PEHLİVAN c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 76061/11 Bar , Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 25 august 2011, având în vedere declarația guvernului pârât prin care se solicită Curții să șteargă cererea de rol, După ce a deliberat, face următoarea decizie: FUGE ȘI PROCEDURA Informațiile detaliate referitoare la reclamant se găsesc în tabelul anexat. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către domnul H. Ersöz, avocat în Istanbul. Plângerile referitoare la durata detenției provizorii și la absența unei acțiuni efective pentru contestarea faptului că reclamantul a tras de la art. 5 alineatul (3) și de la art. 4 din Convenție au fost comunicate guvernului turc ( În cadrul negocierilor în vederea unei soluționări amiabile care s-au dovedit ineficiente, guvernul a informat Curtea că propunea să depună o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor ridicate de aceste obiecții. În plus, acesta a invitat Curtea să șteargă cererea de rol în conformitate cu art. 37 din Convenție. Guvernanța recunoaște încălcarea dreptului de a nu acționa pentru a contesta în mod efectiv detenția provizorie, care se află sub jurisdicția art. 5 alin. (4). Acesta propune să se plătească reclamantului suma reprodusă în tabelul anexat și invită Curtea să șteargă cererea de rol în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Această sumă va fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții. În cazul în care nu ar fi plătit în acest termen, Ö Õ s Õ angajat să majoreze, de la expirarea termenului și până la decontare, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Plata va fi soluționată definitiv. Termenii declarației unilaterale au fost transmise reclamantului la 27 noiembrie 2019. Curtea a primit un răspuns din partea reclamantului la 7 ianuarie 2020 indicând faptul că a încălcat termenii declarației. Curtea amintește că art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție îi permite să elimine o cauză a rolului în cazul în care: Astfel, în temeiul acestei dispoziții, Curtea poate anula cererile de rol pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamanții doresc ca examinarea cauzei lor să continue (a se vedea în special Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 75 - 77, CEDO 2003 - VI). Jurisprudența Curții în materie de lipsă a unei acțiuni efective pentru contestarea detenției provizorii este clară și abundentă (a se vedea, de exemplu, Cahit Demirel c. Turcia, nr. 18623/03, § 29-34, 7 iulie 2009 și Altnok c. Turcia, nr. 31610/08, § 34-61, 29 noiembrie 2011). Având în vedere concesiile pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul despăgubirilor propuse (care se ridică în conformitate cu cele alocate în cauze similare), Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) ]. În plus, având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale n În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, această cerere ar trebui eliminată din rol în ceea ce privește obiecțiunile referitoare la art. 5 alineatul (4). În plus, în ceea ce privește cauza referitoare la durata detenției provizorii suferită de solicitant, pe care o trage din art. 5 alineatul (3) din convenție, guvernul indică faptul că reclamantul avea la dispoziție acțiunea în despăgubire prevăzută la art. 141 din Codul de procedură penală ( El consideră că ar fi putut și ar fi trebuit să introducă o acțiune în despăgubire pe baza dispoziției menționate anterior. În acest context, Curtea ia notă de faptul că arestarea provizorie a reclamantului sa încheiat cu eliberarea sa. În speță, Comisia observă că sistemul juridic intern îi oferea reclamantului, în ceea ce privește durata detenției provizorii, o acțiune în despăgubire contra statului din unghiul articolului 141 din CPP (Demir c. Turcia (dec.), nr. 51770/07, § 17-35, 16 octombrie 2012). Cu toate acestea, Comisia remarcă faptul că nu se prevalează de această posibilitate fără a explica în mod convingător motivele pentru care nu a introdus o astfel de acțiune. Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul a fost obligat să sesizeze instanțele interne cu privire la o cerere întemeiată pe această dispoziție, ceea ce nu a făcut. Prin urmare, Curtea întâmpină excepția guvernului și respinge spătarul reclamantului întemeiat pe art. 5 alin. (3) din Convenție pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât în ceea ce privește obiecțiile referitoare la art. 5 alin. (4) și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate; decide să elimine această parte din cererea de rol în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție; declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 9 aprilie 2020. Liv Tigerstedt Ivana Jelić Grefier adjunct f.f. Președintă APENDEX Cerere privind obiecțiile reținute de la art. 5 alin. (3) și (4) din Convenție (durata detenției provizorii și absența unei acțiuni efective pentru contestarea acesteia) Numărul și data la care se introduce cererea Numele reclamantului și data nașterii Numele și orașul reprezentantului Data primirii declarației guvernului Data primirii scrisorii reclamantului Suma alocată pentru daune materiale și morale și cheltuieli și cheltuieli efectuate de reclamant (în euro) [1] 76061/11 25/08/2011 Barșa PEHLAVAN 10/07/1983 Ersöz Hüseyin Istanbul 04/11/2019 07/01/2020 450 [1] . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Alte sume care pot fi datorate cu titlu de impozit de către reclamant.

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

76061/11

Barıș PEHLİVAN

contre la Turquie

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 19 mars 2020 en un comité composé de

:

Ivana Jelić,

présidente,

Arnfinn Bårdsen,

Darian Pavli,

juges,

et de Liv Tigerstedt,

greffière adjointe de section f.f.

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 25 août 2011,

Vu la déclaration du gouvernement défendeur invitant la Cour à rayer la requête du rôle,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

FAITS ET PROCÉDURE

Les informations détaillées concernant le requérant se trouvent dans le tableau joint en annexe.

Le requérant a été représenté devant la Cour par M

e

H. Ersöz, avocat exerçant à Istanbul.

Les griefs relatifs à la durée de la détention provisoire et à l’absence alléguée d’un recours effectif pour la contester que le requérant tirait de l’article

5 §§ 3 et 4 de la Convention ont été communiqués au gouvernement turc («

le Gouvernement

»).

EN DROIT

À l’issue de négociations en vue d’un règlement amiable qui se sont révélées infructueuses, le Gouvernement a avisé la Cour qu’il proposait de soumettre une déclaration unilatérale en vue de régler les questions soulevées par ces griefs. Il a en outre invité la Cour à rayer la requête du rôle conformément à l’article

37 de la Convention.

Le Gouvernement reconnaît la violation du grief tiré de l’absence d’un recours pour contester de manière effective la détention provisoire, soulevée sous l’angle de l’article 5 § 4.

Il offre de verser au requérant la somme reproduite dans le tableau joint en annexe et il invite la Cour à rayer la requête du rôle conformément à l’article

37 §

1

c) de la Convention. Cette somme sera convertie dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du paiement, et sera payable dans un délai de trois mois à compter de la date de la notification de la décision de la Cour. Si elle n’était pas versée dans ce délai, le Gouvernement s’engage à la majorer, à compter de l’expiration du délai et jusqu’au règlement, d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.

Le paiement vaudra règlement définitif de l’affaire.

Les termes de la déclaration unilatérale ont été transmis au requérant le 27

novembre 2019. La Cour a reçu une réponse du requérant le 7

janvier 2020 indiquant qu’il n’acceptait pas les termes de la déclaration.

La Cour rappelle que l’article

37

§

1

c) de la Convention lui permet de rayer une affaire du rôle si

:

«

(...)

pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête

».

Ainsi, en vertu de cette disposition, la Cour peut rayer des requêtes du rôle sur le fondement d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur, même si les requérants souhaitent que l’examen de leur affaire se poursuive (voir, en particulier,

Tahsin Acar c.

Turquie

(question préliminaire) [GC], n

o

26307/95, §§ 75

‑

77, CEDH 2003

‑

VI).

La jurisprudence de la Cour en matière d’absence d’un recours effectif pour contester la détention provisoire est claire et abondante (voir, par exemple,

Cahit Demirel c. Turquie

, n

o

18623/03, §§

29-34, 7 juillet 2009, et

Altınok c. Turquie

, n

o

31610/08, §§ 34-61, 29

novembre 2011).

Eu égard aux concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant des indemnisations proposées (montant qui est conforme à ceux alloués dans des affaires similaires), la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article

37

§

1

c)).

En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas par ailleurs qu’elle poursuive l’examen de la requête (article

37

§

1

in fine

).

Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article

37

§

2 de la Convention (

Josipović c.

Serbie

(déc.), nº

18369/07, 4

mars 2008).

Compte tenu de ce qui précède, il y a lieu de rayer cette requête du rôle pour ce qui est des griefs concernant l’article 5 § 4.

En outre, pour ce qui est du grief relatif à la durée de la détention provisoire subie par le requérant, qu’il tire de l’article 5 § 3 de la Convention, le Gouvernement indique que le requérant avait à sa disposition le recours en indemnisation prévu par l’article 141 du code de procédure pénale («

CCP

»). Il estime qu’il pouvait, et aurait dû, introduire une action en indemnisation sur le fondement de la disposition susmentionnée. Dans ce contexte, la Cour note que la détention provisoire du requérant s’est finie avec sa remise en liberté. En l’espèce, elle observe que le système juridique interne offrait au requérant, s’agissant de la durée de la détention provisoire, une action en indemnisation contre l’État sous l’angle de l’article 141 du CPP (

Demir c. Turquie

(déc.), n

o

51770/07, §§ 17-35, 16 octobre 2012). Or elle note que l’intéressé ne s’est pas prévalu de cette possibilité sans expliquer de manière convaincante les raisons pour lesquelles il n’a pas introduit une telle action. Partant, la Cour estime que le requérant était tenu de saisir les juridictions internes d’une demande fondée sur cette disposition, ce qu’il n’a pas fait.

La Cour accueille donc l’exception du Gouvernement et rejette le grief du requérant tiré de l’article 5 § 3 de la Convention pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur pour ce qui est des griefs concernant l’article 5 § 4 et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris

;

Décide

de rayer cette partie de la requête du rôle en vertu de l’article

37

§

1

c) de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Fait en français puis communiqué par écrit le 9 avril 2020.

Liv Tigerstedt

Ivana Jelić

Greffière adjointe f.f.

Présidente

APPENDIX

Requête concernant des griefs tirés de l’article 5 §§ 3 et 4 de la Convention

(durée de la détention provisoire et absence d’un recours effectif pour la contester)

Numéro et date d’introduction de la requête

Nom du requérant et date de naissance

Nom et ville du représentant

Date de réception de la déclaration du Gouvernement

Date de réception de la lettre du requérant

Montant alloué pour dommage matériel et moral et frais et dépens

par requérant

(en euros)

[1]

76061/11

25/08/2011

Barıș PEHLİVAN

10/07/1983

Ersöz Hüseyin

Istanbul

04/11/2019

07/01/2020

450

[1]

.

Plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par la partie requérante.