AVTOTRANSSERVIZ AD v. BULGARIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
AVTOTRANSSERVIZ AD v. BULGARIA (CtEDO, 2019)
A cincea secțiune decizia nr. 33859/12 AVTOTRANSSERVIZ AD împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a Cincea Secțiune), care așezează la 27 august 2019 în calitate de comitet compus din: Ganna Yudkivska, președinte, Síofra O’Leary, Lado Chanturia, judecători și Milan Blaško, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 22 mai 2012, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de societatea reclamantă, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Societatea reclamantă, Avtotransserviz AD, este o societate mixtă bulgară, care a fost înregistrată în 1990 și are ședința sa în Sofia. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M. Ekimdzhiev și dna Chernicherska, avocații care practică în Plovdiv. Guvernul bulgar (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna I. Stancheva-Chinova, a Ministerului Justiției. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă a fost înființată în 1990 pentru a prelua activele unei întreprinderi deținute de stat. Procesul de transformare a întreprinderilor deținute de stat în societăți în anii 1990 este descris mai detaliat la punctele 19-21 de mai jos. Până în 1998 statul deținea toate acțiunile societății reclamante. După ce aceasta a fost oferită pentru privatizare, la 14 august 1998 o altă societate, S., a cumpărat de la stat 67% din acțiunile sale. În 2003 societatea S. a transferat acțiunile sale în societatea reclamantă la o terță parte. În 2001 și 2003 Agenția de control al post-privatizării (mai târziu, Agenția de control al privatizării și post-privatizării, denumită în continuare „agenția”, a se vedea punctul 22 de mai jos), a introdus proceduri împotriva societății S., cerând plata sancțiunilor prevăzute în contractul de privatizare pentru incumplinarea obligațiilor acesteia în temeiul contractului respectiv de a face investiții și de a menține o serie de locuri de muncă. După ce aceste cereri au fost permise de instanțe naționale, în 2005 agenția a obținut două scrisori de execuție împotriva societății S. și a inițiat proceduri de executare. În 2007 suma datorată societății S., inclusiv dobânzi și costuri, a totalizat 919.286 lev-uri bulgare (BGN), echivalentul de 470.223 euro (EUR). Până în 2015 datoria S., inclusiv dobânzi și costuri suplimentare, a crescut la 2.131.902 BGN (1.090.486). La 28 noiembrie 2008, la cererea agenției în temeiul alineatului (8) din dispozițiile tranzitorii ale Legii privind privatizarea și controlul post-privatizarea (denumită în continuare „punctul 8”), a se vedea punctele 23-24 mai jos), un agent de registru de proprietăți a înregistrat o ipotecă împotriva mai multor proprietăți reale ale societății reclamante – o parcela de teren în Sofia și clădiri – ca o garanție pentru datoria societății S.. 10. În 2013 societatea S. a fost declarată insolventă și a devenit supusă procedurilor de lichidare. În 2014 procedurile de punere în aplicare împotriva acesteia inițiate de agenție au fost păstrate, iar noi proceduri de aplicare au fost deschise împotriva societății reclamante. 11. În 2015 societatea reclamantă a intrat în negocieri de soluționare cu agenția, și în februarie 2015 a plătit agenția o parte a societății. Însă, după revocarea alineatului (8) și a hotărârii Curții Supreme de Casare din 27 ianuarie 2016 (a se vedea punctele 26 și 28 de mai jos), societatea reclamantă și-a retras propunerea de decontare a negocierilor. 13. La 16 august 2016, societatea reclamantă a introdus o procedură împotriva agenției, cerând o declarație că ipoteca împotriva proprietăților sale a fost nulă și nulă, în special pentru că a fost bazată pe punctul 8 care a încălcat cerințele legislației UE. Societatea reclamantă a solicitat, în plus față de recuperarea sumei BGN 101.872 plătite, potrivit acesteia, pe un temei juridic invalid. 14. În cadrul procedurii care au urmat, societatea reclamantă a primit o injuncție judiciară care să rămână procedura de aplicare împotriva acesteia. 15. Ipoteca împotriva proprietăților societății reclamante a fost declarată nulă și nulă într-o hotărâre a Curții Sofia City din 3 ianuarie 2017, susținută la 20 februarie 2019 de Curtea de Apel din Sofia. În special, instanțele naționale au constatat că se bazează pe hotărârea Curții Supreme de cassare din 27 ianuarie 2016 (a se vedea punctul 28 de mai jos), că alineatul 8 contrazicea legislația UE și nu a putut fi aplicată, ceea ce înseamnă că ipoteca nu are niciun motiv legal. 16. Curtea de Apel din Sofia a considerat că societatea reclamantă a plătit cu cunoștință și în mod voluntar datoria unei terțe părți, ceea ce înseamnă că plata nu a fost fără motive legale. 17. Cazul este în prezent pe cale de recurs în fața Curții Supreme de Cassare. 18. În cele două hotărâri de mai sus, societatea reclamantă și-a acordat costurile și cheltuielile. Fapte relevante, dreptul intern și practică Transformarea întreprinderilor de stat și privatizarea lor 19. Până la începutul anilor 1990, aproape toată activitatea economică a fost deținută și administrată de stat. Toate activele comerciale au fost proprietatea statului și au fost alocate doar întreprinderilor de stat pentru „utilizarea și gestionarea”. 20. A început un proces de înlocuire a legislației economice comuniste la începutul anilor 1990. Conform legislației adoptate în 1991 și 1992, întreprinderile de stat au trebuit să fie transformate, prin hotărâre a ministerului relevant și prin înregistrarea la instanța competentă, în societăți de răspundere limitată de stat sau în companii de bunuri comune deținute de stat. Societățile nou-create au devenit proprietari de toate activele până atunci utilizate și gestionate de întreprinderile respective. 21. Această transformare a fost reglementată în special în Legea privind transformarea și privatizarea întreprinderilor de stat și a întreprinderilor de origine municipală din 1992 (ă) ). Această lege a abordat, de asemenea, privatizarea societăților deținute de stat nou-înființate, care a rămas în vigoare până în 2002. După aceea, privatizarea a fost reglementată de Legea de control al privatizării și a post-privatizării („Anticiparea de control al privatizării și post-privatizării” („Anticiparea de control al privatizării și post-privatizării” („Anticiparea de control al privatizării”). Organismul competent să exercite controlul postprivatizării în temeiul Legii privind controlul privatizării și postprivatizării a fost Agenția de control al postprivatizării („agenția”). În 2010, după ce a fost însăși însărcinată cu gestionarea privatizării, a fost redenumită Agenției de control al privatizării și postprivatizării. În special, este responsabilă de primirea tuturor plăților în cadrul contractelor de privatizare, de verificarea respectării acestor contracte și, dacă este necesar, de a lua măsuri împotriva oricăror cumpărători nejustificați. Punctul 8 23. În 2006, Parlamentul a adăugat punctul 8 la dispozițiile tranzitorii ale Legii privind privatizarea și controlul post-privatizarea („punctul 8”). În temeiul acestei dispoziții, în cazurile în care persoanele care cumpărau acțiuni în societățile de stat sau deținute de municipalitate nu și-au îndeplinit obligațiile în temeiul contractelor de privatizare, Agenția ar putea căuta să își înregistreze o ipotecă în favoarea sa („аконна иδотека” ) împotriva proprietăților reale aparținând fie persoanelor respective (cumpărătorii în procedura de privatizare) fie societăților privatizate. O modificare a alineatului (8) din 2008 a permis alte măsuri de securitate împotriva activelor sau proprietăților societăților privatizate. 24. Potrivit rapoartelor media, Agenția a folosit această dispoziție pentru a înregistra peste 400 de ipotece împotriva proprietăților societăților privatizate. Directorul agenției a explicat în acel moment că unele dintre societățile care au participat la privatizarea au fost create în special în acest scop și nu au avut niciun bun care să-și salveze acțiunile în societățile privatizate. În consecință, proprietățile societăților privatizate în care aveau acțiuni au fost considerate garanții „mai fiabile” pentru obligațiile lor. În 2012, Comisia Europeană a inițiat proceduri de încălcare împotriva Bulgariei în temeiul articolului 259 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „TFUE”), și la 21 Martie 2013 a emis un aviz motivat, având în vedere că punctul 8 a încălcat normele privind libera circulație a capitalului și libertatea de stabilire (articolele 49 și 63 din TFUE – a se vedea punctul 36 de mai jos). Comisia Europeană a subliniat că, în cazul în care statul ipotecă activele unei societăți privatizate, investitorii europeni care au investit în aceasta nu ar fi în măsură să dispună în mod liber de aceste active și să ia decizii de gestionare adecvate. În plus, Comisia a exprimat îngrijorarea că, chiar dacă numai unul dintre acționarii dintr-o societate privatizată a încălcat obligațiile sale în temeiul contractului de privatizare, punctul 8 a autorizat statul să impună ipotece și alte măsuri de securitate asupra proprietăților societății privatizate. 26. În 2015, Parlamentul a abrogat punctul 8. Notă explicativă care însoțește proiectul de lege a reiterat motivele prezentate în avizul motivat al Comisiei Europene. 27. După acest amendament, la 24 septembrie 2015, Comisia Europeană a închis cazul de încălcare. Evoluția relevantă a jurisprudenței interne 28. Într-o hotărâre din 27 ianuarie 2016 ( Реение nr. 147 от 27.01.2016 Curtea Supremă de cassare a examinat un recurs privind punctele de drept aduse de agenție împotriva hotărârii unei instanțe de recurs care declară ipotece în temeiul alineatului (8) nule și nule. Curtea Supremă de cassare a susținut această hotărâre, după concluzia că punctul 8 a fost incompatibil cu art. 63 din TFUE. În baza jurisprudenței Curții a Uniunii Europene și a poziției Comisiei Europene stabilite în avizul motivat menționat mai sus, instanța internă a constatat acest alineat 8 a încălcat drepturile investitorilor directi și de portofoliu în societăți private și a sporit în mod injustificabil interesele economice ale statului bulgar în detrimentul acestor investitori. Acesta a concluzionat că aplicarea alineatului 8 a fost „inadmisibilă” după aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană în 2007 și, în ceea ce privește cazul în cauză, că ipotecile împotriva proprietății reclamantului pe baza acestei dispoziții erau într-adevăr nule și nule. 29. Concluziile de mai sus au fost susținute într-o hotărâre ulterioară a Curții Supreme de cassare, dată la 30 iunie 2017 ( Реоние nr. 37 от 30.06.2017 δ. на δ δо т. д. nr. 2637/2014 δ., I т. о. 30. Se bazează pe aceste două hotărâri, în mai multe cazuri ulteriore, instanțelor de primă și a doua instanție au declarat ipote pe baza alineatului 8 nul și nul (n. Реение nr. 58 от 13.04.2017 δ. на Реоние nr. 76 от 26.04.2018 δ. În alte cazuri în care proprietățile ipotecare în temeiul alineatului (8) au fost deja vândute pentru a satisface cererile statului, instanțele de primă și a doua instanță, care se bazează în special pe hotărârea Curții Supreme de casă din 27 ianuarie 2016 (a se vedea punctul 28 de mai sus) și la art. 4 § 3 din TUE (a se vedea punctul 35 de mai jos), acordate societăților afectate compensații pentru orice daune infligate lor ( Реьение nr. 651 от 29.01.2019 δ. на ف δо δо δр. д. nr. 3714/2016 δ. Рение nr. 44 от 26.04.2016 δ. на δ δо δо д. nr. 96/2016 δ. Рение nr. 18 от 22.03.2019 δ. на δо в. δр. nr. 381/2018 δо д. ). Într-una dintre aceste cazuri, procedurile au fost renunțate după ce au ajuns la Curtea Supremă de Cassare, în așteptarea adoptării unei decizii interpretative privind competența instanțelor administrative și civile de a examina cererile în temeiul articolului 4 § 3 din TUE (nr. 440 от 18.04.2017, nr. 5165/2016. 32. În multe alte cazuri, instanța națională a examinat cererile de fond pe baza articolului 4 § 3 din TUE (nr. Întrebarea dacă instanțele civile, care aplică legea generală a instanțelor tort sau administrative, competente pentru aplicarea legislației referitoare la ocaziile speciale de răspundere de tort a statului și a municipalităților, au fost competente să examineze cererile în temeiul articolului 4 § 3 din TUE a fost răspunsă diferit de diferite instanțe bulgare. Prin urmare, în 2015 Curtea Supremă de Casare și Curtea Supremă de Administrație au deschis o procedură pentru o decizie interpretativă comună. Această decizie nu a fost încă pronunțată. 34. Între timp, un proiect de proiect de lege care reglementează această chestiune și specifică în care cauzele în temeiul articolului 4 § 3 din TUE vor fi examinate de către instanțele administrative și în care de către instanțele civile au fost introduse în Parlament la 12 aprilie 2019 și au fost aprobate în prima lectură la 29 mai 2019. Legea relevantă a Uniunii Europene 35. art. 4 § 3 din TUE prevede următoarele: „În conformitate cu principiul cooperării sincere, Uniunea și statele membre se acordă, în deplină respect reciproc, asistență reciprocă în îndeplinirea sarcinilor care decurg din tratate. Statele membre iau orice măsură adecvată, generală sau specială, pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor care rezultă din tratate sau din actele instituțiilor Uniunii. Statele membre facilitează îndeplinirea sarcinilor Uniunii și se abțin de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.” 36. Dispozițiile relevante ale TFUE se citesc: art. 49 „În cadrul dispozițiilor de mai jos se interzic restricțiile privind libertatea de stabilire a resortisanților unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru. Această interdicție se aplică, de asemenea, restricțiilor privind crearea agențiilor, filialelor sau filialelor de către resortisanții unui stat membru stabilit pe teritoriul oricărui stat membru. Libertatea de stabilire include dreptul de a lua și de a exercita activitățile în calitate de persoane independente și de a crea și de a gestiona întreprinderile, în special societățile sau întreprinderile în sensul articolului 54 al doilea paragraf, în condițiile stabilite pentru proprii resortisanți de către legislația țării în care se efectuează astfel de înființare, sub rezerva dispozițiilor capitolului privind capitalul.” art. 63 „1. În cadrul dispozițiilor prevăzute în prezentul capitol, se interzic toate restricțiile privind circulația de capital între statele membre și între statele membre și țările terțe. În cadrul dispozițiilor prevăzute în prezentul capitol, se interzic toate restricțiile privind plățile între statele membre și între statele membre și țările terțe.” 37. Societatea reclamantă s-a plâns, în baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție, cu privire la ipoteca împotriva proprietăților sale. HOTĂRÂREA 38. Curtea consideră că plângerile sunt examinate numai în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, care se menționează după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Argumente ale părților Observații inițiale ale Guvernului 39. În observațiile lor inițiale privind admisibilitatea și fondurile cazului, prezentate la 18 octombrie 2018, Guvernul a susținut că ingerința în drepturile de proprietate ale societății reclamante nu a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1, în special deoarece obiectivul alineatului (8) a fost de a preveni abuzul din partea cumpărătorilor care nu fac obiectul contractelor de privatizare și de a promova politicile economice și sociale ale statului. Observațiile societății reclamante 40. În observațiile sale care însoțesc cererile sale de just-satisfaction, primite la 19 decembrie 2018, societatea reclamantă a informat Curtea pentru prima dată cu privire la evoluțiile relevante după depunerea cererii, inclusiv procedurile introduse de acesta împotriva agenției în 2016. 41. Societatea reclamantă a susținut că ipoteca împotriva proprietăților sale și-a limitat drepturile, că măsura în cauză este ilegală și că este disproporționată, în special pentru că a fost o terță parte la contractul de privatizare din 1998. Observații suplimentare ale Guvernului 42. Ca răspuns la noile fapte prezentate de societatea reclamantă, Guvernul a solicitat Curtea, în observațiile primite la 27 februarie 2019, să respingă cererea de neepuizare a căilor de recurs interne. Ei au subliniat faptul că procedura prin care societatea reclamantă încearcă să aibă ipoteca împotriva proprietății sale declarate nule și nule era în așteptare. În plus, au remarcat că cea mai recentă jurisprudență a instanțelor interne privind cazurile similare a fost „constanța și fără ambiguitate”, care susține acest argument, unele dintre hotărârile menționate la punctul 30 de mai sus, și au concluzionat că soluția în cauză a fost eficace. 43. Guvernul a subliniat că, de asemenea, la nivel intern, se dezvolta o soluție compensatorie, instanțele naționale care acordă daune în temeiul articolului 4 § 3 din TUE societăților care au fost supuse măsurilor prevăzute la alineatul (8) Observații suplimentare ale societății reclamante 44. După ce Curtea a invitat societatea reclamantă să facă o observație cu privire la motivul de neepuizare al Guvernului, la 11 și 12 aprilie 2019 societatea reclamantă, se baza pe cazul Demopoulos și alții c. Turcia (dec.) ([GC], nos. 46113/99 și altele 7, CEDH 2010), a susținut că guvernul a fost oprit de la ridicarea, într-o astfel de etapă a procedurii, a argumentului în cauză. Societatea reclamantă a susținut, în plus, că nu a existat justificare pentru Curte să se îndepărteze de abordarea sa obișnuită pentru a evalua dacă căile de recurs interne au fost epuizate cu referire la data în care cererea a fost depusă. 45. Societatea reclamantă a susținut, în plus, că remediul pe care îl urmărește nu s-a dovedit a fi eficace. Majoritatea cazurilor similare nu s-au încheiat încă cu o hotărâre finală, rezultatul procedurii pe care le-a introdus nu era clar, iar accesibilitatea remediului a fost afectată de obligația de a plăti taxe de instanță înaltă. 46. În ceea ce privește remedierea compensatorie, societatea reclamantă și-a contestat eficacitatea, subliniind în special că niciuna dintre cazurile introduse nu s-a încheiat cu o hotărâre finală. Evaluarea Curții 47. Guvernul a susținut o opoziție de neepuizare a căilor de recurs interne, din cauza faptului că societatea reclamantă a introdus o procedură care solicită o declarație că ipoteca împotriva proprietăților sale este nulă și nulă, care încă era în așteptare. Guvernul a subliniat că, de asemenea, este disponibil un remediu compensatoriu (a se vedea punctele 42-43 de mai sus). 48. Argumentele în cauză au fost formulate în observațiile suplimentare ale Guvernului în răspunsul la observațiile și cererile societății reclamante pentru satisfacție. Curtea a susținut că un guvern poate fi oprit de a invoca neepuziunea la o anumită etapă a procedurii de față și că numai circumstanțe excepționale sunt capabile să scutească un guvern de obligația lor de a ridica o opunere la admisibilitate în timp util (a se vedea, printre altele, Khlaifia și alții c. Italia [GC] [n. 16483/12, §§ 53, 15 decembrie 2016] și Khusnutdinov și X Rusia , nr. 76598/12 , § 64, 18 decembrie 2018). 49. În cazul în care este vorba, societatea reclamantă a informat Curții de procedură inițiată în 2016 numai în observațiile sale în răspunsul la observațiile guvernului (a se vedea punctul 40 de mai sus). Instanțele din prima și a doua instanță au dat hotărâri în aceste proceduri în 2017 și 2019 (a se vedea punctul 15 mai sus). În plus, chiar dacă, într-o hotărâre de conducere din 2016, Curtea Supremă de cassare a constatat că punctul 8 contrazice dreptul UE și nu ar fi trebuit să fie aplicat după 2007 (a se vedea punctul 28 de mai sus), majoritatea jurisprudenței ulterioare în care instanța națională a anulat măsuri în temeiul dispoziției respective sau a acordat daune este recentă (a se vedea punctele 30-31 de mai sus). În consecință, Curtea acceptă că, la prezentarea observațiilor inițiale cu privire la admisibilitatea și meritul cauzei, guvernul nu ar fi putut cunoaște toate circumstanțele care le permit să declare nedepășire și, prin urmare, nu sunt oprite de acest lucru într-o etapă ulterioară a procedurii. 50. Evaluarea dacă căile de recurs interne au fost epuizate este efectuată în mod normal cu referire la data în care cererea a fost depusă Curții. Cu toate acestea, după cum a depus Curtea în multe ocazii, această regulă este supusă excepțiilor, care pot fi justificate de circumstanțele specifice ale fiecărei cauze (a se vedea Baumann c. Franța , nr. 33592/96 § 47, 22 mai 2001, și Demopoulos și alții c. Turcia (dec.) [GC], citat mai sus, §§ 87-88). 51. În acest caz, circumstanțele relevante – în general și în ceea ce privește societatea reclamantă – au schimbat considerabil după depunerea cererii în 2012. În special, în 2012 Comisia Europeană a inițiat proceduri de încălcare împotriva Bulgariei (a se vedea punctul 25 de mai sus), care în 2015 a dus la revocarea alineatului 8 de către Parlamentul bulgar. În opinia Comisiei Europene, împărtășită de Parlament, această dispoziție contrazice legislația UE (a se vedea punctele 25-27 de mai sus). Acest lucru a fost confirmat în 2016 și 2017 în hotărârile Curții Supreme de Casare (a se vedea punctele 28-29 de mai sus). 52. După aceea, s-a dezvoltat un organism de jurisprudență, în timp ce instanța națională a început să declare ipotece nule și nule înregistrate pe baza alineatului (a se vedea punctele 15 și 30-31 de mai sus) sau să atribuie daune în cazul în care ipotecile ipotecate în temeiul acestei dispoziții au fost deja vândute (a se vedea punctele 15 și 30-31 de mai sus). Într-adevăr, multe dintre primele categorii de cazuri (în cazul în care ipotecile au fost declarate nule și nule) nu s-au încheiat încă cu o hotărâre finală. În plus, în ceea ce privește aceasta din urmă (cazurile în care au fost acordate daune), s-a rămas un caz care a ajuns la Curtea Supremă de Cassare și Curtea nu a fost informată de niciun caz încheiat cu o hotărâre finală. 53. Cu toate acestea, aceste evoluții sunt suficient de indicative pentru o tendință în jurisprudența instanțelor naționale, care au început să ia în considerare măsurile în temeiul alineatului (8) ilegale ca contradictorii cu legislația UE și să ofere o soluție adecvată. 54. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea concluzionează că remedierea urmărită în prezent de societatea reclamantă este, în principiu, eficace. În plus, societatea reclamantă a avut până acum succes la două niveluri de competență în ceea ce privește obținerea unei constatări că ipoteca împotriva proprietăților sale a fost nulă și nulă (a se vedea punctul 15 de mai sus). În timp ce a fost respinsă cererea sa suplimentară de recuplare a sumei pe care le-a plătit în 2015, cazul este în prezent în așteptare în fața Curții Supreme de Cassare (a se vedea punctele 16-17 de mai sus) și societatea reclamantă nu prezintă plângeri specifice în acest sens. 55. Curtea nu acceptă argumentul societății reclamante care consideră că soluția în cauză este ineficientă din cauza cerinței de a plăti taxe de instanță înaltă (a se vedea punctul 45 de mai sus). Acesta remarcă că această cerință nu a împiedicat societatea reclamantă să inițieze proceduri și să participe la acestea și că, fiind partea cu succes în aceste proceduri, a primit costurile și cheltuielile sale (a se vedea punctul 18 de mai sus). 56. Curtea subliniază argumentul suplimentar al Guvernului, privind un recurs compensatoriu emergent în temeiul dreptului intern bazat pe incompatibilitatea stabilită la alineatul (8) cu dreptul UE (a se vedea alineatul (1)) Deși, după cum s-a menționat mai sus, niciuna dintre procedurile de tort inițiate de întreprinderile afectate de măsuri în temeiul alineatului (8) nu pare să se fi încheiat cu o hotărâre finală (a se vedea punctul 31 de mai sus), instanțele bulgare examinează cererile de tort pe baza presupuselor încălcări ale legislației UE și această chestiune este reglementată la nivel legislativ (a se vedea paragrafele) 32 și 34 de mai sus). Curtea nu vede niciun motiv să se pună în întrebări, în abstracto, capacitatea remediului în cauză de a oferi o reparație adecvată. Consideră că, în cazul în care societatea reclamantă a suferit orice daune datorită înregistrării unei ipotece împotriva proprietăților sale pe baza alineatului 8, acesta are ceea ce apare, în această etapă, un mijloc eficace de la dispoziție pentru obținerea compensației. 57. Curtea concluzionează că este justificat să se facă o excepție la dispoziția că evaluarea epuizării măsurilor interne se efectuează în mod normal cu referire la data în care cererea a fost depusă (a se vedea punctul 50 de mai sus). Caută opusul și înlocuirea propriei sale evaluări pentru cele ale instanțelor naționale în cadrul procedurilor care au avut succes total sau parțial la două niveluri de competență și care sunt în așteptare în apel sau care își asumă o poziție privind remediile care par eficace, dar care societatea reclamantă nu a urmărit, ar constitui să ignore rolul subsidiar al Curții (a se vedea Laurus Invest Ungary KFT și alții c. Ungaria (dec.), nr. 23265/13 și altele 5, § 42, CEDH 2015 (extracte) 58. Prin urmare, această cerere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepușirea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Milan Blaško Ganna Yudkivska Președintele adjunct al grefierului