- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 septembrie 2019
- Stat pârât
- RUS
- Concluzia
- Inadmisibil
Akirov împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
Decizia nr. 82206/17, Albert Gabdrafikovich AKIROV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 10 septembrie 2019 în calitate de comitet compus din: Alena Poláčková, președinte, Dmitry Dedov, Gilberto Felici, judecători și Stephen Phillips, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 decembrie 2017, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Albert Gabdrafikovich Akirov, este un național turcmen, născut în 1973. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl B.I. Ponosov, locuind în Ocher, regiunea Perm.
Guvernul rus („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl M. Galperin, Reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Circumstanțele cauzei Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 31 mai 2017 expulzarea și detenția reclamantului în așteptarea expulzării a fost ordonată de Curtea de Oraș Chaykovskiy din regiunea Perm. La 8 iunie 2017, hotărârea instanței inferioare a fost susținută în apel de Curtea Regională Perm. La 15 iunie 2017, autoritățile de migrație au solicitat serviciile consulare ale Turkmenistanului în Rusia să verifice cetățenia reclamantului din țara respectivă și să-l elibereze un document de călătorie. La 14 noiembrie 2017, serviciile consulare ale Turkmenistanului au confirmat cetățenia turcmenească a reclamantului.
La 27 noiembrie 2017 a fost emis un document de călătorie reclamantului. La 7 decembrie 2017 a fost pusă în aplicare ordinul de expulsie și reclamantul a transferat în Turkmenistan. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 §§ 1 litera (f) și al articolului 4 din Convenție cu privire la o presupusă ilegalitate a detenției sale în așteptarea îndepărtării din Rusia, precum și la o presupusă lipsă de o procedură eficace pentru a contesta în continuarea sa detenție. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ § și al articolului 4 din presupusa ilegalitate a detenției sale în așteptarea expulzării și a unei presupuse lipsă de procedură eficace pentru a-și pune condamnarea în continuare a detenției.
„1. Oricine are dreptul la libertate și securitatea persoanei. Nimeni nu va fi privat de libertate în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege… (f) arestarea legală sau detenția unei persoane pentru a împiedica intrarea neautorizată în țară sau a unei persoane împotriva cărora se ia măsuri în vederea deportarii sau extradiției... (4) Oricine este privat de libertate prin arest sau detenție are dreptul să ia proceduri prin care legalitatea detenției sale va fi hotărât rapid de către o instanță și de eliberare a sa ordonată dacă detenția nu este legală.” 10. Reclamantul din observațiile sale a afirmat că detenția sa a fost ilegală și că nu ar fi trebuit să fie expulzată în Turkmenistan.
Guvernul nu este de acord cu aceste acuzații.
11. Curtea reiterează că excepția prevăzută la alineatul (1) (f) din art. 5 § 1 din Convenție necesită doar „acțiunea este luată în vederea expulzării sau extrădării”, fără justificare suplimentară (a se vedea, printre altele, Chahal c. Regatul Unit, 15 noiembrie 1996, § 112, Raporturile Hotărârilor și Deciziilor 1996-V), iar privarea de libertate va fi justificată atâta timp cât procedurile de deportare sau de extrădare sunt în curs de desfășurare (a se vedea A. și alții c. Regatul Unit [GC], nr. 3455/05, § 164, CEDH 2009). 12. În acest sens, Curtea subliniază că întrebarea dacă o perioadă de detenție este sau nu rezonabilă nu poate fi evaluată în abstract, dar trebuie evaluată în fiecare caz în conformitate cu caracteristicile sale speciale (a se vedea mutatis mutandis McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, §§ 41-45, ECHR 2006‐X) și faptul că argumentele pentru și împotriva eliberării nu trebuie să fie „generale și abstracte” (a se vedea, de exemplu, Khudoyorov c. Rusia , nr. 6847/02, § 173, ECHR 2005‐X (extracte)), ci să conțină referințe la faptele specifice și circumstanțele personale ale reclamantului care justifică detenția sa.
13. În ceea ce privește prezentul caz, Curtea constată că plângerile reclamantului se referă la perioada de șase luni, în timpul căreia reclamantul a fost reținut în așteptarea deplasării în Turkmenistan. În această perioadă, autoritățile naționale au urmărit în mod activ procedurile de expulzare a reclamantului. Nu există dovezi care să indice orice arbitrare în ceea ce privește detenția reclamantului sau, mai ales, o credință proastă, înșelătorie sau întârzieri nejustificate în comportamentul autorităților (a se vedea, invers, Bozano c. Franța , 18 decembrie 1986, § 60, Serie A nr. 111, și Čonka c. Belgia , nr. 51564/99, § 41, ECHR 2002‐I). 14. În ceea ce privește plângerile reclamantei cu privire la presupusa lipsă de procedură eficace pentru a contesta detenția sa continuă, Curtea remarcă că aceaceasta este în general și abstractă.
Având în vedere rapiditatea procedurii naționale, examinarea cererilor reclamanților de către instanțe interne și a inițiativei demonstrate de autoritățile, împreună cu perioada relativ scurtă de detenție, situația individuală a reclamantului a fost lipsită de deficiențele presupuse (a se vedea, de asemenea, M.S. c. Rusia (dec.), nr. 61998/15, §§ 25-28, 10 octombrie 2017). 15. În consecință, având în vedere tot materialul în posesia sa și concluziile de mai sus, Curtea constată că plângerile legate de detenția reclamantului în așteptarea expulzării nu au dezvăluit nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că cererea trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție.
Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în engleză și notificată în scris la 3 octombrie 2019. Stephen Phillips Alena Poláčková Președintele grefierului
THIRD SECTION
DECISION Application no. 82206/17 Albert Gabdrafikovich AKIROV against Russia The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 10 September 2019 as a Committee composed of: Alena Poláčková, President, Dmitry Dedov, Gilberto Felici, judges, and Stephen Phillips, Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 7 December 2017, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS
The applicant, Mr Albert Gabdrafikovich Akirov, is a Turkmen national, who was born in 1973. He was represented before the Court by Mr B.I. Ponosov, residing in Ocher, Perm Region.
The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr M. Galperin, the Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights. The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 31 May 2017 the applicant’s expulsion and detention pending expulsion was ordered by the Chaykovskiy Town Court of the Perm Region. On 8 June 2017 the lower court’s judgment was upheld on appeal by the Perm Regional Court.
On 15 June 2017 the migration authorities requested the Consular Services of Turkmenistan in Russia to verify the applicant’s citizenship of that country and issue him a travel document.
On 14 November 2017 the Consular Services of Turkmenistan confirmed Turkmen citizenship of the applicant. On 27 November 2017 a travel document was issued to the applicant.
On 7 December 2017 the expulsion order was enforced and the applicant transferred to Turkmenistan. COMPLAINTS
The applicant complained under Article 5 §§ 1 (f) and 4 of the Convention about an alleged unlawfulness of his detention pending removal from Russia as well as about an alleged lack of an effective procedure to challenge his continued detention. THE LAW
The applicant complained under Article 5 §§ 1 (f) and 4 of the alleged unlawfulness of his detention pending expulsion and an alleged lack of an effective procedure to challenge his continued detention. Article 5 in the relevant part reads: “1. Everyone has the right to liberty and security of person. No one shall be deprived of his liberty save in the following cases and in accordance with a procedure prescribed by law… (f) the lawful arrest or detention of a person to prevent his effecting an unauthorised entry into the country or of a person against whom action is being taken with a view to deportation or extradition… 4. Everyone who is deprived of his liberty by arrest or detention shall be entitled to take proceedings by which the lawfulness of his detention shall be decided speedily by a court and his release ordered if the detention is not lawful.”
The applicant in his observations stated that his detention had been unlawful and that he should not have been expelled to Turkmenistan. The Government disagreed with these allegations.
The Court reiterates that the exception contained in sub ‑ paragraph (f) of Article 5 § 1 of the Convention requires only that “action is being taken with a view to deportation or extradition”, without any further justification (see, inter alia , Chahal v. the United Kingdom , 15 November 1996, § 112, Reports of Judgments and Decisions 1996‑V), and that deprivation of liberty will be justified as long as deportation or extradition proceedings are in progress (see A. and Others v. the United Kingdom [GC], no. 3455/05, § 164, ECHR 2009).
In this regard the Court emphasises that the question of whether or not a period of detention is reasonable cannot be assessed in the abstract but must be assessed in each case according to its special features (see, mutatis mutandis , McKay v. the United Kingdom [GC], no. 543/03, §§ 41-45, ECHR 2006‑X) and that the arguments for and against release must not be “general and abstract” (see, for example, Khudoyorov v. Russia , no. 6847/02, § 173, ECHR 2005‑X (extracts)), but contain references to the specific facts and the applicant’s personal circumstances justifying his detention.
Turning to the present case, the Court notes that the applicant’s complaints concern the period of six months, during which the applicant was detained pending removal to Turkmenistan. During that period the national authorities actively pursued the proceedings aimed at the applicant’s expulsion. There is no evidence indicating any arbitrariness in respect of the applicant’s detention or, more particularly, bad faith, deception or unjustified delays in the authorities’ conduct (see, conversely, Bozano v. France , 18 December 1986, § 60, Series A no. 111, and Čonka v. Belgium , no. 51564/99, § 41, ECHR 2002‑I).
As regards the applicant’s complaints concerning the alleged lack of an effective procedure to challenge his continued detention, the Court notes that it is couched in general and abstract terms. Given the expeditiousness of the national proceedings, the consideration of the applicant’s claims by the domestic courts, and the initiative demonstrated by the authorities, together with the relatively short period of detention, the applicant’s individual situation was devoid of the deficiencies alleged (see similarly M.S. v. Russia (dec.), no. 61998/15, §§ 25-28, 10 October 2017).
Accordingly, having regard to all the material in its possession and the conclusions above, the Court finds that complaints related to the applicant’s detention pending expulsion did not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that the application must be rejected, in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 3 October 2019. Stephen Phillips Alena Poláčková Registrar President