SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 41383/09 Alper TURGUT împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 14 ianuarie 2020 într-un comitet compus din Valeriu Gritco, președinte, Arnfinn Bårdsen, Peeter Roosma, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 2 octombrie 2019 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, dl Alper Turgut, este un resortisant turc născut în 1974 și rezident la Istanbul. T. Pekin, un avocat din Istanbul, guvernul turc a fost reprezentat de agentul său. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul, jurnalist de profesie, se plângea de o încălcare care ar fi fost adusă la dreptul său la libertatea de exprimare ca urmare a condamnării sale penale cu suspendare la pronunțarea sentinței, pentru șeful justiției, din cauza unui articol pe care îl publicase pe o sentință pronunțată de o instanță penală care nu devenise încă definitivă. Cererea a fost comunicată guvernului în conformitate cu art. 10 din Convenție. După eșecul încercărilor de soluționare amiabilă, printr-o scrisoare din 2 aprilie, partea reclamantă susținea că condamnarea sa penală îi aducea atingere dreptului la libertatea de exprimare. octombrie 2019 Guvernul a informat Curtea că are în vedere formularea unei declarații unilaterale pentru a soluționa problema ridicată de cerere. În plus, a invitat Curtea să elimine rolul Curții în aplicarea articolului 37 din convenție. art. 19 din Press Law (Law no. 5187), which is the subject-matter of the presence application, was repealed by Article 105 of the Law no. 6352 dated 2 July 2012. In this respect, the Government admit that the procesedings uiing the appicantant mais assessment not meet the standards enshrined in Article l0 of the Convention. I prin urmare declaration that the Government of Turkey offer to pay to the applicant Alper Turgut, EUR 2,700 (two thousand, seven hundred euros) to cover any and all pecuniary and moraly damage as well as lawyers fees, costs and expenses, plus any tax that may be încarcable to the aplicant. Acest sum, which is considered to be aptate in the light of the jurisprudence of the Court, will be converted into Turkish liras at the spline applicable on the date of payment, and will be plata within three months from the data of notification of the decizie by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simplu interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus trei puncte. The payment will constitute the final resolution of the case before the national authorities as well as the European Court of Human Rights. The Government respectfully invita the Court to declaration that it is not justited anymore to continue the examination of the application and to strike the case out of its lists in acordance with Article 37 of the convention. Partea reclamantă nu a răspuns la scrisoarea Curții prin care a invitat să își prezinte observațiile ca răspuns la declarația guvernului. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudență, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 75 77, CEDH 2003 VI, WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului la libertatea de exprimare (a se vedea, de exemplu, Bedat c. Elveția [GC], nr. 56925/08, § 48-81, CEDH 2016, Giesbert și alții c. Franța, nr. 68974/11 și alte 2 §§ 83-103, 1 iunie 2017 și Kula c. Turcia, 2023/06, § 38, 45 și 46, 19 iunie 2018 . Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și la suma propusă a despăgubirii În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine] Curtea interpretează această declarație în sensul că această sumă, convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data plății, trebuie plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa decontării în termenul respectiv, guvernul va trebui să plătească, începând cu data expirării acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de faptul că termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 10 din Convenție și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate decid să șteargă cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție.
Requête n
o
41383/09
Alper TURGUT
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 14 janvier 2020 en un comité composé de
:
Valeriu Grițco,
président,
Arnfinn Bårdsen,
Peeter Roosma,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 30 juillet 2009,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 2 octobre 2019 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante
à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Alper Turgut, est un ressortissant turc né en 1974 et résidant à Istanbul. Il a été représenté devant la Cour par M
e
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant, journaliste de profession, se plaignait d’une atteinte qui aurait été portée à son droit à la liberté d’expression du fait de sa condamnation pénale avec sursis au prononcé du jugement, pour le chef d’influencer la justice, en raison d’un article qu’il avait publié sur un jugement rendu par un tribunal pénal qui n’était pas encore devenu définitif.
La requête avait été communiquée au Gouvernement
.
La partie requérante alléguait que sa condamnation pénale portait atteinte à son droit à la liberté d’expression. Elle invoquait l’article 10 de la Convention.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 2
octobre 2019 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
The offence of “influencing trial” under Article 19 of the Press Law (Law no. 5187), which is the subject-matter of the present application, was repealed by Article 105 of the Law no. 6352 dated 2 July 2012. In this respect, the Government admit that the proceedings concerning the applicant’s allegations did not meet the standards enshrined in Article l0 of the Convention.
I therefore declare that the Government of Turkey offer to pay to the applicant Alper Turgut, EUR 2,700 (two thousand, seven hundred euros) to cover any and all pecuniary and non-pecuniary damage as well as lawyer’s fees, costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant.
This sum, which is considered to be appropriate in the light of the jurisprudence of the Court, will be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. ln the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case before the national authorities as well as the European Court of Human Rights.
The Government respectfully invite the Court to declare that it is not justified anymore to continue the examination of the application and to strike the case out of its lists in accordance with Article 37 of the Convention.
»
La partie requérante n’a pas répondu à la lettre de la Cour l’invitant à soumettre ses commentaires éventuels en réponse à la déclaration du Gouvernement.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§ 75
‑
‑
VI,
WAZA Sp. z o.o. c. Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03, 18 septembre 2007).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit à la liberté d’expression (voir, par exemple,
Bédat c.
Suisse
[GC], n
o
Giesbert et autres c.
France
, n
os
68974/11 et 2 autres, §§ 83-103, 1
er
juin 2017 et
Kula c.
Turquie
, n
o
20233/06, §§ 38, 45 et 46, 19 juin 2018 ).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
).
La Cour interprète cette déclaration dans le sens que cette somme, convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, devra être versée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. À défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement devra verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 10 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
Fait en français puis communiqué par écrit le 6 février 2020.
Hasan Bakırcı
Valeriu Grițco
Greffier adjoint
Président