CtEDO 06.09.2019 Auto

VUGDELIJA v. CROATIA

RESPONDENT
HRV
HOTĂRÂRE
06.09.2019
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
VUGDELIJA v. CROATIA (CtEDO, 2019)
HUDOC · oficial

Comunicat la 6 septembrie 2019 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 14692/18 Ivan VUGDELIJA împotriva Croației depusă la 22 martie 2018 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la procedurile civile pe care reclamantul le-a instituit împotriva unei companii de asigurare în vederea obținerii unor prejudiciu moral pentru leziuni suferite într-un accident de trafic rutier. În acțiunea sa civilă din 22 aprilie 2005, el a solicitat 40.000 HRK. În urma răspunsului companiei de asigurare din 23 mai 2005 la acțiunea sa civilă, în prezentarea sa din 19 Decembrie 2005 reclamantul a indicat că va ajusta suma solicitată după ce instanța a obținut avize de către experți medicali. Cu toate acestea, după examinarea documentelor medicale furnizate de reclamant la 10 septembrie 2007, societatea de asigurări, la scurt timp înainte de audierea din 1 aprilie 2008, a recunoscut cererea reclamantului în suma de mai sus. În această ședință, instanța de primă instanță a adoptat o hotărâre parțială prin care a acordat reclamantului 40.000 de HRK. Din aceeași ședință, reclamantul și-a ridicat cererea și a solicitat 400.000 de HRK, instanța a programat imediat următoarea ședință pentru a examina restul cererii reclamantului peste 40.000 HRK deja atribuit de hotărârea parțială. Într-o hotărâre din 29 aprilie 2009 instanța de primă instanță, după obținerea avizelor de la trei experți desemnați de instanță, a acordat reclamantului 113.500 HRK suplimentar. În urma unui recurs de către societatea de asigurări la 24 martie 2011, tribunalul de al doilea interes a anulat hotărârea de primă instanță și a declarat inadmisibil cererea reclamantului în depășirea HRK 40. Se afirmă că hotărârea parțială constituie de fapt o hotărâre completă de nerespectare după adoptarea căruia reclamantul nu mai putea ridica suma solicitată inițial. Curtea Supremă a respins recursul reclamantului asupra punctelor de drept și Curtea Constituțională a respins plângerea constituțională ulterioară. Are concluzia instanțelor interne că acestea au fost împiedicate să examineze cererea reclamantului pentru daune în plus față de 40.000 HRK constituie, în circumstanțele prezentului caz, o restricție injustificabilă a dreptului său de acces la instanță, în contravenție cu art. 6 § 1 din convenție? (a) Cererea reclamantului pentru daune acordate de Hotărârea din 29 aprilie 2009 a fost suficient de stabilită pentru a constitui o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? Mai exact, această cerere are o bază suficientă în legislația națională având în vedere decizia Curții Supreme nr. 2909/1998-2 și decizia Curții Constituționale nr. III 374/2008? (b) Dacă da, ingerința în dreptul reclamantului la bucurarea pașnică a bunurilor sale a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1? În special, a fost că interferența a fost legală având în vedere jurisprudența menționată mai sus a Curții Supreme și a Curții Constituționale?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă