SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 8802/17 Rafael CARIDE SIMÓN împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 5 noiembrie 2019 într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Helen Keller, María Elósegui, judecători, și Stephen Phillips, grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată la 19 ianuarie 2017, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, Rafael Caride Simón, este un resortisant spaniol născut în 1945 și rezident la Gipuzkoa. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Etxebarria Zarrabeitia, avocat care exercită funcția în Las Rozas de Madrid. În închisoare în momentul prezentării cererii în fața Curții, reclamantul a fost eliberat la 18 august 2019. Guvernul spaniol ( León Cavero, avocat de stat și șef al Serviciului Juridic pentru Drepturile Omului din Ministerul Justiției, a fost reprezentat de agentul său, dl R.-A. León Cavero, avocat de stat și șef al Serviciului Juridic pentru Drepturile Omului. Prin două hotărâri pronunțate în 1992 și 1997, reclamantul a fost condamnat de tribunale franceze la închisoare pentru culpă în legătură cu organizația teroristă ETA. Aceste condamnări au vizat fapte comise în Franța între 1989 și 1993. Reclamantul și-a ispășit pedeapsa în Franța. Recurentul a fost condamnat ulterior în Spania la sentințe de închisoare la închisoare în cadrul diferitelor proceduri penale urmate în fața mai multor autorități publice, audiencia Agha, pentru infracțiuni comise anterior celor care și-au motivat condamnările în Franța. La 26 martie 2014, reclamantul a solicitat ca durata pedepselor pronunțate de autoritățile judiciare franceze și purjate în Franța să fie cumulată cu durata maximă stabilită în Spania, pe baza hotărârii nr. 186/2014 a Tribunalului Suprem din 13 martie 2014, care primise posibilitatea de a lua în considerare o condamnare puritată în Franța în scopul cumulării pedepselor în temeiul Deciziei-cadru 2008/675/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a deciziilor de condamnare între statele membre ale Uniunii Europene cu ocazia unei noi proceduri penale ( Decizia-cadru nr. 2008/675/JAI a Consiliului (a se vedea dreptul și practica relevante la nivel intern și la nivelul Uniunii Europene Arrozpide Sarasola și altele c. Spania, nr. 65101/16 și 2 altele, §§ 73-77 și 83, 23 octombrie 2018). (prima secțiune a Camerei Penale) a acceptat în calculul duratei maxime de 30 de ani a pedepsei cu închisoarea în Franța (Arrozpide Sarasola și alții c. Spania, citată anterior, § 16). La 7 mai 2015, Tribunalul Suprem a dat dreptul recursului în casare formulat de către procurorul public și a considerat că nu era necesar să se ia în considerare pedeapsa impusă de recurentul din Franța în scopul cumulării pedepselor. 10. În actul de notificare a hotărârii Tribunalului Suprem din 7 mai 2015 s-a indicat că hotărârea era definitivă și că putea face obiectul unei căi de atac în fața Tribunalului Constituțional în termen de 30 de zile lucrătoare. 11. . În ceea ce privește cerina de epuizare a căilor judiciare disponibile, reclamantul a precizat că Tribunalul Suprem era susceptibil de a nu introduce nicio cale de atac obișnuită și că Tribunalul Suprem era deja pronunțat cu privire la toate acuzațiile de încălcare a drepturilor fundamentale pe care le solicita să le repare în fața Tribunalului Constituțional. 12. Printr-o decizie din 12 iulie 2016, notificată la 22 iulie 2016, Tribunalul Constituțional a declarat recursul d În ceea ce privește dreptul și practica internă relevante, Curtea face trimitere la cauzele Picabea c. Spania (dec.), (n 3083/17, § 30-32, 20 aprilie 2019) și Arrozpide Sarasola și alții c. Spania, citată anterior, §§ 69-89. GRIEF 14. Invocând art. 7 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de aplicarea în ochii săi a unei noi jurisprudențe a Tribunalului Suprem și a unei noi legi care a intrat în vigoare după condamnarea sa în măsura în care ar fi prelungit durata efectivă a pedepsei cu închisoarea care i-a fost impusă. ÎN  15. Tribunalul Suprem al Legii în vigoare și o nouă lege intrată în vigoare după condamnarea sa, ceea ce, în opinia sa, ar fi prelungit durata efectivă a pedepsei sale cu închisoarea. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracțiune în conformitate cu legislația națională sau internațională. În mod similar, nu este nici o pedeapsă mai mare decât cea care se aplica în momentul în care a fost comisă. (...) mai puțin 16. Ca în cazurile Arrozpide Sarasola și alte c. Spania Picabea Ugalde Spania , hotărâre și, respectiv, decizie menționate anterior, Curtea constată că în speță decizia Tribunalului Suprem nu a modificat durata maximă de executare a pedepselor în Spania, care a fost întotdeauna stabilită la 30 de ani de închisoare. Obiectul litigiului în fața instanțelor spaniole era de a ști dacă, pentru aplicarea acestei perioade maxime, ar trebui să se țină seama de pedepsele deja impuse de reclamant în Franța, în temeiul condamnărilor pronunțate în Franța pentru infracțiuni comise în acest stat. nu a devenit niciodată definitivă, dat fiind că a făcut obiectul unui recurs în casație de către procurorul public în fața Tribunalului Suprem 17. Curtea arată, de asemenea, că, la momentul în care recurentul comitea infracțiunile și în momentul adoptării deciziilor de cumul și/sau plafonare a pedepselor, legislația internă nu prevedea, într-un grad rezonabil, cumularea pedepselor deja comise într-un alt stat în scopul aplicării duratei maxime de executare în Spania. În cazul de față, reclamantul nu a putut să creadă în mod rezonabil în timpul faptului că acesta și-a ispășit pedeapsa cu închisoarea și în momentul adoptării deciziilor de cumul și de plafonare a pedepselor, că durata pedepselor cu închisoarea în Franța ar fi luată în considerare pentru această limită de 30 de ani prevăzută de legea penală spaniolă (Arrozpide Sarasola altele c. Spania, citată anterior, §§ 126-127 și Picabea Ugalde c. Spania, decizia menționată anterior, § 47. Curtea constată că soluția reținută în cauza reclamantului nu face decât să urmeze interpretarea legii penale adoptate de Tribunalul Suprem. 18. Având în vedere argumentele menționate anterior și jurisprudența sa menționată anterior, Curtea consideră că acest motiv trebuie respins pentru neatenție vădită de temei, în aplicarea art. 35 3 și 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 28 noiembrie 2019. Stephen Phillips Paulo Pinto de Albuquerque Modululer
Requête n
o
8802/17
Rafael CARIDE SIMÓN
contre l’Espagne
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 5 novembre 2019 en un comité composé de
:
Paulo Pinto de Albuquerque,
président,
Helen Keller,
María Elósegui,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 janvier 2017,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Rafael Caride Simón, est un ressortissant espagnol né en 1945 et résidant à Gipuzkoa. Il a été représenté devant la Cour par M
e
X.
Etxebarria Zarrabeitia, avocat exerçant à Las Rozas de Madrid. En prison lors de la présentation de la requête devant la Cour, le requérant a été libéré le 18 août 2019.
2.
Le gouvernement espagnol («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. R.-A. León Cavero, avocat de l’État et chef du service juridique des droits de l’homme au ministère de la Justice.
3.
Le Gouvernement ne s’est pas opposé à l’examen de la requête par un
comité.
Les circonstances de l’espèce
4.
Par deux arrêts rendus en 1992 et 1997, le requérant fut condamné par des tribunaux français a des peines d’emprisonnement pour délits en lien avec l’organisation terroriste ETA. Ces condamnations portaient sur des faits commis en France entre 1989 et 1993. Le requérant purgeait ses peines en France.
5.
Le requérant fut ultérieurement condamné en Espagne à des peines d’emprisonnement à l’issue de diverses procédures pénales suivies devant l’
Audiencia Nacional
, pour délits commis préalablement à ceux qui motivèrent ses condamnations en France.
6.
Le 26 mars 2014, le requérant demanda que la durée des peines qui avaient été prononcées par les autorités judiciaires françaises et purgées en France fût cumulée à la durée maximale d’accomplissement fixée en Espagne, sur le fondement de l’arrêt n
o
186/2014 du Tribunal suprême du 13
mars
2014, qui avait accueilli la possibilité de prendre en considération une condamnation purgée en France aux fins du cumul des peines sur le fondement de la décision-cadre n
o
2008/675/JAI du Conseil de l’Union européenne du 24 juillet 2008 relative à la prise en compte des décisions de condamnation entre les États membres de l’Union européenne à l’occasion d’une nouvelle procédure pénale («
la décision-cadre n
o
») (voir «
le droit et la pratique pertinents au niveau interne et au niveau de l’Union européenne
»,
Arrozpide Sarasola et autres c.
Espagne
, n
os
65101/16 et 2 autres, §§ 73-77 et 83, 23 octobre 2018).
7.
Par une décision du 2 décembre 2014, l’
Audiencia Nacional
(première section de la chambre pénale) accepta d’imputer dans le calcul de la durée maximale d’accomplissement de trente ans la durée de la peine purgée en France (
Arrozpide Sarasola et autres c. Espagne
, précité, § 16).
8.
Le ministère public se pourvut en cassation dans l’intérêt de la loi.
9.
Le 7 mai 2015, le Tribunal suprême fit droit au pourvoi en cassation formé par le ministère public et considéra qu’il n’y avait pas lieu de prendre en compte la peine purgée par le requérant en France aux fins du cumul des peines.
10.
Dans l’acte de notification de l’arrêt du Tribunal suprême du 7
mai
2015 il était indiqué que l’arrêt était définitif et qu’il était susceptible de faire l’objet d’un recours d’
amparo
devant le Tribunal constitutionnel dans un délai de trente jours ouvrables.
11.
Le requérant saisit alors le Tribunal constitutionnel d’un recours d’
amparo
. Sur l’exigence de l’épuisement des voies judiciaires disponibles, le requérant précisa que l’arrêt de cassation n’était susceptible d’aucun recours ordinaire et que le Tribunal suprême s’était déjà prononcé sur toutes les allégations de violations des droits fondamentaux dont il sollicitait la réparation devant le Tribunal constitutionnel.
12.
Par une décision du 12 juillet 2016, notifiée le 22 juillet 2016, le Tribunal constitutionnel déclara le recours d’
amparo
irrecevable, pour non
‑
épuisement des voies judiciaires existantes, le requérant n’ayant pas introduit une action en annulation sur la base de l’article
241
§
1
de la Loi organique relative au pouvoir judiciaire.
Le droit et la pratique internes pertinents
13.
En ce qui concerne le droit et la pratique internes pertinents, la Cour renvoie aux affaires
Picabea c. Espagne
(déc.), (n
o
3083/17, §§
30-32, 20
avril 2019) et
Arrozpide Sarasola et autres c. Espagne
, précité, §§ 69-89.
GRIEF
14.
Invoquant l’article 7 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l’application à ses yeux rétroactive d’une nouvelle jurisprudence du Tribunal suprême et d’une nouvelle loi entrée en vigueur après sa condamnation en ce qu’elle aurait prolongé la durée effective des peines d’emprisonnement lui ayant été imposées.
15.
Le requérant dénonce l’application rétroactive d’une nouvelle interprétation du Tribunal suprême de la loi en vigueur et d’une nouvelle loi entrée en vigueur après sa condamnation ce qui, selon lui, aurait prolongé la durée effective de sa peine d’emprisonnement. Il invoque l’article 7 de la Convention, dont les passages pertinents en l’espèce sont ainsi libellés :
« 1. Nul ne peut être condamné pour une action ou une omission qui, au moment où elle a été commise, ne constituait pas une infraction d’après le droit national ou international. De même il n’est infligé aucune peine plus forte que celle qui était applicable au moment où l’infraction a été commise.
(...) »
16.
Comme dans les affaires
Arrozpide Sarasola et autres c. Espagne
et
Picabea Ugalde
c.
Espagne
, arrêt et décision précités, respectivement la Cour constate qu’en l’espèce la décision du Tribunal suprême n’a pas modifié la durée maximale d’accomplissement des peines en Espagne, qui a toujours été fixée à trente ans d’emprisonnement. L’objet du litige devant les juridictions espagnoles était de savoir si, pour l’application de cette durée maximale, il fallait prendre en compte les peines déjà purgées par le requérant en France, au titre des condamnations prononcées en France pour des infractions pénales commises dans cet État. La décision favorable à ce cumul rendue par l’
Audiencia Nacional
n’est jamais devenue définitive, étant donné qu’elle a fait l’objet d’un pourvoi en cassation par le ministère public devant le Tribunal suprême.
17.
La Cour relève aussi qu’à l’époque où le requérant avait commis les infractions pénales et au moment de l’adoption des décisions de cumul et/ou plafonnement des peines, la législation interne ne prévoyait pas, à un degré raisonnable, le cumul des peines déjà purgées dans un autre État aux fins de l’application de la durée maximale d’accomplissement en Espagne. En l’espèce, le requérant n’avait pu raisonnablement croire pendant qu’il purgeait ses peines d’emprisonnement et au moment de l’adoption des décisions de cumul et plafonnement des peines, que la durée des peines purgées en France serait prise en compte pour ce plafonnement de trente ans prévu par la loi pénale espagnole (
Arrozpide
Sarasola
et
autres
c. Espagne,
précité, §§ 126-127 et
Picabea
Ugalde
c. Espagne
, décision précitée, §§
46
‑
47). La Cour note que la solution retenue dans la cause du requérant n’a fait que suivre l’interprétation de la loi pénale adoptée par le Tribunal suprême.
18.
Eu égard aux arguments qui précèdent et à sa jurisprudence précitée, la Cour estime que ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35
§§
3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 28 novembre 2019.
Stephen Phillips
Paulo Pinto de Albuquerque
Greffier
Président