CASE OF Z.A. AND OTHERS v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Articole
- Articolul 3, Articolul 5, Articolul 41
- Concluzie
-
- Încălcare — Articolul 5
- Încălcare — Articolul 3
- Prejudiciu moral — sumă acordată
CASE OF Z.A. AND OTHERS v. RUSSIA (CtEDO, 2019)
Tradus ș i revizuit de IER ( http://ier.gov.ro/ )
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
MAREA CAMERĂ
CAUZA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
(Cererile nr. 61411/15, 61420/15, 61427/15 ș i 3028/16) HOTĂRÂRE STRASBOURG 21 noiembrie 2019 Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
1 În cauza Z.A. ș i al ț ii împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră compusă din: Linos-Alexandre Sicilianos, pre ș edinte , Angelika Nußberger, Robert Spano, Jon Fridrik Kjølbro, Ksenija Turković, Paul Lemmens, Ledi Bianku, Ișıl Karakaș , Nebojša Vučinić , André Potocki, Aleš Pejchal , Dmitry Dedov, Yonko Grozev, Mārtiņš Mits, Georges Ravarani , Jolien Schukking, Péter Paczolay, judecător i , ș i Johan Callewaert, grefier adjunct al Marii Camere , După ce a deliberat în camera de consiliu, la 18 ș i 19 aprilie 2018, 13 martie ș i 3 octombrie 2019 , pronun ță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată : PROCEDU RA
La originea cauzei se află patru cereri ( nr. 61411/15, 61420/15, 61427/15 ș i 3028/16) îndreptate împotriva Federa ț iei Ruse, prin care domnii Z.A., resortisant irakian, M.B., titular al unui pa ș aport eliberat de Autoritatea Palestiniană, A.M., resortisant somalez, ș i Hasan Yasien, resortisant sirian („reclamanții”), au sesizat Curtea la 12 decembrie 2015 (pentru primele trei cauze) ș i la 14 ianuarie 2016 (pentru ultima cau ză), în temeiul a rt. 34 din Conven ția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăț ilor fundamentale („Convenția”). Preș edintele Marii Camere a aprobat cererea de nedivulgare a identității formulată de primii trei reclamanț i (art. 47 § 4 din Regulament).
Reclaman ț ii au fost reprezenta ț i de E. Davidyan, D. Trenina ș i K. Zharinov, avoca ț i în Moscova. Guvernul Rusiei („Guvernul”) a fost reprezentat de G. Matyushkin, reprezentant al Federa ț iei Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar ulterior de M. Galperin, succesorul să u în func ț ie.
Invocând art. 5 § 1 din Conven ț ie, reclaman ț ii au sus ținut, în special, că au fost de ț inu ț i ilegal în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo pe dura ta examinării cererilor lor de azil. Invocând a rt. 3 din Conven ț ie, s-au mai
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
2 plâns de condi țiile, necorespunzătoare conform susț inerilor acestora, ale șederii lor în zona respectivă.
Cererile au fost repartizate sec ț iei a treia a Cur ț ii (art. 52 § 1 din Regulament). O Cameră a acestei secții compusă din Helena Jäderblom, Branko Lubarda, Helen Keller, Dmitry Dedov, Pere Pastor Vilanova, Alena Poláčková, Georgios A. Serghides, judecători, precum ș i din Stephen Phillips, grefier de sec ț ie, a pronun țat la 28 martie 2017 o hotărâre în care, după ce s - a decis în unanimitate conexarea cererilor ș i declararea lor admisibile, s-a concluzionat, cu majoritate, că au fost încălcate a rt. 5 § 1 ș i art. 3 din Conven ție. La hotărâre a fost anexată opinia separată a judecătorului Dedov.
La 27 iunie 2017, Guvernul a solicitat trimiterea cauzelor în fa ț a Marii Camere, în conformitate cu art. 43 din Conven ț ie. La 18 septembrie 2017, Colegiul Marii Camere a admis cererea.
Compunerea Marii Camere a fost stabilită în conformitate cu a rt. 26 § 4 ș i § 5 din Conven ț ie, precum ș i cu art. 24 din Regulament. Pre ș edintele Cur ț ii a decis că, în interesul unei bune administrări a justiț iei, cauza de fa ță, precum ș i cauza Ilias ș i Ahmed împotriva Ungariei (cererea nr. 47287/15) trebuie atribuite aceluia ș i complet al Marii Camere (art. 24, art. 42 § 2 ș i art. 71 din Regulament).
Atât reclaman ț ii, cât ș i Guvernul, au depus observa ț ii scrise suplimentare pe fond (art. 59 § 1 din Regulament).
De asemenea, s-au primit observa ț ii scrise din partea guvernului maghiar, care a primit încuviin ț area pre ședintelui Marii Camere să intervină în calitate de ter ț în cadrul procedurii scrise (art. 36 § 2 din Conven ț ie ș i art. 44 § 2 din Regulament). Au fost anexate la dosarul transmis Marii Camere ș i observa ț iile prezentate în cursul procedurii în fa ța Camerei de către Înaltul Comisariat al Organiza ț iei Na ț iunilor Unite pentru Refugia ț i (UNHCR), care a primit încuviin ț area pre ș edintelui Sec ției a treia să intervină în cadrul procedurii scrise al cauzei nr. 3028/16.
La 18 aprilie 2018, a avut loc o ș edin ță publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg (art. 59 § 3 din Regulament). S- au înfăț i ș at: – pentru guvernul pârât M. G ALPERIN , reprezentantul Federa ției Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, agent , Ya. B ORISOVA , O. O CHERETYANAYA , consilier i ; – pentru reclaman ț i E. D AVIDYAN , D. T RENINA , M. K. Z HARINOV , consilieri.
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
3 Curtea a ascultat declara ț iile doamnelor Trenina ș i Davidyan ș i ale domnilor Zharinov ș i Galperin, precum și răspunsurile doamnei Davidyan ș i ale domnului Galperin la întrebările adresate. ÎN FAPT
I. CONTEXTUL CAUZELOR RESPECTIVE ALE RECLAMAN
Ț ILOR Ș I
SOSIREA PE AEROPORTUL SHEREMETYEVO
10. Reclaman ț ii s-au aflat în situa ț ia de a fi obli ga ți să nu părăsească zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo. Anumite împrejurări de fapt ale spe ței sunt contestate de părți, astfel cum se arată în continuare. A. Z.A.
Z.A. este un resortisant irakian născut în 1987.
Acesta explică că, după ce a primit amenințări din partea unui grup militant al Statului Islamic, a părăsit Irakul prin Turcia cu o viză turistică cu o singură intrare obținută la Mosul la 11 mai 2014. Reclamantul susține că a părăsit Irakul la 12 iunie 2014; potrivit Guvernului, acesta a ajuns în Turcia cu ma ș ina la 27 iunie 201 4,
Guvernul afirmă că Z.A. a petrecut un an în Turcia pentru a căuta de muncă, dar nu a solicitat statutul de refugiat. Pe de altă parte reclamantul sus ține că a solicitat fără succes azil în Turcia în 20 14, iar în 2015 a plecat în China, unde nu exista nicio posibilitate de a solicita azil .
La 24 iulie, Z.A. a călătorit cu avionul de la Shanghai la Ankara via Moscova. Autorităț ile turce i-au refuzat intrarea deoarece nu avea v iză. Reclamantul a fost trimis la Moscova la 27 iulie 2015. A sosit pe Aeroportul Sheremetyevo în aceea ș i zi, dar nu i s- a permis să treacă de controlul pa ș apoartelor. Poli ția de frontieră a Serviciului Federal Rus de Securitate („poliț ia de frontieră”) i -a re ț inut pa ș aportul. B. M.B.
M.B. este născut în 1988 ș i este titularul unui pa ș aport eliberat de Autoritatea Palestiniană.
La 19 aprilie 2013, a părăsit Gaza cu maș ina ș i a ajuns la Cairo, Egipt, la 20 aprilie 2013. Conform Guvernului, acesta nu a solicitat statutul de refugiat în Egipt.
La 22 aprilie 2013, M.B. a părăsit Egiptul ș i a ajuns la Moscova cu o viză de afaceri cu valabilitatea de la 16 aprilie 2013 l a 25 februarie 2014. La 23 aprilie 2013, a sosit la Irkutsk, unde a fost găzduit de unchiul său. A avut locuri de muncă ocazionale și a rămas la Irkutsk după expirarea vizei.
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
4
La 18 august 2015, o instan ță rusească a stabilit că M.B. a încălcat normele în materie de migra ț ie ș i a dispus expulzarea sa. Părț ile nu au prezentat o copie a hotărârii din 18 august 2015 ș i nici nu au precizat instan ț a care a pronun ț at-o.
La 21 august 2015, reclamantul a luat un avion cu destina ț ia Gaza via Cairo. Punctul de frontieră de la Rafah fiind închis, a fost reț inut pentru 2 zile în zona de tranzit a aeroportului din Cairo ș i apoi trimis înapoi la Moscova.
M.B. a sosit pe Aeroportul Sheremetyevo la 23 august 2015. Intrarea pe teritoriul rusesc i- a fost refuzată pe motiv că nu avea viză. Poliț ia de frontieră i -a re ț inut pa ș aportul. C. A.M.
A.M. este un resortisant somalez născut în 1981.
În 2005, a părăsit Somalia, unde lucra ca jurnalist, pentru Yemen. Acolo a ob ț inut statutul de refugiat. În 2010, s-a întors în Somalia ș i a lucrat ca jurnalist pentru postul na ț ional de televiziune, la Mogadishu.
Reclamantul sus ține că, la 20 septembrie 2012, membri ai grupului militant Al-Shahab au comis în apropierea sediului postului de televiziune unde lucra un atentat terorist cu scopul de a for ț a jurnali știi să difuzeze imagini înregistrate ale execu ț iilor extrajudic iare săvârș ite de grupul respectiv. Reclamantul a refuzat să facă acest lucru ș i, drept urmare, membrii familiei sale au fost lua ți ostatici. La 23 septembrie 2012, unul dintre fiii săi, în vârstă de 7 ani, a fost ucis și un altul a primit o lovitură în urma căreia a rămas paralizat. Și reclamantul a fost bătut și torturat. În cele din urmă a reuș it să scape împreună cu restul familiei sale. În septembrie 2012, a fugit din nou în Yemen. La 16 septembrie 2012, a ob ț inut un permis de ședere temporară valabil până la 15 septembrie 2014. O copie a permisului de ședere arată că a fost eliberat la Sanaa, Yemen, la 16 septembrie 2012. Reclamantul nu a prezentat explica ții cu privire la perioada cuprinsă între atentatul terorist sus - men ț ionat din 20 septembrie 2012 ș i data atacului asupra familiei sale din 23 septembrie 2012.
În august 2014, A.M. a ob ținut cetățenia yemenită ș i i-a fost eliberat un pa ș aport. În martie 2015, a decis să plece în Cuba și să solici te azil din cauza unui conflict personal și a intensificării confruntărilor armate în Yemen.
Conform sus ț inerilor Guvernului, la sfâr ș itul anului 2012, reclamantul a sosit în Yemen și a început o activitate comercială. Ulterior, a plecat în Cuba deoarece fostul său partener de afaceri l -a amenin ț at ș i i- a răpit soț ia.
La 12 martie 2015, A.M. a luat un avion cu destina ț ia Havana, Cuba. Călătoria presupunea 3 etape: de la Sanaa la Istanbul, de la Istanbu l la Moscova ș i de la Moscova la Havana. La 13 martie 2015, reclamantul, având o viză de tranzit rusească, a aterizat la Moscova pentru prima dată. De aici ș i- a continuat drumul spre Havana.
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
5
Reclamantul avea o viză cubaneză cu valabilitate de o lună. Acesta afirmă că a solicitat azil la sosirea sa în Cuba, dar nu i s -a permis intrarea în țară, iar cererea sa de azil nu a fost examinată. A luat un avion spre Quito, Ecuador, unde a solicitat azil fără succes. I -au fost refuzate intrarea pe teritoriul ecuadorian ș i accesul la procedura de azil. A fost întors în Cuba, unde a fost plasat într- un centru de cazare pentru străini.
La 9 aprilie 2015, a fost expulzat din Cuba în Rusia.
La 10 aprilie 2015, reclamantul a aterizat pe Aeroportul Sheremetyevo, unde nu i s- a permis să treacă de punctul de control al paș apoartelor. Poli ț ia de frontieră i -a re ț inut pa ș aportul. D. Domnul Yasien
Hasan Yasien este un resortisant sirian născut în 1975.
În 200 4 și 2008, a călătorit în Rusia de mai multe ori cu viză de afaceri.
Acesta afirmă că, în 2011, a părăsit Siria, din cauza confruntărilor armate care aveau loc acolo, pentru Liban, unde a încercat fără succes să o b țină azil temporar. S -a întors în Siria 9 luni mai târziu pentru a- ș i reînnoi pa ș aportul. În iunie 2014, a plecat din nou în Liban. La 11 iunie 2014, Ambasada Rusiei la Beirut i-a eliberat o viză de afaceri rusească valabilă până la 25 august 2014.
La 4 iulie 2014, reclamantul a sosit la Moscova venind din Beirut. După expirarea vizei de afaceri, a rămas în Rusia.
La 8 septemb rie 2014, Judecătoria Noginsk, regiunea administrativă Moscova, a stabilit că reclamantul a încălcat normele în materie de migraț ie ș i a dispus expulzarea sa.
La 10 septembrie 2014, domnul Yasien a formulat o cerere pentru a zil temporar către Departamentul Moscova al Serviciului Federal pentru Migra ție (SFM). Cererea a fost respinsă la 8 decembrie 2014. Reclamantul nu a contestat această decizie și a rămas pe teritoriul Rusiei.
La 17 august 2015, Judecătoria Noginsk a stabilit din nou că reclamantul a încălcat normele în materie de migraț ie ș i a dispus expulzarea sa.
La 18 august 2015, reclamantul a luat avionul din Moscova în Antalia, Turcia. Poli ț ia de frontieră i -a re ț inut pa ș aportul ș i l-au înmânat echipajului de zbor. Autorităț ile turce i-au refuzat intrarea pe teritoriu ș i l-au trimis la Moscova (la 20 august 2015 conform reclamantului, la 21 august conform Guvernului). La sosirea la Moscova, autorit ăț ile ruse ș ti l-au retrimis la Antalia, de unde a fost din nou trimis la Moscova de autorităț ile turce.
La 8 septembrie 2015, reclamantul a luat avionul spre Beirut, dar autorităț ile libaneze i-au refuzat intrarea pe teritoriu ș i l-au retrimis la Moscova.
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
6
La 9 septembrie 2015, domnul Yasien a aterizat pe Aeroportul Sheremetyevo. Poli ția de frontieră nu i - a permis să treacă de punctul de control al pa ș apoartelor ș i i-a re ț inut pa ș aportul. II. CONDI Ț IILE Ș
EDERII RECLAMAN
Ț
ILOR ÎN ZONA DE TRANZIT
A AEROPORTULUI SHEREMETYEV
O A. Versiunea reclama n ț ilor
Reclaman ții au descris după cum urmează condiț iile ș ederii lor în zona de tranzit a aeroportului.
Dormeau pe saltele pe sol în zona de îmbarcare a aeroportului, zonă care era permanent luminată și constant aglomerată și zgomotoasă. Nu aveau acces direct la du ș uri în zona de tranzit. Singurul du ș fără plată se afla în camera pentru persoanele re ț inute. U șa era încuiată, iar accesul era autorizat de către agenț ii poli ției de frontieră. Aceștia din urmă le -au permis reclama n ților să folosească duș ul; le-au dat cheia de mai multe ori în cursul primei săptămâni a ș ederii lor.
Reclaman ții nu aveau acces la aer proaspăt ș i nici posibilitatea de a face exerci ț ii în exterior. Priva ț i de accesul la un notar, nu au putut întocmi procurile autentificate prevăzute de dreptul rusesc pentru a putea numi un repreze ntant împuternicit să comunice în numele lor cu autorităț ile publice. Nu aveau acces nici la servicii medicale, juridice, sociale sau po ș tale. Toate cererile lor de asisten ță medicală au fost respinse, iar personalului medical nu i-au fost permise vizite în zona de tranzit.
Reclaman ț ii au fost priva ț i de pa șaport pe toată durata ș ederii lor. Agen ț ii poli ției de frontieră le -au ridicat la sosirea lor ș i nu le-au predat echipajului de zbor cu care reclaman ții părăseau Sheremetyevo decât cu câteva momente înainte de îmbarcare.
Accesul la un avocat era la discre ț ia agen ț ilor poli ției de frontieră aflaț i la serviciu în zona de tranzit și „nu a fost niciodată garantat”. Toate întâlnirile dintre reclaman ț i ș i avoca ț ii trimi ș i de biroul din Rusia al Înaltului Comisariat al Organiza ț iei Na ț iunilor Unite pentru Refugia ț i (UNHCR) s-au derulat în preze n ț a a 2 sau 3 agen ț i ai poli ției de frontieră. B. Versiunea Guvernului
Nici în observa ț iile scrise, nici în interven ț iile orale în fa ț a Marii Camere, Guvernul nu a prezentat nicio descriere a condi ț iilor materiale ale ș ederii reclaman ț ilor în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo.
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
7
III. CERERILE DE AZIL FORMULATE DE RECLAMAN
Ț
I ÎN RUSIA
Ș I
PROCEDURILE ULTERIOA
RE A. Z.A.
La 29 iulie 2015, Z.A. a solicitat poli ției de frontieră obț inerea statutului de refugiat în Rusia.
Acesta afirmă că, după aproape o lună, agenț i ai poli ț iei de frontieră „[l] -au for țat [...] să rescrie cererea schimbând data cererii iniț iale cu data curentă”, amenințând că îl expulzează în Irak, pentru „a ascunde nerespectarea” obligaț iei lor de a transmite cererea Serviciului Federal pentru Migra ț ie în 3 zile.
La 17 septembrie 2015, a fost audiat în zona de tranzit de agen ț i ai Departamentului Moscova al Serviciului Federal pentru Migra ț ie (SFM).
La 23 septembrie 2015, cererea sa de ob ț inere a statutului de refugiat a fost admisă în vederea examinării pe fond. Conform reclamantului, Departamentul Moscova al SFM nu i-a eliberat un certificat pentru examinarea cererii sale (infra, pct. 99- 100). Conform Guvernului, un asemenea certificat a fost întocmit la 23 septembrie 2015. Guvernul a prezentat o copie a deciziei de întocmire a certificatului, dar nu certificatul.
La 10 noiembrie 2015, Departamentul Moscova al SFM a respins cererea de azil a lui Z.A., considerând că „plecarea [din Irak] a solicitantului ș i reticen ț a sa de a se întoarce nu [au fost] motivate de inten ț ia de a solicita azil, ci de considera ț ii economice și de o conjunctură economică și socială dificilă pe teritoriul [Irakului]”. A concluzionat că reclamantul nu a prezentat niciun element de natură să explice, de o manieră convingătoare, motivul pentru care se temea personal de persecu ț ii. De cizia a fost comunicată reclamantului la 14 noiembrie 2015. La 1 decembrie 2015, avocatul lui Z.A. a solicitat Departamentului Moscova al SFM eliberarea unui certificat pentru examinarea cererii sale de azil ș i plasarea într- un centru de primire temporară.
La 3 decembrie 2015, reclamantul a formulat în fa ț a Serviciului Federal pentru Migra ț ie din Rusia (SFM Rusia), care, la momentul respectiv, înainte de a fi desfiin ț at prin Decretul Pre ș edintelui Federa ț iei Ruse din 5 aprilie 2016, constituia instan ța superioară în materie de migraț ie, o contesta ț ie prin care solicita institu ției respective să anuleze decizia din 10 noiembrie 2015, să elibereze un certificat pentru examinarea cererii sale de azil și să -l plaseze într-un centru de cazare temporară pentru străini.
La 29 decembrie 2015, SFM Rusia a respins contesta ț ia reclamantului.
La 1 februarie 2016, reclamantul a contestat deciziile din 10 noiembrie ș i 29 decembrie 2015 în fa ța Judecătoriei Basmannyy, regiunea administrativă Moscova.
La 5 februarie 2016, UNHCR a recunoscut reclamantului calitatea de persoană care are nevoie de protecț ie interna țională ș i a ini țiat o procedură de reinstalare .
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
8
La 17 martie 2016, reclamantul a plecat în Danemarca, fiind reinstalat de către UNHCR.
La 12 mai 2016, Judecătoria Basmannyy a confirmat decizia SFM Rusia. În aceea ș i zi, avocatul reclamantului a f ormulat o cerere introductivă de apel ( краткая апелляционная жалоба ) în a șteptarea comunicării motivării scrise a hotărârii. Prin urmare, judecătoria a clasat acț iunea cu motivarea că avocatul nu a putut obține o procură autentificată în urma reinstalării reclamantului. B. M.B.
La trei săptămâni după sosirea pe Aeroportul Sheremetyevo, reclamantul a adresat poli ției de frontieră o cerere pentru obț inerea statutului de refugiat în Rusia. Niciuna dintre părț i nu a indicat data exactă a depunerii cererii; dacă am aduna cele 3 săptămâni începând de la data de 23 august 2015, data sosirii lui M.B. pe Aeroportul Sheremetyevo, am ob ț ine data de 13 septembrie 2015.
La 14 noiembrie 2015, ag en ț ii Departamentului Moscova al SFM l- au audiat pe M.B. în zona de tranzit.
La 20 noiembrie 2015, cererea lui M.B. de ob ț inere a statutului de refugiat a fost admisă în vederea examinării pe fond. Guvernul afirmă că un certificat pentru examinarea cererii respective a fost eliberat în aceea ș i zi. Acesta a prezentat o copie a deciziei de întocmire a certificatului, dar nu certificatul. Conform sus ț inerilor reclamantului, Departamentul Moscova a l SFM nu i-a eliberat un asemenea certificat.
La 1 decembrie 2015, avocatul reclamantului a solicitat Departamentului Moscova al SFM eliberarea unui certificat pentru examinarea cererii sale ș i plasarea într- un centru de primire temporară .
În aceea ș i zi, Departamentul Moscova al SFM a respins cererea reclamantului de ob ținere a statutului de refugiat, considerând că „plecarea solicitantului din Palestina ș i reticen ț a sa de a se întoarce nu [au fost] motivate de inten ț ia de a primi azil, ci de situa ția socială și economică dificilă din teritoriul Palestinei”. A concluzionat că reclamantul nu a prezentat niciun element de natură să explice, de o manieră convingătoare, motivul pentru care se temea personal de persecu ț ii.
La 21 decembrie 2015, avocatul reclamantului a contestat această decizie în fa ț a SFM Rusia, contesta ție respinsă la 31 decembrie 2015.
La 1 februarie 2016, reclamantul a contestat decizia SFM Rusia în fa ț a Judecătoriei Basmannyy.
La 13 februarie 2016, autorităț ile egiptene au deschis punctul de trecere Rafah către fâșia Gaza. Reclamantul a acceptat să ia un avion către Egipt și a părăsit zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo.
La 12 mai 2016, Judecătoria Basmannyy a confirmat decizia SFM Rusia. În aceea și zi, avocatul reclamantului a formulat o cerere introductivă
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
9 de apel în a șteptarea comunicării motivării scrise a hotărârii. Prin urmare, judecătoria a clasat a c țiunea cu motivarea că avocatul nu a putut obț ine o procură autentificată în urma plecării reclamantului ș i, prin urmare, nu putea formula o cerere introductivă de apel detaliată. C. A.M.
Reclamantul a adresat poli ț iei de frontieră o cerere pentru obț inerea statutului de refugiat în Rusia (la 10 aprilie 2015, conform acestuia; la 11 aprilie 2015, conform Guvernului) .
La 1 iulie 2015, Departamentul Moscova al SFM l-a audiat pe reclamant în zona de tranzit.
Acesta afirmă că cererea sa a fost admisă pentru o examinare pe fond la 1 iulie 2015, dar nu s-a eliberat niciun certificat pentru examinarea cererii respective. Guvernul afirmă că un asemenea certificat a fost elibera t la 7 iulie 2015. A prezentat o copie a deciziei de întocmire a certificatului, dar nu certificatul.
La 1 octombrie 2015, Departamentul Moscova al SFM a respins cererea reclamantului de ob ț inere a statutului de refugiat, consid erând că familia sa a continuat să trăiască în Somalia fără a fi persecutată ș i chiar acesta lucrase în Yemen. S- a concluzionat că reclamantul nu a părăsit Somalia pentru niciunul din motivele enumerate în Legea federală FZ -4528-1 din 19 februarie 1993, as tfel cum a fost modificată (denumită în continuare „Legea privind refugi a ții”), și, prin urmare, putea fi expulzat în această țară. Reclamantul a fost informat cu privire la acest lucru la 3 noiembrie 2015 dar afirmă că nu i - a fost comunicată nicio copie a deciziei de respingere a cererii sale.
La 24 noiembrie 2015, A.M. a contestat decizia din 1 octombrie 2015 în fa ț a SFM Rusia.
La 1 decembrie 2015, avocatul reclamantului a solicitat Departamentului Moscova al SFM eliberarea unui certificat pentru examinarea cererii de ob ț inere a statutului de refugiat ș i plasarea într-un centru de primire temporară.
La 7 decembrie 2015, SFM Rusia a respins calea de atac for mulată de reclamant împotriva deciziei din 1 octombrie 2015, considerând că, dacă acesta avea reticen țe să se întoarcă în Yemen din cauza amenințărilor p retins suferite din partea unui ter ț , nimic nu- l împiedica să se întoarcă în Somalia, nefiind avansate motive convingătoare că ar avea de suferit persecuț ii în această țară. A reținut totodată că reclamantul era dispus să se întoarcă în Somalia.
La 15 decembrie 2015, A.M. a adresat poli ției de frontieră o cerere pentru azil temporar.
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
10
La 29 decembrie 2015, a formulat în fa ța Judecătoriei Basmannyy o cale de atac împotriva deciziei din 7 decembrie 2015 prin care SFM Rusia a respins cererea sa pentru ob ț inerea statutului de refugiat.
La 22 decembrie 2015, Departamentul Moscova al SFM a respins ca nefondată cererea de azil a reclamantului, considerând că aceasta nu avea alt scop decât legitimarea situa ției sale în Rusia. Decizia a fost comunicată reclamantului la 25 decembrie 2015, conform Guvernului, la 28 decembrie 2015, conform celui dintâi.
La 10 februarie 2016, SFM Rusia a respins calea de atac formulată de reclamant împotriva deciziei privind azilul temporar emisă de Departamentul Moscova al SFM la 22 decembrie 2015. S- a considerat că, dacă acesta refuza să se întoarcă în Yemen din cauza amenințărilor pretins suferite din partea unui ter ț , nimic nu- l împiedica să se întoarcă în Somalia, nefiind avansate motive convingătoare că ar avea de suferit p ersecu ții în această țară. A reț inut totodată că reclamantul era dispus să se întoarcă în Somalia .
La 24 februarie 2016, UNHCR a recunoscut reclamantului calitatea de persoană care are nevoie de protecț ie interna țională.
Prin hotărârea din 19 mai 2016, Judecătoria Basmannyy a respins ac ț iunea reclamantului din 11 martie 2016 prin care acesta contesta respingerea de către Departamentul Moscova al SFM ș i SFM Rusia a cererii sale de azil temporar. Instan ț a a r e ținut, în special, că reclamantul nu a probat că amenințarea teroristă din 2005 mai reprezintă un pericol după mai mult de 10 ani și că, în cazul în care ar mai exista asemenea amenințări, acesta „are posibilitatea de a solicita protec ț ia statului al cărui resortisant este, [cu alte cuvinte] de a sesiza institu ț iile pentru aplicarea legii ale Republicii Somalia [pentru prote c ț ia sa] ”. La 31 mai 2016, avocatul reclamantului a declarat apel împotriva acestei hotărâri.
La 12 septembrie 2016, Judecătoria Basmannyy a confirmat decizia SFM Rusia emisă la 7 decembrie 2015 cu privire la cererea pentru obț inerea statutului de refugiat .
La 20 septembrie 2016, Tribunalul Moscova a respins apelul reclamantul ui împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Basmannyy la 19 mai 2016 cu privire la cererea de azil temporar, apreciind că situaț ia în Somalia nu s-a schimbat de la respingerea cererii pentru ob ț inerea statutului de refugiat ș i niciun motiv umanitar nu justifică acordarea azilului tempora r reclamantului. Inst an ța a mai concluzionat că, încercând să se sustragă procedurii legale pentru a- ș i legitima situa ț ia în Rusia, reclamantul a abuzat de dreptul său de a sta în justiț ie.
La 6 februarie 2017, Tribunalul Moscova a respins apelul reclamantului împotriva hotărârii privind cererea pentru obț inerea statutului de refugiat pronun țată de Judecătoria Basmannyy la 12 septembrie 2016, considerând că acesta nu a făcut dovada că s -ar expune în mod real unei amenin țări dacă s -ar întoarce în Somalia și că nu exista, prin urmare, necesitatea de a i se acorda azil la „intrarea pe teritoriul Federației Ruse” .
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
11
Reclamantul arată că, după ce i -au fost comunicate deciziile definitiv e de respingere a cererilor sale de către autorităț ile ruse ș ti pentru ob ț inerea statutului de refugiat, respectiv a azilului temporar, a considerat că nu mai avea nicio șansă de a obț ine azil în Rusia ș i a informat poli ț ia de frontieră că a acceptat să plece la Mogadiscio, Somalia. La 9 martie 2017, în urma interven ț iei UNHCR, compania Turkish Airlines i-a emis reclamantului un bilet pentru Mogadiscio via Istanbul. Agen ț ii Serviciului Federal de Securitate l-au escortat pe reclamant la Aeroportul Vnukovo, asigurându-se că s -a îmbarcat în avion, ș i au înmânat pa ș aportul acestuia echipajului de zbor. De atunci, reclamantul locuie ș te la Mogadiscio; a renun ț at la orice activitate jurnalistică „pentru a nu fi în atenț ia terori știlor” . D. Domnul Yasien
Guvernul afirmă că domnul Yasien a formulat o cerere de azil temporar la 19 septembrie 2015.
Reclamantul sus ține că la această dată a adresat poliției de frontieră o cerere pentru ob ținerea statutului de refugiat, dar că aceasta s - a rătăcit ș i a adresat o nouă cerere la 5 octombrie 2015 .
La 3 noiembrie 2015, Departamentul Moscova al SFM l-a audiat pe reclamant în zona de tranzit a aeroportului.
Reclamantul arată că Departamentul Moscova al SFM i -a admis cererea pentru examinare pe fond la 3 octombrie 2015, dar nu i-a eliberat un certificat pentru examinarea cererii sale. Mai arată că autorităț ile competente în materie de migra ție aveau ca practică curentă întocmirea de certificate pentru examinarea cererilor, dar să nu le elibereze solicitanț ilor de azil afla ț i în deten ție. Certificatele erau anexate la dosarele relevante, păstrate la sediul autorităț ilor respective.
La 1 decembrie 2015, avocatul domnului Yasien a solicitat Departamentului Moscova al SFM eliberarea în beneficiul reclamantului a unui certificat pentru examinarea cererii de ob ț inere a statutului de refugiat ș i plasarea într- un centru de primire temporară.
La 21 decembrie 2105, Departamentul Moscova al SFM a respins cererea de azil temporar a domnului Yasien (acesta sus ține că solicitase acordarea statutului de refugiat ș i nu azil temporar). S- a motivat în decizie că reclamantul a părăsit Siria deoarece nu era mulț umit de situa ția economică pe care o avea în această țară, precum și că a solicitat azil temporar pentru a - ș i legitima situa ț ia în Rusia ș i a putea lucra acolo. Reclamantul a fost în ș tiin ț at de respingerea cererii sale la 23 decembrie 2015, conform acestuia, ș i la 25 decembrie, conform Guvernulu i . Afirmă că decizia nu i - a comunicată.
La 29 decembrie 2015, domnul Yasien a adresat poli ției de frontieră o nouă cerere pentru obț inerea statutului de refugiat.
La 12 ianuarie 2016, prin intermediul avocatului său, a contestat în faț a SFM Rusia decizia din 21 decembrie 2015 sus ț inând că, la 19 septembrie ș i
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
12 5 octombrie 2015, a solicitat statutul de refugiat, iar decizia atacată se referea la azil temporar, precum și că, din motive necunoscute, Departamentul Moscova al SFM a substituit procedura aplicabilă cererilor de azil temporar celei prevăzute pentru exam inarea cererilor pentru ob ț inerea statutului de refugiat. Pe de altă parte, reclamantul s - a referit la criza umanitară gravă p rin care trecea Siria ș i a sus ținut că, contrar cerinț elor Legii privind refugia ț ii, Departamentul Moscova al SFM nu i-a eliberat un certificat pentru examinarea cererii de ob ț inere a statutului de refugiat.
La 4 februarie 2016, SFM Rusia a respins contesta ț ia reclamantului ș i a confirmat decizia din 21 decembrie 2015. S-a re ținut, în special, că erau prev ăzute zboruri regulate între Moscova ș i Damasc, ora ș din care resortisan ții sirieni puteau călători în alte zone ale țării aflate sub controlul guvernamental sirian, precum și că „numeroș i sirieni î și doreau să - ș i părăsească țara, nu numai pentru că se tem eau pentru via ț a lor, dar mai ales din cauza degradării situaț iei economice și umanitare”. Nu a fost examinat argumentul reclamantului privind substituirea procedurii aplicabile cereri lor de azil temporar celei prevăzute pentru examinarea cererilor pentru ob ț inerea statutului de refugiat .
La 7 aprilie 2016, reclamantul a adresat poli ției de frontieră o nouă cerere pentru ob ținerea statutului de refugiat. Nu a primit niciun răspuns.
La 11 aprilie 2016, reclamantul a contestat în fa ța Judecătoriei Zamoskvoretskiy deciziile din 21 decembrie 2015 ș i din 4 februarie 2016, plângându- se, pe de altă parte, de inac ț iunea SFM Rusia.
La 21 aprilie 2016, UNHCR a recunoscut reclamantului calitatea de persoană care are nevoie de protecț ie interna țională ș i a ini țiat o procedură de reinstalare .
La 11 mai 2016, reclamantul a fost reinstalat prin UNHCR ș i a ajuns în Suedia.
La 31 au gust 2016, Judecătoria Zamoskvoretskiy a confirmat decizia emisă de SFM Rusia la 4 februarie 2016.
CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA RELEVANTE
I. DREPTUL INTERN
97. În părțile sale relevante în prezenta cauză, a rt. 6 din Legea federală „cu privire la condi ț iile de intrare ș i de ie ș ire în/din teritoriul Federa ției Ruse” (FZ- 114, 15 august 1996, astfel cum a fost modificată) prevede: „La sosirea pe sau la plecare de pe teritoriul Federației Ruse, străinul sau apatridul este obliga t să prezinte documente de identitate valabile, acceptate de către Federaț ia Rusă, și o viză, cu excepț ia situa țiilor în care prin prezenta lege federală, un tratat încheiat de către Federația Rusă sau prin decretele Preș edintelui Federa ț iei Ruse se prev ed e altfel.”
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
13
În părțile sale relevante în prezenta cauză, a rt. 14 din Legea Federa ț iei Ruse cu privire la frontiera de stat (FZ-4730-1, 1 aprilie 1993, astfel cum a fost modificată), prevede: „Cetățenilor străini ș i apatrizilor care nu sunt titulari ai unui permis de ș eder e temporară sau permanentă ș i care trec frontiera de stat în Federa ția Rusă dintr -un teritoriu al unui stat străin [le este angajată răspunderea] confo rm dreptului rus esc dacă există indicii că acț iunile respective [constituie] infrac țiune administrativă sau o infra c țiune penală. Dacă nu este cazul să fie inițiată o acțiune penală sau administrativă împotriva acestora [...], persoanele care au trecut fraudulos frontiera de stat și nu se bucură de dreptul de a solicita azil politic [...] sunt, la sosirea lor, transferate în mod oficial de către poliția de frontieră autorităț ilor statului [...] din care au trecut frontiera na țională [a Rusiei ]. În cazul în care transferarea persoanelor respective către autorităț ile statului străin nu este prevăzută printr -un tratat încheiat de acesta ș i Federa ția Rusă, poliț ia de frontieră le expulzează [către o destinaț ie] din afara teritoriului Rusiei [...] desemnată de către poliția de frontieră . ”
În părț ile sale relevante, art. 4 din Legea privind refugi a ț ii prevede: „1. Persoana care a împlinit 18 ani care ș i-a exprimat inten ț ia de a ob ț ine statutul de refugiat trebuie formuleze, în nume propriu sau prin intermediul unui reprezentant, o cerere scrisă: [...] 1. (2) la poli ția de frontieră sau la Serviciul Federal de Securitate [...] la punctul de trecere a frontierei Federa ț iei Ruse, la momentul când persoana trece frontiera [...] [...] 3. Cererea primită la punctul de trecere a frontierei [...] va fi trimisă de poliț ia de frontieră în termen de 3 zile de la data primirii cătr e autorităț ile privind migra ț ia [...]. [...] 5. (2) Cererea depusă de o persoană la punctul de trecere a frontierei [...] este examinată, cu titlu preliminar, [...] în termen de 5 zile de la data primirii sale, de către autorită ț ile privind migra ț ia [...]. [...] 6. Autorită ț ile privind migra ț ia decid oportunitatea de a întocmi [...] un certificat [care atestă că o solicitare pentru obț inerea statutului de refugiat este în curs de examinare („certificat pentru examinare”)]. Decizia de a întocmi un asemenea certificat constituie baza de plecare de la care [...] solicitantului îi pot fi recunoscute drepturi sau îi pot fi impuse obliga ț ii [...]. 7. Autorită ț ile privind migra ția sunt obligate să - i trimită certificatul solicitantului sau să -i comunice întocmirea lui [...] în 24 de ore de la emiterea deciziei [...]. Certificatul reprezintă actul pe care persoana care a solicitat obț inerea statului de refugiat îl folose ș te la identificare. [...] Certificatul este, de asemenea, necesar pentru a-i permite solicitantului [...] ob ț inerea unui act care autorizează plasarea sa într - un centru de primire temporară.”
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
14
În părțile sale relevante în prezenta cauză, a rt. 6 din Legea privind refugia ț ii prevede: „1. Titularul unui certificat [...] are dr eptul: 1. (1) să beneficieze de serviciile unui traducător sau interpret și să primească infor ma ț ii privind procedura de acordare a statutului de re fugiat; [...] 1. (3) să primească o sumă forfetară [...] ; 1. (4) să primească [...] de la autorităț ile privind migra ț i a un act care autorizează plasarea sa într- un centru de primire tempora ră; [...] 1. (6 ) să primească hrană și să dispună de servicii colective la centrul de primire temporară [...] ; 1. (7 ) să beneficieze de asistență medicală ș i de medicamente [...]. ” II. DRE
PTUL INTERNAȚIONA
L Conven ț ia Organiza ț iei Na ț iunilor Unite privind statutul refugia ț ilor din 1951
Art. 31 din Conven ț ia din 1951 prevede: „1. Statele contractante nu vor aplica sanc țiuni penale, pe motivul intrării sau ș ederii lor ilegale, refu gia ț ilor care, sosind direct din teritoriul unde via ț a sau libertatea lor erau ameni n țate în sensul prevăzut de a rt. 1, intră sau se găsesc pe teritoriul lor fără autoriz a ție, sub rezerva prezentării lor fără întârziere la autorităț i pentru a le expune motivele, recunoscute ca valabile, ale intrării sau prezenț ei lor ilegale . 2. Statele contractante nu vor aplica, în ce prive ște deplasările acestor refugiaț i, alte restric ț ii decât acelea care sunt necesare; aceste restric ț ii vor fi aplicate numai până la reglementarea statutului lor de refugia ț i în țara respectivă sau până la obț inerea admiterii în altă țară. În vederea acestei ultime admiteri, statele contractante vor acorda acestor refug ia ț i un termen rezonabi l și toate facilită ț ile necesare. ”
Art. 33 din Conven ț ia din 1951 prevede: „1. Nici un stat contractant nu va expulza sau returna în nici un fel un refugiat peste frontierele teritoriilor unde via ț a sau libertatea sa ar fi amenin ț ate pe motiv de ra să, religie, na ț ionalitate, apartenen ț a la un anumit grup social sau opinii polit ice. 2. Beneficiul prezentei dis pozi ț ii nu va putea fi totu și invocat de către un refugia t față de care ar exista motive serioase de a fi considerat ca un pericol pentru securitatea țării unde se găsește sau care, fiind condamnat definitiv pentru o crimă sau un delict deosebit de grav, constituie o amenin ț are pentru comunitatea țării respective. ”
III. ELEMENTE DE DREPT COMPARAT
103. La dispozi ț ia Camerei a fost pus un studiu privind situa ț ia solicitan ț ilor de azil re ț inu ți în zona de tranzit până la soluț ionarea cererii lor.
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
15 Studiul a avut în vedere 34 de state părț i la Conven ț ie. În ș apte din aceste state, respectiv Fran ța, Lituania, Muntenegru, Portugalia, Republica Cehă, Țările de Jos ș i Ucraina, re ț inerea în zona de tranzit a persoanelor care au solicitat acordarea unei protec ț ii interna ț ionale constituie o lipsire de libertate conform dreptului intern; o asemenea re ț in ere nu este privită totuș i ca o lipsire de libertate în dreptul intern al altor 18 state, respectiv: Albania, Austria, Azerbaidjan, Bulgaria, Croa ț ia, Estonia, Finlanda, Georgia, Germania, Grecia, Macedonia de Nord, Polonia, Regatul Unit (Anglia și Țara Ga lilor) , Republica Moldova, România, Serbia, Slovenia ș i Spania.
În nouă din cele 34 state care au făcut obiectul studiului, respectiv Armenia, Belgia, Islanda, Liechtenstein, Luxemburg, Norvegia, San Marino , Slovacia și Suedia, nu există zone de tranzit, nici în sens propriu, nici în sens juridic, în care solicitan ț ii de azil ar fi re ț inu ți până la soluț ionarea cererii de azil.
În 12 din cele 34 de state, respectiv, Austria, Croa ț ia, Fran ț a, Georgia, Grecia, Lituania, Muntenegru, Portugalia, Republica Cehă, România, Spania și Țările de Jos, au fost adoptate dispozi ț ii legale ș i proceduri aplicabile în mod specific persoanelor care au solicitat protec ț ie interna țională pe durata re ținerii lor în zona de tranzit a unui aeroport sau a unui post de frontieră terestru sau maritim. ÎN DREPT I. CU PRIV
IRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 5
§ 1 DIN CONVENȚI E
Potrivit reclaman ț ilor, re ț inerea lor în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo constituie o lipsire de libertate nelegală, contrară cerinț elor art. 5 § 1 din Conven ție, ale cărui părț i relevante sunt formulate după cum urmează: „1. Orice persoană are dreptul la libertate ș i la siguran ță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excep ția următoarelor cazuri și potrivit căilor lega le: [...] f) dacă este vor ba despre arestarea sau deten ția legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare. ” A. Hotărârea Camere i
Camera a de clarat capătul de cerere întemeiat pe a rt. 5 § 1 admisibil și a concluzionat că reț inerea reclama n ț ilor în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo s-a transpus într-o lipsire de libertate de facto .
Camera a examinat pe de a ltă parte aspectul legalităț ii lipsirii de libertate de facto suferite de reclaman ț i. Întrucât Guvernul nu a men ț ionat
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
16 nicio dispozi ție din dreptul intern de natură să justifice în mod legal o asemenea lipsire de libertate, Camera a hotărât că reț inerea în delungată a reclama n ților în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo a fost lipsită de temei juridic în dreptul rusesc , încălcând astfel cerinț ele art. 5 § 1 din Conven ț ie, și a constatat încălcarea acestei dispoziț ii. B. Argumentele părț ilor 1. Reclaman ț ii
Reclaman ții arată că, pe întreaga durată a ș ederii lor în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo, au fost în situa ț ia solicitan ților de azil ale căror cereri nu au fost încă examinate. Aceș tia sus țin că erau l ipsi ț i de orice posibilitate de a intra într- o altă țară cu excepția celei din care fugiseră și că se aflau sub jurisdic ția Rusiei. Adaugă că, pe întreaga durată îndelungată a șederii în zona de tranzit, nu au putut nici să intre pe teritoriul rusesc, nici să primească vizite ale doctorilor sau ale persoanelor abilitate să autentifice documente. Arată de asemenea dificultăț ile, respectiv refuzurile cu care s-au confruntat avoca ții lor în încercările acestora de a se întâlni cu reclamanț ii ș i men ționează că poli ția de frontieră le -a ridicat pa ș apoartele. Prin urmare, consideră că nu se poate susține că a fost vorba de alegerea lor de a rămâne în zona de tranzit sau că au consimțit să fie lipsiț i de libertatea lor. Reclaman ț ii conchid că reț inerea lor în zona de tranzit se transpune într-o lipsire de libertate de facto .
Cu privire la compatibilitatea acestei lipsiri de libertate de facto cu art. 5 § 1, arată că nu a existat nicio decizie oficială, judiciară sau de altă natură, care să autorizeze respectivele rețineri. Arată că, în lipsa oricărei proceduri judiciare care ar fi permis controlarea legalităț ii sau durata deten ț iei lor, reclaman ț ii s-au aflat într- un „vid juridic”. Apreciază că, în lipsa unor dispozi ț ii legale specifice care să legitimeze acest lucru și a unei autorizări sau control judiciar, re ținerea lor îndelungată în zona de tranzit pentru o durată nedeterminată și imprevizibilă nu avea niciun temei în dreptul intern, astfel fiind încălcat a rt. 5 § 1.
Reclaman ții afirmă că subiectul capetelor de cerere formulate în faț a C ur ții nu îl reprezintă faptul că autorităț ile ruse ști au refuzat să le acorde azil. În cererile lor, ace ș tia au sus ț inut, în esen ță, că drepturile lor [au fost] „încălcate ca urmare a inexistenței unor norme juridice, a încălcării de către autorități a normelor pe care ar fi trebuit să le aplice, precum ș i a lipsei totale de considera ț ie fa ță de ei sau lipsei intenției autorităț ilor de respectare a demnității umane”.
Reclaman ții afirmă că au formulat cereri pentru obț inerea statutului de refugiat ș i de azil temporar cu respectarea prevederilor interne ruse ș ti, de ș i, potrivit acestora, în zona de tranzit a aeroportului nu exista nicio informa ț ie disponibilă cu privire la procedura respectivă, iar agenț ii poli ției de frontieră nu vorbeau decât limba rusă. Susțin că, prin faptul că nu i -au tratat ca
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
17 solicitan ț i de azil ș i nu le-au eliberat certificatele pentru examinarea cererilo r lor, autorităț ile ruse ș ti i-au privat de posibilitatea de a beneficia de dreptu rile garantate prin Legea privind refugia ț ii. 2. Guvernul
Guvernul consideră că „este vital să se stabilească o distincț ie între refugia ț ii autentici ș i migran ți”, definindu -i pe ace știa din urmă ca persoane care se mută în tr -o țară terță pentru motive în principal economice. Reț inând că reclamanț ii nu au sosit pe teritoriul rusesc provenind direct din țările de presupus risc, nu au ales Rusia ca prima țară în care au solicitat azil, nu au solicitat azil în Rusia imediat după sosire și nici nu au încercat să -l ob țină în alte țări anterior, Guvernul consideră că aceș tia nu îndeplineau criteriile defini ț iei de refugiat, astfel cum au fost stabilite prin Conven ț ia de la Geneva. La audierea în fa ța autorităț ilor ruse ș ti competente în materie de migra ț ie, reclama n ț ii nu ș i-au justificat afirma țiile conform cărora vieț ile le erau amenin ț ate în țările de origine, ci au evocat o situaț ie economic ă dificilă, ș i doar după ce au fost puș i în contact cu avoca ț i speciali ș ti în dreptul de azil au făcut referire la posibile riscuri. În consecință, reclamanții nu erau „solicitanț i de azil autentici”, ci „migranț i obi ș nui ți”, ale căror cereri erau „artific iale ș i cu mici ș anse de reu șită”.
Guvernul consideră că nu poate fi făcut răspunzător pentru dificultăț ile rezultate din propriile alegeri ale reclaman ț ilor și că poziț ia adoptată de Curte în cauzele privind solicitanț i de azi l încurajează migranț ii să „abuzeze de dreptul de azil”.
Mai sus ține că persoana aflată sub jurisdicț ia unui stat nu este în mod necesar „în mâinile autorităților” și că reclamanții ar fi trebuit să aibă cuno ș tin ță de faptul că nu deț ineau documentele necesare ș i nu aveau motive valabile pentru a intra în Rusia. Guvernul consideră că, încercând în mod deliberat să intre pe teritoriul Rusiei fără a avea vize valabile și fără motive admisibile pentru a fi considera ț i refugia ț i, reclaman ții au încălcat prevederile dreptului rusesc ș i au consim țit să fie lipsiț i de libertatea lor. Cererile de azil formulate de reclaman ț i aveau pu ț ine ș anse de reu șită ș i, în consecin ță, decizia autorităț ilor ruse ș ti de a le examina nu îi obliga pe ace știa să rămân în zona de tranzit a aeroportului. Guvernul mai invocă marja de apreciere de care se bucură statele la adoptarea deciziilor de a acorda sau nu azil. Concluzionează că a rt. 5 nu este aplicabil în spe ță.
Gu vernul mai face referire la „dreptul inerent ș i suveran [al statului] de a controla intrarea ș i șederea străinilor pe teritoriul său” și arată că pa ș apoartele reclaman ților nu au fost ridicate. Mai adaugă că reclamanț ii nu au făcut obiectul vreunei proceduri de returnare, expulzare sau extrădare. Explicând că aceștia erau liberi să părăsească Rusia în orice moment – ceea ce în final au și făcut – consideră că nu a avut loc o lipsire de libertate .
Guvernul arată că străinul căruia un stat îi interzice intrarea pe teritoriul său este obligat să - l părăsească. Admite că, în cazul în care un
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
18 solicitant de azil care îndepline ș te criteriile defini ț iei de refugiat enun ț ate în Conven ț ia de la Geneva este ob ligat să se întoarcă într -o țară unde afirmă că a fost persecutat, acest lucru ar putea ridica o problemă din punctul de vedere al art. 3 din Conven ț ie, dar doar în cazul unei plângeri pertinente formulate de persoana respectivă.
Guvernul repro șează pe de altă parte Curții „inventarea” unui nou drept în contextul Conven ț iei – în privin ța căreia subliniază că nu garantea ză dreptul la azil –, drept care impune statelor să permită accesul pe teritoriul lor oricărui solicitant de azil. Conchide că, în speță, nu a fost încălcat a rt. 5 § 1. C. Ter ț ii intervenien ț i 1. UNHCR
În observa țiile sale, UNHCR examinează cadrul juridic ș i practica juridică interne aplicabile soluționării cererilor de azil formulate de persoane aflate în zonele de tranzit aeroportuare ale Federa ț iei Ruse ș i expune interpretarea sa a principiilor de drept intern a ț ional relevante .
Arată că dreptul rusesc nu conț ine prevederi privind motivele ș i durata pentru care persoanele pot fi re ț inute în zonele frontaliere ș i de tranzit, nu con ț ine garan ț ii procedurale pentru solicitan ț ii de azil la frontiere ș i nici nu prevede posibilitatea unei ac ț iuni în justi ț ie în cazul persoanelor obligate astfel să nu părăsească zona de tranzit. Potrivit UNHCR, co ndiț iile de ș edere în zonele respective nu sunt reglementate prin dreptul intern, iar legisla ț ia rusească nu încredințează niciunei autorităț i publice responsabilitatea de a asigura minima îngrijire a solicita n ț ilor de azil în zonele de tranzit.
UNHCR arată că autorităț ile competente în materie de migra ț ie nu au personal în zonele de tranzit, acestea aflându-se integral sub controlul poli ț iei de fro ntieră. Adaugă că aceasta nu decide dacă este sau nu cazul reț inerii unei persoane în zona de tranzit, ci doar o împiedică să treacă de controlul pa ș apoartelor; poli ția de frontieră poate, de asemenea, fără să se justifice, să refuze să primească un dosar privind o cerere de azil cu care este sesizată. Potrivit UNHCR, atât timp cât rămân înt r - o incertitudine juridică chiar și după întocmirea în beneficiul lor a unui certificat pentru examinarea cererii, solicitan ț ii de azil afla ț i în zonele de tranzit sunt priva ț i de drepturile minime garantate prin Legea privind refugia ț ii. Ace ș tia nu- și pot exercita de o manieră efectivă dreptul de a contesta în cazul respingerii cererii lor în primă instanță.
UNHCR arată că solicitanț ii de azil afla ț i în zonele de tranzit sunt lipsi ț i de intimitate și de acces la aer liber, hrană ș i la asisten ță socială ș i medicală. Perioada în care solicitanții de azil trebuie să îndure aceste lipsuri poate fi prelungită, o procedură de azil putând dura, incluzând și căile de atac, o perioadă medie de 1 -2 ani.
UNHCR adaugă că, atunci când este aplicată, detenț ia solicitan ț ilor de a zil trebuie să fie justificată în temeiul principiilor necesită ț ii, caracterulu i rezonabil ș i propor ționalităț ii, precum și să fie încadrată de un ansamblu de
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
19 garan ț ii procedurale importante, toate acestea lipsind, în opinia sa, în cazul persoanelor supuse deten ț iei în zonele de tranzit aeroportuare ale Federa ț iei Ruse. 2. Guvernul m aghiar
Guvernul maghiar sus ț ine în fa ța Marii Camere că dreptul interna țional contemporan nu consacră dreptul solicitanț ilor de azil de a alege o țară pentru depunerea cererii ( asylum shopping ), chiar dacă UNHCR și „alte organiz a ții de apărare a drepturilor refugiaților” pledează pentru recuno a ș terea unui asemenea drept .
Consideră că nu există dreptul la acordarea azilului. A rt. 14 din Declara ția universală a drepturilor omului garantează că orice persoană are dreptul de a beneficia de azil, iar art. 12 pct. 2 din Pactul interna ț ional cu privire la drepturile civile ș i politice ș i art. 2 § 2 din Protocolul nr. 4 la Conven ție proclamă dreptul oricărei persoane de a - și părăsi liberă țara, însă dreptul intern a ț ional nu recunoa ș te dreptul de a intra într-o țară pentru a solicita azil. Mai consideră că practica care constă în alegerea de către solicitan ț ii de azil a țării în care depun cererea lor, contribuie la criminalitatea organizată internațională și agravează „criza migrației” europeană. Conve nț ia „nu conferă dreptul de a intra pe teritoriul unui stat ș i angajarea în mod automat a deplinei sale jurisdic ții”, iar prag ul de aplicare a art. 3 ș i art. 5 ș i a cerin ț elor enun țate de articolele respective lasă „o marjă largă de interpret are în lumina art. 1 de la Conven ție”. D. Apreciere a Cur ț ii 1. Considera ț ii preliminare a) Cu privire la obiectul litigiului
Curtea ia notă de preocupările exprimate de guvernele rus ș i maghiar în observa ț iile prezentate și admite că speț a de fa ță trebuie avută în vedere în contextul dificultăț ilor practice, administrative, bugetare ș i juridice cu care se confruntă statele membre ca o conseci n ță a afluxului de refugiaț i ș i migran ț i. Cu toate acestea, consideră că, în mod contrar susț inerilor guvernelor rus ș i maghiar în f a ț a Marii Camere, cauza nu pri ve ș te aspectul existen ț ei, în dreptul interna ț ional contemporan, a unui drept la azil ca atare sau a unui drept de a alege în mod liber ț ara pentru introducerea unei cereri de azil.
Concluziile principale ale Camerei nu s- au referit la faptul că niciunuia dintre reclaman ț i nu i-a fost acordat azil în Rusia, ci la lipsa bazei legale de natură a legitima reținerea lor îndelungată în zona de tranzit a aeroportului ș i la neîndeplinirea obliga ț iei de îngrijire a nevoilor lor esen ț iale pe durata examinării cererilor lor. Curtea reaminte ște că scopul pentru care a luat na ș tere Conven ț ia a fost acela de a stabili standarde minimale. Dreptul de ca libertatea să nu fie restrânsă decât în temeiul legii ș i dreptul persoanei
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
20 de ț inute aflate sub controlul statului de a beneficia de condi ț ii umane de deten ție reprezintă garanții minimale de care trebuie să se bucure orice persoană aflată sub jurisdicț ia unui stat membru, în pofida cre șterii „crizei migra ției” în Europa.
Prin urmare, Curtea trebuie să ve rifice, în spe ță, dacă guvernul pârât a respectat aceste obliga ț ii ce decurg din Conven ț ie. b) Art. 1 din Conv en ț ie
În primul rând, este necesar să se determine dacă reclamanț ii s-au aflat sub jurisdic ț ia Rusiei în sensul art. 1 din Conven ț ie. Curtea re ț ine în această privință că, pe toată durata faptelor în cauză, reclamanț ii au fost fizic preze n ț i pe teritoriul Rusiei și sub controlul autorităț ilor ruse ș ti.
Curtea reafirmă că un aeroport aflat pe teritoriul unui stat face parte din punct de vedere juridic din teritoriul statului respectiv, chiar dacă este un aeroport inter na ț ional ( Amuur împotriva Fran ț ei , 25 iunie 1996, pct. 41 ș i 43 - 45, Culegere de hotărâri ș i decizii 1996-III, Shamsa împotriva Poloniei , nr. 45355/99 ș i 45357/99, pct. 45, 27 noiembrie 2003, Riad ș i Idiab împotriva Belgiei , nr. 29787/03 ș i 29810/03, pct. 68, 24 ianuarie 2008, Rashed împotriva Republicii Ceh e , nr. 298/07, pct. 70, 27 noiembrie 2008, Abou Amer împotriva României , nr. 14521/03, pct. 39, 24 mai 2011).
Trebuie re ținut că guvernul rus nu a negat în faț a Marii Camere faptul că zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo face parte din teritoriul Rusiei. Acesta nu a contestat nici faptul că reclamanț ii s-au aflat sub controlul autorităț ilor ruse ști pe toată perioada în cauză (supra, pct. 115).
Curtea concluzionează că reclaman ț ii se aflau sub jurisdic ț ia Rusiei la momentul faptelor în cauză. 2. Art. 5 § 1 a) Cu privire la aplicabilitatea art. 5 § 1 i. Principii generale
Proclamând „dreptul la libertate”, a rt. 5 § 1 vizează libertatea fizică a persoanei. Prin urmare, dispozi ția nu se referă la simplele restrângeri ale libertăț ii de circula ț ie, care sunt reglementate la art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conven ț ie. Clasificarea în una sau alta dintre aceste categorii este uneori dificilă deoarece în anumite cazuri izolate este vorba doar de o chestiune de apreciere, însă Curtea nu poate evita o alegere de care depinde, în esență, aplicabilitatea sau inaplicabilitatea art. 5 din Conven ț ie [ Khlaifia ș i al ț ii împotriva Italiei (MC), nr. 16483/12, pct. 64, 15 decembrie 2016, cu trimiteri suplimentare].
Curtea reaminte ște că, pentru a determina dacă un individ este „lipsit de libertate” în sensul a rt. 5, se pleacă de la situația concretă ș i se ia în considerare un ansamblu de criterii cum ar fi natura, durata, efectele ș i modalitățile de executare ale măsurii în cauză [ Nada împotriva Elve ț iei (MC),
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
21 nr. 10593/08, pct. 225, CEDO 2012, ș i Gahramanov împotriva Azerbaidjanului (dec.), nr. 26291/06, pct. 40, 15 octombrie 2013]. Între lipsirea de libertate și restrângerea libertății nu există decât o diferență de grad sau de intensitate, nu de natură sau de esență [ De Tommaso împotriva Italiei (MC), nr. 43395/09, pct. 80, 23 februarie 2017, cu trimiterile citate, precum ș i Kasparov împotriva Rusiei , nr. 53659/07, pct. 36, 11 octombrie 2016].
În ceea ce prive ș te situa ț iile în care se pot afla solicitan ț ii de azil, Curtea consideră că, atunci când face diferen ța dintre restrângerea libertăț ii de circula ț ie și lipsirea de libertate, trebuie urmată o abordare pragmatică ș i realistă ț inând cont de condi ț iile și provocările actuale. Este necesar, în special, să fie recunoscut dreptul statelor, sub rezerva respectării obligaț iilor lor interna ț ionale, de a controla frontierele proprii și de a lua măsuri contra străinilor care se sustrag restrângerilor impuse regimului imigraț iei.
Clarificarea aspectului dacă menț inerea unei persoane în zona interna țională a unui aeroport echivalează cu lipsirea sa de libertate a fost examinată în mai multe cauze [a se vedea, între altele, Amuur , citată anterior, pct. 43, Shamsa , citată anterior, pct. 47, Mogo ș împotriva României (dec.), nr. 20420/02, 6 mai 2004, Mahdid ș i Haddar împotriva Austriei (dec.), nr. 74762/01, CEDO 2005-XIII (extrase), Riad ș i Idiab , citată anterior, pct. 68, Nolan ș i K. împotriva Rusiei , nr. 2512/04, pct. 93-96, 12 februarie 2009, Gahramanov , citată anterior, pct. 35-47].
La pct. 43 din hotărârea Ammur , Curtea se exprimă după cum urmează; „[M]enținerea străinilor în zona internațională presupune o restrângere a libertăț ii, dar c are nu este comparabilă cu cea din centrele de detenție pentru străini în aș teptare a expulzării. Însoțită de garanții adecvate pentru persoanele în cauză, o asemenea men ținere nu este acceptabilă decât pentru a permite statelor să combată imigraț ia clandestină respectând obligaț iile lor interna ț ionale, în special cele în temeiul Conve n ț iei de la Geneva din 1951 privind statut ul refugia ț ilor ș i Conv en ț iei europene a drepturilor omului; preocupările legitime ale statelor de a dejuca tentative din ce în ce mai frecvente de a se sustrage de la restrângerile impuse regimului imigra ț iei nu trebuie să -i priveze pe solicitan ț ii de azil de pr otec ția acordată prin convenț iile respective. O asemenea men ținere nu trebuie prelungită excesiv deoarece riscă să trans forme o simplă restrângere a libertăț ii – inevitabilă în vederea organizării materiale a repatrierii străinului sau, dacă acesta a solicitat azil, pe durata examinării cererii de admitere pe teritoriu a titularului de azil – în lipsire de libertate. În ace astă privință, trebuie să se țină seama de faptul că o asemenea măsură se aplică nu unor persoane care au comis fapte penale, ci unor străini care, temându -se pentru v ia ț a lor, î și părăsesc propria țar ă. În cazul în care, prin for ța împrejurărilor, decizia de men ținere trebuie luată de autorită ț ile administrative sau de p oli ție, prelungirea acesteia trebuie supusă exam inării cât mai rapide a unei instan țe, apărătorul tradițional al libertăț ilor individuale. Men ținerea respectivă nu trebuie să -l priveze pe solicitantul de azil, înainte de toate ș i mai ales, de dreptul a avea acces efectiv la procedura de stabilire a statutului de refugiat. ”
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
22
Pentru a distinge între restrângerea libertăț ii de circula ț ie ș i lipsirea de libertate în contextul men ținerii străinilor în zonele de tranzit aeroportuare sau în centrele de primire instalate în scopul identificării și înregistrării migran ț ilor, Curtea ț ine cont de o serie de factori ce pot fi rezuma ț i astfel: i) situa ț ia personal ă a reclamanț ilor și alegerile făcute de aceș tia; ii) regimul juridic aplicabil în țara în cauză ș i scopul acestuia; iii) durata men ț inerii, considerată în special în contextul obiectivului urmărit ș i al protec ț iei procedurale de care reclaman ții se bucură la momentul evenimentelor; iv) natura ș i gradul restrângerilor impuse în mod concret reclaman ț ilor sau suferite efectiv de către aceș tia (a se vedea cauzele citate în cele 3 paragrafe precedente) .
Curtea consideră că factorii prezenta ț i mai sus sunt, de asemenea, mutatis mutandis releva n ț i în spe ță. ii. Aplicarea acestor principii în prezenta cauză ) Situa ția personală a reclamanț ilor și alegerile făcute de aceș tia
Curtea observă că cei 4 reclaman ți au intrat în aeroport de o manieră involuntară, dar fără intervenția vreunei autorităț i ruse ști, fie pentru că li s -a refuzat dreptul de a intra pe teritoriul țării unde intenționau să ajungă, fie pentru că au fost expulzaț i în Rusia. Constrân ș i de împrejurări, toț i au decis să solicite azil în Rusia. Deș i acest fapt nu exclude posibilitatea ca reclaman ț ii să se afle în situaț ia de lipsire de libertate de facto după intrarea lor, Curtea consideră că elementul respectiv este relevant ș i trebuie examinat în cadrul tuturor circumstan ț elor cauzei.
În această privință, este adevărat că, în mai multe cauze, Curtea a hotărât că lipsirea de libertate poate presupune încălcarea a rt. 5 chiar dacă persoana în cauză a consimț it, s ubliniind că dreptul la libertate are o prea mare importan ță pentru ca o persoană să piardă beneficiul protecț iei oferit de Conven ție doar pentru simplul fapt că s - a predat singură [ De Wilde, Ooms ș i Versyp împotriva Belgiei , 18 iunie 1971, pct. 65, seria A nr. 12, I.I. împotriva Bulgariei , nr. 44082/98, pct. 84-87, 9 iunie 2005, Osypenko împotriva Ucrainei , nr. 4634/04, pct. 48, 9 noiembrie 2010, Venskutė împotriva Lituaniei , nr. 10645/08, pct. 72, 11 decembrie 2012, Buzadji împotriva Republicii Moldova (MC), nr. 23755/07, pct. 106-110, 5 iulie 2016]. Cu toate acestea, cauzele respective se refereau fie la situa ț ii în care lipsirea de libertate era prevăzută de lege, fie la situaț ii în care reclaman ții trebuiau să respecte o obliga ț ie, cum ar fi, printre altele, de a se prezenta la penitenciar sau la sec ț ia de poli ție în vederea încarcerării sau măsura arestului la domiciliu. Curtea consideră că situația este diferită în cauză, întrucât reclamanț ii nu aveau nicio legătură preexistentă cu statul în cauză ș i nicio obliga ț ie de respectat, ci ace ș tia au solicitat din proprie ini țiativă să intre pe teritoriul statului respectiv pentru a solicita azil. Într-un asemenea caz, punctul de plecare pentru analiza personală a reclamanț ilor fa ță de autorităț i este complet diferit.
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
23
În cauza de fa ță, ț inând cont de ceea ce se ș tie despre reclaman ț i ș i de călătoriile acestora, precum și de faptul că nu au ajuns în Rusia în urma unui pericol direct ș i imediat pentru via ța sau sănătatea lor, ci mai degrabă ca urmare a unor împrejurări excepționale ale rutelor lor de călătorie, nu este nicio îndoială că persoanele în cauză au intrat pe Aer oportul Sheremetyevo de o manieră involuntară, însă fără intervenția autorităț ilor ruse ș ti. Prin urmare, este clar, în orice caz, că autoritățile erau îndreptățite să efectueze verificările necesare și să examineze cererile reclamanț ilor înainte de a decide dacă le admit sau nu. ) Regimul juridic aplicabil, scopul acestuia ș i durata men ț inerii în zona de tranzit, considerată în special în contextul obiectivului urmărit ș i al prote c ț iei procedurale ce decurge din regimul r espectiv
În al doilea rând, trebuie re ținut de asemenea că raț iunea de a fi ș i scopul regimului juridic intern aplicabil zonei de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo erau înfiin ț area unei zone de a ș teptare în care solicitan ț ii de azil să rămână cât timp autorităț il e decid dacă îi admit în Rusia sau nu (supra, pct. 99- 100). Trebuie arătat, deși acest element nu este decisiv în sine, că autorităț ile ruse ști nu au încercat să îi lipsească pe reclamanț i de libertatea lor ș i le- au refuzat intrarea încă de la început (supra, pct. 14, 20, 29 ș i 39). Reclaman ții au rămas în zona de tranzit în principal deoarece aș teptau solu ț ionarea procedurilor de azil pe care le ini țiaseră (supra, pct. 46-96).
Dre ptul statelor de a controla intrarea străinilor pe teritoriul lor implică obligatoriu posibilitatea de condiț ionare a autoriza ț iei de intrare de îndeplinirea cerin ț elor aplicabile. Prin urmare, în lipsa altor factori semnificativi, nu constituie o lipsire de libertate imputabilă statului situaț ia unei persoane care a solicitat intrarea ș i care a șteaptă o perioadă scurtă ca autoritățile să verifice dacă trebuie să i se recunoască un asemenea drept. Într- un asemenea caz, autorităț ile nu fac nimic altceva decâ t să răspundă, efectuând verificările necesare, solicitării persoanei interesate de a intra în țară (a se vedea, mutatis mutandis , Gahramanov , citată anterior, pct. 35-47; a se vedea, de asemenea, Mahdid ș i Haddar , decizie citată anterior, unde cererile de azil formulate de reclaman ț i într- o zonă de tranzit aeroportuară au fost respinse în 3 zile, iar Curtea, ț inând cont de factori suplimentari, cum ar fi faptul că reclamanț ii nu s-au aflat sub controlul constant al poli ț iei, a concluzionat că nu a avut loc o lipsire de libertate).
Trebuie determinat, de asemenea, dacă, în conformitate cu scopul regimului juridic în vigoare, au existat garan ț ii procedurale pentru solu ț ionarea cererilor de azil formulate de reclaman ț i ș i dispozi ț ii interne prin care era stabilită o durată maximă a ș ederii în zona de tranzit, precum și dac ă atât unele, cât ș i celelalte au fost aplicate în spe ță.
În prezenta cauză, Curtea reține, pe de o parte, că Guvernul nu a p utut să indice o dispoziție din dreptul intern prin care este stabilită perioada maximă în care reclamanț ii puteau fi men ț inu ț i în zona de tranzi t și, pe de altă
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
24 parte, că, nerespectând reglementările din dreptul rusesc conform cărora orice solicitant de azil are dreptul la eliberarea unui certificat pentru examinarea cererii ș i la plasarea într- un centru de primire temporară pe durata soluționării dosarului său (supra, pct. 99-100 ș i, pentru compara ț ie, Riad ș i Idiab , citată anterior, pct . 101), reclaman ț i i au fost lăsați, în principal, să se descur ce singuri în zona de tranzit. Autorităț ile ruse ști nu au recunoscut că ar fi fost în vreun fel responsabile pentru reclaman ți, lăsându -i pe ace ș tia într- un „vid juridic”, fără nicio posibilitate de a contesta măsurile care le restrângeau libertatea (supra, pct . 44). Pe durata ș ederii în zona de tranzit, cei patru reclama n ț i au avut pu ț ine informa ț ii privind solu ț ionarea cererilor lor pentru o b ț inerea statutului de refugiat ș i de azil temporar (supra, pct. 41-44).
În jurispruden ț a Cur ț ii privind re ținerea străinilor în contextul imigra ției, durata restrângerii libertăț ii de circula ție în cauză și legătura dintre actele a utorităț ilor și măsura în litigiu pot avea efect asupra clarificării aspectului dacă situația trebuie să se transpună într -o lipsire de libertate sau nu (a se vedea, mutatis mutandis , Amuur , citată anterior, pct. 43, Gahramanov , citată anterior, pct. 35-47, ș i Mahdid ș i Haddar , citată anterior). Cu toate acestea, atât timp cât perioada petrecută în zona de tranzit nu depăș e ște semnificativ perioada necesară examinării unei cereri de azil ș i nu există nicio împrejurare excepțională, durata reț inerii nu trebuie să cântărească decisiv în analiza aplicabilităț ii art. 5. Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care persoanele aflate în a ș teptarea solu ționării cererilor lor de azil beneficiază de drepturi ș i garan ții procedurale care le protejează împotriva perioadelor de a ș teptare excesive. Existen ț a pe plan intern a unei reglementări juridice care limitează durata ș ederii în zona de tranzit are o importan ță semnificativă în această privință.
În spe ță, nu se poate afirma că examinarea cererilor de azil respective ale reclaman ț ilor ș i procedurile juridice ulterioare ș i conexe au fost rapide, deoarece Z.A. a petrecut 7 luni ș i 19 zile în zona de tranzit a ș teptând solu ț ionarea cererii sale (supra, pct. 46-55), M.B., 5 lun i ș i o zi (supra, pct. 57- 64), A.M., un an, 9 luni ș i cel pu ț in 28 de zile (supra, pct. 66-82), iar domnul Yasien, 7 luni ș i 28 de zile (supra, pct. 83- 95). Curtea consideră, de asemenea, că situaț ia reclaman ț ilor a fost în mod serios influen țată de întârzierile ș i inac țiunile care erau în sarcina autorităț ilor ruse ș ti ș i nu au fost justificate de niciun motiv legitim .
Curtea adaugă că dosarul cauzei nu conț ine niciun element care ar indica faptul că reclamanț ii nu s-au conformat normelor juridice în vigoare sau că ar fi acț ionat cu rea-credin ță în vreun moment al ș ederii lor în zona d e tranzit sau în vreun stadiu al procedurii interne, făcând mai dificilă, de exemplu, examinarea cererilor lor de azil (a se vedea, în contrast, cauza Mahdid ș i Haddar citată anterior, unde reclamanții au rămas în zona interna țională a unui aeroport după respingerea cererii lor de azil ș i ș i-au distrus documentele pentru a constrânge autoritățile să îi primească) .
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
25 ) Natura ș i gradul restrângerilor impuse în mod concret reclaman ț ilor sau suferite efectiv de către aceș tia
Persoanelor aflate în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo nu li s- a permis să părăsească zona respectivă pentru a intra pe teritoriul rusesc (a se compara cu decizia Mogo ș , citată anterior). Nu este nimic surprinzător aici, având în vedere că scopul zonei de tranzit era chiar acela de a servi ca loc de a ș teptare unde solicitan ții de azil rămâneau în timpul în care autorită ț ile decideau dacă îi admit sau nu în Rusia.
Curtea observă, în continuare, că părțile sunt de acord cu faptul că, de ș i reclaman ții trebuiau să se descurce singuri în perimetrul zonei de tranzit, restrângerile aduse libertăț ii lor erau totu ș i substan țiale, având în vedere că întreaga zonă se afla sub controlul permanent al poliției de frontieră, care apar ținea Serviciului Federal de Securitate. Curtea consideră că, la modul general, date fiind dimensiunea zonei și modul în care era controlată, libertatea de circula ț ie a reclaman ților era semnificativ restrânsă, de o manieră comparabilă cu un regim uș or de deten ț ie specific anumitor structuri penitenciare.
Rămâne de clarificat aspectul dacă reclamanții puteau părăsi z ona d e tranzit pentru a intra pe teritoriul Rusiei .
Curtea reaminte ș te ra ționamentul din hotărârea Ammur , citată anterior, unde s- a exprimat după cum urmează: „simpla posibilitate pentru solicitan ții de azil de a părăsi volunta r ț ara unde inten ționează să se refugieze nu poate exclude o restrângere a libertății”, adăugând că dreptul de a părăsi țara „are un caracter teoretic dacă nicio țară ce oferă o protecție comparabilă cu cea scontată în ț ara unde este solicitat azilul nu es te dispusă sau pregătită să - i primească” (ibidem, pct. 48).
În această privință, Curtea observă că, spre deosebire de cum ar fi trebuit să fie într - o zonă de tranzit frontalieră, reclamanț ii ar fi trebuit, pentru a părăsi zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo, să efectueze demersuri, cum ar fi să contacteze companii aeriene, să cumpere bilete sau să solicite viză, în funcț ie de destina ție. Curtea consideră că Guvernul nu a demonstrat afirma ția sa, conform căreia, în p ofida acestor obstacole, reclaman ț ii erau „liberi să părăsească Rusia în orice moment și să meargă unde doreau”. Or, posibilitatea reală și concretă pentru reclamanți de a părăsi zona de tranzit a aeroportului fără ca sănătatea sau viața lor să fie expusă unei amenințări directe, ameni n țare care ar fi fost cunoscută de autorități sau ar fi fost adusă în aten ția acestora la momentul relevant, ar fi trebuit demonstrată de o manieră convingătoare.
În lumina acestei concluzii , Curtea nu consideră necesar să examineze argumentele prezentate de părț i cu privire la clarificarea aspectului dacă cererile de azil ale reclamanț ilor erau întemeiate. Conven ț ia nu poate fi interpretată ca stabilind o asemenea legătură între aplicabilita tea art. 5 ș i o problemă distinctă privind respectarea de către autorităț i a obliga ț iilor ce
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
26 decurg din art. 3 [ Ilias ș i Ahmed (MC), nr. 47287/15, pct. 244-246, 21 noiembrie 2019]. ) Concluzie cu privire la aplicabilitatea art. 5
În consecin ță, Curtea consideră că, având în vedere în special lipsa dispozi țiilor legale interne prin care să fie stabilită o durată maximă a ș ederii în zonele de tranzit aeroportuare, caracterul în cea mai mare parte nelegal al ș ederii reclaman ț ilor în Aeroportul Sheremetyevo și durata sa excesivă, întârzierile considerabile în examinarea cererilor de azil ale persoanelor în cauză, caracteristic ile zonei unde ace ș tia au fost men ț inu ț i, controlul la care au fost supu și pe toată perioada relevantă și faptul că nu aveau în practică nicio posibilitate de a părăsi zona respectivă, reclamanț ii au fost lipsi ț i de libertatea lor în sensul art. 5. Prin urmare, art. 5 § 1 este aplicabil. b) Cu privire la compatibilitatea lipsirii de libertate a reclaman ț ilor cu art. 5 § 1 din Conv en ț ie
Lipsirea de libertate a reclaman ților urmărea să - i „împiedice să pătrundă ilegal pe teritoriu”; prin urmare, trebuie examinată în contextul primei teze a art. 5 § 1 lit. f) [ Saadi împotriva Regatului Unit (MC), nr. 13229/03, pct. 64-66, CEDO 2008].
Prima întrebare care trebuie pusă Curții este aceea dacă detenț ia a fost operată „potrivit căilor legale” în sensul a rt. 5 § 1 din Conven ț ie. i. Principii generale
Art. 5 § 1 prezintă lista exhaustivă a circumstanț elor în care persoanele pot fi lipsite de libertate în mod legal, subîn ț elegându-se că aceste circumstan țe impun o interpretare restrânsă, având în vedere faptul că este vorba de excep ț ii de la o garan ție fundamentală a libertăț ii individuale [a se vedea, cu alte trimiteri, El-Masri împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (MC), nr. 39630/09, pct. 230, CEDO 2012] .
Statele contractante au dreptul, potrivit unui principiu de drept interna țional consacrat, fără a aduce atingere angajamentelor care decurg pentru acestea din tratate, inclusiv Conven ț ia, de a controla intrarea, ș ederea și îndepărtarea neresortisanț ilor (a se vedea, printre multe altele, Abdulaziz, Cabales ș i Balkandali împotriva Regatului Unit , 28 mai 1985, pct. 67, seria A nr. 94, ș i Chahal împotriva Regatului Unit , 15 noiembrie 1996, pct. 73, Culegere 1996-V). Posibilitatea statelor de a-i plasa în det en ț ie pe pote n ț ialii imigran ț i care au solicitat – printr-o cerere de azil sau nu – autoriza ț ia de a intra în țară, este un corolar ine vitabil al dreptului respectiv. Lipsirea de libertate aplicată solicitanților de azil pentru împiedicarea intrării lor ilegale pe teritoriul statului nu este în sine contrară dispoziț iilor Conven ț iei ( Saadi , citată anterior, pct. 64-65, ș i Suso Musa împotriva Maltei , nr. 42337/12, pct. 89-90, 23 iulie 2013).
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
27
Cu toate acestea, orice lipsire de libertate trebuie operată „potrivit căilor legale”, în cadrul unei proceduri care răspunde cerinței de „calitate a legii” și neviciată de elemente arbitrare. În materie de lipsire de libertate, este esen țial să se respecte principiul general al securităț ii juridice ș i, în consecin ță, ca legislaț ia na țională să definească în mod clar condiț iile de deten ț ie și ca legea să fie previzibilă în aplicarea sa ( Khlaifia ș i al ț ii , citată anterior, pct. 92, cu alte trimiteri). În plus, deten ț ia unei persoane constituie o atingere majoră adusă libertăț ii individuale și este necesar să fie supusă unui control riguros.
Curtea este pe deplin con știentă de dificultăț ile cu care statele membre se pot confrunta în perioade de sosiri masive de solicitan ț i de azil la frontierele lor. Sub rezerva interdic ț iei unor decizii arbitrare, se poate considera, în mod general, că un regim juridic naț ional îndepline ș te condi ț ia de legalitate enun țată de această dispoziție dacă prevede pur ș i simplu, de exemplu, numele autorităț ii competente pentru a dispune o lipsire de libertate în zona de tranzit, forma deciziei, motivele care pot sta la baza acesteia ș i limitele sale, dur ata maximă a menținerii în zonă ș i, conform cerin ț elor art. 5 § 4, căile d e atac judiciare disponibile.
În plus, art. 5 § 1 lit. f) nu interzice statelor să adopte dispoziț ii interne care să enunț e motivele pentru care o asemenea men ținere poate fi dispusă, ținând cont de realităț ile practice ale unui aflux masiv de solicitan ț i de azil. În special, paragraful 1 lit. f) nu interzice lipsirea de libertate, pentru o perioadă limitată, în zona de tranzit. O asemenea măsură poate fi justificată prin motivul că este necesar să fie garantată prezenț a solicitan ț ilor de azil pe perioada examinării cererilor lor sau prin motivul că trebuie examinată rapid admisibilitatea cererilor lor de azil ș i, în acest scop, au fost înfiin ț ate în zona de tranzit o structură și proceduri adaptate (pentru o abordare comparabilă, a se vedea Saadi , citată anterior, pct. 80). ii. Aplicarea acestor principii
Curtea re ț ine argumentul reclama n ț ilor și al UNHCR conform căruia re ț inerea acestora în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo nu a avut bază legală (supra, pct. 110). Re ține, de asemenea, că Guvernul nu a contestat, în esen ță, alegația respectivă (supra, pct. 113- 118). În urma examinării legisla ț iei interne aplicabile (supra, pct. 97-100), Curtea nu a identificat nicio prevedere care să justifice lipsirea de libertate suferită de reclamanț i. Prin urmare, concluzionează că în speță nu a existat o bază legală strict definită care să autorizeze deten ț ia reclaman ț ilor.
Această concluzie este suficientă, în sine, pentru constatarea unei încălcări a a rt. 5 § 1 din Conven ție. Curtea indică totuși următorii factori suplimentari, care nu au făcut decât să agraveze situaț ia reclaman ț ilor: astfel cum reiese din faptele cauzei, accesul acestora la procedura de azil era împiedicată considerabil de detenț ia acestora, neexistând în zona de tranzit
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
28 nicio informa ț ie privind procedura de cerere de azil în Rusia, iar accesul la asisten ță juridică era foart e limitat (supra, pct. 42-44).
Curtea observă, de asemenea, că reclamanț ii au fost în mod serios întârzia ț i în demersurile lor la depunerea ș i înregistrarea cererilor de azil (supra, pct. 46-49, 57-59, 66-67 ș i 83-85), precum ș i că, în ciuda cererilor scrise formulate de către aceș tia ș i contrar cerin țelor legii, autorităț ile nu le- au întocmit ș i nici eliberat certificatele pentru examinarea cererilor lor (supra, pct. 49, 51, 59, 60, 68, 71 ș i 86).
De asemenea, arată că anumite decizii ale instanț elor administrative ș i judiciare ruse ș ti au fost comunicate reclaman ț ilor cu întârziere (supra, pct. 50, 69, 75 ș i 88).
În plus, locul unde reclaman ț ii au fost re ț inu ț i era în mod evident inadecvat unei șederi de lungă durată (infra, pct. 191-195).
În cele din urmă, duratele ș ederilor respective ale reclaman ț ilor (de la 5 la mai mult de 21 de luni) în zona de tranzit a aeroportului sunt considerabile și în mod vădit excesive având în vedere natura și obiectul procedurii în cauză (a se compara cu Kanagaratnam împotriva Belgie i , nr. 15297/09, pct. 94-95, 13 decembrie 2011; a se vedea, de asemenea, Longa Yonkeu împotriva Letoniei , nr. 57229/09, pct. 131, 15 noiembrie 2011, unde durata cumulată a 3 perioade în litigiu de deten ție fără bază legală a fost de 3 luni ș i 7 zile, ș i Suso Musa , citată anterior, pct. 102, unde perioada în cauză a fost de „mai mult de 6 luni”).
Astfel cum a constatat Camera, Curtea concluzionează că detenț ia reclama n ț ilor în sensul primei teze a art. 5 § 1 lit. f) a încălcat cerinț ele Conven ț iei.
Prin urmare, a fost încălcat a rt. 5 § 1 din Conven ț ie fa ță de fiecare reclamant . II.
CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A A
RT. 3 DIN CONVEN Ț IE
Reclaman ții apreciază condiț iile materiale ale ș ederii lor în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo ca fiind incompatibile cu garan ț iile art. 3 din Conven ț ie, redactat astfel: „Nimeni nu poate fi supus torturii ș i nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante .” A. Hotărârea Camere i
Camera a declarat admisibil capătul de cerere al reclamanț ilor prin care denun ț au condi ț iile materiale ale deten ț iei lor în zona de tranzit a aeroportului .
După ce s -a referit la standardele consacrate ale Cur ț ii privind condi ț iile de deten ț ie în general, precum ș i la cele relevante în materie de
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
29 re ținere a străinilor, și după ce a luat notă de normele aplicabile în materie d e repartizare a sarcinii probei în cauzele privind condi ț iile de deten ț ie, Camera a admis că reclamanții au oferit o descriere credibilă și rezonabil de detalia tă a condi ț iilor degradante, potrivit acestora, ale deten ț iei lor, care constituie o prezum ție de rele tratamente. Având în vedere că Guvernul nu a prezentat nicio descriere a condi ț iilor ș ederii reclam an ț ilor în zona de tranzit a aeroportului, Camera a constatat că este stabilit faptul că reclamanț ii nu au dispus de paturi individuale ș i nici de acces la du ș uri sau la echipamente de bucătărie și a considerat inacceptabil faptul că persoane pot fi deț inute în condi ții caracterizate prin lipsa totală de îngrijire a ne v oilor lor esen ț iale.
S- a concluzionat că detenț ia reclaman ț ilor, pe durata mai multor luni ș i în condi ț ii inacceptabile, în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo se transpune într-un tratament inuman ș i degradant în sensul art. 3 din Conven ț ie. B. Argum entele părț ilor 1. Reclaman ț ii
Reiterând argumentul conform căruia reț inerea lor în zona de tranzit se transpune într-o lipsire de libertate, reclaman ții arată că, potrivit jurispruden ț ei Cur ții, statul trebuie să asigure că orice prizonier este de ț inu t în condi ții compatibile cu respectarea demnităț ii umane, precum și că men ținerea străinilor într - un anumit loc trebuie să se facă după standarde adecvate. Adaugă că șederea lor în zona de tranzit a durat o lungă perioadă de timp, în condi ț ii inacceptabile ș i contrar voin ț ei lor, în timp ce le era imposibil să se întoarcă în țările lor de origine. Reclaman ții concluzionează că a fost încălcat a rt. 3 din Conven ț ie. 2. Guvernul
Guvernul sus ține că persoana aflată sub jurisdicț ia unui stat nu este în mod necesar „în mâinile autorităților”. Arată că, în lipsa unei încălcări a a rt. 5 § 1, nu are nicio obliga ț ie în contextul art. 3 fa ță de reclamanți, a căror situaț ie dificilă se datorează doar propriilor lor a c ț iuni.
Guvernul argumentează că nu există dreptul la azil ș i nici, în consecin ță, obligații conexe ale statelor, însă acestea pot acorda în schimb o „protecție corespunzătoare” persoanelor care fug de persecuț ii. Apreciază că reclama n ț ii din prezenta spe ță nu au acționat cu bună -credin ță solicitând azil, ace știa ar fi trebuit să știe că nu puteau pretinde protecția respectivă și că nu vor fi autoriza ți să intre în Rusia. A concluzionat că nu există o încălcare a art. 3 din Conven ț ie în cazul de fa ță.
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
30 C. Ter ț ul intervenient
UNHCR descrie în observa ț iile sale condi ț iile materiale de ș edere ale solicitan ț ilor de azil în zonele de tranzit aeroportuare în Rusia.
Dreptul rusesc nu con ț ine nicio dispozi ț ie pentru reglementarea condi ț iilor de ș edere în zonele de tranzit aeroportuare. Aceste condi ț ii nu s- au îmbunătăț it în cursul ultimilor ani. Solicitan ț ii de azil bloca ț i în zonele respective nu aveau intimitate ș i nici acces la aer liber, hrană sau la asistență medicală sau socială. Erau obligați să rămână în părț ile publice ale zonelor de tranzit, fără cel mai mic acces la instalaț ii sanitare, și nu aveau altă opț iune decât să doarmă chiar pe podea. UNHCR a distribuit în fiecare săptămână produse destinate consumului curent, precum și lenjerie de pat, îmbrăcăminte și produse de igienă.
UNHCR arată că dreptul rusesc nu atribuie niciunei autorităț i publice responsabilitatea de a asigura minima îngrijire a solicitan ț ilor de azil în zonel e de tranzit. Adaugă că perioada în care solicitanții de azil trebuie să îndure aceste lipsuri poate fi prelungită, o procedură de azil putând dura, incluzâ nd și căile de atac, o perioadă medie de 1 -2 ani. D. Apreciere a Cur ț ii 1. Principii generale
Relele tratamente trebuie să atingă un prag minim de gravitate pentru a intra în domeniul de aplicare al art. 3. Aprecierea acestui prag minim este relativă în esență; ea depinde de ansamblul de date ale cauzei, în special de durata tratamentului ș i de efectele sale fizice sau mentale precum ș i, uneori, de sex, vârstă și starea de sănătate a victimei. În ceea ce priveș te re ț inerea solicitan ț ilor de azil ș i condi ț iile lor de via ță în acest context, Curtea a rezumat principiile generale relevante în cauza Khlaifia ș i al ț ii (citată anterior, pct. 158-169).
Art. 3 din Conven ție impune statului să se asigure că orice deten ț ie are loc în condi ții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, că modalitățile de executare a măsurii nu supun persoana în cauză unei suferinț e sau unei încercări cu o intensitate care depăș e ș te nivelul inevitabil de suferin ță inerent dete n ț iei și că, ț inând seama de cerin ț ele practice din închisoare, sănătatea ș i confortul de ținutului sunt asigurate în mod corespunzător [ Kudła împotriva Poloniei (MC), nr. 30210/96, pct. 94, CEDO 2000-XI].
În ceea ce prive ș te re ținerea străinilor ș i a solicitan ț ilor de azil, Curtea reaminte ște că, astfel cum a hotărât în cauza M.S.S. împotriva Belgiei ș i Greciei (MC), nr. 30696/09, pct. 216-218, CEDO 2011 (a se vedea, de asemenea, Dougoz împotriva Greciei , nr. 40907/98, pct. 44, CEDO 2001-II, Kaja împotriva Greciei , nr. 32927/03, pct. 45-46, 27 iulie 2006, S.D. împotriva Greciei, nr. 53541/07, pct. 45-48, 11 iunie 2009, Mahamed Jama împotriva Maltei , nr. 10290/13, pct. 86-89, 26 noiembrie 2015, Khlaifia ș i
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
31 al ț ii , citată anterior, pct. 163-167, Boudraa împotriva Turciei , nr. 1009/16, pct. 28-29, 28 noiembrie 2017, S.F.
ș i al ț ii împotriva Bulgariei , nr. 8138/16, pct. 78-83, 7 decembrie 2017), decurge din art. 3 că o asemenea lipsire de libertate trebuie înso țită de garan ț ii adecvate oferite persoanelor care fac obiectul acesteia și că este acceptabilă doar pentru a permite statelor să combată imigrația ilegală, respectând u - și totodată angajamentel e interna ț ionale și fără să -i priveze pe solicitan ț ii de azil de protec ția acordată prin Conven ț ia de la Geneva din 1951 privind statutul refugia ț ilor ș i Conven ția europeană a drepturilor omului (a se vedea, de asemenea, Rahimi împotriva Greciei , nr. 8687/08, pct. 62, 5 aprilie 2011, ș i Khlaifia ș i al ț ii , citată anterior, pct. 162, în contextul obliga ț iilor pozitive fa ță de resortisanț i străini ce așteaptă eliberarea vizei de tranzit, ș i Shioshvili ș i al ț ii împotriva Rusiei , nr. 19356/07, pct. 83-86, 20 decembrie 2016).
Preocuparea legitimă a statelor de a dejuca tentativele tot mai frecvente de eludare a restric ț iilor aplicate imigra ției nu trebuie să priveze solicitan ț ii de azil de protec ția acordată de aceste convenț ii ( Amuur , citată anterior, pct. 43).
Curtea trebuie să țină seama de situația specială a persoanelor în cauză atunci când trebuie să aprecieze modalitățile de executare a măsurii în litigiu în raport cu dispozi ț iile Conven ț iei ( Riad ș i Idiab , citată anterior, pct. 100). Statele trebuie să ia în considerare, în special, a rt. 3 din Conven ț ie, care consacră una dintre valorile fundamentale ale societăț ilor democratice ș i interzice în termeni absolu ț i tortura ș i tratamentele inumane ori degradate, indiferent de circumstan ț e ș i ac ț iunile victimei [a se vedea, printre altele, Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26772/95, pct. 119, CEDO 2000-IV].
Curtea reaminte ște că, dincolo de necesitatea de a dispune de un spa ț iu personal suficient, ș i alte aspecte ale condi ț iilor materiale de deten ț ie sunt relevante pentru evaluarea respectării a rt. 3 în asemenea cazuri. Aceste elemente relevante includ accesul la un loc de plimbare exterior, accesul la aer și lumină naturală, aerisirea încăperilor ș i respectarea normelor sanitare ș i a condi țiilor de igienă elementare (a se vedea, de exemplu, S.D. împotriva Greciei , citată anterior, pct. 49-54, Tabesh împotriva Greciei , nr. 8256/07 , pct. 38-44, 26 noiembrie 2009, A.A. împotriva Greciei , nr. 2186/08, pct. 57- 65, 22 iulie 2010, E.A. împotriva Greciei , nr. 74308/10, pct. 50-51, 30 iulie 2015, Abdi Mahamud împotriva Maltei , nr. 56796/13, pct. 89-90, 3 mai 2016, Alimov împotriva Turciei , nr. 14344/13, pct. 84-85, 6 septembrie 2016, Abdullahi Elmi ș i Aweys Abubakar împotriva Maltei , nr. 25794/13 ș i 28151/13, pct. 113-114, 22 noiembrie 2016, ș i Khlaifia ș i al ț ii , citată anterior, pct. 167).
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
32 2. Aplicarea acestor principii
Curtea observă, pentru început, că multe state părț i la Conven ț ie se confruntă în prezent cu dificultăț i considerabile pentru a face fa ță afluxului crescător de migranț i ș i solicitan ț i de azil. Curtea nu subestimează sarcina ș i presiunea cu care această situație împovărează țările în cauză ș i este con știentă, în special, de dificultăț ile întâmpinate la sosirea migran ț ilor ș i solicitan ț ilor de azil pe marile aeroporturi interna ț ionale.
În această privință, Curtea consideră că trebuie reamintit totuși că interzicea tratamentelor inumane și degradante este o valoare fundamentală a societăț ilor democratice. De asemenea, este o valoare a civiliza ț iei strâns legată de respectarea demnităț ii umane, care constituie elementul central al Conven ț iei. Interdic ția în cauză are un caracter absolut, deoarece nu admite nicio derogare, chiar ș i în cazul unui pericol public care amenin ță viaț a na ț iunii, chiar și în cele mai dificile împrejurări, precum combaterea terorismului ș i a crimei organizate, independent de conduita persoanei în cauză ( Khlaifia ș i al ț ii , citată anterior, pct. 158, cu alte trimiteri). Prin urmare, dificultăț ile men ț ionate la paragraful precedent nu pot exonera un stat de obliga ț iile sale decurgând din art. 3.
Având în vedere constatarea sa, conform căreia ș ederea reclaman ț ilor în zona de tranzit a aeroportului se transpune într-o lipsire de libertate (supra, pct. 156), Curtea trebuie să examineze, în cauză, detenț ia reclaman ț ilor în func ț ie de dispozi ț iile Conven ț iei și să determine, în special, dacă reclamanț ii au fost de ț inu ț i în condi ții compatibile cu respectarea demnităț ii umane ( Riad ș i Idiab , citată anterior, pct. 100, Khlaifia ș i al ț ii , citată anterior, pct. 162).
Este important de arătat că reclamanții au oferit o descriere credibilă și rezonabil de detaliată a condiț iilor ș ederii lor în zona de tranzit a aeroportului. Această descriere este coroborată de constatările UNHCR (supra, pct. 122, 179 ș i 180) și nu a fost contestată explicit de către Guvern. Prin urmare, Curtea consideră această descriere ca fiind exactă în aplicarea standardului probei consacrate în jurispruden ț a sa în materie de condi ț ii de deten ț ie [ Muršić împotriva Croa ț iei (MC), nr. 7334/13, pct. 128, 20 octombrie 2016; a se vedea, de asemenea, Ananyev ș i al ț ii împotriva Rusiei , nr. 42525/07 ș i 60800/08, pct. 121-123, 10 ianuarie 2012].
Pe baza elementelor de care dispune, Curtea consideră că este evident că, în cauză, condiț iile ș ederii reclam an ț ilor în zona de tranzit a Aeroportului Sheremetyevo erau inadecvate unei ș ederi for țate de lungă durată. Astfel, consideră că situația în care o persoană este constrânsă, p e durata mai multor luni, să doarmă pe podea într - o zonă de tranzit aeroportuară permanent luminată, aglomerată și zgomotoasă, fără să aibă acces liber la duș uri sau la echipamente de bucătărie, fără nicio posibilitate de a ie ș i la aer liber și fără a beneficia de minima asisten ță medicală sau socială (supra, pct. 41 ș i 42) presupune nerespectarea standardelor minime în materia respectării demnităț ii umane.
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
33
Situa ția era agravată, în circumstanțele cauzei, de faptul că reclama n ț ii erau obliga ți să se descurce singuri în perimetrul zonei de tranzit, cu nerespectarea reglementărilor din dreptul rusesc conform cărora orice solicitant de azil are dreptul la eliberarea unui certificat pentru examinarea cererii ș i la plasarea într- un centru de primire temporară pe durata soluționării dosarului său (supra, pct. 99-100 ș i, pentru compara ț ie, Riad ș i Idiab , citată anterior, pct. 101).
Curtea mai re ține că UNHCR a recunoscut definitiv în cazul a 3 dintr e reclama n ți calitatea de persoană care are nevoie de protecț ie interna țional ă (supra, pct. 54, 77 și 94), fapt ce sugerează Curții că suferinț a persoanelor în cauză era accentuată de experiențele trăit e pe parcursul migra ț iei lor ( M.S.S. împotriva Belgiei ș i Greciei , citată anterior, pct. 232).
În cele din urmă, Curtea subliniază durata extrem de lungă a detenț iei suferite de către fiecare reclamant. Aceș tia au fost de ț inu ț i timp de mai multe luni la rând: Z.A., timp de 7 luni ș i 19 zile; M.B., 5 luni ș i o zi; A.M., un an, 9 luni ș i cel pu ț in 28 de zile; domnul Yasien, 7 luni ș i 22 de zile (supra, pct. 148).
Curtea consideră că, analizate împreună, condiț iile materiale deplorabile pe care reclaman ții au trebuit să le îndure pe perioade atât de lungi, precum și lipsa totală a oricărei îngrijiri acordate reclamanților de către autorităț i se transpun în tratamente degradante contrare art. 3 din Conven ț ie.
Nimic din observa țiile Guvernului nu justifică o altă concluzie. Curtea mai concluzionează că reclamanț ii s-au aflat sub controlul ș i supravegherea statului pârât pe toată perioada relevantă (supra, pct. 151).
Prin urmare, Curtea constată că a fost încălcat a rt. 3 din Conven ț ie fa ță de fiecare reclamant.
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART.
41 DIN CONVENȚIE
198. Potrivit art. 41 din Conve n ț ie, „În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenț iei sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părț i contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă pă rții lezate, dacă este cazul, o repara ție echitabilă. ” A. Prejudiciu
În fa ț a Camerei, reclaman ții au solicitat următoarele sume cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral: câte 20 000 de euro (EUR) pentru Z.A. ș i pentru domnul Yasien, 15 000 EUR pentru M.B. ș i 35 000 EUR pentru A.M.
Camera a considerat că încălcările a rt. 5 § 1 ș i art. 3 din Conven ț ie au reprezentat o sursă de suferinț e ș i frustrare pentru reclaman ț i, iar constatarea acestor încălcări nu ar putea constitui, în sine, o repara ție suficientă. Pronun ț ându- se în echitate, a acordat, cu titlu de despăgubire pentru
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
34 prejudiciul moral, sumele de 20 000 EUR fiecare pentru Z.A. ș i domnul Yasien, 15 000 EUR pentru M.B. ș i 26 000 EUR pentru A.M.
În fa ț a Marii Camere, reclaman ț ii au solicitat acelea ș i sume pe care le-au cerut în fa ț a Camerei .
Curtea consideră că reclamanții au trăit sentimente de suferință ș i frustrare ca urmare a încălcărilor în cauză ale a rt. 5 § 1 ș i art. 3 din Conven ț ie. Ține cont de circumstanț ele cauzei, cererile formulate de fiecare reclamant ș i de practica urmată în cauzele precedente comparabile (de exemplu, Riad ș i Idiab , citată anterior, pct. 117, Shamsa , citată anterior, pct. 65, Rashed , cit ată anterior, pct. 81). Pronun ț ându- se în echitate, acordă, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, acelea și sume acordate de Cameră, respectiv 20 000 EUR fiecare pentru Z.A. ș i domnul Yasien, 15 000 EUR pentru M.B. ș i 26 000 EUR pentru A.M. B. Chel tuieli de judecată
În fa ț a Camerei, reclaman ții au solicitat rambursarea următoarelor sume cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în cursul procedurilor interne: 1 650 EUR pentru Z.A., 1 250 EUR pentru M.B., 3 500 EUR pentru A.M. ș i 2 000 EUR pentru domnul Yasien. Pentru cheltuielile de judecată efectuate în fata Cur ț ii, ace ș tia au solicitat suma de 3 500 EUR .
Camera a acordat fiecărui reclamant 3 500 EUR pentru toate cheltuielile de judecată.
În fa ț a Marii Camere, reclaman ț ii au solicitat, cumulat, 4 900 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în cursul procedurilor interne, 14 000 EUR pentru procedura în fa ț a Camerei ș i 7 800 EUR pentru procedura în fa ț a Marii Camere, respectiv un total de 26 700 EUR. Reprezentan ț ii acestora au solicitat ca sumele acordate să fie plătite direct în conturile lor bancare.
În conformitate cu jurispruden ț a Cur ț ii, un reclamant nu poate ob ț ine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileș te caracterul real, necesar ș i rezonabil al acestora. În spe ță, ț inând seama de documentele aflate în posesia sa ș i de jurispruden ța sa, Curtea consideră excesivă suma totală solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în cursul procedurilor interne ș i în fa ța sa. Decide să acorde reclamanț ilor, cumulat, suma de 19 000 EUR pentru toate cheltuielile. Această sumă va fi plătită direct în conturile bancare ale reprezentanț ilor reclaman ț ilor ( Khlaifia ș i al ț ii , citată anterior, pct. 288). C. Dobânzi moratorii
Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
HOTĂRÂREA Z.A. ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA RUSIEI
35
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA
1. Hotărăș te că a fost încălcat a rt. 5 § 1 din Conven ț ie; 2. Hotărăș te că a fost încălcat a rt. 3 din Conven ț ie; 3. Hotărăș te a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanț ilor, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăț ii: i. pentru prejudiciul moral: 15 000 EUR (cincisprezece mii de euro), plus orice sumă ce poate fi d atorată cu titlu de impozit, lui M.B.; 20 00 EUR (douăzeci de mii de euro) fiecare, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, lui Z.A. ș i domnului Yasien; 26 000 EUR (douăzeci ș i șase de mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, lui A.M.; ii.
pentru cheltuielile de judecată: 19 000 EUR (nouăsprezece mii de euro), cumulat pentru toț i reclama n ții, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, sumă ce va fi plătită direct în conturile bancare ale reprezentan ț ilor reclaman ț ilor; b) că, de la expirarea termenului menț ionat și până la efectuarea plăț ii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade ș i majorată cu trei puncte procentuale; 4. Respinge cererea de acordare a unei repara ț ii echitabile pentru celelalte capete de cerere. Redactată în limbile franceză și engleză, apoi pronunțată în ș edin ță publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg, la 21 noiembrie 2019. Johan Callewaert Grefier adjunc t Linos-Alexandre Sicilianos Pre ș edinte
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.