ALOSA ET AUTRES c. ITALIE ET ALLEMAGNE

RESPONDENT

DEU;ITA

HOTĂRÂRE

03.11.2019

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Affaire communiquée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ALOSA ET AUTRES c. ITALIE ET ALLEMAGNE (CtEDO, 2019)

HUDOC · oficial

Comunicat la 3 noiembrie 2019 Prima secțiune Cerere nr. 20004/18 Elena ALOSA și altele împotriva Italiei și a Germaniei introduse la 12 aprilie 2018 EXPOSAT DE FAPTE Lista părților reclamante figurează în anexă. Acestea sunt reprezentate de domnul A.G. Lana, avocat la Roma. Circumstanțele cazului Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 decembrie 2007, în Torino s-a produs un accident grav în zona de la fabrica de oțel T.K. Șapte lucrători au murit din cauza rănilor lor. Parchetul din Torino a început urmărirea penală împotriva a șase lideri ai societății germane proprietare a fabricii, printre care și H.E. și G.P., de naționalitate germană, aceștia au numit avocați la alegerea lor, care i-au reprezentat pe tot parcursul procedurii penale. Aceasta a recunoscut toți liderii vinovați ai șefului de misiune voluntar să ia măsuri de precauție pentru siguranța la locul de muncă (art. 437 din Codul penal (CP) și, în plus, a condamnat H.E. pentru omucidere voluntară (art. 575 din CP) și pentru incendiere voluntară (art. 423 din CP) și i-a condamnat pe ceilalți lideri, inclusiv GP. pentru omucidere involuntară agravată de predictibilitatea evenimentului și de posibilitatea de a lua măsuri de precauție [articolele 589 și 61 punctul 3 din CP], precum și pentru incendiere involuntară agravată de previzibilitatea evenimentului (articolele 449 și 61 punctul 3 din CP). Ca urmare a interjecției de către condamnați și de către Parchet, tribunalul din Torino a confirmat parțial această decizie printr-o hotărâre din 28 februarie 2013: toți liderii, inclusiv H.E. și G.P., au fost condamnați astfel pentru omisiune voluntară de a lua măsuri de precauție pentru siguranța la locul de muncă; de asemenea, GP. a fost condamnat pentru omucidere involuntară agravată de predictibilitatea evenimentului și de posibilitatea de a lua măsuri de precauție, precum și pentru incendiere involuntară agravată de previzibilitatea evenimentului. În ceea ce privește H.E., el a văzut faptele considerate a fi omucidere voluntară și incendiere, pentru care a fost condamnat în primă instanță, să fie recalificat ca omucidere involuntară agravată de previzibilitatea evenimentului și, respectiv, de posibilitatea de a lua măsuri de precauție și de incendiere involuntară agravate de previzibilitatea evenimentului. În special, Curtea a Uniunii Europene a stabilit că H.E., care, în calitate de director general (amministratore delegato) a fost responsabil de redactarea documentului de evaluare a riscurilor prezentat de către fabrică în temeiul Decretului legislativ nr. 626 din 1994, ascundea în mod conștient și intenționat elementele concrete de risc legate de producție în sectorul fabricii în care a avut loc accidentul. Într-adevăr, aceasta a considerat că riscul de incendiu este zero sau la un nivel inferior celui existent, pentru a evita obligațiile privind adoptarea măsurilor de precauție (p. 261). Prin hotărârea din 24 aprilie 2014, Curtea de Casație, sesizată cu recursurile în Casație formulate de condamnați și de Parchet, a confirmat declarația de răspundere penală a liderilor de la nivelul fabricii și a adus cauza în fața tribunalului în litigiu cu privire la stabilirea cuantumului pedepselor. Prin hotărârea din 25 mai 2015, Curtea de Justiie din Torino a stabilit la nouă ani și opt luni de închisoare și la șase ani și, respectiv, zece luni de închisoare, pedepsele cu H.E. și G.P. Ca urmare a introducerii unor recursuri în casație de către condamnați, Curtea de Casație a confirmat această decizie printr-o hotărâre din 13 aprilie 2015. Mai 2016, subliniind în același timp că liderii au comis o serie impresionantă de încălcări ale standardelor specifice de precauție (§ 7.2). La 16 mai 2016, Parchetul Turinului a emis un mandat european de arestare (inclusiv MAE) împotriva H.E. și G.P. Acestea au fost localizate în Germania, iar autoritățile italiene au transmis MAE autorităților din țara respectivă. Potrivit unui articol de presă, la data de 4 august 2016, procurorul general pe lângă tribunalul din Hamm ar fi refuzat să dea H.E. și G.P. autorităților italiene dosarul și traducerea în germană a documentelor care figurează în acesta la 13 martie 2017. Potrivit informațiilor furnizate de solicitanți Curții, sancțiunile pronunțate împotriva H.E. și GP nu au fost încă executate. Dreptul intern relevant Condamnarea pronunțată în speță a fost întemeiată în dispozițiile următoare ale Codului penal (CP) italian - art. 437 omisiune voluntară de a lua măsuri de precauție pentru siguranța la locul de muncă Oricine omite instalarea de instalații, aparate sau semnale pentru prevenirea dezastrelor sau a accidentelor de muncă, le elimină sau le afectează este pedepsit cu închisoarea între șase luni și cinci ani. În cazul în care din această acțiune sau omisiune rezultă un dezastru sau un accident de muncă, pedeapsa cu închisoarea este de trei până la zece ani - art. 589 omucidere involuntară (redacție în vigoare la momentul faptei) Oricine cauzează involuntar moartea unei persoane este pedepsit cu pedeapsa cu închisoarea între șase luni și cinci ani. Dacă fapta a fost comisă cu încălcarea normelor care reglementează circulația rutieră sau prevenirea accidentelor de muncă, pedeapsa cu închisoarea este de doi până la cinci ani - art. 61 circumstanțele agravante ale mijloacelor de transport În absența elementelor constitutive sau a circumstanțelor agravante speciale, următoarele circumstanțe înrăutățesc în mod negativ [...] faptul că au acționat în ciuda previzibilității evenimentului - art. 449 incendiere involuntară, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 423a alineatul (2) din art. 423a alin. , oricine cauzează în mod involuntar un incendiu sau un alt dezastru prevăzut în capitolul 1 din acest titlu, este pasibil de pedeapsa cu închisoarea între unu și cinci ani Dreptul internațional relevant Considerentele 6 și 11 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre a Deciziei-cadru MAE sunt exprimate după cum urmează (6) Mandatul european de arestare prevăzut în prezenta decizie-cadru constituie prima concretizare, în domeniul dreptului penal, a principiului recunoașterii reciproce pe care Consiliul European l-a calificat drept "o piecă" a cooperării judiciare. [...] (11) Mandatul european de arestare ar trebui să înlocuiască, în relațiile dintre statele membre, toate instrumentele anterioare privind extrădarea la art. 1 din Decizia-cadru MAE este astfel redactat. (1) Mandatul european de arestare este o hotărâre emisă de un stat membru în vederea arestării și predării de către un alt stat membru a unei persoane acuzate pentru urmărirea penală sau pentru executarea unei pedepse sau a unei măsuri de securitate privative de libertate. (2) Statele membre execută orice mandat european de arestare, pe baza principiului recunoașterii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii-cadru. Art. 4 din Decizia-cadru MAE se citește după cum urmează: L în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de securitate privative de libertate, în cazul în care persoana căutată rămâne în statul membru de executare, este rezidentă sau rezidentă în statul respectiv și în cazul în care statul respectiv este angajat să execute această pedeapsă sau măsură de securitate în conformitate cu dreptul său intern În ceea ce privește MAE, Curtea a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit următorul principiu: 19 [...] statele membre execută orice MAE pe baza principiului recunoașterii reciproce [...]. Cu excepția unor circumstanțe excepționale, autoritățile judiciare de executare nu pot, după cum Curtea a judecat deja, să refuze executarea unui astfel de mandat decât în cazurile, enumerate în mod exhaustiv, de nu executarea prevăzută în decizia-cadru respectivă și executarea MAE nu poate fi subordonată decât uneia dintre condițiile limitative prevăzute în decizia-cadru menționată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Caldaruru, C 404/15 și C 659/15 PPU, EU:C:2016:198, punctele 80 și 82, precum și jurisprudența citată. Prin urmare, în timp ce executarea MAE constituie principiul, refuzul de a executa este conceput ca o excepție care trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte. (C 579/15, Popławski, Hotărârea din 29 iunie 2017). În ceea ce privește posibilitatea de a refuza executarea MAE menționată la art. 4 punctul 6 din Decizia-cadru MAE, CJUE a stabilit următoarele 22. 6 din decizia-cadru 2002/4 [...] că orice refuz de executare a MAE presupune un angajament real al statului membru de executare de a executa pedeapsa privativă de libertate pronunțată împotriva persoanei căutate. [...] 43. [...] în cazul refuzului de a executa un MAE emis pentru predarea unei persoane care a făcut obiectul, în statul membru emitent, al unei hotărâri definitive de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, autoritățile judiciare din statul membru de executare au obligația de a garanta ele însele executarea efectivă a pedepsei pronunțate împotriva persoanei respective. (C-579/15, Popławski) , Hotărârea din 29 iunie 2017). Invocând art. 2 din Convenție, persoanele afectate de evenimentul în cauză sunt rudele persoanelor decedate și, pentru domnul Boccuzzi, o victimă directă a accidentului, rănită în timpul acestui eveniment, se plâng de omisiuni și de întârzieri din partea autorităților italiene și germane în executarea hotărârii de condamnare a H.E. și G.P. Pe baza articolului 13 din Convenție, reclamanții se plâng și de lipsa unui remediu accesibil și eficient care să le permită să conteste întârzierile și omisiunile pretinse. Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață, în special cerința de eficiență a unei anchete penale la nivel național, executând fără întârziere sentințele definitive ( Kitanovska Stanojkovic și altele c. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 2319/14, § 32, 13 octombrie 2016) și obligația de a coopera efectiv cu celelalte state în cauză în cauzele transfrontaliere (Güzelyurtlu și altele c.Cypre și Turcia [GC], n 36965/07, § 232-236, 29 ianuarie 2019), acțiunile autorităților naționale italiene și germane în acest caz în ceea ce privește executarea condamnării domnului G.P. și a domnului G.P. H.E. au îndeplinit cerințele art. 2 din Convenție, în special - în ceea ce privește guvernul italian: autoritățile italiene au cooperat cu diligență și celeritate cu autoritățile germane, în special cu privire la transmiterea documentelor solicitate de acestea din urmă (ii). autoritățile italiene au luat măsuri (în special pe cale diplomatică și/sau politică) pentru a găsi o soluție juridică la problema executării condamnării domnului GP și domnului H.E. (Minneker și Grande c. Belgia (dec.), nr. 45870/12, § 29, 7 februarie 2017 și Zoltai c. Ungaria și Irlanda (dec.), nr. 61946/12, § 33, 29 septembrie 2016)? (iii). având în vedere obligațiile care le revin autorităților competente din statul membru în care este executat mandatul european de arestare în caz de neexecuție facultativă în sensul articolului 4 punctul 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (CJUE, cauza C-579/15, Popławski) ), ar fi putut autoritățile italiene să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Germaniei în fața Curții a Uniunii Europene? În acest caz, o astfel de procedură ar fi trebuit să fie introdusă pe teren cu privire la obligațiile care decurg din art. 2 din convenție - în ceea ce privește guvernul german dacă autoritățile germane au executat fără întârziere mandatul european de arestare emis de Parchetul Tribunalului de apel din Torino împotriva domnului GP și a domnului H.E. În caz contrar, acestea au executat condamnarea persoanelor interesate pe teritoriul lor, în conformitate cu obligațiile care decurg din decizia-cadru privind mandatul european de arestare (CJUE, cauza C-579/15, Popławski (ii). G.P. și domnul H.E. pronunțate de instanțele italiene a fost executată în Germania, pedeapsa aplicată ar îndeplini cerințele de proporționalitate care decurg din art. 2 din convenție ( Nikolova și Velitchkova c. Bulgaria, n 7888/03, § 62, 20 decembrie 2007, și Kasap și alții, Turcia, n 8656/10, § 60, 14 ianuarie 2014) Au avut reclamanții la dispoziția lor, astfel cum se prevede la art. 13 din convenție, o acțiune internă efectivă prin intermediul căreia ar fi putut formula o acțiune de necunoștință, de către autoritățile italiene și germane, a articolului 2 din Convenția CERINȚA DE INFORMAȚII Guvernele italiene și germane sunt rugate să furnizeze orice informație relevantă cu privire la stadiul procedurii de executare a hotărârii de condamnare a domnului G.P. și a domnului H.E. Anexă Prenume Data nașterii: Data nașterii: Elena Alosa 24/01/1954 Italiană Rosetta AMAR a 16/07/1958 italiană Antonio Michele BOCCUZZI 27/07/1973 Italian Grazia CASCINO 28/02/1954 italiană Carmelo DEMASI 19/06/1943 Italian Laura DEMASI 18/10/1985 Italiană Immacolata FERRARA 06/01/1974 Italiană Alessandro MARZO 17/07/1985 Italian Marina MARZO 13/10/1981 Italiană Rosa MURDOCCO 21/10/1955 Italiană Isa PISANO 24/11/1953 Italiană Rosina PLAT Italian Antonino SANTINO 27/08/1949 Italian Luigi Davide SANTINO 14/08/1979 Italian Giada SCHIAVONE 12/11/2003 Italian Giulia SCHIAVONE 26/02/2001 Italian Marco SCHIAVONE 04/11/1977 Italian Michele Antonio SCHIAVONE 08/10/2007 Italian Concetta SCOLA 14/07/1974 Italian Gabriele SCOLA 03/07/2006 Italian Samuele SCOLA 25/02/2005 Italian Luca TESSARIN 16/10/1968 Italian