VUGDELIJA v. CROATIA

Comunicat la 6 septembrie 2019 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 14692/18 Ivan VUGDELIJA împotriva Croației depusă la 22 martie 2018 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la procedurile civile pe care reclamantul le-a instituit împotriva unei companii de asigurare în vederea obținerii unor prejudiciu moral pentru leziuni suferite într-un accident de trafic rutier. În acțiunea sa civilă din 22 aprilie 2005, el a solicitat 40.000 HRK. În urma răspunsului companiei de asigurare din 23 mai 2005 la acțiunea sa civilă, în prezentarea sa din 19 Decembrie 2005 reclamantul a indicat că va ajusta suma solicitată după ce instanța a obținut avize de către experți medicali. Cu toate acestea, după examinarea documentelor medicale furnizate de reclamant la 10 septembrie 2007, societatea de asigurări, la scurt timp înainte de audierea din 1 aprilie 2008, a recunoscut cererea reclamantului în suma de mai sus.

În această ședință, instanța de primă instanță a adoptat o hotărâre parțială prin care a acordat reclamantului 40.000 de HRK. Din aceeași ședință, reclamantul și-a ridicat cererea și a solicitat 400.000 de HRK, instanța a programat imediat următoarea ședință pentru a examina restul cererii reclamantului peste 40.000 HRK deja atribuit de hotărârea parțială. Într-o hotărâre din 29 aprilie 2009 instanța de primă instanță, după obținerea avizelor de la trei experți desemnați de instanță, a acordat reclamantului 113.500 HRK suplimentar. În urma unui recurs de către societatea de asigurări la 24 martie 2011, tribunalul de al doilea interes a anulat hotărârea de primă instanță și a declarat inadmisibil cererea reclamantului în depășirea HRK 40. Se afirmă că hotărârea parțială constituie de fapt o hotărâre completă de nerespectare după adoptarea căruia reclamantul nu mai putea ridica suma solicitată inițial.

Curtea Supremă a respins recursul reclamantului asupra punctelor de drept și Curtea Constituțională a respins plângerea constituțională ulterioară. Are concluzia instanțelor interne că acestea au fost împiedicate să examineze cererea reclamantului pentru daune în plus față de 40.000 HRK constituie, în circumstanțele prezentului caz, o restricție injustificabilă a dreptului său de acces la instanță, în contravenție cu art. 6 § 1 din convenție? (a) Cererea reclamantului pentru daune acordate de Hotărârea din 29 aprilie 2009 a fost suficient de stabilită pentru a constitui o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? Mai exact, această cerere are o bază suficientă în legislația națională având în vedere decizia Curții Supreme nr. 2909/1998-2 și decizia Curții Constituționale nr. III 374/2008?

(b) Dacă da, ingerința în dreptul reclamantului la bucurarea pașnică a bunurilor sale a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1? În special, a fost că interferența a fost legală având în vedere jurisprudența menționată mai sus a Curții Supreme și a Curții Constituționale?

Communicated on 6 September 2019

FIRST SECTION

Application no. 14692/18 Ivan VUGDELIJA against Croatia lodged on 22 March 2018

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns civil proceedings the applicant instituted against an insurance company with a view to obtaining non-pecuniary damages for injuries sustained in a road traffic accident. In his civil action of 22 April 2005 he sought HRK 40,000. Following the insurance company’s reply of 23 May 2005 to his civil action, in his submission of 19 December 2005 the applicant indicated that he would adjust the amount sought after the court obtained opinions from medical experts. However, after having reviewed the medical documents provided by the applicant on 10 September 2007 the insurance company, shortly before the hearing held on 1 April 2008, acknowledged the applicant’s claim in the above amount.

At that hearing the first-instance court adopted a partial judgment whereby it awarded the applicant HRK 40,000. Since at the same hearing the applicant raised his claim and sought HRK 400,000 the court immediately scheduled the next hearing to examine the remainder of the applicant’s claim in excess of HRK 40,000 already awarded by the partial judgment. In a judgment of 29 April 2009 the first-instance court, after obtaining opinions from three court appointed experts, awarded the applicant additional HRK 113,500. Following an appeal by the insurance company on 24 March 2011 the second-instance court quashed the first ‑ instance judgment and declared inadmissible the applicant’s claim in excess of HRK 40,000.

It held that the partial judgment was actually a complete default judgment after the adoption of which the applicant could no longer raise the amount initially sought. The Supreme Court dismissed the applicant’s appeal on points of law and the Constitutional Court rejected his subsequent constitutional complaint.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Did the finding by the domestic courts that they were precluded from examining the applicant’s claim for damages in excess of HRK 40,000 constitute in the circumstances of the present case an unjustifiable restriction of his right of access to court, contrary to Article 6 § 1 of the Convention? 2. (a) Was the applicant’s claim for damages awarded to him by the first-instance judgment of 29 April 2009 sufficiently established to constitute a “possession” within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention? Specifically, did that claim have a sufficient basis in national law having regard to the Supreme Court decision no. Rev ‑ 2909/1998-2 and the Constitutional Court decision no. U ‑ III ‑ 374/2008?

(b) If so, did the interference with the applicant’s right to the peaceful enjoyment of his possessions amount to a violation of Article 1 of Protocol No. 1? In particular, was that interference lawful having regard to the above-mentioned case-law of the Supreme Court and the Constitutional Court?