CASE OF Z.A. AND OTHERS v. RUSSIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF Z.A. AND OTHERS v. RUSSIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2019)

Tradus

ș

i revizuit de IER

(

http://ier.gov.ro/

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

CAUZA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

(Cererile nr. 61411/15, 61420/15, 61427/15

ș

i 3028/16)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

21 noiembrie 2019

Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

1

În cauza Z.A.

ș

i al

ț

ii împotriva Rusiei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră

compusă din:

Linos-Alexandre Sicilianos,

pre

ș

edinte

,

Angelika Nußberger,

Robert Spano,

Jon Fridrik Kjølbro, Ksenija Turković, Paul Lemmens,

Ledi Bianku,

Ișıl Karakaș

,

Nebojša Vučinić

,

André Potocki,

Aleš Pejchal

,

Dmitry Dedov,

Yonko Grozev,

Mārtiņš Mits,

Georges Ravarani

,

Jolien Schukking,

Péter Paczolay,

judecător

i

,

ș

i Johan Callewaert,

grefier adjunct al Marii Camere

,

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 18 ș

i 19 aprilie 2018, 13

martie

ș

i 3 octombrie 2019

,

pronun

ță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată

:

PROCEDU

RA

1.

La originea cauzei se află patru cereri (

nr. 61411/15,

61420/15,

61427/15

ș

i 3028/16) îndreptate împotriva Federa

ț

iei Ruse, prin care domnii

Z.A., resortisant irakian, M.B., titular al unui pa

ș

aport eliberat de Autoritatea

Palestiniană, A.M., resortisant somalez, ș

i Hasan Yasien, resortisant sirian

(„reclamanții”), au sesizat Curtea la 12 decembrie 2015 (pentru primele trei

cauze)

ș

i la 14 ianuarie 2016 (pentru ultima cau

ză), în temeiul a

rt. 34 din

Conven

ția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăț

ilor fundamentale

(„Convenția”). Preș

edintele Marii Camere a aprobat cererea de nedivulgare a

identității formulată de primii trei reclamanț

i (art. 47 § 4 din Regulament).

ț

ii au fost reprezenta

ț

i de E.

Davidyan, D.

Trenina

ș

i K.

Zharinov, avoca

ț

i în Moscova. Guvernul Rusiei

(„Guvernul”) a fost

reprezentat de G.

Matyushkin, reprezentant al Federa

ț

iei Ruse la Curtea

Europeană a

Drepturilor Omului, iar ulterior de M.

Galperin, succesorul să

u

în func

ț

ie.

ț

ie, reclaman

ț

ii au sus

ținut, în special, că

au fost de

ț

inu

ț

i ilegal în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo pe

dura

ta examinării cererilor lor de azil. Invocând a

rt. 3 din Conven

ț

ie, s-au mai

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

2

plâns de condi

țiile, necorespunzătoare conform susț

inerilor acestora, ale

șederii lor în zona respectivă.

au fost repartizate sec

ț

iei a treia a Cur

ț

ii (art.

52 §

1 din

Regulament). O Cameră a acestei secții compusă din Helena Jäderblom,

Branko Lubarda, Helen Keller, Dmitry Dedov, Pere Pastor Vilanova, Alena

Poláčková, Georgios A. Serghides, judecători, precum ș

i din Stephen Phillips,

grefier de sec

ț

ie, a pronun

țat la 28 martie 2017 o hotărâre în care, după ce s

-

a decis în unanimitate conexarea cererilor

ș

i declararea lor admisibile, s-a

concluzionat, cu majoritate, că au fost încălcate a

rt. 5

ș

i art.

3 din

Conven

ție. La hotărâre a fost anexată opinia separată a judecătorului Dedov.

ț

a Marii

Camere, în conformitate cu art. 43 din Conven

ț

ie. La 18 septembrie 2017,

Colegiul Marii Camere a admis cererea.

6.

Compunerea Marii Camere a fost stabilită în conformitate cu a

rt. 26 § 4

ș

i § 5 din Conven

ț

ie, precum

ș

i cu art. 24 din Regulament. Pre

ș

edintele Cur

ț

ii

a decis că, în interesul unei bune administrări a justiț

iei, cauza de

fa

ță, precum

ș

i cauza

Ilias

ș

i Ahmed împotriva Ungariei

(cererea nr.

47287/15) trebuie

atribuite aceluia

ș

i complet al Marii Camere (art. 24, art. 42 § 2

ș

i art. 71 din

Regulament).

reclaman

ț

ii, cât

ș

i Guvernul, au depus observa

ț

ii scrise

suplimentare pe fond (art. 59 § 1 din Regulament).

asemenea, s-au primit observa

ț

ii scrise din partea guvernului

maghiar, care a primit încuviin

ț

area pre

ședintelui Marii Camere să intervină

în calitate de ter

ț

în cadrul procedurii scrise (art.

36 §

2 din Conven

ț

ie

ș

i

art. 44

din Regulament). Au fost anexate la dosarul transmis Marii

Camere

ș

i observa

ț

iile prezentate în cursul procedurii în fa

ța Camerei de către

Înaltul Comisariat al Organiza

ț

iei Na

ț

iunilor Unite pentru Refugia

ț

i

(UNHCR), care a primit încuviin

ț

area pre

ș

edintelui Sec

ției a treia să intervină

în cadrul procedurii scrise al cauzei nr. 3028/16.

ș

edin

ță publică la Palatul

Drepturilor

Omului din Strasbourg (art. 59 § 3 din Regulament).

S-

au înfăț

i

ș

at:

–

pentru guvernul pârât

M. G

ALPERIN

, reprezentantul Federa

ției Ruse la Curtea Europeană a

Drepturilor Omului,

agent

,

Ya. B

ORISOVA

,

O. O

CHERETYANAYA

,

consilier

i

;

–

pentru reclaman

ț

i

E. D

AVIDYAN

,

D. T

RENINA

,

M. K.

Z

HARINOV

,

consilieri.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

3

Curtea a ascultat declara

ț

iile doamnelor Trenina

ș

i Davidyan

ș

i ale

domnilor Zharinov

ș

i Galperin, precum

și răspunsurile doamnei Davidyan ș

i

ale domnului Galperin la întrebările adresate.

ÎN FAPT

I. CONTEXTUL CAUZELOR RESPECTIVE ALE RECLAMAN

Ț

ILOR

Ș

I

SOSIREA PE AEROPORTUL SHEREMETYEVO

ț

ii s-au aflat în situa

ț

ia de a fi obli

ga

ți să nu părăsească zona

de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo. Anumite

împrejurări de fapt ale

spe

ței sunt contestate de părți, astfel cum se arată în continuare.

A. Z.A.

11.

Z.A. este un resortisant irakian născut în 1987.

12.

Acesta explică că, după ce a primit amenințări din

partea unui grup

militant al Statului Islamic, a părăsit Irakul prin Turcia cu o viză turistică cu

o singură intrare obținută la Mosul la 11 mai 2014. Reclamantul susține că a

părăsit Irakul la 12 iunie 2014; potrivit Guvernului, acesta a ajuns în Turcia

cu ma

ș

ina la 27 iunie 201

4,

13.

Guvernul afirmă că Z.A. a petrecut un an în Turcia pentru a căuta de

muncă, dar nu a solicitat statutul de refugiat. Pe de altă parte reclamantul

sus

ține că a solicitat fără succes azil în Turcia în 20

14, iar în 2015 a plecat în

China, unde nu exista nicio posibilitate de a solicita azil

.

14.

La 24 iulie, Z.A. a călătorit cu avionul de la Shanghai la Ankara via

Moscova. Autorităț

ile turce i-au refuzat intrarea deoarece nu avea v

iză.

Reclamantul a fost trimis la Moscova la 27 iulie 2015. A sosit pe Aeroportul

Sheremetyevo în aceea

ș

i zi, dar nu i s-

a permis să treacă de controlul

pa

ș

apoartelor. Poli

ția de frontieră a Serviciului Federal Rus de Securitate

(„poliț

ia de

frontieră”) i

-a re

ț

inut pa

ș

aportul.

B. M.B.

15.

M.B. este născut în 1988 ș

i este titularul unui pa

ș

aport eliberat de

Autoritatea Palestiniană.

16.

La 19 aprilie 2013, a părăsit Gaza cu maș

ina

ș

i a ajuns la Cairo, Egipt,

la 20 aprilie 2013. Conform Guvernului, acesta nu a solicitat statutul de

refugiat în Egipt.

17.

La 22 aprilie 2013, M.B. a părăsit Egiptul ș

i a ajuns la Moscova cu o

viză de afaceri cu valabilitatea de la 16 aprilie 2013 l

a 25 februarie 2014. La

23 aprilie 2013, a sosit la Irkutsk, unde a fost găzduit de unchiul său. A avut

locuri de muncă ocazionale și a rămas la Irkutsk după expirarea vizei.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

4

ță rusească a stabilit că M.B. a încălcat

normele în materie de migra

ț

ie

ș

i a dispus expulzarea sa.

Părț

ile nu au

prezentat o copie a hotărârii din 18 august 2015 ș

i nici nu au precizat instan

ț

a

care a pronun

ț

at-o.

ț

ia Gaza via

Cairo. Punctul de frontieră de la Rafah fiind închis, a fost reț

inut pentru 2 zile

în zona de tranzit a aeroportului din Cairo

ș

i apoi trimis înapoi la Moscova.

pe teritoriul rusesc i-

a fost refuzată pe motiv că nu avea viză. Poliț

ia de

frontieră i

-a re

ț

inut pa

ș

aportul.

C. A.M.

21.

A.M. este un resortisant somalez născut în 1981.

22.

În 2005, a părăsit Somalia, unde lucra ca jurnalist, pentru Yemen.

Acolo a ob

ț

inut statutul de refugiat. În 2010, s-a întors în Somalia

ș

i a lucrat

ca jurnalist pentru postul na

ț

ional de televiziune, la Mogadishu.

ține că, la 20 septembrie 2012, membri ai grupului

militant Al-Shahab au comis în apropierea sediului postului de televiziune

unde lucra un atentat terorist cu scopul de a for

ț

a jurnali

știi să difuzeze

imagini înregistrate ale execu

ț

iilor extrajudic

iare săvârș

ite de grupul

respectiv. Reclamantul a refuzat să facă acest lucru ș

i, drept urmare, membrii

familiei sale au fost lua

ți ostatici. La 23 septembrie 2012, unul dintre fiii săi,

în vârstă de 7 ani, a fost ucis și un altul a primit o lovitură în urma căreia a

rămas paralizat. Și reclamantul a fost bătut și torturat. În cele din urmă a reuș

it

să scape împreună cu restul familiei sale. În septembrie 2012, a fugit din nou

în Yemen. La 16 septembrie 2012, a ob

ț

inut un permis de

ședere temporară

valabil

până la 15 septembrie 2014.

O copie a permisului de

ședere arată că a

fost eliberat la Sanaa, Yemen, la 16 septembrie 2012. Reclamantul nu a

prezentat explica

ții cu privire la perioada cuprinsă între atentatul terorist

sus

-

men

ț

ionat din 20 septembrie 2012

ș

i data atacului asupra familiei sale din 23

septembrie 2012.

ținut cetățenia yemenită ș

i i-a fost eliberat

un pa

ș

aport.

În martie 2015, a decis să plece în Cuba și să solici

te azil din

cauza unui conflict personal

și a intensificării confruntărilor armate în

Yemen.

ț

inerilor Guvernului, la sfâr

ș

itul anului 2012, reclamantul

a sosit în Yemen

și a început o activitate comercială. Ulterior,

a plecat în Cuba

deoarece fostul său partener de afaceri l

-a amenin

ț

at

ș

i i-

a răpit soț

ia.

ț

ia Havana, Cuba.

Călătoria presupunea 3 etape: de la Sanaa la Istanbul, de la Istanbu

l la

Moscova

ș

i de la Moscova la Havana. La 13 martie 2015, reclamantul, având

o viză de tranzit rusească, a aterizat la Moscova pentru prima dată. De aici ș

i-

a continuat drumul spre Havana.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

5

27.

Reclamantul avea o viză cubaneză cu valabilitate de o lună. Acesta

afirmă că a solicitat azil la sosirea sa în Cuba, dar nu i s

-a permis intrarea în

țară, iar cererea sa de azil nu a fost examinată. A luat un avion spre Quito,

Ecuador, unde a solicitat azil fără succes. I

-au fost refuzate intrarea pe

teritoriul ecuadorian

ș

i accesul la procedura de azil. A fost întors în Cuba,

unde a fost plasat într-

un centru de cazare pentru străini.

unde nu i s-

a permis să treacă de punctul de control al paș

apoartelor. Poli

ț

ia

de frontieră i

-a re

ț

inut pa

ș

aportul.

D. Domnul

Yasien

30.

Hasan Yasien este un resortisant sirian născut în 1975.

4

și 2008, a călătorit în Rusia de mai multe ori cu viză de afaceri.

32.

Acesta afirmă că, în 2011, a părăsit Siria, din cauza confruntărilor

armate care aveau loc acolo, pentru Liban, unde a încercat fără succes să

o

b

țină azil temporar. S

-a întors în Siria 9 luni mai târziu pentru a-

ș

i reînnoi

pa

ș

aportul. În iunie 2014, a plecat din nou în Liban. La 11 iunie 2014,

Ambasada Rusiei la Beirut i-a

eliberat o viză de afaceri rusească valabilă până

la 25 august 2014.

După expirarea vizei de afaceri, a rămas în Rusia.

rie 2014, Judecătoria Noginsk, regiunea administrativă

Moscova, a stabilit că reclamantul a încălcat normele în materie de migraț

ie

ș

i a dispus expulzarea sa.

zil

temporar către Departamentul Moscova al Serviciului Federal pentru

Migra

ție (SFM). Cererea a fost respinsă la 8 decembrie 2014. Reclamantul nu

a contestat această decizie și a rămas pe teritoriul

Rusiei.

17 august 2015,

Judecătoria Noginsk a stabilit din nou că

reclamantul a încălcat normele în materie de migraț

ie

ș

i a dispus expulzarea

sa.

Turcia. Poli

ț

ia de

frontieră i

-a re

ț

inut pa

ș

aportul

ș

i l-au înmânat echipajului

de zbor. Autorităț

ile turce i-au refuzat intrarea pe teritoriu

ș

i l-au trimis la

Moscova (la 20 august 2015 conform reclamantului, la 21 august conform

Guvernului). La sosirea la Moscova, autorit

ăț

ile ruse

ș

ti l-au retrimis la

Antalia, de unde a fost din nou trimis la Moscova de autorităț

ile turce.

8 septembrie 2015, reclamantul a luat avionul spre Beirut, dar

autorităț

ile libaneze i-au refuzat intrarea pe teritoriu

ș

i l-au retrimis la

Moscova.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

6

9 septembrie 2015, domnul Yasien a aterizat pe Aeroportul

Sheremetyevo. Poli

ția de frontieră nu i

-

a permis să treacă de punctul de

control al pa

ș

apoartelor

ș

i i-a re

ț

inut pa

ș

aportul.

II. CONDI

Ț

IILE

Ș

EDERII RECLAMAN

Ț

ILOR ÎN ZONA DE TRANZIT

A AEROPORTULUI SHEREMETYEV

O

A. Versiunea

reclama

n

ț

ilor

ții au descris după cum urmează condiț

iile

ș

ederii lor în zona

de tranzit a aeroportului.

41.

Dormeau pe saltele pe sol în zona de îmbarcare a aeroportului, zonă

care era permanent luminată și constant aglomerată și zgomotoasă. Nu aveau

acces direct la du

ș

uri în zona de tranzit. Singurul du

ș fără plată se afla în

camera pentru persoanele re

ț

inute. U

șa era încuiată, iar accesul era autorizat

de către agenț

ii poli

ției de frontieră. Aceștia din urmă le

-au permis

reclama

n

ților să folosească duș

ul; le-au dat cheia de mai multe ori în cursul

primei săptămâni a ș

ederii lor.

ții nu aveau acces la aer proaspăt ș

i nici posibilitatea de a

face exerci

ț

ii în exterior. Priva

ț

i de accesul la un notar, nu au putut întocmi

procurile autentificate prevăzute de dreptul rusesc pentru a putea numi un

repreze

ntant împuternicit să comunice în numele lor cu autorităț

ile publice.

Nu aveau acces nici la servicii medicale, juridice, sociale sau po

ș

tale. Toate

cererile lor de asisten

ță medicală au fost respinse, iar personalului medical nu

i-au fost permise vizite în zona de tranzit.

ț

ii au fost priva

ț

i de pa

șaport pe toată durata ș

ederii lor.

Agen

ț

ii poli

ției de frontieră le

-au ridicat la sosirea lor

ș

i nu le-au predat

echipajului de zbor cu care reclaman

ții părăseau

Sheremetyevo decât cu

câteva momente înainte de îmbarcare.

ț

ia agen

ț

ilor poli

ției de frontieră aflaț

i

la serviciu în zona de tranzit

și „nu a fost niciodată garantat”. Toate întâlnirile

dintre reclaman

ț

i

ș

i avoca

ț

ii trimi

ș

i de biroul din Rusia al Înaltului Comisariat

al Organiza

ț

iei Na

ț

iunilor Unite pentru Refugia

ț

i (UNHCR) s-au derulat în

preze

n

ț

a a 2 sau 3 agen

ț

i ai poli

ției de frontieră.

B. Versiunea

Guvernului

în observa

ț

iile scrise, nici în interven

ț

iile orale în fa

ț

a Marii

Camere, Guvernul nu a prezentat nicio descriere a condi

ț

iilor materiale ale

ș

ederii reclaman

ț

ilor în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

7

III. CERERILE DE AZIL FORMULATE DE RECLAMAN

Ț

I ÎN RUSIA

Ș

I

PROCEDURILE ULTERIOA

RE

A. Z.A.

29 iulie 2015, Z.A. a solicitat poli

ției de frontieră obț

inerea

statutului de refugiat în Rusia.

47.

Acesta afirmă că, după aproape o lună, agenț

i ai poli

ț

iei

de frontieră

„[l]

-au for

țat [...] să rescrie cererea schimbând data cererii iniț

iale cu data

curentă”, amenințând că îl expulzează în Irak, pentru „a ascunde

nerespectarea” obligaț

iei lor de a transmite cererea Serviciului Federal pentru

Migra

ț

ie în 3 zile.

ț

i ai

Departamentului Moscova al Serviciului Federal pentru Migra

ț

ie (SFM).

ț

inere a statutului de refugiat

a fost admisă în vederea examinării pe fond. Conform reclamantului,

Departamentul Moscova al SFM nu i-a eliberat un certificat pentru

examinarea cererii sale (infra, pct.

99-

100).

Conform Guvernului, un

asemenea certificat a fost întocmit la 23 septembrie 2015. Guvernul a

prezentat o copie a deciziei de întocmire a certificatului, dar nu certificatul.

10 noiembrie 2015, Departamentul Moscova al SFM a respins

cererea de azil a lui Z.A., considerând că „plecarea [din Irak] a solicitantului

ș

i reticen

ț

a sa de a se întoarce nu [au fost] motivate de inten

ț

ia de a solicita

azil, ci de considera

ț

ii economice

și de o conjunctură economică și socială

dificilă pe teritoriul [Irakului]”. A concluzionat că reclamantul nu a prezentat

niciun element de natură să explice, de o manieră convingătoare, motivul

pentru care se temea personal de persecu

ț

ii. De

cizia a fost comunicată

reclamantului la 14 noiembrie 2015. La 1 decembrie 2015, avocatul lui Z.A.

a solicitat Departamentului Moscova al SFM eliberarea unui certificat pentru

examinarea cererii sale de azil

ș

i plasarea într-

un centru de primire temporară.

3 decembrie 2015, reclamantul a formulat în fa

ț

a Serviciului

Federal pentru Migra

ț

ie din Rusia (SFM Rusia), care, la momentul respectiv,

înainte de a fi desfiin

ț

at prin Decretul Pre

ș

edintelui Federa

ț

iei Ruse din 5

aprilie 2016, constituia instan

ța superioară în materie de migraț

ie, o

contesta

ț

ie prin care solicita institu

ției respective să anuleze decizia din 10

noiembrie 2015, să elibereze un certificat pentru examinarea cererii sale de

azil

și să

-l plaseze într-un

centru de cazare temporară pentru străini.

ț

ia reclamantului.

ș

i 29 decembrie 2015 în fa

ța Judecătoriei Basmannyy, regiunea

administrativă Moscova.

persoană care are nevoie de protecț

ie interna

țională ș

i a ini

țiat o procedură de

reinstalare

.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

8

de către UNHCR.

56.

La 12 mai 2016, Judecătoria Basmannyy a confirmat decizia SFM

Rusia. În aceea

ș

i zi, avocatul reclamantului a f

ormulat o cerere introductivă

de apel (

краткая апелляционная жалоба

) în a

șteptarea comunicării

motivării scrise a hotărârii. Prin urmare, judecătoria a clasat acț

iunea cu

motivarea că avocatul nu a putut obține o procură autentificată în urma

reinstalării

reclamantului.

B. M.B.

57.

La trei săptămâni după sosirea pe Aeroportul Sheremetyevo,

reclamantul a adresat poli

ției de frontieră o cerere pentru obț

inerea statutului

de refugiat în Rusia. Niciuna dintre părț

i nu a indicat data

exactă a depunerii

cererii; dacă am aduna cele 3 săptămâni începând de la data de 23 august

2015, data sosirii lui M.B. pe Aeroportul Sheremetyevo, am ob

ț

ine data de 13

septembrie 2015.

en

ț

ii Departamentului Moscova al SFM l-

au

audiat pe M.B. în zona de tranzit.

ț

inere a statutului de

refugiat a fost admisă în vederea examinării pe fond. Guvernul afirmă că un

certificat pentru examinarea cererii respective a fost eliberat în aceea

ș

i zi.

Acesta a prezentat o copie a deciziei de întocmire a certificatului, dar nu

certificatul. Conform sus

ț

inerilor reclamantului, Departamentul Moscova a

l

SFM nu i-a eliberat un asemenea certificat.

1 decembrie 2015, avocatul reclamantului a solicitat

Departamentului Moscova al SFM eliberarea unui certificat pentru

examinarea cererii sale

ș

i plasarea într-

un centru de primire temporară

.

aceea

ș

i zi, Departamentul Moscova al SFM a respins cererea

reclamantului de ob

ținere a statutului de refugiat, considerând că „plecarea

solicitantului din Palestina

ș

i reticen

ț

a sa de a se întoarce nu [au fost] motivate

de inten

ț

ia de a primi azil, ci de situa

ția socială și economică dificilă din

teritoriul Palestinei”. A concluzionat că reclamantul nu a prezentat niciun

element de natură să explice, de o manieră convingătoare, motivul pentru care

se temea personal de persecu

ț

ii.

21 decembrie 2015, avocatul reclamantului a contestat această

decizie în fa

ț

a SFM Rusia, contesta

ție respinsă la 31 decembrie 2015.

ț

a

Judecătoriei

Basmannyy.

64.

La 13 februarie 2016, autorităț

ile egiptene au deschis punctul de

trecere Rafah către fâșia Gaza. Reclamantul a acceptat să ia un avion către

Egipt

și a părăsit zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo.

65.

La 12 mai 2016, Judecătoria Basmannyy a confirmat decizia SFM

Rusia. În aceea

și zi, avocatul reclamantului a formulat o cerere introductivă

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

9

de apel în a

șteptarea comunicării motivării scrise a hotărârii. Prin urmare,

judecătoria a clasat a

c

țiunea cu motivarea că avocatul nu a putut obț

ine o

procură autentificată în urma plecării reclamantului ș

i, prin urmare, nu putea

formula o cerere introductivă de apel detaliată.

C. A.M.

ț

iei de

frontieră o cerere pentru obț

inerea

statutului de refugiat în Rusia (la 10 aprilie 2015, conform acestuia; la 11

aprilie 2015, conform Guvernului)

.

1 iulie 2015, Departamentul Moscova al SFM l-a audiat pe

reclamant în zona de tranzit.

68.

Acesta afirmă că cererea sa a fost admisă pentru o examinare pe fond

la 1 iulie 2015, dar nu s-a eliberat niciun certificat pentru examinarea cererii

respective. Guvernul afirmă că un asemenea certificat a fost elibera

t la 7 iulie

certificatul.

1 octombrie 2015, Departamentul Moscova al SFM a respins

cererea reclamantului de ob

ț

inere a statutului de refugiat, consid

erând că

familia sa a continuat să trăiască în Somalia fără a fi persecutată ș

i chiar acesta

lucrase în Yemen. S-

a concluzionat că reclamantul nu a părăsit Somalia

pentru niciunul din motivele enumerate în Legea federală FZ

-4528-1 din 19

februarie 1993, as

tfel cum a fost modificată (denumită în continuare „Legea

privind refugi

a

ții”), și, prin urmare, putea fi expulzat în această țară.

Reclamantul a fost informat cu privire la acest lucru la 3 noiembrie 2015 dar

afirmă că nu i

-

a fost comunicată nicio copie a

deciziei de respingere a cererii

sale.

în fa

ț

a SFM Rusia.

1 decembrie 2015, avocatul reclamantului a solicitat

Departamentului Moscova al SFM eliberarea unui certificat pentru

examinarea cererii de ob

ț

inere a statutului de refugiat

ș

i plasarea într-un

centru de primire temporară.

mulată de

reclamant împotriva deciziei din 1 octombrie 2015, considerând că, dacă

acesta avea reticen

țe să se întoarcă în Yemen din cauza amenințărilor p

retins

suferite din partea unui ter

ț

, nimic nu-

l împiedica să se întoarcă în Somalia,

nefiind avansate

motive convingătoare că ar avea de suferit persecuț

ii în

această țară. A reținut totodată că reclamantul era dispus să se întoarcă în

Somalia.

ției de frontieră o cerere

pentru azil temporar.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

10

ța Judecătoriei Basmannyy o

cale de atac împotriva deciziei din 7 decembrie 2015 prin care SFM Rusia a

respins cererea sa pentru ob

ț

inerea statutului de refugiat.

nefondată cererea de azil a reclamantului, considerând că aceasta nu avea alt

scop decât legitimarea situa

ției sale în Rusia. Decizia a fost comunicată

reclamantului la 25 decembrie 2015, conform Guvernului, la 28 decembrie

2015, conform celui dintâi.

76.

La 10 februarie 2016, SFM Rusia a respins calea de atac formulată de

reclamant împotriva deciziei privind azilul temporar emisă de Departamentul

Moscova al SFM la 22 decembrie 2015. S-

a considerat că, dacă acesta refuza

să se întoarcă în Yemen din cauza amenințărilor pretins suferite din partea

unui ter

ț

, nimic nu-

l împiedica să se întoarcă în Somalia, nefiind avansate

motive convingătoare că ar avea de suferit p

ersecu

ții în această țară. A reț

inut

totodată că reclamantul era dispus să se întoarcă în Somalia

.

persoană care are nevoie de protecț

ie interna

țională.

78.

Prin hotărârea din 19 mai 2016, Judecătoria Basmannyy a respins

ac

ț

iunea reclamantului din 11 martie 2016 prin care acesta contesta

respingerea de către Departamentul Moscova al SFM ș

i SFM Rusia a cererii

sale de azil temporar. Instan

ț

a a r

e

ținut, în special, că reclamantul nu a probat

că amenințarea teroristă din 2005 mai reprezintă un pericol după mai mult de

10 ani

și că, în cazul în care ar mai exista asemenea amenințări, acesta „are

posibilitatea de a solicita protec

ț

ia statului al

cărui resortisant este, [cu alte

cuvinte] de a sesiza institu

ț

iile pentru aplicarea legii ale Republicii Somalia

[pentru prote

c

ț

ia sa]

”. La 31 mai 2016, avocatul reclamantului a declarat apel

împotriva acestei hotărâri.

septembrie 2016, Judecătoria Basmannyy a confirmat decizia

SFM Rusia emisă la 7 decembrie 2015 cu privire la cererea pentru obț

inerea

statutului de refugiat

.

20 septembrie 2016, Tribunalul Moscova a respins apelul

reclamantul

ui împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Basmannyy la 19

mai 2016 cu privire la cererea de azil temporar, apreciind că situaț

ia în

Somalia nu s-a schimbat de la respingerea cererii pentru ob

ț

inerea statutului

de refugiat

ș

i niciun motiv umanitar nu

justifică acordarea azilului tempora

r

reclamantului. Inst

an

ța a mai concluzionat că, încercând să se sustragă

procedurii legale pentru a-

ș

i legitima situa

ț

ia în Rusia, reclamantul a abuzat

de dreptul său de a sta în justiț

ie.

6 februarie 2017, Tribunalul Moscova a respins apelul

reclamantului împotriva hotărârii privind cererea pentru obț

inerea statutului

de refugiat pronun

țată de Judecătoria Basmannyy la 12 septembrie 2016,

considerând că acesta nu a făcut dovada că s

-ar expune în mod real unei

amenin

țări dacă s

-ar întoarce în Somalia

și că nu exista, prin urmare,

necesitatea de a i se acorda azil la „intrarea pe teritoriul Federației Ruse”

.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

11

82.

Reclamantul arată că, după ce i

-au fost comunicate deciziile definitiv

e

de respingere a cererilor sale de către autorităț

ile ruse

ș

ti pentru ob

ț

inerea

statutului de refugiat, respectiv a azilului temporar, a considerat că nu mai

avea nicio

șansă de a obț

ine azil în Rusia

ș

i a informat poli

ț

ia de

frontieră că

a acceptat să plece la Mogadiscio, Somalia. La 9 martie 2017, în urma

interven

ț

iei UNHCR, compania Turkish Airlines i-a emis reclamantului un

bilet pentru Mogadiscio via Istanbul. Agen

ț

ii Serviciului Federal de

Securitate l-au escortat pe reclamant la Aeroportul Vnukovo, asigurându-se

că s

-a îmbarcat în avion,

ș

i au înmânat pa

ș

aportul acestuia echipajului de zbor.

De atunci, reclamantul locuie

ș

te la Mogadiscio; a renun

ț

at la orice activitate

jurnalistică „pentru a nu fi în atenț

ia terori

știlor”

.

D. Domnul

Yasien

83.

Guvernul afirmă că domnul Yasien a formulat o cerere de azil temporar

la 19 septembrie 2015.

ține că la această dată a adresat poliției de frontieră o

cerere pentru ob

ținerea statutului de refugiat, dar că aceasta s

-

a rătăcit ș

i a

adresat

o nouă cerere la 5 octombrie 2015

.

reclamant în zona de tranzit a aeroportului.

86.

Reclamantul arată că Departamentul Moscova al SFM i

-a admis

cererea pentru examinare pe fond la 3 octombrie 2015, dar nu i-a eliberat un

certificat pentru examinarea cererii sale. Mai arată că autorităț

ile competente

în materie de migra

ție aveau ca practică curentă întocmirea de certificate

pentru examinarea cererilor, dar să nu le elibereze solicitanț

ilor de azil afla

ț

i

în deten

ție. Certificatele erau anexate la dosarele relevante, păstrate la sediul

autorităț

ilor respective.

1 decembrie 2015, avocatul domnului Yasien a solicitat

Departamentului Moscova al SFM eliberarea în beneficiul reclamantului a

unui certificat pentru examinarea cererii de ob

ț

inere a statutului de refugiat

ș

i

plasarea într-

un centru de primire temporară.

21 decembrie 2105, Departamentul Moscova al SFM a respins

cererea de azil temporar a domnului Yasien (acesta sus

ține că solicitase

acordarea statutului de refugiat

ș

i nu azil temporar). S-

a motivat în decizie că

reclamantul a părăsit Siria deoarece nu era mulț

umit de situa

ția economică pe

care o avea în această țară, precum și că a solicitat azil temporar pentru a

-

ș

i

legitima situa

ț

ia în Rusia

ș

i a putea lucra acolo. Reclamantul a fost în

ș

tiin

ț

at

de respingerea cererii sale la 23 decembrie 2015, conform acestuia,

ș

i la 25

decembrie, conform Guvernulu

i

. Afirmă că decizia nu

i

-

a comunicată.

ției de frontieră o

nouă cerere pentru obț

inerea statutului de refugiat.

90.

La 12 ianuarie 2016, prin intermediul avocatului său, a contestat în faț

a

SFM Rusia decizia din 21 decembrie 2015 sus

ț

inând

că, la 19 septembrie ș

i

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

12

5 octombrie 2015, a solicitat statutul de refugiat, iar decizia atacată se referea

la azil temporar, precum

și că, din motive necunoscute, Departamentul

Moscova al SFM a substituit procedura aplicabilă cererilor de azil temporar

celei prevăzute pentru exam

inarea cererilor pentru ob

ț

inerea statutului de

refugiat. Pe de altă parte, reclamantul s

-

a referit la criza umanitară gravă p

rin

care trecea Siria

ș

i a sus

ținut că, contrar cerinț

elor Legii privind refugia

ț

ii,

Departamentul Moscova al SFM nu i-a eliberat un certificat pentru

examinarea cererii de ob

ț

inere a statutului de refugiat.

ț

ia reclamantului

ș

i

a confirmat decizia din 21 decembrie 2015. S-a re

ținut, în special, că erau

prev

ăzute zboruri regulate între Moscova ș

i Damasc, ora

ș

din care

resortisan

ții sirieni puteau călători în alte zone ale țării aflate sub controlul

guvernamental sirian, precum

și că „numeroș

i sirieni î

și doreau să

-

ș

i

părăsească țara, nu numai pentru că se tem

eau pentru via

ț

a lor, dar mai ales

din cauza degradării situaț

iei economice

și umanitare”. Nu a fost examinat

argumentul reclamantului privind substituirea procedurii aplicabile cereri

lor

de azil temporar celei prevăzute pentru examinarea cererilor pentru

ob

ț

inerea

statutului de refugiat

.

ției de frontieră o nouă

cerere pentru ob

ținerea statutului de refugiat. Nu a primit niciun răspuns.

11 aprilie 2016, reclamantul a contestat în fa

ța Judecătoriei

Zamoskvoretskiy deciziile din 21 decembrie 2015

ș

i din 4 februarie 2016,

plângându-

se, pe de altă parte, de inac

ț

iunea SFM Rusia.

persoană care are nevoie de protecț

ie interna

țională ș

i a ini

țiat o procedură de

reinstalare

.

ș

i a ajuns

în Suedia.

gust 2016, Judecătoria Zamoskvoretskiy a confirmat decizia

emisă de SFM Rusia la 4 februarie 2016.

CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA RELEVANTE

I. DREPTUL INTERN

97.

În părțile sale relevante în prezenta cauză, a

rt. 6 din Legea

federală „cu

privire la condi

ț

iile de intrare

ș

i de ie

ș

ire în/din teritoriul Federa

ției Ruse”

(FZ-

114, 15 august 1996, astfel cum a fost modificată) prevede:

„La sosirea pe sau la plecare de pe teritoriul Federației Ruse, străinul sau apatridul

este obliga

t să prezinte documente de identitate valabile, acceptate de către Federaț

ia

Rusă, și o viză, cu excepț

ia situa

țiilor în care prin prezenta lege federală, un tratat

încheiat de către Federația Rusă sau prin decretele Preș

edintelui Federa

ț

iei Ruse se

prev

ed

e altfel.”

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

13

98.

În părțile sale relevante în prezenta cauză, a

rt. 14 din Legea Federa

ț

iei

Ruse cu privire la frontiera de stat (FZ-4730-1, 1 aprilie 1993, astfel cum a

fost modificată), prevede:

„Cetățenilor străini ș

i apatrizilor care nu sunt titulari ai unui permis de

ș

eder

e

temporară sau permanentă ș

i care trec frontiera de stat în Federa

ția Rusă dintr

-un

teritoriu al unui stat străin [le este angajată răspunderea] confo

rm dreptului rus

esc

dacă

există indicii că acț

iunile respective [constituie] infrac

țiune administrativă sau o

infra

c

țiune penală.

Dacă nu este cazul să fie inițiată o acțiune penală sau administrativă împotriva

acestora [...], persoanele care au trecut fraudulos frontiera de stat

și nu se bucură de

dreptul de a solicita azil politic [...] sunt, la sosirea lor, transferate în mod oficial de

către poliția de frontieră autorităț

ilor statului [...] din care au trecut frontiera na

țională

[a Rusiei

]. În cazul în care transferarea persoanelor respective către autorităț

ile statului

străin nu este prevăzută printr

-un tratat încheiat de acesta

ș

i Federa

ția Rusă, poliț

ia de

frontieră le expulzează [către o destinaț

ie] din afara teritoriului Rusiei

[...] desemnată

de către poliția de frontieră

.

”

99.

În părț

ile sale relevante, art. 4 din Legea privind refugi

a

ț

ii prevede:

„1.

Persoana care a împlinit 18 ani care

ș

i-a exprimat inten

ț

ia de a ob

ț

ine statutul de

refugiat trebuie formuleze, în nume propriu sau prin intermediul unui reprezentant, o

cerere scrisă:

[...]

ția de frontieră sau la Serviciul Federal de Securitate [...] la punctul de

trecere a frontierei Federa

ț

iei Ruse, la momentul când persoana trece frontiera

[...]

[...]

3.

Cererea primită la punctul de trecere a frontierei [...] va fi trimisă de poliț

ia de

frontieră în termen de 3 zile de la data primirii cătr

e autorităț

ile privind migra

ț

ia [...].

[...]

5.

(2) Cererea depusă de o persoană la punctul de trecere a frontierei [...] este

examinată, cu titlu preliminar, [...] în termen de 5 zile de la data primirii sale, de către

autorită

ț

ile privind migra

ț

ia [...].

[...]

6.

Autorită

ț

ile privind migra

ț

ia decid oportunitatea de a întocmi [...] un certificat [care

atestă că o solicitare pentru obț

inerea statutului de refugiat este în curs de examinare

(„certificat pentru examinare”)].

Decizia de a întocmi un asemenea certificat constituie baza de plecare de la care [...]

solicitantului îi pot fi recunoscute drepturi sau îi pot fi impuse obliga

ț

ii [...].

7.

Autorită

ț

ile privind migra

ția sunt obligate să

-

i trimită certificatul solicitantului sau

să

-i comunice întocmirea lui [...] în 24 de ore de la emiterea deciziei [...].

Certificatul reprezintă actul pe care persoana care a solicitat obț

inerea statului de

refugiat îl folose

ș

te la identificare.

[...]

Certificatul este, de asemenea, necesar pentru a-i permite solicitantului [...] ob

ț

inerea

unui

act care autorizează plasarea sa într

-

un centru de primire temporară.”

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

14

100.

În părțile sale relevante în prezenta cauză, a

rt. 6 din Legea privind

refugia

ț

ii prevede:

„1.

Titularul unui certificat [...] are dr

eptul:

1.

(1) să beneficieze de serviciile unui traducător sau interpret și să primească

infor

ma

ț

ii privind procedura de acordare a statutului de re

fugiat;

[...]

1.

(3) să primească o sumă forfetară [...]

;

să primească [...] de la autorităț

ile privind migra

ț

i

a un act care autorizează

plasarea sa într-

un centru de primire tempora

ră;

[...]

)

să primească hrană și să dispună de servicii colective la centrul de primire

temporară [...]

;

)

să beneficieze de asistență medicală ș

i de medicamente [...].

”

II. DRE

PTUL INTERNAȚIONA

L

Conven

ț

ia Organiza

ț

iei Na

ț

iunilor Unite privind statutul refugia

ț

ilor

din 1951

ț

ia din 1951 prevede:

„1.

Statele contractante nu vor aplica sanc

țiuni penale, pe motivul intrării sau ș

ederii

lor ilegale, refu

gia

ț

ilor care, sosind direct din teritoriul unde via

ț

a sau libertatea lor erau

ameni

n

țate în sensul prevăzut de a

rt.

1, intră sau se găsesc pe teritoriul lor fără

autoriz

a

ție, sub rezerva prezentării lor fără întârziere la autorităț

i pentru a le expune

motivele, recunoscute ca valabile, ale intrării sau prezenț

ei lor ilegale

.

ște deplasările acestor refugiaț

i, alte

restric

ț

ii decât acelea care sunt necesare; aceste restric

ț

ii vor fi

aplicate numai până la

reglementarea statutului lor de refugia

ț

i în

țara respectivă sau până la obț

inerea admiterii

în altă țară. În vederea acestei ultime admiteri, statele contractante vor acorda acestor

refug

ia

ț

i un termen rezonabi

l

și toate facilită

ț

ile necesare.

”

ț

ia din 1951 prevede:

„1.

Nici un stat contractant nu va expulza sau returna în nici un fel un refugiat peste

frontierele teritoriilor unde via

ț

a sau libertatea sa ar fi amenin

ț

ate pe motiv de ra

să,

religie, na

ț

ionalitate, apartenen

ț

a la un anumit grup social sau opinii polit

ice.

pozi

ț

ii nu va putea fi

totu

și invocat de către un refugia

t față

de care ar exista motive serioase de a fi considerat ca un pericol pentru securitatea

țării

unde se găsește sau care, fiind condamnat definitiv pentru o crimă sau un delict deosebit

de grav, constituie o amenin

ț

are pentru comunitatea

țării respective. ”

III. ELEMENTE DE DREPT COMPARAT

dispozi

ț

ia Camerei a fost pus un studiu privind situa

ț

ia

solicitan

ț

ilor de azil re

ț

inu

ți în zona de tranzit până la soluț

ionarea cererii lor.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

15

Studiul a avut în vedere 34 de state părț

i la Conven

ț

ie. În

ș

apte din aceste

state, respectiv Fran

ța, Lituania, Muntenegru, Portugalia, Republica Cehă,

Țările de Jos ș

i Ucraina, re

ț

inerea în zona de tranzit a persoanelor care au

solicitat acordarea unei protec

ț

ii interna

ț

ionale constituie o lipsire de libertate

conform dreptului intern; o asemenea re

ț

in

ere nu este privită totuș

i ca o lipsire

de libertate în dreptul intern al altor 18 state, respectiv: Albania, Austria,

Azerbaidjan, Bulgaria, Croa

ț

ia, Estonia, Finlanda, Georgia, Germania,

Grecia, Macedonia de Nord, Polonia, Regatul Unit (Anglia

și Țara Ga

lilor)

,

Republica Moldova, România, Serbia, Slovenia

ș

i Spania.

104.

În nouă din cele 34 state care au făcut obiectul studiului, respectiv

Armenia, Belgia, Islanda, Liechtenstein, Luxemburg, Norvegia, San Marino

,

Slovacia

și Suedia, nu există zone de tranzit, nici în sens propriu, nici în sens

juridic, în care solicitan

ț

ii de azil ar fi re

ț

inu

ți până la soluț

ionarea cererii de

azil.

ț

ia, Fran

ț

a, Georgia,

Grecia, Lituania, Muntenegru, Portugalia, Republica Cehă, România, Spania

și Țările de Jos,

au fost adoptate dispozi

ț

ii legale

ș

i proceduri aplicabile în

mod specific persoanelor care au solicitat protec

ț

ie interna

țională pe durata

re

ținerii lor în zona de tranzit a unui aeroport sau a unui post de frontieră

terestru sau maritim.

ÎN DREPT

I. CU

PRIV

IRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 5

DIN

CONVENȚI

E

ț

ilor, re

ț

inerea lor în zona de tranzit a Aeroportului

Sheremetyevo constituie o lipsire de libertate nelegală, contrară cerinț

elor

art. 5 § 1 din Conven

ție, ale cărui părț

i

relevante sunt formulate după cum

urmează:

„1. Orice persoană are dreptul la libertate ș

i la siguran

ță. Nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa, cu excep

ția următoarelor cazuri și potrivit căilor lega

le:

[...]

f) dacă este vor

ba despre arestarea sau deten

ția legală a unei persoane pentru a o

împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o

procedură de expulzare ori de extrădare. ”

A.

Hotărârea Camere

i

clarat capătul de cerere întemeiat pe a

rt. 5 § 1 admisibil

și a concluzionat că reț

inerea reclama

n

ț

ilor în zona de tranzit a Aeroportului

Sheremetyevo s-a transpus într-o lipsire de libertate

de facto

.

a examinat pe de a

ltă parte aspectul legalităț

ii lipsirii de

libertate

de facto

suferite de reclaman

ț

i. Întrucât Guvernul nu a men

ț

ionat

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

16

nicio dispozi

ție din dreptul intern de natură să justifice în mod legal o

asemenea lipsire de libertate, Camera a hotărât că reț

inerea în

delungată a

reclama

n

ților în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo a fost lipsită de

temei juridic în dreptul rusesc

, încălcând astfel cerinț

ele art.

5 §

1 din

Conven

ț

ie,

și a constatat încălcarea acestei dispoziț

ii.

B.

Argumentele părț

ilor

ț

ii

ții arată că, pe întreaga durată a ș

ederii lor în zona de tranzit

a Aeroportului Sheremetyevo, au fost în situa

ț

ia solicitan

ților de azil ale căror

cereri nu au fost încă examinate. Aceș

tia sus

țin că erau l

ipsi

ț

i de orice

posibilitate de a intra într-

o altă țară cu excepția celei din care fugiseră și că

se aflau sub jurisdic

ția Rusiei. Adaugă că, pe întreaga durată îndelungată a

șederii în zona de tranzit, nu au putut nici să intre pe teritoriul rusesc, nici să

primească vizite ale doctorilor sau ale persoanelor abilitate să autentifice

documente. Arată de asemenea dificultăț

ile, respectiv refuzurile cu care s-au

confruntat avoca

ții lor în încercările acestora de a se întâlni cu reclamanț

ii

ș

i

men

ționează că

poli

ția de frontieră le

-a ridicat pa

ș

apoartele. Prin urmare,

consideră că nu se poate susține că a fost vorba de alegerea lor de a rămâne

în zona de tranzit sau că au consimțit să fie lipsiț

i de libertatea lor. Reclaman

ț

ii

conchid că reț

inerea lor în zona de tranzit se transpune într-o lipsire de

libertate

de facto

.

de facto

cu

art. 5 §

1, arată că nu a existat nicio decizie oficială, judiciară sau de altă

natură, care să autorizeze respectivele rețineri. Arată că, în lipsa oricărei

proceduri judiciare care ar fi permis controlarea legalităț

ii sau durata deten

ț

iei

lor, reclaman

ț

ii s-au aflat într-

un „vid juridic”. Apreciază că, în lipsa unor

dispozi

ț

ii

legale specifice care să legitimeze acest lucru și a unei autorizări

sau control judiciar, re

ținerea lor îndelungată în zona de tranzit pentru o

durată nedeterminată și imprevizibilă nu avea niciun temei în dreptul intern,

astfel fiind încălcat a

rt. 5 § 1.

ții afirmă că subiectul capetelor de cerere formulate în faț

a

C

ur

ții nu îl reprezintă faptul că autorităț

ile ruse

ști au refuzat să le acorde azil.

În cererile lor, ace

ș

tia au sus

ț

inut, în esen

ță, că drepturile lor [au

fost]

„încălcate ca urmare a inexistenței unor norme juridice, a încălcării de către

autorități a normelor pe care ar fi trebuit să le aplice, precum ș

i a lipsei totale

de considera

ț

ie fa

ță de ei sau lipsei intenției autorităț

ilor de respectare a

demnității umane”.

ții afirmă că au formulat cereri pentru obț

inerea statutului

de refugiat

ș

i de azil temporar cu respectarea prevederilor interne ruse

ș

ti, de

ș

i,

potrivit acestora, în zona de tranzit a aeroportului nu exista nicio informa

ț

ie

disponibilă cu privire la procedura respectivă, iar agenț

ii poli

ției de frontieră

nu vorbeau decât limba rusă. Susțin că, prin faptul că nu i

-au tratat ca

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

17

solicitan

ț

i de azil

ș

i nu le-au eliberat certificatele pentru examinarea cererilo

r

lor, autorităț

ile ruse

ș

ti i-au privat de posibilitatea de a beneficia de dreptu

rile

garantate prin Legea privind refugia

ț

ii.

113.

Guvernul consideră că „este vital să se stabilească o distincț

ie între

refugia

ț

ii autentici

ș

i migran

ți”, definindu

-i pe ace

știa din urmă ca persoane

care se mută în

tr

-o

țară terță pentru motive în principal economice. Reț

inând

că reclamanț

ii nu au sosit pe teritoriul rusesc provenind direct din

țările de

presupus risc, nu au ales Rusia ca prima

țară în care au solicitat azil, nu au

solicitat azil în Rusia imediat după sosire și nici nu au încercat să

-l ob

țină în

alte

țări anterior, Guvernul consideră că aceș

tia nu îndeplineau criteriile

defini

ț

iei de refugiat, astfel cum au fost stabilite prin Conven

ț

ia de la Geneva.

La audierea în fa

ța autorităț

ilor ruse

ș

ti competente în materie de migra

ț

ie,

reclama

n

ț

ii nu

ș

i-au justificat afirma

țiile conform cărora vieț

ile le erau

amenin

ț

ate în

țările de origine, ci au evocat o situaț

ie economic

ă dificilă, ș

i

doar după ce au fost puș

i în contact cu avoca

ț

i speciali

ș

ti în dreptul de azil au

făcut referire la posibile riscuri. În consecință, reclamanții nu erau „solicitanț

i

de azil autentici”, ci „migranț

i obi

ș

nui

ți”, ale căror cereri erau „artific

iale

ș

i

cu mici

ș

anse de reu

șită”.

114.

Guvernul consideră că nu poate fi făcut răspunzător pentru

dificultăț

ile rezultate din propriile alegeri ale reclaman

ț

ilor

și că poziț

ia

adoptată de Curte în cauzele privind solicitanț

i de azi

l încurajează migranț

ii

să „abuzeze de dreptul de azil”.

ține că persoana aflată sub jurisdicț

ia unui stat nu este în mod

necesar „în mâinile autorităților” și că reclamanții ar fi trebuit să aibă

cuno

ș

tin

ță de faptul că nu deț

ineau documentele necesare

ș

i nu aveau motive

valabile pentru a intra în Rusia. Guvernul consideră că, încercând în mod

deliberat să intre pe teritoriul Rusiei fără a avea vize valabile și fără motive

admisibile pentru a fi considera

ț

i refugia

ț

i, reclaman

ții au încălcat prevederile

dreptului rusesc

ș

i au consim

țit să fie lipsiț

i de libertatea lor. Cererile de azil

formulate de reclaman

ț

i aveau pu

ț

ine

ș

anse de reu

șită ș

i, în consecin

ță,

decizia autorităț

ilor ruse

ș

ti de a le examina nu îi obliga pe ace

știa să rămân în

zona de tranzit a aeroportului. Guvernul mai invocă marja de apreciere de

care se bucură statele la adoptarea deciziilor de a acorda sau nu azil.

Concluzionează că a

rt. 5 nu este aplicabil în spe

ță.

vernul mai face referire la „dreptul inerent ș

i suveran [al statului]

de a controla intrarea

ș

i

șederea străinilor pe teritoriul său” și arată că

pa

ș

apoartele reclaman

ților nu au fost ridicate. Mai adaugă că reclamanț

ii nu

au făcut obiectul vreunei proceduri de returnare, expulzare sau extrădare.

Explicând că aceștia erau liberi să părăsească Rusia în orice moment –

ceea

ce în final au

și făcut – consideră că nu a avut loc o lipsire de libertate

.

117.

Guvernul arată că străinul căruia un stat îi interzice intrarea pe

teritoriul său este obligat să

-

l părăsească. Admite că, în cazul în care un

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

18

solicitant de azil care îndepline

ș

te criteriile defini

ț

iei de refugiat enun

ț

ate în

Conven

ț

ia de la Geneva este ob

ligat să se întoarcă într

-o

țară unde afirmă că

a fost persecutat, acest lucru ar putea ridica o problemă din punctul de vedere

al art. 3 din Conven

ț

ie, dar doar în cazul unei plângeri pertinente formulate

de persoana respectivă.

șează pe de altă parte Curții „inventarea” unui nou

drept în contextul Conven

ț

iei

–

în privin

ța căreia subliniază că nu garantea

ză

dreptul la azil

–, drept care impune statelor să permită accesul pe teritoriul lor

oricărui solicitant de azil. Conchide că, în speță, nu a fost încălcat a

rt. 5 §

1.

C. Ter

ț

ii intervenien

ț

i

1. UNHCR

țiile sale, UNHCR examinează cadrul juridic ș

i practica

juridică interne aplicabile soluționării cererilor de azil

formulate de persoane

aflate în zonele de tranzit aeroportuare ale Federa

ț

iei Ruse

ș

i expune

interpretarea sa a principiilor de drept intern

a

ț

ional relevante

.

120.

Arată că dreptul rusesc nu conț

ine prevederi privind motivele

ș

i

durata pentru care persoanele pot fi re

ț

inute în zonele frontaliere

ș

i de tranzit,

nu con

ț

ine garan

ț

ii procedurale pentru solicitan

ț

ii de azil la frontiere

ș

i nici

nu prevede posibilitatea unei ac

ț

iuni în justi

ț

ie în cazul persoanelor obligate

astfel să nu părăsească zona de tranzit. Potrivit UNHCR, co

ndiț

iile de

ș

edere

în zonele respective nu sunt reglementate prin dreptul intern, iar legisla

ț

ia

rusească nu încredințează niciunei autorităț

i publice responsabilitatea de a

asigura minima îngrijire a solicita

n

ț

ilor de azil în zonele de tranzit.

121.

UNHCR arată că autorităț

ile competente în materie de migra

ț

ie nu au

personal în zonele de tranzit, acestea aflându-se integral sub controlul poli

ț

iei

de fro

ntieră. Adaugă că aceasta nu decide dacă este sau nu cazul reț

inerii unei

persoane în zona de tranzit, ci doar o împiedică să treacă de controlul

pa

ș

apoartelor; poli

ția de frontieră poate, de asemenea, fără să se justifice, să

refuze să primească un dosar privind o cerere de azil cu care este sesizată.

Potrivit UNHCR, atât timp cât rămân înt

r

-

o incertitudine juridică chiar și după

întocmirea în beneficiul lor a unui certificat pentru examinarea cererii,

solicitan

ț

ii de azil afla

ț

i în zonele de tranzit sunt priva

ț

i de drepturile minime

garantate prin Legea privind refugia

ț

ii. Ace

ș

tia nu-

și pot exercita de o manieră

efectivă dreptul de a contesta în cazul respingerii cererii lor în primă instanță.

122.

UNHCR arată că solicitanț

ii de azil afla

ț

i în zonele de tranzit sunt

lipsi

ț

i de intimitate

și de acces la aer liber, hrană ș

i la asisten

ță socială ș

i

medicală. Perioada în care solicitanții de azil trebuie să îndure aceste lipsuri

poate fi prelungită, o procedură de azil putând dura, incluzând și căile de atac,

o perioadă medie de 1

-2 ani.

123.

UNHCR adaugă că, atunci când este aplicată, detenț

ia solicitan

ț

ilor

de a

zil trebuie să fie justificată în temeiul principiilor necesită

ț

ii, caracterulu

i

rezonabil

ș

i propor

ționalităț

ii, precum

și să fie încadrată de un ansamblu de

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

19

garan

ț

ii procedurale importante, toate acestea lipsind, în opinia sa, în cazul

persoanelor supuse deten

ț

iei în zonele de tranzit aeroportuare ale Federa

ț

iei

Ruse.

m

aghiar

maghiar sus

ț

ine în fa

ța Marii Camere că dreptul

interna

țional contemporan nu consacră dreptul solicitanț

ilor de azil de a alege

o

țară

pentru depunerea cererii (

asylum shopping

), chiar dacă UNHCR și „alte

organiz

a

ții de apărare a drepturilor refugiaților” pledează pentru

recuno

a

ș

terea unui asemenea drept

.

125.

Consideră că nu există dreptul la acordarea azilului. A

rt. 14

din

Declara

ția universală a drepturilor omului garantează că orice persoană are

dreptul de a beneficia de azil, iar art. 12 pct. 2 din Pactul interna

ț

ional cu

privire la drepturile civile

ș

i politice

ș

i art.

2 §

2 din Protocolul nr.

4 la

Conven

ție proclamă dreptul oricărei persoane de a

-

și părăsi liberă țara, însă

dreptul intern

a

ț

ional nu recunoa

ș

te dreptul de a intra într-o

țară pentru a

solicita azil.

Mai consideră că practica care constă în alegerea de către

solicitan

ț

ii de azil a

țării

în care depun cererea lor, contribuie la criminalitatea

organizată internațională și agravează „criza migrației” europeană. Conve

nț

ia

„nu conferă dreptul de a intra pe teritoriul unui stat ș

i angajarea în mod

automat a deplinei sale jurisdic

ții”, iar prag

ul de aplicare a art. 3

ș

i art. 5

ș

i a

cerin

ț

elor enun

țate de articolele respective lasă „o marjă largă de interpret

are

în lumina art. 1 de la Conven

ție”.

D. Apreciere

a

Cur

ț

ii

ț

ii preliminare

a) Cu

privire la obiectul litigiului

126.

Curtea ia notă de preocupările exprimate de guvernele rus ș

i maghiar

în observa

ț

iile prezentate

și admite că speț

a de fa

ță trebuie avută în vedere în

contextul dificultăț

ilor practice, administrative, bugetare

ș

i juridice cu care se

confruntă

statele membre ca o conseci

n

ță a afluxului de refugiaț

i

ș

i migran

ț

i.

Cu toate acestea, consideră că, în mod contrar susț

inerilor guvernelor rus

ș

i

maghiar în f

a

ț

a Marii Camere, cauza nu pri

ve

ș

te aspectul existen

ț

ei, în dreptul

interna

ț

ional contemporan, a unui drept la azil ca atare sau a unui drept de a

alege în mod liber

ț

ara pentru introducerea unei cereri de azil.

principale ale Camerei nu s-

au referit la faptul că

niciunuia dintre reclaman

ț

i nu i-a fost acordat azil în Rusia, ci la lipsa bazei

legale de natură a legitima reținerea lor îndelungată în zona de tranzit a

aeroportului

ș

i la neîndeplinirea obliga

ț

iei de îngrijire a nevoilor lor esen

ț

iale

pe durata examinării cererilor lor.

Curtea reaminte

ște că scopul pentru care a

luat na

ș

tere Conven

ț

ia a fost acela de a stabili standarde minimale. Dreptul de

ca libertatea să nu fie restrânsă decât în temeiul legii ș

i dreptul persoanei

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

20

de

ț

inute aflate sub controlul statului de a beneficia de condi

ț

ii umane de

deten

ție reprezintă garanții minimale de care trebuie să se bucure orice

persoană aflată sub jurisdicț

ia unui stat membru, în pofida cre

șterii „crizei

migra

ției” în Europa.

128.

Prin urmare, Curtea trebuie să ve

rifice, în spe

ță, dacă guvernul pârât

a respectat aceste obliga

ț

ii ce decurg din Conven

ț

ie.

b) Art.

1 din Conv

en

ț

ie

129.

În primul rând, este necesar să se determine dacă reclamanț

ii s-au

aflat sub jurisdic

ț

ia Rusiei în sensul art.

1 din Conven

ț

ie. Curtea re

ț

ine în

această privință că, pe toată durata faptelor în cauză, reclamanț

ii au fost fizic

preze

n

ț

i pe teritoriul Rusiei

și sub controlul autorităț

ilor ruse

ș

ti.

130.

Curtea reafirmă că un aeroport aflat

pe teritoriul unui stat face parte

din punct de vedere juridic din teritoriul statului respectiv, chiar dacă este

un

aeroport inter

na

ț

ional (

Amuur împotriva Fran

ț

ei

, 25 iunie 1996, pct. 41

ș

i 43

-

45,

Culegere de hotărâri ș

i decizii

1996-III,

Shamsa împotriva Poloniei

,

nr. 45355/99

ș

i 45357/99, pct. 45, 27 noiembrie 2003,

Riad

ș

i Idiab împotriva

Belgiei

, nr.

29787/03

ș

i 29810/03, pct.

68, 24 ianuarie 2008,

Rashed

împotriva Republicii Ceh

e

, nr.

298/07, pct.

70, 27 noiembrie 2008,

Abou

Amer împotriva României

, nr. 14521/03, pct. 39, 24 mai 2011).

ținut că guvernul rus nu a negat în faț

a Marii Camere faptul

că zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo face parte din teritoriul

Rusiei. Acesta nu a contestat nici

faptul că reclamanț

ii s-au aflat sub controlul

autorităț

ilor ruse

ști pe toată perioada în cauză (supra,

pct.

115).

132.

Curtea concluzionează că

reclaman

ț

ii se aflau sub jurisdic

ț

ia Rusiei

la momentul faptelor în cauză.

5 § 1

a) Cu

privire la aplicabilitatea art. 5 § 1

i. Principii generale

133.

Proclamând „dreptul la libertate”, a

rt. 5 §

1 vizează libertatea fizică a

persoanei. Prin urmare, dispozi

ția nu se referă la simplele restrângeri ale

libertăț

ii de circula

ț

ie, care sunt reglementate la art. 2 din Protocolul nr. 4 la

Conven

ț

ie. Clasificarea în una sau alta dintre aceste categorii este uneori

dificilă deoarece în anumite

cazuri izolate este vorba doar de o chestiune de

apreciere, însă Curtea nu poate evita o alegere de care depinde, în esență,

aplicabilitatea sau inaplicabilitatea art.

5 din Conven

ț

ie [

Khlaifia

ș

i al

ț

ii

împotriva Italiei

(MC), nr. 16483/12, pct. 64, 15 decembrie 2016, cu trimiteri

suplimentare].

ște că, pentru a determina dacă un individ este „lipsit

de libertate” în sensul a

rt.

5, se pleacă de la situația concretă ș

i se ia în

considerare un ansamblu de criterii cum ar fi natura, durata, efectele

ș

i

modalitățile de executare ale măsurii în cauză [

Nada împotriva Elve

ț

iei

(MC),

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

21

nr. 10593/08,

pct. 225,

CEDO 2012,

ș

i

Gahramanov împotriva

Azerbaidjanului

(dec.), nr.

26291/06, pct.

40, 15 octombrie 2013]. Între

lipsirea de libertate

și restrângerea libertății nu există decât o diferență de grad

sau de intensitate, nu de natură sau de esență [

De Tommaso împotriva Italiei

(MC), nr. 43395/09, pct. 80, 23 februarie 2017, cu trimiterile citate, precum

ș

i

Kasparov împotriva Rusiei

, nr. 53659/07, pct. 36, 11 octombrie 2016].

ș

te situa

ț

iile în care se pot afla solicitan

ț

ii de azil,

Curtea consideră că,

atunci când face diferen

ța dintre restrângerea libertăț

ii

de circula

ț

ie

și lipsirea de libertate, trebuie urmată o abordare pragmatică ș

i

realistă ț

inând cont de condi

ț

iile

și provocările actuale. Este necesar, în

special, să fie recunoscut dreptul statelor, sub rezerva respectării obligaț

iilor

lor interna

ț

ionale, de a controla frontierele proprii

și de a lua măsuri contra

străinilor care se sustrag restrângerilor impuse regimului imigraț

iei.

136.

Clarificarea aspectului dacă menț

inerea unei persoane în zona

interna

țională a unui aeroport echivalează cu lipsirea sa de libertate a fost

examinată în mai multe cauze

[a se vedea, între altele,

Amuur

, citată anterior,

pct. 43,

Shamsa

, citată anterior,

pct. 47,

Mogo

ș

împotriva României

(dec.),

nr. 20420/02,

6 mai 2004,

Mahdid

ș

i Haddar împotriva Austriei

(dec.),

nr. 74762/01,

CEDO 2005-XIII

(extrase),

Riad

ș

i Idiab

, citată anterior,

pct. 68,

Nolan

ș

i K. împotriva Rusiei

, nr. 2512/04, pct. 93-96, 12 februarie

2009,

Gahramanov

, citată anterior,

pct. 35-47].

pct.

43 din hotărârea

Ammur

, Curtea se exprimă după cum

urmează;

„[M]enținerea străinilor în zona internațională presupune o restrângere a libertăț

ii, dar

c

are nu este comparabilă cu cea din centrele de detenție pentru străini în aș

teptare

a

expulzării. Însoțită de garanții adecvate pentru persoanele în cauză, o asemenea

men

ținere nu este acceptabilă decât pentru a permite statelor să combată imigraț

ia

clandestină respectând obligaț

iile lor interna

ț

ionale, în special cele în temeiul

Conve

n

ț

iei de la Geneva din 1951 privind statut

ul refugia

ț

ilor

ș

i Conv

en

ț

iei europene

a

drepturilor omului; preocupările legitime ale statelor de a dejuca tentative din ce în

ce

mai frecvente de a se sustrage de la restrângerile impuse regimului imigra

ț

iei nu trebuie

să

-i priveze pe solicitan

ț

ii de azil de pr

otec

ția acordată prin convenț

iile respective.

O asemenea men

ținere nu trebuie prelungită excesiv deoarece riscă să trans

forme o

simplă restrângere a libertăț

ii

– inevitabilă în vederea organizării materiale a repatrierii

străinului sau, dacă acesta a solicitat azil, pe durata examinării cererii de admitere pe

teritoriu a titularului de azil

–

în lipsire de libertate. În ace

astă privință, trebuie să se țină

seama de faptul că o asemenea măsură se aplică nu unor persoane care au comis fapte

penale, ci unor străini care, temându

-se pentru v

ia

ț

a lor,

î

și părăsesc propria țar

ă.

În cazul în care, prin for

ța împrejurărilor, decizia

de men

ținere trebuie luată de

autorită

ț

ile administrative sau de p

oli

ție, prelungirea acesteia trebuie supusă exam

inării

cât mai rapide a unei instan

țe, apărătorul tradițional al libertăț

ilor individuale.

Men

ținerea respectivă nu trebuie să

-l priveze pe solicitantul de azil, înainte de toate

ș

i

mai ales, de dreptul a avea acces efectiv la procedura de stabilire a statutului de

refugiat.

”

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

22

138.

Pentru a distinge între restrângerea libertăț

ii de circula

ț

ie

ș

i lipsirea

de libertate în contextul men

ținerii străinilor în zonele de tranzit aeroportuare

sau în centrele de primire instalate în scopul identificării și înregistrării

migran

ț

ilor, Curtea

ț

ine cont de o serie de factori ce pot fi rezuma

ț

i astfel: i)

situa

ț

ia personal

ă a reclamanț

ilor

și alegerile făcute de aceș

tia; ii) regimul

juridic aplicabil în

țara în cauză ș

i scopul acestuia; iii) durata men

ț

inerii,

considerată în special în contextul obiectivului urmărit ș

i al protec

ț

iei

procedurale de care reclaman

ții se bucură

la momentul evenimentelor; iv)

natura

ș

i gradul restrângerilor impuse în mod concret reclaman

ț

ilor sau

suferite efectiv de către aceș

tia (a se vedea cauzele citate în cele 3 paragrafe

precedente)

.

139.

Curtea consideră că factorii

prezenta

ț

i mai sus sunt, de asemenea,

mutatis mutandis

releva

n

ț

i în spe

ță.

ii.

Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

)

Situa

ția personală a reclamanț

ilor

și alegerile făcute de aceș

tia

140.

Curtea observă că cei 4

reclaman

ți au intrat în aeroport de o manieră

involuntară, dar fără intervenția vreunei autorităț

i ruse

ști, fie pentru că li s

-a

refuzat dreptul de a intra pe teritoriul

țării unde intenționau să ajungă, fie

pentru că au fost expulzaț

i în Rusia. Constrân

ș

i

de împrejurări, toț

i au decis

să solicite azil în Rusia. Deș

i acest fapt nu exclude posibilitatea ca reclaman

ț

ii

să se afle în situaț

ia de lipsire de libertate

de facto

după intrarea lor, Curtea

consideră că elementul respectiv este relevant ș

i trebuie examinat în cadrul

tuturor circumstan

ț

elor cauzei.

141.

În această privință, este adevărat că, în mai multe cauze, Curtea a

hotărât că lipsirea de libertate poate presupune încălcarea a

rt.

5 chiar dacă

persoana în cauză a consimț

it, s

ubliniind că dreptul la libertate are o prea mare

importan

ță pentru ca o persoană să piardă beneficiul protecț

iei oferit de

Conven

ție doar pentru simplul fapt că s

-

a predat singură [

De Wilde, Ooms

ș

i

Versyp împotriva Belgiei

, 18 iunie 1971, pct. 65, seria A nr. 12,

I.I. împotriva

Bulgariei

, nr.

44082/98, pct.

84-87, 9 iunie 2005,

Osypenko împotriva

Ucrainei

, nr.

4634/04, pct.

48, 9 noiembrie 2010,

Venskutė împotriva

Lituaniei

, nr.

10645/08, pct.

72, 11 decembrie 2012,

Buzadji împotriva

Republicii Moldova

(MC), nr. 23755/07, pct. 106-110, 5 iulie 2016]. Cu toate

acestea, cauzele respective se refereau fie la situa

ț

ii în care lipsirea de libertate

era prevăzută de lege, fie la situaț

ii în care reclaman

ții trebuiau să respecte o

obliga

ț

ie, cum ar fi, printre altele, de a se prezenta la penitenciar sau

la sec

ț

ia

de poli

ție în vederea încarcerării sau măsura arestului la domiciliu. Curtea

consideră că situația este diferită în cauză, întrucât reclamanț

ii nu aveau nicio

legătură preexistentă cu statul în cauză ș

i nicio obliga

ț

ie de respectat, ci

ace

ș

tia au solicitat din proprie ini

țiativă să intre pe teritoriul statului respectiv

pentru a solicita azil. Într-un asemenea caz, punctul de plecare pentru analiza

personală a reclamanț

ilor fa

ță de autorităț

i este complet diferit.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

23

ță, ț

inând cont de ceea ce se

ș

tie despre reclaman

ț

i

ș

i de

călătoriile acestora, precum și de faptul că nu au ajuns în Rusia în urma unui

pericol direct

ș

i imediat pentru via

ța sau sănătatea lor, ci mai degrabă ca

urmare a unor împrejurări excepționale ale rutelor lor de călătorie, nu este

nicio îndoială că persoanele în cauză au intrat pe Aer

oportul Sheremetyevo

de o manieră involuntară, însă fără intervenția autorităț

ilor ruse

ș

ti. Prin

urmare, este clar, în orice caz, că autoritățile erau îndreptățite să efectueze

verificările necesare și să examineze cererile reclamanț

ilor înainte de a decide

dacă le admit sau nu.

)

Regimul juridic aplicabil, scopul acestuia

ș

i durata men

ț

inerii în zona de

tranzit, considerată în special în contextul obiectivului urmărit ș

i al

prote

c

ț

iei procedurale ce decurge din regimul r

espectiv

ținut de asemenea că raț

iunea de a fi

ș

i

scopul regimului juridic intern aplicabil zonei de tranzit a Aeroportului

Sheremetyevo erau înfiin

ț

area unei zone de a

ș

teptare în care solicitan

ț

ii de

azil să rămână cât timp autorităț

il

e decid dacă îi admit în Rusia sau nu (supra,

pct. 99-

100). Trebuie arătat, deși acest element nu este decisiv în sine, că

autorităț

ile ruse

ști nu au încercat să îi lipsească pe reclamanț

i de libertatea lor

ș

i le-

au refuzat intrarea încă de la început (supra,

pct. 14,

20, 29

ș

i 39).

Reclaman

ții au rămas în zona de tranzit în principal deoarece aș

teptau

solu

ț

ionarea procedurilor de azil pe care le ini

țiaseră (supra,

pct. 46-96).

ptul statelor de a controla intrarea străinilor pe teritoriul lor

implică obligatoriu posibilitatea de condiț

ionare a autoriza

ț

iei de intrare de

îndeplinirea cerin

ț

elor aplicabile. Prin urmare, în lipsa altor factori

semnificativi, nu constituie o lipsire

de libertate imputabilă statului situaț

ia

unei persoane care a solicitat intrarea

ș

i care a

șteaptă o perioadă scurtă ca

autoritățile să verifice dacă trebuie să i se recunoască un asemenea drept.

Într-

un asemenea caz, autorităț

ile nu fac nimic altceva decâ

t să răspundă,

efectuând verificările necesare, solicitării persoanei interesate de a intra în

țară (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Gahramanov

, citată anterior,

pct. 35-47;

a

se vedea, de asemenea,

Mahdid

ș

i Haddar

, decizie citată anterior, unde

cererile de azil formulate de reclaman

ț

i într-

o zonă de tranzit aeroportuară au

fost respinse în 3 zile, iar Curtea,

ț

inând cont de factori suplimentari, cum ar

fi faptul că reclamanț

ii nu s-au aflat sub controlul constant al poli

ț

iei, a

concluzionat că nu a avut loc

o lipsire de libertate).

145.

Trebuie determinat, de asemenea, dacă, în conformitate cu scopul

regimului juridic în vigoare, au existat garan

ț

ii procedurale pentru

solu

ț

ionarea cererilor de azil formulate de reclaman

ț

i

ș

i dispozi

ț

ii interne prin

care era stabilită o durată maximă a ș

ederii în zona de tranzit, precum

și dac

ă

atât unele, cât

ș

i celelalte au fost aplicate în spe

ță.

146.

În prezenta cauză, Curtea reține, pe de o parte, că Guvernul nu a p

utut

să indice o dispoziție din dreptul intern prin care este stabilită perioada

maximă în care reclamanț

ii puteau fi men

ț

inu

ț

i în zona de tranzi

t

și, pe de altă

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

24

parte, că, nerespectând reglementările din dreptul rusesc conform cărora orice

solicitant de azil are dreptul la eliberarea unui certificat pentru examinarea

cererii

ș

i la plasarea într-

un centru de primire temporară pe durata soluționării

dosarului său (supra,

pct. 99-100

ș

i, pentru compara

ț

ie,

Riad

ș

i Idiab

, citată

anterior, pct

.

101), reclaman

ț

i

i au fost lăsați, în principal, să se descur

ce

singuri în zona de tranzit.

Autorităț

ile ruse

ști nu au recunoscut că ar fi fost în

vreun fel responsabile pentru reclaman

ți, lăsându

-i pe ace

ș

tia într-

un „vid

juridic”, fără nicio posibilitate de a contesta măsurile care le restrângeau

libertatea (supra, pct

.

44). Pe durata

ș

ederii în zona de tranzit, cei patru

reclama

n

ț

i au avut pu

ț

ine informa

ț

ii privind solu

ț

ionarea cererilor lor pentru

o

b

ț

inerea statutului de refugiat

ș

i de azil temporar (supra, pct. 41-44).

jurispruden

ț

a Cur

ț

ii privind re

ținerea străinilor în contextul

imigra

ției, durata restrângerii libertăț

ii de circula

ție în cauză și legătura dintre

actele a

utorităț

ilor

și măsura în litigiu pot avea efect asupra clarificării

aspectului dacă situația trebuie să se transpună într

-o lipsire de libertate sau

nu (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Amuur

, citată anterior,

pct. 43,

Gahramanov

, citată anterior,

pct. 35-47,

ș

i

Mahdid

ș

i Haddar

, citată anterior).

Cu toate acestea, atât timp cât perioada petrecută în zona de tranzit nu

depăș

e

ște semnificativ perioada necesară examinării unei cereri de azil ș

i nu

există nicio împrejurare excepțională, durata reț

inerii nu

trebuie să

cântărească decisiv în analiza aplicabilităț

ii art. 5. Acest lucru este valabil mai

ales în cazul în care persoanele aflate în a

ș

teptarea solu

ționării cererilor lor

de azil beneficiază de drepturi ș

i garan

ții procedurale care le protejează

împotriva perioadelor de a

ș

teptare excesive. Existen

ț

a pe plan intern a unei

reglementări juridice care limitează durata ș

ederii în zona de tranzit are o

importan

ță semnificativă în această privință.

ță, nu se poate afirma că

examinarea cererilor de azil respective

ale reclaman

ț

ilor

ș

i procedurile juridice ulterioare

ș

i conexe au fost rapide,

deoarece Z.A. a petrecut 7 luni

ș

i 19 zile în zona de tranzit a

ș

teptând

solu

ț

ionarea cererii sale (supra, pct. 46-55), M.B., 5 lun

i

ș

i o zi (supra, pct.

57-

64), A.M., un an, 9 luni

ș

i cel pu

ț

in 28 de zile (supra, pct. 66-82), iar domnul

Yasien, 7 luni

ș

i 28 de zile (supra, pct.

83-

95). Curtea consideră, de asemenea,

că situaț

ia reclaman

ț

ilor a fost în mod serios influen

țată de întârzierile ș

i

inac

țiunile care erau în sarcina autorităț

ilor ruse

ș

ti

ș

i nu au fost justificate de

niciun motiv legitim

.

149.

Curtea adaugă că dosarul cauzei nu conț

ine niciun element care ar

indica faptul că reclamanț

ii nu s-au conformat normelor juridice în vigoare

sau că ar fi acț

ionat cu rea-credin

ță în vreun moment al

ș

ederii lor în zona d

e

tranzit sau în vreun stadiu al procedurii interne, făcând mai dificilă, de

exemplu, examinarea cererilor lor de azil (a se vedea, în contrast, cauza

Mahdid

ș

i Haddar

citată anterior, unde reclamanții au rămas în zona

interna

țională a unui aeroport după respingerea cererii lor de azil ș

i

ș

i-au

distrus documentele pentru a constrânge autoritățile să îi primească)

.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

25

)

Natura

ș

i gradul restrângerilor impuse în mod concret reclaman

ț

ilor sau

suferite efectiv de către aceș

tia

li s-

a permis să părăsească zona respectivă pentru a intra pe teritoriul rusesc

(a se compara cu decizia

Mogo

ș

, citată anterior). Nu este nimic surprinzător

aici, având în vedere că scopul zonei de tranzit era chiar acela de a servi ca

loc de a

ș

teptare unde solicitan

ții de azil rămâneau în timpul în care autorită

ț

ile

decideau dacă îi

admit sau nu în Rusia.

151.

Curtea observă, în continuare, că părțile sunt de acord cu faptul că,

de

ș

i reclaman

ții trebuiau să se descurce singuri în perimetrul zonei de tranzit,

restrângerile aduse libertăț

ii lor erau totu

ș

i substan

țiale, având în vedere că

întreaga zonă se afla sub controlul permanent al poliției de frontieră, care

apar

ținea Serviciului Federal de Securitate. Curtea consideră că, la modul

general, date fiind dimensiunea zonei

și modul în care era controlată,

libertatea de circula

ț

ie a reclaman

ților era semnificativ restrânsă, de o manieră

comparabilă cu un regim uș

or de deten

ț

ie specific anumitor structuri

penitenciare.

152.

Rămâne de clarificat aspectul dacă reclamanții puteau părăsi z

ona d

e

tranzit pentru a intra pe teritoriul Rusiei

.

reaminte

ș

te ra

ționamentul din hotărârea

Ammur

, citată

anterior, unde s-

a exprimat după cum urmează: „simpla posibilitate pentru

solicitan

ții de azil de a părăsi volunta

r

ț

ara unde inten

ționează să se refugieze

nu poate exclude o restrângere a libertății”, adăugând că dreptul de a părăsi

țara „are un caracter teoretic dacă nicio țară ce oferă o protecție comparabilă

cu cea scontată în ț

ara unde este solicitat azilul nu es

te dispusă sau pregătită

să

-

i primească” (ibidem,

pct. 48).

154.

În această privință, Curtea observă că, spre deosebire de cum ar fi

trebuit să fie într

-

o zonă de tranzit frontalieră, reclamanț

ii ar fi trebuit, pentru

a părăsi zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo, să efectueze demersuri,

cum ar fi să contacteze companii aeriene, să cumpere bilete sau să solicite

viză, în funcț

ie de destina

ție. Curtea consideră că Guvernul nu a demonstrat

afirma

ția sa, conform căreia, în p

ofida acestor obstacole, reclaman

ț

ii erau

„liberi să părăsească Rusia în orice moment și să meargă unde doreau”. Or,

posibilitatea reală și concretă pentru reclamanți de a părăsi zona de tranzit a

aeroportului fără ca sănătatea sau viața lor să fie expusă unei amenințări

directe, ameni

n

țare care ar fi fost cunoscută de autorități sau ar fi fost adusă

în aten

ția acestora la momentul relevant, ar fi trebuit demonstrată de o

manieră convingătoare.

lumina acestei concluzii

, Curtea nu consideră necesar să

examineze argumentele prezentate de părț

i cu privire la clarificarea aspectului

dacă cererile de azil ale reclamanț

ilor erau întemeiate. Conven

ț

ia nu poate fi

interpretată ca stabilind o asemenea legătură între aplicabilita

tea art. 5

ș

i o

problemă distinctă privind respectarea de către autorităț

i a obliga

ț

iilor ce

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

26

decurg din art.

3 [

Ilias

ș

i Ahmed

(MC), nr.

47287/15, pct.

244-246, 21

noiembrie 2019].

)

Concluzie cu privire la aplicabilitatea art. 5

ță, Curtea consideră că, având în vedere în special lipsa

dispozi

țiilor legale interne prin care să fie stabilită o durată maximă

a ș

ederii

în zonele de tranzit aeroportuare, caracterul în cea mai mare parte nelegal al

ș

ederii reclaman

ț

ilor în Aeroportul Sheremetyevo

și durata sa excesivă,

întârzierile considerabile în examinarea cererilor de azil ale persoanelor în

cauză, caracteristic

ile zonei unde ace

ș

tia au fost men

ț

inu

ț

i, controlul la care

au fost supu

și pe toată perioada relevantă și faptul că nu aveau în practică

nicio posibilitate de a părăsi zona respectivă, reclamanț

ii au fost lipsi

ț

i de

libertatea lor în sensul art. 5. Prin urmare, art. 5 § 1 este aplicabil.

b) Cu

privire la compatibilitatea lipsirii de libertate a reclaman

ț

ilor cu art. 5

en

ț

ie

de libertate a reclaman

ților urmărea să

-

i „împiedice să

pătrundă ilegal pe teritoriu”; prin urmare, trebuie examinată în contextul

primei teze a art.

5 §

1 lit.

f) [

Saadi împotriva Regatului Unit

(MC),

nr. 13229/03, pct. 64-66, CEDO 2008].

158.

Prima întrebare care trebuie pusă Curții este aceea dacă detenț

ia a fost

operată „potrivit căilor legale” în sensul a

rt. 5 § 1 din Conven

ț

ie.

i. Principii generale

§

1 prezintă lista exhaustivă a circumstanț

elor în care

persoanele pot fi lipsite de libertate în mod legal, subîn

ț

elegându-se

că aceste

circumstan

țe impun o interpretare restrânsă, având în vedere faptul că este

vorba de excep

ț

ii de la o garan

ție fundamentală a libertăț

ii individuale [a se

vedea, cu alte trimiteri,

El-Masri împotriva Fostei Republici Iugoslave a

Macedoniei

(MC), nr. 39630/09, pct. 230, CEDO 2012]

.

contractante au dreptul, potrivit unui principiu de drept

interna

țional consacrat, fără a aduce atingere angajamentelor care decurg

pentru acestea din tratate, inclusiv Conven

ț

ia, de a controla intrarea,

ș

ederea

și îndepărtarea neresortisanț

ilor (a se vedea, printre multe altele,

Abdulaziz,

Cabales

ș

i Balkandali împotriva Regatului Unit

, 28 mai 1985, pct. 67, seria

A nr. 94,

ș

i

Chahal împotriva Regatului Unit

, 15 noiembrie 1996, pct. 73,

Culegere

1996-V). Posibilitatea statelor de a-i plasa în det

en

ț

ie pe pote

n

ț

ialii

imigran

ț

i care au solicitat

–

printr-o cerere de azil sau nu

–

autoriza

ț

ia de a

intra în

țară, este un corolar ine

vitabil al dreptului respectiv. Lipsirea de

libertate aplicată solicitanților de azil pentru împiedicarea intrării lor ilegale

pe teritoriul statului nu este în sine contrară dispoziț

iilor Conven

ț

iei (

Saadi

,

citată anterior,

pct. 64-65,

ș

i

Suso Musa împotriva Maltei

, nr.

42337/12,

pct. 89-90, 23 iulie 2013).

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

27

161.

Cu toate acestea, orice lipsire de libertate trebuie operată „potrivit

căilor legale”, în cadrul unei proceduri care răspunde cerinței de „calitate a

legii” și neviciată de elemente arbitrare. În materie

de lipsire de libertate, este

esen

țial să se respecte principiul general al securităț

ii juridice

ș

i, în

consecin

ță, ca legislaț

ia na

țională să definească în mod clar condiț

iile de

deten

ț

ie

și ca legea să fie previzibilă în aplicarea sa (

Khlaifia

ș

i al

ț

ii

, citată

anterior, pct. 92, cu alte trimiteri). În plus, deten

ț

ia unei persoane constituie o

atingere majoră adusă libertăț

ii individuale

și este necesar să fie supusă unui

control riguros.

este pe deplin con

știentă de dificultăț

ile cu care statele

membre se pot confrunta în perioade de sosiri masive de solicitan

ț

i de azil la

frontierele lor. Sub rezerva interdic

ț

iei unor decizii arbitrare, se poate

considera, în mod general, că un regim juridic naț

ional îndepline

ș

te condi

ț

ia

de legalitate enun

țată de această dispoziție dacă prevede pur ș

i simplu, de

exemplu, numele autorităț

ii competente pentru a dispune o lipsire de libertate

în zona de tranzit, forma deciziei, motivele care pot sta la baza acesteia

ș

i

limitele sale, dur

ata maximă a menținerii în zonă ș

i, conform cerin

ț

elor

art. 5 §

4, căile

d

e atac judiciare disponibile.

f) nu interzice statelor să adopte dispoziț

ii interne

care să enunț

e motivele pentru care o asemenea men

ținere poate fi dispusă,

ținând cont de realităț

ile practice ale unui aflux masiv de solicitan

ț

i de azil.

În special, paragraful 1 lit.

f) nu interzice lipsirea de libertate, pentru o

perioadă limitată, în zona de tranzit. O asemenea măsură poate fi justificată

prin motivul că este necesar să fie garantată prezenț

a solicitan

ț

ilor de azil pe

perioada examinării cererilor lor sau prin motivul că trebuie examinată rapid

admisibilitatea cererilor lor de azil

ș

i, în acest scop, au fost înfiin

ț

ate în zona

de tranzit o structură și proceduri adaptate (pentru o abordare comparabilă, a

se vedea

Saadi

, citată anterior,

pct. 80).

ii. Aplicarea acestor principii

ț

ine argumentul reclama

n

ț

ilor

și al UNHCR conform căruia

re

ț

inerea acestora în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo nu a avut

bază legală (supra,

pct. 110). Re

ține, de asemenea, că Guvernul nu a contestat,

în esen

ță, alegația respectivă (supra,

pct. 113-

118). În urma examinării

legisla

ț

iei interne aplicabile (supra, pct. 97-100), Curtea nu a identificat nicio

prevedere care să justifice lipsirea de libertate suferită de reclamanț

i. Prin

urmare, concluzionează că în speță nu a existat o bază legală strict definită

care să autorizeze deten

ț

ia reclaman

ț

ilor.

165.

Această concluzie este suficientă, în sine, pentru constatarea unei

încălcări a a

rt. 5

din Conven

ție. Curtea indică totuși următorii factori

suplimentari, care nu au făcut decât să agraveze situaț

ia reclaman

ț

ilor: astfel

cum reiese din faptele cauzei, accesul acestora la procedura de azil era

împiedicată considerabil de detenț

ia acestora, neexistând în zona de tranzit

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

28

nicio informa

ț

ie privind procedura de cerere de azil în Rusia, iar accesul la

asisten

ță juridică era foart

e

limitat (supra, pct. 42-44).

166.

Curtea observă, de asemenea, că reclamanț

ii au fost în mod serios

întârzia

ț

i în demersurile lor la depunerea

ș

i înregistrarea cererilor de azil

(supra, pct. 46-49, 57-59, 66-67

ș

i 83-85), precum

ș

i

că, în ciuda cererilor

scrise formulate de către aceș

tia

ș

i contrar cerin

țelor legii, autorităț

ile nu le-

au întocmit

ș

i nici eliberat certificatele pentru examinarea cererilor lor (supra,

pct. 49, 51, 59, 60, 68, 71

ș

i 86).

asemenea, arată că anumite decizii ale instanț

elor administrative

ș

i judiciare ruse

ș

ti au fost comunicate reclaman

ț

ilor cu întârziere (supra,

pct. 50, 69, 75

ș

i 88).

ț

ii au fost re

ț

inu

ț

i era în mod evident

inadecvat unei

șederi de lungă durată (infra,

pct. 191-195).

169.

În cele din urmă, duratele ș

ederilor respective ale reclaman

ț

ilor (de la

5 la mai mult de 21 de luni) în zona de tranzit a aeroportului sunt considerabile

și în mod vădit excesive având în vedere natura și obiectul procedurii în cauză

(a se compara cu

Kanagaratnam împotriva Belgie

i

, nr. 15297/09, pct. 94-95,

13 decembrie 2011; a se vedea, de asemenea,

Longa Yonkeu împotriva

Letoniei

, nr. 57229/09, pct.

131, 15 noiembrie 2011, unde durata cumulată a

3 perioade în litigiu de deten

ție fără bază legală a fost de 3 luni ș

i 7 zile,

ș

i

Suso Musa

, citată anterior,

pct.

102, unde perioada în cauză a fost de „mai

mult de 6 luni”).

170.

Astfel cum a constatat Camera, Curtea concluzionează că detenț

ia

reclama

n

ț

ilor în sensul primei teze a art.

5 §

1 lit.

f) a încălcat cerinț

ele

Conven

ț

iei.

171.

Prin urmare, a fost încălcat a

rt. 5 § 1 din Conven

ț

ie fa

ță de

fiecare

reclamant

.

II.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A A

RT. 3

DIN

CONVEN

Ț

IE

ții apreciază condiț

iile materiale ale

ș

ederii lor în zona de

tranzit a Aeroportului Sheremetyevo ca fiind incompatibile cu garan

ț

iile art. 3

din Conven

ț

ie, redactat astfel:

„Nimeni nu poate fi supus torturii ș

i nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau

degradante

.”

A.

Hotărârea Camere

i

173.

Camera a declarat admisibil capătul de cerere al reclamanț

ilor prin

care denun

ț

au condi

ț

iile materiale ale deten

ț

iei lor în zona de tranzit a

aeroportului

.

174.

După ce s

-a referit la standardele consacrate ale Cur

ț

ii privind

condi

ț

iile de deten

ț

ie în general, precum

ș

i la cele relevante în materie de

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

29

re

ținere a străinilor, și după ce a luat notă de normele aplicabile în materie d

e

repartizare a sarcinii probei în cauzele privind condi

ț

iile de deten

ț

ie, Camera

a admis că reclamanții au oferit o descriere credibilă și rezonabil de detalia

tă

a condi

ț

iilor degradante, potrivit acestora, ale deten

ț

iei lor, care constituie o

prezum

ție de rele tratamente. Având în vedere că Guvernul nu a prezentat

nicio descriere a condi

ț

iilor

ș

ederii reclam

an

ț

ilor în zona de tranzit a

aeroportului, Camera a constatat că este stabilit faptul că reclamanț

ii nu au

dispus de paturi individuale

ș

i nici de acces la du

ș

uri sau la echipamente de

bucătărie și a considerat inacceptabil faptul că persoane pot fi deț

inute în

condi

ții caracterizate prin lipsa totală de îngrijire a ne

v

oilor lor esen

ț

iale. S-

a

concluzionat că detenț

ia reclaman

ț

ilor, pe durata mai multor luni

ș

i în condi

ț

ii

inacceptabile, în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo se transpune

într-un tratament inuman

ș

i degradant în sensul art. 3 din Conven

ț

ie.

B. Argum

entele părț

ilor

ț

ii

175.

Reiterând argumentul conform căruia reț

inerea lor în zona de tranzit

se transpune într-o lipsire de libertate, reclaman

ții arată că, potrivit

jurispruden

ț

ei Cur

ții, statul trebuie să asigure că

orice prizonier este de

ț

inu

t

în condi

ții compatibile cu respectarea demnităț

ii umane, precum

și că

men

ținerea străinilor într

-

un anumit loc trebuie să se facă după standarde

adecvate.

Adaugă că șederea lor în zona de tranzit a durat o lungă perioadă de

timp, în condi

ț

ii inacceptabile

ș

i contrar voin

ț

ei lor, în timp ce le era imposibil

să se întoarcă în țările lor de origine.

Reclaman

ții concluzionează că a fost

încălcat a

rt. 3 din Conven

ț

ie.

ține că persoana aflată sub jurisdicț

ia unui stat nu este în

mod necesar „în mâinile autorităților”. Arată că, în lipsa unei încălcări a a

rt. 5

ț

ie în contextul art. 3 fa

ță de reclamanți, a căror situaț

ie

dificilă se datorează doar propriilor lor a

c

ț

iuni.

177.

Guvernul argumentează că nu există dreptul la azil ș

i nici, în

consecin

ță, obligații conexe ale statelor, însă acestea pot acorda în schimb o

„protecție corespunzătoare” persoanelor care fug de persecuț

ii.

Apreciază că

reclama

n

ț

ii din prezenta spe

ță nu au acționat cu bună

-credin

ță solicitând azil,

ace

știa ar fi trebuit să știe că nu puteau pretinde protecția respectivă și că nu

vor fi autoriza

ți să intre în Rusia. A concluzionat că nu există o încălcare a

art. 3 din Conven

ț

ie în cazul de fa

ță.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

30

C. Ter

ț

ul intervenient

ț

iile sale condi

ț

iile materiale de

ș

edere ale

solicitan

ț

ilor de azil în zonele de tranzit aeroportuare în Rusia.

rusesc nu con

ț

ine nicio dispozi

ț

ie pentru reglementarea

condi

ț

iilor de

ș

edere în zonele de tranzit aeroportuare. Aceste condi

ț

ii nu s-

au îmbunătăț

it în cursul ultimilor ani. Solicitan

ț

ii de azil bloca

ț

i în zonele

respective nu aveau intimitate

ș

i nici

acces la aer liber, hrană sau la asistență

medicală sau socială. Erau obligați să rămână în părț

ile publice ale zonelor de

tranzit, fără cel mai mic acces la instalaț

ii sanitare,

și nu aveau altă opț

iune

decât să doarmă chiar pe podea. UNHCR a distribuit în fiecare săptămână

produse destinate consumului curent, precum

și lenjerie de pat, îmbrăcăminte

și produse de igienă.

180. UNHCR

arată că dreptul rusesc nu atribuie niciunei autorităț

i publice

responsabilitatea de a asigura minima îngrijire a solicitan

ț

ilor de azil în zonel

e

de tranzit. Adaugă că perioada în care solicitanții de azil trebuie să îndure

aceste lipsuri poate fi prelungită, o procedură de azil putând dura, incluzâ

nd

și căile de atac, o perioadă medie de

1

-2 ani.

D. Apreciere

a

Cur

ț

ii

generale

181.

Relele tratamente trebuie să atingă un prag minim de gravitate pentru

a intra în domeniul de aplicare al art. 3. Aprecierea acestui prag minim este

relativă în esență; ea depinde de ansamblul de date ale cauzei, în special de

durata tratamentului

ș

i de efectele sale fizice sau mentale precum

ș

i, uneori,

de sex, vârstă și starea de sănătate a victimei. În ceea ce priveș

te re

ț

inerea

solicitan

ț

ilor de azil

ș

i condi

ț

iile lor de via

ță în acest context, Curtea a rezumat

principiile generale relevante în cauza

Khlaifia

ș

i al

ț

ii

(citată anterior,

pct. 158-169).

ție impune statului să se asigure că

orice deten

ț

ie

are loc în condi

ții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, că

modalitățile de executare a măsurii nu supun persoana în cauză unei suferinț

e

sau unei încercări cu o intensitate care depăș

e

ș

te nivelul inevitabil de suferin

ță

inerent dete

n

ț

iei

și că, ț

inând seama de cerin

ț

ele practice din închisoare,

sănătatea ș

i confortul de

ținutului sunt asigurate în mod corespunzător [

Kudła

împotriva Poloniei

(MC), nr. 30210/96, pct. 94, CEDO 2000-XI].

ș

te re

ținerea străinilor ș

i a solicitan

ț

ilor de azil, Curtea

reaminte

ște că, astfel cum a hotărât în cauza

M.S.S. împotriva

Belgiei

ș

i

Greciei

(MC), nr.

30696/09, pct.

216-218, CEDO 2011 (a se vedea, de

asemenea,

Dougoz împotriva Greciei

, nr. 40907/98, pct. 44, CEDO 2001-II,

Kaja împotriva Greciei

, nr.

32927/03, pct.

45-46, 27 iulie 2006,

S.D.

împotriva Greciei,

nr. 53541/07, pct. 45-48, 11 iunie 2009,

Mahamed Jama

împotriva Maltei

, nr.

10290/13, pct.

86-89, 26 noiembrie 2015,

Khlaifia

ș

i

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

31

al

ț

ii

, citată anterior,

pct. 163-167,

Boudraa împotriva Turciei

, nr. 1009/16,

pct. 28-29, 28 noiembrie 2017,

S.F.

ș

i al

ț

ii împotriva Bulgariei

, nr. 8138/16,

pct. 78-83, 7 decembrie 2017), decurge din art.

3 că o asemenea lipsire de

libertate trebuie înso

țită de

garan

ț

ii adecvate oferite persoanelor care fac

obiectul acesteia

și că este acceptabilă doar pentru a permite statelor să

combată imigrația ilegală, respectând

u

-

și totodată angajamentel

e

interna

ț

ionale

și fără să

-i priveze pe solicitan

ț

ii de azil de protec

ția acordată

prin Conven

ț

ia de la Geneva din 1951 privind statutul refugia

ț

ilor

ș

i

Conven

ția europeană a drepturilor omului (a se vedea, de asemenea,

Rahimi

împotriva Greciei

, nr.

8687/08, pct.

62, 5 aprilie 2011,

ș

i

Khlaifia

ș

i al

ț

ii

,

citată anterior,

pct. 162, în contextul obliga

ț

iilor pozitive fa

ță de resortisanț

i

străini ce așteaptă eliberarea vizei de tranzit, ș

i

Shioshvili

ș

i al

ț

ii împotriva

Rusiei

, nr. 19356/07, pct. 83-86, 20 decembrie 2016).

184.

Preocuparea legitimă a statelor de a dejuca tentativele tot mai

frecvente de eludare a restric

ț

iilor aplicate imigra

ției nu trebuie să priveze

solicitan

ț

ii de azil de protec

ția acordată de aceste convenț

ii (

Amuur

, citată

anterior, pct. 43).

185.

Curtea trebuie să țină seama de situația specială a persoanelor în

cauză atunci când trebuie să aprecieze modalitățile de executare a măsurii în

litigiu în raport cu dispozi

ț

iile Conven

ț

iei (

Riad

ș

i Idiab

, citată anterior,

pct. 100).

Statele trebuie să ia în considerare, în special, a

rt. 3 din Conven

ț

ie,

care consacră una dintre valorile fundamentale ale societăț

ilor democratice

ș

i

interzice în termeni absolu

ț

i tortura

ș

i tratamentele inumane ori degradate,

indiferent de circumstan

ț

e

ș

i ac

ț

iunile victimei [a se vedea, printre altele,

Labita împotriva Italiei

(MC), nr. 26772/95, pct. 119, CEDO 2000-IV].

reaminte

ște că, dincolo de necesitatea de a dispune de un

spa

ț

iu personal suficient,

ș

i alte aspecte ale condi

ț

iilor materiale de deten

ț

ie

sunt relevante pentru evaluarea respectării a

rt. 3 în asemenea cazuri. Aceste

elemente relevante includ accesul la un loc de plimbare exterior, accesul la

aer

și lumină naturală, aerisirea încăperilor ș

i respectarea normelor sanitare

ș

i

a condi

țiilor de igienă elementare (a se vedea, de exemplu,

S.D. împotriva

Greciei

, citată anterior,

pct. 49-54,

Tabesh împotriva Greciei

, nr.

8256/07

,

pct. 38-44, 26 noiembrie 2009,

A.A. împotriva Greciei

, nr. 2186/08, pct. 57-

65, 22 iulie 2010,

E.A. împotriva Greciei

, nr. 74308/10, pct. 50-51, 30 iulie

2015,

Abdi Mahamud împotriva Maltei

, nr. 56796/13, pct. 89-90, 3 mai 2016,

Alimov împotriva Turciei

, nr.

14344/13, pct.

84-85, 6 septembrie 2016,

Abdullahi Elmi

ș

i Aweys Abubakar împotriva Maltei

, nr.

25794/13

ș

i

28151/13, pct. 113-114, 22 noiembrie 2016,

ș

i

Khlaifia

ș

i al

ț

ii

, citată anterior,

pct. 167).

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

32

acestor principii

187.

Curtea observă, pentru început, că multe state părț

i la Conven

ț

ie se

confruntă în prezent cu dificultăț

i considerabile pentru a face fa

ță afluxului

crescător de migranț

i

ș

i solicitan

ț

i de azil.

Curtea nu subestimează sarcina ș

i

presiunea cu care această situație împovărează țările în cauză ș

i este

con

știentă, în special, de dificultăț

ile întâmpinate la sosirea migran

ț

ilor

ș

i

solicitan

ț

ilor de azil pe marile aeroporturi interna

ț

ionale.

188.

În această privință, Curtea consideră că trebuie reamintit totuși că

interzicea tratamentelor inumane

și degradante este o valoare fundamentală a

societăț

ilor democratice. De asemenea, este o valoare a civiliza

ț

iei strâns

legată de respectarea demnităț

ii umane, care constituie elementul central al

Conven

ț

iei. Interdic

ția în cauză are un caracter absolut, deoarece nu admite

nicio derogare, chiar

ș

i în cazul unui pericol public care amenin

ță viaț

a

na

ț

iunii, chiar

și în cele mai dificile împrejurări, precum combaterea

terorismului

ș

i a crimei organizate, independent de conduita persoanei în

cauză (

Khlaifia

ș

i al

ț

ii

, citată anterior,

pct. 158, cu alte trimiteri). Prin urmare,

dificultăț

ile men

ț

ionate la paragraful precedent nu pot exonera un stat de

obliga

ț

iile sale decurgând din art. 3.

189.

Având în vedere constatarea sa, conform căreia ș

ederea reclaman

ț

ilor

în zona de tranzit a aeroportului se transpune într-o lipsire de libertate (supra,

pct.

156), Curtea trebuie să examineze, în cauză, detenț

ia reclaman

ț

ilor în

func

ț

ie de dispozi

ț

iile Conven

ț

iei

și să determine, în special, dacă reclamanț

ii

au fost de

ț

inu

ț

i în condi

ții compatibile cu respectarea demnităț

ii umane (

Riad

ș

i Idiab

, citată anterior,

pct. 100,

Khlaifia

ș

i al

ț

ii

, citată anterior,

pct. 162).

190.

Este important de arătat că reclamanții au oferit o descriere credibilă

și rezonabil de detaliată a condiț

iilor

ș

ederii lor în zona de tranzit a

aeroportului. Această descriere este coroborată de constatările UNHCR

(supra, pct. 122, 179

ș

i 180)

și nu a fost contestată explicit de către Guvern.

Prin urmare, Curtea consideră această descriere ca fiind exactă în aplicarea

standardului probei consacrate în jurispruden

ț

a sa în materie de condi

ț

ii de

deten

ț

ie [

Muršić

împotriva Croa

ț

iei

(MC), nr.

7334/13, pct.

128, 20

octombrie 2016; a se vedea, de asemenea,

Ananyev

ș

i al

ț

ii împotriva Rusiei

,

nr. 42525/07

ș

i 60800/08, pct. 121-123, 10 ianuarie 2012].

dispune, Curtea consideră că este evident

că, în cauză, condiț

iile

ș

ederii reclam

an

ț

ilor în zona de tranzit a Aeroportului

Sheremetyevo erau inadecvate unei

ș

ederi for

țate de lungă durată.

Astfel,

consideră că situația în care o persoană este constrânsă, p

e durata mai multor

luni, să doarmă pe podea într

-

o zonă de tranzit aeroportuară permanent

luminată, aglomerată și zgomotoasă, fără să aibă acces liber la duș

uri sau la

echipamente de bucătărie, fără nicio posibilitate de a ie

ș

i la aer liber

și fără a

beneficia de minima asisten

ță medicală sau socială (supra,

pct. 41

ș

i 42)

presupune nerespectarea standardelor minime în materia respectării

demnităț

ii umane.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

33

ția era agravată, în circumstanțele cauzei, de faptul că

reclama

n

ț

ii erau obliga

ți să se descurce singuri în perimetrul zonei de tranzit,

cu nerespectarea reglementărilor din dreptul rusesc conform cărora orice

solicitant de azil are dreptul la eliberarea unui certificat pentru examinarea

cererii

ș

i la plasarea într-

un centru de primire temporară pe durata soluționării

dosarului său (supra,

pct. 99-100

ș

i, pentru compara

ț

ie,

Riad

ș

i Idiab

, citată

anterior, pct. 101).

ține că UNHCR a recunoscut definitiv în cazul a 3 dintr

e

reclama

n

ți calitatea de persoană care are nevoie de protecț

ie interna

țional

ă

(supra, pct. 54, 77

și 94), fapt ce sugerează Curții că suferinț

a persoanelor în

cauză era accentuată de experiențele trăit

e pe parcursul migra

ț

iei lor (

M.S.S.

împotriva Belgiei

ș

i Greciei

, citată anterior,

pct. 232).

194.

În cele din urmă, Curtea subliniază durata extrem de lungă a detenț

iei

suferite de către fiecare reclamant. Aceș

tia au fost de

ț

inu

ț

i timp de mai multe

luni la rând: Z.A., timp de 7 luni

ș

i 19 zile; M.B., 5 luni

ș

i o zi; A.M., un an,

9 luni

ș

i cel pu

ț

in 28 de zile; domnul Yasien, 7 luni

ș

i 22 de zile (supra,

pct. 148).

195.

Curtea consideră că, analizate împreună, condiț

iile materiale

deplorabile pe care reclaman

ții au trebuit să le îndure pe perioade atât de

lungi, precum

și lipsa totală a oricărei îngrijiri acordate reclamanților de către

autorităț

i se transpun în tratamente degradante contrare art. 3 din Conven

ț

ie.

din observa

țiile Guvernului nu justifică o altă concluzie.

Curtea mai concluzionează că reclamanț

ii s-au aflat sub controlul

ș

i

supravegherea statului pârât pe toată perioada relevantă (supra,

pct. 151).

197.

Prin urmare, Curtea constată că a fost încălcat a

rt. 3 din Conven

ț

ie

fa

ță de fiecare reclamant.

III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART.

41 DIN CONVENȚIE

n

ț

ie,

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenț

iei sau a

protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părț

i contractante nu permite decât o

înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă pă

rții lezate, dacă

este cazul, o repara

ție echitabilă. ”

A. Prejudiciu

ț

a Camerei, reclaman

ții au solicitat următoarele sume cu titlu de

despăgubire pentru prejudiciul moral: câte 20

000 de euro (EUR) pentru Z.A.

ș

i pentru domnul Yasien, 15

000 EUR pentru M.B.

ș

i 35

000 EUR

pentru A.M.

200.

Camera a considerat că încălcările a

rt. 5 § 1

ș

i art. 3 din Conven

ț

ie au

reprezentat o sursă de suferinț

e

ș

i frustrare pentru reclaman

ț

i, iar constatarea

acestor încălcări nu ar putea constitui, în

sine, o repara

ție suficientă.

Pronun

ț

ându-

se în echitate, a acordat, cu titlu de despăgubire pentru

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

34

prejudiciul moral, sumele de 20

000 EUR fiecare pentru Z.A.

ș

i domnul

Yasien, 15 000 EUR pentru M.B.

ș

i 26 000 EUR pentru A.M.

ț

a Marii Camere, reclaman

ț

ii au solicitat acelea

ș

i sume pe care

le-au cerut în fa

ț

a Camerei

.

202.

Curtea consideră că reclamanții au trăit sentimente de suferință ș

i

frustrare ca urmare a încălcărilor în cauză ale a

rt. 5 § 1

ș

i art. 3 din Conven

ț

ie.

Ține cont de circumstanț

ele cauzei, cererile formulate de fiecare reclamant

ș

i

de practica urmată în cauzele precedente comparabile (de exemplu,

Riad

ș

i

Idiab

, citată anterior,

pct. 117,

Shamsa

, citată anterior,

pct. 65,

Rashed

, cit

ată

anterior, pct. 81). Pronun

ț

ându-

se în echitate, acordă, cu titlu de despăgubire

pentru prejudiciul moral, acelea

și sume acordate de Cameră, respectiv 20

000

EUR fiecare pentru Z.A.

ș

i domnul Yasien, 15

000 EUR pentru M.B.

ș

i

26 000 EUR pentru A.M.

B. Chel

tuieli de judecată

fa

ț

a Camerei, reclaman

ții au solicitat rambursarea următoarelor

sume cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în cursul procedurilor interne:

1 650 EUR pentru Z.A., 1 250 EUR pentru M.B., 3 500 EUR pentru A.M.

ș

i

2

000 EUR pentru domnul Yasien. Pentru cheltuielile de judecată efectuate

în fata Cur

ț

ii, ace

ș

tia au solicitat suma de 3 500 EUR

.

204.

Camera a acordat fiecărui reclamant 3

500 EUR pentru toate

cheltuielile de

judecată.

ț

a Marii Camere, reclaman

ț

ii au solicitat, cumulat, 4 900 EUR

pentru cheltuielile de judecată efectuate în cursul procedurilor interne, 14

000

EUR pentru procedura în fa

ț

a Camerei

ș

i 7 800 EUR pentru procedura în fa

ț

a

Marii Camere, respectiv un total de 26 700 EUR. Reprezentan

ț

ii acestora au

solicitat ca sumele acordate să fie plătite direct în conturile lor bancare.

ț

a Cur

ț

ii, un reclamant nu poate ob

ț

ine

rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileș

te

caracterul real, necesar

ș

i rezonabil al acestora. În spe

ță, ț

inând seama de

documentele aflate în posesia sa

ș

i de jurispruden

ța sa, Curtea consideră

excesivă suma totală solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în

cursul procedurilor interne

ș

i în fa

ța sa. Decide să acorde reclamanț

ilor,

cumulat, suma de 19

000 EUR pentru toate cheltuielile. Această sumă va fi

plătită direct în conturile bancare ale reprezentanț

ilor reclaman

ț

ilor (

Khlaifia

ș

i al

ț

ii

, citată anterior,

pct. 288).

C. Dobânzi

moratorii

207.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se

întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de

Banca

Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI

35

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

Hotărăș

te

că a fost încălcat a

rt. 5 § 1 din Conven

ț

ie;

2.

Hotărăș

te

că a fost încălcat a

rt. 3 din Conven

ț

ie;

3.

Hotărăș

te

a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamanț

ilor, în termen de trei luni,

următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la

rata de schimb aplicabilă la data plăț

ii:

i. pentru

prejudiciul moral:

15 000

EUR (cincisprezece mii de euro), plus orice sumă ce poate

fi d

atorată cu titlu de impozit, lui M.B.;

20 00

EUR (douăzeci de mii de euro) fiecare, plus orice sumă ce

poate fi datorată cu titlu de impozit, lui Z.A. ș

i domnului Yasien;

26 000

EUR (douăzeci ș

i

șase de mii de euro), plus orice sumă ce

poate fi

datorată cu titlu de impozit, lui A.M.;

ii. pentru

cheltuielile

de judecată:

19

000 EUR (nouăsprezece mii de euro), cumulat pentru toț

i

reclama

n

ții, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de

impozit, sumă ce va fi plătită direct în conturile bancare ale

reprezentan

ț

ilor reclaman

ț

ilor;

b)

că, de la expirarea termenului menț

ionat

și până la efectuarea plăț

ii,

aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu

rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca

Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade ș

i

majorată cu trei puncte procentuale;

4.

Respinge

cererea de acordare a unei repara

ț

ii echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată în limbile franceză și engleză, apoi pronunțată în ș

edin

ță publică

la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg, la 21 noiembrie 2019.

Johan Callewaert

Grefier adjunc

t

Linos-Alexandre Sicilianos

Pre

ș

edinte