ATALAY v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

22.10.2019

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

ATALAY v. TURKEY (CtEDO, 2019)

HUDOC · oficial

Decizia nr. 46428/13 Nejdet ATALAY împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care a stat la 22 octombrie 2019 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 5 iunie 2010, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Nejdet Atalay, este un național turc, născut în 1978 și trăiește în Batman. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Yalçındağ Baydemir și dl C. Aydın, avocați care practică în Diyarbakır. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 24 decembrie 2009, reclamantul a fost arestat pe suspectul de a fi membru al unei organizații teroriste. La 25 decembrie 2009, el a fost adus la Curtea Diyarbakır Assize, care a ordonat să fie reținut în reținere. La 9 iunie 2010, procurorul public Diyarbakır a depus un proiect de inculpare la Curtea Diyarbakır Assize în ceea ce privește reclamantul și l-a acuzat de formarea sau conducerea unei organizații teroriste, difuzând propaganda în favoarea unei organizații teroriste și de neconformitate cu Legea privind reuniunile și demonstrațiile. Potrivit procurorului public, reclamantul primește ordine și instrucțiuni de la liderii unei organizații teroriste. În acest sens, procurorul public a susținut că a întreprins un rol activ în cadrul organizației. În sprijinul afirmațiilor sale, procurorul a prezentat la Curtea Diyarbakır Declarații Curții Assize ale anumitor martori și a altor inculpați, materiale digitale și documente confiscate în timpul căutărilor efectuate în contextul anchetei. Ianuarie 2014, reclamantul a depus o cerere individuală la Curtea Constituțională. El s-a plâns în principal de o încălcare a dreptului său la libertate și securitate. La 1 iulie 2014, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. La 16 iulie 2014, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre (nr. 2014/85) în care a susținut că există motive suficiente pentru a suspiciune puternică că reclamantul a comis o infracțiune. În acest sens, Curtea Constituțională se bazează în principal pe acuzații. Cu toate acestea, în ceea ce privește motivele furnizate de instanțele de primă instanță pentru menținerea reclamantului în detenție preliminară, Curtea Constituțională a observat că acestea implică o enumerare formalistă a motivelor de domeniu general. În acest context, având în vedere motivele furnizate de judecători, Curtea Constituțională a considerat că autoritățile judiciare au prelungit detenția reclamantului din motive care nu pot fi considerate relevante și suficiente pentru a justifica durata acesteia și pentru a-și atribui reclamantului 5.000 turci liras (TRY) (aproximativ 1.750 euro (EUR)) în ceea ce privește daunele nepecuniare și TRY 1.709.90 (aproximativ 600 EUR) pentru costuri și cheltuieli. Potrivit informațiilor din dosar, procedura penală împotriva reclamantului este în prezent în așteptare în fața instanțelor interne. COMPLAINTE 10. Reclamantul plânge, în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, că a fost privat de libertate în absența oricăror dovezi concrete și a unor motive rezonabile de suspiciune că a fost implicat în activități ilegale. 11. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § § 2 și 4 din Convenție că decizia depusă în temeiul obiecțiilor sale de a-l deține a fost pronunțată în absența procedurilor adversare și fără audiere. El susține că nu a putut contesta eficace ordinea de detenție, deoarece a fost refuzat accesul la dosarul de anchetă. Din același motiv, el susține, de asemenea, că el nu a fost informat cu privire la motivele arestării și detenției sale. 12. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că durata de detenție a fost excesivă. Legea și practicile interne relevante 13. art. 141 § 1 a) și (d) din Codul de Procedură Penală („CPC”) prevede: „Compensarea pentru daune ... poate fi reclamată de către stat de către oricine ...: (a) care a fost arestat sau arestat sau arestat sau păstrat în detenție în condiții sau în circumstanțe care nu respectă legea; ... (d) care, chiar dacă el sau ea a fost reținut legal în timpul anchetei sau procesului, nu a fost adusă în fața unei autorități judiciare într-un timp rezonabil și nu a obținut o hotărâre cu privire la meritul într-un timp rezonabil; ...” HOTĂRÂREA privind plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție 14. Reclamantul a susținut că durata deținerii anterioare a fost excesivă. Din acest motiv, el a susținut o încălcare a articolului 3 din Convenție. 15. Guvernul a susținut că plângerea era inadmisibilă ratione personae . În acest sens, Guvernul a susținut că reclamantul a depus o cerere individuală la Curtea Constituțională, care a susținut că a existat o încălcare a dreptului la libertate și securitate din cauza duratei excesive a detenției anterioare ale reclamantului. 16. Reclamantul a susținut, fără a da motive specifice, că remedierea unei cereri individuale în fața Curții Constituționale sugerate de Guvern nu a fost eficace. 17. Curtea remarcă că o decizie sau o măsură favorabilă pentru reclamant nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statutul său de „victima” în sensul articolului 34 din convenție, cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut, fie în mod expres, fie în substanță, și apoi au oferit o soluție pentru încălcarea convenției. Numai atunci când s-au îndeplinit ambele condiții, natura subsidiară a mecanismului de protecție al Convenției împiedică examinarea cererii (Camanan c. Belgia [GC], nr. 18052/11, § 129, 31 ianuarie 2019). 18. Curtea observă că a examinat deja soluția unei cereri individuale la Curtea Constituțională în temeiul articolului 5 din Convenție, în special în cazul Koçintar c. Turcia ((dec.), nr. 77429/12, 1 iulie 2014). În acest caz, după examinarea remediului în cauză, a concluzionat că niciuna dintre materialele în posesia sa nu a sugerat că o cerere individuală la Curtea Constituțională nu a fost capabilă să ofere o soluție adecvată pentru plângerea reclamantului în temeiul articolului 5 din Convenție, sau că nu a oferit perspective rezonabile de succes. În atingerea acestei concluzii, Curtea Constituțională are competența de a găsi încălcări ale dispozițiilor Convenției și a fost conferită competențe adecvate pentru a asigura soluționarea pentru încălcări, acordând compensații și/sau indicând mijloacele de remediere; din acest motiv, Curtea Constituțională ar putea și ar trebui să poată, dacă este necesar, să interzică autoritatea în cauză să continue să încălceze dreptul în cauză și să permită restabilirea, în măsura posibilului, a dreptului în cauză, statu quo ante (a se vedea Koçintar , citat mai sus § 41 ) . Curtea a observat că atunci când Curtea Constituțională a constatat o încălcare a dreptului la libertate garantat de art. 19 din Constituție și reclamantul a rămas în detenție, a hotărât să transmită hotărârea conținând această hotărâre în instanța competentă, astfel încât aceasta să poată lua „acțiunea necesară”. 19. În acest caz, Curtea constată că nu a fost contestat faptul că instanțele interne au recunoscut în mod explicit că s-a constatat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție. În ceea ce privește dacă a existat un recurs „apropiat” și „suficient”, Curtea remarcă că, Curtea Constituțională și-a pronunțat hotărârea în mod rapid, acest lucru este de a spune în mai puțin de șase luni după ce reclamantul și-a depus cererea individuală. În plus, Curtea Constituțională atribuită reclamantului TRY 5.000 în ceea ce privește daunele nepecuniare și TRY 1.709.90 pentru costuri și cheltuieli. Curtea consideră că sumele acordate reclamanților nu pot fi considerate în mod evident insuficiente ( Hebat Aslan și Firas Aslan Turcia , nr. 15048/09, § 50, 28 octombrie 2014). 20. Având în vedere cele de mai sus, Curtea susține obiecția preliminară a Guvernului și consideră că această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă pentru faptul că este incompatibilă ratione personae În sensul art. 35 § § 3 și 4 din Convenție, reclamația prevăzută la art. 5 § 1 din Convenție 21. În conformitate cu art. 5 § 1 din Convenție, reclamantul a afirmat că nu există fapte sau informații care să satisfacă un observator obiectiv că a comis infracțiunile de care a fost acuzat. 22. Guvernul a susținut că concluzia Curții Constituționale în conformitate cu care a existat o încălcare a dreptului la libertate și securitate ar trebui considerată o soluție suficientă în ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție și, de asemenea, au declarat că reclamantul a pus la dispoziție o cerere de compensare în temeiul articolului 141 § 1 litera (a) din CCP. Ei au susținut că reclamantul ar fi putut și ar fi trebuit să aducă o cerere de compensare pe baza acestei dispoziții. În plus, au susținut că detenția anterioară a reclamantului a respectat legislația internă și că a fost arestat și plasat în detenție anterioară în timpul unei anchete penale inițiate în legătură cu lupta împotriva terorismului. Acestea au susținut că, din cauza probelor colectate în cursul anchetei penale și incluse în dosarul, a fost posibilă concluzia că au existat suspecte rezonabile că reclamanții au comis infracțiunile de care au fost acuzați. Având în vedere dovezile obținute în cursul anchetei, au fost introduse proceduri penale împotriva reclamanților și au fost încă în curs în instanța internă. 23. În ceea ce privește obiecția preliminară a Guvernului cu privire la „situarea de victimă a reclamantului”, Curtea constată că plângerea reclamantului în temeiul articolului 5 § 1 a fost declarată inadmisibilă de către Curtea Constituțională. Având în vedere cele de mai sus, Curtea respinge obiecția preliminară a Guvernului. 24. Curtea observă, în continuare, că soluția internă în aplicarea articolului 141 § 1 litera (a) din CCP în ceea ce privește plângerile prevăzute la art. 5 § 1 a fost examinată în cazul Lütfiye Zengin și alții c. Turcia (nr. 36443/06, §§ 61-65, 14 aprilie 2015). În acest caz, Curtea a concluzionat că atunci când un reclamant susține că el a fost reținut în încălcarea dreptului intern și în cazul în care privarea de libertate s-a încheiat, o acțiune de compensare capabilă să conducă la recunoașterea presupusei încălcări și acordarea unei compensații suficiente a fost, în principiu, un remediu eficace care trebuia exercitat. În acest sens, Curtea a indicat totuși că neregularitatea sau ilegalitatea unei astfel de privații de libertate ar trebui să fie recunoscută anterior de autoritățile interne. În caz contrar, Curtea a susținut că o acțiune de compensare în temeiul articolului 141 § litera (a) din CCP ar fi fost condamnată la eșuare. Curtea observă că, în acest caz, autoritățile interne nu au recunoscut niciodată, explicit sau implicit, că privarea de libertate suferită de reclamant este ilegală. În acest sens, Curtea constată, de asemenea, că Guvernul nu a furnizat nici o decizie internă care indică faptul că, în circumstanțe similare cu cele ale prezentului caz, un recurs în temeiul articolului 141 § 1 litera (a) din RPC a avut succes. Prin urmare, Curtea concluzionează că obiecția formulată de Guvern în acest sens trebuie, de asemenea, respinsă. 25. Curtea reiterează că o persoană poate fi reținută în temeiul articolului (c) din Convenție numai în contextul procedurii penale, în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente cu suspiciune rezonabilă de a fi comis o infracțiune (a se vedea Jėčius c. Lituania, nr. 34578/97, § 50, CEDH 2000 IX; Włoch c. Polonia , nr. 27785/95, § 108, CEHR 2000 XI; și Poyraz c. Turcia (dec.), nr. 21235/11, § 53, 17 februarie 2015). „razonabilitatea” suspiciunilor pe care trebuie să se bazeze o arestare constituie o parte esențială a salvgardării prevăzute la art. 5 § 1 litera (c). Având o suspiciune rezonabilă presupune existența unor fapte sau informații care ar satisface un observator obiectiv că persoana în cauză poate fi comisă infracțiunii. Cu toate acestea , ceea ce ar putea fi considerat „ rațional” va depinde de toate circumstanțele ( a se vedea Fox , Campbell și Hartley v. Regatul Unit , 30 august 1990 , § 32 , Serie A nr. 182 , O’Hara v. Regatul Unit , nr. 37555/97 , § 34, CEDH 2001 Korkmaz și alții v. Turcia , nr. 35979/97 , § 24, 21 martie 2006; Süleyman Erdem v. Turcia , nr. 49574/99 , § 37 , 19 septembrie 2006 și Çiçek v. Turcia . (dec.), nr. 72774/10, § 62, 3 martie 2015. Curtea are sarcina de a determina dacă condițiile prevăzute la art. 5 § 1 litera (c) din Convenție, inclusiv urmărirea scopului legitim prescris, au fost îndeplinite în cazul în care a fost prezentată. În acest context, în mod normal, Curtea nu își înlocuiește evaluarea proprie a faptelor din partea instanțelor interne, care sunt mai bine plasate să evalueze dovezile prezentate înaintea acestora (a se vedea Ersöz c. Turcia (dec.), nr. 45746/11, § 50, 17 februarie 2015, și Fugen și alții c. Turcia , nr. 44062/09 și altele 4 , § 48, 31 mai 2016). 26. În prezenta cauză, Curtea observă că reclamantul a fost luat în custodie de poliție la 24 decembrie 2009 cu suspiciune de a fi membru al unei organizații teroriste și a fost plasat în detenție preliminară la 25 decembrie 2009. Iunie 2010 procurorul a solicitat condamnarea reclamantului pentru formarea sau conducerea unei organizații teroriste, diseminarea unei propagande în favoarea unei organizații teroriste și neconformitatea cu Actul privind reuniunile și demonstrațiile. În acest sens, procurorul public s-a bazat în principal pe declarațiile anumitor martori și a altor acuzați, materialele și documentele digitale confiscate în timpul cercetărilor efectuate în contextul anchetei ca probe. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că suspiciunile împotriva reclamantului pot fi considerate atinse nivelul prevăzut la art. 5 § 1 litera (c). De fapt, interpretarea și aplicarea dispozițiilor juridice invocate de autoritățile interne nu par să fie arbitrare sau irazonabile în măsura în care detenția anterioară a reclamantului a fost neregulată sau ilegală. 27. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. În ceea ce privește plângerile în temeiul articolului 5 § 4 din Convenția 28. În temeiul articolului 5 § § § 2 și 4 din Convenție, reclamantul s-a plângut că, din cauza restricției pe care le-a introdus accesul la dosarul de anchetă, nu a putut contesta dovezile care au fost motivele deciziei de a-l deține în custodie, iar de asemenea, s-a plâns că nu a putut să apară în fața instanței în momentul revizuirii cererilor sale. 29. Guvernul a contestat aceste argumente. 30. Curtea, în calitate de comandant al caracterizării care trebuie acordată în drept faptelor cauzei, consideră oportună examinarea acestor plângeri în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție. 31. Curtea remarcă că reclamantul nu a prezentat nici o dovadă documentară care să permită Curții să concludă că a depus o cerere la instanța internă sau că a contestat hotărârile de a-și întârzia procesul. 32. Rezultă că această plângere este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 21 noiembrie 2019. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct al grefierului