CRNKOVIĆ v. CROATIA

CRNKOVIĆ v. CROATIA (CtEDO, 2019)

Primă secțiune decizia nr. 69697/11 Miloš CRNKOVIć împotriva Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 26 noiembrie 2019 în calitate de cameră compusă din: Krzysztof Wojtyczek, președinte, Ksenija Turković, Aleš Pejchal, Pere Pastor Vilanova, Pauliine Koskelo, Jovan Ilievski, Raffaele Sabato, judecători și Abel Campos, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 3 noiembrie 2011, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE ȘI PROCEDURA Dl. Miloš Crnković este un național croat, născut în 1946 și trăiește în Sisak. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. L. Šušak, avocat practicant la Zagreb. Guvernul croat (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Š. Stažnik. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 ianuarie 1992, reclamantul, un civil care locuiește în Sisak, a fost arestat de poliție și predat armatei croate. Între 27 ianuarie și 27 martie 1992 a fost ținut în baracă militară Kerestinec, unde a fost tratat rău. La 27 martie 1992 a fost dus la Nemetin, unde a fost schimbat pentru soldați croați capturați. La 9 iunie 2005, reclamantul a interzis o acțiune civilă împotriva statului în fața Curții Municipale Sisak ( Općinski sud u Sisku ), cerând daune legate de maltraturile sale în baracă militară Kerestinec în 1992. La 16 noiembrie 2006, Tribunalul Municipal Sisak a respins cererea civilă a reclamantului în calitate de timp. La 29 noiembrie 2007, Curtea județului Sisak (Županijski sud u Sisku La 17 iunie 2009, Curtea Supremă (Vrhovni sud Republike Hrvatske ) a respins un recurs asupra punctelor de drept depuse de reclamant. Acesta a susținut că reclamația sa civilă pentru daune a fost depusă în afara perioadei subjective de prelungire legală de trei ani în temeiul articolului 376 alineatul (1) din Legea privind obligațiile civile, calculată din ziua în care a aflat despre daune și autorul său, și că a fost de asemenea depusă în afara perioadei de prelungire legală de cinci ani în temeiul articolului 376 alineatul (2) din Legea privind obligațiile civile, calculată din ziua în care a avut loc daunele (27) Martie 1992). Termenul de prelungire legală în temeiul articolului 377 din Legea privind obligațiile civile nu se aplică din cauza nu a existat nici o hotărâre penală finală împotriva infractorilor. La 20 aprilie 2011 Curtea Constituțională (Ustavni sud Republike Hrvatske ) a respins o plângere constituțională depusă de reclamant ca fiind nefondată, decizia a fost depusă reprezentantului reclamantului la 16 mai 2011. Procedura penală 10. Între timp, în 2001 autoritățile de stat au început să primească plângeri penale cu privire la maltratarea persoanelor deținute în baracă militară Kerestinec în 1992. O anchetă a fost efectuată împotriva fostilor soldați croați ai armatei, S.K., D.P., V.I., Ž.Ž și G.Š., sub suspiciune rezonabilă că au comis o crimă de război împotriva prizonierilor de război deținuți acolo. 11. La 21 noiembrie 2011, Procurorul de Stat al Zagrebului ( Županijsko državno odvjetništvo u Zagrebu ) a depus o acuzație împotriva S.K., D.P. V.I., Ž.Ž. și G.Š. cu Curtea de Stat Zagreb ( Županijski sud u Zagrebu ) pentru acuzații de crime de război împotriva prizonierilor de război. La 5 iunie 2012, reclamantul împreună cu alte patru persoane a depus o plângere penală împotriva S.K., D.P., V.I., Ž.Ž și G.Š., declarând că l-au tratat rău în baracă militară Kerestinec între 27 ianuarie și 27 martie 1992. 13. La o audiere avut loc la județul Zagreb Tribunalul din 24 septembrie 2012, reclamantul a descris diferitele moduri în care a fost tratat rău. 14. La 24 martie 2016, județul Zagreb a pronunțat o hotărâre. S.K., D.P. și V.I. au fost considerate vinovate de crime de război împotriva prizonierilor de război și a populației civile și condamnate la opt ani de închisoare, trei ani și, respectiv, cinci ani de închisoare. Ž.Ž. a fost considerată vinovată de crime de război împotriva prizonierilor de război și condamnată la un an și șase luni de închisoare și G.Š. a fost considerat vinovat de crime de război împotriva populației civile și condamnat la doi ani de închisoare. Curtea județului Zagreb a constatat că S.K., în calitate de comandant al taberelor de război prizoniere din Zagreb și Kerestinec, a permis D.P., V.I., Ž.Ž și G.Š. și alți gărzi și membri ai armatei croate la deținuții de război și civili fizic și psihologic nesuferiți și nu au luat măsuri pentru a preveni astfel de tratamente și pedepsirea infractorilor. Reclamantul a fost listat ca unul dintre victime. Partea relevantă a hotărârii referitoare la reclamant spune: „... b) în perioada cuprinsă între mijlocul lunii ianuarie și 29 aprilie 1992, în Kerestinec, civilii capturați au fost bătut de mai multe ori: ... [de reclamantul] ..., care [a fost] abuzat fizic de V.I. și G.Š..; c) civilii capturați[;] ... [inclusiv reclamantul] ... au fost abuzați de tortura electrică de șoc ...; ... e) civilii capturați[;] ... și [reclamantul] ... au fost aduse în fața femeilor deținute dezbrăcate și au fost forțate să-i supravegheze și să se masturbeze împreună cu alți bărbați prizonieri de război ...” 15. La 15 februarie 2017 Curtea Supremă a susținut hotărârea de primă instanță, cu excepția în ceea ce privește clasificarea legală a infracțiunilor de care S.K., D.P. și V.I. au fost considerate vinovate. În special, le-a găsit vinovate de crime de război împotriva prizonierilor de război și le-a condamnat la patru ani și șase luni, doi ani și respectiv trei ani de închisoare. Acesta a crescut condamnarea Ž.Ž. la doi ani de închisoare și a scăzut condamnarea G.Š. la un an și cinci luni de închisoare. 16. La 8 mai 2019, Curtea Constituțională a respins ca nefondată o plângere constituțională depusă de S.K. Legea și practica internă relevantă 17. art. 95 din Codul Penal de bază al Republicii Croația ( Osnovni krivični zakon Republike Hrvatske , Gazette Oficial nr. 53/91 cu alte modificări) prevedea ca urmărirea penală pentru, printre altele , crimele de război nu ar putea deveni îndepărtate. 18. Actul privind răspunderea Republicii Croației pentru daunele cauzate de membrii forțelor armate și a poliției croate în timpul Războiului Național ( Zakon odgovornosti Republike Hrvatske za štetu uzrokovanu od primpadnika hrvatskih oružanih i redarstvenih snaga tijekom Domovinskog rata , Gazette Oficial nr. 117/03 , care a intrat în vigoare la 31 iulie 2003, prevede că statul este responsabil pentru daunele cauzate în timpul Războiului de Independență Croat din 17 august 1990 până la 30 iunie 1996 de către membrii armatei croate și forțele de poliție în serviciul militar sau de poliție sau în legătură cu acest serviciu, cu excepția cazului în care daunele în cauză au constituit daune de război. 19. Dispoziția relevantă a Legii de procedură civilă ( Zakon o parničnom postupku , Gazette Oficiale a Republicii Socialiste Federale Iugoslavia nr. 4/77 cu alte modificări, și Gazette Oficiale a Republicii Croația nr. 53/91 cu alte modificări) privind aspectele preliminare, și anume art. 12 (care prevede, de asemenea, în măsura în care instanțele civile sunt obligate de hotărârile instanțelor penale), precum și jurisprudența dezvoltată în aplicarea sa, sunt prezentate în cazul Baničević v. Croația (dec.), nr. 44252/10, §§ 16-19, 2 octombrie 2012. 20. Dispozițiile relevante ale Legii de procedură civilă privind redeschiderea procedurii se citesc după cum urmează: Secțiunea 421 alineatul (1) [Civil] procedură încheiată prin o decizie finală poate fi redeschisă la cererea unei părți ... (9) în cazul în care autoritatea competentă prin o decizie finală rezolvă ulterior problema preliminară (secțiunea 12 alineatele (1) și (2)) pe care se bazează hotărârea instanței; (10) în cazul în care o parte învață fapte noi sau constată sau obține ocazia de a utiliza noi dovezi pe baza cărora ar fi putut fi adoptată o decizie mai favorabilă pentru această parte dacă aceste fapte sau aceste dovezi au fost utilizate în procedura anterioară; ...” Secțiunea 425 alineatul (3) „Dacă se solicită redeschiderea procedurii din motivele prevăzute la art. 421 alineatul (1) punctul 10 și la art. 421 alineatul (3) din prezentul act, [curtea] poate decide să se alăture examinării [a admisibilității] a cererii de redeschidere [a procedurii] la examinarea fondurilor cauzei.” Procedințe în fața Curții 21. Partea relevantă a formularului de cerere se citește după cum urmează [1] „II. DECLARAREA FACTurilor Curtea Municipală Sisak ... a respins cererea civilă a reclamantului ... [T] reclamantul a depus un recurs pe care Curtea County Sisak a respins ... Reclamantul a depus un recurs pe punctele de drept pe care Curtea Supremă a respins-o ca fiind nefondată. Reclamantul a depus o plângere constituțională ... pe care Curtea Constituțională a declarat-o inadmisibilă. Curtea ... a dictat hotărâri nedreptate și a încălcat art. 29 din Constituție [garantarea dreptului la un proces echitabil] și articolele 6 și 14 din Convenție ... Reclamantul a trăit la Sisak ca cetățean pașnic ... La 27 ianuarie 1992 a fost dus la închisoarea Kerestinec [exprimarea reclamantului] în vecinătatea Zagreb ... Martie 1992 el si alti patruzeci de civili au fost dusi la Nemetin si schimbati pentru soldati croati ... Deportarea in sine arată ca o crima de razboi împotriva civililor a fost comisa prin deportarea fortata si abuzul de cetateni civili care nu avea nimic de-a face cu razboiul ... Timp de câteva luni de la sejurul său în închisoarea Kerestinec [reclamantul] a fost expus abuzului și umilirii, [și] tratament fizic și psihologic bolnav. Curtea nu a evaluat niciunul dintre dovezi, nu este clar pe baza căreia dovezile sale constituționale au fost respinse ... Astfel, instanța a încălcat art. 6 din Convenția ... deoarece nu a avut în vedere Convenția de la Geneva privind protecția civililor în timpul războiului din 12 august 1949 ... Curțile din Croația au constatat că nu au existat crime de război împotriva populației civile din cauza faptului că nu au existat o hotărâre penală finală în acest sens. ... [autoritățile de judecată] în Croația au investigat abuzurile și uciderea civililor de ani de zile, dar nu au inculpat infractorii, cu excepția cazurilor în care există presiuni de la comunitatea internațională... În zona Sisak a fost obișnuit să ucidă civili sau să le ducă în lagăre, cum ar fi Kerestinec... Exista o anchetă [deschisă] împotriva V.M. și D.B. în fața Curții Județenii Osijek cu privire la crimele de război împotriva populației civile... comise în zona Sisak. Decizia privind investigația menționează doar 30 de victime civile care au fost ucise... În cauza de fațăat de reclamantul S.V. și alții împotriva statului condus în fața Curții Municipale Sisak ... V.V., un martor și fostul președinte al Curții Supreme ... a menționat învățarea uciderii civililor în zona Sisak ... În sfârșit, Curtea Constituțională consideră că în acest caz [reclamarea civilă a fost timp Această constatare este obișnuită pentru instanțele croate și acum este aprobată de Curtea Constituțională ... Crimele de război împotriva populației civile nu pot deveni interzise timp ... Concluziile instanțelor sunt în întregime ilegale ... [T]ele instanțe au aplicat în mod necorespunzător legea relevantă privind perioada de limitare legală ...” III. DECLARAREA VIOLĂȚILOR ALEGATE A CONVENȚIUNII ȘI/SAU A PROTOCOLELOR ȘI A ARGUMENTULUI RELEVANT “În Croația, având în vedere că nu există altă cale juridică, reclamantul își bazează cererea pe art. 6 din [Convenția], care prevede ... art. 14 din Convenție, printre altele, prevede ... În cazul în care reclamantul a fost discriminat în calitate de membru al minorității etnice sârbe din Croația, deoarece hotărârile [în procedura civilă pentru daune împotriva statului] au fost rendue contrar articolului 14 din convenție. August 1949 în ceea ce privește protecția persoanelor civile în timp de război, pe care Croația a ratificat-o în 1992 ... art. 3 din a patra Convenție de la Geneva interzice orice forță armată care provoacă violență vieții și persoanei, tratamentele crude și torturarea și alte tratamente inumane și degradante, în special uciderea civililor, deportarea și lichidarea acestora. În conformitate cu art. 51 din Protocolul la cea de-a patra Convenție de la Geneva ... civilii au protecție specială în caz de conflict și nu pot fi obiectul de atac și teroare.” ... V. DECLARAREA OBIECTULUI DE APLICARE „Pursunt în fața celor de mai sus, reclamantul solicită Curții să constate că Croația a încălcat următoarele drepturi ale reclamantului garantat de convenție: - dreptul [aplicantului] la un proces echitabil și imparțial, garantat de art. 6 din Convenție; - dreptul [aplicantului] la libertate și securitate, garantat de art. 5 din Convenție, datorită arestării sale fără mandat și schimb ilegal. - dreptul [aplicantului] la bucuria drepturilor garantate de Convenție, dreptul la libertate și securitate fără discriminare pe baza originii naționale, garantat de art. 14 din Convenție, datorită arestării sale pe baza etniei sârbe; - dreptul [aplicantului] la bucuria drepturilor garantate de Convenție, adică dreptul la libertate și securitate fără discriminare pe baza originii naționale, garantat de art. 14 din Convenție, datorită faptului că nu a efectuat o investigație eficace privind dacă arestarea sa a fost motivată rasial; - dreptul [aplicantului] la un remediu eficace prin care el ar putea cere compensare pentru conținutul cererii sale civile în temeiul articolelor 2, 3, 5 și 14 în fața instanțelor croate, astfel cum este garantat de art. 13 din Convenție, datorită anchetei ineficace privind arestarea [aplicantul] ilegală, privarea libertății sale și a fost schimbată împotriva voinței sale. ...” 22. La 19 martie 2013 a fost notificată guvernului. Întrebări adresate părților au citit după cum urmează: „1. Autoritățile interne au respectat obligațiile lor procedurale în temeiul articolului 3 din Convenție (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italia [GC], nr. 26772/95, CEHR 2000-IV)? (2) Autoritățile competente au respectat obligația lor de procedură în temeiul art. 14 din Convenție de a investiga dacă există vreun motiv în spatele presupuselor maltraturi ale reclamantului care ar putea fi legate de sârbii [etnicității sale] (a se vedea, mutatis mutandis, Šečić v. Croația, nr. 40116/02, § 66, CEDO 2007 VI)? 3. Reclamantul dispune de un remediu intern eficace pentru plângerile sale din Convenția, conform art. 13 din Convenția?” DREPTUL 23. În primul rând, Curtea trebuie să examineze care au fost reclamațiile prezentate de către solicitant. art. 3 din Convenția luate singur și în conjuncție articolele 13 și 14 Argumentele părților 24. În observațiile lor din 31 iulie 2013, Guvernul a susținut, printre altele, că notificarea plângerilor de către Curte nu a fost aceeași a plângerilor prezentate de reclamant în fața Curții, nici nu a corespuns cererii de către reclamant în fața instanțelor interne. În special, în cererea depusă la 3 noiembrie 2011, reclamantul nu s-a plâns, fie în mod explicit, fie în substanță, de lipsa unei anchete eficace privind malturile sale. El s-a plâns numai în temeiul articolului 6 din Convenție, în legătură cu faptul că cererea sa civilă pentru daune a fost respinsă ca fiind în timp util. Tratamentul în baracă militară Kerestinec a fost presupus numai în contextul cererii sale civile de daune. Singurele fapte pe care reclamantul le-a prezentat în legătură cu orice anchetă au fost cele legate de investigarea crimelor comise în zona Sisak împotriva altor persoane, și nu de maltraturile sale în baracă militară Kerestinec. Atunci când a depus cererea, reclamantul nu a avut nici măcar cunoștință de ancheta privind maltratarea persoanelor din baracă militară Kerestinec, deoarece nu a contactat autoritățile de investigare până în acest punct și a depus plângerea sa penală numai șapte luni mai târziu. Plaga sa constituțională prezentată Curții Constituționale a fost, de asemenea, legată de procedura civilă pentru daune. 25. Reclamantul, în observațiile sale în răspunsul din 19 septembrie 2013, a susținut că baraca militară Kerestinec a fost un loc pentru reunirea civililor care au fost apoi schimbate pentru soldați armați croați capturați. Autoritățile de stat nu au urmărit niciodată cei care au înființat tabere pentru civili de origine etnică sârbă. S.K. și patru subordonați ai săi au primit condamnații ridicol de scăzute pentru infracțiuni pe care le-au comis-o în baracă militară Kerestinec. Dacă infractorii au fost de origine etnică sârbă, condamnațiile lor ar fi fost mult mai dure. El a susținut, de asemenea, că instanțele croate au respins toate afirmațiile civile ale sârbilor etnici ca fiind limitate la timp. Cu toate acestea, au aplicat dispozițiile interne relevante într-un mod complet greșit, deoarece cererile civile de compensare a daunelor cauzate de crimele de război nu pot deveni limitate la timp, chiar și în cazul în care nu există o condamnare penală finală. El a concluzionat după cum urmează: „... instanțele croate au încălcat următoarele drepturi ale reclamantului garantat de Convenție: - dreptul [aplicantului] la un proces echitabil și imparțial garantat de art. 6 din Convenție; - dreptul [a aplicantului] la libertate și securitate garantat de art. 5 din Convenția din cauza arestării sale fără mandat și schimbul său ilegal. - dreptul [aplicantului] la bucuria drepturilor garantate de Convenție, dreptul la libertate și securitate fără discriminare pe baza originii naționale garantate de art. 14 din Convenție, datorită arestării sale pe baza etniei sârbe; - dreptul [aplicantului] la bucuria drepturilor garantate de Convenție, adică dreptul la libertate și securitate fără discriminare pe baza originii naționale, garantat de art. 14 din Convenție, datorită faptului că nu a efectuat o investigație eficace privind dacă arestarea sa a fost motivată rasial ...” 26. Guvernul a susținut, în observațiile din 28 octombrie 2013, că, în observațiile sale în răspunsul la cele ale Guvernului, reclamantul a admis că nu a introdus o plângere de la art. 3 (procedural), fie în fața instanțelor interne, fie în fața Curții. El s-a plâns în mod constant mai degrabă cu privire la faptul că reclamația sa civilă pentru daune a fost respinsă în timp util. 27. Reclamantul, în actualizarea sa cu privire la faptele din 27 aprilie 2017, a afirmat că având în vedere faptul că între timp S.K. și subordonații săi au fost condamnați pentru crime de război, a avut dreptul la compensare pentru maltratamentul său și, prin urmare, hotărârile instanțelor civile care respingeau reclamația pentru daune și-au încălcat drepturile sale. Evaluarea Curții 28. Radomilja și alții v. Croația ([GC], nr. 37685/10 și 22768/12, §§ 123-27, 20 martie 2018) Curtea a susținut că domeniul de aplicare al unei cauze „referite” Curții în exercitarea dreptului de cerere individuală este determinat de plângerea reclamantului. O plângere constă în două elemente: acuzații factuale și argumente juridice. În temeiul jura novit curia principiul Curții nu este obligată de motivele juridice derivate de solicitant în temeiul Convenției și a Protocolelor sale și are competența de a decide privind caracterizarea care trebuie acordată în legislație faptelor unei plângeri prin examinarea în temeiul articolelor sau a dispozițiilor convenției care sunt diferite de cele invocate de solicitant. Cu toate acestea, decizia sa nu poate fi bazată pe fapte care nu sunt acoperite de plângere. În acest sens ar trebui să se decidă dincolo de domeniul unui caz; cu alte cuvinte, să se decidă despre chestiunile care nu au fost „referite” de acesta, în sensul articolului 32 din Convenție. Cu toate acestea, deoarece reclamanții pot elucide ulterior sau explică în mod corespunzător observațiile lor inițiale, Curtea trebuie să țină seama nu numai de formularul de cerere, ci de integralitatea acestora în cursul procedurii de față, ceea ce poate rectifica orice omisiune inițială sau obscurități (ibid., § 129). În plus, în timp ce nimic nu împiedică un reclamant să prezinte o nouă plângere în cadrul procedurii dinainte de Curte, o astfel de plângere trebuie să respecte, la fel ca oricare din celelalte, cerințele de admisibilitate (ibid., § 135). 29. Este cu aceste considerații în vederea examinării circumstanțelor specifice ale prezentului caz. 30. Curtea constată că plângerile inițiale ale reclamantului în fața Curții, astfel cum au fost formulate în forma sa de aplicare din 3 noiembrie 2011, au fost presupuse încălcări ale articolelor 6 și 14 din convenție în ceea ce privește hotărârile instanțelor naționale în cadrul procedurii civile pentru daune. El a afirmat, de asemenea, că a fost tratat rău în timp ce a fost ținut la baraca militară Kerestinec din ianuarie până în martie 1992. El a susținut încălcări ale articolelor 5, 13 și 14 din Convenție în ceea ce privește arestarea și schimbul său pentru soldații armatei croate în 1992. El s-a plâns că nu a existat o anchetă eficace privind arestarea și schimbul său pentru soldații armatei croate. El nu a făcut nici o acuzație în ceea ce privește lipsa unei anchete eficace privind malturile sale în timp ce a fost ținut la baracă militară Kerestinec din ianuarie până în martie 1992. Singura anchetă menționată în cererea sa a avut legătură cu crimele comise de V.M. și D.B. împotriva anumitor alte persoane (a se vedea punctul 21 de mai sus). 31. Curtea constată, de asemenea, că, în observațiile sale în răspunsul la cele ale Guvernului, reclamantul a reiterat plângerea în temeiul articolului 6 privind deciziile instanțelor interne în cadrul procedurii civile și plângerile în temeiul articolelor 5 și 14 privind arestarea și schimbul său pentru soldații armate croați și lipsa unei anchete eficace în acest sens. El nu a formulat nici o afirmație de faptul că nu s-a efectuat nici o investigație eficace în ceea ce privește maltraturile sale. El a declarat doar într-un mod general că S.K. și patru subordonați ai săi nu au fost condamnați adecvat, fără a se raporta această afirmație în privința situației sale (a se vedea punctul 25 de mai sus). Curtea constată că el a fost reprezentat de un avocat. Curtea constată, de asemenea, că, în actualizarea sa cu privire la faptele din 27 aprilie 2017, el a susținut că hotărârile instanțelor civile care respingeau cererea de daune și-au încălcat drepturile sale (a se vedea punctul 27 de mai sus). 32. În consecință, având în vedere declarațiile reclamantului în formularul său de cerere și observațiile sale, Curtea concluzionează că nu are competența de a examina plângerile în temeiul articolului 3 din Convenție și articolele 13 și 14 coroborat cu art. 3 privind ancheta privind maltraturile reclamantului în baracă militară Kerestinec. Alte presupuse încălcări 33. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 § 1 și 14 din Convenție că, prin constatarea în mod nedrept că cererea de daune a fost depusă după expirarea termenului de prelungire legală, instanța națională l-a privat de dreptul de acces la instanță (a se vedea punctele 5-9 de mai sus). Curtea constată că aceeași chestiune în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție a fost examinată în multe cazuri împotriva Croației și s-a dovedit a fi întemeiat în mod evident bolnav (a se vedea Baničević v. Croația (dec.), nr. 44252/10, 2 octombrie 2012; Bogdanović v. Croația (dec.), nr. 72254/11, 18 martie 2014; Orić v. Croația (dec.), nr. 50203/12, 13 mai 2014; B și alții v. Croația , nr. 71593/11, § 84, 18 iunie 2015; și Zdjelar și alții v. Croația , nr. 80960/12, § 103, 6 iulie 2017 . Curtea nu vede niciun motiv să se depărteze de această abordare în acest caz . Rezultă că această plângere este inadmisibilă în temeiul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. 34. Reclamantul s-a mai plângut, în conformitate cu articolele 5 și 14 din Convenție, de arestarea și schimbul de soldați croați. Curtea constată că plângerea se referă la evenimentele care au avut loc în 1992, în timp ce Convenția a intrat în vigoare în ceea ce privește Croația la 5 noiembrie 1997. cu dispozițiile convenției în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 4 (compară Zdjelar , citat mai sus § 104 și B. și alții c. Croația , citat mai sus § 85). 35. Reclamantul s-a plâns în cele din urmă, în conformitate cu articolele 5, 13 și 14 din Convenție, că nu au existat anchete eficace privind arestarea și schimbul său pentru soldați croați în 1992. Curtea reiterează că art. 5 trebuie considerat ca fiind obligatoriu autorităților să ia măsuri eficace de protecție împotriva riscului de dispariție și să efectueze o anchetă promptă și eficace asupra unei afirmații argumentabile că o persoană a fost arestată și nu a fost văzută de atunci (a se vedea Cipru v. Turcia [GC], nr. 25781/94, § 147, CEDH 2001 IV, Varnava și alții c. Turcia) [GC], nr. 16064/90 și alte 8, § 208, CEDO 2009). În cazul în cauză, având în vedere faptul că arestarea și schimbul reclamantului pentru soldați croați au avut loc în 1992 și că el a adus această plângere în fața Curții numai în 2011, în timp ce prin hotărârea Curții Condatului de Zagreb din 24 martie 2016, mai multe persoane au fost condamnate pentru crime de război, nu pentru arestarea și schimbul pentru soldați croați, ci pentru maltraturile sale (a se vedea punctele 14 și 15 de mai sus), Curtea concluzionează că a fost depusă din termenul de șase luni și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. A făcut-o în limba engleză și a notificat în scris la 9 ianuarie 2020. Abel Campos Krzysztof Wojtyczek Președintele grefierului [1] Formularul de cerere a fost scris inițial în limba croată. Traducerea engleză a fost elaborată de Registrul Curții.

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 69697/11

Miloš CRNKOVIĆ

against Croatia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 26

November 2019 as a Chamber composed of:

Krzysztof Wojtyczek,

President,

Ksenija Turković,

Aleš Pejchal,

Pere Pastor Vilanova,

Pauliine Koskelo,

Jovan Ilievski,

Raffaele Sabato,

judges,

and Abel Campos,

Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 3 November 2011,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS AND PROCEDURE

1.

The applicant, Mr Miloš Crnković, is a Croatian national who was born in 1946 and lives in Sisak. He was represented before the Court by Mr

L. Šušak, a lawyer practising in Zagreb.

2.

The Croatian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms Š. Stažnik.

The circumstances of the case

3.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

Background to the case

4.

On 21 January 1992 the applicant, a civilian living in Sisak, was arrested by the police and handed over to the Croatian army. Between 27

January and 27 March 1992 he was held in Kerestinec military barracks where he was ill-treated. On 27 March 1992 he was taken to Nemetin where he was exchanged for captured Croatian soldiers.

Civil proceedings

5.

On 9 June 2005 the applicant brought a civil action against the State before the Sisak Municipal Court (

Općinski sud u Sisku

), seeking damages related to his ill-treatment in Kerestinec military barracks in 1992.

6.

On 16 November 2006 the Sisak Municipal Court rejected the applicant’s civil claim as time-barred.

7.

On 29 November 2007 the Sisak County Court (

Županijski sud u Sisku

) dismissed an appeal lodged by the applicant and upheld the first

‑

instance judgment.

8.

On 17 June 2009 the Supreme Court (

Vrhovni sud Republike Hrvatske

) dismissed an appeal on points of law lodged by the applicant. It held that his civil claim for damages had been lodged outside the subjective three-year statutory limitation period under section 376(1) of the Civil Obligations Act, calculated from the day he had learned about the damage and its perpetrator, and that it had also been lodged outside the objective five-year statutory limitation period under section 376(2) of the Civil Obligations Act, calculated from the day the damage had occurred (27

March 1992). The longer statutory limitation period under section 377 of the Civil Obligations Act did not apply because of there had been no final criminal court judgment against the perpetrators.

9.

On 20 April 2011 the Constitutional Court (

Ustavni sud Republike Hrvatske

) dismissed a constitutional complaint lodged by the applicant as unfounded. The decision was served on the applicant’s representative on 16

May 2011.

Criminal proceedings

10.

Meanwhile, in 2001 the State authorities started receiving criminal complaints regarding ill-treatment of people held in Kerestinec military barracks in 1992. An investigation was conducted against former Croatian army soldiers, S.K., D.P., V.I., Ž.Ž. and G.Š., under reasonable suspicion that they had committed a war crime against prisoners of war held there.

11.

On 21 November 2011 the Zagreb County State Attorney’s Office (

Županijsko državno odvjetništvo u Zagrebu

) lodged an indictment against S.K., D.P. V.I., Ž.Ž. and G.Š. with the Zagreb County Court (

Županijski sud u Zagrebu

) on charges of war crimes against the prisoners of war. Criminal proceedings ensued.

12.

On 5 June 2012 the applicant together with four other people lodged a criminal complaint against S.K., D.P., V.I., Ž.Ž. and G.Š., stating that they had ill-treated him in Kerestinec military barracks between 27 January and 27 March 1992.

13.

At a hearing held before the Zagreb County Court on 24 September 2012 the applicant described the various ways in which he had been ill

‑

treated.

14.

On 24 March 2016 the Zagreb County Court rendered a judgment. S.K., D.P. and V.I. were found guilty of war crimes against prisoners of war and the civilian population and sentenced to eight years’, three years’ and five years’ imprisonment, respectively. Ž.Ž. was found guilty of war crimes against prisoners of war and sentenced to one year and six months’ imprisonment, and G.Š. was found guilty of war crimes against the civilian population and sentenced to two years’ imprisonment. The Zagreb County Court found that S.K., in his capacity as the commander of the prisoner

‑

of

‑

war camps in Zagreb and Kerestinec, had allowed D.P., V.I., Ž.Ž. and G.Š. and other guards and members of the Croatian army to physically and psychologically ill-treat prisoners of war and civilians, and had failed to take measures to prevent such ill-treatment and punish the perpetrators. The applicant was listed as one of the victims. The relevant part of the judgment concerning the applicant reads:

“...

b) in the period between mid-January and 29 April 1992 in Kerestinec the [following] captured civilians had been beaten several times: ... [the applicant] ..., who [was] physically abused by the accused V.I. and G.Š.. ...;

c) the captured civilians[;] ... [including the applicant] ...were abused with electric

‑

shock torture ...;

...

e) the captured civilians[;] ... and [the applicant] ... were brought before female prisoners who were stripped naked and were forced to watch them and masturbate together with other male prisoners war prisoners...”

15.

On 15 February 2017 the Supreme Court upheld the first-instance judgment, save for in the part concerning the legal classification of the criminal offences of which S.K., D.P. and V.I. had been found guilty. In particular, it found them guilty of war crimes against the prisoners of war and sentenced them to four years and six months’, two years’ and three years’ imprisonment, respectively. It increased the sentence of Ž.Ž. to two years’ imprisonment and decreased the sentence of G.Š. to one year and five months’ imprisonment.

16.

On 8 May 2019 the Constitutional Court rejected as unfounded a constitutional complaint lodged by S.K.

Relevant domestic law and practice

17.

Article 95 of the Basic Criminal Code of the Republic of Croatia (

Osnovni krivični zakon Republike Hrvatske

, Official Gazette nos. 53/91 with further amendments) provided that prosecution for,

inter alia

, war crimes could not become statute-barred.

18.

The Act on the liability of the Republic of Croatia for damage caused by members of the Croatian armed forces and police during the Homeland War (

Zakon o odgovornosti Republike Hrvatske za štetu uzrokovanu od pripadnika hrvatskih oružanih i redarstvenih snaga tijekom Domovinskog rata

, Official Gazette no. 117/03), which entered into force on 31 July 2003, provides that the State is liable for damage caused during the Croatian War of Independence from 17 August 1990 to 30 June 1996 by members of the Croatian army and police forces in military or police service or in connection with that service, unless the damage in question constituted war damage.

19.

The relevant provision of the Civil Procedure Act (

Zakon o parničnom postupku

, Official Gazette of the Socialist Federal Republic of Yugoslavia no. 4/77 with further amendments, and Official Gazette of the Republic of Croatia no. 53/91 with further amendments) concerning preliminary issues, namely section 12 (which also provides for the extent to which the civil courts are bound by the judgments of the criminal courts) as well as the case-law developed in its application, are set out in the case of

Baničević v. Croatia

((dec.), no. 44252/10, §§

16-19, 2 October 2012).

20.

The relevant provisions of the Civil Procedure Act concerning the reopening of proceedings read as follows:

Section 421(1)

“[Civil] proceedings concluded by a final court decision may be reopened at the request of a party ...

(9)

if the competent authority by a final decision subsequently resolves the preliminary issue (section 12(1) and (2)) on which the court decision is based;

(10)

if a party learns about new facts or finds or gets an opportunity to use new evidence on the basis of which a more favourable decision could have been adopted for that party if those facts or that evidence had been used in the previous proceedings;

...”

Section 425(3)

“If the reopening of proceedings is sought on the grounds stated in subparagraph 10 of section 421(1) and in section 421(3) of this Act, [the court] may decide to join the examination [of the admissibility] of the request for the reopening [of proceedings] to the examination of the merits of the case.”

Proceedings before the Court

21.

The relevant part of the application form reads as follows

[1]

:

“II. STATEMENT OF FACTS

The Sisak Municipal Court ... rejected the applicant’s civil claim ... [T]he applicant lodged an appeal which the Sisak County Court dismissed ... The applicant lodged an appeal on points of law which the Supreme Court dismissed as unfounded. The applicant lodged a constitutional complaint ... which the Constitutional Court declared inadmissible.

The courts ... rendered unfair decisions and violated Article 29 of the Constitution [guaranteeing the right to a fair trial] and Articles 6 and 14 of the Convention ...

The applicant lived in Sisak as a peaceful citizen ... On 27 January 1992 he was taken to Kerestinec prison [the applicant’s phrase] near Zagreb for no reason ... On

27

March 1992 he and forty other civilians were taken to Nemetin and exchanged for Croatian soldiers ... The deportation in itself shows that a war crime against civilians was committed involving forced deportation and abuse of civilian citizens who had nothing to do with the war ... For several months of his stay in Kerestinec prison [the applicant] was exposed to abuse and humiliation, [and] physical and psychological ill

‑

treatment.

The courts did not assess any of the evidence, it is unclear on the basis of which evidence his constitutional complaint was dismissed ... In that way the court violated Article 6 of the Convention ... because it did not have regard to the Geneva Convention on the protection of civilians in time of war of 12 August 1949 ...

The courts in Croatia found that there had been no war crimes against the civilian population because of there having been no final criminal judgment in that regard. ... The [prosecuting authorities] in Croatia have investigated abuse and killing of civilians for years but they have not indicted the perpetrators, except in cases where there is pressure from the international community ...

In the Sisak area it was common ... to kill civilians or to take them to camps such as Kerestinec ...

There is an investigation [opened] against V.M. and D.B. before the Osijek County Court regarding war crimes against the civilian population ... committed in the Sisak area. The decision on investigation mentions only thirty-one civilian victims who were killed ...

In the case brought by the claimant S.V. and others against the State conducted before the Sisak Municipal Court ... V.V., a witness and former president of the Supreme Court ... mentioned learning of the killing of civilians in the Sisak area ...

Lastly, the Constitutional Court deems that in this case [the civil claim was time

‑

barred]. This finding is usual for Croatian courts and now it is endorsed by the Constitutional Court ... War crimes against the civilian population cannot become time

‑

barred ... The courts’ findings are entirely unlawful ... [T]he courts incorrectly applied the relevant law concerning the statutory limitation period ...”

III. STATEMENT OF THE ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION AND/OR PROTOCOLS AND OF RELEVANT ARGUMENTS

“Owing to there being no further legal path in Croatia, the applicant bases his application on Article 6 of the [Convention], which stipulates ...

Article 14 of the Convention,

inter alia

, stipulates ...

In the case in question the applicant has been discriminated against as a member of the Serb ethnic minority in Croatia because the judgments [in the civil proceedings for damages against the State] have been rendered contrary to Article 14 of the Convention. The courts did not have regard to the Fourth Geneva Convention of 12

August 1949 relative to the Protection of Civilian Persons in Time of War, which Croatia ratified in 1992 ... Article 3 of the Fourth Geneva Convention prohibits any armed force causing violence to life and person, cruel treatment and torture and other inhuman and degrading treatment, and in particular the murder of civilians, their deportation and liquidation. Pursuant to Article 51 of the Protocol to the Fourth Geneva Convention ... civilians have special protection in the event of conflict and cannot be the object of attack and terror.”

...

V. STATEMENT OF THE OBJECT OF THE APPLICATION

“Pursuant to the above, the applicant asks the Court to find that Croatia has violated the following rights of the applicant guaranteed by the Convention:

- the right of the [applicant] to a fair and impartial trial, guaranteed by Article 6 of the Convention;

- the right of the [applicant] to freedom and security, guaranteed by Article 5 of the Convention, due to his arrest without a warrant and his unlawful exchange.

- the right of the [applicant] to enjoyment of the rights guaranteed by the Convention, right to freedom and security without discrimination on the basis of national origin, guaranteed by Article 14 of the Convention, due to his arrest on the basis of his Serb ethnicity;

- the right of the [applicant] to enjoyment of rights guaranteed by the Convention, that is to say the right to liberty and security without discrimination on the basis of national origin, guaranteed by Article 14 of the Convention, due to not conducting an effective investigation as to whether his arrest had been racially motivated;

- the right of the [applicant] to an effective remedy by which he could ask for compensation for the content of his civil claim under Articles 2, 3, 5 and 14 before the Croatian courts, as guaranteed by Article 13 of the Convention, due to ineffective investigation of the [applicant’s] unlawful arrest, deprivation of his liberty and being exchanged against his will.

...”

22.

On 19 March 2013 notice of the application was given to the Government. The questions to the parties read as follows:

“1. Have the domestic authorities complied with their procedural obligations under Article 3 of the Convention (see paragraph 131 of

Labita v. Italy

[GC], no. 26772/95, ECHR 2000-IV)?

mutatis mutandis, Šečić v. Croatia

, no. 40116/02, § 66, ECHR 2007 VI)?

THE LAW

23.

The Court firstly needs to examine what were the complaints brought before it by the applicant.

Article 3 of the Convention taken alone and in conjunction Articles 13 and 14

The parties’ arguments

24.

In their observations of 31 July 2013 the Government contended,

inter alia,

that the notification of complaints by the Court was not the same as the complaints brought by the applicant before the Court, nor did it correspond to the claim the applicant had brought before the domestic courts. In particular, in his application lodged on 3 November 2011, the applicant had not complained, either explicitly or in substance, of the lack of an effective investigation into his ill-treatment. He had only complained under Article 6 of the Convention about the fact that his civil claim for damages had been rejected as time-barred. Any allegation of his ill

‑

treatment in Kerestinec military barracks had been alleged only in the context of his civil claim for damages. The only facts which the applicant had submitted in relation to any investigation had been those related to the investigation of crimes committed in the Sisak area against other persons, and not his ill-treatment in Kerestinec military barracks. When he had lodged his application the applicant had not even been aware of the investigation into ill-treatment of persons in Kerestinec military barracks because he had not contacted the investigating authorities up to that point and had lodged his criminal complaint only seven months later. His constitutional complaint submitted to the Constitutional Court had also been related to the civil proceedings for damages only.

25.

The applicant, in his observations in reply of 19 September 2013, submitted that Kerestinec military barracks had been a place for gathering civilians who had then been exchanged for captured Croatian army soldiers. The State authorities had never prosecuted those who had set up camps for civilians of Serbian ethnic origin. S.K. and his four subordinates had received ridiculously low sentences for crimes they had committed in Kerestinec military barracks. If the perpetrators had been of Serbian ethnicity, their sentences would have been much harsher. He further submitted that the Croatian courts had rejected all civil claims by ethnic Serbs as being time-barred. However, they had applied the relevant domestic provisions in a completely wrong way because civil claims for compensation of damage caused by war crimes cannot become time-barred, even in the event of there not being a final criminal conviction. He concluded as follows:

“...the Croatian courts violated the following rights of the applicant guaranteed by the Convention:

- the right of the [applicant] to a fair and impartial trial guaranteed by Article 6 of the Convention;

- the right of the [applicant] to freedom and security guaranteed by Article 5 of the Convention due to his arrest without a warrant and his unlawful exchange.

-the right of the [applicant] to enjoyment of the rights guaranteed by the Convention, right to freedom and security without discrimination on the basis of national origin guaranteed by Article 14 of the Convention, due to his arrest on the basis of his Serb ethnicity;

- the right of the [applicant] to enjoyment of rights guaranteed by the Convention, that is to say the right to liberty and security without discrimination on the basis of national origin, guaranteed by Article 14 of the Convention, due to not conducting an effective investigation as to whether his arrest had been racially motivated ...”

26.

The Government in their comments of 28 October 2013 contended that in his observations in reply to those of the Government, the applicant had admitted not having brought an Article 3 (procedural) complaint either before the domestic courts or before the Court. He had consistently complained rather about the fact that his civil claim for damages had been rejected as time-barred.

27.

The applicant in his update on the facts of 27 April 2017 contended that having regard to the fact that in the meantime S.K. and his subordinates had been convicted for war crimes, he was entitled to compensation for his ill-treatment and therefore the civil courts’ judgments rejecting his claim for damages had violated his rights.

The Court’s assessment

28.

In the case of

Radomilja and Others v. Croatia

([GC], nos. 37685/10 and 22768/12, §§ 123-27, 20 March 2018) the Court held that the scope of a case “referred to” the Court in the exercise of the right of individual application is determined by the applicant’s complaint. A complaint consists of two elements: factual allegations and legal arguments. By virtue of the

jura novit curia

principle the Court is not bound by the legal grounds adduced by the applicant under the Convention and the Protocols thereto and has the power to decide on the characterisation to be given in law to the facts of a complaint by examining it under Articles or provisions of the Convention that are different from those relied upon by the applicant. It cannot, however, base its decision on facts that are not covered by the complaint. To do so would be tantamount to deciding beyond the scope of a case; in other words, to deciding on matters that have not been “referred to” it, within the meaning of Article 32 of the Convention. However, because applicants may subsequently elucidate or elaborate upon their initial submissions, the Court must take into account not only the application form but the entirety of their submissions in the course of the proceedings before it, which may rectify any initial omissions or obscurities (ibid., § 129). Furthermore, while nothing prevents an applicant from raising a new complaint in the course of the proceedings before the Court, such a complaint must, like any other, comply with the admissibility requirements (ibid., § 135).

29.

It is with these considerations in mind that the Court will examine the specific circumstances of the present case.

30.

The Court notes that the applicant’s initial complaints before the Court, as formulated in his application form of 3 November 2011, were alleged violations of Articles 6 and 14 of the Convention as regards the decisions of the domestic courts in the civil proceedings for damages. He further stated that he had been ill-treated while being held at Kerestinec military barracks from January to March 1992. He also alleged violations of Articles 5, 13 and 14 of the Convention as regards his arrest and exchange for Croatian army soldiers in 1992. He complained that there had not been an effective investigation into his arrest and exchange for Croatian army soldiers. He did not make any allegations as regards the lack of an effective investigation into his ill-treatment while being held at Kerestinec military barracks from January to March 1992. The only investigation he mentioned in his application concerned crimes committed by V.M. and D.B. against certain other persons (see paragraph 21 above).

31.

The Court further notes that in his observations in reply to those of the Government, the applicant reiterated the complaint under Article 6 regarding the decisions of the domestic courts in the civil proceedings and the complaints under Articles 5 and 14 regarding his arrest and exchange for Croatian army soldiers and the lack of an effective investigation in that regard. He did not make any allegation of there having been no effective investigation into his ill-treatment. He only stated in a general way that S.K. and his four subordinates had not been given appropriate sentences, without relating this allegation to his situation (see paragraph 25 above). The Court notes that he was represented by a lawyer. The Court also notes that in his update on the facts of 27 April 2017, he contended that the civil courts’ judgments dismissing his claim for damages had violated his rights (see

paragraph 27 above).

32.

Accordingly, having regard to the applicant’s statements in his application form and his observations, the Court concludes that it does not have the jurisdiction to examine the complaints under Article 3 of the Convention and Articles 13 and 14 in conjunction with Article 3 concerning the investigation into the applicant’s ill-treatment in Kerestinec military barracks.

Other alleged violations

33.

The applicant complained under Articles 6 § 1 and 14 of the Convention that by wrongly finding that his claim for damages had been lodged after the statutory limitation period had expired, the national courts had deprived him of the right of access to court (see paragraphs 5-9 above). The Court notes that the same issue under Article 6 § 1 of the Convention was examined in many cases against Croatia and found to be manifestly ill

‑

founded (see

Baničević v. Croatia

(dec.), no. 44252/10, 2 October 2012;

Bogdanović v. Croatia

(dec.), no. 72254/11, 18 March 2014;

Orić v.

Croatia

(dec.), no. 50203/12, 13 May 2014;

B. and Others v. Croatia

, no.

71593/11, § 84, 18 June 2015; and

Zdjelar and Others v. Croatia

, no.

80960/12, § 103, 6 July 2017). The Court sees no reason to depart from that approach in the present case. It follows that this complaint is inadmissible under Article 35 § 3 (a) and must be rejected pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.

34.

The applicant further complained, under Articles 5 and 14 of the Convention, of his arrest and exchange for Croatian soldiers. The Court notes that the complaint relates to events that took place in 1992, whereas the Convention entered into force in respect of Croatia on 5 November 1997. It follows that this complaint is incompatible

ratione temporis

with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected in accordance with Article 35 § 4 (compare

Zdjelar

, cited above, § 104, and

B. and Others v. Croatia

, cited above, § 85).

35.

The applicant lastly complained, under Articles 5, 13 and 14 of the Convention, of there being no effective investigation into his arrest and exchange for Croatian soldiers in 1992. The Court reiterates that Article 5 must be seen as requiring the authorities to take effective measures to safeguard against the risk of disappearance and to conduct a prompt and effective investigation into an arguable claim that a person has been taken into custody and has not been seen since (see

Cyprus

v. Turkey

[GC], no.

25781/94, § 147, ECHR 2001

‑

IV, and

Varnava and Others v. Turkey

[GC], nos. 16064/90 and 8 others, § 208, ECHR 2009). In the present case, having regard that the applicant’s arrest and exchange for Croatian soldiers occurred in 1992 and that he brought this complaint before the Court only in 2011, whereas by the judgment of the Zagreb County Court of 24 March 2016 several persons had been convicted of war crimes not for the applicant’s arrest and exchange for Croatian soldiers but for his ill-treatment (see paragraphs 14 and 15 above), the Court concludes that it has been lodged out of the six-month time-limit and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 9 January 2020.

Abel Campos

Krzysztof Wojtyczek

Registrar

President

[1]

.

The application form was originally written in Croatian language. The English translation was prepared by the Registry of the Court.