Secțiunea a treia Cerere nr. 289611/11 Aleksandra Mikhaylovna YEVTUSHENKO împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 19 noiembrie 2019 într-un comitet compus din Georgios A. Serghides, președinte, Erik Wennerström, Lorraine Schmbri Orland, judecători, și Stephen Phillips, grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată anterior la 24 februarie 2011, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, domnul Aleksandra Mikhaylovna Yevtushenko, este un resortisant ucrainean născut în 1949 și locuiește în Kiev. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul D.V. Agranovskiy, avocat care își desfășoară activitatea la Elektrostal (regiunea Moscova). Guvernul din Rusia a fost reprezentat inițial de dl G. Matiouchkine, fost reprezentant al Federației Ruse pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, apoi de dl Galperine, reprezentantul său actual. Guvernul ucrainean nu și-a exercitat dreptul de a acționa în cadrul procedurii [art. 36 alineatul (1) din Convenție]. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: În 2005, recurenta a încheiat un contract cu o societate cooperativă de reședință, o societate de drept privat. În 2006, reclamanta a înaintat o cerere împotriva acestei societăți vizând rezilierea contractului și rambursarea fondurilor investite. La 3 decembrie 2007, Tribunalul Districtului Savelovski din Moscova a respins cererea. În septembrie 2009, recurenta a prezentat o nouă cerere împotriva aceleiași societăți în ceea ce privește același obiect. Potrivit recurentei, a avut loc o cerere diferită de cea depusă anterior în multe privințe, printre altele, a adăugat noi mijloace, complet obiectul cererii. Tribunalul Districtual Savelovski din Moscova a stabilit prima ședință la 15 decembrie 2009. La 25 decembrie 2009, Tribunalul Districtual Savelovski, susținând că reclamanta era absentă la cele două audieri și că aceasta nu solicitase ca aceasta să se pronunțe în absența sa și, în sfârșit, că pârâtul nu a prezentat, în conformitate cu art. 222 alineatul (7) din Codul de procedură civilă, stingerea instanței judecătorești. După ce a primit o copie a acestei decizii la 23 ianuarie 2010, recurenta a solicitat reinscrierea cererii sale în rolul Tribunalului susținând că motivul absenței sale a fost primirea tardivă a convocarii la ședința din 25 decembrie 2009. Evenimentele care au avut loc după comunicarea cererii către guvern. Guvernul a informat Curtea că cauza recurentei a fost reinclusă în rolul Tribunalului și a precizat că tribunalul a stabilit mai multe ședințe, în special cele din 6 mai, 20 iunie, 28 iulie, 23 septembrie, 10 noiembrie și 23 decembrie 2011, la care cele două părți nu au prezentat o cerere de amânare a ședinței din 10 noiembrie 2011. noiembrie pe motiv de lipsă de resurse pentru a se deplasa la Moscova; în ceea ce privește cea din 23 decembrie, aceasta susține că nu a primit o convocare; la această ultimă dată, instanța, hotărând în lipsa părților, a pus capăt la tribunal pe motiv că cererea a fost identică cu cea care a condus la decizia din 3 decembrie 2007. El a precizat că faptul de a adăuga noi argumente și de a modifica obiectul litigiului prin adăugarea cererii de asprime și de daune morale nu a schimbat această constatare, cererea fiind identică cu cea examinată anterior. Potrivit guvernului, o copie a acestei decizii a fost notificată recurentei de două ori, ultima dată, la 17 februarie 2012. Potrivit recurentei, aceasta nu a primit niciodată o copie a acestei decizii. În același timp, din înscrisurile plătite de reclamantă în dosarul constituit în fața Curții, reiese că pronunțarea acestei decizii din 23 decembrie 2011 era cunoscută de la . Dreptul și practica internă relevante În conformitate cu art. 61 din Codul de procedură civilă, punctele pronunțate printr-o hotărâre care a trecut în forță de lucru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În conformitate cu alineatul (2) din art. 209 din respectivul cod, după ce hotărârea a dobândit autoritatea de lucru judecat, părțile nu au dreptul de a sesiza din nou justiția aceleiași contestații, precum și de a pune sub semnul întrebării faptele stabilite prin această hotărâre. În conformitate cu art. 220 alineatul (3) din regulamentul menționat, aplicabil în orice moment al procedurii judiciare, instanța pune capăt în mod direct și în mod corespunzător unei hotărâri între aceleași părți care au același obiect și aceeași cauză. În conformitate cu art. 222 din respectivul cod, în special, în cazul în care cele două părți, care nu au solicitat examinarea cauzei în absența acestora, nu s-au prezentat de două ori în fața instanței [art. 222 alineatul (7) ] sau în cazul în care reclamantul, nesolicitând examinarea cauzei în absența acesteia, nu este prezentat de două ori în fața instanței judecătorești și în cazul în care pârâtul nu insistă ca cauza să fie examinată pe fond [art. 222 alineatul (8) ]. În conformitate cu art. 223 din Codul de procedură civilă, în cazurile prevăzute la alineatele (7) și (8) din art. 222 din Codul de procedură civilă, tribunalul, sesizat cu o cerere din partea uneia dintre părți, își anulează propria decizie cu privire la stingerea landului, cu condiția ca această parte să prezinte dovezi care să demonstreze caracterul valabil al motivelor absenței sale la audieri și a imposibilității sale de a prezenta aceste dovezi instanței. GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge că, din cauza lipsei de culpă, cererea sa îndreptată împotriva unei societăți de drept privat a fost radiată de rolul unui tribunal de district. Potrivit recurentei, această radiere a adus atingere dreptului său de acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1), deoarece cererea sa nu a fost examinată. Cu privire la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta susține că acțiunea sa judiciară nu a fost examinată pe fond, aducând astfel atingere dreptului său de acces la o instanță. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...) Teze ale părților Guvernul expune faptele care au avut loc după introducerea cererii. El subliniază că litigiul dintre reclamantă și societatea pârâtă a fost încheiat prin Decizia din 3 decembrie 2007 a autorității de lucru judecat. Guvernul afirmă că decizia din 25 decembrie 2009, declarând dispariția instanței, a fost anulată la 4 aprilie În 2011, cererea recurentei fiind reinclusă în rol și examinată pe fond. Guvernul susține că cererea trebuie declarată inadmisibilă pentru neîndeplinirea vădită a obligațiilor de fond în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție. În special, Comisia confirmă faptul că dosarul său a fost reinclus în rolul Tribunalului de District, însă, la rândul său, se contestă teza guvernului potrivit căreia tribunalul de district a examinat, prin decizia din 23 decembrie 2011, cererea sa pe fond și susține că cererea sa nu este identică cu cea anterioară, deoarece mai bine motivată și implică mai multe obiecții. Comisia își menține argumentul inițial potrivit căruia dreptul său la o instanță a fost ignorat. Guvernul a informat Curtea că recurenta a obținut o redresare a situației sale pe plan intern, și anume că cererea de la Õ Õ a fost reinclusă în rolul Tribunalului Districtului Saveloski din Moscova, care a pronunțat o decizie prin care a pus capăt cauzei pe motiv că cererea recurentei era identică cu cea deja examinată. Prin urmare, Curtea trebuie să caute dacă aceste fapte noi aduse la cunoștința sa pot determina la concluzia că litigiul este în prezent soluționat sau că nu mai este justificat să continue examinarea cererii pentru un alt motiv și că, prin urmare, cererea poate fi retrasă din rolul Curții în aplicarea articolului 37 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 37 alineatul (1) din convenție: În orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se ajungă la concluzia că reclamantul nu mai intenționează să o mențină; sau că litigiul a fost soluționat; sau că, din orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale impun acest lucru. Având în vedere că recurenta a indicat în mod clar că aceasta intenționa să își mențină petiția, la lit. (a) din această dispoziție nu se aplică. Acest lucru nu se aplică, cu toate acestea, nu se aplică la lit. (b) sau (c) fără acordul său, consimțământul reclamantului nefiind o condiție în acest sens (pisano c. Italia (radiație) [GC], nr. 36732/97, § 41, 24 octombrie 2002). Pentru a concluziona că litigiul a fost soluționat în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție și că, prin urmare, menținerea cererii de către reclamant nu mai este justificată în mod obiectiv, Curtea consideră că este necesar să se examineze, pe de o parte, dacă faptele a căror cauză directă persistă sau nu și, pe de altă parte, dacă consecințele care ar putea rezulta dintr-o eventuală încălcare a convenției din cauza acestor fapte au fost, de asemenea, șterse ( Pisano , citată anterior, § 42, și Konstantin Markin c. Rusia [GC], n 30078/06, § 87, CEDH 2012 (extracti)). Curtea arată mai întâi că recurenta a obținut ceea ce căuta prin depunerea cererii sale în fața Curții, și anume înscrierea cererii sale împotriva societății cooperatiste de reședință în rolul Tribunalului de District în vederea examinării sale pe fond. Astfel, chiar obiectul litigiului a fost de natură să existe. Din observațiile reclamantului nu este satisfăcută de soluția dată litigiului său. Într-adevăr, aceasta își exprimă dezacordul cu calificarea dată de instanța de district din cererea sa ca fiind identică cu cea deja discutată în 2007. Curtea amintește că, conștientă de rolul său subsidiar pe care îl joacă în raport cu sistemul național, Curtea nu dispune, în speță, de motive suficient de serioase pentru a lua contrapiciul instanței naționale prin înlocuirea propriilor sale opinii cu privire la o chestiune de interpretare a dreptului intern și, spre deosebire de aceasta, consideră că cererea este într-adevăr identică sau nu cu cea examinată la 3 decembrie 2007. Prin urmare, Curtea consideră că situația în litigiu, și anume dispariția instanței din cauza neprezentării recurentei, care era adusă la cunoștința guvernului, a fost soluționată. Având în vedere aceste elemente, Curtea concluzionează că litigiul a fost soluționat în sensul articolului (b) Convenției și ca aceasta să o aducă la cunoștință dacă nu se mai justifică continuarea examinării cererii pentru un alt motiv în sensul art. 37 alin. (1) lit. (c) din acest articol. În plus, aceasta observă că: Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 12 decembrie 2019, Stephen Phillips Georgios A. Serghides Premier
Requête n
o
28961/11
Aleksandra Mikhaylovna YEVTUSHENKO
contre la Russie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 19 novembre 2019 en un comité composé de
:
Georgios A. Serghides,
président,
Erik Wennerström,
Lorraine Schembri Orland,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 24 février 2011,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Aleksandra Mikhaylovna Yevtushenko, est une ressortissante ukrainienne née en 1949 et réside à Kiev. Elle a été représentée devant la Cour par M
e
D.V. Agranovskiy, avocat exerçant à Elektrostal (région de Moscou).
Le gouvernement russe (« le Gouvernement ») a été représenté initialement par M. G. Matiouchkine, ancien représentant de la Fédération de Russie auprès de la Cour européenne des droits de l’homme, puis par M.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
En 2005, la requérante conclut un contrat avec une société coopérative d’habitation, une société de droit privé. En 2006, la requérante introduisit une demande contre cette société visant à la résiliation du contrat et au remboursement des fonds investis. Le 3 décembre 2007, le tribunal du district Savelovski de Moscou rejeta la demande. Le jugement passa en force jugée, le 3 juin 2008.
En septembre 2009, la requérante introduisit une nouvelle demande contre la même société concernant le même objet. Selon la requérante, il s’agissait d’une demande différente de celle introduite auparavant à bien d’égards, notamment, il y ajouta de nouveaux moyens, compléta l’objet de la demande.
Le tribunal du district Savelovski de Moscou fixa la première audience au 15 décembre 2009. Constatant l’absence de deux parties, le tribunal reporta l’examen au 25 décembre 2009. Selon la requérante, elle ne reçut la convocation à la première audience qu’après celle-ci, le 25 décembre 2009, et elle ne reçut jamais la convocation à la seconde audience.
Le 25 décembre 2009, le tribunal de district de Savelovski, relevant que la requérante était absente aux deux audiences et qu’elle n’avait pas demandé à ce qu’il fût statué en son absence et, enfin, que le défendeur n’avait pas comparu, déclara l’extinction de l’instance, en application de l’article 222 alinéa 7 du code de procédure civile.
Ayant reçu une copie de cette décision le 23 janvier 2010, la requérante demanda la réinscription de sa demande au rôle du tribunal arguant que la raison de son absence était la réception tardive de la convocation à l’audience du 25 décembre 2009.
Les évènements ayant eu lieu après la communication de la requête au Gouvernement.
Le Gouvernement a informé la Cour que l’affaire de la requérante était réinscrite au rôle du tribunal. Il a précisé que le tribunal avait fixé plusieurs audiences, notamment celles des 6 mai, 20 juin, 28 juillet, 23 septembre, 10
novembre et 23 décembre 2011 auxquelles les deux parties n’avaient pas comparu. La requérante affirme avoir demandé le report de l’audience du 10
novembre au motif d’un manque de ressources pour se rendre à Moscou. Quant à celle du 23 décembre, elle affirme ne pas avoir reçu de convocation.
À cette dernière date, le tribunal, statuant en l’absence des parties, mit fin à l’instance au motif que la demande était identique à celle ayant abouti à la décision du 3 décembre 2007. Il précisa que le fait d’ajouter de nouveaux arguments et de modifier l’objet du litige en y ajoutant la demande d’astreintes et de dommage moral ne changeait rien à ce constat, la demande étant identique à celle examinée précédemment. Selon le Gouvernement, une copie de cette décision a été notifiée à la requérante deux fois, la dernière fois, le 17 février 2012. Selon la requérante, elle n’a jamais reçu de copie de cette décision. En même temps, il ressort des pièces versées par la requérante au dossier constitué devant la Cour, que le fait du prononcé de cette décision du 23 décembre 2011 était connu de l’intéressée.
Le droit et la pratique internes pertinents
Selon l’article 61 du code de procédure civile, les points tranchés par un jugement ayant passé en force de chose jugée s’impose au juge saisi d’une nouvelle contestation entre les mêmes parties ; ils ne peuvent faire de nouveau l’objet ni de preuve ni de contestation.
Selon le paragraphe 2 de l’article 209 dudit code, après que le jugement ait acquit l’autorité de la chose jugée, les parties n’ont pas le droit de saisir de nouveau la justice de la même contestation, ainsi que de remettre en question les faits établis par ce jugement.
Selon l’alinéa 3 de l’article 220 dudit code, applicable à tout moment de la procédure judiciaire, le tribunal met fin à l’instance s’il y a une décision
entre les mêmes parties ayant le même objet et la même cause.
Selon l’article 222 dudit code, l’instance s’éteint notamment, lorsque les deux parties, n’ayant pas demandé l’examen de l’affaire en leur absence, ne se sont pas présentées deux fois à l’audience du tribunal (alinéa 7 de l’article 222), ou bien lorsque le demandeur, n’ayant pas demandé l’examen de l’affaire en son absence, ne s’est pas présenté deux fois à l’audience du tribunal et que le défendeur n’insiste pas pour que l’affaire soit examinée sur le fond (alinéa 8 de l’article 222).
Selon l’article 223 dudit code, dans les cas prévus par les alinéas 7 et 8 de l’article 222 du code de procédure civile, le tribunal, saisi d’une demande de l’une des parties, annule sa propre décision relative à l’extinction de l’instance, à condition que cette partie présente des preuves démontrant le caractère valable des motifs de son absence aux audiences et de son impossibilité à communiquer ces preuves au tribunal.
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint que, en raison de l’absence de convocation à l’audience, sa demande dirigée contre une société de droit privée, a été radiée du rôle d’un tribunal de district. Selon la requérante, cette radiation a porté atteinte à son droit d’accès à un tribunal garanti par l’article 6 § 1, car sa demande n’a pas été examinée.
Sur la violation de l’article 6 § 1 de la Convention
La requérante allègue que son recours judiciaire n’a pas été examiné sur le fond, portant ainsi atteinte à son droit d’accès à un tribunal. Elle invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Thèses des parties
Le Gouvernement expose les faits qui ont eu lieu après l’introduction de la requête. Il souligne que le litige, opposant la requérante à la société défenderesse, a été tranché par la décision du 3 décembre 2007 revêtue de l’autorité de la chose jugée. Le Gouvernement affirme que la décision du 25
décembre 2009, déclarant extinction de l’instance a été annulée le 4
avril
2011, la demande de la requérante étant réinscrite au rôle et examinée sur le fond. Le Gouvernement soutient que la requête doit être déclarée irrecevable pour défaut manifeste de fondement en application de l’article 35 § 3 a) de la Convention.
La requérante ne conteste pas les faits tels qu’exposés par le Gouvernement. Plus particulièrement, elle confirme que son dossier a été réinscrit au rôle du tribunal de district. Cependant, l’intéressée conteste la thèse du Gouvernement selon laquelle le tribunal de district a examiné, par la décision du 23 décembre 2011, sa demande sur le fond. Elle soutient que sa demande n’est pas identique à la précédente car mieux motivée et comporte plus de griefs. Elle maintient son grief initial soutenant que son droit à un tribunal a été méconnu.
Appréciation de la Cour
Le Gouvernement a informé la Cour que la requérante avait obtenu un redressement de sa situation sur le plan interne, à savoir que la demande de l’intéressée avait été réinscrite au rôle du tribunal du district Saveloski de Moscou qui a rendu une décision mettant fin à l’instance au motif que la demande de la requérante était identique à celle déjà examinée. La Cour doit donc rechercher si ces faits nouveaux portés à sa connaissance peuvent l’amener à conclure que le litige est désormais « résolu » ou qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête pour un autre motif et que, dès lors, la requête peut être rayée du rôle de la Cour en application de l’article 37 § 1 de la Convention, ainsi libellé :
«
1.
À tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure
a)
que le requérant n’entend plus la maintenir
; ou
b)
que le litige a été résolu
; ou
c)
que, pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
Toutefois, la Cour poursuit l’examen de la requête si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles l’exige.
»
La requérante ayant clairement indiqué qu’elle entendait maintenir sa requête, l’alinéa a) de cette disposition n’est pas applicable. Cela n’exclut pourtant pas d’appliquer les alinéas b) ou c) sans son accord, le consentement du requérant n’étant pas une condition à cet égard (
Pisano c.
Italie
(radiation) [GC], n
o
36732/97, § 41, 24 octobre 2002). Pour conclure que le litige a été résolu au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention et que le maintien de la requête par la requérante ne se justifie donc plus objectivement, la Cour considère qu’il est nécessaire d’examiner, d’une part, la question de savoir si les faits dont la requérante fait directement grief persistent ou non et, d’autre part, si les conséquences qui pourraient résulter d’une éventuelle violation de la Convention à raison de ces faits ont également été effacées (
Pisano
, précité, § 42, et
Konstantin Markin c. Russie
[GC], n
o
30078/06, § 87, CEDH 2012 (extraits)).
La Cour relève tout d’abord que la requérante a obtenu ce qu’elle recherchait en introduisant sa requête devant la Cour, à savoir l’inscription de sa demande contre la société coopérative d’habitation au rôle du tribunal de district en vue de son examen sur le fond. Ainsi, l’objet même du litige a cessé d’exister. Il ressort des observations de la partie requérante qu’elle n’est pas satisfaite de la solution donnée à son litige. En effet, elle exprime son désaccord avec la qualification, donnée par le tribunal de district, de sa demande comme identique à celle déjà examinée en 2007. La Cour rappelle que, consciente de son rôle subsidiaire qu’elle joue par rapport au système national, elle ne dispose pas, en l’espèce, de motifs suffisamment sérieux pour prendre le contre-pied de la juridiction nationale en substituant aux siennes ses propres vues sur une question d’interprétation du droit interne et en jugeant, contrairement à elle, que la demande est bien identique ou non à celle examinée le 3 décembre 2007. La Cour considère dès lors que la situation litigieuse, à savoir, l’extinction de l’instance en raison de la non comparution de la requérante, qui était portée à la connaissance du Gouvernement, a été résolue.
Compte tenu de ces éléments, la Cour conclut que le litige a été résolu au sens de l’article
37
§
1
b) de la Convention et que cela la dispense d’examiner s’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête pour un autre motif au sens de l’alinéa c) de ce même article. Par ailleurs, elle note qu’aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention. Partant, il convient de rayer le grief du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Fait en français puis communiqué par écrit le 12 décembre 2019.
Stephen Phillips
Georgios A. Serghides
Greffier
Président