AFFAIRE MIRCEA c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Articole
- Articolul 6
- Concluzie
-
- Încălcare — Articolul 6
AFFAIRE MIRCEA c. ROUMANIE (CtEDO, 2020)
SECȚIUNEA 4 CAUZA MIRCEA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 17274/13) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 martie 2020 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Mircea c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care face parte dintr-un comitet compus din: Faris Vehabović, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători, și Ilse Freiwirth, asistentă de secțiune, După ce a intenționat în camera Consiliului la 11 februarie 2020, Renunță la hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată: PROCEDURA
La originea cauzei se află o cerere (nr. 17274/13) îndreptată împotriva României, inclusiv un resortisant al acestui stat, M. Armand Mircea, reclamantul, a sesizat Curtea la 26 februarie 2013, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Reclamantul, care a fost admis în beneficiul asistenței judiciare, a fost reprezentat de M. Ciulinaru, avocat în București. Guvernul român a fost reprezentat de agenții săi, în ultimul rând M M S. Teodoroiu de la Ministerul Afacerilor Externe. La 13 octombrie 2015, obiecțiunile referitoare la dreptul de acces la un avocat și dreptul de interogare sau de interogare a martorilor aflați în întreținere [art. 6 alineatul (1) și art. 3 alineatul (3) litera (c) și (d) din convenție] au fost comunicate guvernului și cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplus în conformitate cu art. 54 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții. Statul membru se opune examinării cererii de către un comitet. După examinarea acestei obiecții, Curtea l-a respins. FACEȚI CIRCUMSTANȚELE LÂNGII
Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul s-a născut în 1975 și locuiește în Otopeni.
La 13 noiembrie 2011, la ora 18:20, a fost interpelat de o patrulă de poliție, în timp ce cobora dintr-o schelă montată aproape de o clădire în construcții pentru uz casnic. În timpul unei percheziții corporale, polițiștii au luat asupra lui, printre altele, o șurubelniță și o lamă de cutter, ceea ce i - a determinat să suspecteze că furaseră piese de cupru de la mai multe aparate de aer condiționat care fuseseră dezinstalate în vederea lucrărilor în curs de desfășurare. Ei au găsit, de asemenea, pe acoperișul clădirii trei aparate de aer condiționat dezasamblate și o pungă de culoare albă care conținea piese de cupru din aceste aparate. În plus, ei au identificat martorii D.T.C. Și M.J. Acuzațiile penale îndreptate împotriva reclamantului
În aceeași zi, la ora 22:30, reclamantul a fost invitat de către ofițerii de poliție să facă o declarație scrisă, care a fost întocmită, astfel cum reiese dintr-o copie a acestui document, fără prezența unui avocat. În declarația sa, la mai mult de: el a decis să se urce pe terasa clădirii în cauză, pentru a găsi deșeuri de cupru; o dată la fața locului, el a ridicat prezența mai multor aparate de aer condiționat dezinstalate și stivuite și le-a examinat, apoi, negăsindu-și materialele pe care le căuta, el a decis, la un sfert de oră după aceea, să părăsească locurile; în timpul coborârii sale de pe terasă, el a fost luat în parte de o persoană care se afla în partea de jos a clădirii și care l-a amenințat cu lovirea acestuia; el a fost obligat să coboare la scurt timp după aceea, în momentul în care o patrulare a poliției își făcuse apariția.
În noaptea de 13-14 noiembrie 2011, reclamantul a fost informat cu privire la faptele care i-au fost reproșate și cu privire la calificarea juridică a acestora, și anume furt agravat. De asemenea, a fost informat cu privire la drepturile sale de a beneficia de asistență juridică și de a păstra tăcerea. El a fost apoi supus unei audieri, în cursul căreia s-a limitat la negarea faptelor reproșate și la clarificarea faptului că nu intenționa să apeleze la un avocat ales de el. El a fost numit un avocat din oficiu, și a fost întocmit un proces-verbal. După această audiere, reclamantul a fost din nou ascultat, în prezența avocatului din oficiu, dar nu și-a completat declarația inițială. La 14 noiembrie 2011, la ora 13:17, Parchetul a dispus examinarea reclamantului, care a fost informat cu privire la aceasta.
Martorul D.T.C., care a declarat că nu se poate deplasa la secția de poliție din cauza unor probleme de sănătate, a fost auzit acasă. El a indicat că a învățat de la un vecin, în ziua faptelor, că un individ golea conținutul mai multor aparate de aer condiționat și că, după ce a fost mutat la locul faptei, a văzut un om, pe care l-a recunoscut ca fiind reclamantul, pe eșafodaj. El a precizat că mai multe furturi de piese de schimb de aer condiționat au avut loc de la începutul lucrărilor de manipulare.
În ceea ce privește martorul M.J., el a declarat că a văzut un om pe terasa de la primul etaj al clădirii golind conținutul unui aparat de aer condiționat cu ajutorul unor unelte dintr-o geantă și punând piesele astfel scoase într-o pungă de plastic. În cursul procedurii de identificare, reclamantul nu a fost recunoscut de acest martor ca fiind la om văzut de acesta în ziua faptelor. Convocarea martorilor D.T.C. Și MJ.
La tribunalul de primă instanță din primul district București, Tribunalul de Primă Instanță din București, care, în perioada cuprinsă între 20 ianuarie și 30 mai 2012, i-a convocat pe martorii D.T.C. și M.J. să se prezinte de opt ori. Astfel cum reiese dintr-o copie a dosarului penal, acești doi martori au fost inițial convocați conform procedurii regulate și apoi, având în vedere absența lor, cu mandat de aducere. Având în vedere absența lor, instanța a aplicat fiecăruia dintre acești martori o amendă de 500 lei românești (RON mai mare de 112 EUR), pentru necomparare nejustificată.
Martorul D.T.C. (punctul 10 de mai sus) a prezentat documente medicale care atestă imposibilitatea sa de a se deplasa în instanță, care a fost confirmată la 23 aprilie 2012 de către ofițerii de poliție însărcinați cu executarea mandatului de a aduce. La 30 aprilie 2012, acest martor a formulat o cerere de scutire de la plata taxei judiciare, pe baza problemelor sale medicale, care, în conformitate cu documentele furnizate în sprijinul cererii sale, a trebuit să se prezinte la tribunal.
Cât despre martorul M.J. (punctul 11 de mai sus), agenții procedurale (agenții proceduralei procedurali) responsabili cu mandatul de a aduce emis de instanța de primă instanță s-au prezentat, fără succes, de mai multe ori, la domiciliul său. La început, ei au fost informați de vecinii acestui martor că acesta a părăsit țara pentru a se muta în Belgia. În al doilea rând, ei au fost avertizați de tatăl martorului că acesta locuia în Austria. Toate aceste informații sunt extrase din procesele-verbale întocmite de agenții procedurale. Prin scrisoarea din 25 aprilie 2012, M.J. a informat tribunalul pe care l-a numit nu mai locuia pe teritoriul României din ianuarie 2012 și a solicitat scutirea de la plata impozitului pe profit care îi fusese aplicat pentru necomparie nejustificată.
În ședința din 9 mai 2012, tribunalul de primă instanță va exonera cei doi martori care au fost supuși plății în fața instanței judecătorești pentru necomparare (punctul 12 de mai sus) și a supus dezbaterii problema aplicării articolului 3 alineatul (3) din fostul Cod de procedură penală (CPP) (punctul 24 de mai jos). Avocatul reclamantului nu se opune aplicării acestei dispoziții în cazul martorului M.J. (punctul 11 de mai sus), dar a insistat ca martorul D.T.C. (punctul 10 de mai sus) a fost interogat. Tribunalul a constatat că nu mai era posibil să se audieze martorul M.J., dat fiind că data sa de întoarcere în România era necunoscută și a făcut referire la citirea declarației pe care aceasta o făcuse în fața organelor de urmărire. În ceea ce privește martorul D.T.C., având în vedere poziția reclamantului în ceea ce o privește, Tribunalul a decis să continue să-l convoace.
La 22 mai 2012, agenții de procedură au constatat că a fost imposibil să execute mandatul de a aduce împotriva acestui martor, din cauza problemelor de ordin medical prezentate de acesta din urmă. Condamnarea reclamantului
În cadrul ședinței din 23 mai 2012, reclamantul a contestat declarațiile făcute de martorul D.T.C. (punctul 10 de mai sus) și a insistat ca martorul să fie interogat. Tribunalul de Primă Instanță concluzionează că audierea martorului nu a fost posibilă, ținând cont de constatările efectuate de agenții de procedură, de motivele medicale prezentate de acest martor, precum și de documentele depuse la dosar pentru a justifica necompararea acestuia. În aplicarea CPP în vigoare la data faptelor (punctul 24 de mai jos), Tribunalul a dat citire declarației făcute de acest martor și a pronunțat în mod deliberat cauza.
Prin hotărârea din 30 mai 2012, Tribunalul de Primă Instanță l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare fermă a șefului de zbor. Respingând beneficiul suspendării pentru o pedeapsă anterioară, Tribunalul l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă totală de șapte ani și șase luni de închisoare fermă. Pentru a se pronunța astfel, instanța a luat în considerare, în principal, declarația reclamantului făcută la 13 noiembrie 2011, ora 22:30 (din care a citat mai multe pasaje referitoare la prezența lacului la locul faptei, §8 de mai sus), precum și declarațiile D.T.C. (punctul 10 de mai sus) și M.J. (punctul 11 de mai sus). În ceea ce privește mărturia lui M.J., Tribunalul a considerat că apărarea reclamantului, potrivit căreia acest martor nu ar fi putut observa, din apartamentul său, ceea ce se întâmplase la locul faptei, nu a fost convingător. Potrivit instanței, acest martor locuia într-un apartament situat la primul etaj al clădirii, chiar în fața locului faptei și întreținea activitatea delictoasă de la fereastra apartamentului său. Instanța sa bazat, de asemenea, pe un proces-verbal întocmit ca urmare a cercetărilor efectuate la fața locului de către poliția judiciară, care au permis identificarea mai multor obiecte găsite pe terasa clădirii, inclusiv o pungă de plastic albă care conținea țevi de cupru. Înainte de pronunțarea sentinței, instanța a constatat că aceste elemente au fost confirmate de rezultatele percheziției corporale efectuate asupra persoanei reclamantului, care a dus la identificarea mai multor obiecte găsite în posesia acestuia. Instanța a precizat că a fost în instanță să audă martorul M.J., care locuia în Austria, și martorul D.T.C., care nu a putut să apară în instanță din cauza unor probleme de sănătate.
Recurentul a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri în fața Tribunalului de apel din București ( El susține, printre altele, că declarația martorului D.T.C. conform căruia acesta a văzut pe shâșafaud n . a fost credibil, deoarece acest martor a indicat polițiștilor deportați la domiciliu în scopul executării mandatului de a aduce emis de instanța de judecată că nu se putea deplasa (punctul 13 de mai sus). În plus, el a criticat faptul că martorul M.J., care se afla în Austria, nu fusese ascultat.
În timpul audierii publice din 29 august 2012, în fața tribunalului de apel, reclamantul a solicitat audierea martorului D.T.C., reaudierea unuia dintre proprietarii aparatelor de aer condiționat și a administratorului clădirii, precum și audierea angajaților societății responsabile cu lucrările de demontare care au demontat aceste aparate. Prin ofertele de probă pe care le-a prezentat, acesta a vrut să demonstreze că au fost comise zboruri de piese de schimb provenite de la aparatele de climatizare cu mult timp înainte de 13 noiembrie 2011, dată a faptelor reproșate.
Curtea de apel acceptă cererea reclamantului, cu condiția ca aceasta să se refere la o nouă audiere a unuia dintre proprietarii de aparate de aer condiționat și a administratorului imobilului. La 21 septembrie 2012, administratorul clădirii a fost ascultat. În cursul dezbaterilor care au avut loc la această ședință, reclamantul a solicitat, printre altele, ca declarațiile martorilor D.T.C. Și M.J. S-au retras din dosar.
Prin hotărârea definitivă din 21 septembrie 2012, Tribunalul a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță. Pentru a ajunge la această concluzie, Comisia a făcut trimitere la declarația reclamantului din 13 noiembrie 2011, ora 22:30 (punctul 8 de mai sus) și la mărturiile D.T.C. (punctul 10 de mai sus) și M.J. (punctul 11 de mai sus). Dreptul intern rămâne
Dispozițiile relevante în speță din Codul de procedură penală (CPP) privind dreptul la apărare, astfel cum sunt în vigoare la momentul faptelor, sunt descrise în cauza Blaj c. România (nr. 36259/04, § 58 - 59, 8 aprilie 2014).
Dispozițiile relevante în speță ale CPP privind interogarea martorilor, cum ar fi cele în vigoare la momentul faptelor, sunt expuse în cauza Colac c. România (nr. 26504/06, § 28, 10 februarie 2015). ÎN DREPTUL I. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) ȘI (3) (c) DIN Convenția
Reclamantul se plânge că condamnarea sa penală s-a bazat pe o mărturisire făcută la scurt timp după arestarea sa și fără a avea acces efectiv la un avocat. În această privință, acesta invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din convenție, astfel cum a fost formulat în părțile sale relevante în speță: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) 3. Orice acuzat are dreptul, printre altele: (...) (c) să se apere pe sine sau să aibă la dispoziția unui reprezentant ales de acesta și, în cazul în care nu va avea mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la Cu privire la admisibilitatea Argumentele părților
Guvernele scot la iveală neobosirea căilor de atac interne, susținând că reclamantul nu a invocat, în fața instanțelor naționale, un Ö Õ în lipsa unui avocat în momentul primei sale declarații.
Reclamantul susține că dreptul la apărare este un drept garantat prin legislația națională și că este responsabil pentru respectarea garanțiilor procedurale într-un caz precum cel al său (punctul 23 de mai sus). Evaluarea Curții
Curtea arată că, în conformitate cu legislația națională în vigoare la momentul faptelor, în momentul primei sale declarații (punctul 8 de mai sus) recurentul, care fusese prins în flagrant infracțional, nu avea dreptul să beneficieze de asistența unui avocat, nici să fie informat cu privire la drepturile sale la apărare, cum ar fi dreptul de a păstra tăcerea, dat fiind că mai fusese angajată nici o urmărire penală împotriva acestuia (punctul 23 de mai sus). De altfel, guvernul nu contestă faptul că restricția în litigiu își găsea temeiul în dispozițiile interne în vigoare la momentul faptelor.
Trebuie amintit faptul că această situație a fost deja analizată de Curte într-o serie de cauze românești, în care persoane, care se aflau în același caz cu reclamantul, ridicaseră, fără succes, în fața instanțelor interne, argumente întemeiate pe lipsa unui avocat în momentul declarațiilor lor. În aceste cauze, Curtea a concluzionat că persoanele interesate nu au dreptul de a beneficia de asistența unui avocat sau de a fi informate cu privire la drepturile lor la apărare, dat fiind că … România (dec.), nr. 7993/05, § 28, 74 și 82, 13 noiembrie 2012, Argintaru c. România (dec.), nr. 26622/09, § 25, 8 ianuarie 2013, Blaj c. România, nr. 36259/04, § 91, 8 aprilie 2014).
În aceste condiții, Curtea nu poate reproșa reclamantului că nu a ridicat în fața instanțelor naționale problema absenței unui avocat la prima sa declarație și respinge excepția impusă de guvern în acest sens.
Constatând că acest at nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenie și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de Pe partea de jos a 32-ului. Curtea face trimitere la principiile generale în materie de drept la muncă al unui avocat, reafirmate în repetate rânduri de aceasta (Salduz c. Turcia [GC], nr. 36391/02, § 50-55, CEDO 2008, Ibrahim și alții c. Regatul Unit [GC], nos 50541/08, 50571/08, 50573/08 și 40351/09, § 255-274, 13 septembrie 2016 și Simeonovi c. Bulgaria [GC], nr. 2180/04, § 112-120, 12 mai 2017 (extracturi) și rechemate în cauza Beuze c. Belgia ([GC], nr. 71409/10, § 119-150, 9 noiembrie 2018).
În speță, în primul rând, Curtea arată că nu există niciun indiciu în dosar că reclamantul a fost informat în momentul primei sale declarații (punctul 8 de mai sus) cu privire la dreptul său de a fi asistat de un avocat sau că acesta a renunțat la dreptul său de a beneficia (a se vedea, în acest sens, Ahmet Engin Șat. c. Turcia, nr. 17879/04, § 54, 1 decembrie 2009 și, a contrario, Diriöz c. Turcia, nr. 38560/04, § 33-35, 31 mai 2012).
Curtea ia notă de teza guvernului, care susține că prima declarație a reclamantului era necesară în scopul analizării de către Comisie a caracterului adecvat al urmăririi penale. De asemenea, Comisia ia notă de poziția reclamantului, care, în observațiile sale, insistă asupra valorii probatorii acordate de instanțele interne declarației sale inițiale și care consideră că acest verdict de vinovăție a fost întemeiat în principal pe această dovadă.
Curtea reamintește că existența unei restricții privind dreptul de a avea acces la un avocat cu caracter general și obligatoriu, care are originea sa în lege, nu poate scuti autoritățile naționale de efectuarea unei evaluări individuale și a unei evaluări a motivelor care au stat la baza acestei restricții (Buze, menționat anterior, § 142). Or, în speță, Curtea nu poate ridica niciun motiv imperativ (a se vedea, mutatis mutandis, Simeonovi, citată anterior, § 130).
Cu toate acestea, absența unor motive imperative nu depășește simpla încălcare a art. 6 din Convenție. Cu toate acestea, în lipsa unor motive imperative de restricționare a asistenței juridice, Curtea trebuie să evalueze echitatea procesului prin efectuarea unui control foarte strict. În cazul în care un stat membru consideră că un stat membru nu este în măsură să își îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 6 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. În acest caz, este responsabilitatea guvernului pârât să explice în mod convingător motivul pentru care, în mod excepțional și având în vedere circumstanțele specifice ale cazului de față, restricția privind accesul la asistența juridică nu a generat o încălcare iremediabilă a echității globale a procesului ( Ibrahim și alții, citată anterior, §§ 262 și 264).
Examinând, în măsura în care acestea sunt relevante în speță, diverșii factori care decurg din jurisprudența sa, Curtea nu identifică niciun element care să indice o vulnerabilitate specială a reclamantului sau o anumită coerciție exercitată asupra acestuia în timpul detenției. Comisia consideră, de asemenea, că considerațiile de interes public justifică urmărirea în justiție a reclamantului, aceasta având ca obiect fapte de zbor (punctele 8 și 9 de mai sus).
În ceea ce privește natura declarației în litigiu, Curtea constată că, în cazul în care aceasta din urmă nu ar fi în mod clar autoincriminatoare și în cazul în care nu a avut loc nici o Ö Õ n a avut loc, nu mai puțin faptul că reclamantul a făcut investigatorilor o declarație Õ importantă prin care a recunoscut că a fost găsită la fața locului în scopul de a recupera componente din cupru ale aparatelor de aer condiționat (punctul 8 de mai sus). În ceea ce privește utilizarea probelor de către instanțele interne, având în vedere constatările acestora (punctele 18 și 22 de mai sus), Curtea privește această declarație ca făcând parte integrantă din dovezile pe care s-a bazat condamnarea reclamantului pentru acuzația reținută împotriva sa (a se vedea, mutatis mutandis, Beuze , citată anterior, § 186) și ca având în mod vădit o influență semnificativă asupra poziției acestuia în procedură (a se vedea, mutatis mutandis, Olivieri c. Franța, nr. 62313/12, § 37, 11 iulie 2019).
Pe de altă parte, Curtea consideră că argumentele prezentate de guvern, potrivit cărora condamnarea reclamantului se baza pe mai multe elemente de probă, altele decât prima sa declarație, nu pot afecta concluzia sa cu privire la respectarea legalității procedurii în ansamblul său, din motivele care urmează.
Curtea constată că condamnarea reclamantului s-a bazat, de asemenea, pe procesul-verbal întocmit în urma cercetărilor efectuate la fața locului (punctul 18 de mai sus), care, potrivit instanțelor interne, a confirmat declarațiile martorilor D.T.C. Și M.J. (punctele 10 și 11 de mai sus), că reclamantul nu a putut să interogheze sau să pună întrebări în timpul procedurii (a se vedea , a contrario și mutatis mutandis , Bloise c. Franța , nr. 30828/13, § 58, 11 iulie 2019, în care instanțele interne au avut grijă să se bazeze condamnarea exclusiv pe alte elemente decât cele pe care le-a ținut la custodie. Retrimite la principiile generale în materie de drept de interogare sau de interogare a martorilor aflați în întreținere (Schatschwili c. Germania ([GC], nr. 9154/10, §§ 100-109, CEDO 2015), ia act de faptul că, în cazul în care necomparitatea martorului D.T.C. a fost justificată, potrivit instanțelor interne, de motive de natură medicală (punctul 17 de mai sus), motivele prezentate de aceleași autorități pentru a justifica absența martorului M.J. (punctul 15 de mai sus) nu pare să indice faptul că aceste autorități au depus toate eforturile pe care le-au putut aștepta în mod rezonabil pentru a asigura prezentarea martorului (a se vedea mutatis mutandis, Ben Moumen c. Italia, nr. 3977/13, § 45-51, 23 iunie 2016). Într-adevăr, în ciuda prezenței sale pe teritoriul unui alt stat, autoritățile române au continuat să convoace acest martor să apară prin notificări la adresa sa în România (punctul 14 de mai sus); a se vedea mutatis mutandis, Colac c. România, nr. 26504/06, §§ 49-50, 10 februarie 2015 și, a contrario, Tseber c. Republica Cehă, nr. 46203/08, § 50-52, 22 noiembrie 2012).
Curtea observă, de asemenea, că simplul fapt, pentru avocatul reclamantului, de a nu se opune citirii declarației martorului M.J. (punctul 15 de mai sus) nu poate schimba constatarea la care a ajuns la alineatul precedent, având în vedere în special poziția reclamantului, care a criticat ulterior, în cadrul acțiunii sale, necomparabilitatea acestui martor (punctul 19 de mai sus).
Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu s-a explicat în mod convingător de ce, în mod excepțional și având în vedere circumstanțele specifice ale cazului de față, restricția privind accesul la un serviciu de asistență juridică nu a adus o atingere iremediabilă echității globale a procesului (a se vedea jurisprudența menționată la punctul 36 de mai sus). În opinia Curții, procedura penală desfășurată împotriva reclamantului, considerată în ansamblu, nu a permis remedierea lacunei procedurale apărute în cursul fazei preliminare procesului, referitoare în special la dreptul de a beneficia de prezența fizică a unui avocat în timpul declarației făcute de reclamant la 13 noiembrie 2011, ora 22:30 și la notificarea dreptului de a păstra tăcerea (a se vedea, mutatis mutandis, Beuze, § 193-194 și K.C. România [Comitetul], nr. 45060, § 41-48, 30 octombrie 2018].
Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatele (1) și (3) litera (c) din convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) ȘI (3) litera (d) DIN CONVENȚIA
Reclamantul se plânge că a fost condamnat pe baza declarațiilor făcute de martorii D.T.C. Și M.J. în timpul urmăririi penale, fără a fi avut ocazia de a interoga sau de a pune întrebări acestor martori. În această privință, acesta invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (d) din convenție.
Având în vedere constatarea sa în acest sens în cadrul analizei sub unghiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 3 alineatul (3) litera (c) din Convenție (punctele 40-41 de mai sus), Curtea consideră că aceasta trebuie să fie considerată admisibilă, dar că nu este cazul să se examineze dacă, în speță, a avut loc o încălcare a dispoziției invocate (a se vedea mutatis mutandis, Harun Gürbüz c. Turcia, nr. 68556/10, § 88-89, 30 iulie 2019). CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA
În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă mai mult decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. □ Pacat
Reclamantul solicită 1 milion de euro (EUR) pentru prejudiciile morale pe care le-a suferit din cauza stresului pe care l-ar fi suferit din cauza condamnării penale pentru furt.
Guvernul consideră că suma solicitată de reclamant este excesivă, că are un caracter speculativ și că nu are nicio legătură cu presupusele încălcări. Potrivit guvernului, o constatare a încălcării ar fi suficientă în acest sens, oferindu-le posibilitatea de a redeschide procedura la nivel intern.
Astfel cum a subliniat în repetate rânduri Curtea, constatarea unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din Convenție în calitate de reclamant nu permite să se concluzioneze că acesta a fost condamnat pe nedrept și este imposibil să se speculeze cu privire la ceea ce s-ar fi putut întâmpla în cazul în care o astfel de încălcare nu ar fi existat (Buze, citată anterior, punctul 199). În circumstanțele din speță, Curtea consideră că constatarea încălcării este suficientă în sine pentru a compensa prejudiciul moral suferit de solicitant.
În cele din urmă, Comisia reamintește că, atunci când o persoană particulară, ca și în speță, a fost condamnată la sfârșitul unei proceduri afectate de nerespectarea cerințelor prevăzute la art. 6 din convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la cererea de la Õ reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de soluționare a încălcării constatate (a se vedea Gençel c. Turcia, nr. 53431/99, § 27, 23 octombrie 2003 și Moreira Ferreira c. Portugalia (nr. 2) [GC], nr. 19867/12, §§ 48-50, 11 iulie 2017). În această privință, Comisia constată că art. 465 din noul Cod de procedură penală, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, permite revizuirea unui proces intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale unui reclamant (Ovidiu Cristian Stoica c. România, nr. 55116/12, § 52-53, 24 aprilie 2018). Cheltuieli și cheltuieli de judecată
Reclamantul solicită, de asemenea, rambursarea cheltuielilor de avocatură, pentru o sumă pe care o lasă la latitudinea Curții, fără a furniza niciun document justificativ în sprijinul cererii sale.
În cazul în care suma de referință este mai mică decât suma de referință prevăzută la alineatul (1) litera (a) din prezentul articol, suma de referință se calculează în conformitate cu art. 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013.
Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI).
În speță, având în vedere lipsa documentelor justificative, Curtea respinge cererea formulată pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată (Ocak c. Turcia, nr. 33675/04, § 24, 19 martie 2019). Interesul moratoriu
Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, declară cererea admisibilă; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din Convenție; A declarat că nu este cazul să se ia în considerare dacă a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (d) din Convenție; A declarat că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de solicitant; Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 3 martie 2020, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din regulament. Ilse Freiwirth Faris Vehabović Grefier Adjunct Președinte
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.