CASE OF BONDAR v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Articole
- Articolul 8
- Concluzie
-
- Încălcare — Articolul 8
CASE OF BONDAR v. UKRAINE (CtEDO, 2019)
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA A CINCEA
CAUZA „BONDAR ÎMPOTRIVA UCRAINEI”
(CASE OF BONDAR v. UKRAINE) (Cererea nr. 7097/18) HOTĂRÂRE STRASBOURG 17 decembrie 2019 Această hotărâre este definitivă, însă poate suferi modificări de redactare. În cauza „Bondar împotriva Ucrainei”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a cincea), reunită într-un comitet alcătuit din: Síofra O’Leary, președinte, Ganna Yudkivska, Lado Chanturia, judecători, și Milan Blaško, grefier adjunct al secției, după deliberarea în camera de consiliu la 26 noiembrie 2019, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la aceeași dată: PROCEDURA
La originea cauzei se află cererea (nr. 7097/18) introdusă în fața Curții la 31 ianuarie 2018 împotriva Ucrainei, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), de un cetățean ucrainean, dl Andriy Volodymyrovich Bondar („reclamantul”).
Reclamantul a fost reprezentat de dna S. Aminova, avocat care își exercită profesia în Herson. Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul său, dl I. Lișcina.
Reclamantul s-a plâns că autoritățile naționale nu au asigurat executarea efectivă a hotărârii prin care fusese stabilit un program de vizite cu fiica sa minoră. La 12 iunie 2018, Guvernul a fost informat despre plângerile privind neexecutarea hotărârii judecătorești prin care s-a stabilit dreptul la legături personale și lipsa unor căi de recurs efective în acest sens; conform art. 54 § 3 din Regulamentul Curții, restul plângerilor din cerere au fost declarate inadmisibile. ÎN FAPT
ÎMPREJURĂRILE CAUZEI
4. Reclamantul s-a născut în 1986 și locuiește în Herson. În 2010, s-a căsătorit cu V. La 12 iunie 2013, li s-a născut fiica M. La 15 iulie 2014, soții au divorțat. La 16 ianuarie 2015, instanța a stabilit că copilul urma să locuiască cu mama.
Reclamantul a inițiat o procedură civilă, susținând că V. îl împiedica să țină legătura cu fiica. A solicitat instanței să stabilească un program de vizite regulate cu copilul său.
Prin hotărârea instanței de fond din 3 decembrie 2015, modificată prin hotărârea Curții de Apel din regiunea Herson din 1 martie 2016, V. a fost obligată să elimine obstacolele din calea vizitelor reclamantului cu copilul și a participării sale la creșterea acestuia. Instanțele au stabilit următorul program de vizite. În primele două luni, vizitele reclamantului cu copilul său vor avea loc timp de o oră în fiecare joi, în prezența mamei copilului; în lunile a treia, a patra și a cincea, durata vizitelor va fi mărită la două ore; ulterior, vizitele de două ore vor avea loc în fiecare duminică și joi, precum și în ziua următoare Anului Nou, Crăciunului, Paștelui, Zilei Internaționale a Femeii, Zilei Independenței Ucrainei și a zilei de naștere a copilului.
La 7 septembrie 2016, Înalta Curte Specializată a Ucrainei pentru cauze civile și penale a anulat hotărârea din 1 martie 2016 și a trimis cauza spre o nouă examinare la curtea de apel, ajungând la concluzia că, la stabilirea programului de vizite, aceasta nu a luat în considerare în mod corespunzător toate împrejurările relevante, în special programul zilnic al copilului, care trebuia să frecventeze o instituție pentru copii pentru un tratament special.
La 26 octombrie 2016, Curtea de Apel din regiunea Herson, examinând toate împrejurările, a decis că reclamantului trebuia să i se acorde dreptul la vizite de două ore cu fiica sa în fiecare duminică, în prezența mamei copilului. La 22 iunie 2017, Înalta Curte Specializată a Ucrainei pentru cauze civile și penale a menținut această hotărâre.
La 16 februarie 2017, executorul judecătoresc a deschis procedura de executare a hotărârii din 26 octombrie 2016.
La 19 februarie 2017, executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal prin care a constatat că vizita reclamantului cu copilul, programată pentru acea zi, nu s-a desfășurat, întrucât mama a refuzat să deschidă ușa.
La 21 februarie 2017, executorul judecătoresc a emis o ordonanță prin care a aplicat lui V. o amendă în cuantum de 1.700 grivne („UAH”) pentru neexecutarea hotărârii privind stabilirea vizitelor. V. a contestat această ordonanță, iar procedura este încă pe rol.
În perioada martie 2017 – octombrie 2018, reclamantul a informat în mod regulat executorii judecătorești și alte autorități statale că mama copilului împiedica vizitele sale cu copilul, încălcând hotărârea privind stabilirea vizitelor. Acesta a arătat că, la 19 februarie, 12 martie, 14 mai, 2 și 16 iulie, 6 și 13 august, 10 septembrie, 15 și 22 octombrie, 19 și 26 noiembrie, 24 decembrie 2017, 7 ianuarie, 4, 11 și 25 februarie, 4 martie, 8 aprilie, 6, 13, 20 și 27 mai, 3 și 24 iunie, 8 și 22 iulie, 12 august, 21 octombrie 2018, în pofida încercărilor sale, nu a putut să se vadă cu copilul său. Durata unora dintre vizitele care, în cele din urmă, au avut loc, a fost redusă de mama copilului la douăzeci de minute, în loc de cele două ore stabilite de instanță. În scrisorile sale, reclamantul a solicitat luarea unor măsuri suplimentare pentru executarea hotărârii.
La 27 iunie 2018, executorul judecătoresc i-a înmânat lui V. un document oficial care îi cerea să respecte programul de vizite.
La 19 iulie 2018, executorul judecătoresc a stabilit că, în perioada 2017-2018, reclamantul nu a reușit, în mod repetat, să se vadă cu fiica sa fără motive obiective, iar V. nu a respectat întotdeauna hotărârea privind stabilirea vizitelor. V. a fost avertizată că i s-ar putea aplica o amendă sau o sancțiune penală.
La 20 iulie 2018, executorul judecătoresc a emis o ordonanță prin care a aplicat lui V. o amendă în cuantum de 3.400 UAH pentru nerespectarea programului de vizite. V. a contestat această ordonanță, iar procedura este încă pe rol.
La 8 august 2018, reclamantul s-a adresat executorului judecătoresc cu solicitarea de a fi implicat în procedură un psiholog, însă fără succes.
LEGISLAȚIA INTERNĂ RELEVANTĂ
17. Art. 63 din Legea Ucrainei „Privind procedura de executare” din 2 iunie 2016 (în vigoare din 5 octombrie 2016) stabilește condițiile generale de executare a hotărârii privind interzicerea sau abținerea de la anumite acțiuni. Această procedură prevede că executorul poate aplica o amendă persoanei împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea și, în caz de neexecutare, poate sesiza inițierea unei proceduri penale împotriva acesteia. Partea a patra a art. 63 prevede, de asemenea, că, la executarea unei astfel de hotărâri, executorul trebuie să aducă la cunoștința persoanei împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea dispozitivul acestei hotărâri și să întocmească un proces-verbal corespunzător. După întocmirea procesului-verbal, executorul trebuie să emită o ordonanță de încheiere a procedurii de executare.
La 3 iulie 2018, Legea Ucrainei „Privind procedura de executare” a fost completată cu art. 641 privind executarea hotărârilor privind stabilirea vizitelor cu copilul. Conform acestui articol, în caz de neexecutare a hotărârii, executorul poate aplica o amendă persoanei împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea și poate sesiza inițierea unei proceduri penale împotriva acesteia, precum și să formuleze o cerere de restrângere temporară a dreptului persoanei de a ieși din Ucraina sau să emită o ordonanță privind stabilirea unei restrângeri temporare a dreptului persoanei de a conduce vehicule. ÎN DREPT
PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ART. 8 DIN CONVENȚIE
19. Reclamantul s-a plâns că autoritățile naționale nu au asigurat executarea efectivă a hotărârii prin care fusese stabilit un program de vizite cu fiica sa minoră. Acesta s-a întemeiat pe art. 8 și 13 din Convenție.
Curtea, căreia îi revine rolul principal în calificarea juridică a faptelor cauzei (a se vedea hotărârea în cauza Radomilja și alții c. Croației [MC], cererile nr. 37685/10 și 22768/12, pct. 114, 20 martie 2018, și Vyshnyakov c. Ucrainei, cererea nr. 25612/12, pct. 29 și 30, 24 iulie 2018), va examina plângerea exclusiv în lumina art. 8 din Convenție. Art. 8 prevede: „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.” Admisibilitatea Argumentele părților
Guvernul a susținut că cererea trebuie declarată inadmisibilă, întrucât reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne. În special, acesta ar fi trebuit să atace în instanță acțiunile și omisiunile executorilor judecătorești responsabili de executarea hotărârii privind stabilirea vizitelor.
Guvernul a mai susținut că reclamantul a abuzat de dreptul la o cerere individuală în fața Curții, întrucât, în cererea sa, acesta nu a prezentat o imagine completă a procedurii de executare, în special cu privire la acțiunile întreprinse de executorii judecătorești, în mod evident, pentru a induce Curtea în eroare.
Reclamantul a susținut că mama copilului împiedica frecvent executarea hotărârii prin care s-a stabilit programul vizitelor săptămânale. El a solicitat o reacție promptă din partea autorităților statale, deoarece examinarea oricărei acțiuni în justiție ar fi durat mult timp și ar fi fost ineficientă. În plus, s-a plâns de patruzeci și șapte de ori de inacțiunea executorilor judecătorești conducerii lor, dar nu a obținut rezultate tangibile. În această privință, reclamantul a susținut că a respectat regula epuizării căilor de recurs interne.
De asemenea, reclamantul a contestat argumentele Guvernului privind abuzul său de dreptul la o cerere individuală. Acesta a susținut că nu cunoștea atât de multe detalii despre procedura de executare cât Guvernul și că, în orice caz, nu intenționa să inducă Curtea în eroare prin cererea sa. Aprecierea Curții
Curtea reamintește că art. 35 § 1 din Convenție impune epuizarea numai a acelor căi de recurs care sunt legate de presupusele încălcări și care sunt, în același timp, disponibile și suficiente. Existența unor astfel de căi de recurs trebuie să fie suficient de sigură nu numai în teorie, ci și în practică, în lipsa acestor caracteristici fiindu-le afectate accesibilitatea și eficacitatea adecvate; statului pârât îi revine sarcina de a stabili că aceste condiții sunt îndeplinite (a se vedea, printre alte surse, hotărârea în cauza McFarlane c. Irlandei [MC], cererea nr. 31333/06, pct. 107, 10 septembrie 2010).
Curtea observă că, în hotărârea în cauza Chabrowski c. Ucrainei (cererea nr. 61680/10, pct. 108, 17 ianuarie 2013), în care plângerea privea neexecutarea unei hotărâri judecătorești în domeniul dreptului familiei, în special a unei hotărâri prin care un copil răpit fusese obligat să fie returnat tatălui, aceasta a constatat că o acțiune în justiție împotriva executorilor judecătorești nu era efectivă. Cu privire la prezenta cauză, Guvernul nu a demonstrat în ce mod orice acțiune a reclamantului în justiție împotriva executorilor judecătorești ar fi putut remedia presupusa încălcare sau accelera desfășurarea procedurii de executare, nici nu a oferit exemple de practică națională în acest sens. Prin urmare, excepția Guvernului privind admisibilitatea trebuie respinsă.
În ceea ce privește presupusul abuz de dreptul la o cerere, Curtea reiterează că furnizarea unor informații incomplete și, prin urmare, în mod conștient false poate constitui un abuz de dreptul la o cerere individuală, mai ales atunci când informațiile privesc însăși esența cauzei, iar nu se oferă o explicație suficientă cu privire la motivele necomunicării acestor informații. Totuși, chiar și în astfel de cazuri, intenția reclamantului de a induce Curtea în eroare trebuie întotdeauna stabilită cu un grad suficient de certitudine (a se vedea hotărârea în cauza Gross c. Elveției [MC], cererea nr. 67810/10, pct. 28, CEDO 2014, cu trimiterile ulterioare).
În prezenta cauză, nimic nu indică faptul că omisiunea reclamantului de a furniza anumite informații privind procedura la nivel național a fost intenționată și ar putea fi considerată drept o intenție de a induce Curtea în eroare. Prin urmare, această excepție a Guvernului trebuie respinsă.
Curtea constată că această cerere nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție. De asemenea, observă că aceasta nu este inadmisibilă pentru niciun alt motiv. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond
Reclamantul a susținut că autoritățile naționale nu au luat măsurile adecvate pentru a asigura respectarea de către mama copilului a hotărârii judecătorești privind stabilirea vizitelor.
Guvernul a susținut că executorii judecătorești au luat toate măsurile relevante pentru executarea hotărârii privind stabilirea vizitelor.
Curtea observă că dreptul la comunicare reciprocă între un părinte și copil constituie un element fundamental al „vieții de familie” în sensul art. 8 din Convenție (a se vedea, printre alte surse, hotărârea în cauza K. și T. c. Finlandei [MC], cererea nr. 25702/94, pct. 151, CEDO 2001-VII). Principiile generale privind obligația pozitivă a statului față de dreptul părinților la comunicare sunt descrise în hotărârea citată Vyshnyakov c. Ucrainei, pct. 35-37, cu trimiterile ulterioare).
În prezenta cauză, relația reclamantului cu fiica sa constituia „viață de familie” în sensul art. 8 din Convenție. Din faptele cauzei reiese că numeroase vizite ale reclamantului cu copilul său nu s-au desfășurat din cauza comportamentului mamei (a se vedea pct. 10-15).
Nimic nu indică faptul că, în cursul procedurii de executare, autoritățile statale ar fi luat vreodată în considerare aplicarea mecanismelor de control al executării voluntare a hotărârii. În plus, rămâne neclar în ce măsură ar fi putut fi implicate în proces autoritățile de tutelă și curatelă și dacă ar fi putut fi utilizate mijloace de soluționare a conflictelor familiale. Deși ar trebui să se recunoască faptul că preferința este întotdeauna pentru executarea voluntară, Curtea observă că poziția invariabilă pe care părinții o adoptă adesea în astfel de cauze poate îngreuna o astfel de executare voluntară și poate face necesară, în anumite cazuri, aplicarea unor măsuri coercitive proporționale (a se vedea hotărârea citată Vyshnyakov c. Ucrainei, pct. 43, cu trimiterile ulterioare).
În ceea ce privește măsurile coercitive, executorii judecătorești au încercat să aplice lui V. două amenzi, pe care aceasta le-a contestat ulterior în instanță, și nu există nicio informație cu privire la faptul dacă a plătit efectiv vreuna dintre ele. Prin urmare, este puțin probabil ca astfel de sancțiuni să fi avut vreun efect coercitiv asupra ei, întrucât a continuat să împiedice legăturile reclamantului cu fiica sa (a se vedea, pentru comparație, hotărârea în cauza Kuppinger c. Germaniei, cererea nr. 62198/11, pct. 105, 15 ianuarie 2015).
În hotărârea citată Vyshnyakov c. Ucrainei, pct. 46), Curtea a constatat că executarea necorespunzătoare a hotărârilor judecătorești privind stabilirea vizitelor cu copilul era o consecință a mecanismelor legislative și administrative insuficient dezvoltate, care ar fi putut accelera respectarea voluntară a acordurilor cu implicarea specialiștilor serviciului pentru copii și familie. În plus, mecanismele legislative și administrative existente nu prevedeau măsuri adecvate și concrete pentru asigurarea executării forțate a hotărârii privind stabilirea vizitelor în conformitate cu principiul proporționalității (a se vedea ibid.). Curtea consideră că aceste concluzii sunt aplicabile și în prezenta cauză. Modificările minore aduse legislației privind procedura de executare (a se vedea pct. 18) nu pot determina Curtea să ajungă la o concluzie diferită în prezenta cauză.
Prin urmare, Curtea consideră că a fost încălcat art. 8 din Convenție.
APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE
38. Art. 41 din Convenție prevede: „În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.” Prejudiciu
Reclamantul a solicitat 12.000 euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
Guvernul a susținut că această pretenție era nejustificată.
Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit durere și suferință în legătură cu încălcarea constatată în prezenta cauză. Pronunțându-se în echitate, Curtea îi acordă reclamantului 7.500 euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral. Cheltuieli de judecată și alte cheltuieli
Reclamantul a solicitat, de asemenea, 12.000 grivne ucrainene cu titlu de cheltuieli de judecată și alte cheltuieli suportate în cadrul procedurii în fața Curții.
Guvernul a susținut că această pretenție era nejustificată.
Având în vedere documentele aflate la dispoziția sa și jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabil să acorde 414 euro cu titlu de cheltuieli de judecată și alte cheltuieli. Dobânzi moratorii
Curtea consideră oportun ca rata dobânzii moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, la care se vor adăuga trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă; Hotărăște că a fost încălcat art. 8 din Convenție; Hotărăște că: (a) Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care vor fi convertite în moneda națională a statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data plății: (i) 7.500 (șapte mii cinci sute) euro, plus orice impozit ce ar putea fi datorat, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral; (ii) 414 (patru sute paisprezece) euro, plus orice impozit ce ar putea fi datorat de reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată și alte cheltuieli; (b) de la expirarea termenului de trei luni sus-menționat și până la plată, asupra acestor sume se va aplica o dobândă simplă (simple interest) la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, aplicabilă pe parcursul perioadei de neplată, la care se vor adăuga trei puncte procentuale; Respinge restul pretențiilor reclamantului privind satisfacția echitabilă. Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 17 decembrie 2019, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Milan Blaško Síofra O’Leary Grefier adjunct Președinte
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.