2rac-253/23 — Încasarea datoriei

La 18 octombrie 2017, Societatea cu Răspundere Limitată ,,Dimail Grup” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată ,,Cartal” cu privire la încasarea datorie.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a indicat că, la 20 ianuarie 2011, a încheiat cu Societatea cu Răspundere Limitată „Cartal”, contract de prestări servicii de pază. Conform dispozițiilor contractuale, reclamanta urma să presteze serviciile de pază a obiectivului Societății cu Răspundere Limitată ,,Cartal”, iar pârâta s-a obligat să achite retribuția convenită – 1800 de lei/lunar.

Reclamanta a indicat că, și-a executat obligațiile sale contractuale, iar pârâta achita în mod regulat serviciile de pază, însă începând cu 16 ianuarie 2014 și până la 17 octombrie 2014, data la care s-a solicitat rezilierea contractului, nu a achitat serviciul prestat, astfel acumulând o datorie în sumă de 45403 de lei.

La 31 octombrie 2017, părțile au încheiat un act de verificare reciprocă a creanțelor, din cuprinsul căruia rezultă că pârâta a confirmat existența unei datorii în sumă de 45 403 de lei pentru serviciile de pază, aferentă situației de la data de 31 octombrie 2014.

În vederea recuperării sumei datorate, la 17 noiembrie 2014, reclamanta a înaintat pretenție către pârâtă, solicitând executarea obligațiilor contractuale. Deși nu a oferit un răspuns la cererea expediată, pârâta a făcut în repetate rânduri promisiuni verbale privind achitarea datoriei, fără însă a-și onora obligațiile sale contractuale.

Totodată, conform pct. 9.4 din contract, pentru întârzierea achitării serviciilor prestate este prevăzută o penalitate de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere. În aceste condiții, reclamanta consideră că este îndreptățită să solicite și încasarea penalităților în sumă de 40 862 de lei. 1

Reclamanta, Societatea cu Răspundere Limitată ,,Dimail Grup”, a solicitat încasarea de la Societatea cu Răspundere Limitată ,,Cartal” în beneficiul său datoria în sumă de 45 403 de lei, penalității de întârziere în sumă de 40 862 de lei și a cheltuielilor judiciare suportate în prezentul proces. ASPECTE DE PROCEDURĂ:

Prin încheierea din 12 martie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, s- a admis cererea Societății cu Răspundere Limitată ,,Cartal” privind excepția de tardivitate. S-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Dimail Grup”, ca fiind tardivă (vol. I, f.d. 80-81).

Prin decizia din 20 mai 2019 a Curții de Apel Cahul, s-a admis cererea de recurs depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Dimail Grup”. S-a casat integral încheierea din 12 martie 2019 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, cu restituirea cauzei spre rejudecare, în alt complet de judecată ( vol. I, f.d. 107- 114).

La 07 octombrie 2022, Societatea cu Răspundere Limitată ,,Dimail Grup” a depus cerere de apel nemotivată, ulterior, la 05 decembrie 2022, a depus cerere de apel motivată împotriva hotărârii din 08 septembrie 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, solicitând admiterea cererii de apel, casarea parțială a hotărârii primei instanțe în partea respingerii cererii de chemare în judecată, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a cererii de chemare în judecată (vol. I, f. d. 172, 187-189).

În consolidarea soluţiei adoptate, instanţa de apel a reținut că, potrivit contractului încheiat între Societatea cu Răspundere Limitată ,,Dimail Grup” și Societatea cu Răspundere Limitată ,,Cartal”, plata pentru serviciile de pază prestate se face lunar până la data de 20 al fiecărei luni, iar ultima prestație a avut loc la data de 17 octombrie 2014, conform facturii fiscale.

Instanța de apel a considerat neîntemeiate argumentele instanței de fond, cu privire la existența unor prestații succesive, or, la caz prestațiile de serviciu de pază alcătuiesc un tot unitar, și în temeiul art. 272 alin. (9) din Codul civil, (în vigoare până la 01 martie 2019), prescripția de înaintare a acțiunii curge de la data ultimei prestații neexecutate. Iar ultima prestație neexecutată de Societatea 3 cu Răspundere Limitată ,,Cartal” față de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Dimail Grup”, este din luna octombrie 2014, fapt confirmat prin copia facturii fiscale anexată de reclamantă/apelantă (f/d 74). Prin urmare, instanța de apel a conchis că cererea de chemare în judecată a fost depusă în interiorul termenului de prescripție extinctivă.

Instanța de apel a reținut că, potrivit condițiilor contractuale, părțile au stabilit o plată lunară de 1 800 de lei pentru serviciile de pază, care urma să fie efectuată până la data de 20 a fiecărei luni pentru serviciile prestate. Cu toate acestea, pârâta/apelanta nu și-a executat obligațiile contractuale față de Societatea cu Răspundere Limitată „Dimail Grup”. Acest fapt este confirmat prin actul de verificare a decontărilor reciproce, din care rezultă existența datoriei pârâtei față de reclamantă în sumă de 45 403 de lei.

Instanța de apel a notat că actul de verificare a decontărilor reciproce a fost semnat de ambele părți ale procesului civil, fapt ce denotă că Societatea cu Răspundere Limitată „Cartal” a recunoscut existența datoriei acumulate. Totodată, executarea obligațiilor contractuale de către Societatea cu Răspundere Limitată „Dimail Grup” este confirmată prin copiile facturilor fiscale anexate la dosar, aferente perioadei 17 ianuarie 2014 – 17 octombrie 2014, moment în care Societatea cu Răspundere Limitată „Cartal” a încetat achitarea serviciilor prestate. Facturile respective poartă semnătura administratorului Societății cu Răspundere Limitată „Cartal”, ceea ce atestă recunoașterea faptului că reclamanta/apelanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, asigurând serviciile de pază convenite.

Prin urmare, instanța de apel a ajuns la concluzia că cererea de chemare în judecată este întemeiată și urmează a fi admisă integral.

Cu privire la argumentul pârâtei/apelantei, Societatea cu Răspundere Limitată „Cartal”, potrivit căruia actul de verificare a decontărilor nu ar fi fost semnat de persoane cu funcții de răspundere din cadrul întreprinderii, instanța de apel l-a considerat declarativ, deoarece societatea nu a prezentat probe pertinente care să demonstreze că documentul nu a fost semnat de organele sale de conducere. În același timp, pârâta / apelanta nu a administrat nicio probă privind eventuala falsificare a semnăturii reprezentantului întreprinderii pe actul de verificare a decontărilor. Prin urmare, instanța de apel a ajuns la concluzia că Societatea cu Răspundere Limitată „Cartal” nu și-a îndeplinit obligația de a proba faptele invocate, astfel cum este prevăzută de art. 118 din Codul de procedură civilă.

La 27 septembrie 2023, prin intermediul oficiului poștal, Societatea cu Răspundere Limitată „Cartal” a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 25 mai 2023 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 08 septembrie 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea integrală a deciziei instanței de apel și casarea parțială a hotărârii instanței de fond, în partea încasării penalității, cu pronunțarea unei noi decizii prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă integral.

Recurenta a invocat că cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Dimail Grup” este prescrisă conform art. 267 și art. 272 din Codul civil.

La 17 mai 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatei copia cererii de recurs depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Cartal”, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței.

Până la examinarea admisibilității recursului, Societatea cu Răspundere Limitată „Dimail Grup” nu și-a valorificat drepturile sale procedurale și nu a depus referință.

Art. 433 din Codul de procedură civilă: „ (1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat; e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanţă fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenţei; f) recursul este vădit neîntemeiat. 5 (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Art. 432 din Codul de procedură civilă: „ (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. (2) Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)-f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „ (1) În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Astfel, recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Cartal”, la 27 septembrie 2023, se consideră depus în termenul stabilit de lege.

Din analiza prevederilor legale reţinute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului, urmează să însuşească în condiţiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente şi serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanţei de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie reţine că Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar şi cerinţa de seriozitate a cererii din perspectiva 6 invocării unor veritabile şi esenţiale încălcări de drept procedural şi material capabile să răstoarne deciziile instanţei de apel contestate.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conţină o motivare convingătoare şi întemeiată în condiţiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanţele expuse se referă la formalităţile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului şi filtrului de admisibilitate.

Instanţa de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentei cu soluţia pronunţată de instanța de apel şi nu relevă interpretarea contrară a legii şi aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că cererea de recurs depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Cartal” nu conține argumente concrete față de decizia instanței de apel, ci s-a limitat la o simplă exprimare a dezacordului cu soluția pronunțată. Recursul nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, întrucât nu conține motive de drept și nici temeiuri care să justifice reformarea deciziei recurate.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei şi care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanţelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum şi dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de actul de dispoziţie pronunţat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greşelilor imputate instanței de apel şi o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări şi/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie 7 s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită şi în contextul rolului şi funcţiei legale a instanţei judecătoreşti supreme care constă, în special, în asigurarea şi interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să ţină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate şi a avea succes, de aceste însuşiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudenţa sa constantă statuează că dreptul de acces la instanţe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condiţiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăşi natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condiţiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franţei, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în faţa instanţelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ţinut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept naţional şi de rolul instanţelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenţei CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerinţele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 424 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii atacate doar în limitele invocate în recurs. Această prevedere nu permite instanței de recurs să admită recursul din alte considerente decât cele invocate în recurs. Prin urmare, la examinarea recursurilor împotriva deciziilor curții de apel, Curtea Supremă de Justiție este legată de motivele invocate în recurs și nu poate casa decizia pentru alte motive decât cele invocate în recurs.

Societatea cu Răspundere Limitată „Cartal” a declarat recurs, susținând că acțiunea este prescrisă, dar nu a adus nici o argumentare juridică prin care să răstoarne concluziile instanței de apel. Or, recurentul trebuia să argumenteze că actul de verificare din 31 octombrie 2014, semnat de administratorul societății, nu reprezintă o recunoaștere a datoriei.

Respectiv, instanța de recurs nu poate formula argumente în locul recurentei și nu poate examina faptele dacă acestea nu au fost contestate. 8

În astfel de circumstanţe, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează de a aprecia recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Cartal”, ca fiind inadmisibil. 46. Ţinând cont de cele expuse supra şi în temeiul art. 431 alin. (1), alin. (2), art. 433 alin. (1) lit. a), 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Cartal”, împotriva deciziei din 25 mai 2023 a Curţii de Apel Cahul. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Oxana Parfeni 9