Secțiunea a treia Cerere nr 23934/04 prezentată de Elena FEDOTOV împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 18 octombrie 2011 într-un comitet compus din Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 25 mai 2004, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, Elena Fedotov, este un resortisant moldovean, născută în 1952, cu reședința în Chișinău. Guvernul moldovenesc (atît mai bine) este reprezentat de agentul său, dl V. Grosu. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 28 noiembrie 1998, reclamanta s-a retras, iar pensia sa a fost stabilită la 202,14 lei moldoves (MDL) (aproximativ 21 de euro (EUR)). La o dată necunoscută, reclamanta a inițiat o acțiune împotriva departamentului în scopul de a obține revizuirea la creșterea pensiei de pensie. Prin hotărârea din 11 iunie 1999, Tribunalul din Buiucani a primit acțiunea și a obligat departamentul să plătească recurentei o pensie de 289,81 MDL (aproximativ 24 EUR). Hotărârea nu a fost contestată și a devenit definitivă. La 1 iulie 1999, instanța în cauză a emis un titlu executoriu. La 31 mai 2000, guvernul a adoptat o decizie în temeiul căreia pensia recurentei a fost stabilită, la o dată nespecificată, la 306,21 MDL (aproximativ 25 EUR). Această sumă urma să fie plătită de la plecarea de la pensie. Prin transferuri succesive, recurenta a primit sume cu titlu de pensii. Ultimul transfer în acest sens a fost efectuat la data de mai 2001. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge de executarea hotărârii din 11 iunie 1999. De asemenea, Comisia se plânge, pe teren de la art. 13 din Convenția combinată cu art. 6, de lipsa unei căi de atac interne efective pentru a obține executarea hotărârii în cauză. În cele din urmă, reclamanta a declarat, din unghiul articolului 14 din Convenție, că a fost victima unei discriminări întemeiate pe originea sa ucraineană. Recurenta susține în principal că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza neexecutării hotărârii din 11 iunie 1999 pronunțate în favoarea sa și se plânge că nu a beneficiat de o acțiune internă efectivă, în sensul art. 13 din Convenție, care ar putea să-și apere dreptul la executarea hotărârii în cauză. În cele din urmă, ea susține că a fost victima unui tratament discriminatoriu contrar art. 14 din Convenție. 11. În observațiile sale privind admisibilitatea și fondul cauzei, guvernul a informat Curtea că hotărârea din 11 iunie 1999 pronunțată în favoarea recurentei a fost executată integral la 24 mai 2001. Guvernul a prezentat documente care confirmă transferul sumelor către reclamant cu titlu de pensie. 12. Având în vedere circumstanțele cauzei, guvernul excită pierderea calității de victimă a recurentei 13. Recurenta contestă argumentul guvernului și susține că hotărârea din 11 iunie 1999 nu a fost încă executată; aceasta susține în principal că responsabilitățile pe care le-a primit (a se vedea punctul 6 de mai sus) au fost efectuate în temeiul deciziei guvernului din 31 mai 2000 (a se vedea punctul 5 de mai sus) și nu se referă la executarea hotărârii din 11 iunie 1999 14. Curtea observă că, în temeiul deciziei guvernului din 31 mai 2000, pensia recurentei a fost mărită la 306,21 MDL. Această sumă este mai mare decât cea stabilită prin hotărârea din 11 iunie 1999. Curtea constată, de asemenea, că această majorare a fost aplicată de la plecarea reclamantei la pensie. Prin urmare, plata întârzierilor de pensie în temeiul acestei decizii implică în mod necesar executarea hotărârii din 11 iunie 1999. Curtea arată în acest sens că recurenta nu se plânge că nu a primit sumele care îi erau datorate în temeiul deciziei din 31 mai 2000. Având în vedere documentele prezentate de guvern, Curtea nu poate, prin urmare, să accepte în mod expres argumentul acestuia potrivit căruia hotărârea din 11 iunie 1999 a recurentei a fost executată integral la 24 mai 2001.15. Or, chiar dacă este adevărat că hotărârea în cauză a fost executată cu o întârziere de aproape doi ani, Curtea constată că prezenta cerere a fost introdusă mult mai târziu, la 25 mai 2004. Curtea constată, din moment ce recurenta nu a respectat termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Sumila și alte 6 cereri c. Moldova (dec.), 41369/05 și următoarele, 26 ianuarie 2010). Având în vedere cele menționate anterior, Curtea nu consideră necesar să se pronunțe asupra excepției impuse de guvernul întemeiat pe pierderea calității de victimă a reclamantei. 16. În consecință, cererea trebuie respinsă ca tardivă în aplicarea art. 35 § 1 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declare Marialena Tsirli Egbert Myjer Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
23934/04
présentée par Elena FEDOTOV
contre la Moldova
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 18 octobre 2011 en un comité composé de
:
Egbert Myjer,
président,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 25 mai 2004,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
La requérante, M
me
Elena Fedotov, est une ressortissante moldave, née en 1952 et résidant à Chișinău. Le gouvernement moldave («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. V. Grosu.
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
3.
La requérante fut employée du département des établissements pénitentiaires (le département). Le 28 novembre 1998, elle partit à la retraite et sa pension fut fixée à 202,14 lei moldaves (MDL) (environ 21 euros (EUR)). A une date non connue, la requérante entama une action contre le département aux fins d’obtenir la révision à la hausse de sa pension de retraite.
4.
Par jugement du 11 juin 1999, le tribunal de Buiucani accueillit l’action et obligea le département à verser à la requérante une pension de 289,81
MDL (environ 24 EUR). Le jugement ne fut pas contesté et devint définitif. Le 1
er
juillet 1999, le tribunal en question émit un titre exécutoire.
5.
Le 31 mai 2000, le Gouvernement adopta une décision en application de laquelle la pension de la requérante fut fixée, à une date non spécifiée, à
306,21 MDL (environ 25
EUR). Cette somme devait être payée à partir du départ de l’intéressée à la retraite.
6.
Par des virements successifs, la requérante reçut des sommes à titre d’arriérés de sa pension de retraite. Le dernier virement à ce titre fut effectué le
24
mai 2001.
7.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n
o
1, la requérante se plaint de l’inexécution du jugement du 11
juin 1999.
8.
Elle se plaint également, sur le terrain de l’article 13 de la Convention combiné avec l’article 6, de l’absence de recours interne effectif pour obtenir l’exécution du jugement en cause.
9.
Enfin, la requérante allègue, sous l’angle de l’article 14 de la Convention, qu’elle a été victime d’une discrimination fondée sur son origine ukrainienne.
10.
La requérante allègue principalement qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n
o
1 en raison de la non-exécution du jugement du 11 juin 1999 rendu en sa faveur. Elle se plaint également de ne pas avoir bénéficié d’un recours interne effectif, au sens de l’article 13 de la Convention, susceptible de défendre son droit à exécution du jugement en cause. Elle allègue enfin avoir été victime d’un traitement discriminatoire contraire à l’article 14 de la Convention.
11.
Dans ses observations sur la recevabilité et le fond de l’affaire, le Gouvernement a informé la Cour que le jugement du 11 juin 1999 rendu en faveur de la requérante avait été exécuté intégralement le 24 mai 2001. Le Gouvernement a présenté des documents confirmant le transfert des sommes à la requérante à titre d’arriérés de pension.
12.
Eu égard aux circonstances de l’affaire, le Gouvernement excipe de la perte de la qualité de victime de la requérante.
13.
La requérante conteste l’argument du Gouvernement et affirme que le jugement du 11 juin 1999 n’a toujours pas été exécuté. Elle soutient principalement que les virements qu’elle a reçus (voir paragraphe 6 ci-dessus) ont été effectués en application de la décision du Gouvernement du 31
mai 2000 (voir paragraphe 5 ci-dessus) et ne comptent pas pour l’exécution du jugement du 11 juin 1999.
14.
La Cour note qu’en vertu de la décision du Gouvernement du 31 mai 2000, la pension de retraite de la requérante a été augmentée à 306,21
MDL. Ce montant est supérieur à celui fixé par le jugement du 11 juin 1999. La Cour note également que cette augmentation a été appliquée à partir du départ de la requérante à la retraite. Par conséquent, le paiement des arriérés de pension en application de cette décision implique nécessairement l’exécution du jugement du 11 juin 1999. La Cour relève à ce sujet que la requérante ne se plaint pas de ne pas avoir reçu les sommes qui lui étaient dues en vertu de la décision du 31 mai 2000. Vu les documents soumis par le Gouvernement, la Cour ne peut donc qu’accueillir l’argument de ce dernier selon lequel le jugement du 11 juin 1999 dont la requérante tire ses prétentions a été exécuté intégralement le 24
mai 2001.
15.
Or, même s’il est vrai que le jugement en question a été exécuté avec un retard de presque deux ans, la Cour note que la présente requête a été introduite beaucoup plus tard, le 25
mai 2004. La Cour constate dès lors que la requérante n’a pas observé le délai de six mois prévu à l’article 35 § 1 de la Convention (voir S
umila et 6 autres requêtes c.
Moldova
(déc.), n
os
41369/05 et suivants, 26 janvier 2010). Vu ce qui précède, la Cour ne considère pas nécessaire de se prononcer sur l’exception soulevée par le Gouvernement tirée de la perte de la qualité de victime de la requérante.
16.
Il s’ensuit que la requête doit être rejetée comme tardive en application de l’article
35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Marialena Tsirli
Egbert Myjer
Greffière adjointe
Président