CASE OF BĂDOIU v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 5 - Right to liberty and security (Article 5-1 - Lawful arrest or detention)
CASE OF BĂDOIU v. ROMANIA (CtEDO, 2019)
CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A BĂDOIU v. ROMANIA (Declarația nr. 33809/16) JUDGMENT STRASBOURG 22 octombrie 2019 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Bădoiu v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Faris Vehabović, Președinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători și Andrea Tamietti, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 1 octombrie 2019, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 33809/16) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național român, dl George Vichente Bădoiu („reclamantul”), la 6 iunie 2016. Reclamantul a fost reprezentat de dl F. David, avocat care practică în Arad. Guvernul României (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, cel mai recent dl V. Mocanu, al Ministerului Afacerilor Externe. La 27 februarie 2017 avizul plângerii privind art. 5 1 din Convenția (privare ilegală de libertate de la secția de poliție) a fost dată guvernului și restul cererii a fost declarată inadmisibilă în temeiul art. 54 § 3 din Regulamentul Curții. Guvernul s-a opus examinării cererii de către un comitet. Având în vedere obiecția Guvernului, Curtea îl respinge. CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1983 și locuiește în Arad. La ora 11.08 a.m. la 16 septembrie 2014, reclamantul a fost oprit de doi polițiști de patrulare din Zăbrani pentru un cec rutier. El a dat numele său, dar a informat ofițerii de poliție că el nu a avut acte de identitate sau permis de conducere cu el. Când numele său a fost verificat împotriva bazei de date, a fost găsit că a fost condus mașina în timp ce a fost suspendat. Reclamantul a fost dus la secția de poliție Zăbrani, unde a rămas timp de aproximativ două ore sub supravegherea mai multor ofițeri de poliție. El a afirmat că nu a fost autorizat să-și folosească telefonul mobil în acest timp. El a fost dus apoi la secția de poliție Lipova, la aproximativ 10 km de unde a fost oprit. Reclamantul a explicat că el a rămas sub escorta poliției în orice moment. Procedura penală împotriva reclamantului Poliția a început imediat o anchetă penală pentru a stabili faptele. T.M., unul dintre ofițerii de poliție care a participat la verificarea rutieră, a redactat un raport privind evenimentele (proces verbal de conservare ), declarând după cum urmează: “La 16 septembrie 2014, la ora 11.08, în timp ce efectuam o operațiune de verificare pe marginea drumului în satul Zăbrani, la intersecția din centrul satului, împreună cu un reprezentant din Registrul de Mașini din Arad, ne-am oprit ... pentru un cec, o mașină albă [model], [număr de licență], condusă de [denumirea reclamantului în totalitate], fiul [numărului de origine al părinților], născut la [data nașterii], în [locul nașterii], care trăiește la [adresă completă], [numărul de identificare personală al reclamantului], titularul cardului de identitate [număr total] livrat de [număr complet al autorității], care a declarat oral că nu are nici un document de identitate sau permisul de conducere pe el, și că a condus pe autovehicul menționat anterior pe drumul județ nr. 682 din satul Neudorf cu intenția de a merge în Arad. Pe baza celor de mai sus, în prezența asistentului martor [identificarea completă a martorilor oculari S.D.V.], am constatat că [identificarea completă a reclamantului] este înregistrată în baza de date a poliției ca fiind suspendată permisul de conducere din 2013, pentru infracțiunile de conducere a unei mașini pe un drum public, având un nivel de alcool de sânge de 0,8 g/l. Astfel, am redactat prezentul raport.” Ofițerul de poliție a redactat, de asemenea, un raport în termeni similari în vederea inițierii unei anchete (proces-verbal de sesizare din oficiu Poliția a intervievat S.D.V., martorul ocular care a fost prezent atunci când reclamantul a fost oprit de poliție. După interviu, T.M. a redactat un raport privind inițiarea unei urmăriri (ordonă de început a urmănuntul penale) ), în ceea ce privește rapoartele sale anterioare și solicitarea biroului procurorului de a începe o investigație împotriva reclamantului. Acesta din urmă a devenit un suspect în acest caz și a fost interogat în această capacitate de la ora 17:50 până la ora 18:20, în prezența unui avocat numit de instanță. La ora 18:00 în acea zi reclamantul a fost arestat și plasat în custodie de poliție timp de 24 de ore, de la ora 6:00 p.m. la 16 septembrie 2014 până la 18 p.m. la 17 septembrie 2014 (a se vedea punctul 19 de mai jos). El nu a depus o plângere împotriva deciziei de a-l plasa în custodie de poliție. 12. La 17 septembrie 2014 a fost intervievat din nou, începând cu 11.50 pînă la prânz, în prezența avocatului desemnat de instanță, el nu se plângea în niciuna dintre declarațiile sale că a fost reținut la secția de poliție ilegal sau nu a putut părăsi sediul. La 4 martie 2015 reclamantul a fost intervievat de procuror în prezența unui avocat al propriului său alegere. Se plângea că a fost reținut împotriva voinței sale la secția de poliție până la ora 18:00. La 30 iunie 2015, reclamantul a fost condamnat de Curtea de District a Lipova. El a primit o condamnare suspendată de un an și patru luni de închisoare. În adresa scrisă finală adresată Curții, reclamantul a susținut că a fost ilegal privat de libertate la 16 septembrie 2014. Procedura penală pentru presupusă privare ilegală de libertate. La 12 decembrie 2014, reclamantul a depus o plângere penală la biroul procurorului atașat Curții de Apel Timișoara împotriva M.T., polițist care l-a dus la secția de poliție la 16 septembrie 2014. El a acuzat T.M. de privare ilegală de libertate și abuz de putere. La 8 februarie 2015, plângerea penală a fost transmisă biroului procurorului atașat Curții de District Lipova pentru anchetă. Procurorul a început o anchetă cu privire la plângerea penală acuzată de reclamant împotriva T.M. Procurorul a efectuat interviuri cu reclamantul la 28 octombrie 2015, un martor la 29 octombrie 2015, iar T.M. la 6 Noiembrie 2015. Acesta a susținut că reclamantul a fost autorizat să aștepte avocatul său ales în fața secției de poliție, cu telefonul său mobil pe el. La 17:00, reclamantul a intrat în clădire, a informat T.M. că avocatul său nu vine, și a cerut un avocat numit de instanță. 17. La 6 noiembrie 2015 biroul procurorului a încheiat ancheta din motivele că detenția reclamantului a fost ordonată la ora 18:00, în conformitate cu dispozițiile juridice aplicabile. 2016 Curtea de District Lipova a constatat că perioada de șase ore și cincizeci și două de minute de la momentul în care a fost oprit pe marginea rutieră până la momentul în care a fost arestat a fost necesar pentru a-l duce la secția de poliție și a procesa cazul. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală („CPC”), în vigoare începând cu 1 februarie 2014, se citește după cum urmează: art. 209 – Custodia de Poliție „... o persoană arestată trebuie informată cu promptitudine, într-o limbă pe care o înțelege, de orice acuzație împotriva lui și de motivele arestării sale. custodia de poliție poate fi ordonată pentru un maxim de douăzeci și patru de ore. Timpul strict necesar pentru a aduce un suspect sau acuzat în sediul organismului judiciar în conformitate cu lege nu poate fi inclus în perioada de custodie de poliție. ... custodia de poliție poate fi ordonată numai după ce suspectul sau acuzat este auzit, în prezența unui avocat al alegerii sau desemnat de către instanță. ... Avocatul ales este obligat să asiste la sediul organismului judiciar în termen de două ore de la notificare. Dacă [a] nu o face, organismul de investigație sau procurorul numește un avocat. ... 14. Un suspect sau acuzat poate, înainte de termen, se plânge la biroul procurorului care supraveghează investigația privind decizia organismului de investigație de a-l pune în custodie. Procurorul decide prompt. Dacă procurorul observă că dispozițiile legislative privind luarea acestei măsuri au fost încălcate, [el sau ea] îl revocă și ordonă eliberarea imediată a persoanei. 15. Un suspect sau un acuzat poate, înainte de a se încheia perioada, să se plângă procurorului în șef sau biroul procurorului ierarhic superior cu privire la decizia biroului procurorului de a-l pune în custodie. Procurorul hotărăște problema cu promptitudine. În cazul în care procurorul observă că dispozițiile legislative privind luarea acestei măsuri au fost încălcate, [el] îl revocă și ordonă eliberarea imediată a persoanei.” art. 31 din Legea poliției (Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției din România) prevede că polițiștii au datoria de a: „(b) escortați cei la secția de poliție care, prin acțiunile lor, sunt un pericol pentru alții, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și pentru cei suspectați de a fi comis un act penal și a căror identitate nu a putut fi verificată în conformitate cu legea; ... situația acestor persoane trebuie verificată și trebuie luate măsuri juridice, dacă este necesar, în termen de douăzeci și patru de ore, ca măsură administrativă;” HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 5 § 1 A CONVENȚIEI 21. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție că a fost luat ilegal în custodie de poliție de la ora 11.08 până la ora 6. p.m. la 16 septembrie 2014. El s-a bazat pe art. 5 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „1. Toată lumea are dreptul la libertate și la securitatea persoanei. Nimeni nu va fi privat de libertate în afara următoarelor cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: ... (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugit după ce a făcut-o; ...” Admisibilitate Observațiile părților 22. Guvernul a susținut că reclamantul ar fi trebuit să depună o plângere împotriva deciziei de a-l plasa în custodie de poliție timp de douăzeci și patru de ore. 19 mai sus), au afirmat că, în cazul în care reclamantul ar fi considerat că a fost reținut mai mult decât strict necesar pentru a-l aduce la secția de poliție, ar fi trebuit să depună o plângere împotriva deciziei de a-l plasa în custodie de poliție timp de douăzeci și patru de ore și a cerut ca perioada care nu este strict necesară să fie dedusă din termenul de 24 de ore. Acestea au considerat că absența practicii interne relevante în acest domeniu nu a scutit reclamantul de a depune această plângere cu autoritățile. În acest scop, au citat cazul Gherghina c. România ((dec.) [GC], nr. 42219/07, § 100, 9 iulie 2015). 23. Reclamantul a susținut că atunci când ofițerul de poliție și-a luat declarația la 16 septembrie 2014, el l-a informat că discuția se referă exclusiv la infracțiunile de conducere în timp ce este suspendată și nu la secția de poliție de escorta. Pentru celelalte acuzații, ofițerul de poliție l-a sugerat să depună o plângere penală, pe care a făcut-o la 12 decembrie 2014 (a se vedea punctul 15 de mai sus). Evaluarea Curții 24. Curtea reiterează de la început că revizuirea judiciară a detenției trebuie să fie automată și nu poate fi făcută pentru a depinde de o cerere anterioară de către persoana deținută (a se vedea Viorel Burzo c. România) , nr. 75109/01 și 12639/02, § 107, 30 iunie 2009, și McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, § 34, CEDH 2006 X). 25. În ceea ce privește faptele prezentului caz, constată că reclamantul s-a plâns atât procurorului, cât și instanței, precum și într-o plângere penală separată împotriva T.M. că a fost arestat ilegal (a se vedea respectiv punctele 13, 14 și 15 de mai sus). Guvernul nu a afirmat că oricare dintre aceste proceduri nu a avut scop în contextul aspectelor specifice referitoare la art. 5 § 1 din Convenție (a se vedea mutatis mutandis Tsvetkova și alții c. Rusia , nos. 54381/08 și alții , § 100, 10 aprilie 2018) sau a oferit orice explicație despre motivul pentru care acția propusă ar constitui un mod mai bun pentru solicitant. 26. Prin urmare, în circumstanțele particulare ale cauzei, Curtea nu consideră că acțiunile luate de reclamant nu sunt irazonabile sau lipsite de nici o perspectiva de succes (ibid., § 100). Prin urmare, aceasta respinge obiecția Guvernului. 27. Curtea constată în continuare că cererea nu este în mod manifestat. nefondat în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție, subliniază, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamantul a susținut că a fost reținut ilegal timp de șase ore și cincizeci și două de minute la cele două secții de poliție, sub controlul autorităților. El a subliniat, de asemenea, că ofițerul de poliție a emis ordinul de arest la ora 18:00, chiar dacă interviul a durat până la ora 18:20 (a se vedea paragrafele) Acest lucru a dovedit, în opinia sa, că decizia de a-l pune deja în custodie de poliție, indiferent de ceea ce se va întâmpla în timpul interviului. Guvernul a negat că reclamantul a fost privat de libertate în timpul perioadei examinate. Considerând declarațiile poliției T.M. (a se vedea punctul 16 de mai sus), ei au susținut că reclamantul a așteptat în afara secției de poliție și a fost autorizat să-și folosească telefonul mobil. Deși nu există dovezi care indică că reclamantul a fost informat că el a fost liber să plece, nimic din dosar nu a susținut versiunea de fapte. În plus, el nu a fost niciodată încătușat sau nu a fost împiedicat să plece. Chiar și presupunând că a fost privat de libertate, Guvernul a susținut că măsura a fost prevăzută de lege (Legea de Poliție și CCP – a se vedea punctele 19 și 20 de mai sus) și justificată de necesitatea ca ofițerii de poliție să identifice reclamantul. Ei au pierdut faptul că reclamantul a refuzat să-și arate actele de identitate atunci când a fost oprit pe marginea drumului. De asemenea, au explicat că normele de procedură penală impun un anumit număr de măsuri procedurale care trebuie luate înainte de arestarea unui individ. În acest caz, aceste cerințe procedurale au fost îndeplinite în timpul perioadei examinate. Curtea de district Lipova a confirmat această justificare în decizia sa din 22 martie 2016 (a se vedea punctul 18 mai sus). Evaluarea Curții 31. La început, Curtea constată că părțile nu sunt de acord cu privire la faptul că reclamantul a fost privat de libertate în timpul sediilor de poliție (a se vedea punctele 28 și 29 de mai sus). Prin urmare, trebuie să stabilească în primul rând dacă reclamantul a fost privat de libertate în sensul articolului 5 § 1 din Convenție. (a) Dacă reclamanta a fost privată de la ora 11.08 la ora 18:00 la 16 septembrie 2014 (i) Principiile generale 32. Curtea reiterează că, în proclamarea „dreptului la libertate”, alineatul (1) din art. 5 reflectă libertatea fizică a persoanei. Prin urmare, aceasta nu se referă la simple restricții privind libertatea de circulație, care sunt reglementate de art. 2 din Protocolul nr. Pentru a stabili dacă cineva a fost „privat de libertate” în sensul articolului 5, punctul de plecare trebuie să fie situația sa specifică și trebuie luată în considerare o întreagă serie de factori, cum ar fi tipul, durata, efectele și modul de punere în aplicare al măsurii în cauză. Diferența dintre privație și restricție de libertate este una de grad sau intensitate, și nu una de natură sau substanță (a se vedea De Tommaso v. Italia [GC], nr. 43395/09, § 80, CEDH 2017 (extracte), cu alte referințe, și Khlaifia și alții v. Italia [GC], nr. 16483/12, § 64, CEHR 2016 (extracte) 33. Caracterizarea sau lipsa caracterizării date de un stat la o situație de fapt nu poate afecta în mod decisiv concluzia Curții cu privire la existența unei privații de libertate (a se vedea Creangă c. România [GC], nr. 29226/03, § 92, 23 februarie 2012). (ii) aplicarea acestor principii la prezentul caz 34. Curtea a stabilit deja în jurisprudența sa că escortarea administrativă (inclusiv luarea unei persoane la o secție de poliție și prezența sa acolo) constituie „privarea libertății” (a se vedea Tsvetkova și alții , citat mai sus, § 107). În acest caz, nimic nu sugerează că, ca o chestiune de fapt și/sau având în vedere cerințele legislației române (a se vedea alineatul (1)) 20 de mai sus), reclamantul ar fi putut decide în mod liber să nu urmărească ofițerii de poliție la secția de poliție sau că, o dată acolo, ar fi putut pleca în orice moment fără a suferi consecințe adverse (ibid., § 107, precum și, mutatis mutandis, Creangă, citat mai sus, §§ 94-100). 35. Curtea consideră că, pe parcursul evenimentelor, a existat un element de coerciție care, în ciuda duratei relativ scurte a procedurii, a indicat o privare de libertate în sensul articolului 5 § 1 (a se vedea mutatis mutandis Khalikova c. Azerbaidjan , nr. 42883/11, § 102, 22 octombrie 2015). 36. Prin urmare, Curtea constată că reclamantul a fost privat de libertate în sensul articolului 5 § 1. (b) Dacă privarea de libertate a încălcat art. 5 § 1 din Convenția (i) Principii generale 37. Orice privare de libertate trebuie, în plus față de una dintre excepțiile prevăzute la art. 5 § 1, literele (a)-(f) trebuie să fie „legitim”. În cazul în care „legitimitatea” de deținere este în cauză, inclusiv întrebarea dacă „o procedură prevăzută de lege” a fost respectată, Convenția se referă în esență la dreptul național și stabilește obligația de a se conforma normelor susținute și procedurale din această lege (a se vedea Ilnseher c. Germania [GC], nr. 10211/12 și 27505/14, § 135, 4 decembrie 2018 și S., V. și A. c. Danemarca c. [GC], nr. 35553/12 și altele 2, § 74, 22 octombrie 2018). 38. În stabilirea că orice privare de libertate trebuie efectuată „în conformitate cu o procedură prevăzută de lege”, art. 5 § 1 cere în primul rând orice arestare sau detenție să aibă o bază juridică în dreptul intern. Cu toate acestea, aceste cuvinte nu se referă pur și simplu la dreptul intern. Acestea se referă, de asemenea, la calitatea legii, impunend ca aceasta să fie compatibilă cu statul de drept, un concept inerent tuturor articolelor din Convenție. În acest ultim punct, Curtea subliniază faptul că, în ceea ce privește privarea de libertate, este deosebit de important ca principiul general de securitate juridică să fie îndeplinit. Prin urmare, este esențial ca condițiile de privare a libertății în temeiul dreptului intern să fie clar definite și ca legea în sine să fie previzibilă în aplicarea sa, astfel încât să îndeplinească standardul de „legitimitate” stabilit de Convenție, o standardă care impune ca toate legile să fie suficient de precise pentru a permite persoanei – dacă este necesar, cu consiliere adecvată – să prevadă, într-un grad rezonabil în circumstanțe, consecințele pe care o anumită acțiune ar putea implica (a se vedea Khlaifia și alții , citați mai sus §§ 91 92 și Del Río Prada c. Spania [GC], nr. 42750/09, § 125, CEDO 2013, cu alte referințe . 39. În sfârșit, Curtea reiterează că pentru a fi considerată liberă de arbitrare, nu este suficient să se execute această măsură în conformitate cu legislația națională; trebuie, de asemenea, să fie necesară în circumstanțele (a se vedea S., V. și A. c. Danemarca , citat mai sus, § 77. (ii) Aplicarea acestor principii în cazul în cauză 40. Curtea constată că reclamantul a fost oprit de către poliția de trafic și a fost dus la două secții de poliție, unde a fost deținut timp de aproximativ șapte ore în total (a se vedea punctele 6 și 7 de mai sus). El a fost ulterior plasat în custodie de poliție în conformitate cu dispozițiile CCP (a se vedea alineatul (1)) 41. Guvernul susține în primul rând că scopul măsurii de escortare administrativă a fost să permită poliției să identifice reclamantul și, în plus, să se bazeze pe dispozițiile Legii de poliție (a se vedea punctul 30 de mai sus). 42. Cu toate acestea, Curtea constată că raportul elaborat de poliția în legătură cu incidentul conține detaliile de identitate complete ale reclamantului (a se vedea paragraful) În plus, în nici un moment în timpul ei la secții de poliție a fost menționat că el a refuzat să se identifice sau a refuzat informațiile recuperate de poliție în legătură cu dosarul său penal. În aceste circumstanțe, este greu de acceptat că reclamantul a fost luat în custodie de poliție și păstrat timp de aproape șapte ore pentru identificare. În consecință, nu s-a stabilit că arestarea reclamantului a fost în conformitate cu măsura de escortare administrativă permisă de Legea de Poliție (a se vedea punctul 20 de mai sus). 43. În plus, Curtea constată că rapoartele de poliție redactate la 16 septembrie 2014 nu a menționat că reclamantul a fost considerat un pericol pentru alții, ordinea publică sau alte valori sociale (a se vedea punctele 8, 9 și 20). Prin urmare, nimic din dosar nu susține afirmația Guvernului că arestarea reclamantului a fost necesară (a se vedea S., V. și A. c. Danemarca , citat mai sus § 77 și contrastul Stănculeanu c. România , nr. 26990/15, § 57, 9 ianuarie 2018). 44. Din aceste motive, Curtea nu este convinsă că escortarea administrativă și privarea de libertate a reclamantului au fost eliberate de arbitrare și în conformitate cu dreptul intern. Prin urmare, privarea de libertate nu a fost „legală” în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 45. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 46. În consecință, Curtea consideră că nu există nici un apel pentru a-l atribui pe acest cont. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declara cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 22 octombrie 2019, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2 și 3 din Regulamentul Curții. Andrea Tamietti Faris Vehabović Președintele adjunct al grefierului