Comunicat la 8 octombrie 2019 Prima secțiune Cerere nr. 49856/13 Eleni GIABUURANI și altele împotriva Greciei introduse la 31 iulie 2013 EXPOSAT DE FAPTE Lista părților reclamante figurează în anexă. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurente, pot fi rezumate după cum urmează: La 14 martie 2000, T.G., soțul primei reclamante și tatăl celorlalte reclamante, a fost găsit mort la locul său de muncă. La o dată nespecificată, s-au inițiat acuzații penale împotriva K.C. pentru omor prin imprudență. La 27 iulie 2001, K.C. a fost citat să se prezinte în fața instanței judecătorești din Corint pentru a răspunde acuzațiilor care îl împovărau. La 6 iunie 2005, data lansării în fața tribunalului din Sparta (μικτό ορκωτό δικαστή La o dată nespecificată, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea și a trimis cauza în fața instanței de judecată a Spartei (hotărârea 1441/2006).
La 3 august 2009, instanța de judecată a Spartei a declarat K.C. vinovat de omor din proprie inițiativă cu ajutorul unor complici și, după ce i-a acordat beneficiul unor circumstanțe atenuante din cauza perioadei lungi de bună purtare pe care o observase după condamnarea la închisoare, l-a condamnat la 20 de ani de condamnare. Prin urmare, Comisia a considerat că, în cazul în care K.C. ar fi fost în măsură să pună capăt cererii, aceasta a decis că apelul pe care acesta l-ar fi putut introduce ar putea avea un efect suspensiv asupra executării pedepsei, cu condiția ca o cauțiune de 30 000 EUR. Curtea să condamne, de asemenea, K.C. să plătească fiecărei reclamante suma de 40 EUR pentru daune morale (judecata nr. 41/2009).
La o dată nespecificată, K.C. interjeta apel la această hotărâre a instanței judecătorești dassises. La 29 ianuarie 2013, instanța de apel criminală din Nauplie (μικτό ορκωτό εφετείο Ναυπλίου ) a respins apelul lui K.C., l-a declarat vinovat și, după ce i-a acordat beneficiul unor circumstanțe atenuante din cauza perioadei lungi de bună conduită pe care o observase după comisia pentru actul incriminat, l-a condamnat la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare. De asemenea, a condamnat K.C. să plătească fiecărei reclamante suma de 40 EUR pentru daune morale (hotărârea nr. La 4 februarie 2013 și la 7 martie 2014, K.C. s-a ocupat de casarea împotriva acestei hotărâri. La 4 februarie 2013, K.C. sesizează, de asemenea, instanța de apel din Nauplie ( πενταμελές εφετείο Ναυπλίου ) o cerere de suspendare a executării hotărârii în fața Tribunalului de apel penal.
La 6 martie 2013, în cadrul unei formări de cinci judecători, Tribunalul de apel din Nauplie, cu majoritate de voturi, a aprobat cererea K.C., a dispus suspendarea executării hotărârii respective până la publicarea hotărârii Curții de Casație și a impus K.C. următoarele măsuri restrictive: : interdicție de ieșire de pe teritoriu, obligația de a se prezenta de două ori pe lună la secția de poliție a reședinței sale și de a depune o cauțiune de 100 000 EUR (Decizia 33/2013). Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a luat în considerare în special faptul că în perioada de peste 12 ani în care cauza era pe rol în fața instanțelor penale, K.C. a fost liber, a fost comparat în mod regulat cu audierile și a fost întotdeauna la dispoziția autorităților judiciare.
Având în vedere aceste fapte, ea a concluzionat că nu există nici un pericol de K.C. și riscuri serioase de a-l vedea comite noi infracțiuni sigil a fost eliberat. Ea a luat în considerare, de asemenea, vârsta avansata a acuzatului (69 de ani) și faptul că cazierul său judiciar a fost curat. Ea a considerat că K.C. nu era în pericol de a fugi, dat fiind faptul că el avea familie și o reședință permanentă în regiune, unde o societate anonimă al cărei director general era, de asemenea, sediul său. Potrivit instanței de apel, dacă K.C. Trebuia să-și ispășească pedeapsa cu închisoarea, ceea ce i-ar cauza, la fel ca și familiei sale, o pagubă de nemăsurat și ireparabilă, deoarece suferea de diverse probleme de sănătate, care nu puteau fi tratate eficient în închisoare, și prezența sa era necesară pentru buna funcționare a întreprinderii sale.
Doi membri ai instanței de apel au considerat că cererea de suspendare a executării trebuie respinsă; ei au considerat în special că K.C. nu a furnizat dovezi medicale care să demonstreze că starea sa de sănătate era critică și că nu a dovedit că absența sa ar putea pune în pericol buna funcționare a societății pe care o conducea. Acești judecători au considerat că, chiar dacă K.C. nu risca să comită noi infracțiuni, nu s-a stabilit că executarea pedepsei îi va cauza, precum și familiei sale, un prejudiciu de nemăsurat și ireparabil. La 26 martie 2013, recurentele l-au invitat pe procuror în apropierea Curții de Casație să se opună deciziei nr. 33/2013 și au susținut, printre altele, că această decizie nu era suficient de motivată.
La 17 aprilie 2013, procurorul districtual din apropierea Curții de Casație le-a imputat recurentelor următoarea mențiune scrisă: "În urma respingerii cererii din 26 martie 2013, reclamantele l-au sesizat din nou pe procuror în apropierea Curții de Casație și l-au invitat să se opună deciziei nr. 33/2013. În aceeași zi, procurorul le-a dezmoștenit pe reclamante prin următoarea mențiune scrisă: 10-17/2013 a Tribunalului de apel penal din Nauplie (hotărârea nr. 1060/2014). Din data de 21 ianuarie 2015 de către Parchetul din apropierea tribunalului de apel din Nauplie reiese că K.C. era pe fugă și că un mandat european de arestare (mandat nr 13/18-12-2014) fusese emis împotriva acestuia la 18 decembrie 2014. Astfel, dispoziția relevantă în speță din Codul de procedură penală (CPP) se citește art. 471 (...) termenul de exercitare a recursului în casare și recursul la acesta.
Cu toate acestea, în cazul în care procurorul sau pârâtul solicită acest lucru, instanța care a pronunțat hotărârea atacată poate suspenda executarea deciziei atacate sau, în cazul în care recursul este îndreptat împotriva deciziei de respingere a cererii de recurs ca fiind inadmisibilă sau nefondată (ανυποστήρικτη ), suspendarea executării hotărârii în primă instanță. Suspendarea executării este ordonată în cazul în care faptul de a-l condamna să-și ispășească pedeapsa până la publicarea hotărârii în casation i-ar cauza, precum și familiei sale, o pagubă ireparabilă și ireparabilă (...) GRIFS Invocând articolele 2, 6 alineatul (1) și 8 din convenție, recurentele se plâng că executarea pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat K.C.
pentru omucidere voluntară a fost suspendată. Pe teren la art. 6 alineatul (1) din convenție, ele denunță durata procedurii, care a început la 6 iunie 2005 și s-a încheiat la 29 ianuarie 2013. Având în vedere obligațiile procedurale care decurg din art. 2 din convenție, suspendarea executării pedepsei de condamnare impuse K.C. în speță a îndeplinit cerințele prevăzute la art. 2 din convenție ( Kitanovska Stanojkovic și altele c., nr. 2319/14, § 32, 13 octombrie 2016) Durata procedurii penale, care a început la 6 iunie 2005 și a fost încheiată la 29 ianuarie 2013, a respectat durata rezonabilă în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenția din 27 ianuarie 1944, cu reședința la Moulki Korinthias Aikaterini GIABUURANI, data nașterii: 17 aprilie 1967, cu reședința la Atena Georgia GIABUURANI, născută la 7 noiembrie 1969, rezidentă în Markopoulo Attikis Konstantina GIABUURANI, născută la 7 noiembrie 1969, rezidentă în Moulki Korinthias
Communiquée le 8 octobre 2019
Requête n o 49856/13 Eleni GIABOURANI et autres contre la Grèce introduite le 31 juillet 2013
La liste des parties requérantes figure en annexe. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérantes, peuvent se résumer comme suit. Le 14 mars 2000, T.G., époux de la première requérante et père des autres requérantes, fut retrouvé mort sur son lieu de travail. À une date non précisée, des poursuites pénales furent engagées contre K.C. pour homicide volontaire. Le 27 juillet 2001, K.C. fut cité à comparaître devant le juge d’instruction de Corinthe pour répondre aux accusations qui pesaient sur lui. Le 6 juin 2005, date de l’audience devant la cour d’assises de Sparte ( μικτό ορκωτό δικαστήριο Σπάρτης ), les requérantes se constituèrent parties civiles et réclamèrent chacune 44 euros (EUR) à titre de dommages-intérêts.
Par un jugement du 27 juillet 2005, la cour d’assises acquitta K.C. (jugement n os 57-65, 72-77/2005). À une date non précisée, la Cour de cassation cassa le jugement d’acquittement et renvoya l’affaire devant la cour d’assises de Sparte (arrêt n o 1441/2006). Le 3 août 2009, la cour d’assises de Sparte déclara K.C. coupable d’homicide volontaire perpétré avec l’aide de complices et, après lui avoir accordé le bénéfice de circonstances atténuantes à raison de la longue période de bonne conduite qu’il avait observée après la commission de l’acte incriminé, le condamna à une peine de vingt ans de réclusion. Faisant droit à la demande de K.C., elle décida que l’appel que celui-ci pourrait, le cas échéant, interjeter aurait un effet suspensif sur l’exécution de la peine, sous condition du versement d’une caution de 30 000 EUR.
La cour d’assises condamna également K.C. à payer à chacune des requérantes la somme de 40 EUR pour dommage moral (jugement n o 12 ‑ 41/2009). À une date non précisée, K.C. interjeta appel de ce jugement de la cour d’assises. Le 29 janvier 2013, la cour d’appel criminelle de Nauplie ( μικτό ορκωτό εφετείο Ναυπλίου ) rejeta l’appel de K.C., déclara celui-ci coupable et, après lui avoir accordé le bénéfice de circonstances atténuantes à raison de la longue période de bonne conduite qu’il avait observée après la commission de l’acte incriminé, le condamna à une peine de vingt ans d’emprisonnement. Elle condamna également K.C. à payer à chacune des requérantes la somme de 40 EUR pour dommage moral (arrêt n os 20/2012 et 10-17/2013).
Le 4 février 2013 et le 7 mars 2014, K.C. se pourvut en cassation contre cet arrêt. Le 4 février 2013, K.C. saisit en outre la cour d’appel de Nauplie ( πενταμελές εφετείο Ναυπλίου ) d’une demande de sursis à exécution de l’arrêt de la cour d’appel criminelle. Le 6 mars 2013, siégeant en une formation de cinq juges, la cour d’appel de Nauplie, à la majorité, fit droit à la demande de K.C., ordonna le sursis à exécution dudit arrêt jusqu’à la publication de l’arrêt de la Cour de cassation et imposa à K.C. les mesures restrictives suivantes : interdiction de sortie du territoire, obligation de se présenter deux fois par mois au commissariat de sa résidence et versement d’une caution de 100 000 EUR (décision n o 33/2013).
Pour se prononcer ainsi, la cour d’appel prit notamment en considération le fait qu’au cours de la période de plus de douze ans durant laquelle l’affaire était pendante devant les juridictions pénales, K.C. était libre, comparaissait régulièrement aux audiences et se tenait toujours à la disposition des autorités judiciaires. Au vu de ces faits, elle conclut à l’absence de dangerosité de K.C. et de risques sérieux de le voir commettre de nouvelles infractions s’il était libéré. Elle prit également en compte l’âge avancé du prévenu (69 ans) et le fait que son casier judiciaire était vierge. Elle estima que K.C. ne risquait pas de fuir, étant donné qu’il avait de la famille et une résidence permanente dans la région, où une société anonyme dont il était le directeur général avait également son siège.
Selon la cour d’appel, si K.C. devait purger sa peine d’emprisonnement, cela lui causerait, ainsi qu’à sa famille, un dommage démesuré et irréparable, étant donné qu’il souffrait de divers problèmes de santé, qui ne pouvaient pas être traités efficacement en prison, et que sa présence était nécessaire au bon fonctionnement de son entreprise. Deux membres de la cour d’appel estimèrent que la demande de sursis à exécution devait être rejetée. Ils considérèrent notamment que K.C. n’avait pas fourni de justificatifs médicaux démontrant que son état de santé était critique et qu’il n’avait pas prouvé que son absence pût mettre en danger le bon fonctionnement de la société qu’il dirigeait. Ces juges estimèrent que, même si K.C.
ne risquait pas de commettre de nouvelles infractions, il n’avait pas été établi que l’exécution de la peine lui causerait, ainsi qu’à sa famille, un dommage démesuré et irréparable. Le 26 mars 2013, les requérantes invitèrent le procureur près la Cour de cassation à se pourvoir contre la décision n o 33/2013. Elles soutinrent notamment que cette décision n’était pas suffisamment motivée. Le 17 avril 2013, le procureur près la Cour de cassation débouta les requérantes par la mention manuscrite suivante : « Absence de moyen légal de cassation en l’espèce ». Le 22 avril 2013, à la suite du rejet de leur demande du 26 mars 2013, les requérantes saisirent à nouveau le procureur près la Cour de cassation et l’invitèrent à se pourvoir contre la décision n o 33/2013.
Le même jour, le procureur débouta les requérantes par la mention manuscrite suivante : « (...) le pourvoi en cassation ayant été formé le dernier jour du délai légal, délai insuffisant pour l’examen des éléments du dossier. Au vu du dossier dans son ensemble, il n’y a pas de moyen de cassation (...) ». Le 30 octobre 2014, la Cour de cassation confirma l’arrêt n os 20/2012 et 10-17/2013 de la cour d’appel criminelle de Nauplie (arrêt n o 1060/2014). Il ressort d’une attestation établie le 21 janvier 2015 par le parquet près la cour d’appel de Nauplie que K.C. était en fuite et qu’un mandat d’arrêt européen (mandat n o 13/18-12-2014) avait été délivré contre lui le 18 décembre 2014. B. Le droit interne pertinent La disposition pertinente en l’espèce du code de procédure pénale (CPP) se lit ainsi : Article 471 « (...) 2. (...) Le délai d’exercice du pourvoi en cassation et le pourvoi lui ‑ même ne suspendent pas l’exécution de la décision attaquée.
Toutefois, si le procureur ou l’accusé le demandent, le tribunal qui a rendu la décision frappée de pourvoi peut suspendre l’exécution de la décision attaquée ou, si le pourvoi en cassation est dirigé contre la décision rejetant l’appel comme étant irrecevable ou non fondé ( ανυποστήρικτη ), suspendre l’exécution de la décision de première instance. Le sursis à exécution est ordonné si le fait pour le condamné de purger sa peine jusqu’à la publication de l’arrêt en cassation lui causerait, ainsi qu’à sa famille, un dommage démesuré et irréparable (...) » GRIEFS Invoquant les articles 2, 6 § 1 et 8 de la Convention, les requérantes se plaignent que l’exécution de la peine d’emprisonnement à laquelle K.C.
a été condamné pour homicide volontaire ait été suspendue. Sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, elles dénoncent la durée de la procédure, qui a commencé le 6 juin 2005 et s’est terminée le 29 janvier 2013.
1. Eu égard aux obligations procédurales découlant de l’article 2 de la Convention, le sursis à exécution de la peine de réclusion infligée à K.C. en l’espèce a-t-il satisfait aux exigences de l’article 2 de la Convention ( Kitanovska Stanojkovic et autres , c. l’ex-République yougoslave de Macédoine , n o 2319/14, § 32, 13 octobre 2016) ? 2. La durée de la procédure pénale, qui a commencé le 6 juin 2005 et s’est terminée le 29 janvier 2013, a-t-elle respecté l’exigence du délai raisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ? ANNEXE Eleni GIABOURANI, née le 27 janvier 1944, résidant à Moulki Korinthias Aikaterini GIABOURANI, née le 17 avril 1967, résidant à Athènes Georgia GIABOURANI, née le 7 novembre 1969, résidant à Markopoulo Attikis Konstantina GIABOURANI, née le 7 novembre 1969, résidant à Moulki Korinthias