- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 17 septembrie 2019
- Stat pârât
- RUS
- Concluzia
- Comunicată guvernului
T.V. împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
Comunicat la 17 septembrie 2019 THIRD SECTION Cererea nr. 31323/19 T.V. împotriva Rusiei depusă la 3 iunie 2019 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna T.V., este un național rus, care s-a născut în 1989 și trăiește în St. Petersburg. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna Olga Karacheva și dna Svetlana Gromova, avocați care practică în St. Petersburg. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 2008, reclamantul s-a căsătorit cu E. și s-au mutat împreună la St Petersburg, unde au născut trei copii. E. a abuzat reclamantul și copiii din primele zile ale căsătoriei lor. În 2017, ea a raportat două agresiuni violente la poliție, dar nu a primit nici o asistență.
În octombrie 2017, reclamantul a luat copiii și s-a mutat. La 31 ianuarie sau 1 februarie 2018 reclamantul s-a întâlnit cu E. într-o cafenea. El a invegheat-o să-l ducă la locul în care locuiau ea și copiii. Se pare că au petrecut ziua împreună și a luat copii la grădiniță. În ziua următoare E. A devenit violentă și a atacat-o în bucătărie. A lovit-o pe cap și pe cadavru cu pumnii lui, mânerul unui cuțit și o lamă. În acea noapte E. a avut și o relație sexuală cu ea. Dimineață din 3 februarie 2018, când E. a părăsit apartamentul pentru a cumpăra mâncare, reclamantul a fugit. A venit la o secție de poliție unde o ambulanță a luat-o și a luat-o la spital. Ea a suferit un tratament de douăsprezece zile pentru mai multe răni la cap, piept și membre, contuzie cerebrală, tăieri la coapsele, vânătăi și umflarea labia exterioară, și alte răni.
Ea a continuat tratamentul ambulatoriu până la 22 Februarie 2018. La descărcarea de gestiune din spital, autoritatea de gardian a sfătuit-o să se întoarcă în apartamentul unde E. a abuzat de ea din cauza riscului de violență recurentă de partea lui. Ea a fost adăpostită într-un adăpost operat de stat pentru femei. La 5 februarie 2018 poliția a deschis o anchetă penală cu privire la amenințarea morții sau a prejudiciilor corporale grave, o infracțiune în temeiul articolului 119 din Codul Penal. La 14 martie 2018, reclamantul a solicitat poliției să-și investigheze violul de către E. Ea a susținut că relația sexuală nu a fost consensual; ea nu a putut oferi nicio rezistență din cauza violenței anterioare.
La 28 martie 2018 reclamantul a dat o declarație poliției. Ea a explicat că, în timp ce în spital, ea a menționat violul la ginecologist, dar nu a fost capabil să se aducă să spună despre asta ofițerului de poliție masculin care o intervieva. La 25 aprilie 2018 investigatorul senior al poliției locale a refuzat să deschidă o anchetă penală asupra presupusului viol. Ea nu a constatat nici un indiciu că violul a fost comis deoarece „nu a fost stabilit în mod fiabil că relația sexuală ... nu a fost bazată pe consimțământul mutual”, în timp ce rănile pe care le-a suferit reclamantul au fost investigate în cadrul unui caz penal separat. 10. La 13 iunie 2018 șeful departamentului de investigații a poliției locale a anulat decizia din 25 aprilie și a dat ordine investigatorului de a comisiona o evaluare ginecologică și de a obține referințe de caracter de la vecini.
11. La 12 iulie 2018 investigatorul a emis o nouă decizie de a refuza deschiderea unei anchete de viol. Ea a remarcat înregistrările audio de la telefonul mobil al lui E., în care reclamantul a dat „o rugăciune pentru reuniunea lor” la 1 februarie și, după admiterea ei la spital la 5 februarie, a vorbit cu E. “în voce calmă” despre piese de schimb pentru masina de familie. Evaluarea medicală a confirmat acuzațiile reclamantului cu privire la prejudiciul corporal, dar nu ale activității sexuale neconsensuale. Referindu-se la aceste elemente, investigatorul a concluzionat că indicatorii de viol au fost absenți. În evaluarea ei, „violența pe care a folosit-o și amenințările pe care le-a făcut nu au fost destinate forțării unui act sexual asupra [reclamantului] împotriva voinței ei, ci au fost comise din cauza geloziei sale și a infidelității ei”.
12. Reclamantul a contestat decizia investigatorului în fața unei instanțe. Prin hotărârea din 1 octombrie 2018, astfel cum s-a confirmat la recurs la 26 decembrie 2018, Curtea de district Kolpino din San Petersburg a susținut că hotărârea impugnată a fost eliberată de un oficial competent în conformitate cu cerințele procedurale. Referindu-se la statutul independent al investigatorului, acesta a refuzat să prezinte o evaluare substanțială a motivelor care au dus investigatorul să refuze o anchetă cu privire la afirmația de viol. 13. La 24 decembrie 2018 o justiție a păcii în districtul judecător nr. 75 din St.
Petersburg a constatat că E. este vinovat de infracțiunile de „tormentare” (art. 117 din Codul Penal) și de amenințări de moarte sau de prejudicii corporale grave (art. 119 din Codul Penal) în legătură cu violența pe care o folosea împotriva reclamantului la 2 și 3 februarie 2018. a avut patru copii și că i-a cerut scuze reclamantului, magistratul l-a condamnat la restricții de doi ani și jumătate în ceea ce privește libertatea sa. Restricțiile au inclus o interdicție privind părăsirea districtului Kizhiginskiy în Republica Buryatiya, unde a avut loc de reședință înregistrat, ieșind în timpul nopții, participarea la reuniuni sau evenimente publice, schimbarea locului de reședință sau de locuri de muncă fără consimțământ de la autoritatea de probă, și o cerință de a raporta autorității de probă de două ori pe lună.
COMPLAINTE 14. Reclamantul se plâng în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție, luate singure sau coroborate cu articolele 13 și 14, că autoritățile ruse nu au efectuat o anchetă eficace asupra acuzațiilor sale de viol și că au optat pentru acuzațiile mai puțin grave pentru filme discriminatorii. Autoritățile ruse au efectuat o anchetă eficientă cu privire la acuzațiile reclamanților de viol care erau compatibile cu obligațiile lor în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție, luate singure sau coroborate cu articolele 13 și 14 (a se vedea M.C. c. Bulgaria nr. 39272/98, CEDH 2003 XII)?
Communicated on 17 September 2019
THIRD SECTION
Application no. 31323/19 T.V. against Russia lodged on 3 June 2019
STATEMENT OF FACTS
1. The applicant, Ms T.V., is a Russian national, who was born in 1989 and lives in St Petersburg. She is represented before the Court by Ms Olga Karacheva and Ms Svetlana Gromova, lawyers practising in St Petersburg.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
In 2008 the applicant married E. and they moved together to St Petersburg where their three children were born.
E. abused the applicant and children from the early days of their marriage. In 2017, she reported two violent assaults to the police but did not receive any assistance. In October 2017, the applicant took the children and moved out.
On 31 January or 1 February 2018 the applicant met E. in a café. He inveigled her into taking him to the place where she and the children lived. It appears that they spent the day together and he took children to the kindergarten. On the following day E. grew violent and assaulted her in the kitchen. He hit her on the head and body with his fists, the handle of a knife and a ladle. That night E. also had a sexual intercourse with her.
In the morning of 3 February 2018, when E. left the flat to buy food, the applicant ran away. She came to a police station where an ambulance picked her up and took her to a hospital. She underwent a twelve-day treatment for multiple wounds to her head, chest and limbs, brain concussion, cuts to her thighs, bruises and swelling of the outer labia, and other injuries. She continued outpatient treatment until 22 February 2018. Upon her discharge from the hospital, the guardianship authority advised her against returning to the flat where E. had abused her because of a risk of recurrent violence on his part. She was accommodated in a State-operated shelter for women.
On 5 February 2018 the police opened a criminal investigation into threats of death or grievous bodily harm, an offence under Article 119 of the Criminal Code. On 14 March 2018 the applicant asked the police to investigate her rape by E. She submitted that the intercourse had not been consensual; she had been unable to offer any resistance because of previous violence.
On 28 March 2018 the applicant gave a statement to the police. She explained that, while in the hospital, she had mentioned the rape to the gynaecologist but had not been able to bring herself to tell about it to the male police officer who was interviewing her.
On 25 April 2018 the senior investigator of the local police declined to open a criminal investigation into the alleged rape. She found no indications that rape had been committed because “it had not been reliably established that the sexual intercourse ... had not been based on mutual consent”, while the injuries the applicant had suffered were being investigated in the framework of a separate criminal case.
On 13 June 2018 the chief of the investigations department of the local police set aside the 25 April decision and gave orders to the investigator to commission a gynaecological assessment and to obtain character references from neighbours.
On 12 July 2018 the investigator issued a new decision declining to open a rape investigation. She noted the audio recordings from E.’s mobile phone, in which the applicant had “given a prayer for their reunion” on 1 February and, following her admission to the hospital on 5 February, she had talked to E. “in a calm voice” about spare parts for the family car. The medical assessment had corroborated the applicant’s allegations of bodily harm but not those of non-consensual sexual activity. Referring to those elements, the investigator concluded that indicators of the rape had been absent. In her assessment, “the violence he used and the threats he made were not directed at forcing a sexual act upon [the applicant] against her will but were committed by reason of his jealousy and her infidelity”.
The applicant challenged the investigator’s decision before a court. By judgment of 1 October 2018, as upheld on appeal on 26 December 2018, the Kolpino District Court in St Petersburg held that the impugned decision had been issued by a competent official in compliance with the procedural requirements. Referring to the investigator’s independent standing, it declined to give a substantive assessment of the reasons which had led the investigator to refuse an investigation into the rape allegation.
On 24 December 2018 a justice of the peace in court district no. 75 in St Petersburg found E. guilty of the offences of “tormenting” (Article 117 of the Criminal Code) and threats of death or grievous bodily injury (Article 119 of the Criminal Code) in connection with the violence he had used against the applicant on 2 and 3 February 2018. Taking as extenuating circumstances the facts that E. had four children and that he had apologised to the applicant, the magistrate sentenced him to two and a half years’ restrictions on his liberty. The restrictions included a prohibition on his leaving the Kizhiginskiy district in the Buryatiya Republic where he had his registered place of residence, going out in the night time, attending assemblies or public events, changing his place of residence or employment without consent from the probation authority, and a requirement to report to the probation authority twice a month. COMPLAINTS
The applicant complains under Articles 3 and 8 of the Convention, taken alone or in conjunction with Articles 13 and 14, that the Russian authorities have not conducted an effective investigation into her allegations of rape and that they opted for prosecuting the less serious charges for discriminatory movies.
QUESTION TO THE PARTIES
Did the Russian authorities carry out an effective investigation into the applicant’s allegations of rape which was compatible with their obligations under Articles 3 and 8 of the Convention, taken alone or in conjunction with Articles 13 and 14 (see M.C. v. Bulgaria , no. 39272/98, ECHR 2003 ‑ XII)?