Cererea nr. 59805/14 Jerzy HERMANN împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 25 februarie 2020 ca comitet compus din: Pere Pastor Vilanova, președinte, Krzysztof Wojtyczek, Pauliine Koskelo, judecători și Renata Degener, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 21 august 2014, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 20 noiembrie 2019 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Jerzy Hermann, este un național polonez, care s-a născut în 1939 și trăiește în Sulejówek. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl J. Baranowski, un avocat practicant la Varșovia. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Sobczak, al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenția cu privire la durata necorespunzătoare a procedurilor administrative în cazul său și la o soluție ineficientă în acest sens. El a susținut, de asemenea, o încălcare a dreptului său la proprietate protejat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza lungimii nerezonabile a procedurii. Cererea a fost comunicată Guvernului THE HOTĂRÂREA După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluționare prietenoasă, prin o scrisoare din 20 noiembrie 2019, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cererea. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care rezultă din lungimea necorespunzătoare a procedurii în cazul reclamantului și din încălcarea articolului 13 din Convenția cu privire la lipsa unui remediu intern eficace pentru plângerea sa în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția. Guvernul recunoaște, de asemenea, că durata procedurii administrative în acest caz a determinat și o ingerință în dreptul reclamantului la bucurarea pașnică a bunurilor sale. În același timp, ei declară că sunt pregătiți să plătească reclamantului suma de 10,400 EUR (de atunci mii patru sute de euro) pe care le consideră rezonabile în funcție de circumstanțele individuale ale prezentului caz, precum și de jurisprudența Curții în cazuri similare (...). Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Această sumă va fi transformată în zloti poloneze la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista sa de cazuri. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului”. Prin scrisoarea din 17 decembrie 2019, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, în special din cauza faptului că suma propusă de guvern este inadecvată. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wcisło și Cabaj v. Polonia , nr. 49725/11 și 79950/13, 8 noiembrie 2018). 12. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c)). 13. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 14. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 15. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în Convenție; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ §§ §§ §§ § din Convenție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 19 martie 2020.
Application no. 59805/14
Jerzy HERMANN
against Poland
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 25
February 2020 as a Committee composed of:
Pere Pastor Vilanova,
President,
Krzysztof Wojtyczek,
Pauliine Koskelo,
judges,
and Renata Degener,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 21 August 2014,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 20 November 2019 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr Jerzy Hermann, is a Polish national, who was born in 1939 and lives in Sulejówek. He was represented before the Court by Mr
2.
The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Sobczak, of the Ministry of Foreign Affairs.
3.
The applicant complained under Articles 6 and 13 of the Convention of the unreasonable length of administrative proceedings in his case and of an ineffective remedy in that respect. He also alleged a breach of his right to property protected by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention on account of the unreasonable length of the proceedings.
4.
The application had been communicated to the Government
.
5.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 20 November 2019 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article
37 of the Convention.
6.
The declaration provided as follows:
“The Government hereby wish to express — by way of the unilateral declaration — their acknowledgement of the violation of Article 6 § 1 of the European Convention on Human Rights resulting from the unreasonable length of the proceedings in the applicant’s case and the violation of Article 13 of the Convention with respect to the lack of an effective domestic remedy for his complaint under Article 6 § 1 of the Convention. The Government further acknowledge that the length of the administrative proceedings in the present case also gave rise to an interference with the applicant’s right to the peaceful enjoyment of his possessions.
Simultaneously, they declare that they are ready to pay the applicant the sum of EUR 10,400 (then thousand four hundred euros) which they consider to be reasonable in the light of the individual circumstances of the present case, as well as the Court’s case-law in similar cases (...). The sum referred to above, which is to cover any and all pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. This sum will be converted into Polish zlotys at the rate applicable on the date of payment and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case”.
7.
By a letter of 17 December 2019, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration, in particular on the ground that the sum proposed by the Government was inadequate.
8.
The Court reiterates that Article
37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
9.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article
37
§
1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
10.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
WAZA Sp. z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26 June 2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03, 18
September
2007).
11.
The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006
‑
....;
Majewski v.
Poland
, no. 52690/99, 11 October 2005; and
Wcisło
and
Cabaj
v. Poland
, nos. 49725/11, and 79950/13, 8
November 2018).
12.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37
§
1
(c)).
13.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
14.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
15.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 6 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No.
1 to the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37 §
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 19 March 2020.
Renata Degener
Pere Pastor Vilanova
Deputy Registrar
President