Comunicat la 6 aprilie 2020 Publicat la 8 iunie 2020 CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA RĂSPUNS n 499/16 Silvia-Clara STAN împotriva Franței, introdusă la 7 iulie 2016 EXPOSAT DE FAPTĂ pe reclamantă, Silvia-Clara Stan, este o resortisantă românească născută în 1972 și rezidentă în Nouasiel. Este reprezentată în fața Curții de către Centrul European pentru Drepturile Romilor (European Roma Rights Center - ERRC), o organizație guvernamentală cu sediul social în Bruxelles, Belgia. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta, de naționalitate românească, aparține comunității rome. Ea a sosit în Franța cu soțul și cei cinci copii ai săi în 2010. La începutul lunii mai 2015, toți au locuit într-o locuință de avere pe un teren situat în Champs-sur-Marne. La 10 aprilie 2015, primarul comunei a luat împotriva ocupanților de teren un ordin de somare de a părăsi locul în termen de 48 de ore de la notificarea El a prevăzut că, în lipsa unei execuții voluntare, tabăra ar fi evacuată, dacă ar fi cazul, cu ajutorul forței publice. L a precizat, de asemenea, că centrele de cazare de urgență deschise de către stat erau puse la dispoziția ocupanților. La 15 aprilie 2015, recurenta a înaintat o cerere instanței administrative (TA) a Melun, solicitând suspendarea din 10 aprilie 2015 a hotărârii din 10 aprilie 2015. Considerând că, în aceste condiții, ținând cont de gravitatea riscurilor, nu există o lipsă clară de cunoaștere a condițiilor de necesitate și de proporționalitate în raport cu cerințele privind siguranța și sănătatea publică. ;că, pe de altă parte, recurenta nu este fondată să susțină că atacul ar fi ilegal din cauza absenței măsurilor de asistență socială ; (c) Având în vedere necesitatea de securitate și de sănătate publică care să justifice litigiul și chiar și atunci când implică plecarea ocupanților taberei, în special a copiilor, acest ordin nu aduce atingere în mod vădit ilegal demnității, libertății de a merge și de a veni, inviolabilității domiciliului, vieții private și familiale și interesului superior al copiilor. De asemenea, în cazul în care recurenta a transmis o cerere adresată biroului de asistență judiciară, instanța nu a desemnat un avocat în cadrul prezentei proceduri. În aceeași zi, reclamanta și familia ei au fost evacuate din tabără. Împreună cu alți ocupanți ai taberei, ei au fost lăsați pe marginea drumului timp de patru ore și apoi duși până la vestiarele clubului de rugby al comunei pentru a-și petrece noaptea acolo. reclamanta și familia ei au refuzat să fie găzduiți acolo și au plecat pe un alt site din Champs pe Marne. La 7 ianuarie 2016, Consiliul de Stat din Melun a emis o ordonanță a TA pentru a fi declarat incompetent pentru desemnarea unui avocat reclamantului, având în vedere posibilitatea juridică de a acorda un ajutor provizoriu unui reclamant aflat într-o situație de urgență. de soluionare a cauzei în temeiul procedurii de jure-libertate, Consiliul de Stat a respins cererea în conformitate cu următoarele motive: În ceea ce privește măsura în care aceasta rezultă din activitățile de informare și, în special, din constatările făcute de două procese-verbale ale poliției, faptul că cele două tabere de evacuare care au avut loc în decembrie 2014 și, respectiv, februarie 2015 au cunoscut o creștere semnificativă, cu sosirea noilor ocupanți la 28 și, respectiv, În martie 2015, au avut loc legături și cabluri electrice defecte, incendii de tabără aprinse, precum și brățări pentru încălzirea barăcilor, care erau realizate din materiale precare și inflamabile, în timp ce accesul la teren, care este împădurit, era dificil pentru serviciile de incendiu și de urgență, iar terenul ocupat era inundat cu diverse deșeuri și deversări. ;că reclamanta, care nu poate invoca în mod util împrejurarea că municipalitatea este însărcinată cu eliminarea deșeurilor menajere, n ; că, în așteptarea ca ocupanții taberei să poată fi găzduiți în centrele de cazare de urgență deschise de către stat, aceștia au fost găzduiți temporar în vestiarele clubului de rugby al comunei; că, în circumstanțele din acest caz, având în vedere gravitatea riscurilor suportate de ocupanții taberelor și mai ales absența unei măsuri de însoțire socială, alta decât punerea la dispoziție a adăposturilor temporare, Dreptul intern relevant Circulara interministerială din 26 august 2012 privind înălțarea și sprijinirea operațiunilor de evacuare a taberelor ilegale În cazul în care circulara nu acoperă evacuarea de urgență a taberelor ilegale, în special prin hotărâre sau din motive sanitare, aceasta stabilește o metodologie pentru serviciile de stat și pentru actorii locali pentru a găsi soluții care să permită persoanelor vizate să plece din tabere. diagnosticul situației fiecărei familii sau persoane aflate în afara taberei trebuie efectuat de către serviciile de stat sau de către autoritățile locale sau de către o asociație competentă; apoi trebuie să se instituie o însoțire a acestor persoane, respectând principiul obligației școlare și asigurându-se că acestea sunt susținute de sănătate. În ceea ce privește soluțiile de primire și de cazare, circulara încurajează, într-o primă etapă, recurgerea la cazarea de urgență și apoi, într-o mai mare măsură, amenajarea locurilor de primire provizorii sau a altor soluții de cazare adecvate, în parteneriat între stat și colectivitățile teritoriale. în scopul stabilizării tranzitorii a persoanelor în cauză pentru a favoriza integrarea acestora (sursa: www.vie-publică.fr La articolul L. 521-2 din Codul de justiție administrativă) În urma unei astfel de cereri justificate de urgență, judecătorul Ö poate dispune toate măsurile necesare pentru a asigura o libertate fundamentală pe care o persoană juridică de drept public sau un organism de drept privat însărcinat cu gestionarea unui serviciu public ar fi adus, în exercitarea uneia dintre competențele sale, o încălcare gravă și vădit ilegală. Judecătorul se pronunță în termen de 48 de ore. Beneficiază, la cererea acestora, de asistență socială pentru primirea în centrele de cazare și reintegrare socială publice sau private a persoanelor și familiilor care se confruntă cu dificultăți grave, în special economice, familiale, de locuințe, de sănătate sau de integrare, pentru a le ajuta să aibă acces sau să-și recapete autonomia personală și socială (...) GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, recurenta se plânge de absența unei relocalizări la locul de evacuare, în timp ce aceasta ar fi trebuit considerată ca făcând parte dintr-un grup deosebit de vulnerabil. Invocând art. 8 din Convenție, recurenta consideră că intervenția nu era prevăzută de lege, nu urmărea un scop legitim și nu era necesară într-o societate democratică în lipsa unei luări în considerare a situației sale personale. Invocând articolele 3, 8 și 14 din Convenția combinată, recurenta susține că a făcut obiectul stigmatizării și hărțuirii, că a fost evacuată și exmatriculată de la domiciliul său din cauza originii sale etnice. Aceasta se referă la mediul ostil cu care se confruntă romii în Franța și, în cazul său, la primarul care menționează în mod specific originea romă a persoanelor care urmează să fie evacuate ( Comisia consideră că statul are o obligație pozitivă de a corecta inegalitățile structurale cu care se confruntă romii în Franța, în special în materie de cazare. Invocând articolele 3, 8 și 13 din Convenția combinată, recurenta se plânge de lipsa unei căi de atac cu efect suspensiv automat împotriva evacuării. De asemenea, aceasta susține că decizia DA a lui Melun, care nu a făcut obiectul cererii sale de a adresa un avocat, și-a încălcat dreptul la o cale de atac eficientă. A epuizat reclamanta căile de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din Convenție, recurenta a avut o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție, astfel încât art. 13 să se aplice În acest caz, reclamantul a dispus, după cum dorește art. 13 din Convenție, o acțiune efectivă împotriva deciziei de pronunțare a expulzării sale, permițându-i să-și prezinte obiecțiile întemeiate pe art. 3 și 8 din Convenție. La 16 aprilie 2015 și consecințele acesteia, în special în lipsa relocării, au constituit acestea un tratament inuman și degradant, contrar articolului 3 din Convenție, s-a încălcat dreptul recurentei la respectarea vieții sale private și familiale și a domiciliului său, în sensul articolului 8 din Convenție A fost recurenta supusă unui tratament discriminatoriu bazat pe originea sa etnică Guvernul pârât este invitat să indice eventualele soluții de relocare propuse recurentei în momentul evacuării.
Communiquée le 6 avril 2020
Publié le 8 juin 2020
Requête n
o
41969/16
Silvia-Clara STAN
contre la France
introduite le 7 juillet 2016
La requérante, M
me
Silvia-Clara Stan, est une ressortissante roumaine née en 1972 et résidant à Noisiel. Elle est représentée devant la Cour par le Centre européen des droits des Roms (European Roma Rights Center – ERRC), organisation non gouvernementale ayant son siège social à Bruxelles, Belgique.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
La requérante, de nationalité roumaine, appartient à la communauté rom. Elle arriva en France avec son mari et ses cinq enfants en 2010. Au début du mois d’avril 2015, tous s’installèrent dans une habitation de fortune sur un terrain situé à Champs-sur-Marne.
Le 10 avril 2015, le maire de la commune prit à l’encontre des occupants du terrain un arrêté portant mise en demeure de quitter les lieux dans les quarante-huit heures à compter de la notification de l’arrêté. L’arrêté visait des procès-verbaux de police constatant «
l’installation sur un terrain de populations Roms sans autorisation de la part du propriétaire
». Il prévoyait qu’à défaut d’exécution volontaire, le campement serait évacué, le cas échéant avec le concours de la force publique. L’arrêté précisait également que des centres d’hébergement d’urgence ouverts par l’État étaient mis à la disposition des occupants.
Le 15 avril 2015, la requérante introduisit une requête auprès du juge des référés du tribunal administratif (TA) de Melun, demandant la suspension de l’arrêté du 10 avril 2015. Elle demanda également l’assistance d’un avocat.
Par une ordonnance du 16 avril 2015, le TA de Melun rejeta la requête aux motifs suivants
:
«
Considérant que, dans ces conditions, compte tenu de la gravité des risques encourus, l’arrêté contesté n’est pas entaché d’une méconnaissance manifeste des conditions de nécessité et de proportionnalité au regard des exigences de la sécurité et de la salubrité publiques
; que, par ailleurs, la requérante n’est pas fondée à soutenir que l’arrêté attaqué serait illégal du fait de l’absence de mesures d’accompagnement social
; qu’eu égard à la nécessité de sécurité et de salubrité publiques justifiant l’arrêté contesté, et alors même qu’il implique le départ des occupants du campement, notamment des enfants, cet arrêté ne porte pas une atteinte manifestement illégale à la dignité, à la liberté d’aller et venir, à l’inviolabilité du domicile, à la vie privée et familiale ni à l’intérêt supérieur des enfants.
»
L’ordonnance précisait également que si la requérante avait transmis une demande adressée au bureau d’aide juridictionnelle, il n’appartenait pas au juge des référés de désigner un avocat dans le cadre de la présente procédure.
Le même jour, la requérante et sa famille furent évacuées du campement. Avec d’autres occupants du campement, ils furent laissés sur le bord de la route pendant quatre heures puis conduits jusqu’aux vestiaires du club de rugby de la commune pour y passer la nuit. La requérante et sa famille refusèrent d’y être hébergées et partirent sur un autre site à Champs
‑
sur
‑
Marne.
Le 7 janvier 2016, le Conseil d’État annula l’ordonnance du TA de Melun pour s’être déclaré incompétent pour désigner un avocat à la requérante compte tenu de la possibilité juridique d’octroyer une aide provisoire à un requérant placé dans une situation d’urgence. Réglant l’affaire au titre de la procédure de référé-liberté, le Conseil d’État rejeta la requête selon les motifs suivants
:
«
Considérant qu’il résulte de l’instruction et notamment des constats dressés par deux procès-verbaux de police, que les deux campements dont l’évacuation était ordonnée, installés respectivement en décembre 2014 et février 2015 mais qui avaient connu une croissance importante avec l’arrivée de nouveaux occupants les
28 et
29
mars 2015, comportaient des branchements et des fils électriques défectueux, des feux de camp allumés ainsi que des braseros destinés au chauffage des baraques, lesquelles étaient réalisées en matériaux précaires et inflammables alors que l’accès du terrain, qui est boisé, était difficile pour les services d’incendie et de secours, et que la parcelle occupée était envahie de détritus et déjections diverses
; que la requérante, qui ne peut utilement invoquer la circonstance que la commune est chargée de l’élimination des déchets ménagers, n’apporte à l’appui de sa demande en référé aucun élément de nature à établir que ces constatations seraient entachées d’inexactitude
; que, dans l’attente que les occupants du campement puissent être accueillis dans des centres d’hébergement d’urgence ouverts par l’État, ils ont été temporairement hébergés dans les vestiaires du club de rugby de la commune ; que dans les circonstances de l’espèce, eu égard à la gravité des risques encourus par les occupants des campements et nonobstant l’absence de mesure d’accompagnement social autre que la mise à disposition d’hébergements temporaires, l’arrêté litigieux n’est pas entaché d’une méconnaissance manifeste des conditions de nécessité et de proportionnalité au regard des exigences de la sécurité et de la salubrité publiques.
»
Le droit interne pertinent
La circulaire interministérielle du 26 août 2012 relative à l’anticipation et à l’accompagnement des opérations d’évacuation des campements illicites
Si la circulaire n’écarte pas les évacuations d’urgence de camps illicites, notamment sur décision de justice ou pour des raisons sanitaires, elle définit une méthodologie pour les services de l’État et les acteurs locaux afin de trouver des solutions qui permettent aux personnes concernées de partir des campements.
Ainsi, un «
diagnostic de la situation de chacune des familles ou personnes isolées
» présentes dans les campements doit être effectué par les services de l’État ou les collectivités territoriales ou par une association compétente. Un accompagnement de ces personnes doit ensuite être mis en place en respectant le principe de l’obligation scolaire et en veillant à leur prise en charge sanitaire.
Concernant les solutions d’accueil et d’hébergement, la circulaire encourage, dans un premier temps, le recours à l’hébergement d’urgence, puis, plus durablement, l’aménagement de sites d’accueil provisoires ou d’autres solutions d’hébergement adapté, en partenariat entre l’État et les collectivités territoriales «
dans l’objectif de stabiliser transitoirement les personnes concernées pour favoriser leur insertion
» (source :
www.vie-publique.fr
).
L’article L. 521-2 du code de justice administrative
«
Saisi d’une demande en ce sens justifiée par l’urgence, le juge des référés peut ordonner toutes mesures nécessaires à la sauvegarde d’une liberté fondamentale à laquelle une personne morale de droit public ou un organisme de droit privé chargé de la gestion d’un service public aurait porté, dans l’exercice d’un de ses pouvoirs, une atteinte grave et manifestement illégale. Le juge des référés se prononce dans un délai de quarante-huit heures.
»
L’article L. 345-1 du code de l’action sociale et des familles
«
Bénéficient, sur leur demande, de l’aide sociale pour être accueillies dans des centres d’hébergement et de réinsertion sociale publics ou privés les personnes et les familles qui connaissent de graves difficultés, notamment économiques, familiales, de logement, de santé ou d’insertion, en vue de les aider à accéder ou à recouvrer leur autonomie personnelle et sociale (...)
»
Invoquant l’article 3 de la Convention, la requérante se plaint de l’absence d’alternative de relogement à l’issue de l’évacuation alors qu’elle aurait dû être considérée comme faisant partie d’un groupe particulièrement vulnérable.
Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante considère que l’ingérence n’était pas prévue par la loi, ne poursuivait pas un but légitime et n’était pas nécessaire dans une société démocratique en l’absence de prise en compte de sa situation personnelle.
Invoquant les articles 3, 8 et 14 de la Convention combinés, la requérante soutient qu’elle a fait l’objet de stigmatisation et de harcèlement, qu’elle a été évacuée et évincée de son domicile en raison de son origine ethnique. Elle invoque l’environnement hostile que doivent affronter les Roms en France et, dans son cas, l’arrêté du maire mentionnant spécifiquement l’origine rom des personnes à évacuer (« l’installation sur un terrain de populations Roms sans autorisation »). Elle considère que l’État a une obligation positive de corriger les inégalités structurelles dont souffrent les Roms en France, notamment en matière d’hébergement.
Invoquant les articles 3, 8 et 13 de la Convention combinés, la requérante se plaint de l’absence de recours ayant un effet suspensif automatique contre l’évacuation. Elle soutient également que la décision du TA de Melun, qui n’a pas fait droit à sa demande d’assistance d’un avocat, a violé son droit à un recours effectif.
1.
La requérante a-t-elle épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article
35 §
1 de la Convention
?
2.
La requérante avait-t-elle un « grief défendable » de violation de ses droits au titre des articles 3 et 8 de la Convention, de sorte que l’article 13 est applicable
?
3.
Dans l’affirmative, la requérante a-t-elle disposé, comme le veut l’article 13 de la Convention, d’un recours effectif contre la décision ordonnant son expulsion lui permettant de faire valoir ses griefs tirés des articles 3 et 8 de la Convention
?
4.
L’évacuation forcée de la requérante le 16 avril 2015 et ses conséquences, notamment en l’absence de relogement, ont-elles constitué un traitement inhumain et dégradant contraire à l’article 3 de la Convention
?
5.
Y a-t-il eu violation du droit de la requérante au respect de sa vie privée et familiale et de son domicile, au sens de l’article 8 de la Convention
?
6.
La requérante a-t-elle subi un traitement discriminatoire fondé sur son origine ethnique
?
7.
Le gouvernement défendeur est invité à indiquer les éventuelles solutions de relogement proposées à la requérante au moment de l’évacuation.