speciale îl exonerau de această obligație (Molla Sali c. Grecia [GC], n 20452/14, § 89, 19 decembrie 2018 24. Curtea arată mai întâi că, în speță, recurenta a efectuat achiziționarea de acțiuni pe două terenuri aflate în coproprietate indivizibilă în valoare de 46 500 TRY. Aceasta constată că, în cursul procedurii judiciare, valoarea reală a terenurilor a fost estimată la 14 141 TRY. Celelalte persoane care au fost de acord să plătească suma indicată în actul de vânzare în cursul procedurii în fața instanțelor civile, recurenta a primit suma de 46 500 TRY.
recurenta se plânge de deprecierea monetară din cauza termenului scurs între achiziționarea sa la 8 august 2000 și data la care dreptul de preempție a fost în cele din urmă pus în aplicare. 25. Curtea observă apoi că guvernul care a ridicat o excepție de la neobosirea căilor de atac interne, a prezentat Curții o decizie de justiție a Curții de Casație care să demonstreze că acțiunea în îmbogățire fără cauză împotriva beneficiarilor dreptului de preempție era o acțiune accesibilă și că aceasta era susceptibilă de a oferi recurentei o perspectivă rezonabilă de succes (punctul 21 de mai sus). 26. Curtea constată, în sfârșit, că reclamanta, reprezentată de un avocat, nu a demonstrat că această acțiune nu era nici adecvată, nici efectivă sau că aceasta era exonerată de obligația de a-l epuiza în circumstanțele cauzei.
Comisia nu a răspuns argumentelor guvernului pârât cu privire la acest aspect și-a exprimat satisfacția cu privire la faptul că acțiunea individuală în fața Curții Constituționale nu era posibilă în circumstanțele cauzei, un argument cu totul străin cu excepția celui al guvernului. 27. Prin urmare, Curtea respinge obiecțiunile recurentei pentru nu Extindere a căilor de atac interne în temeiul articolului 1 și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 5 septembrie 2019. Hasan Bak
DÉCISION Requête n o 11383/08
contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 2 juillet 2019 en un comité composé de : Valeriu Grițco, président, Egidijus Kūris, Darian Pavli, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 29 février 2008, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.La requérante, S.S. Hasatkent Konut Yapı Kooperatifi, est une société coopérative à responsabilité limitée de droit turc ayant son siège à Ankara. Elle est représentée devant la Cour par M e H. Erdayandı, avocat exerçant à Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent. A. Les circonstances de l’espèce
2.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
3.Le 8 août 2000, la requérante fit l’acquisition de parts sur deux terrains en copropriété indivise pour un montant de 46 500 nouvelles livres turques (TRY).
4.Le 7 septembre 2000, deux des autres copropriétaires intentèrent devant le tribunal de grande instance de Polatlı (« le tribunal ») une action en annulation de la vente en se prévalant de leur droit de préemption
5.Le tribunal de grande instance de Polatlı ordonna une expertise afin de déterminer la valeur réelle des terrains.
6.Dans leurs rapports des 9 juin et 25 décembre 2003, les experts estimèrent la valeur des biens à 14 141 TRY.
7.Le 27 janvier 2004, ce montant fut déposé à la caisse des dépôts du tribunal par les demandeurs.
8.Le 19 février 2004, le tribunal donna gain de cause aux demandeurs. Il ordonna l’inscription des terrains en leurs noms sur le registre foncier. Il décida également que la somme de 14 141 TRY soit remboursée à la requérante lorsque le jugement devint définitif.
9.La requérante forma un pourvoi en cassation contre ce jugement.
10.Le 30 décembre 2004, la Cour de cassation cassa le jugement du 19 février 2004 pour des raisons procédurales.
11.Le tribunal, statuant sur renvoi, se conforma à l’arrêt de la Cour de cassation. Après avoir ordonné une troisième expertise, il estima qu’il y avait eu une collusion et que le montant de l’achat des terrains par la requérante n’était pas en réalité celui indiqué sur l’acte de vente. Il ordonna une nouvelle fois l’inscription des terrains au nom des demandeurs et décida que la somme de 14 141 TRY soit remboursée à la requérante lorsque le jugement devint définitif.
12.La requérante se pourvut en cassation de ce jugement.
13.Le 6 juin 2006, la Cour de cassation cassa le jugement attaqué. Il estima que la collusion n’avait pas été prouvée et qu’il fallait demander aux demandeurs s’ils voulaient faire usage de leur droit de préemption sur le montant indiqué dans l’acte de vente et que si les intéressés acceptaient cette somme, ils devaient déposer ce montant à la caisse des dépôts du tribunal dans le délai imparti et acquérir ainsi la propriété des terrains litigieux.
14.L’affaire revint devant la juridiction de première instance. À l’audience du 17 octobre 2006, le tribunal se conforma à l’arrêt de la Cour de cassation et accorda aux demandeurs un délai pour déposer le montant de 46 500 TRY à la caisse des dépôts. Les demandeurs s’exécutèrent. Par une décision devenue définitive le 13 décembre 2007, les juridictions nationales firent droit à leur demande. En conséquence, la propriété des parts acquis par la requérante fut transférée aux demandeurs. En contrepartie, le 10 janvier 2008, la requérante se vit octroyer la somme de 46 500 TRY et les frais de mutation qu’elle avait déboursé pour l’acquisition desdites parts. B. Le droit et la pratique internes pertinents
15.L’article 732 du code civil prévoit que lorsque l’un des indivisaires souhaite vendre ses parts de l’indivision, les autres indivisaires disposent d’un droit de préemption.
16.En vertu de l’article 733 du code civil, le vendeur ou l’acheteur doit informer, par le biais d’un notaire, les titulaires du droit de préemption de la conclusion du contrat de vente et de son contenu. Si le titulaire entend exercer son droit, il doit l’invoquer dans les trois mois à compter du moment où il a eu connaissance de la conclusion du contrat et de son contenu, mais au plus tard deux ans après l’inscription du nouveau propriétaire au registre foncier.
17.Conformément à l’article 734 du code civil, avant que les parts litigieuses ne soient enregistrées en son nom, le titulaire du droit de préemption doit consigner, dans le délai et selon les modalités fixées par le juge, le montant du prix de vente et des frais de mutation exposés par l’acheteur.
18.L’article 77 du code civil dispose ce qui suit : « Celui qui, sans cause légitime, s’est enrichi aux dépens d’autrui, est tenu à restitution. La restitution est due, en particulier, de ce qui a été reçu sans cause valable, en vertu d’une cause qui ne s’est pas réalisée, ou d’une cause qui a cessé d’exister. » GRIEFS
19.Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 de la Convention la requérante se plaint de la dépréciation, sous l’effet de l’inflation et de la durée excessive de la procédure, de la valeur du remboursement du prix de vente dont elle a bénéficié. Elle estime que ladite durée a conduit à l’enrichissement sans cause des demandeurs à son détriment. EN DROIT
20.La requérante allègue que les circonstances de la cause ont emporté violation de l’article 1 du Protocole n o 1.
21.Le Gouvernement conteste cette thèse. Il excipe notamment du non-épuisement des voies de recours internes. Il soutient qu’avant de saisir la Cour, la requérante aurait dû assigner les bénéficiaires du droit de préemption devant les juridictions nationales d’une action en enrichissement sans cause du fait de la dépréciation, sous l’effet de l’inflation, de la valeur du remboursement du prix de vente. Le Gouvernement soumet à la Cour un arrêt de la 3 ème chambre civile de la Cour de cassation du 26 février 2008 concernant cette action et fait valoir que ce recours était effectif. De plus, il souligne le fait qu’il y avait une différence considérable entre la valeur des biens indiquée dans l’acte de vente (46 500 TRY) et sa valeur réelle déterminée par les experts judiciaires (14 141 TRY), de telle sorte que les bénéficiaires ayant accepté de payer la somme indiquée dans l’acte de vente, la requérante n’aurait pas subi de préjudice au sens de l’article 1 du Protocole n o 1.
22.La requérante ne répond pas à l’argument du Gouvernement relatif à l’action en enrichissement sans cause. Elle se contente de soutenir qu’il n’y avait pas la possibilité de saisir la Cour constitutionnelle, une voie recours qui n’avait pas pourtant été soulevée par le Gouvernement. La requérante réitère ses griefs et allègue avoir subi une atteinte disproportionnée à son droit au respect de ses biens au sens de l’article 1 du Protocole n o 1, en raison de la dépréciation monétaire au cours de la procédure devant les juridictions nationales.
23.La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes, qui doivent être à la fois relatives aux violations incriminées, disponibles et adéquates. Elle rappelle également qu’il incombe au Gouvernement excipant du non-épuisement de convaincre la Cour que le recours était effectif et disponible tant en théorie qu’en pratique à l’époque des faits, c’est-à-dire qu’il était accessible, était susceptible d’offrir au requérant le redressement de ses griefs et présentait des perspectives raisonnables de succès. Une fois cela démontré, c’est au requérant qu’il revient d’établir que le recours évoqué par le Gouvernement a en fait été employé ou bien, pour une raison quelconque, n’était ni adéquat ni effectif compte tenu des faits de la cause ou encore que certaines circonstances particulières le dispensaient de cette obligation ( Molla Sali c. Grèce [GC], n o 20452/14, § 89, 19 décembre 2018).
24.La Cour relève d’abord qu’en l’espèce, la requérante a fait l’acquisition de parts sur deux terrains en copropriété indivise pour un montant de 46 500 TRY. Elle observe que lors de l’expertise judiciaire la valeur réelle desdits terrains a été estimée à 14 141 TRY. Les autres indivisaires ayant accepté de payer la somme indiquée dans l’acte de vente lors de la procédure devant les juridictions civiles, la requérante se vit octroyer la somme de 46 500 TRY. La requérante se plaint de la dépréciation monétaire en raison du délai écoulé entre son acquisition le 8 août 2000 et la date à laquelle le droit de préemption a finalement pu être mis en œuvre.
25.La Cour observe ensuite que le Gouvernement qui a soulevé une exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes, a soumis à la Cour une décision de justice de la Cour de cassation démontrant que l’action en enrichissement sans cause contre les bénéficiaires du droit de préemption, était un recours accessible et qu’elle était susceptible d’offrir à la requérante de perspective raisonnable de succès (paragraphe 21 ci ‑ dessus).
26.La Cour note enfin que la requérante, représentée par un avocat, n’a pas démontré que ce recours n’était ni adéquat ni effectif ou qu’elle était dispensé de l’obligation de l’épuiser dans les circonstances de la cause. Elle n’a pas répondu aux arguments du gouvernement défendeur sur ce point et s’est contentée de faire valoir que le recours individuel devant la Cour constitutionnelle n’était pas possible dans les circonstances de la cause, un argument pourtant totalement étranger à l’exception soulevée par le Gouvernement.
27.Par conséquent, la Cour rejette les griefs de la requérante pour non ‑ épuisement des voies de recours internes en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 5 septembre 2019. Hasan Bakırcı Valeriu Grițco Greffier adjoint Président