SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MASLENNIKOV c. RUSSIE (solicitarea nr. 2982/11) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 octombrie 2019 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Maslennikov c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-un comitet compus din Georgios A. Serghides, președinte, Branko Lubarda, Erik Wennerström, judecători, și Stephen Phillips, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 septembrie 2019, Tribunalul de Primă Instanță, adoptat la această dată, La originea cauzei, se află o cerere (n 2984/11) îndreptată împotriva Federației Ruse și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Sergey Pavlovich Maslennikov ( 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În decembrie 2017, obiecțiile formulate în temeiul articolului 6 alineatul (1), al articolului 2 și al articolului 3 litera (b) litera (c) din Convenția privind echitatea procedurilor penale care au fost inițiate împotriva reclamantului, precum și în ceea ce privește respectarea dreptului la prezumția de nevinovăție a acestuia au fost comunicate guvernului și cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplus în conformitate cu art. 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Guvernul nu se opune examinării cererii de către un comitet. ÎNDEPLINIREA CIRCONSTANȚELOR DE LA LASPETIE Reclamantul s-a născut în 1968. El are reședința în Ufa. Acuzațiile penale împotriva X cu privire la publicarea de publicații pe un site web La 8 mai 2008, comitetul de informare din apropierea Departamentului Procurorului Republicii Bachkortostan a deschis o anchetă penală împotriva lui X, înregistrată la nr. 8909817, pe baza publicării articolelor extremiste pe un site web. La 8 octombrie 2008, investigatorul V., responsabil cu cazul penal nr. 8909817, s-a conectat la site-ul web și a accesat conținutul acestuia în modul de administrare, în special articolele publicate pe acest site și comentariile anonime legate de acestea cu indicarea adreselor IP autorii comentariilor și ora publicării acestora. În această conexiune, investigatorul V. a, în prezența a doi martori instrumentari, la data înregistrării tuturor articolelor comentate pe un disc CD-R. Demersurile efectuate de investigator în această măsură au fost transcrise într-un proces-verbal. La scurt timp după aceea, la 8 octombrie 2008, potrivit autorităților, și la 10 octombrie 2008, potrivit reclamantului, anchetatorul V. a pus întrebări în legătură cu cauza penală nr 8909817. În timpul interogatoriului, acesta a declarat că nu a publicat comentarii cu privire la articolele prezentate pe site-ul web. În seara zilei de 25 februarie 2009, poliția a efectuat o percheziție la domiciliul reclamantului și i-a luat computerul. Perchiziția a avut loc în prezența a doi martori instrumentari, Va. și G. La sfârșitul acestei percheziții, reclamantul a fost condus de poliție la biroul anchetatorului V. El a făcut o mărturisire conform căreia a publicat, de la computerul confiscat la domiciliu, câteva comentarii dure. În plus, la 25 februarie 2009, imediat după depunerea mărturiei, reclamantul a fost interogat în calitate de martor în cadrul cauzei penale n 8909817. Conținutul declarațiilor sale, rescrise într-un proces verbal de interogare, era în esență identic cu cel al mărturisirii sale predate anterior. Tot în seara de 25 februarie 2009, reclamantul a fost condus de un polițist la un centru medical care se afla în imediata apropiere a biroului investigatorului, pentru a fi examinat de un medic. Acesta a emis un certificat medical, conform căruia nu prezenta nici o leziune asupra părților vizibile ale corpului. Reclamantul a fost eliberat după această examinare medicală. La 2 martie 2009, anchetatorul V. a deschis o anchetă penală (înregistrată la nr. 9090806) împotriva reclamantului pentru incitare la crimă (art. 282 1 din Codul penal (CP)), pe baza conținutului comentariilor publicate de către persoana în cauză pe site-ul web. La 5 martie 2009, reclamantul, convocat de investigatorul V., a pus sub acuzare în cadrul cauzei penale îndreptate împotriva sa. El a fost asistat de un avocat ales de el. În timpul interogatoriului său, el a indicat că a pus voluntar și că nu a fost supus nici o formă de coerciție din partea poliției. El a declarat că, începând din 2007, el a consultat periodic, aproximativ o dată la două zile, site-ul web și a lăsat comentarii cu privire la articolele care au fost publicate acolo. La data de 10 martie 2009, reclamantul a depus o plângere scrisă în fața procurorului, susținând că a făcut mărturisirea și declarațiile sale din 25 februarie și 5 februarie. La 12 martie 2009, reclamantul a ales un nou avocat. 13. La 16 martie 2009, a emis o declarație scrisă către investigatorul V., prin care solicita excluderea de la mărturisirea și declarațiile sale din 25 februarie și 5 martie 2009 din cauza faptului că acestea nu au fost făcute în mod voluntar. 14. La 22 martie 2009, anchetatorul V. a respins cererea reclamantului. La 8 iunie 2009, acesta a aplicat, în prezența a doi martori instrumentari, unei mail-uri a conținutului discului CD-R înregistrat ca parte a procedurii penale n 8909817 (punctul 3 de mai sus). La 9 iunie 2009, autoritățile de urmărire penală au emis un act de acuzare împotriva reclamantului și l-au notat în mod oficial. În conformitate cu actul de acuzăre, la date diferite cuprinse între 12 februarie și 26 februarie În septembrie 2008, reclamantul a postat pe site-ul web patru sute cincizeci și nouă de comentarii anonime care au dus la urâți față de persoanele care aparțin de la etnia bachkire, precum și comentarii injuriose față de două persoane identificate. Pentru fiecare comentariu atribuit reclamantului prin actul de acuzare, acesta din urmă menționa, printre altele, data și ora exactă a publicării sale, precum și adresa IP asociată. Procesul penal și condamnarea reclamantului 17. 4 august 2009, tribunalul din l (art. 282 din CP și, respectiv, art. 130 alineatul (2) din CP) împotriva reclamantului în cauza penală referitoare la acesta. În aceeași zi, instanța a acceptat cererea reclamantului de a plăti dosarul penal un anumit număr de documente, în special de documente ale angajatorului de la: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Printr-o decizie din 14 decembrie 2009, tribunalul a trimis cauza penală în fața procurorului pe motiv că actul de acuzare implică deficiențe în formularea acuzațiilor care nu pot fi remediate în etapa de judecată. În special, acesta a considerat că nu i s-a permis să stabilească sfera de aplicare a acuzațiilor cu privire la momentul în care comisia pentru încălcarea dreptului de proprietate având în vedere divergența care exista între actul de acuzare și elementele de probă prezentate de acuzație cu privire la indicarea momentului publicării comentariilor în litigiu 20. La 25 februarie 2010, Curtea Supremă a Republicii Bachkortostan a anulat decizia Tribunalului din 14 decembrie 2009 pe motiv că formularea acuzațiilor în cauză nu se referea la examinarea judiciară a cauzei penale. Între timp, la 21 mai 2010, tribunalul a decis să pună capăt ridicării cheltuielilor de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În timpul procesului, reclamantul a pledat nevinovat și a declarat că a fost publicat în momentul în care comentariile care i-au fost imputate au fost publicate la locul său de muncă și, prin urmare, nu le-a putut scrie de la domiciliul său de pe calculatorul său personal. În această privință, Tribunalul a statuat cu privire la atestatele angajatorului său care fuseseră plătite în dosarul penal (punctul 18 de mai sus). printr-o hotărâre din 9 decembrie 2010, Tribunalul l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de încălcarea dreptului comunitar menționat la articolul (28) 1 din clasa a patra și l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Având în vedere prescrierea faptelor, instanța a dispus la data la care executarea pedepsei aplicate. 24. Pentru a ajunge la concluzia vinovăției reclamantului, instanța a luat în considerare un anumit număr de elemente de probă, în special declarațiile de la l : Mărturisirea sa din 25 februarie 2009, precum și declarațiile sale făcute în aceeași zi ca martor în cadrul cauzei penale n 8909817 (punctul 7 de mai sus) ; și declarațiile sale făcute la 5 martie 2009 ca suspect (punctul 10 de mai sus) din depozițiile martorilor : Cele ale domnului, sora reclamantului, colectate în stadiul de la ui â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â TM â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â ; și cele ale anchetatorului V., făcute în instanță, cu privire la desfășurarea diferitelor acte de informare realizate în stadiul de mai multe documente justificative : atestate întocmite de poliție în cadrul măsurilor operaționale de punere în aplicare care au vizat data, ora și numărul de conexiuni la rețeaua de internet din calculatorul reclamantului și adresele IP asociate sesiunilor de conectare ; procesul-verbal al inspecției site-ului web din 8 octombrie 2008 (punctul 3 de mai sus) ; procesul-verbal al inspecției discului CD-R din 8 iunie 2009 (punctul 15 de mai sus) ; și un raport de expertiză lingvistică cu privire la conținutul comentariilor publicate pe site-ul web : discul CD-R înregistrat cu ocazia inspecției din 8 octombrie 2008 (punctul 3 de mai sus) și computerul introdus în timpul percheziției la domiciliul reclamantului (punctul 5 de mai sus). În așteptarea hotărârii sale, instanța a statuat că, între 12 februarie și 26 septembrie 2008, reclamantul publicase cel puțin patru sute cincizeci și nouă de comentarii la ore diferite ale zilei . Acesta se pronunță, printre altele, după cum urmează După examinarea și evaluarea tuturor probelor vărsate în dosarul penal, instanța [judecată] că momentul în care comisia pentru lacul de către [S. Maslennikov] diferă de cel care a fost reținut de autoritățile însărcinate cu urmărirea penală. [Într-adevăr, instanța consideră] că a fost comisă cu o intenție unică și continuă în perioada 12 februarie-26 septembrie 2008, pe care a stabilit-o pe baza dovezilor prezentate și a datelor [transmise de furnizorul de acces la internet] referitoare la sesiunile de conectare [de la S. Maslennikov] la rețeaua de internet (...) Prin urmare, [judecata] consideră că este necesar să se excludă din acuzațiile [portate împotriva S. Maslennikov] indicarea momentului la care fiecare comentariu a fost publicat, judecând în mod întemeiat argumentul apărării potrivit căruia ora indicată pe serverul țării în care acesta este situat nu se potrivește întotdeauna în timp util din țara [în care a fost comisă fâșia] și la ora locală a orașului Oufa ; îndoielile cu privire la stabilirea la ora exactă a comisiei de constatare a neîndeplinirii obligațiilor trebuie să beneficieze de dreptul pârâtului; de aceea [se pare că este mai potrivit să se ajungă la concluzia că] S. Maslennikov a comis o încălcare continuă în perioada menționată anterior, această concluzie neabătută drepturilor sale (...) recurentul a formulat o cerere de pronunțare a unei hotărâri din 9 decembrie 2010. Acesta a reproșat, printre altele, instanței că nu a motivat în mod corespunzător hotărârea respectivă în ceea ce privește dovezile cu descărcare de gestiune care fuseseră plătite de apărare, în special atestatele angajatorului său (punctul 18 de mai sus). El susține că instanța nu a respins în mod explicit aceste dovezi, în timp ce, în opinia sa, acestea se aflau la locul său de muncă în momentul publicării majorității comentariilor care îi erau imputate și că nu putea, prin urmare, să fie autorul acestora. 27. La 4 martie 2011, președintele Republicii Bachkortostan și președintele Curții Supreme a Republicii Bachkostostan au participat la o reuniune a biroului administrației judiciare din Republica Bachkortstan, în cursul căreia au făcut declarații cu privire la cauza penală împotriva reclamantului. La 7 aprilie 2011, Curtea Supremă a Republicii Bachkortostan a confirmat în apel hotărârea din 9 decembrie 2010, prin care a emis concluziile Tribunalului de Primă Instanță. Reclamantul reproșează instanțelor interne că nu și-a motivat în mod corespunzător hotărârile cu privire la respingerea probelor care ar putea să-l exonereze, în special în ceea ce privește atestatele angajatorului său care, în opinia sa, au fost înregistrate la locul său de muncă în momentul publicării comentariilor Õ și că, prin urmare, nu putea fi autorul acestora. Acesta se referă la art. 6 1 din Convenție, astfel cum este formulat în partea sa relevantă în speță Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Teze din părțile 30. Guvernul arată că instanțele interne au răspuns în mod corespunzător tuturor argumentelor invocate de reclamant în cadrul apărării sale. 31. Reclamantul își menține pledoaria. Aprecierea Curții cu privire la admisibilitate 32. Constatând că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului (a) Convenției și nu se confruntă cu nici un alt motiv, Curtea declară că este admisibil. Pe fond 33. Curtea amintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiției, hotărârile judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se bazează acestea. La întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura deciziei și trebuie să se analizeze în lumina circumstanțelor fiecărei specii ( García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 26, CEDO 1999 I și Moreira Ferreira c. Portugalia 2) [GC], n 19867/12, § 84, CEDO 2017). Fără a solicita un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, această obligație presupune ca partea la o procedură judiciară să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru finalizarea procedurii în cauză (ibidem). 926/05, § 91, 16 noiembrie 2010 și Huseyn și alți Azerbaidjan, n 35485/05 și 3 altele, § 203, 26 iulie 2011). 34. Curtea amintește, de asemenea, că nu îi aparține să examineze temeinicia unui anumit motiv invocat în fața unei instanțe interne, o astfel de sarcină care revine instanțelor naționale. O astfel de examinare nu se impune pentru a constata că motivul în cauză era în orice caz relevant (Hiro Balani c. Spania, 9 decembrie 1994, § 28, seria A n 303-B, Ruiz Torija, citată anterior, § 30, § 30; Vojtěchová c. Slovacia, n 59102/08, § 40, 25 septembrie 2012 și Uche c. Elveția, n 12121/09, § 39, 17 aprilie 2018). 35. În speță, Curtea arată că, atât în fața instanței de primă instanță, cât și în fața instanței de apel, recurentul a susținut că nu a fost autorul celei mai mari părți a observațiilor care i-au fost imputate, pe motiv că se afla la locul său de muncă la momentul publicării lor (punctele 22 și 26 de mai sus). Curtea ia notă de faptul că, în sprijinul alibiului său, reclamantul a prezentat atestate de la angajatorul său și că instanța de primă instanță le-a plătit în dosarul penal la începutul procesului (punctul 18 de mai sus). Prin urmare, Comisia consideră că argumentul reclamantului privind absența domiciliului la data publicării observațiilor în litigiu a fost suficient de elaborat și că a solicitat un răspuns specific și explicit cu privire la fond (a se vedea, în același sens, Ilyadi c. Rusia, nr 6642/05, § 44, 5 mai 2011, Fomin c. Moldova, nr 36755/06, § 32, 11 octombrie 2011 și Mitrofan c. Republica Moldova , n 50054/07 , § 52, 15 ianuarie 2013 . Curtea constată că nici instanța de primă instanță, nici instanța de judecată nu au răspuns la acest argument (punctele 23 28 de mai sus). 36. Curtea constată în acest context că mărturisirile și declarațiile reclamantului din 25 februarie 2009 și declarațiile sale din 5 martie 2009 au fost formulate în termeni generali și că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La alibiul pe care reclamantul și l-a luat în considerare în procesul n a fost, prin urmare, contrazis nici de declarațiile menționate anterior, cel puțin în ceea ce privește alte observații decât cele vizate de depozițiile din 5 martie 2009, nici de celelalte elemente de probă reținute de instanță în hotărârea sa din 9 decembrie 2010 (punctul 23 litera (c). Curtea constată, de asemenea, că, în momentul pronunțării hotărârii menționate, Tribunalul a revizuit, prin modificarea acesteia, data la care circumstanțele factuale ale căii de atac în raport cu cea conținută în actul de punere în aplicare, în special în ceea ce privește momentul publicării fiecărui comentariu (punctul 16 de mai sus), și că a considerat că recurentul publicase cel puțin patru sute cincizeci nouă comentarii mai multe ore diferite ale zilei (punctul 25 litera (c) Curtea consideră că argumentul reclamantului privind absența sa de la domiciliu în momentul publicării comentariilor impunea un răspuns din partea instanței (a se vedea, pentru exemplele de situații în care alibiul reclamanților solicita un răspuns specific și explicit din partea instanțelor interne, Gradinar c. Moldova, n 7170/02, § 114, 8 aprilie 2008 și Vetrenko c. Moldova , n 36522/02, § 58, 18 mai 2010). Or, dacă acest argument ar fi fost considerat întemeiat, ar fi avut în mod necesar un impact asupra faptului că a comis o vinovăție de la mai (Krussoulia c. Rusia, n 12365/03, § 52, 22 februarie 2007 și Vetrenko , citată anterior, § 57). Prin urmare, Curtea consideră că acest argument a fost un motiv decisiv pentru soluționarea procedurii în cauză. În lipsa unui răspuns explicit, este imposibil să se stabilească dacă instanțele penale au neglijat pur și simplu argumentul menționat anterior sau dacă au dorit să îl respingă și, în această ultimă ipoteză, pentru ce au făcut acest lucru ( Krassoulia, citată anterior, § 52, Ilyadi, citată anterior, § 46, și Uche, menționat anterior, § 41. Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că a avut loc o încălcare a articolului 6 1 din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALE LEGĂTURII 6 DIN CONVENȚIA 38. Invocând art. 6 1, 2 și 3 (b) și (c) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil din cauza existenței altor infracțiuni care ar fi afectat procedura penală împotriva sa, precum și a unei încălcări a dreptului său la prezumția de nevinovăție. 39. Având în vedere constatarea încălcării articolului 6 1 din Convenție la care a ajuns (punctul 37 litera (c) (c) Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat restul obiecțiilor reținute de reclamant în temeiul art. 6 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 40. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a suferit, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În plus, acesta solicită 545,64 EUR pentru prejudiciul material pe care îl consideră a fi suferit din cauza, pe de o parte, a confiscării calculatorului său și, pe de altă parte, a angajării în cheltuieli pe care ar fi fost obligat să le plătească pentru cumpărarea de medicamente ca urmare a deteriorării stării sale de sănătate în timpul urmăririi penale împotriva sa. 42. Guvernul susține că, în cazul în care Curtea ar fi nevoită să constate o încălcare a articolului 6 din convenție, redeschiderea procedurii penale împotriva reclamantului, permisă în opinia sa de dreptul rus, ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă în speță. 43. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge cererea relativă. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră că constatarea încălcării constituie o despăgubire suficientă pentru prejudiciul moral suferit. Cu toate acestea, Comisia reamintește că o hotărâre în care se constată o încălcare implică pentru statul pârât obligația juridică nu numai de a plăti în avans sumele alocate cu titlu de satisfacție echitabilă, ci și de a alege, sub controlul Comitetului miniștrilor Consiliului Europei, măsurile generale și/sau, dacă este cazul, cele individuale care urmează să fie adoptate în ordinea sa juridică internă pentru a pune capăt încălcării constatate de aceasta și de a elimina, în măsura posibilului, consecințele acestora astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia ( Ilașcu și alte c. Moldova și Rusia [GC], nr. 48787/99, § 487, CEDO 2004 VII. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 44. Reclamantul solicită, de asemenea, 107 347,20 ruble rusești (RUB) pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 1 600 EUR pentru cei angajați în fața Curții; de asemenea, solicită ca suma care trebuie acordată pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții să fie vărsată direct în contul bancar al reprezentantului său, dl D.R. Gaynutdinov. 45. Guvernul nu este pronunțat în acest sens. 46. Având în vedere documentele de care dispune și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamantului suma de 1 400 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în cadrul procedurii naționale și suma de 1 000 EUR pentru procedura în fața acesteia, această din urmă sumă urmând să fie plătită în contul bancar al domnului D.R. Gaynutdinov. Interese moratoriu 47. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A se vedea că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, suma următoare, care urmează să fie convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării, plus orice sumă care poate fi datorată de către persoana în cauză cu titlu de impozit pe această sumă 400 EUR (două mii patru sute de euro), din care 1 000 EUR (mii de euro) care urmează să fie vărsată în contul bancar al M.D.R. Gaynutdinov că, începând cu expirarea termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va majora de la un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 8 octombrie 2019, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Stephen Phillips Georgios A. Serghides Module Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE MASLENNIKOV c. RUSSIE
(Requête n
o
29842/11)
ARRÊT
8 octobre 2019
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Maslennikov c. Russie,
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en un comité composé de
:
Georgios A. Serghides,
président,
Branko Lubarda,
Erik Wennerström,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 17 septembre 2019,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
29842/11) dirigée contre la Fédération de Russie et dont un ressortissant de cet État, M.
Sergey Pavlovich Maslennikov («
le requérant
»), a saisi la Cour le 17
avril 2011 en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant a été représenté par M.
D.R. Gaynutdinov, juriste exerçant en Russie. Le gouvernement russe («
le Gouvernement
») a été représenté par M.
M.
Galperine, représentant de la Fédération de Russie auprès de la Cour européenne des droits de l’homme.
3.
Le 1
er
décembre 2017, les griefs tirés de l’article 6
§§
1, 2 et 3 b), c) de la Convention relatifs à l’équité de la procédure pénale ayant été engagée à l’encontre du requérant ainsi qu’au respect du droit à la présomption d’innocence de ce dernier ont été communiqués au Gouvernement et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus conformément à l’article
54
§
3 du règlement de la Cour.
4.
Le Gouvernement ne s’est pas opposé à l’examen de la requête par un comité.
1.
Le requérant est né en 1968. Il réside à Oufa.
A.
Les poursuites pénales contre X au sujet de la parution de publications sur un site web
2.
Le 8 mai 2008, le comité d’instruction près le service du procureur de la république de Bachkortostan ouvrit une enquête pénale contre X, enregistrée sous le n
o
8909817, à raison de la publication d’articles à caractère extrémiste sur un site web.
3
.
Le 8 octobre 2008, l’enquêteur V., en charge de l’affaire pénale n
o
8909817, se connecta au site web et accéda en mode administration à son contenu, notamment aux articles publiés sur ce site et aux commentaires anonymes y afférents avec l’indication des adresses
IP des auteurs desdits commentaires et de l’heure de publication de ceux-ci. Lors de cette connexion, l’enquêteur V. procéda, en présence de deux témoins instrumentaires, à l’enregistrement de tous les articles commentés sur un disque CD-R. Les démarches effectuées par l’enquêteur lors de cette mesure d’instruction furent retranscrites dans un procès-verbal.
4.
Peu après, à une date sujette à contestation – à savoir toujours le 8
octobre 2008 selon les autorités, et le 10 octobre 2008 selon le requérant
‑
, l’enquêteur
o
8909817.Lors de son interrogatoire, celui-ci déclara ne pas avoir publié de commentaires sur les articles parus sur le site web.
B.
L’enquête pénale menée à l’encontre du requérant
5
.
Le soir du 25 février 2009, la police effectua une perquisition au domicile du requérant et saisit l’ordinateur de ce dernier. La perquisition eut lieu en présence de deux témoins instrumentaires, Va. et G.
6
.
À l’issue de cette perquisition, le requérant fut conduit par la police au bureau de l’enquêteur V. Il y fit des aveux selon lesquels il avait publié, à partir de l’ordinateur saisi à son domicile, «
quelques commentaires rudes
» envers les personnes appartenant à l’ethnie bachkire et des commentaires injurieux relativement aux articles parus sur le site web. Ses aveux furent retranscrits dans un procès-verbal établi le soir même.
7
.
Également le 25 février 2009, immédiatement après la formulation de ses aveux, le requérant fut interrogé en qualité de témoin dans le cadre de l’affaire pénale n
o
8909817.Le contenu de ses déclarations, retranscrites dans un procès-verbal d’interrogatoire, était en substance identique à celui de ses aveux livrés auparavant.
8
.
Toujours dans la soirée du 25 février 2009, le requérant fut conduit par un policier à un centre médical qui se trouvait à proximité immédiate du bureau de l’enquêteur, afin d’y être examiné par un médecin. Celui-ci établit un certificat médical, selon lequel l’intéressé ne présentait aucune lésion sur les parties visibles du corps. Le requérant fut relâché après cet examen médical.
9.
Le 2 mars 2009, l’enquêteur V. ouvrit une enquête pénale (enregistrée sous le n
o
9909806) contre le requérant pour incitation à la haine (article
282
§
1 du code pénal (CP)) à raison du contenu de commentaires publiés par l’intéressé sur le site web.
10
.
Le 5 mars 2009, le requérant, convoqué par l’enquêteur V., déposa en qualité de suspect dans le cadre de l’affaire pénale dirigée à son encontre. Il fut assisté par un avocat de son choix. Au cours de son interrogatoire, il indiqua qu’il déposait volontairement et qu’il n’avait été soumis à aucune forme de coercition de la part de la police. Il déclara que, depuis 2007, il avait consulté régulièrement, environ une fois tous les deux jours, le site web et avait laissé des commentaires sur les articles qui y avaient été publiés. L’enquêteur V. demanda au requérant s’il était l’auteur de quatre commentaires qui avaient été publiés sur le site web les 6
et 22 juin 2008. L’intéressé confirma qu’il avait publié lesdits commentaires à partir de l’ordinateur saisi à son domicile.
11.
Le 10 mars 2009, le requérant déposa une plainte écrite devant le procureur, alléguant avoir fait ses aveux et déclarations des 25 février et 5
mars 2009 sous l’effet d’une pression psychologique exercée par l’enquêteur V.
12.
Le 12 mars 2009, le requérant choisit un nouvel avocat.
13.
Le 16 mars 2009, il adressa une déclaration écrite à l’enquêteur V., par laquelle il demandait l’exclusion de ses aveux et déclarations des 25
février et 5 mars 2009 du dossier pénal au motif que ceux-ci n’avaient pas été faits de manière volontaire.
14.
Le 22 mars 2009, l’enquêteur V. rejeta la demande du requérant.
15
.
Le 8 juin 2009, il procéda, en présence de deux témoins instrumentaires, à une «
inspection
» du contenu du disque CD-R enregistré dans le cadre de l’investigation menée dans l’affaire pénale n
o
8909817 (paragraphe 3 ci
‑
dessus). L’inspection en question fut retranscrite dans un procès-verbal.
16
.
Le 9 juin 2009, les autorités de poursuite dressèrent un acte d’accusation à l’encontre du requérant et le notifièrent à l’intéressé. Selon l’acte d’accusation, à des dates différentes comprises entre le 12 février et le 26
septembre 2008, le requérant avait posté sur le site web quatre cent cinquante-neuf commentaires anonymes incitant à la haine envers des personnes appartenant à l’ethnie bachkire ainsi que des commentaires injurieux envers deux personnes identifiées. Pour chaque commentaire attribué au requérant par l’acte d’accusation, ce dernier mentionnait, entre autres, la date et l’heure exacte de sa publication, ainsi que l’adresse
IP associée.
C.
Le procès pénal et la condamnation du requérant
17.
Le 4 août 2009, le tribunal de l’arrondissement Oktiabrski de la ville de Oufa («
le tribunal
») commença l’examen au fond des charges d’incitation à la haine et d’injure (article 282
§
1 du CP et article 130
§
2 du CP respectivement) retenues à l’encontre du requérant dans l’affaire pénale concernant celui-ci.
18
.
Le même jour, le tribunal fit droit à la demande du requérant tendant au versement au dossier pénal d’un certain nombre de documents, notamment des attestations de l’employeur de l’intéressé portant sur l’emploi du temps de ce dernier pendant l’année 2008 ainsi que sur sa présence sur son lieu de travail pendant la même période.
19.
Par une décision du 14 décembre 2009, le tribunal renvoya l’affaire pénale devant le procureur au motif que l’acte d’accusation comportait des lacunes dans la formulation des charges non susceptibles d’être corrigées au stade du jugement. Il releva notamment qu’il ne lui était pas possible d’établir la portée des charges quant au moment de la commission de l’infraction eu égard à la divergence qui existait entre l’acte d’accusation et les éléments de preuve versés par l’accusation relativement à l’indication de l’heure de la publication des commentaires litigieux.
20.
Le 25 février 2010, la Cour suprême de la république de Bachkortostan annula la décision du tribunal du 14
décembre 2009 au motif que la formulation des charges en question n’empêchait pas l’examen judiciaire de l’affaire pénale. L’affaire fut renvoyée à une formation judiciaire composée différemment, aux fins d’un nouvel examen sur le fond. Ce dernier commença en juin 2010.
21.
Entretemps, le 21 mai 2010, le tribunal avait décidé de mettre fin à l’examen des charges d’injure, fondées sur l’article
130 du CP, en raison de l’aboutissement d’une conciliation entre le requérant et les parties lésées. Il entérina cette décision le 23 juillet suivant.
22
.
Au cours du procès, le requérant plaida non coupable et déclara qu’au moment où les commentaires qui lui étaient imputés avaient été publiés il se trouvait sur son lieu de travail et qu’il ne pouvait donc pas les avoir rédigés depuis son domicile à partir de son ordinateur personnel. Il s’appuya à cet égard sur les attestations de son employeur qui avaient été versées au dossier pénal (paragraphe 18 ci-dessus).
23
.
Par un jugement du 9 décembre 2010, le tribunal reconnut le requérant coupable de l’infraction visée à l’article
282
§
1 du CP et le condamna à un an d’emprisonnement avec sursis. Eu égard à la prescription des faits, le tribunal dispensa l’intéressé de l’exécution de la peine infligée.
24.
Pour parvenir à la conclusion de la culpabilité du requérant, le tribunal prit en compte un certain nombre d’éléments de preuve, notamment
:
–
les déclarations de l’intéressé formulées au stade de l’investigation
: ses aveux livrés le 25 février 2009 ainsi que ses dépositions faites le même jour en tant que témoin dans le cadre de l’affaire pénale n
o
8909817 (paragraphes
6
‑
7 ci
‑
dessus)
; et ses dépositions faites le 5 mars 2009 en tant que suspect (paragraphe
10 ci
‑
dessus)
;
–
des dépositions de témoins
: celles de M., la sœur du requérant, recueillies au stade de l’investigation, selon lesquelles l’intéressé était le seul à utiliser son ordinateur
; celles de Va. et G., témoins instrumentaires, faites au stade de l’investigation, quant au déroulement de la perquisition au domicile du requérant (paragraphe 5 ci
‑
dessus)
; et celles de l’enquêteur V., faites à l’audience devant le tribunal, quant au déroulement de divers actes d’instruction accomplis au stade de l’investigation
;
–
des preuves documentaires
: des attestations établies par la police dans le cadre de mesures opérationnelles d’investigation ayant porté sur la date, l’heure et le nombre de connexions au réseau Internet à partir de l’ordinateur du requérant et les adresses IP associées aux sessions de connexion
; le procès-verbal de l’inspection du site web du 8 octobre 2008 (paragraphe 3 ci
‑
dessus)
; le procès-verbal de l’inspection du disque CD-R du 8
juin 2009 (paragraphe 15 ci
‑
dessus)
; et un rapport d’une expertise linguistique portant sur le contenu des commentaires publiés sur le site web
;
– des preuves matérielles
: le disque CD-R enregistré lors de l’inspection du 8 octobre 2008 (paragraphe 3 ci-dessus) et l’ordinateur saisi lors de la perquisition au domicile du requérant (paragraphe 5 ci
‑
dessus).
25
.
Dans les attendus de son jugement, le tribunal jugea qu’il avait été établi qu’entre le 12
février et le 26 septembre 2008 le requérant avait publié au moins quatre cent cinquante
‑
neuf commentaires «
à des heures différentes de la journée
». Il se prononça, entre autres, comme suit
:
«
Ayant examiné et évalué toutes les preuves versées au dossier pénal, le tribunal [juge] que le moment de la commission de l’infraction par [S.
Maslennikov] diffère de celui qui a été retenu par les autorités chargées des poursuites pénales. [En effet, le tribunal considère] que l’infraction a été commise avec une intention unique et continue pendant la période allant du 12 février au 26 septembre 2008, qu’il a établie en se basant sur les preuves présentées et les données [transmises par le fournisseur d’accès Internet] relatives aux sessions de connexion [de S.
Maslennikov] au réseau Internet (...)
; [le tribunal] estime donc nécessaire d’exclure des charges [portées à l’encontre de S. Maslennikov] l’indication de l’heure à laquelle chaque commentaire a été publié, jugeant bien fondé l’argument de la défense selon lequel l’heure indiquée sur le serveur du pays dans lequel celui
‑
ci est situé ne correspond pas toujours à l’heure du pays [où l’infraction a été commise] et à l’heure locale de la ville de Oufa
; les doutes concernant l’établissement de l’heure exacte de la commission de l’infraction doivent bénéficier à l’accusé
; c’est pourquoi [il apparaît plus approprié de conclure que] S.
Maslennikov a commis une infraction continue pendant la période susmentionnée, cette conclusion ne portant pas atteinte à ses droits (...)
»
26
.
Le requérant interjeta appel du jugement du 9 décembre 2010. Il reprocha entre autres au tribunal de ne pas avoir dûment motivé ledit jugement en ce qui concernait les preuves à décharge qui avaient été versées par la défense, notamment les attestations de son employeur (paragraphe 18 ci-dessus). Il soutint que le tribunal n’avait pas explicitement écarté lesdites preuves alors que, selon lui, elles démontraient qu’il se trouvait sur son lieu de travail lors de la publication de la plupart des commentaires qui lui étaient imputés et qu’il ne pouvait donc pas être l’auteur de ceux-ci.
27.
Le 4 mars 2011, le président de la république de Bachkortostan ainsi que le président de la Cour suprême de la république de Bachkortostan participèrent à une réunion du bureau de l’administration judiciaire de la république de Bachkortostan, au cours de laquelle ils firent des déclarations sur l’affaire pénale dirigée à l’encontre du requérant.
28
.
Le 7 avril 2011, la Cour suprême de la république de Bachkortostan confirma en appel le jugement du 9 décembre 2010, faisant siennes les conclusions du tribunal de première instance.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6
§
29.
Le requérant reproche aux juridictions internes de ne pas avoir dûment motivé leurs décisions quant au rejet des preuves susceptibles de le disculper, notamment s’agissant des attestations de son employeur qui, selon lui, démontraient qu’il se trouvait sur son lieu de travail au moment de la publication des commentaires litigieux et qu’il ne pouvait donc pas être l’auteur de ceux-ci. Il invoque l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé en sa partie pertinente en l’espèce
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
»
A.
Thèses des parties
30.
Le Gouvernement expose que les juridictions internes ont dûment répondu à tous les arguments soulevés par le requérant dans le cadre de sa défense.
31.
Le requérant maintient son grief.
B.
Appréciation
de la Cour
1.
Sur la recevabilité
32.
Constatant que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article
35
§
3
a) de la Convention et qu’il ne se heurte par ailleurs à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour le déclare recevable.
2.
Sur le fond
33.
La Cour rappelle que, selon sa jurisprudence constante reflétant un principe lié à la bonne administration de la justice, les décisions judiciaires doivent indiquer de manière suffisante les motifs sur lesquels elles se fondent. L’étendue de ce devoir peut varier selon la nature de la décision et doit s’analyser à la lumière des circonstances de chaque espèce (
García
Ruiz c.
Espagne
[GC], no
30544/96, §
‑
I, et
Moreira Ferreira c.
Portugal
(n
o
2) [GC], n
o
19867/12, §
84, CEDH 2017). Sans exiger une réponse détaillée à chaque argument du plaignant, cette obligation présuppose que la partie à une procédure judiciaire puisse s’attendre à une réponse spécifique et explicite aux moyens décisifs pour l’issue de la procédure en cause (ibidem). Il doit ressortir d’une décision que les questions essentielles de la cause ont été traitées (
Taxquet
c. Belgique
[GC], n
o
926/05, §
91, 16
novembre 2010, et
Huseyn et autres
c.
Azerbaïdjan, n
os
35485/05 et 3 autres, §
203, 26 juillet 2011).
34.
La Cour rappelle également qu’il ne lui appartient pas d’examiner le bien-fondé d’un certain moyen soulevé devant une juridiction interne, une telle tâche incombant aux juridictions nationales. Un tel examen ne s’impose pas pour constater que le moyen en question était en tout état de cause pertinent (
Hiro
Balani
c. Espagne
, 9 décembre 1994, §
28, série A n
o
Ruiz
Torija
, précité, §
30,
Vojtěchová c. Slovaquie
, n
o
59102/08, §
40, 25
septembre 2012, et
Uche c. Suisse
, n
o
12211/09, §
39, 17
avril 2018).
35.
En l’espèce, la Cour relève que, tant devant la juridiction de première instance que devant la juridiction d’appel, le requérant a soutenu qu’il n’était pas l’auteur de la majeure partie des commentaires qui lui étaient imputés, au motif qu’il se trouvait sur son lieu de travail au moment de leur publication (paragraphes 22 et 26 ci
‑
dessus). La Cour note qu’à l’appui de son alibi le requérant a produit des attestations de son employeur et que la juridiction de première instance les a versées au dossier pénal au début du procès (paragraphe 18 ci-dessus). Elle considère par conséquent que l’argument du requérant relatif à son absence du domicile au moment de la publication des commentaires litigieux était suffisamment élaboré et qu’il appelait une réponse spécifique et explicite sur le fond (voir, dans le même sens,
Ilyadi c. Russie
, n
o
6642/05, §
44, 5 mai 2011,
Fomin c.
Moldova
, n
o
36755/06, §
32, 11
octobre 2011, et
Mitrofan c. République de Moldova
, n
o
50054/07, §
52, 15
janvier 2013). Or elle constate que ni la juridiction de première instance ni la juridiction d’appel n’ont répondu à cet argument (paragraphes 23
‑
28 ci
‑
dessus).
36.
La Cour note dans ce contexte que les aveux et déclarations du requérant du 25
février 2009 et ses déclarations du 5 mars 2009 étaient formulés dans des termes généraux et que l’intéressé n’a explicitement reconnu être l’auteur que de quatre commentaires (paragraphes 6, 7 et 10 ci-dessus). L’alibi dont le requérant s’est prévalu pendant le procès n’était donc contredit ni par les déclarations susvisées, du moins pour ce qui est des commentaires autres que ceux concernés par les dépositions du 5 mars 2009, ni par les autres éléments de preuve retenus par le tribunal dans son jugement du 9
décembre 2010 (paragraphe 23 ci
‑
dessus). La Cour note également que, au moment du prononcé dudit jugement, le tribunal a revu, en le modifiant, l’exposé des circonstances factuelles de l’infraction par rapport à celui contenu dans l’acte d’accusation, notamment quant à l’heure de publication de chaque commentaire (paragraphe 16 ci
‑
dessus), et qu’il a considéré que le requérant avait publié au moins quatre cent cinquante
‑
neuf commentaires «
à des heures différentes de la journée
» (paragraphe 25 ci
‑
dessus). La Cour estime que l’argument du requérant relatif à son absence du domicile au moment de la publication des commentaires nécessitait une réponse de la part du tribunal (voir, pour des exemples de situations dans lesquelles l’alibi des requérants appelait une réponse spécifique et explicite de la part des juridictions internes,
Grădinar c. Moldova
, n
o
7170/02, §
114, 8
avril 2008, et
Vetrenko c.
Moldova
, n
o
36552/02, §§
56
‑
58, 18 mai 2010). Or, si cet argument avait été jugé fondé, il aurait nécessairement eu un impact sur l’établissement de la culpabilité de l’intéressé (
Krassoulia c.
Russie
, n
o
12365/03, §
52, 22 février 2007, et
Vetrenko
, précité, §
57). Dès lors, la Cour considère que cet argument était un moyen décisif pour l’issue de la procédure en cause. Faute de réponse explicite, il est impossible de savoir si les juridictions pénales ont simplement négligé ledit argument ou bien si elles ont voulu le rejeter et, dans cette dernière hypothèse, pour quelles raisons elles l’ont fait (
Krassoulia
, précité, §
52,
Ilyadi
, précité, §
46, et
Uche
, précité, §
41).
37
.
Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure qu’il y a eu violation de l’article 6
§
1 de la Convention.
II.
38.
Invoquant l’article 6
§§
1, 2 et 3
b) et c) de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit à un procès équitable à raison de l’existence d’autres manquements qui auraient entaché la procédure pénale dirigée à son encontre, ainsi que d’une violation de son droit à la présomption d’innocence.
39.
Eu égard au constat de violation de l’article 6
§
1 de la Convention auquel elle est parvenue (paragraphe 37 ci
‑
dessus), la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le restant des griefs tirés par le requérant de l’article 6 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE
40.
Aux termes de l’article
41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
41.
Le requérant réclame 80
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il dit avoir subi. Il réclame en outre 545,64 EUR au titre du préjudice matériel qu’il estime avoir subi à raison, d’une part, de la confiscation de son ordinateur et, d’autre part, de l’engagement de dépenses qu’il aurait été contraint d’exposer pour l’achat de médicaments à la suite d’une dégradation de son état de santé survenue au cours des poursuites pénales dirigées à son encontre.
42.
Le Gouvernement argue que, si la Cour était amenée à constater une violation de l’article 6 de la Convention, la réouverture de la procédure pénale à l’encontre du requérant, permise selon lui par le droit russe, constituerait une satisfaction équitable suffisante en l’espèce.
43.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué, et elle rejette la demande y relative. Compte tenu des circonstances de la cause, la Cour estime que le constat de violation constitue une réparation suffisante pour le dommage moral subi. Elle rappelle toutefois qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’État défendeur l’obligation juridique non seulement de verser à l’intéressé les sommes allouées à titre de satisfaction équitable, mais aussi de choisir, sous le contrôle du Comité des Ministres du Conseil de l’Europe, les mesures générales et/ou, le cas échéant, individuelles à adopter dans son ordre juridique interne afin de mettre un terme à la violation constatée par elle et d’en effacer dans la mesure du possible les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Ilașcu et autres c. Moldova et Russie
[GC], n
o
48787/99, §
‑
VII).
B.
Frais et dépens
44.
Le requérant sollicite également 107
347,20 roubles russes (RUB) pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et 1
600
EUR pour ceux engagés devant la Cour. Il demande par ailleurs que le montant à octroyer au titre des frais et dépens engagés devant la Cour soit versé directement sur le compte bancaire de son représentant, M.
D.R.
Gaynutdinov.
45.
Le Gouvernement ne s’est pas prononcé sur ce point.
46.
Compte tenu des documents dont elle dispose et de sa jurisprudence, la Cour estime raisonnable d’accorder au requérant la somme de 1
400 EUR pour les frais et dépens engagés dans le cadre de la procédure nationale et la somme de 1
000 EUR pour la procédure devant elle, ce dernier montant étant à verser sur le compte bancaire de M.
D.R.
Gaynutdinov.
C.
Intérêts moratoires
47.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de l’article 6
§
1 de la Convention concernant le respect du droit du requérant à un jugement motivé
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6
§
1 de la Convention
;
3.
Dit
qu’il n’y a pas lieu d’examiner le restant des griefs tirés de l’article
6
§§
1, 2 et 3
b), c) de la Convention
;
4.
Dit
que le constat d’une violation fournit en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral subi par le requérant
;
5.
Dit
a)
que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, pour frais et dépens, la somme suivante, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû par l’intéressé à titre d’impôt sur cette somme
:
2
400 EUR (deux mille quatre cents euros), dont 1
000 EUR (mille euros) à verser sur le compte bancaire de M.
D.R.
Gaynutdinov
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
6.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 octobre 2019, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour.
Stephen Phillips
Georgios A. Serghides
Greffier
Président