SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 36527/10 Tugay BEK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 10 decembrie 2019 într-un comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecători, și Hasan Bak Tugay Bek este un cetățean turc născut în 1974 și rezident în Adana. Acesta a fost reprezentat în fața Curții de către M e S. Arac. Bek. Avocat în Adana. Guvernul turc a fost reprezentat de agentul său. Invocând articolele 11 și 13 din Convenție, reclamantul se plângea de o încălcare a dreptului său la libertatea de întrunire pașnică și de absența unei acțiuni interne pentru a contesta dreptul administrativ pe care îl primise. La 20 noiembrie 2017, partea din cererea referitoare la articolele 11 și 13 din convenție a fost comunicată guvernului. ÎN DREPT, reclamanta a invocat o încălcare a dreptului său la libertatea de asociere și lipsa unei căi de atac interne efective în acest sens. Aceasta a invocat articolele 11 și 13 din Convenție. În urma eșecului încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, printr-o scrisoare din 10 iulie 2019, guvernul a informat Curtea că intenționează să formuleze o declarație unilaterală pentru a soluționa problema ridicată de către instanță. În declarație, guvernul a recunoscut că, în speță, ingerința în dreptul la libertatea de a manifesta reclamantului a fost ignorată în necunoașterea articolului 11 din convenție. Guvernul a fost de acord să plătească părții solicitante suma de 750 EUR(7 sute cincizeci de euro) care va acoperi orice prejudiciație materială și morală, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Această sumă va fi convertită în lire turcești la ratele aplicabile la data plății și va fi scutită de orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, Consiliul a invitat Curtea să elimine rolul acesteia în aplicarea articolului 37 din Convenție. Prin scrisoarea din 17 octombrie 2019, recurenta a indicat că nu a fost satisfăcută de termenii declarației unilaterale din cauza sumei propuse. Curtea amintește că, în temeiul articolului 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele duc la una dintre concluziile enunțate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din articolul menționat. La art. 37 alineatul (1) litera (c) îi permite, în special, să elimine o cauză a rolului în cazul în care: Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 75 - 77, CEDO 2003 - VI, WAZA Sp. z o. o. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea articolului 11 din Convenție (a se vedea, printre altele, Akarsubaș Turcia, nr. 70396/11, § 42-47, 21 iulie 2015). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei propuse, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine]. Curtea interpretează această declarație în sensul că această sumă, convertită în carte turcească la rata aplicabilă la data plății, trebuie plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa decontării în termenul respectiv, guvernul va trebui să plătească, începând cu data expirării acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, este necesar să se elimine rolul cauzei în ceea ce privește fâșia de la art. 11 din convenție. Invocând art. 13 coroborat cu art. 11 din Convenție, reclamanta se plângea, de asemenea, de lipsa unei căi de atac interne eficiente pentru a-și susține cauza în temeiul articolului 11 din Convenție. Curtea arată că reclamanta a contestat în fața Tribunalului de corecție din Adana, care a confirmat această amendă, în primul și în ultimă instanță. Prin urmare, reclamantul a dispus, în dreptul intern, o cale de atac eficientă, iar o instanță națională competentă se pronunță asupra fondului său (Akarsubași c. Turcia, nr. 70396/11, § 50 și 51, 21 iulie 2015). Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin urmare, trebuie să se elimine problema rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 11 din Convenție și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate; hotărăște să elimine această parte a cererii de rol în aplicarea art. 37 alin. Se declară restul cererii inadmisibile. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 9 ianuarie 2020. Hasan Bakurci Julia Laffranque Adjunct Președinte
Requête n
o
36527/10
Tugay BEK
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 10 décembre 2019 en un comité composé de
:
Julia Laffranque,
présidente,
Ivana Jelić,
Arnfinn Bårdsen,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 25 mai 2010,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 11
juillet 2019 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante
à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Tugay Bek, est un ressortissant turc né en 1974 et résidant à Adana. Il a été représenté devant la Cour par M
e
S.
Aracı
Bek, avocat exerçant à Adana.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Invoquant les articles 11 et 13 de la Convention, le requérant se plaignait d’une atteinte à son droit à la liberté de réunion pacifique et l’absence d’un recours interne pour contester l’amende administrative qu’il avait reçue.
Le 20 novembre 2017, la partie
de la requête relative aux articles
11 et
13 de la Convention avait été communiquée au Gouvernement
.
La partie requérante alléguait une violation de son droit à la liberté d’association et l’absence de voie de recours interne effective y relative. Elle invoquait les articles 11 et 13 de la Convention.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 10
juillet 2019, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Dans la déclaration, le Gouvernement a reconnu qu’en l’espèce l’ingérence dans le droit à la liberté de manifester du requérant avait été méconnu en méconnaissance de l’article 11 de la Convention. Le Gouvernement a accepté de verser à la partie requérante la somme de 750
EUR(sept cent cinquante euros) qui couvrira tout préjudicie matériel et moral ainsi que les frais et dépens. Cette somme sera convertie en livres turques aux taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour européenne des droits de l’homme. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
Par une lettre du 17 octobre 2019, la partie requérante a indiqué qu’elle n’était pas satisfaite des termes de la déclaration unilatérale en raison de la somme proposée.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§ 75
‑
‑
VI,
WAZA Sp. z o.o. c. Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03, 18 septembre 2007).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation de l’article 11 de la Convention (voir, entre autres,
Akarsubașı c.
Turquie
, n
o
70396/11, §§ 42-47, 21 juillet 2015).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée –
qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires
–, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37
§
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37
§
1
in fine
).
La Cour interprète cette déclaration dans le sens que cette somme, convertie en livre turque au taux applicable à la date du paiement, devra être versée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. À défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement devra verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle pour ce qui concerne le grief tiré de l’article 11 de la Convention.
Invoquant l’article 13 combiné avec l’article 11 de la Convention, la partie requérante se plaignait également de l’absence de voie de recours interne effective pour faire valoir son grief tiré de l’article 11 de la Convention.
La Cour relève que la partie requérante a contesté l’amende qui lui a été infligée devant le tribunal correctionnel d’Adana, lequel a confirmé cette amende, en premier et dernier ressort. La partie requérante a ainsi disposé en droit national d’un recours effectif et une juridiction nationale compétente s’est prononcée sur son grief (
Akarsubașı c.
Turquie
, n
o
70396/11, §§ 50 et 51, 21 juillet 2015).
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 11 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 9 janvier 2020.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Greffier adjoint
Présidente