2rac-210/23 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- Recurs declarat până la 01 septembrie 2023, temeiurile nu se încadrează în art. 432 alin. 1-4 din Codul de procedură civilă. Recursul exercitat conform Sectiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material si procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu si temeinicia ei în fapt.
2rac-210/23 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Triart Meșter”, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Mistin Com” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Triart Meșter” cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei din 15 decembrie 2022 a Curții de Apel Bălți (Dosarul nr. 2rac-210/23 NR. PIGD 2-21164127-01-2rac-30082023) Recurs declarat până la 01 septembrie 2023, temeiurile nu se încadrează în art. 432 alin. (1)-(4) din Codul de procedură civilă. Recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
Judecătoria Bălți, sediul Central, jud. – Al-dru Roșca Curtea de Apel Bălți, jud. – S. Procopciuc, D. Colorevschi, D. Stănilă 15 octombrie 2025 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Triart Meșter”, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Oxana Parfeni, Președinte, Gheorghe Stratulat, Ion Munteanu, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 05 noiembrie 2022, SRL „Mistin Com”, reprezentată de avocatul Denis Staruș a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Triart Meșter” cu privire la încasarea datoriei (f. d. 2-5).
În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că, la 14 mai 2021 a fost întocmită scrisoarea de trăsură CMR potrivit căreia SRL „Mistin Com” în calitate de beneficiar și exportator a comandat de la SRL „Triart Meșter” în calitate de transportator, transportarea internațională a mărfurilor din Republica Moldova spre Federația Rusă.
Astfel, potrivit comenzii și scrisorii de trăsură, la 14 mai 2021 reprezentantul SRL „Triart Meșter” a încărcat un lot de mere proaspete în volum de 20 200 kg în camionul cu refrigerator cu n/î JOK557 cu remorca BL149 RA și urma să livreze producția la destinație până la 20 mai 2021 către firma din Federația Rusă, din or.Moscova – JSC „RVI(RUSSIAN VENTURE INVESTMENTS)”, care trebuia să recepționeze această marfă după cantitate și calitate.
Pe lângă scrisoarea de trăsură (CMR) cu nr.000515 din 14 mai 2021 reclamantul a prezentat și alte acte de export, precum factura pe marfă (INVOICE) cu nr.58 din 14 mai 2021 pe suma de 16 564 de Dolari SUA. Drept urmare, lotul de marfa primit spre transportare corespundea cerințelor de calitate și cantitate, iar transportatorul a verificat starea mărfurilor și nu a invocat nici o pretenție.
Totodată a relevat că, la 05 mai 2021 camionul cu marfă a ajuns la destinație în Federația Rusă. După deschiderea camionului și verificarea producției (mere proaspete) la destinație de către JSC „RVI (RUSSIANVENTURE INVESTMENTS)” a Federației Rusă, s-a constatat că marfa transportată era toată deteriorată datorită nerespectării parametrilor 1 de temperatură (0/+2C) și în acest sens marfa nu a fost recepționată de destinatar.
Transportatorul nu s-a opus acestui fapt și nu a întreprins careva acțiuni pentru a demonstra contrariul. Condițiile de temperatură la fel au fost indicate în scrisoarea de trăsură CMR. După refuzul de primire a mărfurilor, aceasta nu a mai fost restituită către SRL „Mistin Com” și nici careva intenții sau solicitări de opunere a transportatorului asupra faptului invocat nu au fost adresate către SRL „Mistin Com” de către transportatorul pârât. Astfel, marfa în valoare de 16564 de Dolari SUA a fost pierdută de transportator.
În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile în temeiul art. 774 alin. (1), 776, 786, 796, 858 alin. (1), (2), 861 alin. (1), 874 alin. (1) lit.e), 934 alin. (1). 1411-1414, 1432 din Codul civil, art. 166, 167 din Codul de procedură civilă.
SRL „Mistin Com”, reprezentată de avocatul Denis Staruș a solicitat încasarea din contul SRL „Triart Meșter” în beneficiul său a contravalorii prejudiciului material în sumă de 16 564 de Dolari SUA (289 386,33 de lei la cursul BNM pentru 02 noiembrie 2021), a contravalorii dobânzii de întârziere de 5% anual conform art.1459 din Codul Civil în mărime de 414,10 de USD (7 232,58 de lei la cursul BNM pentru 02 noiembrie 2021) și a contravalorii cheltuielilor de judecată compuse din asistența juridică în sumă de 10 000 de lei și taxa de stat în sumă de 8 900 de lei.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
9. Prin hotărârea din 13 mai 2022 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Mistin Com”, a fost respinsă ca neîntemeiată (f. d. 63, 68-70-verso).
Întru argumentarea soluției adoptate, instanța de fond a constatat că la 14 mai 2021 între SRL „Triart Meșter” în calitate de transportator a mărfurilor și SRL „Mistin Corn” în calitate de beneficiar a fost întocmit contractul de transport (scrisoarea de trăsură) CMR 000515 (f. d. 12, 48).
Potrivit contractului menționat supra, la 14 mai 2021 reprezentantul SRL „Triart Meșter” a încărcat un lot de mere proaspete în volum de 20 200 kg în camionul cu refrigerator cu nr./î JOK557 cu remorca BL149 RA și urma să livreze această producție la destinație pînă la 20 mai 2021 către firma 2 din Federația Rusă, din or. Moscova. - JSC "RVI (RUSSIAN VENTURE INVESTMENTS)".
Potrivit facturei pe marfa (INVOICE) cu nr. 58 din 14 mai 2021 valoarea mărfii încărcate constituie suma de 16 564 de Dolari SUA (f. d. 11).
Potrivit Declarației vamale, camionul cu refrigerator cu nr./î JOK557 cu remorca BL149 RA, încărcat cu mere proaspete în volum de 20 200 kg, a trecut devamarea în Federația Russă, prin Brokerul vamal în or. Himchireg, reg.Moscovei, la 19 mai 2021 (f. d. 13-14).
Din declarațiile martorului Mihail Rusu, care la acel moment a fost șoferul Camionului transportatorului, s-a constatat că, camionul împreună cu marfa în stare corespunzătoare, a ajuns la destinație la 19 mai 2021. Marfa a fost descărcată, însă din motive necunoscute peste trei zile a fost încărcată înapoi în camion și la indicația expeditorului a fost transportată la magazinul Food City.
Din circumstanțele legal stabilite prin probele anexate la materialele cauzei, instanța de judecată a conchis că cerința reclamantului cu privire la încasarea din contul pârâtei a prejudiciului material cauzat prin deteriorarea și/sau pierderea bunului în sumă de 16 564 de dolari SUA este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, deoarece, din materialele cauzei nu s-a putut constata faptul că marfa mere proaspete în volum de 20 200 kg, a fost alterate sau pierdute din vina transportatorului.
Deși reclamantul a indicat faptul că la deschiderea camionului și verificarea producției la destinația JSC „RVI (RUSSIAN VENTURE INVESTMENTS)" s-ar fi constatat că marfa era toată deteriorată din motivul nerespectării parametrilor de temperatură de către transportator, la materialele cauzei nu au fost anexate careva acte care ar confirma faptul dat, cum ar fi un raport de expertiză în sensul dat, or, însăși din declarațiile reclamantului rezultă că la descărcarea mărfii are loc o procedură stabilită de expertizare a mărfii.
Astfel, marfa a fost livrată la timp, a fost supusă expertizei ordinare, iar un careva act de expertiză care ar confirma faptul că marfa era deteriorată, la materialele cauzei nu există. 3
Prin urmare, instanța de judecată a reținut faptul că, la materialele cauzei nu au fost anexate careva acte care ar confirma faptul că marfa mere proaspete în volum de 20 200 kg a fost deteriorate și mai ales din vina transportatorului.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
19. La 18 mai 2022, prin intermediul oficiului postal, SRL Mistin Com, reprezentată de avocatul Denis Staruș a declarat apel nemotivat (f. d. 65-67) împotriva hotărârii din 13 mai 2022 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, iar la 25 octombrie 2022, prin intermediul oficiului postal, a prezentat apelul motivat, solicitând admiterea acestuia, casarea totală a hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri prin acțiunea să fie admisă integral (f. d. 83-89).
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
20. Prin decizia din 15 decembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, a fost admis apelul declarat SRL „Mistin Com”, reprezentată de avocatul Denis Staruș, casată integral hotărârea din 13 mai 2022 a Judecătoriei Bălți, sediul Central și emisă o nouă hotărâre prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Mistin Com”. S-a încasat de la SRL „Triart Meșter” în beneficiul SRL „Mistin Com”, prejudiciul în sumă de 16 564 de dolari SUA, dobânda de întârziere în sumă de 207,05 de dolari SUA și cheltuielile de judecată în sumă de 25 585 de lei (f. d. 99, 100-104).
Instanța de apel, analizând materialele anexate la dosar, în raport cu legislația în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios, instanța de apel a ajuns la concluzia că soluția instanței ierarhic inferioare este neîntemeiată, fiind aplicate eronat normele materiale ce reglementează relațiile rezultate din contractul de transport încheiat între expeditor și transportator, dând o apreciere incorectă din punct de vedere juridic acestor relații.
Din lucrările dosarului instanța de apel a constatat cu certitudine că 14 mai 2021 între SRL „Triart Meșter” în calitate de transportator a mărfurilor și SRL „Mistin Com” în calitate de beneficiar a fost încheiat contractul de transport (scrisoarea de trăsură) CMR 000515 (f. d.12, 48).
Potrivit contractului susmenționat, la 14 mai 2021 SRL „Triart Meșter” a încărcat producția (mere proaspete) în volum de 20200 kg în camionul cu 4 refrigerator cu n/î JOK 557 cu remorca BL 149 RA, care urmau a fi livrate la destinație până la data de 20 mai 2021 către firma JSC „RVI (Russian Venture Investments)” din or.Moscova, Federația Rusă.
Potrivit facturii pe marfa (INVOICE) cu nr.58 din 14 mai 2021 valoarea mărfii încărcate constituie suma de 16 564 Dolari SUA (f. d. 11).
Iar, conform Declarației vamale, camionul cu refrigerator cu n/î JOK557 cu remorca BL149 RA, încărcat cu mere proaspete în volum de 20 200 kg, a fost devamat cu trecere în Federația Rusă, prin Brokerul vamal în or.Himchi reg.Moscovei, la data de 19 mai 2021 (f. d. 13-14).
Potrivit Actului de constatare a discrepanței stabilite în privința calității și cantității mărfurilor de import la recepționare nr.139851 din 25 mai 2021, se atestă că marfa (mere proaspete) livrată de către SC „Mistin Com” SRL cu camionul cu refrigerator cu n/î JOK 557 a ajuns la destinatar și a fost descărcată la depozitul acestuia la data de 25 mai 2021 (f. d. 49).
Totodată este de menționat că, la 25 mai 2021 destinatarul JSC „RVI (Russian Venture Investments)” din or.Moscova, Federația Rusă a întocmit Actul nr.139851, potrivit căruia marfa prestată de SC „Mistin Com” SRL a fost casată din cauza deteriorării (f. d. 50-54).
Iar, în scrisoarea de trăsură CMR destinatarul, a aplicat ștampila cu data de 25 mai 2021 și a făcut mențiunea că se restituie marfa integral (f. d. 48).
Instanța de apel a reținut că, faptul refuzului de recepționare a mărfii la destinație servește scrisoarea de trăsură (CMR) cu nr.000515 din 14 mai 2021, unde destinatarul a făcut mențiunea că refuză să recepționeze marfă din cauza alterării acesteia.
Astfel, conform prevederilor art. 1411 alin. (1), 1432 alin. (1), art.1444 alin. (1), art. 1445, art. 1446, 1448 din Codul civil, în cererea de chemare în judecată reclamantul invocă faptul că marfa expediată în Federația Rusă prin intermediul transportatorului SRL „Triart Meșter” și restituită de destinatarul JSC „RVI (Russian Venture Investments)”, nu s-a reîntors la beneficiar SC „Mistin Com” SRL, mai mult, costul producției nu i-a fost returnat.
Or, conform prevederilor art.1450 alin.(1) din Codul civil, sarcina probei faptului că distrugerea, pierderea, deteriorarea bunului ori depășirea 5 termenului de livrare se datorează uneia din împrejurările menționate la art.1449 alin. (1) din Codul civil, îi revine transportatorului.
Reieșind din faptul că SRL „Triart Meșter” pe parcursul examinării cauzei atât în instanța de fond, cât și în instanța de apel, nu a făcut dovada faptului că marfa (mere proaspete) în volum de 20200 kg a fost redirecționată prin intermediul altui camion la solicitarea și indicația expeditorului, instanța de apel a conchis că aceasta a fost pierdută din vina transportatorului.
Potrivit facturii pe marfă (INVOICE) cu nr.58 din 14 mai 2021, se atestă că merele proaspete, în cantitate de 20 200 kg au fost procurate la suma de 16 564 de dolari SUA (f. d.11).
Drept urmare, instanța de apel a dispus încasarea de la SRL „Triart Meșter” în beneficiul SRL „Mistin Com”, prejudiciul în sumă de 16 564 de dolari SUA.
Cu referire la cerința privind încasarea dobânzii de plată pentru perioada de 6 (șase) luni, potrivit art.1459 din Codul civil, cel îndreptățit să dispună poate pretinde pentru despăgubirea datorată dobânzi în mărime de 5% pe an. Dobânzile încep să curgă din momentul înaintării pretenției față de transportator sau, dacă nu a fost formulată o asemenea pretenție, din momentul chemării lui în judecată.
Astfel, instanța de apel a reținut că, la 03 august 2021 SRL „Triart Meșter” a fost notificat de către SRL „Mistin Com”, cu privire la încasarea sumei, acordându-i acestuia 7 zile de la notificare de a stinge datoriile create (f. d. 23-24), respectiv dobânzile încep să curgă de la 10 august 2021.
Totodată, instanța de apel a învederat că, cererea de chemare în judecată a fost depusă la 05 noiembrie 2021 (f. d. 2), iar dobânda de întârziere reclamantul o solicită pentru o perioadă de 6 luni în mărime de 414,10 de dolari SUA.
Prin urmare, instanța de apel a admis pretenția reclamantului și a dispus încasarea de la SRL „Triart Meșter” în beneficiul SRL „Mistin Com”, dobânda de întârziere în sumă de 207,05 de dolari SUA pentru perioada 10 august 2021 – 05 noiembrie 2021, adică pentru aproximativ 3 luni. 6
Conform art.94 alin. (1), 96 alin. (1), (11) din Codul de procedură civilă, potrivit bonului de plată nr.1015 din 29 septembrie 2021 se atestă că reclamantul SRL „Mistin Com” la depunerea acțiunii în judecată a achitat taxa de stat în sumă de 10 293,30 de lei (f. d. 26), iar la depunerea cererii de apel aceasta a achitat suma de 6 685 de lei, fapt confirmat prin bonul de plată nr.504 din 25 octombrie 2022 (f. d. 88).
Interesele SRL „Mistin Com”, pe parcursul examinării cauzei, au fost reprezentate de avocatul Denis Staruș în temeiul mandatului avocațional seria/nr.MA 1524585 din 27 decembrie 2007, pentru serviciile căruia a fost achitată suma de 8 900 de lei, fapt confirmat prin ordinul nr. 394 din 08 octombrie 2021 (f. d. 6). 40. Reieșind din faptul că, acțiunea a fost admisă integral, iar reclamantul a avut câștig de cauză, instanța de apel a dispus încasarea de la SRL „Triart Meșter” în beneficiul SRL „Mistin Com”, a sumei de 25 585 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
41. La 31 iulie 2023, SRL „Triart Meșter” a declarat recurs (f. d. 117-126), iar la 02 februarie 2024, SRL „Triart Meșter”, reprezentată de avocatul Vitalie Ciofu a depus supliment la recurs împotriva deciziei din 15 decembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu emiterea unei decizii noi, prin care să fie menținută fără modificări hotărârea instanței de fond, prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă (f. d. 149, 150-152).
SOLICITAREA RECURENTUL
42. În motivarea recursului, recurenta SRL „Triart Meșter”, reprezentată de avocatul Vitalie Ciofu a invocat prevederile art.432 alin. (2) lit. a), b), c) din Codul de procedură civilă (în vigoare până la 01 septembrie 2023) și anume încălcarea nomelor de drept material sau aplicarea eronată a acestora, în cazul în care instanța judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat legea care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat legea și/sau art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă (în vigoare din 01 septembrie 2023) recursul este admis dacă: e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.
7
TERMENUL DE DECLARARE A RECURSULUI
43. Art. 434 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădereși nu poate fi restabilit.”
Completul de judecată conchide că recurenta s-a conformat prevederilor art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă și a depus în termen recursul, or, copia deciziei motivate, a fost expediată, la 16 iunie 2023, la adresa electronică a reprezentantei SRL „Triart Meșter”, avocatei Tatiana Boldesco, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la actele cauzei (f. d. 107-108) și recepționată de SRL „Triart Meșter”, la 20 iunie 2023, potrivit avizului de recepție (f. d. 107, 109), iar cererea de recurs și suplimentul la recurs au fost depuse la 31 iulie 2023 și 28 februarie 2024 (f. d. 117-126, 149, 150-152).
La 30 august 2023, în adresa SRL „Mistin Com” și a reprezentantei acesteia, avocatului Denis Staruș a fost expediată copia recursului declarat de SRL „Triart Meșter”, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f. d. 140-142).
La 08 septembrie 2023, prin intermediul poștei electronice, SRL „Mistin Com”, reprezentată de avocatul Denis Staruș a depus referință la recursul declarat de SRL „Triart Meșter”, reprezentată de avocatul Vitalie Ciofu, solicitând să fie declarat inadmisibil (f. d. 143-145).
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
47. Art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă (în redacția până la 01 septembrie 2023): „Cererea de recurs se consider inadmisibilă în cazul în care:a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).”
Art. 432 alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă (în redacția până la 01 septembrie 2023): „(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului. 8 (3)Se consider că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) cauza a fost judecată în absența unui participant la process căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consider că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. ”
Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă (în vigoare din 01 septembrie 2023): „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433,completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justițieși se expediază părților.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
50. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră oportun de a învedera că, prin Legea pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) nr. 246 din 31 iulie 2023, în vigoare 18 august 2023, cu excepția art. IV, V pct. 1-9 și 11-16 și art. VII – 01 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 318-321 art. 570 din 18 august 2023, au fost introduse modificări în Codul de procedură civilă, inclusiv la capitolul XXXVIII – Recursul, secțiunea a 2-a, recursul împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel.
Conform art. XI alin. (3) din Legea pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) nr. 246 din 31 iulie 2023, recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursurilor.
În această consecvență, se deduce că admisibilitatea recursului declarat de către SRL „Triart Meșter”, împotriva deciziei din 15 decembrie 2022 a 9 Curții de Apel Bălți, va fi examinată în baza temeiurilor stipulate în redacția art. 432 din Codul de procedură civilă, în vigoare până la 01 septembrie 2023.
Completul de judecatăal Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2)- (4) din Codul de procedură civilă (în redacția în vigoare la data depunerii cererii de recurs), enunțate la pct.43 din prezenta încheiere.
Verificând motivele de casare, invocate în recursul declarat de SRL „Triart Meșter”, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că acestea nu cad sub incidența temeiurilor prevăzute la art. 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurențilorcu soluția pronunțată de către instanța de apel și nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că recursurile exercitate conform Secțiunii a II-a au caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept materialși procedural, verificându-se doarlegalitateadeciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
Totodată, potrivitjurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul declarat de SRL „Triart Meșter”, conține obiecții de fapt și de drept, similare celor expuse anterior în cadrul examinării cauzei, care au fost analizate de către instanța de apel, fiind apreciate corespunzător. În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă. Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a 10 pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici.
Drept urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că argumentele invocate de recurentă nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a aprecia recursul declarat de SRL „Triart Meșter”, ca fiind inadmisibil.
Ținând cont de cele expuse supra, în temeiul art. 431 alin. (1), (2), art. 433 lit. a), art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedurăcivilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Triart Meșter”, împotriva deciziei din 15 decembrie 2022 a Curții de Apel Bălți. Încheierea este irevocabilă. Președinte Oxana Parfeni Judecători Gheorghe Stratulat Ion Munteanu 11
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.