Maltsev și alții împotriva Rusiei

La originea cauzei se află trei persoane (n os 77335/14, 77417/14 și 77421/14) îndreptate împotriva Federației Ruse și dintre care trei resortisanți ai acestui stat, M. Anton Yevgenyevich Maltsev și Igor Viktorovich Karpetov și M Tansylu Vazirovna Safina ( Reclamanții au fost reprezentați de ME R.K. Dyusenbayev, avocat în Magnitogorsk. Guvernul rus a fost reprezentat de dl. Galperine, reprezentant al Federației Ruse pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamanții au susținut, în special, că anularea titlurilor lor de proprietate pe terenurile pe care le cumpăraseră era contrară cerințelor prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. La 11 iulie 2018, plângerea privind dreptul la respectarea bunurilor a fost comunicată guvernului, iar cererile au fost declarate inadmisibile pentru surplus în conformitate cu art. 54 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții. FACEȚI CIRCUMSTANȚELE LÂNGII

Reclamanții s-au născut în 1986, 1985 și 1956 și au reședința în Tumen, Arsinski și, respectiv, Magnitogorsk. Geneza cazului

În 1992, în contextul trecerii de la economia sovietică la economia de piață, ferma Jeltinski ( În special, au fost identificate terenurile pe care ferma avea un drept permanent de utilizare și cele de care statul rămânea pe deplin proprietar.

În 1995, administrația fermei Jeltinski attribua (в În același an, mai mulți locuitori au devenit proprietari indivizibili (об La data de 11 aprilie 2006, terenul la care au fost acordate drepturi activele imobiliare atribuite de ferma colectivă a fost înregistrat ca teren agricol cu o suprafață de 8 730 ha aparținând membrilor societății agricole Jeltinskoye (deținătorul fermei colective Jeltinski), în absența unei permeații și fără precizie a limitelor ( без установления границ ). În aprilie 2013, opt proprietari de active au inițiat o procedură de conversie a activelor lor în zece parcele de teren și au mandatat în acest scop un reprezentant. Acesta din urmă a ales zece parcele și, la cererea sa, la 25 iulie 2013, un geometru a efectuat la fața locului a parcelelor respective. La 13 și 14 august 2013, acestea au fost înregistrate în cadastru ca parcele agricole, iar reclamanții, care au devenit proprietari ai acestora, și-au înregistrat drepturile de proprietate în registrul unificat al drepturilor imobiliare.

La 26 septembrie 2013, reclamanții au achiziționat cele zece parcele menționate anterior. La 2 octombrie 2013, aceștia și-au înregistrat drepturile de proprietate în registrul unificat al drepturilor de proprietate.

La 3 octombrie 2013, serviciul Cadastrului a constatat că a existat o suprapunere parțială între parcelele reclamanților și o altă parcelă mare, pe care administrația locală o închiriase societății de prelucrare MMK începând din 2009 și care fusese prădată și înregistrată în Cadastru de Stat în acel an. În aceeași zi, serviciul cadastru a efectuat transpunerea limitelor parcelei respective pe plan public cadastral și a informat despre suprapunerea tuturor persoanelor vizate, inclusiv reclamanții. Procesul de după

După ce au aflat că parcelele lor și parcelele închiriate societății MMK s-au suprapunit parțial, reclamanții au atribuit autorităților în cauză și societății MMK în justiție. În cererea lor, aceștia solicitau anularea contractului de închiriere care leagă societatea și administrația locală, precum și radierea cadastrului de date privind terenul închiriat (împrumutat) (împrumutat кадастрового уне ). Autoritățile au formulat o cerere reconvențională împotriva foștilor proprietari ai parcelelor în litigiu ( La rândul lor, foștii proprietari au formulat o cerere reconvențională de anulare a contractelor de vânzare, susținând că nu au obținut plata prețului convenit.

La 17 februarie 2014, Tribunalul Districtual Agapovski din regiunea Celiabinsk a respins toate cererile. Reclamanții, administrația și societatea MMK au făcut apel.

La 3 iunie 2014, Curtea Regională din Celiabinsk ( Aceasta stabilește că șapte dintre parcelele în litigiu se aflau pe teren care rămânea proprietatea statului (punctul 6 de mai sus), care a fost acordat consiliului municipal (в ведение селнкого совета ) în 1992, și nu atribuit membrilor fermei Jeltinski, și că celelalte trei parcele se situau, de asemenea, în afara terenului de 8 730 ha, care fusese atribuit membrilor fermei (punctul 7 de mai sus). Aceasta concluzionează că parcelele în litigiu nu făceau parte din terenul care aparținea în subdiviziuni membrilor societății Jeltinskoye și, prin urmare, conversia activelor imobiliare aferente era afectată de deficiențe. În plus, Comisia a stabilit că procedura de expropriere a parcelelor în cauză a fost efectuată cu încălcarea anumitor dispoziții legale.

În plus, Curtea Regională a constatat că, deși a existat în vecinătate mai multe terenuri agricole disponibile, reprezentantul foștilor proprietari a ales parcele care se aflau în perimetrul depozitului de deșeuri ( по периметру действу

Curtea regională a observat că parcela închiriată societății MMK rămânea deținută de municipalitate și fusese în mod regulat prădată și înregistrată în 2009, adică cu mai mult de trei ani și jumătate înainte de acordarea parcelelor în litigiu. Prin urmare, Comisia concluzionează că înregistrarea acestora din urmă la cadastru a produs o eroare. Potrivit Curții Regionale, eroarea comisă de serviciul de cadastru a fost de natură tehnică și a fost cauzată de nerespectarea condițiilor de înregistrare anterioare instituirii cadastrului centralizat. Potrivit acesteia, deoarece datele privind limitele parcelei închiriate întreprinderii MMK au fost indicate incorect în baza de date, serviciul cadastrului nu a constatat că această parcelă și cele zece parcele în litigiu se suprapun.

Curtea regională concluzionează, pe baza articolului 168 alineatul (2) din Codul civil, că, în aceste circumstanțe, contractele de vânzare a parcelelor erau nule ab initio și nu puteau produce niciun efect juridic și că, prin urmare, dreptul foștilor proprietari de active imobiliare, astfel cum existau înainte de transformarea lor în parcele, era restabilit.

În dispozitivul hotărârii sale, Curtea Regională a anulat dreptul de proprietate al reclamanților pe parcele și a dispus eliminarea datelor referitoare la acestea ale cadastrului de stat.

Reclamanții au luat măsuri pentru a se pronunța împotriva acestei hotărâri. La 1 octombrie 2014, un judecător unic al Curții Regionale a refuzat să retrimite recursul formulat de reclamanți pentru examinare la prezidiul acestei instanțe. La 13 noiembrie 2014, un judecător unic al Curții Supreme a Rusiei a refuzat să transmită recursului în casare introdus de solicitanți pentru examinare camerei civile a acestei instanțe. DREPTUL INTERN CONTINUĂ

În conformitate cu art. 168 alineatul (2) din Codul civil, nu există nicio convenție care contravine dispozițiilor legislative sau normelor în afara legislației și care afectează interesele publice sau drepturile legitime ale terților, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. ÎN DREPTUL PRIVIND JONCAREA RECHETELOR

Având în vedere similitudinea cererilor, Curtea consideră că este adecvat să le examineze împreună într-o singură hotărâre. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 1 DIN Protocolul nr. 1 LA CONVENȚIA

Reclamanții se plâng că au fost privați de proprietatea lor prin încălcarea legii interne și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat în părțile relevante ale acesteia în speță: Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general (...) □ Argumentele părților

Referindu-se la diferitele dispoziții care reglementează transformarea activelor funciare în parcele agricole, reclamanții susțin că atât parcelele în litigiu, cât și cele închiriate societății MMK se situau pe teren alocat membrilor societății Jeltinskoye, iar administrația locală nu avea nici un drept asupra acesteia din urmă. Aceștia contestă concluziile instanțelor interne în această privință.

În plus, reclamanții susțin că, în 2015, un membru al societății Jeltinskoye a convertit mai mult de o parcelă pe trei parcele în litigiu, dar nu a intrat pe teren închiriat societății MMK și apoi a revândut terenul nou creat acestei societăți. În opinia reclamanților, această situație demonstrează un tratament arbitrar al cauzei lor de către instanțe.

Guvernul recunoaște că, în momentul înregistrării la cadastru a parcelelor în litigiu, parcela închiriată societății MMK nu avea loc pe plan public cadastral. Comitetul consideră că, în prezenta cauză, autoritățile au manifestat diligență și au identificat rapid eroarea cadastrală

Cu privire la concluziile instanțelor interne, guvernul consideră că procedura de conversie a activelor imobiliare în parcele a fost necunoscută și că parcelele în cauză nu puteau face obiectul unei vânzări, ceea ce ar explica de ce contractele de vânzare erau nule și neavenite. El adaugă că, în schimb, parcela închiriată întreprinderii MMK a fost în mod regulat prădată și înregistrată în Cadastru cu câțiva ani înainte de conversia activelor imobiliare deținute de foștii proprietari în parcele, în urma conversiei.

În cele din urmă, guvernul arată că parcelele în litigiu erau situate în perimetrul depozitului de deșeuri și, parțial, ocupate de debrizi. Acesta consideră că, prin cumpărarea parcelelor respective, reclamanții nu puteau ignora prezența despachetului și că terenul este exploatat în scopuri agricole. El concluzionează că drepturile persoanelor interesate nu au fost încălcate. Evaluarea Curții

Constatând că cererile nu sunt întemeiate în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz, Curtea le declară admisibile.

În plus, Curtea observă că nu este dispus să discute între părți că parcelele în cauză, pe care reclamanții le-au achiziționat, constituiau bunuri Legalitatea și scopul legitim al intervenției

Curtea ia notă de faptul că părțile nu sunt de acord cu privire la legalitatea măsurii în cauză, care rezultă dintr-o hotărâre din apel. În această privință, Comisia reamintește că Õ nu poate pune în discuție interpretarea dreptului intern de către instanțele interne decât atunci când aceaceasta este arbitrară sau vădit nerațională (a se vedea Nait-Liman c. Elveția [GC], nr. 51357/07, § 116, 15 martie 2018 și S., V. și A. Danemarca [GC], nr. 35553/12 și alte 2 § 148, 22 octombrie 2018, împreună cu referințele menționate). Prin urmare, Comisia consideră că ingerința a fost luată în considerare în condițiile prevăzute de legea mai sus, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție.

În continuare, Comisia remarcă faptul că nu este controversat între părți că măsura respectivă răspundea unui interes general, și anume protecția domeniului public și gestionarea terenurilor de către autorități. Rămâne de stabilit dacă anularea dreptului de proprietate al reclamanților a respectat echilibrul corect dintre interesul general și drepturile acestora. Cu privire la proporționalitatea intervenției

Curtea reamintește că proporționalitatea ingerinței implică existența unui echilibru corect între cerințele de interes general al colectivității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale indivizilor. Acest echilibru este rupt în cazul în care persoana în cauză a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă. Verificarea existenței unui echilibru echitabil necesită o examinare globală a diferitelor interese în cauză și poate necesita o analiză a comportamentului părților, inclusiv a mijloacelor utilizate de stat și a punerii lor în aplicare, în special în ceea ce privește obligația autorităților de a acționa în timp util, în mod corect și coerent (Bidzhiyeva c. Rusia, nr. 30106/10, § 64, 5 decembrie 2017, împreună cu referințele menționate în acesta).

În ceea ce privește atitudinea autorităților în speță, Curtea constată că înregistrarea parcelelor în litigiu a reprezentat o eroare și că aceaceasta a fost atribuită serviciului public al cadastrului (punctele 11 și 16 de mai sus). Suprafața dintre parcela municipală și parcelele în litigiu a fost identificată la 3 octombrie 2013, adică la o lună și la nouăsprezece zile după înregistrarea parcelei municipale la cadastru și la numai o zi după înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților. Prin urmare, Curtea consideră că autoritățile au reacționat rapid.

În plus, Curtea arată că parcelele achiziționate de solicitanți au fost înregistrate ca parcele agricole. Comisia observă, de asemenea, că aceste terenuri erau situate lângă o mină exploatată de societatea de metalurgie MMK și erau parțial ocupate de destrămători. Or, din punctul de vedere al Curții, dacă reclamanții ar fi manifestat o diligență rezonabilă atunci când ar fi achiziționat aceste bunuri, ei nu ar fi putut ignora aceste fapte (a se vedea mutatis mutandis, Zhidov și alte c. Rusia , nr. 54490/10 și alte 3 §§ 115-116, 16 octombrie 2018, cauza în care una dintre recurente a cumpărat o parcelă dintr-o zonă protejată, situată chiar lângă o dig care protejează de țigări ; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis , Mihailova c. Bulgaria (dec.), nr. 3094/04, §§ 54-55, 5 februarie 2015, cauza în care terenul în cauză, care anterior a făcut obiectul unei exproprieri și al cărui titlu de proprietate fusese restituit tatălui reclamantei, era exploatat de mult timp de două societăți terțe.

În cele din urmă, în ceea ce privește consecințele ingerinței pentru reclamanți, Curtea constată mai întâi că părțile interesate nu au început să exploateze parcelele în litigiu și că nu s-au angajat să investească în aceste bunuri (a se vedea, a contra, Gladysheva c. Rusia, nr. 7097/10, 6 decembrie 2011, precum și cauzele similare ulterioare, de exemplu, Pchelintseva și alții c. Rusia , nr. 47724/07 și 4 altele, 17 noiembrie 2016 (afaceri în care reclamanții, care cumpăraseră apartamente, au fost instalați înainte ca titlurile lor de proprietate să fie anulate la cererea autorităților)).

Comisia observă, de asemenea, că, prin anularea dreptului de proprietate al părților interesate, Curtea Regională a indicat că contractele de vânzare erau nule și că foștii proprietari trebuie să fie reinstaurați în dreptul lor de proprietate asupra activelor imobiliare. În aceste condiții, presupunând că reclamanții au plătit efectiv prețul parcelelor achiziționate, aceștia pot obține rambursarea acestora (a se vedea, a contrario , Pchelintseva și alții , citată anterior, și Sergunin și alții [comitet], nr. 54322/14, 60765/14 și 73407/14, 9 octombrie 2018, cauzele în care persoanele în cauză nu mai aveau posibilitatea de a-și restabili dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile din care fuseseră private în beneficiul autorităților). În acest sens, Curtea constată că în niciun moment nu se poate afirma o imposibilitate practică de a obține o rambursare a prețului.

În cele din urmă, Curtea consideră că declarația reclamanților conform căreia, în 2015, un terț a creat o nouă parcelă care se întindea parțial pe trei parcele în litigiu este străină prezentei cauze și, în orice caz, inechitabilă, deoarece această nouă parcelă nu se află pe terenul închiriat întreprinderii MMK.

Având în vedere toate cele menționate anterior, Curtea consideră că anularea în justiție a titlurilor de proprietate ale reclamanților pe parcelele în cauză nu a creat o sarcină excesivă asupra acestora, rupând echilibrul corect între respectarea drepturilor persoanelor interesate, astfel cum sunt protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 și interesul general al societății. Prin urmare, nu a existat nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Prin aceste motive, Curtea decide să se alăture cererilor; Declară cererile admisibile; A declarat că nu a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Stephen Phillips Paul Limports Module Președinte Anexă Lista de cereri 1. 77335/14 Maltsev c. Rusia 2. 77417/14 Karpetov c. Rusia 3. 77421/14 Safina c. Rusia [1] … Aparent, aceste terenuri au devenit proprietatea fermei.

Les requérants ont été représentés par M e R.K. Dyusenbayev, avocat à Magnitogorsk. Le gouvernement russe (« le Gouvernement ») a été représenté par M. M. Galperine, représentant de la Fédération de Russie auprès de la Cour européenne des droits de l’homme.

Les requérants alléguaient en particulier que l’annulation de leurs titres de propriété sur les parcelles qu’ils avaient achetées était contraire aux exigences de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention.

Le 11 juillet 2018, le grief concernant le droit au respect des biens a été communiqué au Gouvernement et les requêtes ont été déclarées irrecevables pour le surplus conformément à l’article 54 § 3 du règlement de la Cour. EN FAIT

Le 11 avril 2006, l’ensemble formé par les terres auxquelles donnaient droit les actifs fonciers attribués par la ferme collective fut enregistré au cadastre d’État en tant que terrain agricole d’une superficie de 8 730 ha appartenant en indivision aux membres de la société agricole Jeltinskoye (successeur de la ferme collective Jeltinski), en l’absence d’arpentage et sans précision des limites ( без установления границ ).

En avril 2013, huit propriétaires d’actifs fonciers entamèrent une procédure de conversion de leurs actifs en dix parcelles de terrain et donnèrent mandat à cet effet à un représentant. Ce dernier choisit dix parcelles, et, à sa demande, le 25 juillet 2013, un géomètre procéda à l’arpentage de ces parcelles. Les 13 et 14 août 2013, celles-ci furent enregistrées au cadastre d’État comme parcelles agricoles et les demandeurs, qui en étaient devenus propriétaires, firent inscrire leur droit de propriété dans le registre unifié des droits immobiliers.

Le 26 septembre 2013, les requérants achetèrent les dix parcelles susmentionnées. Le 2 octobre 2013, ils firent enregistrer leur droit de propriété dans le registre unifié des droits immobiliers. 11 . Le 3 octobre 2013, le service du cadastre constata qu’il existait un chevauchement partiel entre les parcelles des requérants et une autre grande parcelle, que l’administration locale donnait en location à la société de métallurgie MMK depuis 2009 et qui avait été arpentée et enregistrée au cadastre d’État cette année-là. Le même jour, le service du cadastre procéda à la transposition des limites de ladite parcelle sur le plan cadastral public et informa du chevauchement toutes les personnes concernées, y compris les requérants. Le contentieux subséquent

Ayant appris que leurs parcelles et la parcelle louée à la société MMK se chevauchaient partiellement, les requérants assignèrent les autorités concernées et la société MMK en justice. Dans leur demande, ils sollicitaient l’annulation du contrat de bail liant la société et l’administration locale, ainsi que la radiation du cadastre des données relatives à la parcelle louée ( снять с кадастрового учета ). Les autorités formèrent contre les anciens propriétaires des parcelles litigieuses (« les anciens propriétaires ») et contre les requérants une demande reconventionnelle en annulation de l’arpentage desdites parcelles et en annulation du droit de propriété de ces derniers. De leur côté, les anciens propriétaires formèrent une demande reconventionnelle en annulation des contrats de vente, arguant qu’ils n’avaient pas obtenu le paiement du prix convenu.

Le 17 février 2014, le tribunal du district Agapovski de la région de Tcheliabinsk rejeta toutes les demandes. Les requérants, l’administration et la société MMK firent appel.

Le 3 juin 2014, la cour régionale de Tcheliabinsk (« la cour régionale ») annula partiellement le jugement du tribunal de district. Elle établit que sept des parcelles litigieuses se situaient sur le terrain qui était resté la propriété de l’État (paragraphe 6 ci ‑ dessus), lequel terrain avait été donné en gestion au conseil municipal ( в ведение сельского совета ) en 1992, et non pas attribué aux membres de la ferme Jeltinski, et que les trois autres parcelles se situaient également en dehors du terrain de 8 730 ha, qui avait été attribué aux membres de la ferme (paragraphe 7 ci-dessus). Elle en conclut que les parcelles litigieuses ne faisaient pas partie du terrain appartenant en indivision aux membres de la société Jeltinskoye et que la conversion des actifs fonciers y afférente était donc entachée de défauts. En outre, elle établit que la procédure d’arpentage des parcelles en question avait été effectuée en violation de certaines dispositions légales. 15 . Par ailleurs, la cour régionale constata que, bien qu’il existât dans les environs plusieurs terres agricoles disponibles, le représentant des anciens propriétaires avait choisi des parcelles qui se trouvaient dans le périmètre du dépôt de déblais ( по периметру действующего отвала пустых пород рудника ) exploité par la société MMK, situé à côté d’une mine, et que cinq de ces parcelles avaient servi à l’entrepôt des déblais, ce qui excluait leur usage à des fins agricoles. 16 . La cour régionale observa que la parcelle louée à la société MMK était restée la propriété de la municipalité et avait été régulièrement arpentée et enregistrée en 2009, soit plus de trois ans et demi avant l’arpentage des parcelles litigieuses. Elle en conclut que l’enregistrement de ces dernières au cadastre avait procédé d’une erreur. Selon la cour régionale, l’erreur commise par le service du cadastre était de nature technique et était due au non-respect des modalités d’enregistrement antérieurement à la mise en place du cadastre centralisé. Toujours selon elle, les données relatives aux limites de la parcelle louée à la société MMK ayant été indiquées de manière incorrecte dans la base de données, le service du cadastre n’avait pas décelé que cette parcelle et les dix parcelles litigieuses se chevauchaient.

La cour régionale conclut, sur le fondement de l’article 168 § 2 du code civil, que, dans ces circonstances, les contrats de vente des parcelles étaient nuls ab initio et ne pouvaient produire aucun effet légal, et que, de ce fait, le droit des anciens propriétaires sur les actifs fonciers, tels qu’ils existaient avant leur conversion en parcelles, était rétabli.

Dans le dispositif de son arrêt, la cour régionale prononça l’annulation du droit de propriété des requérants sur les parcelles et ordonna la radiation des données relatives à celles-ci du cadastre d’État.

Les requérants se pourvurent en cassation contre cet arrêt. Le 1 er octobre 2014, un juge unique de la cour régionale refusa de renvoyer pour examen au présidium de cette juridiction le pourvoi formé par les requérants. Le 13 novembre 2014, un juge unique de la Cour suprême de Russie refusa de transmettre pour examen à la chambre civile de cette juridiction le pourvoi en cassation introduit par les requérants.

Les requérants se plaignent d’avoir été privés de leur propriété en violation de la loi interne et de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, ainsi libellé en ses parties pertinentes en l’espèce : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général (...) » Arguments des parties

Se référant aux différentes dispositions régissant la conversion des actifs fonciers en parcelles agricoles, les requérants affirment que tant les parcelles litigieuses que celle louée à la société MMK se situaient sur le terrain attribué en indivision aux membres de la société Jeltinskoye, et que l’administration locale n’avait aucun droit sur cette dernière parcelle. Ils contestent les conclusions des tribunaux internes à ces égards.

En outre, les requérants allèguent qu’en 2015 un membre de la société Jeltinskoye a converti l’actif foncier qu’il détenait en une parcelle se situant en partie sur trois des parcelles litigieuses, mais n’empiétant pas sur le terrain loué à la société MMK, puis a revendu la parcelle nouvellement créée à cette société. Aux yeux des requérants, cette circonstance témoigne d’un traitement arbitraire de leur affaire par les tribunaux.

Le Gouvernement reconnaît que, au moment de l’enregistrement au cadastre des parcelles litigieuses, la parcelle louée à la société MMK n’apparaissait pas sur le plan cadastral public. Il estime que, dans la présente affaire, les autorités ont fait preuve de diligence et ont rapidement décelé l’erreur cadastrale – à savoir seulement un mois et demi après l’enregistrement des parcelles litigieuses au cadastre.

Se référant aux conclusions des juridictions internes, le Gouvernement considère que la procédure de conversion des actifs fonciers en parcelles a été méconnue et que les parcelles en question ne pouvaient faire l’objet d’une vente, ce qui expliquerait pourquoi les contrats de vente étaient nuls et non avenus. Il ajoute que, en revanche, la parcelle louée à la société MMK avait été régulièrement arpentée et enregistrée au cadastre plusieurs années avant la conversion, entachée de défauts, des actifs fonciers détenus par les anciens propriétaires en parcelles.

Enfin, le Gouvernement expose que les parcelles litigieuses étaient situées dans le périmètre du dépôt de déblais et en partie occupées par des déblais. Il considère que, en achetant ces parcelles, les requérants ne pouvaient pas ignorer la présence de déblais et l’impossibilité d’exploiter les terres à des fins agricoles. Il conclut que les droits des intéressés n’ont pas été violés. Appréciation de la Cour

Constatant que les requêtes ne sont pas manifestement mal fondées au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’elles ne se heurtent par ailleurs à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour les déclare recevables.

En outre, la Cour observe qu’il ne prête pas à discussion entre les parties que les parcelles en question, que les requérants avaient achetées, constituaient des « biens » au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention et que l’annulation du droit de propriété des intéressés sur celles-ci s’analyse en une « privation de propriété » au sens de la deuxième phrase du premier paragraphe de cet article. Sur la légalité et le but légitime de l’ingérence

La Cour note que les parties sont en désaccord sur la légalité de la mesure litigieuse, laquelle résulte d’un arrêt d’appel. À cet égard, elle rappelle qu’elle ne peut mettre en cause l’interprétation du droit interne par les juridictions internes que lorsque celle-ci est arbitraire ou manifestement déraisonnable (voir Naït-Liman c. Suisse [GC], n o 51357/07, § 116, 15 mars 2018, et S., V. et A. c. Danemark [GC], n os 35553/12 et 2 autres, § 148, 22 octobre 2018, avec les références citées). Elle considère donc que l’ingérence a été opérée « dans les conditions prévues par la loi » au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention.

Elle note ensuite qu’il ne prête pas à controverse entre les parties que ladite mesure répondait à un intérêt général, à savoir la protection du domaine public et la gestion des terrains par les autorités. Il reste à déterminer si l’annulation du droit de propriété des requérants a respecté le juste équilibre entre l’intérêt général et les droits de ces derniers. Sur la proportionnalité de l’ingérence

La Cour rappelle que la proportionnalité de l’ingérence implique l’existence d’un juste équilibre entre les exigences de l’intérêt général de la collectivité et les impératifs de la sauvegarde des droits fondamentaux des individus. Cet équilibre est rompu si la personne concernée a eu à subir « une charge spéciale et exorbitante ». La vérification de l’existence d’un juste équilibre exige un examen global des différents intérêts en cause et peut appeler une analyse du comportement des parties, y compris des moyens employés par l’État et de leur mise en œuvre, en particulier quant à l’obligation des autorités d’agir en temps utile, de façon correcte et cohérente ( Bidzhiyeva c. Russie , n o 30106/10, § 64, 5 décembre 2017, avec les références qui y sont citées).

En ce qui concerne l’attitude des autorités en l’espèce, la Cour note que l’enregistrement au cadastre des parcelles litigieuses procédait d’une erreur et que celle-ci était imputable au service public du cadastre (paragraphes 11 et 16 ci-dessus). Le chevauchement entre la parcelle municipale et les parcelles litigieuses a été décelé le 3 octobre 2013, soit un mois et dix-neuf jours après l’enregistrement de ces dernières au cadastre et un jour seulement après l’inscription du droit de propriété des requérants. Dès lors, la Cour estime que les autorités ont réagi rapidement.

La Cour relève en outre que les parcelles acquises par les requérants ont été enregistrées comme parcelles agricoles. Elle observe aussi que ces terres se situaient à côté d’une mine exploitée par la société de métallurgie MMK et étaient partiellement occupées par des déblais. Or, de l’avis de la Cour, si les requérants avaient fait preuve d’une diligence raisonnable lors de l’acquisition de ces biens, ils n’auraient pas pu ignorer ces faits (voir, mutatis mutandis , Zhidov et autres c. Russie , n os 54490/10 et 3 autres, §§ 115-116, 16 octobre 2018, affaire dans laquelle l’une des requérantes avait acheté une parcelle dans une zone protégée, située juste à côté d’une digue protégeant des oléoducs ; voir aussi, mutatis mutandis , Mihaylova c. Bulgarie (déc.), n o 30942/04, §§ 54-55, 5 février 2015, affaire dans laquelle le terrain en cause, qui avait jadis fait l’objet d’une expropriation et dont le titre de propriété avait été restitué au père de la requérante, était depuis longtemps exploité par deux sociétés tierces).

Enfin, quant aux conséquences de l’ingérence pour les requérants, la Cour observe tout d’abord que les intéressés n’avaient pas commencé à exploiter les parcelles litigieuses et qu’ils ne se sont livrés à aucun investissement relatif à ces biens (voir, a contrario , Gladysheva c. Russie , n o 7097/10, 6 décembre 2011, ainsi que les affaires similaires postérieures, par exemple, Pchelintseva et autres c. Russie , n os 47724/07 et 4 autres, 17 novembre 2016 (affaires dans lesquelles les requérants, qui avaient acheté des appartements, s’y étaient installés avant que leurs titres de propriété ne fussent annulés à la demande des autorités)).

Elle observe également que, en annulant le droit de propriété des intéressés, la cour régionale a indiqué que les contrats de vente étaient nuls et que les anciens propriétaires devaient se voir rétablis dans leur droit de propriété sur les actifs fonciers. Dans ces conditions, à supposer que les requérants aient effectivement payé le prix des parcelles acquises, ils peuvent en obtenir le remboursement (voir, a contrario , Pchelintseva et autres , précité, et Sergunin et autres [comité], n os 54322/14, 60765/14 et 73407/14, 9 octobre 2018, affaires dans lesquelles les requérants n’avaient plus de possibilité de voir rétabli leur droit de propriété sur les biens immeubles dont ils avaient été privés au profit des autorités). La Cour note à cet égard que les requérants n’ont à aucun moment allégué une impossibilité pratique d’obtenir un remboursement du prix.

Enfin, la Cour estime que l’affirmation des requérants selon laquelle en 2015, un tiers a créé une nouvelle parcelle se situant partiellement sur trois des parcelles litigieuses, est étrangère à la présente affaire et en tout état de cause inopérante, car cette nouvelle parcelle n’empiète pas sur le terrain loué à la société MMK.

Eu égard à tout ce qui précède, la Cour considère que l’annulation en justice des titres de propriété des requérants sur les parcelles litigieuses n’a pas fait peser sur ceux-ci une charge excessive rompant le juste équilibre entre le respect des droits des intéressés, tels que protégés par l’article 1 du Protocole n o 1, et l’intérêt général de la société. Partant, il n’y a pas eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, Décide de joindre les requêtes ; Déclare les requêtes recevables ; Dit qu’il n’y a pas eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention. Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 décembre 2019, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Stephen Phillips Paul Lemmens Greffier Président ANNEXE Liste des requêtes 1. 77335/14 Maltsev c. Russie 2. 77417/14 Karpetov c. Russie 3. 77421/14 Safina c. Russie [1] . Apparemment, ces terres sont devenues entretemps propriété de la ferme.