RAKOTOBE c. FRANCE

Comunicat la 3 octombrie 2019 CINCEA SECȚIUNE Cererea nr. 7927/17 Sahondra Lalao RAKOTOBE împotriva Franței introdusă la 20 ianuarie 2017 EXPOSAT DEFICIENȚĂ: domnul Sahondra Lalao Rakotobe este un resortisant malgaș născut în 1948 și rezident în Toulouse. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul F. Tercero, avocat care își exercită activitatea în Toulouse. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta, născută în +46, a sosit în Franța la 10 mai 2011, adică la vârsta de 63 de ani, sub acoperirea unui pașaport Codul intrării și șederii străinilor și al dreptului de azil (CESEDA), pe motiv că prezenta hipertensiune arterială care necesita monitorizare cardiologică și tratament medicamentat, și a primit o autorizație provizorie de ședere între 14 martie 2012 și 13 martie 2013 înainte de a obține titlul solicitat, valabil de la 4 iunie 2013 până la 3 iunie 2014. În avizul său emis la 23 iunie 2014, recurenta a solicitat reînnoirea sa la 2 aprilie 2014, medicul agenției regionale de sănătate (ARS) a considerat că lipsa de asistență medicală a recurentei ar putea avea pentru aceasta consecințe ale unei extremități de grave, dar că ar putea beneficia de un tratament adecvat în Madagascar. La 31 octombrie 2014, prefectul Haute-Garonne (denumit în continuare prefectul) a luat un decret prin care a refuzat recurentei să își reînnoiască permisul de ședere, i-a impus obligația de a părăsi teritoriul francez în termen de 30 de zile și a stabilit țara în care urma să fie reînnoită, după caz. În această hotărâre, prefectul a indicat în special că reclamanta nu a prezentat niciun document medical în sprijinul cererii sale de reînnoire a permisului de ședere. La 19 decembrie 2014, recurenta a formulat în fața Tribunalului Administrativ din Toulouse (denumit în continuare Tribunalul Administrativ) o acțiune împotriva Recurenta a făcut apel la Curtea Administrativă din Bordeaux (denumită în continuare Curtea Administrativă de Apel), în special din cauza faptului că procedura este guvernată de secretul medical și că prefectul nu i-ar fi putut opune lipsa de producție a documentelor medicale în sprijinul cererii sale. Aceasta susține, de asemenea, că certificatul medical pe care l-a produs a stabilit în Madagascar un tratament adecvat, în cazul în care nu ar putea beneficia, de asemenea, de niciun ajutor material. În plus, aceasta a afirmat că va fi izolată în cazul în care se va întoarce în Madagascar, că trebuia să rămână lângă fiicele sale, din care luna este franceză, care o găzduiesc și o preia, inclusiv în caz de criză. Pe de altă parte, ea susținea că dispozițiile articolului 8 din Convenție au fost ignorate, pe motiv că aceasta are grijă de ambele sale. nepoții născuți în Franța, în special dintr-un loc cu handicap grav, că starea sa de sănătate necesită îngrijiri care nu pot fi acordate în Franța, la vârsta de 67 de ani, ea este văduvă și ar fi izolată în cazul în care se întoarce în țara sa de origine în care numai unul dintre frații săi își are reședința și, în cele din urmă, că refuzul de ședere împotriva celei de-a patra fiice a sa a fost anulat de curtea administrativă de apel la 12 noiembrie 2015, ceea ce a confirmat că aceasta se va dovedi complet izolată în Madagascar. Prin hotărârea din 22 martie 2016, Curtea Administrativă a recursului a confirmat hotărârea cu următoarea motivare: Nici eliberarea anterioară a permiselor de ședere din motive de sănătate, nici certificatul medical din 17 iunie 2014 privind eficacitatea și efectele secundare ale tratamentului pe bază de Captopril urmat în Madagascar nu justifică tratamentul adecvat al afecțiunilor M Rakotobe și nu permit să se pună sub semnul întrebării aprecierea exprimată în această privință de către medicul agenției regionale de sănătate. Din acest motiv, nu reiese din nicio piesă a dosarului decât tratamente cu efecte, în special cu efecte hipotensive, similare celor ale tratamentelor de care a beneficiat în Franța, nu ar fi comercializate în Madagascar sub alte denumiri sau chiar alte formule chimice. În cele din urmă, întrucât există un tratament adecvat în țara de origine, recurenta nu poate susține în mod util că impecuitatea sa ar priva-o de beneficiul efectiv al acestui tratament. Ea nu mai poate invoca instrucțiunile n DGS/MC1/R12/2011/417 din 10 noiembrie 2011 și DGS/MC1/DGEF/2014/64 din 10 noiembrie 2011 martie 2014, fără caracter reglementar. Prin refuzul unui permis de ședere, prefectul nu a aplicat în mod incorect dispozițiile articolului 11 din articolul L. 313-11 din Codul de intrare și ședere a străinilor și al dreptului de azil. Rakotobe susține că, de la văduvia sa din 2006, dispune de toate legăturile sale familiale în Franța, unde locuiesc cele patru fiice ale sale, din care luna este franceză, și cei doi nepoți ai săi. Cu toate acestea, ea a intrat în Franța conform declarațiilor sale din mai 2011 și nu a fost lipsită de orice legătură în țara sa de origine în care a locuit până la vârsta de șaizeci și trei de ani și unde locuiește cel puțin fratele ei. Nu reiese din piesele dosarului că aceasta nu ar putea, într-adevăr, să beneficieze în continuare de asistența financiară din partea copiilor săi în afara Franței sau că starea ei de sănătate ar necesita prezența lor alături de aceasta. Având în vedere în special condițiile de ședere în Franța, prin respingerea cererii sale de admitere la ședere, prefectul nu și-a încălcat în mod excesiv dreptul la respectarea vieții sale private și familiale garantate prin art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Recurenta a formulat un recurs în casation. În fața consiliului de stat, aceasta a susținut că instanța administrativă da a comis o eroare de drept în ceea ce privește articolul L. 313-11 11 din CESEDA prin inversarea sarcinii probei :A fost de acord că unul dintre medicamentele care îi erau necesare nu era comercializat în Madagascar, sarcina de a dovedi contrariul îi revenea prefectului. De asemenea, aceasta se baza pe încălcarea articolului 8 din Convenție din aceleași motive ca și pentru cele pe care le-a enunțat în fața instanței administrative de apel. La 30 mai 2016, biroul de asistență judiciară din apropierea Consiliului de Stat a refuzat recurentei să beneficieze de asistență judiciară din cauza lipsei unor mijloace serioase de casare. Președintele secțiunii Consiliului de Stat din Consiliul de Stat a confirmat această decizie la 18 iulie 2016. Cu excepția cazului în care prezența sa constituie o amenințare la adresa ordinii publice, permisul de ședere temporară cu mențiunea "viață privată și de familie" este eliberat de drept: (...) A . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 311-7 să fie necesară. Decizia de a elibera permisul de ședere este luată de autoritatea administrativă, după consultarea medicului agenției regionale de sănătate din regiunea de reședință a Õ , desemnată de directorul general al agenției, sau, la Paris, a medicului, șeful secției medicale a prefecturii poliției. Medicul agenției regionale de sănătate sau, la Paris, șeful departamentului medical al prefecturii de poliție poate convoca reclamantul pentru o consultație medicală în fața unei comisii medicale regionale a cărei componență este stabilită prin decret în Consiliul de Stat. GRIEF Invocând art. 8 din convenție, recurenta se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie din următoarele motive: în primul rând, consideră că, de la intrarea sa în Franța până la data la care a fost purtată OQTF, aceaceasta a fost în mod regulat pe teritoriul francez timp de mai mult de trei ani. În al doilea rând, aceasta susține că întreaga sa familie își are reședința în Franța. În cele din urmă, susține că se află într-o situație de mare vulnerabilitate din cauza vârstei sale, a izolării sale în Madagascar și a gravității stării sale de sănătate care, în lipsa îngrijirii medicale în țara de origine, ar duce la consecințe extrem de grave pentru aceasta. Având în vedere circumstanțele specifice recurentei, ar trebui să se considere că trimiterea la Madagascar ar constitui o interferență în dreptul său la respectarea vieții sale private și de familie, în sensul articolului 8 1 din Convenție? În special având în vedere starea de sănătate a reclamantei și situația sa de dependență față de copiii săi majori, autoritățile naționale au evaluat sub aspectul art. 8 din Convenție consecințele distanței lor în . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Avea un scop legitim și era necesară într-o societate democratică, în sensul articolului 8 2 din Convenție?

Communiquée le 3 octobre 2019

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

7927/17

Sahondra Lalao RAKOTOBE

contre la France

introduite le 20 janvier 2017

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M

me

Sahondra Lalao Rakotobe, est une ressortissante malgache née en 1948 et résidant à Toulouse. Elle est représentée devant la Cour par M

e

F. Tercero, avocate exerçant à Toulouse.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

La requérante, née en 1948, arriva en France le 10 mai 2011, soit à l’âge de 63 ans, sous couvert d’un passeport revêtu d’un visa Schengen de court séjour. Elle y réside depuis lors. Le 5 décembre 2011, elle sollicita un titre de séjour en qualité d’étranger malade (article L. 313-11 11

o

du code de l’entrée et du séjour des étrangers et du droit d’asile (CESEDA), au motif qu’elle présentait une hypertension artérielle nécessitant un suivi cardiologique et un traitement médicamenteux. Elle bénéficia d’une autorisation provisoire de séjour entre le 14 mars 2012 et le 13 mars 2013 avant d’obtenir le titre demandé, valable du 4 juin 2013 au 3 juin 2014. La requérante en sollicita le renouvellement le 2 avril 2014.

Dans son avis émis le 23 juin 2014, le médecin de l’agence régionale de santé (ARS) estima que le défaut de prise en charge médicale de la requérante pourrait avoir pour elle des «

conséquences d’une exceptionnelle gravité

» mais qu’elle pouvait bénéficier d’un traitement approprié à Madagascar. Le 31 octobre 2014, le préfet de la Haute-Garonne (ci-après le préfet) prit un arrêté par lequel il refusa à la requérante le renouvellement de son titre de séjour, lui fit obligation de quitter le territoire français dans un délai de trente jours et fixa le pays à destination duquel elle serait, le cas échéant, reconduite. Dans cet arrêté, le préfet indiqua notamment que la requérante n’avait produit aucun document médical à l’appui de sa demande de renouvellement de son titre de séjour.

Le 19 décembre 2014, la requérante forma devant le tribunal administratif de Toulouse (ci-après le tribunal administratif) un recours contre l’arrêté du 31 octobre 2014 en vue de l’annulation de cette mesure d’éloignement et de la délivrance d’un titre de séjour en qualité d’étranger malade. Le 16 juin 2015, le tribunal administratif rejeta ce recours.

La requérante interjeta appel devant la cour administrative d’appel de Bordeaux (ci-après la cour administrative d’appel). Elle se prévalait notamment du fait que la procédure est gouvernée par le secret médical et qu’ainsi le préfet ne pouvait pas lui opposer le défaut de production de document médical à l’appui de sa demande. Elle soutint également que le certificat médical qu’elle avait produit établissait l’indisponibilité du traitement approprié à Madagascar où elle ne pourrait en outre bénéficier d’aucune aide matérielle. Elle avançait en outre le fait qu’elle serait isolée en cas de retour à Madagascar, qu’elle devait rester auprès de ses filles, dont l’une est française, qui l’hébergent et la prennent en charge y compris en cas de crise. Par ailleurs, elle alléguait que les dispositions de l’article 8 de la Convention avaient été méconnues, au motif qu’elle s’occupe de ses deux

petits-enfants nés en France, notamment de l’un qui est lourdement handicapé, que son propre état de santé nécessite des soins qui ne peuvent lui être prodigués qu’en France, qu’âgée de 67 ans, elle est veuve et serait isolée en cas de retour dans son pays d’origine où seul l’un de ses frères réside et enfin, que le refus de séjour opposé à sa quatrième fille avait été annulé par la cour administrative d’appel le 12 novembre 2015, ce qui confirmait qu’elle se trouverait totalement isolée à Madagascar.

Par un arrêt du 22 mars 2016, la cour administrative d’appel confirma le jugement avec la motivation suivante

:

«

Ni la délivrance antérieure de titres de séjour pour raison de santé, ni le certificat médical du 17 juin 2014 rappelant l’inefficacité et les effets secondaires du traitement à base de Captopril suivi à Madagascar ne justifient de l’indisponibilité dans ce pays d’une prise en charge adéquate des troubles de M

me

Rakotobe et ne permettent de remettre en cause l’appréciation émise sur ce point par le médecin de l’agence régionale de santé. Il ne ressort d’aucune pièce du dossier que des traitements aux effets, notamment hypotenseurs, similaires à ceux des traitements dont elle bénéficiait en France ne seraient pas commercialisés à Madagascar sous d’autres appellations ou même d’autres formules chimiques. Enfin, dès lors qu’il existe un traitement approprié dans son pays d’origine, la requérante ne peut utilement soutenir que son impécuniosité la priverait du bénéfice effectif de ce traitement. Elle ne peut davantage invoquer les instructions n

o

DGS/MC1/R12/2011/417 du 10 novembre 2011 et DGS/MC1/DGEF/2014/64 du 10

mars 2014, dépourvues de caractère règlementaire. En lui refusant un titre de séjour, le préfet n’a donc pas fait une inexacte application des dispositions du 11

o

de l’article L. 313-11 du code de l’entrée et du séjour des étrangers et du droit d’asile.

M

me

Rakotobe fait valoir que depuis son veuvage en 2006, elle dispose de l’ensemble de ses attaches familiales en France où vivent ses quatre filles dont l’une est française, et ses deux petits-enfants. Toutefois, elle est entrée en France selon ses dires en mai 2011 et n’établit pas être dépourvue de toute attache dans son pays d’origine où elle a vécu jusqu’à l’âge de soixante-trois ans et où réside à tout le moins son frère. Il ne ressort pas des pièces du dossier qu’elle ne pourrait effectivement continuer à bénéficier hors de France de l’aide financière de ses enfants ou que son état de santé nécessiterait leur présence à ses côtés. Compte tenu notamment des conditions de séjour de l’intéressée en France, en rejetant sa demande d’admission au séjour, le préfet n’a pas porté une atteinte excessive à son droit au respect de sa vie privée et familiale garanti par l’article 8 de la convention européenne de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales.

»

La requérante forma un pourvoi en cassation. Devant le conseil d’État, elle allégua que la cour administrative d’appel avait commis une erreur de droit au regard de l’article L. 313-11 11

o

du CESEDA en inversant la charge de la preuve

: elle soutenait qu’ayant démontré que l’un des médicaments qui lui était nécessaire n’était pas commercialisé à Madagascar, la charge de prouver le contraire incombait au préfet. Elle se prévalait également d’une violation de l’article 8 de la Convention pour les mêmes motifs que pour ceux qu’elle avait énoncés devant la cour administrative d’appel.

Le 30 mai 2016, le bureau d’aide juridictionnelle près le Conseil d’État refusa à la requérante le bénéfice de l’aide juridictionnelle en raison de l’absence de moyens de cassation sérieux. Le président de la section du contentieux du Conseil d’État confirma cette décision le 18 juillet 2016.

Le droit interne pertinent

L’article L. 313-11 11

o

du CESEDA se lit comme suit

:

«

Sauf si sa présence constitue une menace pour l’ordre public, la carte de séjour temporaire portant la mention " vie privée et familiale " est délivrée de plein droit : (...)

11

o

A l’étranger résidant habituellement en France dont l’état de santé nécessite une prise en charge médicale dont le défaut pourrait entraîner pour lui des conséquences d’une exceptionnelle gravité, sous réserve de l’absence d’un traitement approprié dans le pays dont il est originaire, sauf circonstance humanitaire exceptionnelle appréciée par l’autorité administrative après avis du directeur général de l’agence régionale de santé, sans que la condition prévue à l’article L. 311-7 soit exigée. La décision de délivrer la carte de séjour est prise par l’autorité administrative, après avis du médecin de l’agence régionale de santé de la région de résidence de l’intéressé, désigné par le directeur général de l’agence, ou, à Paris, du médecin, chef du service médical de la préfecture de police. Le médecin de l’agence régionale de santé ou, à Paris, le chef du service médical de la préfecture de police peut convoquer le demandeur pour une consultation médicale devant une commission médicale régionale dont la composition est fixée par décret en Conseil d’État.

»

GRIEF

Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante se plaint d’une atteinte à son droit au respect de sa vie privée et familiale pour les motifs suivants. Elle estime, premièrement, que depuis son entrée en France jusqu’à la date de l’arrêté portant OQTF, elle a été en situation régulière sur le territoire français pendant plus de trois ans. Deuxièmement, elle fait valoir que l’ensemble de sa famille proche réside en France. Enfin, elle fait valoir être dans une situation de grande vulnérabilité en raison de son âge, de son isolement à Madagascar et de la gravité de son état de santé qui, en l’absence de soins dans son pays d’origine, entraînerait pour elle des conséquences d’une exceptionnelle gravité.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Eu égard aux circonstances propres à la requérante, doit-on considérer que son renvoi vers Madagascar constituerait une ingérence dans son droit au respect à sa vie privée et familiale, au sens de l’article 8

§

1 de la Convention ? En particulier, compte tenu de l’état de santé de la requérante et de sa situation de dépendance à l’égard de ses enfants majeurs, est-ce que les instances nationales ont évalué sous l’angle de l’article 8 de la Convention les conséquences de son éloignement

?

2.

Dans l’affirmative, cette ingérence est-elle prévue par la loi, poursuit

‑

elle un but légitime et était-elle nécessaire dans une société démocratique, au sens de l’article 8

§

2 de la Convention ?