AFFAIRE STROEA c. ROUMANIE

AFFAIRE STROEA c. ROUMANIE (CtEDO, 2019)

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA STROEA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 76969/11) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 octombrie 2019 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Stroea c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-un comitet compus din Faris Vehabović, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători, și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii După ce a intenționat în camera Consiliului la 1 octombrie 2019, Tribunalul de Primă Instanță, adoptat la această dată, La originea cauzei, se află o rejudecare (n 76969/11) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Daniel-Nicu Stroea, a sesizat Curtea la 8 decembrie 2011 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul a fost reprezentat de A. Stroea, avocată la Galați. Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 14 ianuarie 2018, cererea a fost comunicată guvernului. Reclamantul s-a născut în 1978 și locuiește în Galați. La o dată nespecificată, societatea P.N. a depus plângere împotriva sa pentru fraudă. Articolele de presă în litigiu La 2 și 9 octombrie 2009, ziarul local Monitorul de Galați a publicat două articole privind frauda comisă de reclamant, precum și de partenera sa, administrator al societății E., în detrimentul societății P.N. Cele două articole au fost publicate în articolul de știri La sfârșitul celui de-al doilea articol, primul articol a fost intitulat "O fraudă de 1,5 miliarde de lei în farmaciile Braila și Galati." O manșetă plasată în partea de sus a paginii a titrat Pharmacieni, care profită de încrederea dvs. N.S. [reclamantul], reprezentant al unei societăți de distribuție de medicamente, a primit ilegal această sumă de la farmacii. Produsele și implicit banii proveniți din vânzarea acestora, aparțin de fapt societății P.N., care a încheiat cu angajatorul [reclamantului], societatea E., un contract de vânzare de medicamente. [reclamantul] este în mod corespunzător banii societății P.N. și acum refuză să-i dea înapoi. Societatea P.N. a depus plângere împotriva sa. Viitoarea soție [reclamantului], avocata A.J. din baroul Galaților, nu este străină acestui caz. Ei trebuie să restituie încă 10 000 EUR societății P.N., care le-a împrumutat această sumă pentru cumpărarea unui apartament. Acest articol a arătat că reclamantul nu a respectat contractul încheiat cu societatea P.N. și că a fost în mod fraudulos adecvat în jur de 40 000 EUR (EUR) din vânzarea de medicamente. Suma în cauză ar fi fost încasată de solicitant, care ar fi omis să o restituie societății P.N. Articolul a fost o mare parte din declarațiile reprezentantului societății P.N., care a afirmat că, pe lângă faptul că a fost predat la fraudă sus-menționată, reclamantul și tovarășa sa au refuzat să ramburseze un împrumut personal, citând, de asemenea, cuvintele diverșilor farmaciști, care afirmau că au fost înșelați de solicitant. În cele din urmă, a precizat că A.J., avocat local, prezentat ca viitoarea soție a reclamantului, a fost suspectată de complicitate la fraudă. Al doilea articol era intitulat "O avocată a lui Galati complice la o escrocherie de peste 1,5 miliarde de lei." O manșetă plasată în partea de sus a paginii "N.S." [reclamantul], reprezentant al societății E., este fraudulos adecvat mai mult de 1,5 miliarde de lei. El a primit diverse sume de la mai multe farmacii din Braila și Galați. Banii trebuiau returnați societății P.N., care îi furnizase medicamentele în temeiul unui contract de vânzare de medicamente. Cu toate acestea, [reclamantul] a luat banii și va fi judecat în justiție. avocat A.J., administrator al societății E., nu este străin de această cauză. Ea se află într-o situație de îndrăzneală cu un motiv de culpă de funcții: avocat și administrator al societății comerciale E. Cazul său va fi studiat de Baroul Galați. Articolul ar reitera acuzațiile aduse reclamantului și ar pune accentul pe presupusa implicare a partenerului său în presupusa fraudă. Se menționa, de asemenea, că reclamantul și partenera sa, despre care se menționa că nunta lor era prevăzută în cursul anului, refuzaseră să ramburseze un împrumut. În cele din urmă, articolul afirma că reclamantul făcea și obiectul unei urmăriri penale într-un alt dosar de fraudă. La o acțiune în răspundere civilă pentru calomnie Reclamantul introducea o acțiune în răspundere civilă delictoasă pentru calomnie împotriva societății editoare a ziarului Monitorul de Galați În cadrul acestei acțiuni, el s-a plâns de afirmațiile conținute în cele două articole în sensul că acestea ar fi fost calomniatoare și ar fi solicitat un drept de răspuns. Partea pârâtă și-a invocat libertatea de exprimare și a susținut că a verificat informațiile publicate pe lângă documentele puse la dispoziția sa de societatea P.N. Ea a indicat, de asemenea, că societatea P.N. a plătit pentru publicarea articolelor și, prin urmare, le-a considerat ca fiind publicitate. În cele din urmă, aceasta a precizat că, în cazul în care reclamantul ar fi dorit să beneficieze de un drept de răspuns, ar fi trebuit să suporte taxe de publicare în condiții tarifare identice cu cele aplicate societății P.N. Instanța a primit o cerere de intervenție în procedura societății P.N. Această ultimă declarație a depus o plângere penală împotriva reclamantului și a trimis mai multe documente la dosar pentru a-și susține acuzațiile. printr-o hotărâre din 4 februarie 2011, Tribunalul de Primă Instanță din Galatin a respins acțiunea reclamantului. În acest sens, el a considerat că a reieșit din documentele depuse la dosar, dintre care unele au fost publicate în Fac-similat în ziar, că afirmațiile în litigiu aveau o bază de fapt. S-a considerat că ziarul publicase articolele cu bună-credință, pe baza documentelor prezentate de societatea P.N. și că afirmațiile reprezentantului acestei societăți rescrise în ziar erau confirmate de documentele contabile puse la dispoziția ziarului. În cele din urmă, Tribunalul a constatat că articolele nu conțin expresii jignitoare și a considerat că acestea nu făceau parte dintr-o campanie media de calomnie îndreptată împotriva reclamantului. Referindu-se la drepturile garantate de Convenție, instanța concluzionează că articolele aveau drept scop de a informa publicul și că, în acest scop, trebuiau să beneficieze de protecția articolului 10. Reclamantul a formulat un recurs. Ca parte a acțiunii sale, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Tribunalul a considerat că aceste afirmații nu au o bază de fapt și a susținut că documentele depuse la dosar nu demonstrează existența unei fraude. La 30 septembrie 2011, tribunalul departamental din Galați a primit parțial recursul reclamantului. El a fost de acord cu raționamentul Tribunalului de Primă Instanță, dar a considerat că această instanță nu a pus suficient în discuție dreptul la respectarea vieții private al reclamantului și dreptul la libertatea de exprimare a ziarului. În această privință, tribunalul departamental a considerat că reclamantul trebuia să beneficieze de un drept de răspuns. Prin urmare, tribunalul departamental a condamnat societatea editoare să publice gratuit un drept de răspuns în ziarul Monitorul de Galați pe aceeași pagină cu cea în care au fost publicate articolele în cauză și cu o lungime echivalentă cu acestea. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 19. Articolele relevante în speță din Codul civil, cum ar fi cele în vigoare la momentul faptelor, erau astfel exprimate în art. 998 Orice fapt de om care cauzează altora o pagubă îl obligă pe cel din vina căruia a reușit să îl repare. art. 999 Fiecare este răspunzător pentru prejudiciul pe care l-a cauzat nu numai prin fapta sa, ci și prin neglijența sa sau prin imprudența sa. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 8 DIN CONVENȚIE 20. Reclamantul se plânge că a suferit o încălcare a dreptului său la reputație pe baza afirmațiilor conținute în cele două articole prezentate în ziarul Monitorul de Galați. (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie (...). Nu poate exista o intervenție a unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) pentru protecția drepturilor și libertăților da . Despre admisibilitatea 21. Constatând că respondența nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului (a) din convenție și că aceasta nu se confruntă, de asemenea, cu niciun alt motiv de nevinovăție, Curtea o declară admisibilă. Pe fond Argumentele părțilorreclamantul contestă existența unui interes public care a justificat publicarea articolelor menționate anterior. El arată că nu este un personaj public și susține că aceste articole au fost incluse în cadrul unei campanii de calomnie pe fond de litigiu comercial cu societatea P.N. El dorește să dovedească faptul că această societate a plătit pentru publicarea articolelor. Potrivit acestuia, aceste articole se bazau numai pe documente furnizate de societatea P.N. În ceea ce privește dreptul său de a răspunde, reclamantul susține că a renunțat la data la care publicarea sa ar fi devenit inutilă, cu mai mulți ani înainte de publicarea articolelor 23. Guvernul replicat pe care îl includeau articolele în cadrul unui subiect de interes public, și anume distribuirea de produse farmaceutice, ca parte a datoriei de informare a presei. El consideră că articolele aveau o bază de fapt suficientă și că, prin urmare, nu exista nicio justificare pentru sancționarea societății editoare a ziarului. În cele din urmă, guvernul indică faptul că tribunalul departamental a pus în balanță drepturile concurente prevăzute la articolele 8 și 10 din Convenție, dar că reclamantul nu este prevalorizat de dreptul de răspuns acordat de Tribunal. Aprecierea Curții 24. Curtea reamintește că, pentru ca art. 8 din Convenție să intre în cont, atacul asupra reputației personale trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să fi fost efectuat astfel încât să aducă prejudicii dreptului personal la respectarea vieții private (Axel Springer AG c. Germania [GC], n 39954/08, § 83, 7 februarie 2012). În speță, având în vedere faptul că cele două articole în litigiu prezentau acuzații de fraudă și de înșelătorie îndreptate împotriva reclamantului, Curtea consideră că afirmațiile cuprinse în acestea erau suficient de grave pentru a solicita aplicarea articolului 8 din convenție. 25. Comisia reamintește, de asemenea, că, în cazurile de tipul celei în discuție, se află în discuție nu un act al statului, ci insuficiența de protecție acordată de instanțele interne vieții private a reclamanților. Obligațiile pozitive inerente respectării efective a vieții private sau de familie pot implica adoptarea de măsuri care vizează respectarea vieții private până în relațiile dintre persoane. Granița dintre obligațiile pozitive și negative ale statului în temeiul art. 8 nu este pregătită pentru o definiție precisă Cu toate acestea, principiile aplicabile sunt comparabile. În special, în ambele cazuri, trebuie să se țină seama de echilibrul corect dintre interesele concurente implicate (Von Hannover c. Germania (n [GC], n 40660/08 și 60641/08, § 98 și 99, CEDO 2012 26. Curtea reamintește încă o dată că, în cauze precum această specie, care necesită o punere în balanță a dreptului la respectarea vieții private și a dreptului la libertatea de exprimare, în cazul în care această punere în discuție de către autoritățile naționale se face în conformitate cu criteriile stabilite de jurisprudența sa, este nevoie de motive serioase pentru ca aceasta să aducă atingere avizului său cu cel al instanțelor interne Von Hannover (n, citată anterior, §§ 106-107). 27. Curtea a stabilit o serie de criterii în contextul punerii în balanță a drepturilor în prezența sa. Criteriile relevante astfel definite sunt contribuția la o dezbatere de interes general, notorietatea persoanei vizate, obiectul reportării, comportamentul anterior al persoanei vizate și conținutul, forma și impactul publicării (Von Hannover, citată anterior, §§ 109-113, Axel Springer AG, citată anterior, §§ 90-95, și Couderc și Hachette Filipacchi Associates c. Franța [GC], n 40454/07, § 93, CEDH 2015 (extracții)). În ceea ce privește chestiunea contribuției la o dezbatere de interes general 28. Curtea constată că Tribunalul de Primă Instanță și Tribunalul departamental din Galați au considerat că informațiile conținute în cele două articole publicate în ziarul Monitorul de Galați au fost incluse în cadrul unui subiect care face obiectul obligației de informare a presei (punctele 15 și 17 de mai sus). În ceea ce o privește, Curtea consideră că publicarea celor două articole, luată în ansamblu și luată în considerare în contextul său, se referea la o chestiune de interes general care, în acest caz, se referea la aspecte legate de activitatea intermediarilor în lanțul de distribuție a medicamentelor și la aprovizionarea adecvată a farmaciilor în mai multe orașe. În sfârșit, cu condiția ca articolele în cauză să conțină detalii cu privire la viitoarea căsătorie a reclamantului, Curtea constată că aceste informații se refereau la problema de interes general menționată mai sus, în măsura în care acestea raportau în mod real sau presupusa legătură cu partenerul reclamantului, administrator al societății E., care era în mod activ în legătură cu activitățile comerciale ale acestuia din urmă pe piața distribuției medicamentelor (punctele 10 și 11 de mai sus). Cu privire la notorietatea persoanei vizate și la obiectul reportajului 31. Curtea amintește că trebuie să se facă o distincție între persoanele private și persoanele care acționează în context public, ca personal politic sau ca persoane publice (Couderc și Hachette Filipacchi Asociați) , citată anterior, § 118. Limitele criticii admisibile sunt mai largi în ceea ce privește un om politic, vizat în această calitate, decât de o simplă persoană (Perina c. România, 78060/01, § 40, 14 octombrie 2008). Acest principiu nu se aplică, de altfel, numai politicienilor, ci este valabil pentru orice persoană care face parte din sfera publică, fie prin actele sale sau prin poziția sa (Couderc și Hachette Filipacchi Associați, citată anterior, § 121 32). În speță, Curtea constată că reclamantul nu a fost un personaj public și că nu a fost cunoscut publicului larg. Cu toate acestea, activitatea sa profesională l-a făcut un personaj cunoscut în sectorul său profesional (a se vedea mutatis mutandis Petrie c. Italia, n 2532/12, ê 51, 18 mai 2017). În ceea ce privește obiectul articolelor în cauză, Curtea ia notă de faptul că. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, Curtea consideră că ingerința în viața privată a reclamantului a fost mai puțin importantă decât ar fi fost dacă articolele ar fi vizat exclusiv persoana sa și viața privată. În ceea ce privește comportamentul anterior al persoanei vizate 35. Curtea constată că nici instanțele interne, nici părțile nu s-au pronunțat cu privire la comportamentul anterior al reclamantului. Prin urmare, Curtea consideră că comportamentul anterior al reclamantului față de mass-media n În ceea ce privește conținutul, forma și repercusiunile articolelor în litigiu 36. Curtea constată că instanțele interne au analizat în detaliu conținutul și forma articolelor în litigiu, precum și, mai general, contextul faptului din speță. 37. În primul rând, Curtea constată că Tribunalul de Primă Instanță din Galați a statuat că afirmațiile în litigiu au o bază de fapt și că societatea editoare a ziarului a acționat cu bună credință prin publicarea articolelor pe baza documentelor prezentate de societatea P.N. (punctul 14 de mai sus. De asemenea, Comisia constată că această instanță a considerat ulterior că articolele în litigiu nu conțin expresii jignitoare și că nu făceau parte dintr-o campanie mass-media calomniatoare îndreptată împotriva reclamantului (punctul 15 de mai sus). 38. Curtea constată, pe de altă parte, că veridicitatea documentelor care însoțeau articolele nu a fost pusă în discuție de solicitant, care a contestat totuși interpretarea care fusese făcută de reprezentantul societății P.N. (punctul 16 de mai sus). Aceasta concluzionează, pe lângă instanțele interne, că informațiile publicate aveau o bază de fapt și că articolele nu vizau reclamantul în termeni otranciari sau violenți. 39. În al doilea rând, Curtea constată că tribunalul departamental din Galați a efectuat o evaluare a echilibrului care trebuie între interesele opuse. Luând în considerare dreptul reclamantului de a-și proteja reputația, această instanță a condamnat societatea editoare a ziarului să publice un drept de răspuns, solicitat inițial de către mail, în aceleași condiții de publicare ca și articolele în litigiu (punctele 12 și 17-18c). Cu toate că acest drept i-ar fi permis să răspundă acuzațiilor formulate și să-și prezinte propria opinie în fața aceluiași public, reclamantul a renunțat la aceasta pe motiv că publicarea unui răspuns a fost întârziată. Or, Curtea arată că reclamantul nu a demonstrat existența unei încălcări iremediabile a vieții sale private din cauza termenului scurs între publicarea articolelor și momentul în care i-a fost acordat dreptul de răspuns. 41. În ceea ce privește întrebarea dacă ziarul a respectat normele deontologice prin plata societății P.N. în ceea ce privește publicarea articolelor, Curtea constată că instanțele interne nu au considerat că această practică era interzisă în dreptul intern sau că comportamentul jurnaliștilor era în mod deliberat contrară acestor norme. Ceea ce este important în opinia Curții este dacă articolele ar putea contribui la dezbaterea de interes public (a se vedea, Cu toate acestea, Curtea este de acord cu instanțele interne că reportajul în cauză se referă la un subiect de interes public (punctele 29-30 de mai sus). Concluzie 42. Curtea constată că, în conformitate cu jurisprudența sa, instanțele naționale au efectuat o balanță detaliată a dreptului ziarului. Monitorul Galati la libertatea de exprimare cu dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private. 43. Aceasta arată astfel că instanțele interne au acordat o importanță deosebită contribuției articolelor la o dezbatere de interes general și că au examinat baza de fapt a informațiilor publicate și buna credință a autorului acestora și au acordat reclamantului un drept de răspuns care beneficiază de aceleași condiții de publicare ca și articolele în cauză. 44. În aceste circumstanțe și având în vedere marja de apreciere de care dispun instanțele naționale în acest domeniu atunci când pun în balanță dreptul la respectarea vieții private și dreptul la libertatea de exprimare, Curtea consideră că: în speță, această punere în discuție a fost în conformitate cu criteriile stabilite de jurisprudență și că nu există motive serioase care să justifice că aceasta ar aduce atingere avizului său cu cel al instanțelor interne. Prin urmare, aceste instanțe nu au încălcat obligațiile lor pozitive în temeiul articolului 8 din convenție și nu a încălcat această dispoziție. Prin aceste motive, Curtea, la L Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 octombrie 2019, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Andrea Tamietti Faris Vehabović Grefier adjunct președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE STROEA c. ROUMANIE

(Requête n

o

76969/11)

ARRÊT

STRASBOURG

22 octobre 2019

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Stroea c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en un comité composé de

:

Faris Vehabović,

président,

Iulia Antoanella Motoc,

Carlo Ranzoni,

juges,

et de Andrea Tamietti,

greffier adjoint

de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 1

er

octobre 2019,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

76969/11) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. Daniel-Nicu Stroea («

le requérant

»), a saisi la Cour le 8 décembre 2011 en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant a été représenté par M

e

A. Stroea, avocate à Galați. Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agente, M

me

C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le 14 janvier 2018, la requête a été communiquée au Gouvernement.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1978 et réside à Galați.

5.

L’intéressé, employé de la société E., était également le représentant commercial d’une autre société commerciale, la société P.N., spécialisée dans la distribution de médicaments dans les pharmacies de la région. À une date non précisée, la société P.N. porta plainte contre lui pour fraude. Elle l’accusait de s’être approprié une importante somme d’argent provenant de la vente de médicaments.

A.

Les articles de presse litigieux

6.

Les 2 et 9 octobre 2009, le journal local

Monitorul de Galați

publia deux articles concernant la fraude qui aurait été commise par le requérant, ainsi que par sa compagne, administratrice de la société E., au détriment de la société P.N.

7.

Les deux articles étaient publiés dans la rubrique «

Actualité

» du journal et étaient accompagnés de plusieurs documents reproduits en fac

‑

similé. Le logo «

P

», indiquant qu’il s’agissait d’une publicité, était apposé à la fin du second article.

8

.

Le premier article était intitulé «

Une fraude de 1,5 milliard de lei dans les pharmacies de Braila et Galați

». Une manchette placée en haut de la page titrait

:

«

Pharmaciens, qui profite de votre confiance

? N.S. [le requérant], représentant d’une société de distribution de médicaments, a perçu illégalement cette somme auprès des pharmacies. Les produits, et implicitement l’argent provenant de leur vente, appartiennent en réalité à la société P.N., qui a conclu avec l’employeur [du requérant], la société E., un contrat d’intermédiaire pour la distribution de médicaments. [Le requérant] s’est approprié l’argent de la société P.N. et refuse maintenant de le lui restituer. La société P.N. a porté plainte contre lui. La future épouse [du requérant], l’avocate A.J. du barreau de Galați, n’est pas étrangère à cette affaire. Ils doivent encore restituer 10

000 EUR à la société P.N., qui leur a prêté cette somme pour l’achat d’un appartement.

»

9

.

Cet article indiquait que le requérant n’avait pas respecté le contrat conclu avec la société P.N. et qu’il s’était frauduleusement approprié environ 40

000 euros (EUR) provenant de la vente de médicaments. La somme en question aurait été encaissée par le requérant, qui aurait omis de la reverser à la société P.N. L’article faisait une large part aux déclarations du représentant de la société P.N., qui affirmait que, en plus de s’être livrés à la fraude susmentionnée, le requérant et sa compagne avaient refusé de rembourser un prêt personnel. Il citait également les propos de divers pharmaciens, qui affirmaient qu’ils avaient été trompés par le requérant. Enfin, il précisait que A.J., avocate au barreau local, présentée comme future épouse du requérant, était soupçonnée de complicité de fraude.

10

.

Le second article était intitulé «

Une avocate de Galați complice d’une escroquerie de plus de 1,5 milliard de lei

». Une manchette placée en haut de la page titrait

:

«

N.S. [le requérant], représentant de la société E., s’est frauduleusement approprié plus de 1,5 milliard de lei. Il a reçu diverses sommes provenant de plusieurs pharmacies de Braila et de Galați. L’argent devait être reversé à la société P.N., qui lui avait fourni les médicaments en vertu d’un contrat d’intermédiaire pour la distribution de médicaments. Cependant, [le requérant] a empoché l’argent et il fera l’objet de poursuites. L’avocate A.J., administratrice de la société E., n’est pas étrangère à cette affaire. Elle se trouve dans une situation d’incompatibilité à raison d’un cumul de fonctions

: avocate et administratrice de la société commerciale E. Son cas sera étudié par le barreau de Galați.

»

11

.

L’article réitérait les accusations portées contre le requérant et mettait l’accent sur la supposée implication de sa compagne dans la fraude alléguée. Il était également mentionné que le requérant et sa compagne, au sujet desquels il était indiqué que leur mariage était prévu dans le courant de l’année, avaient refusé de rembourser un prêt. Enfin, l’article relatait que le requérant faisait également l’objet de poursuites dans un autre dossier de fraude.

B.

L’action en responsabilité civile pour diffamation

12

.

Le requérant introduisit une action en responsabilité civile délictuelle pour diffamation contre la société éditrice du journal

Monitorul de Galați

. Dans le cadre de ce recours, il se plaignait des propos contenus dans les deux articles en ce qu’ils auraient été diffamatoires et réclamait un droit de réponse. La partie défenderesse invoqua sa liberté d’expression et soutint qu’elle avait vérifié les informations publiées à l’aune des documents mis à sa disposition par la société P.N. Elle indiqua également que la société P.N. avait payé pour la publication des articles et qu’elle considérait donc ceux-ci comme étant de la «

publicité

». Enfin, elle précisa que, si le requérant souhaitait bénéficier d’un droit de réponse, il devait supporter des frais de publication selon des conditions tarifaires identiques à celles appliquées à la société P.N.

13

.

Le tribunal accueillit une demande d’intervention dans la procédure de la société P.N. Cette dernière exposa qu’elle avait déposé une plainte pénale contre le requérant et elle versa au dossier plusieurs pièces pour étayer ses allégations.

14

.

Par un jugement du 4 février 2011, le tribunal de première instance de Galați rejeta l’action du requérant. Pour ce faire, il considéra qu’il ressortait des documents versés au dossier, dont certains avaient été publiés en fac-similé dans le journal, que les affirmations litigieuses avaient une base factuelle. Il estima que le journal avait publié les articles en toute bonne foi, sur la base des documents présentés par la société P.N., et que les affirmations du représentant de cette société retranscrites dans le journal étaient corroborées par les documents comptables mis à la disposition du journal.

15

.

Enfin, le tribunal constata que les articles ne contenaient pas d’expressions injurieuses et il jugea qu’ils ne faisaient pas partie d’une campagne médiatique diffamatoire dirigée contre le requérant. Se référant aux droits garantis par la Convention, le tribunal conclut que les articles avaient pour but d’informer le public et qu’à ce titre ils devaient bénéficier de la protection de l’article 10.

16

.

Le requérant forma un pourvoi. Dans le cadre de son recours, l’intéressé, qui invoquait le code de déontologie de la profession de journaliste et les dispositions du code civil, se plaignait de faire l’objet d’une campagne médiatique qui, selon lui, avait été déclenchée par la société P.N. moyennant le paiement de la publication des propos litigieux, qu’il qualifiait de diffamatoires. Il estimait que ces propos n’avaient pas de base factuelle et alléguait que les documents versés au dossier ne prouvaient pas l’existence d’une fraude.

17

.

Le 30 septembre 2011, le tribunal départemental de Galați accueillit partiellement le pourvoi du requérant. Il valida le raisonnement du tribunal de première instance, mais estima que cette juridiction n’avait pas suffisamment mis en balance le droit au respect de la vie privée du requérant et le droit à la liberté d’expression du journal. À cet égard, le tribunal départemental jugea que le requérant devait bénéficier d’un droit de réponse.

18

.

Par conséquent, le tribunal départemental condamna la société éditrice à publier gratuitement un droit de réponse dans le journal

Monitorul de Galați

à la même page que celle où avaient été publiés les articles litigieux et d’une longueur équivalente à ceux-ci.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

19.

Les articles pertinents en l’espèce du code civil, tels qu’en vigueur à l’époque des faits, étaient ainsi libellés

:

Article 998

«

Tout fait quelconque de l’homme qui cause à autrui un dommage oblige celui par la faute duquel il est arrivé à le réparer.

»

Article 999

«

Chacun est responsable du dommage qu’il a causé non seulement par son fait, mais aussi par sa négligence ou par son imprudence.

»

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 8 DE LA CONVENTION

20.

Le requérant se plaint d’avoir subi une atteinte à son droit à la réputation à raison des affirmations contenues dans les deux articles parus dans le journal

Monitorul de Galați

. Il invoque l’article 8 de la Convention, dont les parties pertinentes en l’espèce sont ainsi libellées

:

«

»

A.

Sur la recevabilité

21.

Constatant que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article

35

§

3

a) de la Convention et qu’elle ne se heurte par ailleurs à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour la déclare recevable.

B.

Sur le fond

1.

Arguments des parties

22

.

Le requérant conteste l’existence d’un intérêt public ayant justifié la publication des articles susmentionnés. Il expose qu’il n’est pas un personnage public et allègue que ces articles s’inscrivaient dans le cadre d’une campagne de diffamation sur fond de litige commercial avec la société P.N. Il en veut pour preuve le fait que cette société a payé pour la publication des articles. Selon lui, ces articles se fondaient uniquement sur des documents fournis par la société P.N. et présentaient exclusivement le point de vue de cette dernière. Quant à son droit de réponse, le requérant indique avoir renoncé à l’exercer dès lors que sa publication serait devenue inutile, plusieurs années s’étant écoulées depuis la parution des articles.

23.

Le Gouvernement réplique que les articles litigieux s’inscrivaient dans le cadre d’un sujet d’intérêt public, à savoir la distribution de produits pharmaceutiques, relevant à ce titre du devoir d’information de la presse. Il considère que les articles avaient une base factuelle suffisante et que, par conséquent, rien ne justifiait de sanctionner la société éditrice du journal. Enfin, le Gouvernement indique que le tribunal départemental a mis en balance les droits concurrents tirés des articles 8 et 10 de la Convention, mais que le requérant ne s’est pas prévalu du droit de réponse accordé par le tribunal.

2.

Appréciation de la Cour

24.

La Cour rappelle que, pour que l’article 8 de la Convention entre en ligne de compte, l’attaque à la réputation personnelle doit atteindre un certain niveau de gravité et avoir été effectuée de manière à causer un préjudice à la jouissance personnelle du droit au respect de la vie privée (

Axel Springer AG c. Allemagne

[GC], n

o

39954/08, § 83, 7 février 2012). En l’espèce, compte tenu du fait que les deux articles litigieux comportaient des accusations de fraude et d’escroquerie dirigées contre le requérant, la Cour estime que les affirmations y contenues étaient d’une gravité suffisante pour appeler l’application de l’article 8 de la Convention.

25.

Elle rappelle également que dans les affaires du type de celle à l’examen se trouve en cause non pas un acte de l’État, mais l’insuffisance alléguée de la protection accordée par les juridictions internes à la vie privée des requérants. Les obligations positives inhérentes à un respect effectif de la vie privée ou familiale peuvent impliquer l’adoption de mesures visant au respect de la vie privée jusque dans les relations des individus entre eux. La frontière entre les obligations positives et négatives de l’État au regard de l’article 8 ne se prête pas à une définition précise

; les principes applicables sont néanmoins comparables. En particulier, dans les deux cas, il faut prendre en compte le juste équilibre à ménager entre les intérêts concurrents en jeu (

Von Hannover c. Allemagne (n

o

2)

[GC], n

os

40660/08 et 60641/08, §§ 98 et 99, CEDH 2012).

26.

La Cour rappelle encore que, dans des affaires telles que la présente espèce, qui nécessitent une mise en balance du droit au respect de la vie privée et du droit à la liberté d’expression, si cette mise en balance par les autorités nationales s’est faite dans le respect des critères établis par sa jurisprudence, il faut des raisons sérieuses pour qu’elle substitue son avis à celui des juridictions internes

(

Von Hannover (n

o

2)

, précité, §§ 106-107).

27.

La Cour a posé un certain nombre de critères dans le contexte de la mise en balance des droits en présence.

Les critères pertinents ainsi définis sont la contribution à un débat d’intérêt général, la notoriété de la personne visée, l’objet du reportage, le comportement antérieur de la personne concernée, et le contenu, la forme et les répercussions de la publication (

Von

Hannover

(n

o

2)

, précité, §§ 109-113,

Axel Springer AG

, précité, §§

90-95, et

Couderc et Hachette Filipacchi Associés

c. France

[GC], n

o

40454/07, §

93, CEDH 2015 (extraits)).

a)

Quant à la question de la contribution à un débat d’intérêt général

28.

La Cour note que le tribunal de première instance et le tribunal départemental de Galați ont estimé que les informations contenues dans les deux articles publiés dans le journal

Monitorul de Galați

s’inscrivaient dans le cadre d’un sujet relevant du devoir d’information de la presse (paragraphes

15 et 17 ci-dessus).

29

.

La Cour estime quant à elle que la publication des deux articles, prise dans son ensemble et considérée dans son contexte, se rapportait à une question d’intérêt général qui, en l’occurrence, avait trait à des aspects relatifs à l’activité des intermédiaires dans la chaîne de distribution des médicaments et à

l’approvisionnement approprié des pharmacies dans plusieurs villes.

30

.

Enfin, pour autant que les articles litigieux contenaient des détails concernant le futur mariage du requérant, la Cour constate que ces informations se rattachaient à la question d’intérêt général susmentionnée dès lors qu’elles relataient l’implication réelle ou supposée de la compagne du requérant, administratrice de la société E., laquelle employait l’intéressé, dans les activités commerciales de ce dernier sur le marché de la distribution des médicaments (paragraphes 10 et 11 ci-dessus).

b)

Quant à la notoriété de la personne visée et à l’objet du reportage

31.

La Cour rappelle qu’il faut opérer une distinction entre les personnes privées et les personnes agissant dans un contexte public, en tant que personnalités politiques ou que personnes publiques (

Couderc et Hachette Filipacchi Associés

, précité, § 118). Les limites de la critique admissible sont plus larges à l’égard d’un homme politique, visé en cette qualité, que d’un simple particulier (

Petrina c. Roumanie

, n

o

78060/01, § 40, 14 octobre 2008). Ce principe ne s’applique d’ailleurs pas uniquement aux hommes politiques, mais vaut pour toute personne qui fait partie de la sphère publique, que ce soit par ses actes ou par sa position (

Couderc et Hachette Filipacchi Associés

, précité, § 121).

32.

En l’espèce, la Cour observe que le requérant n’était pas un personnage public et qu’il n’était pas connu du grand public. Toutefois, son activité professionnelle faisait de lui un personnage connu dans son secteur professionnel (voir,

mutatis mutandis, Petrie c. Italie

, n

o

25322/12, § 51, 18

mai 2017).

33.

Quant à l’objet des articles litigieux, la Cour note qu’il n’était pas centré sur la vie privée du requérant, mais sur son activité professionnelle liée à la vente de médicaments et à ses

relations commerciales avec les clients et les fournisseurs de médicaments.

34.

La Cour considère donc que l’ingérence dans la vie privée du requérant a été moins importante qu’elle ne l’aurait été si les articles avaient visé sa personne et sa vie privée exclusivement.

c)

Quant au comportement antérieur de la personne concernée

35.

La Cour constate que ni les juridictions internes ni les parties ne se sont prononcées sur le comportement antérieur du requérant. Dès lors, elle estime que le comportement antérieur du requérant envers les médias n’a eu aucune conséquence sur l’issue de la mise en balance des droits en présence (voir,

mutatis mutandis, Fuchsmann c. Allemagne

, n

o

71233/13, § 49, 19

octobre 2017).

d)

Quant au contenu, à la forme et aux répercussions des articles litigieux

36.

La Cour observe que les juridictions internes ont analysé de manière approfondie le contenu et la forme des articles litigieux, ainsi que, plus globalement, le contexte factuel de l’espèce.

37.

En premier lieu, la Cour note que le tribunal de première instance de Galați a jugé que les affirmations litigieuses avaient une base factuelle et que la société éditrice du journal avait agi de bonne foi en publiant les articles sur la base des documents présentés par la société P.N. (paragraphe

14 ci-dessus). Elle note aussi que ce tribunal a ensuite estimé que les articles litigieux ne contenaient pas d’expressions injurieuses et qu’ils ne faisaient pas partie d’une campagne médiatique diffamatoire dirigée contre le requérant (paragraphe 15 ci-dessus).

38.

La Cour constate quant à elle que la véracité des documents qui accompagnaient les articles n’a pas été mise en cause par le requérant, qui a toutefois contesté l’interprétation qui en avait été faite par le représentant de la société P.N. (paragraphe 16 ci-dessus). Elle conclut, à l’instar des juridictions internes, que les informations publiées avaient une base factuelle et que les articles ne visaient pas le requérant dans des termes outranciers ou violents.

39.

En second lieu, la Cour note que le tribunal départemental de Galați a procédé à une évaluation circonstanciée de l’équilibre à ménager entre les intérêts opposés. Prenant en compte le droit du requérant à la protection de sa réputation, ce tribunal a condamné la société éditrice du journal à publier un droit de réponse, initialement réclamé par l’intéressé, dans les mêmes conditions de publication que les articles litigieux (paragraphes 12 et 17-18 ci

‑

dessus). Alors que ce droit lui aurait permis de répliquer aux accusations formulées et de faire valoir son propre point de vue devant le même public, le requérant y a renoncé au motif que la publication d’une réponse était tardive.

40.

Or la Cour relève que le requérant n’a pas prouvé l’existence d’une atteinte irrémédiable à sa vie privée à raison du délai écoulé entre la publication des articles et le moment où le droit de réponse lui a été accordé.

41.

Quant à la question de savoir si le journal avait respecté les règles déontologiques en faisant payer la société P.N. pour la publication des articles, la Cour constate que les juridictions internes n’ont pas jugé que cette pratique était prohibée en droit interne ou que le comportement des journalistes était délibérément contraire à ces règles. Ce qui importe, aux yeux de la Cour, est de savoir si les articles étaient susceptibles de contribuer au débat d’intérêt public (voir,

mutatis mutandis, Haldimann et autres c. Suisse

, n

o

21830/09, § 57, CEDH 2015). Or, la Cour est d’accord avec les tribunaux internes que le reportage en cause portait bien sur un sujet d’intérêt public (paragraphes 29-30 ci-dessus).

e)

Conclusion

42.

La Cour constate que, conformément à sa jurisprudence, les juridictions nationales ont procédé à une mise en balance circonstanciée du droit du journal

Monitorul de Galați

à la liberté d’expression avec le droit du requérant au respect de sa vie privée.

43.

Elle relève ainsi que les tribunaux internes ont attaché de l’importance à la contribution des articles à un débat d’intérêt général et qu’ils ont examiné la base factuelle des informations publiées et la bonne foi de leur auteur. Ils ont également accordé au requérant un droit de réponse bénéficiant des mêmes conditions de publication que les articles litigieux.

44.

Dans ces circonstances, et eu égard à la marge d’appréciation dont les juridictions nationales disposent en la matière lorsqu’elles mettent en balance le droit au respect de la vie privée et le droit à la liberté d’expression, la Cour estime qu’en l’espèce cette mise en balance a été respectueuse des critères établis par sa jurisprudence et qu’il n’y a pas de raisons sérieuses qui justifieraient qu’elle substitue son avis à celui des tribunaux internes. Partant, ces juridictions n’ont pas manqué à leurs obligations positives au titre de l’article 8 de la Convention et il n’y a pas eu violation de cette disposition.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il n’y a pas eu violation de l’article 8 de la Convention.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 octobre 2019, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour.

Andrea Tamietti

Faris Vehabović

Greffier adjoint

Président