Furtună împotriva Republicii Moldova

La 21 mai 1999, reclamantului i s-a atribuit o pensie de pensie. Conform carnetului său de pensii, eliberat la 3 iunie 1999, cuantumul pensiei lunare era de 10 401,67 lei moldovans (MDL) (866 EUR) la cursul de schimb în vigoare la momentul respectiv). Cu toate acestea, ulterior a atins doar 280,60 MDL (aproximativ 24 EUR) pe lună. Printr-o scrisoare din 20 octombrie 2005, organismul de securitate socială competent a răspuns la o cerere de informații formulată de solicitant: ... la 21 mai 1999, pensia dumneavoastră a fost stabilită la 280,60 MDL (...). În cazul dumneavoastră, coeficientul individual stabilit a fost 227, dar, în conformitate cu un proiect de lege de modificare și cu decizia guvernului nr. 843 din 10 septembrie 1999, acest coeficient a fost limitat la 5 [...]. mai mult decât atât. Prin scrisoarea din 2 decembrie 2005, Fondul național de asigurări sociale (CNAS) a confirmat reclamantului că pensia sa fusese calculată în conformitate cu dispozițiile Legii de modificare nr. 552 din 28 iulie 1999 (Legea de modificare nr. 552) și cu Decizia nr. 843 din 10 septembrie 1999 (Decizia nr. 843). La 7 decembrie 2006, reclamantul a inițiat o acțiune împotriva CNAS în vederea obținerii plății unei pensii nerestricționate. Acesta susținea că, în momentul deschiderii drepturilor sale la pensie (și anume la 21 mai 1999), nu a fost introdusă nicio dispoziție legală privind pensiile mai mare decât pensiile), că un astfel de plafon nu a fost introdus decât prin legea de modificare nr. 552, iar dispozițiile acesteia nu i se aplicau.

În fața instanței sesizate cu cauza, CNAS a pledat pentru aplicarea retroactivă a Legii de modificare nr. 552. Comisia a remarcat că, la 18 mai 1999, Curtea Constituțională a invalidat o dispoziție anterioară privind plafonarea pensiilor, conținută în Legea nr. 156 privind pensiile sociale de stat (Legea nr. 156). Comisia a susținut că, având în vedere acest lucru, dispozițiile relevante în speță ale Legii de modificare nr. 552 ar trebui să se aplice începând cu 18 mai 1999.

Prin hotărârea din 16 februarie 2007, Curtea de Apel din Chișinău a respins acțiunea reclamantului ca nefondată. Comisia a constatat că formula de calcul a pensiei acestuia era conformă cu dispozițiile Legii nr. 156, astfel cum a fost completată prin Decizia nr. 843 și modificată prin Legea de modificare nr. 552.

Reclamantul a formulat o cale de atac. Acesta susținea că dispozițiile deciziei nr. 843 și ale Legii de modificare nr. 552 n

Printr-o decizie din 13 iunie 2007, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea ca fiind nefondată și a confirmat hotărârea din partea instanței inferioare. CADRUL JURIDIC INTERNĂ CONTINUĂ

Dispozițiile relevante în speță ale Legii nr. 156 privind pensiile de asigurări sociale de stat din 14 octombrie 1998, în versiunea lor originală, se citeau după cum urmează: Plata pensiilor persoanelor care primesc venituri Pensia de pensii a persoanei care primește venituri care fac obiectul contribuțiilor de asigurări sociale trebuie suspendată în partea care depășește dublul pensiei minime de pensii. (...) art. 51. Dispoziții finale 1. Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 1999. (...) 3. Guvernul (...), pe parcursul anului 1999, va adopta textele normative necesare pentru punerea în aplicare a prezentei legi. Anexa nr. 4. Formulele de calcul al pensiei (...) 2. Pensia de pensie (...) se calculează după formula (...) în care K este coeficientul individual al persoanei pensionate. Coeficientul individual al persoanei pensionate reprezintă raportul dintre [pe de o parte] valoarea salariului încasat în orice 36 de luni consecutive (...) din ultimii 5 ani de muncă anterioară intrării în vigoare a prezentei legi și [pe de altă parte] valoarea salariului mediu al țării pentru aceeași perioadă. □ 14 . Prin decizia din 18 mai 1999, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional art. 17 din Legea nr. 156 (punctul 13 de mai sus).

Dispozițiile relevante în speță ale deciziei guvernului nr. 843, adoptată la 10 septembrie 1999 și intrată în vigoare la 23 septembrie 1999, au fost astfel formulate: (...) Regulamentul privind metoda de calculare a pensiei (...) 1. (...) pensia de pensie (...) se calculează conform formulei (...) unde K este coeficientul individual al persoanei pensionate. (...) 33. Coeficientul individual al persoanei pensionate reprezintă raportul dintre [pe de o parte] valoarea salariului încasat pe parcursul oricăreia dintre cele 36 de luni consecutive (...) din ultimii 5 ani de muncă anterioară … mai mult de 16 persoane. Dispozițiile relevante în speță din Legea de modificare nr. 552, adoptată la 28 iulie 1999 și intrată în vigoare la 21 octombrie 1999, se citeau astfel: Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 (...) se modifică după cum urmează: La art. 17 va avea următorul conținut: mai exact, pensia persoanelor care primesc venituri care fac obiectul contribuțiilor de asigurări sociale trebuie plătită integral. □ (...) 5. Prima propoziție din anexa nr. 4 alin. (3) se completează la sfârșit cu cuvintele (...) ▪ În legătură cu violarea de la art. 6 alin. (1) din Convenție

Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susține că instanțele interne nu au răspuns la argumentul său întemeiat pe nerealizarea textelor normative aplicate în speță și că deciziile lor au fost arbitrare. Această dispoziție, în pasajele sale relevante în speță, este astfel formulată: □ Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) □ asupra admisibilității

Constatând că acest at nu este în mod vădit nefondat sau inadmisibil pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea declară că acest lucru este admisibil. Pe partea de jos a 19-a. Reclamantul reproșează instanțelor naționale că nu a tratat pe deplin argumentul său potrivit căruia dispozițiile legii de modificare nr. 552 și ale deciziei nr. 843 nu au niciun efect. În plus, acesta susține că, în circumstanțele din speță, aplicarea retroactivă a acestor texte a fost arbitrară și vădit greșită.

Guvernul contestă aceste teorii. În special, acesta susține că, prin respingerea acțiunii reclamantului, instanțele au răspuns implicit la argumentul întemeiat pe non-retroactivitate.

Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, instanțele interne trebuie să își motiveze deciziile (a se vedea, printre altele, Ramos Nunes de Carvalho e Sác. Portugalia [GC], nr. 55391/13 și alte 2 § 185, 6 noiembrie 2018). Domeniul de aplicare al obligației de motivare poate varia în funcție de natura deciziei și trebuie să se analizeze în lumina circumstanțelor fiecărei specii (Ruiz Torija c. Spania, 9 decembrie 1994, § 29, seria A nr. 303 - A). În cazul în care art. 6 alineatul (1) din Convenție nu se poate înțelege ca impunând un tribunal de judecată să ofere un răspuns detaliat la fiecare argument invocat, acesta trebuie să reia totuși din decizie că aspectele esențiale ale cauzei au fost abordate (Taxquet c. Belgia [GC], nr. 926/05, § 91, CEDO 2010).

În speță, Curtea constată că reclamantul a legat într-un mod suficient de clar și de precis un motiv întemeiat pe neretroactivitatea celor două texte în litigiu. În măsura în care deschiderea dreptului la pensie de la mai devreme decât intrarea în vigoare a acestor texte, acest motiv a fost relevant și decisiv. În cazul în care instanțele laice au considerat că au fost întemeiate, acestea ar fi trebuit să primească pretențiile reclamantului care intenționa să plătească o pensie nerestricționată, cel puțin în ceea ce privește perioada anterioară intrării în vigoare a textelor în cauză.

În ceea ce privește argumentul guvernului potrivit căruia, în lai, tăcerea instanțelor interne în raport cu motivul menționat anterior al reclamantului putea pe bună dreptate să se interpreteze ca o respingere implicită, Curtea nu poate accepta. În primul rând, faptul că partea pârâtă a considerat necesar să combată acest motiv (punctul 9 de mai sus) tinde să demonstreze contrariul. În al doilea rând, întrebarea dacă reclamantul ar putea beneficia de presupusa neretroactivitate a textelor în litigiu se distinge din punct de vedere juridic și logic de cea a faptului dacă formula de calcul a pensiei sale era conformă cu aceste texte. Prin urmare, prima întrebare a necesitat un răspuns specific și explicit. Instanțele naționale au rămas în imposibilitatea de a face acest lucru și este imposibil să se știe dacă au neglijat pur și simplu metoda bazată pe non-retroactivitate sau au dorit să o respingă și, în această ultimă ipoteză, din ce motive (compararea cu Lebedinschi c. Republica Moldova, nr. 4171/11, § 35, 16 iunie 2015 și Nichifor c. Republica Moldova, nr. 5225/10, § 30, 20 septembrie 2016).

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să ajungă la concluzia că procedura internă nu a fost echitabilă. Având în vedere această constatare, Curtea nu consideră că este necesar să se analizeze, în plus, declarația reclamantului potrivit căreia deciziile interne erau afectate de arbitrară sau de eroare vădită.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 1 DIN Protocolul nr. 1 LA CONVENȚIA

Reclamantul se plânge că a fost privat în mod ilegal de o parte din pensia sa. art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care în pasajele sale relevante, se citește după cum urmează: Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. (...) □ Cu privire la admisibilitate

Reclamantul susține că este recunoscut dreptul la pensie nerestricționată și că acest drept constituie un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție.

Guvernul retorcă că există un litigiu cu privire la interpretarea și aplicarea legislației naționale în speță și că, în cele din urmă, pretențiile reclamantului au fost respinse de instanțele naționale. Acesta susține că, în aceste condiții, reclamantul nu poate pretinde că a avut o speranță legitimă de a obține recunoașterea dreptului solicitat.

Curtea face trimitere la jurisprudența sa privind domeniul de aplicare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel cum este rezumată în hotărârea beláné Nagy c. Ungaria [GC] (nr. 53080/13, § 79-89 și 112, 13 decembrie 2016).

În prezenta cauză, Comisia constată că reclamantul nu contestă în sine plafonarea pensiilor, prevăzută de dispozițiile Legii de modificare nr. 552 și ale Deciziei nr. 843, dar că aceasta aduce atingere bunurilor sale ca urmare a punerii în aplicare a acestor dispoziții în raport cu aceasta (compararea cu Valkov și alte c. Bulgaria , nr. 2033/04 și altele 8 § 85-87, 25 octombrie 2011). Prin urmare, Comisia consideră că este necesar să se facă distincție între perioadele care au precedat sau, respectiv, au urmărit intrarea în vigoare a plafonului în cauză. Data care trebuie luată în considerare este 23 septembrie 1999, adică momentul în care primul dintre cele două texte în litigiu, mai exact Decizia nr. 843, a intrat în vigoare (punctele 15 și 16 de mai sus). Perioada de după 23 septembrie 1999

Curtea ia notă de faptul că dreptul la pensie al reclamantului nu a fost atins în însăși substanța sa și că, începând de la deschiderea drepturilor sale, acesta a atins întotdeauna o prestaie. În ceea ce privește valoarea acestei prestații, aceasta arată că reclamantul aparține categoriei de persoane vizate de dispozițiile intrate în vigoare la 23 septembrie 1999. În opinia sa, Comisia nu putea spera în mod rezonabil ca, după această dată, noua reglementare să nu se aplice în ceea ce o privește și că pensia sa nu ar fi limitată. Reclamantul nu menționează nicio dispoziție legală sau jurisprudență solidă care poate servi drept bază pentru a exclude în speță aplicarea, după data menționată anterior, a noii reglementări (compararea cu Sukhanov și Iltchenko c. Ucraina , nr. 68385/10 și 71378/10, § 36-37, 26 iunie 2014).

Având în vedere, de asemenea, conținutul fondului reclamantului, care nu denunță, ca atare, reforma care a introdus plafonul în cauză, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare mai mult dacă această reformă în sine ar putea să analizeze într-o încălcare a drepturilor de pensie ale reclamantului (a se vedea, în schimb, Beláné Nagy, citată anterior, §§ 99-109). Pe de altă parte, Comisia reamintește că aderarea unei persoane la un regim public de securitate socială (chiar obligatoriu, ca și în cazul de față) nu face neapărat imposibilă modificarea sistemului, care este vorba despre condițiile de atribuire a alocației sau a pensiei sau a sumei acestora ( Richardson c. Regatul Unit (dec.), nr. 26252/08, § 17, 10 aprilie 2012 și Beláné Nagy, citată anterior, § 88.

Curtea amintește, de asemenea, că, atunci când suma unei prestații sociale este redusă sau anulată, poate exista o interferență în dreptul la respectarea bunurilor care necesită o justificare (a se vedea, de exemplu, Kjartan Ásmundsson c. Islanda, nr. 60669/00, § 40, CEDO 2004 - IX, și Yavaș și alții c. Turcia, nr. 36366/06, § 43-46, 5 martie 2019). Cu toate acestea, având în vedere circumstanțele speciale ale prezentei cauze, Curtea apreciază că reclamantul nu a demonstrat că, în perioada menționată anterior, a hrănit o speranță legitimă de pensie nerestricționată (Sukhanov și Iltchenko, citată anterior, punctul 38).

Prin urmare, această parte a punerii în aplicare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție trebuie respinsă ca inadmisibilă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) litera (a) și cu art. 4 din Convenție. Perioada cuprinsă între 21 mai și 23 septembrie 1999

Curtea constată apoi că, în momentul deschiderii drepturilor de pensie ale reclamantului, acesta nu a avut niciun standard privind plafonarea pensiilor, ceea ce, pe de altă parte, nu este contestat de către părți. În plus, se poate acorda o pensie nerestricționată unui carnet de pensii (punctul 4 de mai sus). În aceste condiții, Curtea consideră că reclamantul putea să se aștepte în mod rezonabil să primească prestația stabilită în carnetul său, până la intrarea în vigoare a regulamentului care stabilește noul plafon. Prin urmare, el putea să se prevaleze, pe parcursul perioadei în cauză, de o speranță legitimă, care se încadrează în noțiunea de "bine" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (compararea cu Sukhanov și Iltchenko, menționat anterior,

Constatând, prin urmare, că partea din cauza perioadei menționate anterior nu este în mod vădit nefondată sau inadmisibilă pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea o declară admisibilă. Pe partea de jos a 37-a. Reclamantul susține că plafonarea retroactivă a pensiei sale era ilegală.

Guvernul contestă această teză.

Curtea amintește că reclamantul deținea un interes patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Comisia consideră că reducerea pensiei sale a adus atingere drepturilor sale, astfel cum sunt protejate prin această dispoziție (a se vedea, de exemplu, Grudićc. Serbia, nr. 31925/08, punctul 72 în fine, 17 aprilie 2012). Această lingură trebuie examinată sub aspectul primei reguli prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, și anume conform principiului general al respectării proprietății (Fábiánc. Ungaria [GC], nr. 78117/13, § 64, 5 septembrie 2017).

Curtea reamintește apoi că legalitatea constituie o condiție esențială pentru compatibilitatea cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind interferența într-un drept protejat de această dispoziție. Preeminența dreptului, unul dintre principiile fundamentale ale unei societăți democratice, impregnează toate articolele Convenției (Visti.š și Perepjolkins c. Letonia [GC], nr. 71243/01, § 95, 25 octombrie 2012 și Béláné Nagy, citată anterior, § 112.

În prezenta cauză, Comisia subliniază că nici decizia nr. 843 și nici legea de modificare nr. 552 nu conțin dispoziții care să le confere un efect retroactiv. Un astfel de efect nu este prevăzut în mod clar și precis prin Legea nr. 156, pe care textele menționate anterior le-au completat și l-au modificat. În ceea ce privește instanțele naționale, acestea au rămas în imposibilitatea de a cita, la fel ca guvernul, un temei juridic pentru aplicarea retroactivă a dispozițiilor în litigiu.

Curtea reamintește că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția nr. 1 nu se aplică, ca atare, unei dispoziții legale în anumite domenii (a se vedea în materie fiscală Di Belmonte c. Italia, nr. 72638/01, § 42, 16 martie 2010 și, în ceea ce privește subvențiile publice, Plalam S.P.A. Italia , nr. 16021/02, § 47, 18 mai 2010 ; a se vedea, de asemenea, pe teren la art. 6 din Convenție, Zielinski și Pradal și Gonzalez și alte c. Franța [GC], nr. 24846/94 și alții 9 § 57 CEDO 1999 - VII). În orice caz, o astfel de aplicare retroactivă trebuie să aibă o bază suficientă în dreptul intern (comparată cu Arnaud și alte c. Franța, nr. 36968-11 și 5 altele, §§ 9, 15 și 27, 15 ianuarie 2015). Nu reiese din elementele de care dispune Curtea că acesta a fost cazul în speță.

Prin urmare, refuzul instanțelor naționale de a acorda reclamantului o pensie de pensie nerestricționată în perioada 21 mai-23 septembrie 1999 nu a fost prevăzut de lege. Această constatare face necesară examinarea de către Curte a respectării celorlalte cerințe prevăzute în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Prin urmare, această dispoziție a fost încălcată în ceea ce privește perioada menționată anterior. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA

În conformitate cu art. 41 din Convenție: mai exact, dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite eschivarea decât impediment a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții Ö Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. □ Pacat

Reclamantul solicită, pentru fiecare lună începând cu 21 mai 1999, 10 121,07 lei moldovenești (MDL) (550 EUR) în funcție de cursul de schimb la data la care această pretenție a fost formulată în fața Curții) ca prejudiciu material. Această sumă reprezintă diferența dintre pensia stabilită în registrul său de pensii, și anume 10 401,67 MDL, și cea pe care ar fi primit-o efectiv, respectiv 280,60 MDL. El solicită, de asemenea, dobânzi moratorii ca urmare a neplății integrale a prestației sociale la care ar fi avut dreptul.

Guvernul susține că cererea reclamantului nu este întemeiată.

Curtea amintește că, în cursul perioadei de patru luni care se încheie între 21 mai și 23 septembrie 1999, refuzul instanțelor interne din statul membru în cauză de a acorda reclamantului o pensie de pensie nerestricționată era contrar articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (punctul 44 de mai sus). Având în vedere această concluzie, Comisia consideră că este justificat să se acorde reclamantului, pentru fiecare dintre cele patru luni respective, suma de 550 EUR pe an. Prin urmare, Comisia acordă 2 200 EUR pentru prejudiciul material suferit în perioada în cauză.

În ceea ce privește perioada ulterioară datei de 23 septembrie 1999, Curtea nu distinge nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și presupusul prejudiciu. Prin urmare, Comisia respinge cererea pentru un prejudiciu material referitor la această perioadă.

În ceea ce privește cererea de plată a dobânzilor moratorii, Curtea subliniază că reclamantul nu indică nici valoarea, nici rata aplicabilă. În aceste condiții, Comisia consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra acestei pretenții și o respinge. (b) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma de 2 200 EUR (două mii două sute de euro) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată pentru această sumă cu titlu de impozit, care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului; Încheiat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 4 februarie 2020, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din regulament. Hasan Bakurci Arnfinn Bårdsen Modululr adjunct Președinte

Le requérant se plaint d’une motivation insuffisante des décisions rendues dans son affaire par les juridictions internes, ainsi que d’une réduction illégale de ses droits à pension. EN FAIT

Le requérant est né en 1938 et réside à Chișinău. Il a été représenté par M e V. Bordeianu, avocat.

Le gouvernement moldave (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent. 4 . Le 21 mai 1999, le requérant se vit attribuer une pension de retraite. Selon son livret de retraite, délivré le 3 juin 1999, le montant de la pension mensuelle était de 10 401,67 lei moldaves (MDL) (866 euros (EUR) au taux de change en vigueur à l’époque).

Cependant, il ne touchait par la suite que 280,60 MDL (environ 24 EUR) par mois.

Par une lettre du 20 octobre 2005, l’organisme de sécurité sociale compétent répondit ce qui suit à une demande de renseignements formulée par le requérant : « (...) le 21 mai 1999, [votre] pension de retraite a été fixée à 280,60 MDL (...). Dans votre cas, le coefficient individuel établi était 227, mais, conformément [à un] projet de loi de modification et à la décision du gouvernement n o 843 du 10 septembre 1999, ce coefficient a été limité à 5 (...). »

Par une lettre du 2 décembre 2005, la caisse nationale des assurances sociales (CNAS) confirma au requérant que sa retraite avait été calculée en application des dispositions de la loi de modification n o 552 du 28 juillet 1999 (la loi de modification n o 552) et de la décision du gouvernement n o 843 du 10 septembre 1999 (la décision n o 843).

Le 7 décembre 2006, le requérant engagea une action à l’encontre de la CNAS en vue d’obtenir le paiement d’une pension de retraite non plafonnée. Il arguait que, au moment de l’ouverture de ses droits à pension – à savoir le 21 mai 1999 –, aucune disposition légale n’imposait une limite supérieure aux pensions de retraite, qu’un tel plafond n’avait été introduit que par la loi de modification n o 552, et que les dispositions de celle-ci ne lui étaient pas applicables. 9 . Devant le juge saisi de l’affaire, la CNAS plaida pour une application rétroactive de la loi de modification n o 552. Elle faisait remarquer que, le 18 mai 1999, la Cour constitutionnelle avait invalidé une précédente disposition sur le plafonnement des retraites, contenue dans la loi n o 156 sur les pensions d’assurances sociales d’État (la loi n o 156). Elle soutenait que, compte tenu de cela, les dispositions pertinentes en l’espèce de la loi de modification n o 552 devaient s’appliquer à partir du 18 mai 1999.

Par un arrêt du 16 février 2007, la cour d’appel de Chișinău rejeta l’action du requérant comme mal fondée. Elle releva que la formule de calcul de la pension de celui-ci était conforme aux dispositions de la loi n o 156, telle que complétée par la décision n o 843 et modifiée par la loi de modification n o 552.

Le requérant forma un recours. Il alléguait que les dispositions de la décision n o 843 et de la loi de modification n o 552 n’avaient pas d’effet rétroactif et que, dès lors, sa pension de retraite n’avait pas été fixée conformément à la loi en vigueur au 21 mai 1999.

Par une décision du 13 juin 2007, la Cour suprême de justice rejeta le recours comme mal fondé et confirma l’arrêt de l’instance inférieure.

Constatant que ce grief n’est pas manifestement mal fondé ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour le déclare recevable. Sur le fond

Le requérant reproche aux tribunaux nationaux de n’avoir nullement traité son argument selon lequel les dispositions de la loi de modification n o 552 et de la décision n o 843 n’avaient pas d’effet rétroactif. De plus, il soutient que, dans les circonstances de l’espèce, l’application rétroactive de ces textes était arbitraire et manifestement erronée.

Le Gouvernement conteste ces thèses. Il argue notamment que, en rejetant l’action du requérant, les tribunaux ont implicitement répondu à l’argument tiré de la non-rétroactivité.

La Cour rappelle que, selon sa jurisprudence constante, les juridictions internes doivent motiver leurs décisions (voir, parmi beaucoup d’autres, Ramos Nunes de Carvalho e Sá c. Portugal [GC], n os 55391/13 et 2 autres, § 185, 6 novembre 2018). L’étendue du devoir de motivation peut varier selon la nature de la décision et doit s’analyser à la lumière des circonstances de chaque espèce ( Ruiz Torija c. Espagne , 9 décembre 1994, § 29, série A n o 303 ‑ A). Si l’article 6 § 1 de la Convention ne peut se comprendre comme exigeant des tribunaux d’apporter une réponse détaillée à chaque argument soulevé, il doit néanmoins ressortir de la décision que les questions essentielles de la cause ont été traitées ( Taxquet c. Belgique [GC], n o 926/05, § 91, CEDH 2010).

En l’espèce, la Cour observe que le requérant a articulé d’une manière suffisamment claire et précise un moyen tiré de la non-rétroactivité des deux textes litigieux. Dans la mesure où l’ouverture du droit à pension de l’intéressé était antérieure à l’entrée en vigueur de ces textes, ce moyen était pertinent et décisif. Si les tribunaux l’avaient jugé fondé, ils auraient dû accueillir les prétentions du requérant tendant au paiement d’une retraite non plafonnée, au moins pour ce qui était de la période précédant l’entrée en vigueur des textes en question.

Quant à l’argument du Gouvernement selon lequel, en l’occurrence, le silence des juridictions internes par rapport au moyen susmentionné du requérant pouvait raisonnablement s’interpréter comme un rejet implicite, la Cour ne saurait l’accueillir. D’abord, le fait que la partie adverse ait jugé nécessaire de combattre ce moyen (paragraphe 9 ci-dessus) tend à démontrer le contraire. Ensuite, la question de savoir si le requérant pouvait tirer avantage de la non-rétroactivité alléguée des textes litigieux se distingue juridiquement et logiquement de celle de savoir si la formule de calcul de sa pension de retraite était conforme à ces textes. La première question exigeait donc une réponse spécifique et explicite. Les tribunaux nationaux sont restés en défaut de le faire et il est impossible de savoir s’ils ont simplement négligé le moyen tiré de la non-rétroactivité ou bien ont voulu le rejeter et, dans cette dernière hypothèse, pour quelles raisons (comparer avec Lebedinschi c. République de Moldova , n o 41971/11, § 35, 16 juin 2015, et Nichifor c. République de Moldova , n o 52205/10, § 30, 20 septembre 2016).

Les considérations qui précèdent sont suffisantes pour permettre à la Cour de conclure que la procédure interne n’a pas été équitable. Eu égard à ce constat, la Cour n’estime pas nécessaire de se pencher en outre sur l’allégation du requérant selon laquelle les décisions internes étaient entachées d’arbitraire ou d’erreur manifeste.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 du Protocole n o 1 à LA CONVENTION

Le requérant se plaint d’avoir été privé illégalement d’une partie de sa pension de retraite. Il invoque l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, qui dans ses passages pertinents, se lit comme suit : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. (...) » Sur la recevabilité

Le requérant soutient qu’il s’est vu reconnaître le droit à une pension de retraite non plafonnée et que ce droit constituait un bien au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention.

Le Gouvernement rétorque qu’il existait un litige quant à l’interprétation et à l’application de la législation nationale en l’espèce et que les prétentions du requérant ont été au final rejetées par les tribunaux nationaux. Il soutient que, dans ces conditions, le requérant ne peut pas prétendre avoir eu une espérance légitime d’obtenir la reconnaissance du droit réclamé.

La Cour renvoie à sa jurisprudence relative au champ d’application de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention telle que résumée dans l’arrêt Béláné Nagy c. Hongrie [GC] (n o 53080/13, §§ 79-89 et 112, 13 décembre 2016).

Dans la présente affaire, elle note d’emblée que le requérant ne conteste pas en soi le plafonnement des pensions de retraite, prévu par les dispositions de la loi de modification n o 552 et de la décision n o 843, mais qu’il dénonce une atteinte à ses biens du fait de l’application de ces dispositions à son égard (comparer avec Valkov et autres c. Bulgarie , n os 2033/04 et 8 autres, §§ 85-87, 25 octobre 2011). Dès lors, elle estime qu’il y a lieu de distinguer entre les périodes qui ont respectivement précédé ou suivi l’entrée en vigueur du plafond en cause. La date à prendre en considération est celle du 23 septembre 1999, soit le moment où le premier des deux textes litigieux, plus précisément la décision n o 843, est entré en vigueur (paragraphes 15 et 16 ci-dessus). La période postérieure au 23 septembre 1999

La Cour note que le droit à pension du requérant n’a pas été atteint dans sa substance même et que, à partir de l’ouverture de ses droits, celui-ci a toujours touché une prestation. Quant au montant de cette prestation, elle relève que le requérant appartenait à la catégorie des personnes visée par les dispositions entrées en vigueur le 23 septembre 1999. Elle estime que l’intéressé ne pouvait raisonnablement espérer que, après cette date, la nouvelle réglementation ne s’appliquerait pas à son égard et que sa pension ne serait pas plafonnée. Le requérant ne fait état d’aucune disposition légale ou jurisprudence solide pouvant servir de fondement pour écarter en l’espèce l’application, après la date précitée, de la nouvelle réglementation (comparer avec Sukhanov et Iltchenko c. Ukraine , n os 68385/10 et 71378/10, §§ 36-37, 26 juin 2014).

Eu égard en outre à la teneur du grief du requérant – qui ne dénonce pas en tant que telle la réforme ayant introduit le plafond en cause –, la Cour estime qu’il ne s’impose pas d’examiner plus avant si cette réforme en soi pouvait s’analyser en une atteinte aux droits à pension du requérant (voir, à contrario , Béláné Nagy , précité, §§ 99-109). Par ailleurs, elle rappelle que l’adhésion d’une personne à un régime public de sécurité sociale (même obligatoire, comme en l’espèce) ne rend pas forcément impossible la modification du système, qu’il s’agisse des conditions d’attribution de l’allocation ou de la pension ou de leur montant ( Richardson c. Royaume ‑ Uni (déc.), n o 26252/08, § 17, 10 avril 2012, et Béláné Nagy , précité, § 88).

La Cour rappelle également avoir déjà dit que, lorsque le montant d’une prestation sociale est réduit ou annulé, il peut y avoir une ingérence dans le droit au respect des biens qui nécessite d’être justifiée (voir, par exemple, Kjartan Ásmundsson c. Islande , n o 60669/00, § 40, CEDH 2004 ‑ IX, et Yavaș et autres c. Turquie , n o 36366/06, §§ 43-46, 5 mars 2019). Cependant et compte tenu des circonstances particulières de la présente affaire, la Cour juge que le requérant n’a pas prouvé que, pendant la période susmentionnée, il nourrissait une « espérance légitime » de percevoir une pension de retraite non plafonnée ( Sukhanov et Iltchenko , précité, § 38).

Partant, cette partie du grief tiré de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention doit être rejetée comme irrecevable, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. La période du 21 mai au 23 septembre 1999

La Cour constate ensuite que, au moment de l’ouverture des droits à pension du requérant, il n’y avait aucune norme relative au plafonnement des retraites, ce qui, par ailleurs, n’est pas contesté par les parties. En outre, l’intéressé s’est vu remettre un livret de retraite lui attribuant une pension non plafonnée (paragraphe 4 ci-dessus). Dans ces conditions, la Cour estime que le requérant pouvait raisonnablement escompter recevoir la prestation fixée dans son livret, et ce jusqu’à l’entrée en vigueur de la réglementation fixant le nouveau plafond. Par conséquent, il pouvait se prévaloir, durant la période en cause, d’une « espérance légitime » relevant de la notion de « bien » au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention (comparer avec Sukhanov et Iltchenko , précité, § 40).

Constatant donc que la partie du grief relative à la période évoquée ci-avant n’est pas manifestement mal fondée ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour la déclare recevable. Sur le fond

Le requérant avance que le plafonnement rétroactif de sa pension était illégal.

Le Gouvernement conteste cette thèse.

La Cour rappelle que le requérant était titulaire d’un intérêt patrimonial au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention. Elle juge que la diminution du montant de sa pension a porté atteinte à ses droits tels que protégés par cette disposition (voir, par exemple, Grudić c. Serbie , n o 31925/08, § 72 in fine , 17 avril 2012). L’ingérence en question doit être examinée sous l’angle de la première règle énoncée à l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, à savoir selon le principe général du respect de la propriété ( Fábián c. Hongrie [GC], n o 78117/13, § 64, 5 septembre 2017).

La Cour redit ensuite que la légalité constitue une condition primordiale de la compatibilité avec l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention d’une ingérence dans un droit protégé par cette disposition. La prééminence du droit, l’un des principes fondamentaux d’une société démocratique, imprègne l’ensemble des articles de la Convention ( Vistiņš et Perepjolkins c. Lettonie [GC], n o 71243/01, § 95, 25 octobre 2012, et Béláné Nagy , précité, § 112).

Dans la présente affaire, elle relève que ni la décision n o 843 ni la loi de modification n o 552 ne contiennent des dispositions leur conférant un effet rétroactif. Un tel effet n’est pas non plus prévu de manière claire et précise par la loi n o 156 que les textes précités ont complétée et modifiée. Quant aux tribunaux nationaux, ils sont restés en défaut de citer, tout comme le Gouvernement, une base légale pour fonder l’application rétroactive des dispositions litigieuses.

La Cour rappelle que l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention n’interdit pas, en tant que telle, l’application rétroactive d’une disposition légale dans certains domaines (voir, en matière fiscale, Di Belmonte c. Italie , n o 72638/01, § 42, 16 mars 2010, et, en matière de subventions publiques, Plalam S.P.A. c. Italie , n o 16021/02, § 47, 18 mai 2010 ; voir aussi, sur le terrain de l’article 6 de la Convention, Zielinski et Pradal et Gonzalez et autres c. France [GC], n os 24846/94 et 9 autres, § 57, CEDH 1999 ‑ VII). Quoi qu’il en soit, une telle application rétroactive doit avoir une base suffisante dans le droit interne (comparer avec Arnaud et autres c. France , n os 36918/11 et 5 autres, §§ 9, 15 et 27, 15 janvier 2015). Il ne ressort pas des éléments dont la Cour dispose que tel était le cas en l’espèce.

Il s’ensuit que le refus des tribunaux nationaux d’allouer au requérant une pension de retraite non plafonnée pendant la période allant du 21 mai au 23 septembre 1999 n’était pas prévu par la loi. Ce constat rend superflu l’examen par la Cour du respect des autres exigences de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention. 44 . Partant, il y a eu violation de cette disposition pour ce qui est de la période précitée.

Le requérant demande, pour chaque mois à partir du 21 mai 1999, 10 121,07 lei moldaves (MDL) (550 euros (EUR) selon le taux de change au moment où cette prétention a été formulée devant la Cour) au titre de dommage matériel. Cette somme représente la différence entre la pension fixée dans son livret de retraite, soit 10 401,67 MDL, et celle qu’il aurait réellement reçue – 280,60 MDL. Il demande également des intérêts moratoires du fait du non-paiement de l’intégralité de la prestation sociale à laquelle il aurait eu droit.

Le Gouvernement soutient que la demande du requérant n’est pas fondée.

La Cour rappelle avoir constaté ci-dessus que le refus des juridictions internes d’allouer au requérant une pension de retraite non plafonnée, pendant la période de quatre mois s’étalant du 21 mai au 23 septembre 1999, était contraire à l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention (paragraphe 44 ci-dessus). Eu égard à cette conclusion, elle estime qu’il est justifié d’octroyer au requérant, pour chacun de ces quatre mois, la somme de 550 EUR qu’il réclame. Partant, elle lui accorde 2 200 EUR pour le préjudice matériel subi pendant la période en question.

Quant à la période ultérieure au 23 septembre 1999, la Cour ne distingue aucun lien de causalité entre la violation constatée et le dommage allégué. Elle rejette donc la demande au titre de préjudice matériel relative à cette période.

Pour ce qui est enfin de la demande de paiement des intérêts moratoires, la Cour souligne que le requérant n’indique ni leur montant ni le taux applicable. Dans ces conditions, elle estime ne pas être en mesure de se prononcer sur cette prétention et la rejette. PAR CES MOTIFS, LA COUR,