Çetin împotriva Turciei

Comunicat la 5 iulie 2019 SECȚIUNE Cerere nr. 81428/12 Orhan ÇETİN împotriva Turciei depusă la 31 octombrie 2012 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la presupusa nedreptate a procedurii penale împotriva reclamantului din cauza incapacității sale de a examina anumite martori în persoană în fața instanței de judecată (a se vedea principiile generale, Al-Khawaja și Tahery c. Regatul Unit [GC], nos. 26766/05 și 22228/06, ECHR 2011 rafinate în Schatschaschwili c. Germania [GC], nr. 9154/10, §§ 107 și 118, ECHR 2015). A fost reclamantul în măsură să examineze martorii conform articolului 6 § 3 lit. (d) din Convenție? Ce măsuri au luat instanțele interne pentru asigurarea prezenței martorilor? (b) A existat un motiv bun pentru neatenționarea martorilor la proces?

Motivele factuale sau juridice ale acestui motiv au fost reflectate în hotărârile instanțelor interne? (c) Declarațiile martorilor au servit ca element de probă exclusivă sau decisivă pentru condamnarea reclamantului? (d) Hotărârile instanțelor interne au indicat că au abordat declarațiile date de martori cu orice precauție specifică? (e) Curtea internă a furnizat reclamantului garanții procedurale care vizează compensarea presupusului lipsă de ocazie de a examina direct martorii în cadrul procesului?

Communicated on 5 July 2019

SECOND SECTION

Application no. 81428/12 Orhan ÇETİN against Turkey lodged on 31 October 2012

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the alleged unfairness of the criminal proceedings against the applicant on account of his inability to examine certain witnesses in person before the trial court (see, for general principles, Al-Khawaja and Tahery v. the United Kingdom [GC], nos. 26766/05 and 22228/06, ECHR 2011 as refined in Schatschaschwili v. Germany [GC], no. 9154/10, §§ 107 and 118, ECHR 2015).

QUESTIONS TO THE PARTIES

Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charges against him in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular: (a) Was the applicant able to examine the witnesses as required by Article 6 § 3 (d) of the Convention? What steps did the domestic courts take to secure the attendance of the witnesses? (b) Was there a good reason for the non-attendance of the witnesses at the trial? Were the factual or legal grounds of such a reason reflected in the domestic courts’ judgments? (c) Did the statements of the witnesses serve as the sole or decisive evidence for the applicant’s conviction? (d) Did the domestic courts’ judgments indicate that they had approached the statements given by the witnesses with any specific caution?

(e) Did the domestic courts provide the applicant with procedural safeguards aimed at compensating for the alleged lack of opportunity to directly examine the witnesses at the trial?