SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 30364/08 Halit ERDO 368/AN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 ianuarie 2020 într-un comitet compus din Egidijus Kūris, președinte, Ivana Jelić, Darian Pavli, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Halit Erdoćan, este un resortisant turc născut în 1964 și rezident în Adana. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul quéink A fost reprezentat de agentul său. Circumstanțele de la mai multe specii Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Deținut la casa de interdicție Yumurtal a lui Adana (Adana), la 18 iunie 2001, reclamantul a fost rănit cu o armă de foc. La 4 mai 2002, reclamantul a solicitat Ministerului Justiției despăgubirilor din cauza rănilor sale din cauza lipsei de serviciu. El a solicitat 50 de miliarde de lire turcești vechi (aproximativ 38 933 de euro) pentru daune materiale și, respectiv, morale. La 4 octombrie 2002, neadoptând un răspuns la cererea sa, reclamantul a intentat o acțiune în despăgubire împotriva ministrului justiției pentru neplăceri de serviciu. El a recitat pentru prejudicii materiale și morale sumele pe care le-a solicitat în cererea sa din 4 mai 2002. Printr-o hotărâre din 21 septembrie 2004, Tribunalul Administrativ din Adana l-a condamnat pe ministrul de justiție să plătească reclamantului 60 de miliarde de lire turcești vechi, însoțite de interese legale începând cu 6 iunie 2002. Prin hotărârea din 27 aprilie 2007, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea instanței administrative din Adana. Printr-o hotărâre din 17 martie 2008, notificată reclamantului la 24 aprilie 2008, Consiliul de Stat a respins acțiunea prin rectificarea hotărârii. 10. Ulterior, reclamantul a intentat o acțiune în executare forțată pentru a obține plata despăgubirilor care i-au fost acordate de instanțele administrative. 11. La data comunicării cererii, reclamantul nu primise încă plata sumei în litigiu. Dreptul și practica internă relevantă 12. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 6384 privind decontarea, prin acordarea unei despăgubiri, a anumitor cereri introduse în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (Avrupa Haklar 56125/10, 4 iunie 2013). GRIEFS 13. Invocând articolele 3 și 6 din Convenție și 1 din Protocolul 1, reclamantul se plânge de neexecutarea hotărârii Tribunalului Administrativ d Recurentul susține că hotărârea Tribunalului Administrativ din 21 septembrie 2004 prin care ministrul justiției l-a condamnat să plătească despăgubiri nu a fost executată. El invocă o încălcare a articolelor 3 și 6 din convenție și 1 din Protocolul nr. 15. Având în vedere substanța obiecțiilor formulate de solicitant, Curtea consideră că este necesar să fie examinate numai în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 16. Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne. În opinia sa, recurentul poate introduce o acțiune în fața comisiei de despăgubire instituite prin Legea nr. 6384. 17. Tribunalul reamintește că Curtea a avut deja posibilitatea de a se pronunța asupra unui litigiu similar cu cel prezentat de reclamant în cauza demiroilu și în alte cauze c. Turcia ((dec.), 56125/10, 4 iunie 2013). Aceasta a concluzionat că reclamantul, care se plânge de neplată prin administrarea indemnizațiilor alocate prin hotărârile judecătorești interne definitive, trebuie să sesizeze comisia de judecată în temeiul Legii nr. 6384, în conformitate cu art. 1 din convenție, în măsura în care este cazul, a priori, de la o acțiune accesibilă și care îi poate oferi perspective rezonabile de redresare a fondului său (Demirouil și altele, menționate anterior). 19. Curtea a examinat prezenta cauză în lumina cauzei de mai sus și a altor cauze. , citată anterior și nu menționează niciun fapt sau argument sau circumstanțe speciale care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz (a se vedea, în același sens, Mahmut Eren și 645 alte cereri c. Turcia (dec.), n 3950/08, 17 septembrie 2013 20). Prin urmare, acest aspect trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 20 februarie 2020.
Requête n
o
30364/08
Halit ERDOĞAN
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 28
janvier 2020 en un comité composé de
:
Egidijus Kūris,
président,
Ivana Jelić,
Darian Pavli,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 16 juin 2008,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Halit Erdoğan, est un ressortissant turc né en 1964 et résidant à Adana. Il a été représenté devant la Cour par M
e
M.
Çinkılıç, avocat exerçant à Adana.
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Détenu à la maison d’arrêt de Yumurtalık (Adana), le 18 juin 2001, le requérant fut blessé par arme à feu.
5.
Le 4 mai 2002, le requérant demanda au ministère de la Justice des dommages et intérêts en raison de ses blessures pour faute de service. Il réclamait 50 milliards d’anciennes livres turques (soit environ 38 993
euros environ) respectivement pour les dommages matériel et moral.
6.
Le 4 octobre 2002, n’ayant pas reçu de réponse à sa demande, le requérant intenta une action en dommages et intérêts contre le ministre de la Justice pour faute de service. Il réitéra au titre des dommages matériel et moral les montants qu’il avait réclamés dans sa demande du 4 mai 2002.
7.
Par un jugement du 21 septembre 2004, le tribunal administratif d’Adana condamna le ministre de la Justice à verser au requérant 60
milliards d’anciennes livres turques assorties des intérêts légaux à partir du 6 juin 2002.
8.
Par un arrêt du 27 avril 2007, le Conseil d’État confirma le jugement du tribunal administratif d’Adana.
9.
Par un arrêt du 17 mars 2008, notifié au requérant le 24 avril 2008, le Conseil d’État rejeta le recours en rectification de l’arrêt.
10.
Par la suite, le requérant intenta une action en exécution forcée pour obtenir le paiement des dommages et intérêts qui lui ont été accordés par les juridictions administratives.
11.
À la date de la communication de la requête, le requérant n’avait toujours pas reçu paiement de la somme litigieuse.
Le droit et la pratique internes pertinents
12.
Les dispositions pertinentes de la loi n
o
6384 relative au règlement, par l’octroi d’une indemnité, de certaines requêtes introduites devant la Cour européenne des droits de l’homme
(Avrupa İnsan Hakları Mahkemesine yapılmıș bazı bașvuruların tazminat ödenmek suretiyle çözümüne dair kanun
) adoptée par la Grande Assemblée nationale le 9
janvier 2013 et entrée en vigueur le 19 janvier 2013, figurent aux paragraphes 19 à 26 de la décision
Müdür Turgut et autres c.
Turquie
((déc.), n
o
4860/09, §§ 19-26, 26 mars 2013) et
Demiroğlu et autres c.
Turquie
((déc.), n
o
56125/10, 4 juin 2013).
13.
Invoquant les articles 3 et 6 de la Convention et 1 du Protocole
n
o
1, le requérant se plaint de la non-exécution du jugement du tribunal administratif d’Adana du 21 septembre 2004. À cet égard, il allègue du non-paiement par le ministre de la Justice des dommages et intérêts auxquels il a été condamné.
14.
Le requérant allègue que le jugement du tribunal administratif du 21
septembre 2004 condamnant le ministre de la Justice à lui payer des dommages et intérêts n’a pas été exécutée. Il invoque une violation des articles 3 et 6 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
15.
Eu égard à la substance des griefs formulés par le requérant, la Cour estime qu’il convient de les examiner uniquement sous l’angle de l’article
1 du Protocole n
o
1.
16.
Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes. D’après lui, le requérant peut introduire un recours devant la commission d’indemnisation instaurée par la loi n
o
6384.
17.
Le requérant conteste l’exception soulevée par le Gouvernement et réitère ses allégations.
18.
La Cour rappelle qu’elle a déjà eu l’occasion de se prononcer sur un grief similaire à celui présenté par le requérant dans l’affaire
Demiroğlu et autres c. Turquie
((déc.), n
o
56125/10, 4 juin 2013). Elle y a conclu que le requérant, se plaignant du non-paiement par l’administration des indemnités alloués par les décisions de justice internes définitives, doit saisir la commission d’indemnisation instaurée par la loi n
o
6384, conformément à l’article
35
§
1 de la Convention, dans la mesure où il s’agit, a
priori, d’un recours accessible et susceptible de lui offrir des perspectives raisonnables de redressement de son grief (
Demiroğlu et autres
, précité).
19.
La Cour a examiné la présente affaire à la lumière de l’affaire
Demiroğlu et autres
, précitée, et elle ne relève aucun fait ni argument ou aucune circonstance particulière pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent (voir, dans le même sens,
Mahmut Eren et 645 autres requêtes c. Turquie
(déc.), n
o
3950/08, 17 septembre 2013).
20.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 20 février 2020.
Hasan Bakırcı
Egidijus Kūris
Greffier adjoint
Président