2ra-380/24 — Constatarea încălcării dreptului la executarea hotărîri judecătorești în termen rezonabil și repararea prejudiciului moral cauzat

La 14 martie 2023, Valeriu Axenti a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Consiliul mun. Chișinău și Primăria mun. Chișinău, cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea hotărârii judecătoreşti în termen rezonabil și repararea prejudiciului moral cauzat.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat că, prin hotărârea din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Axenti Valeriu și s-a obligat Primăria mun. Chișinău să transmită în natură lui Axenti Valeriu în baza actului de transmitere- primire a terenului atribuit lui prin decizia nr. 70/2-7 din 11 aprilie 2007 a Consiliului municipal Chișinău. În rest, pretențiile s-au respins.

Prin decizia din 09 noiembrie 2011 a Curții Supreme de Justiție, s-au respins recursurile declarate de Axenti Valeriu și Primăria mun. Chișinău și s-a menținut hotărârea din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Chișinău.

Prin cererea nr. A-202/12 din 09 ianuarie 2012, Axenti Valeriu a solicitat Primarului General al mun. Chișinău executarea integrală și în termen optimal a hotărârii din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Chișinău, iar despre rezultatele examinării cererii și decizia adoptată, să fie informat în regim de urgență.

Prin hotărârea din 05 decembrie 2013 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, s-a stabilit Primăriei mun. Chișinău un termen de 3 luni de executare a hotărârii din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Chișinău și s-a obligat Primăria municipiului Chișinău să execute această hotărâre în termen de 3 luni, Această hotărâre a devenit irevocabilă la 8 mai 2014, astfel fiind executorie de drept.

Prin cererea nr. A-55/15 din 06 ianuarie 2015, adresată Primarului General al mun. Chișinău, a solicitat executarea benevolă și integrală a documentului executoriu nr. 2-5544/13 din 05 decembrie 2013, emis de Judecătoria Buiucani, municipiul Chișinău. 1

Ulterior, prin cererea repetată nr. A-554/15 din 20 iulie 2015, adresată Primarului General al mun. Chișinău, a solicitat din nou executarea benevolă și integrală a aceluiași document executoriu.

De asemenea, prin cererea nr. A-3875/2/21 din 21 octombrie 2021, adresată Primarului General al mun. Chișinău, Axenti Valeriu a solicitat executarea benevolă și integrală a documentului executoriu nr. 2-5544/13 din 05 decembrie 2013, emis de Judecătoria Buiucani, municipiul Chișinău.

Prin cererea repetată nr. A-1126/22 din 18 martie 2022, adresată Primarului General al mun. Chișinău, a solicitat repetat executarea benevolă și integrală a documentului executoriu nr. 2-5544/13 din 05 decembrie 2013.

Totodată, prin cererea nr. 376 din 22 februarie 2023, adresată Primarului General al mun. Chișinău, a solicitat din nou executarea benevolă și integrală a documentului executoriu nr. 2-5544/13 din 05 decembrie 2013, emis de Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău.

Reclamantul a menţionat că, Primăria mun. Chișinău a manifestat un comportament vădit de rea-credință și lipsă de respect față de actul de justiție, ignorând în mod sistematic dispozițiile legislației în vigoare. Astfel, autoritatea publică a lăsat fără examinare cererile reclamantului și, până la depunerea prezentei acțiuni, nu a executat nici hotărârea din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Chișinău, nici hotărârea din 5 decembrie 2013 a Judecătoriei Buiucani. mun. Chișinău.

În perioada 2007 până în prezent, s-a prezentat în repetate rânduri la audiențe în cadrul Departamentului arhitectură și urbanism al Primăriei mun. Chișinău, solicitând transmiterea în natură, prin act de predare-primire, a terenului atribuit prin decizia nr. 70/2-7 din 11 aprilie 2007 a Consiliului mun. Chișinău și executarea hotărârii din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Chișinău.

Primăria mun. Chișinău, în calitate de debitor, a invocat imposibilitatea transmiterii în natură a terenului și, implicit, imposibilitatea executării hotărârii judecătorești, motivând lipsa echipamentelor necesare pentru efectuarea măsurărilor și trasarea hotarelor în teren. În acest context, a fost îndrumat către o societate comercială pentru efectuarea acestor lucrări, fiindu-i solicitată suma de 15000 de lei, cerință pe care acesta o consideră contrară prevederilor legale.

A mai indicat reclamantul că, prin hotărârea din 17 septembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, menținută prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 16 iunie 2021, s-a admis parțial acțiunea înaintată de Valeriu Axenti împotriva Ministerului Justiției privind constatarea încălcării dreptului la executarea hotărârii judecătorești într-un termen rezonabil și repararea prejudiciului moral cauzat, s-a constatat încălcarea dreptului lui Valeriu Axenti la executarea în termen rezonabil a hotărârii nr. 3-2614/2011 din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Chișinău pentru perioada 1 ianuarie 2014 – prezent, precum și a 2 hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău nr. 2-5544/13 din 5 decembrie 2013 pentru perioada 8 mai 2014 – prezent și s-a încasat din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului Justiției, în beneficiul lui Valeriu Axenti suma de 50000 de lei cu titlu de prejudiciu moral, pentru neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârilor judecătorești menționate.

În opinia reclamantului, neexecutarea de către Primăria mun. Chișinău, în perioada 2011–2023, a acestor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile constituie o manifestare de lipsă de respect față de actul de justiție și o încălcare gravă și continuă a drepturilor sale garantate de lege. Această situație i-a generat o stare permanentă de frustrare, dificultăți, consum inutil de timp și energie în vederea obținerii executării unor acte judecătorești obligatorii, evidențiind, în opinia sa, vulnerabilitatea mecanismelor de realizare a justiției într-un stat de drept.

Reclamantul a subliniat că dreptul său de proprietate asupra terenului atribuit prin decizia din 11 aprilie 2007 a Consiliului mun. Chișinău a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile încă din anul 2007. De la dobândirea acestui drept, el a achitat în mod regulat impozitul aferent bunului imobil, fără a înregistra restanțe. Cu toate acestea, din anul 2007 și până în prezent, nu a intrat în posesia efectivă a terenului, din cauza netransmiterii acestuia în natură și a neexecutării hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.

În aceste condiții, reclamantul a apreciat prejudiciul moral cauzat prin neexecutarea hotărârilor judecătorești și prin încălcarea continuă a drepturilor sale legitime la suma de 200000 de lei.

Reclamantul, Valeriu Axenti, a solicitat constatarea încălcării dreptului său la executare în termen rezonabil a hotărârii nr. 3-2614/2011 din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Chișinău, cât și a hotărârii nr. 2-5544/13 din 5 decembrie 2013 a Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău pentru perioada 18 septembrie 2020-până la data emiterii hotărârii și încasarea prejudiciului moral în sumă de 200 000 de lei.

La 28 iunie 2023, prin intermediul poştei electronice, Consiliul mun. Chișinău și Primăria mun. Chișinău au depus cerere de apel nemotivată, iar la 31 iulie 2024 au depus cerere de apel motivată împotriva hotărârii din 20 iunie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată.

În consolidarea soluţiei adoptate, instanţa de apel a reținut că, potrivit hotărârilor judecătorești a căror neexecutare se invocă, obiect al executării îl constituie obligarea Primăriei mun. Chișinău să-i transmită în natură lui Valeriu Axenti, în baza actului de transmitere-predare a terenului atribuit acestuia prin decizia nr. 70/2-7 din 11 aprilie 2007 a Consiliului mun. Chișinău, precum și stabilirea și obligarea Primăriei mun. Chișinău a unui termen fix de 3 luni de executare a hotărârii nr. 3-2614/2011 din 23 iunie 2011 Curții de Apel Chișinău. 4

Din punct de vedere al complexității, instanţa de apel a considerat că hotărârea nr. 3-2614/2011 din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Chișinău și hotărârea nr. 2-5544/13 din 05 decembrie 2013 a Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău, nu au fost complexe sau dificile pentru executare, ele fiind certe, clare și fără ambiguități. Complexitatea cauzei se atestă prin perceperea distorsionată de către Primăria mun. Chișinău a chestiunii privind executarea hotărârilor enunțate, făcând trimitere la actul de transferare a liniilor roșii din 05 martie 2015, la lotul de pământ cu numărul cadastral 0100118066 din str. ******, mun. Chișinău, astfel în acest sens Primăria mun. Chișinău consideră că hotărârile enunțate au fost executate.

În ceea ce priveşte conduita autorităţilor naţionale, instanța de apel a notat că debitorul procedurii de executare, deși era obligat în baza hotărârii din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Chișinău să-i transmită în natură reclamantului/ intimat în baza actului de transmitere-predare a terenului atribuit prin decizia nr. 70/2-7 din 11 aprilie 2007 a Consiliului mun. Chișinău, nu și-a executat această obligație. Instanța a constatat că actul de transferare a liniilor roșii din 05 martie 2015 nu constituie o probă suficientă a executării hotărârii, întrucât nu există dovezi că Valeriu Axenti a fost invitat la fața locului, a participat la procedura respectivă, a semnat actul în cauză și că a primit efectiv terenul prin intermediul unui act de predare-primire. Din conținutul acestui act nu rezultă cu claritate care anume sector de teren i-a fost atribuit reclamantului, acesta neconținând suficiente elemente de identificare, inclusiv adresele proprietăților învecinate.

La rândul său, Valeriu Axenti a avut o poziție activă în vederea executării documentelor executorii, înaintând Primăriei mai multe cereri cu privire la executarea benevolă a hotărârilor judecătorești, adresându-se cu cererile din 06 ianuarie 2015, 20 iulie 2015, 21 octombrie 2021, 18 martie 2022 și 22 februarie 2023.

Cu referire la susținerile Consiliului mun. Chișinău și ale Primăriei mun. Chișinău, potrivit cărora hotărârile judecătorești ar fi fost executate, prin raportare la actul de transfer al liniilor roșii din 05 martie 2015 aferent terenului cu numărul cadastral 0100118066, situat pe str. ****** din mun. Chișinău, instanța de apel a notat că actul menționat nu confirmă executarea hotărârii din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Chișinău și anume că Primăria mun. Chișinău a transmis în natură, efectiv terenul de pământ.

Instanța de apel a reținut că, este probată, dincolo de orice dubiu rezonabil, neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârii din 23 iunie 2011 Curții de Apel Chișinău și a hotărârii nr. 2-5544/13 din 5 decembrie 2013 a Judecătoriei Buiucani, municipiul Chișinău.

Totodată, perioada de neexecutare urmează a fi calculată începând cu 18 septembrie 2020 și până la data pronunțării hotărârii primei instanțe, întrucât pe 5 parcursul examinării cauzei, precum și ulterior pronunțării hotărârii din 17 septembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, nu a fost prezentată nicio probă care să confirme executarea hotărârilor menționate.

Având în vedere perioada de neexecutare a hotărârii judecătorești din 23 iunie 2011 până la data sesizării instanței de judecată, instanța de apel a concluzionat că exigența executării într-un termen rezonabil, prevăzută de legislația națională și de articolul 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu a fost respectată, ceea ce justifică constatarea încălcării acesteia

Întrucât s-a constatat neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârii din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii nr. 2-5544/13 din 5 decembrie 2013 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, ținând cont de durata perioadei de neexecutare și de necesitatea ca despăgubirea pentru prejudiciul moral să fie suficientă și nu excesivă, instanța de apel a apreciat că suma de 25 000 de lei acordată de prima instanță corespunde criteriilor de compensare. Acordarea unei sume mai mari ar fi disproporționată în raport cu încălcarea constatată.

Prin urmare, recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs în baza art. 432 alin. (2) lit. a), b) și c) și alin. (4) din Codul de procedură civilă ( în vigoare până la 01 septembrie 2023).

La 17 mai 2024, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimaților copia cererii de recurs depusă de Ministerul Justiției, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât 6 și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței.

Prin referința din 09 iulie 2024, Valeriu Axenti a solicitat ca recursul să fie declarat inadmisibil.

Art. 433 din Codul de procedură civilă: „ (1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat; e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanţă fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenţei; f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Art. 432 din Codul de procedură civilă: „ (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. (2) Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)-f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „ (1) În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.” 7

Astfel, recursul depus de Ministerul de Justiție, la 26 martie 2024, se consideră depus în termenul stabilit de lege.

Din analiza prevederilor legale reţinute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului, urmează să însuşească în condiţiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente şi serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanţei de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie reţine că Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar şi cerinţa de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile şi esenţiale încălcări de drept procedural şi material capabile să răstoarne deciziile instanţei de apel contestate.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conţină o motivare convingătoare şi întemeiată în condiţiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanţele expuse se referă la formalităţile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului şi filtrului de admisibilitate.

Instanţa de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentei cu soluţia pronunţată de instanța de apel şi nu relevă interpretarea contrară a legii şi aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că cererea de recurs depusă de Ministerul de Justiție nu conține argumente concrete față de decizia instanței de apel, ci s-a limitat la o simplă exprimare a dezacordului cu soluția pronunțată. Recursul nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, întrucât nu conține motive de drept și nici temeiuri care să justifice reformarea deciziei recurate. 8

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei şi care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanţelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum şi dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de actul de dispoziţie pronunţat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greşelilor imputate instanței de apel şi o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări şi/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită şi în contextul rolului şi funcţiei legale a instanţei judecătoreşti supreme care constă, în special, în asigurarea şi interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să ţină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate şi a avea succes, de aceste însuşiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudenţa sa constantă statuează că dreptul de acces la instanţe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condiţiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăşi natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condiţiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franţei, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în faţa instanţelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ţinut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept naţional şi de rolul instanţelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenţei CtEDO, procedurile cu privire la 9 admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerinţele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În astfel de circumstanţe, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează de a aprecia recursul declarat de Ministerul de Justiție, ca fiind inadmisibil. 57. Ţinând cont de cele expuse supra şi în temeiul art. 431 alin. (1), alin. (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Ministerul de Justiție, împotriva deciziei din 06 decembrie 2023 a Curţii de Apel Chişinău. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Oxana Parfeni 10