Publicat la 23 iunie 2025 CINCEA SECȚIUNEA C: Cererea nr. 25867/24 T.A. împotriva Elveției, introdusă la 3 septembrie 2024, comunicată la 6 iunie 2025 CEA DE LA LEFFAR, cererea se referă la refuzul autorităților elvețiene de a o refuza pe reclamantă și pe copilul ei la același canton cu partenerul său și tatăl biologic al copilului lor. Ambii părinți sunt solicitanți de azil decăzuți, originari din Eritreea. Recurenta a părăsit țara de origine în 2016 și a fost atribuită cantonului Schwyz de către autoritățile competente. În mai 2019 și-a sărbătorit căsătoria religioasă cu O.G., și un reclamant de azil Eritreean decăzut, care fusese atribuit și locuia în cantonul Vaud. În noiembrie 2019 au avut un fiu care a locuit de atunci cu reclamanta în cantonul Schwyz. La 19 februarie 2020, cererea de azil a recurentei a fost respinsă și, la 5 mai 2020, Tribunalul Administrativ Federal (TAF) a respins o acțiune în ultimă instanță împotriva deciziei respective. În februarie 2021, recurenta a solicitat realocarea sa cantonală, precum și a fiului său, pentru a locui cu O.G în cantonul Vaud. Această cerere a fost respinsă de Secretariatul pentru migrație (SEM) și, ulterior, prin intermediul TAF, la 6 octombrie 2021. La 22 august 2023, recurenta a depus o nouă cerere de realocare pentru cantonul Vaud pentru ea însăși și fiul său. La 30 ianuarie 2024, Comisia a respins această nouă cerere, considerând că, într-adevăr, o revenire impusă (zwangsweise Rückführung) în Ön Õ nu era posibilă la momentul respectiv, ci că o întoarcere voluntară rămânea în continuare posibilă. Prin urmare, ar putea locui împreună în Eritreea sau, dacă ar fi decis să rămână în Elveția, ar putea beneficia de vizite reciproce. Prin decizia incidentă din 19 martie 2024, TAF a respins o cerere de scutire de la plata cheltuielilor judiciare (unntgeltlche Prozessführung) care considera că cauza recurentei era condamnată la eșec și a solicitat recurentei să plătească o sumă de 800 CHF cu titlu de garanție până la 18 aprilie 2024. La 9 aprilie 2024, reclamanta a solicitat reconsiderarea deciziei din 19 martie. La 25 aprilie (decizia incidentă) și la 8 mai 2024 (hotărâre), TAF a respins cererea de reconsiderare, constatând că garanția pentru cheltuielile judiciare nu a fost plătită. A epuizat reclamanta toate căile de atac interne efective, în conformitate cu cerințele dreptului elvețian? În special, refuzul Tribunalului Administrativ Federal de a exonera de la plata garanției pentru cheltuieli judiciare pe motiv că cauza sa a fost condamnată la eșec este compatibil cu art. 8 din convenție (a se vedea în special cauzele Agraw c. Elveția , n 3295/06, 29 iulie 2010 și Mengesha Kimfe c. Elveția , n 240404/05, 29 iulie 2010) A existat o interferență în dreptul recurentei de a-și respecta viața privată și de familie, în sensul articolului 8 alineatul (1) din Convenție, din motive de respingere a realocării sale cantonului Vaud În acest sens, a fost aceasta prevăzută de lege, a urmărit ea un scop legitim și a fost necesară într-o societate democratică în sensul articolului 8 alineatul (2)?
Publié le 23 juin 2025
Requête n
o
25867/24
T.A.
contre la Suisse
introduite le 3 septembre 2024
communiquée le 6 juin 2025
La requête concerne le refus des autorités suisses d’attribuer la requérante et son enfant au même canton que son partenaire et père biologique de leur enfant. Les deux parents sont des requérants d’asile déboutés, originaires d’Érythrée.
La requérante quitta son pays d’origine en 2016 et demanda l’asile en Suisse. Elle fut attribuée au canton de Schwyz par les autorités compétentes.
En mai 2019 elle célébra son mariage religieux avec O.G., également un requérant d’asile érythréen débouté, qui avait été attribué et vivait au canton de Vaud.
En novembre 2019 ils eurent un fils qui vit depuis lors avec la requérante dans le canton de Schwyz.
Le 19 février 2020, la demande d’asile de la requérante fut rejetée et, le 5
mai 2020, le Tribunal administratif fédéral (TAF) rejeta un recours en dernière instance contre ladite décision.
En février 2021, la requérante demanda sa réattribution cantonale, ainsi que celle de son fils, pour vivre avec O.G dans le canton de Vaud. Cette demande fut rejetée par le Secrétariat aux migrations (SEM), puis sur recours par le TAF, le 6 octobre 2021.
Le 22 août 2023, la requérante soumit une nouvelle demande de réattribution au canton de Vaud pour elle-même et son fils.
Le 30 janvier 2024, le SEM rejeta cette nouvelle demande estimant que certes, un retour imposé (
zwangsweise Rückführung
) en Érythrée n’était pas envisageable à ce moment-là, mais qu’un retour volontaire restait toujours possible. Dès lors, ils pourraient vivre ensemble en Érythrée ou, s’ils décidaient de rester en Suisse, bénéficier de visites mutuelles.
La requérante contesta ladite décision devant le TAF. Par décision incidente du 19 mars 2024, le TAF rejeta une demande visant à être exemptée des frais judiciaires (
unentgeltlche Prozessführung
) estimant que la cause de la requérante était d’emblée vouée à l’échec. Il demanda alors à la requérante de verser un montant de 800 CHF à titre de garantie jusqu’au 18 avril 2024.
Le 9 avril 2024, la requérante demanda la reconsidération de la décision du 19 mars.
Le 25 avril (décision incidente) ainsi que le 8 mai 2024 (arrêt), le TAF rejeta la demande de reconsidération constatant que la garantie au titre des frais judiciaires n’avait pas été versée.
1.
La requérante a-t-elle épuisé toutes les voies de recours internes effectives conformément aux exigences du droit suisse ? En particulier, le refus du Tribunal administratif fédéral de l’exempter du versement de la garantie au titre des frais judiciaires au motif que sa cause était d’emblée vouée à l’échec est-il compatible avec l’article 8 de la Convention
? (voir
notamment les affaires
Agraw c. Suisse
, n
o
3295/06, 29 juillet 2010, et
Mengesha Kimfe c. Suisse
, n
o
24404/05, 29
juillet 2010)
?
2.
Y a-t-il eu ingérence dans le droit de la requérante au respect de sa vie privée et familiale, au sens de l’article 8 § 1 de la Convention au motif du rejet de sa réattribution au canton de Vaud
?
Dans l’affirmative, l’ingérence dans l’exercice de ce droit était-elle prévue par la loi, poursuivait-elle un but légitime et était-elle nécessaire dans une société démocratique au sens de l’article 8 § 2
?