S.C. Tasoncom S.R.L. împotriva Republicii Moldova

Comunicarea din 30 august 2019 a celei de-a doua SECȚIUNI: nr. 59627/15 S.C. TASONCOM S.R.L. împotriva Republicii Moldova, introdusă la 23 noiembrie 2015 OBIECTUL LEFFAR Cererea se referă la refuzul instanțelor naționale de a redeschide o procedură fiscală. Printr-o decizie definitivă din 12 septembrie 2012, Curtea a Tribunalului din Chișinău a confirmat decizia autorității fiscale competente din partea societății reclamante, precum și amenzile și amenzile. Curtea de apel și-a întemeiat în principal decizia pe faptul că, pentru aceleași acțiuni, vinovația societății reclamante fusese deja stabilită în penalitate de către tribunalul din dir hei, care, în hotărârea sa din 21 mai 2010, considerase că aceasta a comis infracțiunea cu privire la evaziunea fiscală.

Ulterior, hotărârea Tribunalului din 21 mai 2010 a fost infirmată de către instanța superioară. Amendat să rejudece cauza penală a societății reclamante, instanța în cauză a pronunțat, la 27 decembrie 2013, o achitare care a trecut în forță de lucru judecat. Societatea reclamantă a depus apoi o cerere de revizuire a deciziei Tribunalului de apel din Chișinău din 12 septembrie 2012. Aceasta invoca dispoziții legale conform cărora redeschiderea unei proceduri era autorizată în cazul în care, pe de o parte, au apărut noi circumstanțe esențiale pentru cauză și, pe de altă parte, în cazul în care o decizie a fost anulată, aceasta a servit drept temei pentru adoptarea deciziei a cărei revizuire a fost căutată.

Curtea din Chișinău și apoi Curtea Supremă de Justiție au decis, la 18 martie și, respectiv, 20 mai 2015, să respingă cererea de revizuire ca inadmisibilă. Curtea Supremă a considerat în special că lipsa răspunderii penale nu însemna că acțiunile societății reclamante erau conforme cu legislația fiscală. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, societatea reclamantă declară în fața Curții că respingerea cererii sale de revizuire nu a fost motivată corespunzător și că aduce atingere principiului securității rapoartelor juridice. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție, aceasta se plânge, de asemenea, că a fost condamnată la sancțiuni fiscale, a căror valoare ar fi mai mare de 1 200 000 EUR (în funcție de cursul de schimb în vigoare în momentul lansării cererii), în ciuda faptului că a fost pronunțat în cadrul procesului penal pentru evaziune fiscală.

RĂSPUNSURI LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) din Convenție, în cadrul ramurii sale penale (Jussila c. Finlanda [GC], n 73053/01, § 37-38, CEDH 2006 XIV), era aplicabil procedurii de revizuire urmată în speță (comparat cu Melis c. Grecia , n 30064/07, §§ 18-19, 22 iulie 2010) În acest caz, a fost examinată în mod echitabil, după cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție.

În special, hotărârile instanțelor interne de a respinge cererea de revizuire formulată de societatea reclamantă au fost suficient de motivate (a se vedea, printre altele, Lebedinschi c. Republica Moldova, nr 4171/11, § 31, 16 iunie 2015)? Având în vedere circumstanțele din speță, a fost afectată principiul securității rapoartelor juridice (a se vedea, mutatis mutandis Siegle c. România, n 2356/04, § 38, 16 aprilie 2013 și Sismanidis și Sitaridis c. Grecia, n 66602/09 și 71879/12, § 45, 9 iunie 2016) S-a încălcat dreptul societății reclamante la respectarea bunurilor sale, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. De ce, în cazul în care această interferență implică aplicarea unei legi considerate necesare pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi?

În special, această interferență a impus societății reclamante o sarcină excesivă (Imobilitate Saffi c. Italia, [GC], n 22774/93, CEDH 1999-V, 28.7.1999, § 59)

Communiquée le 30 août 2019

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 59627/15

S.C. TASONCOM S.R.L.

contre la République de Moldova introduite le 23 novembre 2015

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne le refus des tribunaux nationaux de rouvrir une procédure fiscale. Par une décision définitive du 12 septembre 2012, la cour d’appel de Chișinău confirma la décision de l’autorité fiscale compétente d’infliger un redressement fiscal à la société requérante ainsi que des majorations d’impôts et des amendes. La cour d’appel fonda principalement sa décision sur le fait que, pour les mêmes actions, la culpabilité de la société requérante avait déjà été établie au pénal par le tribunal d’Orhei qui avait, dans son jugement du 21 mai 2010, considéré que celle-ci avait commis l’infraction d’évasion fiscale. Par la suite, le jugement du tribunal d’Orhei du 21 mai 2010 fut infirmé par l’instance supérieure.

Amené à rejuger l’affaire pénale de la société requérante, le tribunal en question prononça, le 27 décembre 2013, un acquittement qui passa en force de chose jugée. La société requérante déposa alors une demande en révision de la décision de la cour d’appel de Chișinău du 12 septembre 2012. Elle invoquait des dispositions légales selon lesquelles la réouverture d’une procédure était autorisée en cas, d’une part, de survenue de nouvelles circonstances essentielles pour l’affaire et, d’autre part, d’annulation d’une décision ayant servi de fondement pour l’adoption de la décision dont la révision était recherchée. La cour d’appel de Chișinău et puis la Cour suprême de justice décidèrent, les 18 mars et 20 mai 2015 respectivement, de rejeter la demande en révision comme irrecevable.

La Cour suprême estima notamment que l’absence de responsabilité pénale ne signifiait pas que les actions de la société requérante étaient conformes à la législation fiscale. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la société requérante allègue devant la Cour que le rejet de sa demande en révision n’a pas été dûment motivé et qu’il porte atteinte au principe de la sécurité des rapports juridiques. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, elle se plaint également d’avoir été condamnée à des sanctions fiscales, dont le montant s’élèverait à plus de 1 200 000 euros (selon le taux de change en vigueur au moment de l’introduction de la requête), malgré l’acquittement prononcé dans son procès pénal pour évasion fiscale.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. L’article 6 § 1 de la Convention, dans sa branche pénale ( Jussila c. Finlande [GC], n o 73053/01, §§ 37-38, CEDH 2006 ‑ XIV), était-il applicable à la procédure en révision suivie en l’espèce (comparer avec Melis c. Grèce , n o 30604/07, §§ 18-19, 22 juillet 2010) ? Dans l’affirmative, le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre la société requérante a-t-il été examiné équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, les décisions des juridictions internes de rejeter la demande en révision formulée par la société requérante étaient-elles suffisamment motivées (voir, parmi beaucoup d’autres, Lebedinschi c. République de Moldova , n o 41971/11, § 31, 16 juin 2015) ? Compte tenu des circonstances de l’espèce, y-a-t-il eu atteinte au principe de la sécurité des rapports juridiques (voir, mutatis mutandis , Siegle c. Roumanie , n o 23456/04, § 38, 16 avril 2013, et Sismanidis et Sitaridis c. Grèce , n os 66602/09 et 71879/12, § 45, 9 juin 2016) ? 2. Y a-t-il eu atteinte au droit de la société requérante au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? Dans l’affirmative, cette ingérence procédait-elle de l’application d’une loi jugée nécessaire pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes ? En particulier,

cette ingérence a-t-elle imposé à la société requérante une charge excessive ( Immobiliare Saffi c. Italie , [GC], n o 22774/93, CEDH 1999-V, 28.7.1999, § 59) ?