SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 12376/10 D Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, Dilan Petrol ve Petrol Ürünleri Karagöz, un avocat care își desfășoară activitatea în Elaz în fața biroului de executare și de recuperare a creanțelor societății Elaz La 15 martie 2006, biroul de executare notatifia la municipalitate un ordin de plată a creanței. Acest ordin de plată a devenit executoriu la o dată care nu a fost precizată înainte de introducerea prezentei hotărâri. Din documentul emis de biroul de executare și prezentat de reclamant că la 21 martie 2018, o parte a creanței, adică 54 768,11 Cărți turcești, dobânzi și cheltuieli incluse (aproximativ 11 300 EUR la această dată) mai puțin plătite.
Dreptul intern relevant Acțiunea individuală în fața Curții Constituționale turce este descrisă în Decizia Uzun c. Turcia 10755/13, 30 aprilie 2013). GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție și art. 1 din protocol 1, reclamanta se plânge de neplăți de către municipalitatea creanței în cauză. ÎN DREPT, reclamanta se plânge de neplăți de către municipalitatea creanței, totuși executorie.
Guvernul ridică, printre altele, o excepție de la obligația de epuizare a căilor de atac interne pe motiv că societatea reclamantă nu a epuizat acțiunea individuală în fața Curții Constituționale, accesibilă începând cu 23 septembrie 2012, în acest sens, consideră că Curtea a subliniat deja că Curtea Constituțională turcă își extinde competența rațională [37]. la situațiile continue care au început înainte de intrarea în vigoare a dreptului la recurs individual și care au continuat după această dată, se referă, printre altele, la Decizia Tekin și Baysal c. Turcia 40192/10 și 8051/12, 4 decembrie 2018 11. Recurenta se opune acestui argument. Aceasta susține că creanța în cauză rămâne neplătită de mai mult de 13 ani și că prezenta cerere a fost introdusă în 2010, cu aproximativ doi ani înainte de intrarea în vigoare a dreptului individual la acțiune în fața Curții Constituționale și susține că această acțiune individuală nu constituie o cale de atac efectivă.
12. Curtea constată că presupusa încălcare privește neîndeplinirea unei creanțe executorii și că aceasta constituie o situație continuă (a se vedea, mutatis mutandis Lemke c. Turcia, nr 17381/02, § 37, 5 iunie 2007 și Atsuz c. Turcia (dec.), În plus, Comisia constată că această creanță a devenit executorie înainte de intrarea în vigoare a dreptului individual de recurs în fața Curții Constituționale la 23 septembrie 2012 13. în situațiile care, precum în speță, au început înainte de intrarea în vigoare a dreptului individual de recurs și continuă după această dată (Tekin și Baysal, decizia menționată anterior, §§ 25-28, precum și trimiterile la aceasta).
14. Curtea amintește, de asemenea, că a declarat inadmisibilă pentru nu epuizarea căilor de atac interne privind obiecțiunile referitoare la astfel de situații, considerând că părțile interesate ar putea sesiza Curtea Constituțională cu privire la o cale de atac individuală (a se vedea, de exemplu, Tekin și Baysal, decizia menționată anterior, § 28, privind caracterul incompresibil al pedepsei eterne, și Ats , decizie menționată anterior, privind executarea hotărârilor judecătorești definitive). 15. Examinarea prezentei cauze nu dezvăluie nici o circumstanță specială care ar putea duce la o concluzie diferită. 16. Prin urmare, Curtea consideră că excepția guvernului trebuie primită. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
În limba franceză și apoi comunicat în scris la 20 februarie 2020. Grefier adjunct Președinte
DÉCISION Requête n o 12376/10
contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 28 janvier 2020 en un comité composé de : Egidijus Kūris, président, Ivana Jelić, Darian Pavli, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 19 février 2010, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.La requérante, Dilan Petrol ve Petrol Ürünleri İnșaat Sanayi Ticaret Limited Șirketi, est une société à responsabilité limitée de droit turc ayant son siège social à Elazığ. Elle a été représentée devant la Cour par M e M. S. Karagöz, avocat exerçant à Elazığ.
2.Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent. Les circonstances de l’espèce
3.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.Le 10 mars 2006, la société requérante entama une procédure d’exécution forcée sans jugement ( ilamsız icra takibi ) contre la municipalité de Sivrice (« la municipalité ») devant le bureau de l’exécution et du recouvrement des créances d’Elazığ (« le bureau de l’exécution ») afin de recouvrer une créance dont la municipalité était redevable.
5.Le 15 mars 2006, le bureau de l’exécution notifia à la municipalité une injonction de payer la créance. Cette injonction de payer devint exécutoire à une date non précisée avant l’introduction de la présente requête.
6.Il ressort d’un document émanant du bureau de l’exécution et soumis par la requérante qu’au 21 mars 2018, une partie de la créance – soit 54 768,11 livres turques, intérêts et frais compris, (environ 11 300 euros à cette date) – demeurait impayée. Le droit interne pertinent
7.Le recours individuel devant la Cour constitutionnelle turque est décrit dans la décision Uzun c. Turquie (n o 10755/13, 30 avril 2013). GRIEF
8.Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 1, la requérante se plaint du non-paiement par la municipalité de la créance en cause. EN DROIT
9.La requérante se plaint du non-paiement par la municipalité de la créance pourtant exécutoire. Elle invoque l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 1.
10.Le Gouvernement soulève, entre autres, une exception d’irrecevabilité tirée du non-épuisement des voies des recours internes au motif que la société requérante n’a pas épuisé le recours individuel devant la Cour constitutionnelle, accessible depuis le 23 septembre 2012. Sur ce point, il estime que la Cour a déjà relevé que la Cour constitutionnelle turque étendait sa compétence ratione temporis aux situations continues qui avaient débuté avant l’entrée en vigueur du droit de recours individuel et se poursuivaient après cette date. Il renvoie, entre autres, à la décision Tekin et Baysal c. Turquie (n os 40192/10 et 8051/12, 4 décembre 2018).
11.La requérante s’oppose à cet argument. Elle fait valoir que la créance en cause demeure impayée depuis plus de treize ans et que la présente requête a été introduite en 2010, soit environ deux ans avant l’entrée en vigueur du droit de recours individuel devant la Cour constitutionnelle. En outre, elle allègue que ce recours individuel ne constitue pas une voie de recours effective.
12.La Cour observe que la violation alléguée concerne le non-paiement d’une créance exécutoire et qu’elle constitue une situation continue (voir, mutatis mutandis , Lemke c. Turquie , n o 17381/02, § 37, 5 juin 2007, et Atsız c. Turquie (déc.), n os 32460/13 et 7 autres requêtes, § 13, 30 avril 2019). Elle note, en outre, que cette créance est devenue exécutoire avant l’entrée en vigueur du droit de recours individuel devant la Cour constitutionnelle le 23 septembre 2012.
13.Cela dit, elle rappelle que la Cour constitutionnelle turque étend sa compétence ratione temporis aux situations qui, comme en l’espèce, ont débuté avant l’entrée en vigueur du droit de recours individuel et se poursuivent après cette date ( Tekin et Baysal , décision précitée, §§ 25-28, et les références y figurant).
14.La Cour rappelle également avoir déclaré irrecevable pour non ‑ épuisement des voies de recours internes des griefs portant sur de telles situations en considérant que les intéressés pouvaient saisir la Cour constitutionnelle d’un recours individuel (voir, par exemple, Tekin et Baysal , décision précitée, § 28, concernant la nature incompressible de la peine perpétuelle, et Atsız , décision précitée, concernant l’inexécution des décisions judiciaires définitives).
15.L’examen de la présente affaire ne révèle aucune circonstance particulière pouvant conduire à une conclusion différente.
16.Partant, la Cour estime que l’exception du Gouvernement doit être accueillie. Il s’ensuit que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 20 février 2020. Hasan Bakırcı Egidijus Kūris Greffier adjoint Président