CASE OF CSISZER v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF CSISZER v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2020)

Tradus

ș

i revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA

EUROPEANĂ

A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA

A PATRA

CAUZA CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererile nr. 71314/13

ș

i 68028/14)

HOTĂRÂRE

Art. 11

—

Libertatea de întrunire

• Sancțiune

pentru organizarea unei

adunări

care

nu a fost

aprobată

ca urmare a

desfășurării

unei alte

adunări

publice în

același

loc

•

Lege care interzice organizarea

simultană ș

i în

același

loc de

adunări

publice care nu

sunt contrare art. 11, cu

excepția

cazului în care constituie un obstacol disimulat

pentru libertatea de întrunire

pașnică • Reclamanți cărora

li s-a oferit posibilitatea de

a schimba locul

adunării ș

i de a face ca aceasta

să

se

desfășoare

conform legii

•

Adunare

comemorativă

care ar putea genera o

anumită

tensiune

socială

propic

e

apariției

unor acte de

violență •

Amenzi

contravențional

e

care nu pot fi convertite în

pedepse cu închisoarea

• Garanții

procedurale împotriva abuzurilor

•

Motiv

e

relevante

ș

i suficiente

STRASBOURG

5 mai 2020

Definitivă

05/08/2020

Hotărârea

a

rămas definitivă

în

condițiile prevăzute

la art. 44 § 2 din

Convenți

e.

Poate suferi

modificări

de

formă.

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

În cauzele Csiszer

ș

i Csibi împotriva României,

Curtea

Europeană

a Drepturilor Omului

(Secția

a patra),

reunită

într-o

cameră compusă

din:

Jon Fridrik Kølbro,

președint

e

,

Faris

Vehabović,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubarda,

Carlo Ranzoni,

Georges Ravarani

,

Jolien Schukking,

judecători

,

ș

i Andrea Tametti,

grefier de

secție

,

Având în vedere:

cererile (nr. 71314/13

ș

i nr. 68028/14) îndreptate împotriva României, prin

care doi

resortisanți

ai acestui stat, domnii Lóránt Csi

zer

(„primul reclamant”)

ș

i Barna Csibi

(„al

doilea

reclamant”),

au sesizat Curtea în temeiul art. 34 din

Convenția

pentru

apărarea

drepturilor omului

ș

i a

libertăților

fundamentale

(„Convenția”)

la 6 noiembrie 2013, respectiv la 6 octombrie 20

14;

observ

ațiile părților,

observând

că,

la 26 noiembrie 2018, capetele de cerere din cererea

nr. 71314/13

formulate în temeiul art.

10

ș

i art.

11 din

Convenție

au fost

comunicate Guvernului

ș

i

că

cererea a fost

declarată inadmisibilă

pentru

restul capetelor de cerere, în temeiul art. 54 § 3 din Regulamentul

Curții;

constatând

că,

la 16 octombrie 2018, capetele de cerere din cererea

nr. 68028/14, formulate în temeiul art. 11 din

Convenție

examinat sperat

ș

i

coroborat cu art.

14 din

Convenție,

au fost comunicate Guvernului

ș

i

că

cererea a fost

declarată inadmisibilă

pentru restul capetelor de cerere, în

temeiul art. 54 § 3 din Regulamentul

Curții;

după

ce a deliberat în camera de consiliu la 15 aprilie 2020,

pronunță

prezenta

hotărâre, adoptată

la

aceeași dată:

INTRODUCE

RE

Reclamanții susțin,

în principal din perspectiva art. 11 din

Convenție, că

au fost

împiedicați

de

autorități să

organizeze o adunare

comemorativă

la 1

decembrie 2010

.

ÎN FAPT

(„primul

reclamant”),

este un resortisant român

născut

în 1978

ș

i care

locuiește

în

Miercurea Ciuc. Este reprezentat în

fața Curții

de domnul G.

Menyhart,

avocat în Oradea.

1

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(„al

doilea

reclamant”),

este un resortisant român

născut

în 1979

ș

i care

locuiește

în

Miercurea Ciuc. Este reprezentat în

fața Curții

de domnul O. Kiss, avocat în

Cluj-Napoca.

reclamant a informat Curtea

că

clientul

său

l-a informat

că ș

i-a schimbat

numele

ș

i

că

în prezent se

numește

Barna Váradi. La 5 februarie 2020, Curtea

a informat

părțile că

va continua

să

îl

numească

pe reclamant

„Barna Csibi”,

nume cu care era

menționat

în cadrul procedurii în

fața instanțelor

interne,

precum

ș

i în cererea

introdusă

în

fața

sa.

(„Guvernul”)

a fost reprezentat de

agenții săi

guvernamentali, domnul V. Mocanu (cererea nr. 71314/13)

ș

i doamna M.-S.

Teodoroiu (cererea nr. 68028/14), din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

către părți,

se pot rezuma

după

cum

urmează.

6.

Reclamanții indică

faptul

că

fac parte din grupul etnic al secuilo

r

1

.

sărbătorește

Ziua

Națională

a României.

I. DEMERSURILE ÎNTREPRINSE DE

RECLAMANȚI

PENTRU

ORGANIZAREA UNEI

ADUNĂRI

COMEMORATIVE LA 1

DECEMBRIE 201

0

Primăria

Municipiului Cluj-Napoca a aproba

t

instalarea unui patinoar

ș

i a unor

căsuțe

din lemn, în cadrul

organizării

une

i

„piețe

de

Crăciun”,

în

Piața

Unirii, din 15 noiembrie 2010

până

la 15 februarie

2011, între orele 8

ș

i 22.

ș

i 20:30,

Primăria

Municipiului

Cluj-Napoca a organizat în centrul

orașului

diverse evenimente pentru a

sărbători

Ziua

Națională

a României, inclusiv o para

dă militară ș

i o serie de

concerte în aer liber.

A.

A doua cerere de sprijin

adresată primăriei

de

către

cel de-

al doilea reclamant în vederea

organizării

unei

adunări

comemorative la 1 decembrie 201

0

organizarea

ș

i

desfășurarea adunărilor

publice

(„Legea

nr.

60/1991”;

infra,

pct.

44),

cel de-al doilea reclamant a trimis o scrisoare primarului

municipiului Cluj-Napoca solicitând sprijin pentru organizarea unei

adunăr

i

comemorative la 1 decembrie 2010, de la orele 17 la orele 18, în

Piața

Uniunii.

În scrisoare era

menționat că

adunarea era

organizată

pentru a comemora

1

Secuii sau

Széklers

sunt un grup etnolingvistic vorbitor de limba

maghiară

prezent în

principal în Transilvania

ș

i care este legat istoric de maghiari. Secuii locuiesc în

„Ținutul

secuiesc”,

situat în estul Transilvaniei.

2

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

„crearea ș

i activitatea batalionului

Szekely

2

, constituit la 1 decembrie 1918

în

Cluj-

Napoca”, ș

i

că,

în cursul acestei

adunări,

urmau

să aibă

loc un discur

s

ș

i

depunerea unei coroane de flori la statuia lui Matei Corvin,

situată

în

Piața

Unirii. Era indicat, de asemenea, faptul

că,

în cazul în care era

posibil

ă

organizarea

adunării

în

piața

sus-

menționată,

se

intenționa

ca adunarea

să

fie

ținută

în

fața

Statuii Sfântului Gheorghe, care se afla pe strada M.

Kogălniceanu.

De asemenea, era indicat

că

era

prevăzut

ca persoanele

interesate

să

fie invitate

să

participe la adunarea

comemorativă

prin

intermediul mass media

ș

i

că numărul participanților

era estimat de

organizator ca fiind de aproximativ 30 de persoane.

11.

Această

scrisoare a fost înregi

s

trată

la

primărie

la 15 octombrie 2010.

primăria

Cluj-Napoca l-a

informat pe cel de-al doilea reclamant

că

nu

își dă

acordul pentru organizarea

unei

adunări

la 1 decembrie 2010, în locul indicat de persoana

interesată,

pe

motiv

că

în

locația respectivă

ar fi fost

aprobată

în prealabil

desfășurarea

unui

alt eveniment.

Făcând

referire la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 (infra,

pct.

44),

primăria

preciza

că

este

interzisă

organizarea

simultană

a

două

sau

mai multe

adunări

publice separate în

același

loc sau pe

același

traseu,

indiferent de caracterul lor.

Primăria

indica, de asemenea,

că

nu este de acord

cu

desfășurarea adunării

în niciun alt loc din centrul

orașului,

având în vedere

că

ample

manifestații

dedicate Zilei

Naționale

a României erau programate

să aibă

loc la 1 decembrie 2010 î

n

această zonă.

Local al Municipiului Cluj-Napoca

(„consiliul local”) informații

privind

activitatea a

cărei desfășurare

fusese deja

autorizată

pentru 1 decembrie 2010

în

Piața

Unirii.

respectivul reclamant

că,

la 11 octombrie 2010 fusese

acceptată,

cererea

formulată

la 22 septembrie 2010 de un

terț,

societatea C., pentru instalarea

unui patinoar

ș

i a unor

căsuțe

de lemn pentru organizarea

„Pieței

de

Crăciun”

(supra, pct.

8),

în cadrul

căreia

era

prevăzută

participarea a aproximativ 500

de persoane.

(„tribunalul”)

cu

o

acțiune

în contencios administrativ

îndreptată

împotriva consiliului local, în

anularea scrisorii

primăriei

din 19 octombrie 2010 (supra, pct.

12).

hotărâre

din 19 martie 2012, tribunalul a respins

acțiunea

p

e

motiv

că

fusese

introdusă

împotriva unei persoane care nu avea calitatea de a

fi

chemată

în

justiție,

întrucât, în aplicarea Legii nr. 60/1991, consiliul local

nu era responsabil de organizarea de

adunări

publice. Întrucât nu a fost

exercitat niciun recurs,

această hotărâre

a

rămas definitivă.

2

La 1 decembrie 1918, în Cluj-Napoca,

unitățile

militare maghiare se

organizaseră

într-o

formațiune militară intitulată „Batalionu

l

Szekely

”

pentru a lupta împotriva armatei române

care intrase în Transilvania. Acest batalion

ș

i-a încetat activitatea în aprilie 1919, când a

depus armele în

fața

armatei române.

3

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

B.Cererile de sprijin adresate

poliției ș

i jandarmeriei pentru

organizarea

adunăr

ii comemorative

poliției

din

municipiul Cluj-Napoca o scrisoare prin care informa

instituția

cu privire la

intenția

sa de a organiza adunarea

comemorativă,

astfel cum este

prezentată

supra la pct.

10,

ș

i,

făcând

referire la art.

12 alin.

(1) lit.

a) din Legea

nr. 60/1991

(infra, pct.

44),

solicita înregistrarea

adunării. Poliția

a primit

această

scrisoare la 18 octombrie 201

0.

ș

i al art. 12

alin. 1)

lit. a)

ș

i c) din Legea nr.

60/1991, cei doi

reclamanți

au solicitat

jandarmeriei mobile din Cluj

să

ia

măsurile

necesare pentru a le permite

să

se

deplaseze, cu ocazia

adunării

comemorative, din 1 decembrie 2010, de la

orele 17 la orele 18, pe traseul cu plecare de la Biserica

Catolică

Sfântul

Mihail, în apropierea

Pieței

Unirii,

până

la Statuia Sfântului Gheorghe.

Aceștia

indicau, în cererea lor,

că intenționau să

se deplaseze pe trotuar

fără

a deranja

circulația, ș

i

că, odată ajunși

la Statuia Sfântului Gheorghe, doreau

să

organizeze o adunare

comemorativă

pentru a rememora crearea

ș

i

activitatea Batalionului Szekely. Precizau

că,

în cursul

adunării,

doreau

să

țină

un discurs,

să

recite o poezie,

să depună

o

coroană

de flori

ș

i

„să

cânte

imnul maghiar, respectiv imnul secuil

or”.

Mai

adăugau că

aproximativ 30

de

persoane erau

așteptate să

participe la adunarea

comemorativă.

De asemenea,

indicau faptul

că

cel de-al doilea reclamant trimisese la rândul

său

o cerere de

sprijin

primăriei

(pct.

10

ș

i

12).

răspuns

acestei cereri a

reclamanților.

primăria

a

informat

poliția că

urmau

să

fie organizate ample

manifestații

la 1 decembri

e

2010, cu ocazia Zilei

Naționale

a României, între orele 14

ș

i 20, în

Piața

Lucian Blaga,

că circulația rutieră

în acest sector era necesar

să

fie complet

închisă ș

i

că numărul participanților

era estimat de organizator la aproximativ

10 000 de persoane.

II. CU PRIVIRE LA

SANCȚIUNILE

APLICATE

RECLAMANȚILOR

LA 1 DECEMBRIE 2010

agenții

de

poliție ș

i o

echipă

de la gruparea de jandarmi

mobilă

i-au oprit pentru legitimare pe cei doi

reclamanți

în momentul în care

ieșeau

din hotelul-restaurant A.,

clădire

situat

ă

în Strada I. Maniu,

stradă perpendiculară

pe

Piața

Unirii,

însoțiți

de

alte

ș

ase persoane. La momentul

intervenției poliției

ș

i jandarmilor, unul

dintre

acești

indivizi purta un steag secuiesc, iar altul purta o

vestă neagră ș

i

o

banderolă

pe care figura

inscripția „Albert

Wass

3

”.

Potrivit expunerii

3

Albert Wass este un scriitor maghiar foarte cunoscut, decedat în 1998 în Statele Unite ale

Americii. În România, fusese condamnat la moarte în

lipsă

printr-o

hotărâre

a Tribunalului

4

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

faptelor

reținute

de

instanțele

interne (infra, pct.

25,

27,

36

ș

i

38),

reclamanții

se

pregăteau să

organizeze adunarea c

omemorativă

în

cauză.

22.

Agenții forțelor

de ordine le-au solicitat celor doi

reclamanți să

îi

însoțească

la sediul

poliției

pentru a clarifica activitatea membrilor grupului

format din persoanele în

cauză ș

i celelalte

ș

ase persoane.

A.

Sancțiunea aplicată

primului reclamant

ș

i

contestația

sa în

instanță

primul reclamant a fost

sancționat

de jandarmi pentru

că „a

organizat

ș

i

desfășurat

[împreu

nă

cu cel de-al doilea reclamant] o adunare

publică

în

fața

hotelului Agape, la care au participat aproximativ 8-10 de persoane, în pofida

faptului

că

adunarea

menționată

nu a fost

aprobată

de

Primăria

Municipiului

Cluj-Napoca întrucât era

organizată,

în a

celași

sector, o

altă

adunare

publică

cu ocazia Zilei

Naționale

a

României”.

Potrivit procesului-verbal, aceste fapte

constituiau

contravenție

în temeiul art.

26 alin.

(1) lit.

a) din Legea

nr. 60/1991.

În aplicarea art.

26 alin.

(2) din

aceeași

lege (infra, pct.

44),

acestui reclamant i-a fost

aplicată

o

amendă

de 10 000 de lei

românești

[RON

—

aproximativ 2 200 de euro (EUR)].

Judecătoria

Cluj-Napoca

(„judecătoria”)

cu

o

contestație

împotriva procesului-verbal din 1 decembrie 2010. În sprijinul

contestației

sale, acesta

susținea că

procesul-verbal nu reflecta cu exactitate

realitatea faptelor:

arăta că,

în fapt, fusese

sancționat

de jandarmi pentru

că

organizase o adunare în

fața

hotelului-restaurant A

ș

i pleda

că

faptele care îi

erau

reproșate

erau

fără legătură

cu

intențiile ș

i comportamentul

său.

În

continuare, indica faptul

că

scrisoarea

primăriei

prin care cel de-al doilea

reclamant era informat cu privire la dezacordul

față

de organizarea

adunării

comemorative (infra, pct

.

12)

nu putea fi

considerată

o decizie în sensul

art. 11

din Legea nr.

60/1991, întrucât, în opinia sa, anumite evenimente,

inclusiv

adunările

comemorative, nu trebuie

să

fie declarate în prealabil

autorit

ăților.

Mai

adăuga că

a fost oprit pentru legitimare înainte de începutul

adunării

comemorative

ș

i semnala

că,

pentru

aceleași

fapte, exista o

diferență

între cuantumul amenzii care i-a fost

aplicată ș

i cuantumul amenzii aplicate

celui de-al doilea reclamant (infra, pct.

28).

hotărâre

din 7 mai 2012,

judecătoria

a respins

contestația

reclamantului.

Făcând

referire la o înregistrare video

depusă

la dosar de pârât,

a considerat

că

faptele

fuseseră

corect stabilite în procesul-verbal, precizând

că

acesta fusese întocmit în mod legal.

După

ce a constatat

că

primu

l

Cluj în 1946 pentru crime împotriva

umanității,

din cauza

răspunderii

sale în ceea ce

priveșt

e

moartea mai multor persoane de

cetățenie

rom

ână

în timpul celui de-Al Doilea

Război

Mondial.

Hotărârea

de condamnare, care nu a fost

niciodată executată,

nu a fost

anulată,

cererea de revizuire

formulată

împotriva acestei decizii de unul dintre fiii lui Albert Wass

fiind

respinsă

printr-o

hotărâre

d

efinitivă

a

Curții

de Apel Cluj din 10 martie 20

08.

5

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

reclamant a fost oprit pentru legitimare la

ieșirea

din hotelul-restaurant în

timp ce unul dintre membrii grupului arbora un steag,

instanța

a considerat

că

modul în care

părțile

interesate

avuseseră intenția

de a manifesta de Ziua

Națională

a României disimula alte

intenții

decât cele declarate.

Instanța

observa, de asemenea,

că

af

irmațiile

respectivului reclamant cu privire la

legalitatea

dispoziției

primarului de nu a aproba adunarea

comemorativă

nu

făceau

obiectul cauzei supuse spre examinare, dat fiind

că dispoziția

menționată

ar fi putut fi

contestată

în contencios administrativ prin

intermediul unei

contestații

separate.

Instanța

mai

adăuga că

amenda

aplicată

era

„nu

numai

necesară,

ci

ș

i

suficientă

pentru a asigura realizarea scopului

preventiv

ș

i educativ al unei

sancțiuni contravenționale”

.

hotărâri.

Acesta

ș

i-a reiterat

argumentația, susținând,

printre altele,

că

procesul-verbal nu

reflecta cu exactitate realitatea faptelor,

că

art. 3 din Legea nr. 60/1991 scutea

organizatorii de

adunări

comemorative de

obligația

de a declara în prealabil

ș

i

că

fusese

sancționat

înainte de a

săvârși

chiar

ș

i cea mai

neînsemnată faptă.

hotărâre definitivă

din 5 iunie 2013, Tribunalul Cluj

(„tribunalul”)

a respins recursul formulat de primul reclamant pentru

lipsă

de

temei, din

următoarele

motive

:

„Dacă ignorăm

faptul

că

intonarea imnului Ungariei de ziua

națională

a României nu

este un act foarte inspirat, care poate fi calificat chiar drept

provocare

–

de care

[părțile

interesate] erau

conștiente

când au solicitat sprijinul jandarmilor

–

este

adevărat că,

în

temeiul art. 3 din Legea nr.60/1991

adunările

comemorative nu trebuie declarate. Cu

toate acestea, comemorarea

înseamnă

celebrarea printr-o ceremonie a unui eveniment

important sau a unei persoane importante (mai ales un eveniment trist sau o

persoan

ă

dispărută).

Pentru [primul reclamant]

ș

i [membrii] grupului

său –

care fac parte din

unitatea de secui a batalionului Albert Wass, criminal de

război

condamnat la moarte în

lips

ă

pentru uciderea în 1940 a mai multor persoane

–

crearea Batalionului

Szekel

y

, un

alt grup considerat responsabil de uciderea mai multor persoane în

aceeași perioadă

nu

este un eveniment trist care trebuie comemorat, ci un eveniment fericit care

merită să

fie aniversat; prin urmare, adunarea

publică

pe care

intenționau să

o organizeze nu a

fost o adunare

comemorativă,

ci o adunare care poate fi

caracterizată

ca o

manifestație

,

adunare sau procesiune; pentru fiecare dintre aceste ultime categorii de

adunăr

i

, este

necesar

să

se completeze o

declarație prealabilă,

care constituie o

condiție

obligator

ie

pentru ca [adunarea]

să

se

poată desfășura. Primăria

Cluj-Napoca a declarat

că

nu

ș

i-a

dat acordul pentru organizarea

manifestației

[primului reclamant] în nicio

locație

din

centrul

orașului

Cluj-Napoca, pe motiv

că

acolo se

desfășurau

alte evenimente; ca

urmare, grupul [primului reclamant] a

ieșit

în

stradă

cu steagul secuiesc.

[...]

În

măsura

în care steagul a fost

afișat

[de o

manieră

clar

vizibilă,

iar membrii grupului

erau

conștienți

de faptul

că

Albert Wass era considerat în Transilvania criminal de

război

[...]

[și] ș

tiau

că primăria

Cluj-Napoca nu le-a per

mis

să

organizeze niciun fe

l de

adunare

(manifestație,

adunare sau procesiune) în centrul

orașului,

[tribunalul] nu vede

din ce motive

sancțiunea impusă

[primului reclamant]

ș

i

celorlalți

membri din grup ar

fi

nefondată

.

Potrivit art.

26 alin (1) lit.

a) din Legea nr.

60/1991, constituie

contravenț

ie

organizarea

ș

i

desfășurarea

de

adunări

public nedeclarate, neînregistrate sau interzise.

6

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Procesiunea

,

manifestația

sau adunarea membrilor grupului din care

făcea

parte [primul

reclamant] nu a fost

declarată –

liderul grupului afirmând pe

bună

dreptate

că ședința

publică comemorativă

(...) nu trebuia

declarată;

în plus, era vorba despre [o adunare]

interzisă

de art. 9 lit. a) din Legea nr.60/1991 [...]. În plus,

[ținerea

acestei

adunări]

în

centrul

orașului

nu a fost

autorizată

de

primărie.

De altfel, fiind vorba despre o aduna

re

interzisă

prin lege,

[această

adunare] nu trebuia

autorizată

în niciun alt

loc.”

B.

Sancțiunea aplicată

celui de-al doilea reclamant

ș

i

contestația

sa

în

instanță

doilea reclamant era acuzat de jandarmi

că

a

„organizat [împreună

cu primul

reclamant], în centrul

orașului,

respectiv în

Piața

Unirii din Cluj-Napoca, o

adunare pentru a comemora batalionul

„Szekely”

[ în cursul

căreia]

opt

persoane s-au întâlnit

ș

i au

afișat

steaguri

secuiești,

în pofida faptului

că

această

adunare nu fusese

aprobată

din cauza

organizării,

în

același

loc, a unei

alte

adunări

publice, cu ocazia Zilei

Naționale

a

României”.

Potrivit acestui

proces-verbal, faptele sus

-

menționate

constituiau

contravenție

în temeiul

art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991

ș

i erau

sancționate

în temeiul

art. 26 alin. (2) din

aceeași

lege (infra, pct.

44).

Celui de-al doilea reclamant

i-a fost

aplicată

o

amendă

de 5 000 lei (aproximativ 1 100 EUR)

.

judecătoria

cu o

acțiune

în contencios administrativ împotriva

grupării

de jandarmi

mobilă

,

contestând procesul-verbal de constatare

ș

i

sancționare

a

contravenției

din 1

decembrie 2010. În cadrul acestei

acțiuni,

solicita

instanței,

cu titlu principal,

să

constate nulitatea procesului-verbal

menționat ș

i, cu titlu subsidiar,

să

declare

că

nu era fondat. Solicita, de asemenea

să

fie exonerat de la plata

amenzii.

susținerea contestației

sale, cel de-a doilea reclamant declara

că,

fiind oprit pentru legitimare în

fața

hotelului-restaurant A, aflat pe Strada I.

Maniu,

ș

i nu în

Piața

Unirii,

mențiunile conținute

în procesul-verbal nu

corespundeau

realității.

Pe fond, indica faptul

că,

potrivit art.

3 din Legea

nr. 60/1991,

adunările

comemorative nu necesitau acordul prealabil al

autorităților

locale

ș

i semnala

că,

în scrisoarea sa din 12 octombrie 2010

(supra, pct.

10),

nu solicitase decât sprijinul

autorităților

în vederea bunei

desfășurări

a

adunării

comemorative, nu acordul pentru

desfășurarea

acesteia.

că

un singur steag se afla în posesia unuia

dintre

participanți ș

i

că

nu exista nicio

interdicție legală

de a

deține

un steag

al etnicilor secui.

Adăuga

faptul

că

fusese

sancționat

înainte de începerea

adunării

comemorative

ș

i

că

legea

română

nu

sancționează intenția

de a

organiza o adunare.

ș

i-a extins

acțiunea

prin introducerea unei cereri de

despăgubire

pe motiv de discriminare

bazată

pe originea s

a

etnică,

ca urma

re

a

intervenției

gr

upării

de jandarmi

mobilă

din Cluj-Napoca. În sprijinul cererii

sale, explica, printre altele,

că autoritățile

locale din alte

orașe

nu

solicitaser

ă

7

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

mișcării

de

extremă

dreapta

„Noua Dreaptă” s

ă

declare în prealabil

adunările

comemorative organizate de aceasta

.

hotărârea pronunțată

de

judecătorie

împotriva numitului M.G.B. (infra

,

pct.

40).

La rândul

său,

jandarmeria a depus la dosar imagini, necontestate î

n

ceea ce

privește

realitatea lor, care

fuseseră

înregistrate la momentul opririi

pentru legitimare a reclamantului respectiv, care

fuseseră

vizionate de

judecătorie

.

hotărâre

din 5 decembrie 2012,

judecătoria

a respins

contestația

reclamantului

ș

i a confirmat astfel legalitatea

ș

i temeinicia

procesului-verbal de constatare

ș

i

sancționare

a

contravenției.

judecătoria

observa, pe de o parte,

că

Batalionul Székely,

numit astfel prin referire la persoana lui Albert Wass, al

cărui

comandament

se afla în Ungaria, în Györ, reprezenta o

fracțiune

a

„Gărzii maghiare” ș

i avea

o ideologie

fascistă. Fă

c

ând trimitere la probele depuse la dosar (infra,

pct.

33),

instanța

observa

că

grupul de persoane din care

făcea

part

e

reclamantul fusese oprit pentru legitimare la aproximativ 16:40, atunci când

grupul

ieșea

din hotelul-restaurant A. Observa

că,

la acel moment, unul dintre

membrii grupului arbora un steag cu însemne

secuiești ș

i

că

o

altă persoană

purta o

vestă neagră inscripționată

pe spate

„

Wass Albert szov

” ș

i avea o

b

anderolă

cu

inscripția „

Wass Albert szovetseg

”.

Potrivit

instanței,

purtarea în

public a unor simboluri care

făceau

trimitere la Albert Wass de

către

una

dintre persoanele care

însoțeau reclamanții

implica, pentru

autorități,

necesitatea de a clarifica activitatea grupului constituit de persoanele

interesate

ș

i acele persoane.

36.

Judecătoria

a

hotărât că

s-a stabilit

că

cel de-al doilea reclamant a

săvârșit contravenția prevăzută

la art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991

(infra, pct.

44),

având în vedere

că

a organizat o adunare

publică

cu

încălcarea

scrisorii

primăriei

din 19 octombrie 2010 (supra, pct.

12)

prin care era

informat cu privire la

dispozițiile

art. 5

din Legea nr.

60/1991.

Instanța

observa

că

cel de-al doilea reclamant fusese oprit pentru legitimare la

momentul la care

inițiase ș

i organizase o adunare

interzisă

în temeiul art. 9

lit. a)

din Legea nr.

60/1991. Observa, de asemenea, printre altele,

că

persoana

interesată

era

cunoscută

drept o

persoană

care

„brava”

în cursul

evenimentelor organizate de Ziua

Națională

a României

ș

i

că sancțiunile

care

îi

fuseseră

aplicate anterior, cu alte ocazii, nu

avuseseră

un

„efect educativ”

asupra persoanei sale.

hotărâri,

susținând că judecătoria

nu a examinat natura

adunării

în

cauză,

nici nu a

ț

inut

seama de faptul

că

adunarea nu avusese loc, nici nu a explicat modul în care

faptele imputate prezentau un pericol social care

să poată să

justifice

cuantumul amenzii

.

hotărâre definitivă

din 16 aprilie 2014, tribunalul a respins

recursul

ș

i a confirmat temeinicia

hotărârii pronunțate

în

primă instanță.

A

8

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

hotărât că „simpla afirmație

a [persoanei interesate] cu privire la realitatea

faptelor consemnate în procesul-verbal sau cu privire la o

îndoială

[asupra

aceste fapte] nu [putea] fi

admisă fără probe.”

III. ALTE EVENIMENTE RELEVANTE ÎN

SPEȚĂ

A.

Sancțiunea aplicată

numitului M.G.B. la 1 decembrie 2010

decembrie 2010, la 16:30

ș

i condamnat la plata unei amenzi

contravenționale

de 750 RON (aproximativ 165 EUR) pentru participarea la o adunare

publică

care nu fusese

autorizată,

cu

încălcarea

art. 26

alin. (1)

lit. d)

din Legea

nr. 60/1991.

contestației făcute

de M.G.B., printr-o

hotărâre

din 26

noiembrie 2012,

judecătoria

a anulat procesul-verbal de constatare

ș

i

sancționare

a

contravenției

întocmit împotriva

părții

interesate, precum

ș

i

amenda.

Instanța

a observat

că

M.G. B. fusese

sancționat

pentru

că

participas

e

la o adunare

comemorativă,

dar

că,

potrivit

declarațiilor

martorilor

–

în

speță

reclamanții –

precum

ș

i

înregistrării

video

făcute

la momentul opririi pentru

legitimare, nu avusese loc nicio adunare. A mai observat, de asemenea

că

n

u

a fost probat

că

M.G.B. ar fi refuzat

să

se conformeze ordinului jandarmilor

de a

părăsi

zona.

această hotărâre

a

rămas

definitivă.

B.Ancheta

penală

îndrept

ată

împotriva

reclamanților

după

oprirea pentru legitimare a

reclamanțilo

r

la 1 decembrie 2010, parchetul de pe

lângă judecătorie

a deschis o

anchetă

împotriva acestora

ș

i a celorlalte persoane care îi îns

oțeau,

sub

acuzația

de

utilizare în public de simboluri fasciste, rasiste

ș

i xenofobe

[infracțiune

sancționată

de art.

4 alin.

(2) din

Ordonanța

de

urgență

a Guvernului

nr. 31/2002

–

infra, pct.

45]

ș

i sub

acuzația

de promovare a cultului unor

persoane vinovate de crime împotriva

păcii ș

i omenirii sau de ideologii

fasciste, rasiste sau xenofobe, prin

propagandă, săvârșite

prin orice mijloace

,

în public

[infracțiune sancționată

de art. 5 alin. (1) din

aceeași ordonanță]

.

rezoluție

din 25 februarie 2011, parchetul a dispus neînceperea

urmăririi

penale în ceea ce

privește

cele

două

capete de acuzare pentru toate

persoanele în

cauză.

În decizia sa, parchetul indica faptul

că

ancheta

preliminară efectuată

în

speță

nu a permis

să

se

pună

în

evidență

suspiciuni

plauzibile de

natură să

angajeze

răspunderea penală

a

părților

interesate.

9

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

CADRUL JURIDIC INTERN RELEVANT

44.

Dispozițiile

relevante ale Legii nr.

60/1991 privind organizarea

ș

i

desfășurarea adunărilor

publice

(„Legea

nr.

60/1991”), publicată

în

Monitorul Oficial

din 29 septembrie 2004, în vigoare la momentul faptelor,

prevedeau

următoarele:

CAPITOLUL I

Dispoziții

general

e

Art. 1

„(1)

Libertatea

cetățenilor

de a-

și

exprima opiniile politice, sociale s

au de

altă natură,

de a organiza mitinguri,

demonstrații, manifestații,

procesiuni

ș

i orice alte întruniri

ș

i

de a participa la acestea este ga

rantată

prin lege. Asemenea

activități

se pot realiza

numai

pașnic ș

i

fără

nici un fel de ar

me.

(2)

Adunările

publice

–

mitingur

i

,

demonstrații, manifestații, competiții

sportive,

procesiuni

ș

i altele asemenea

–

, ce

urmează să

se

desfășoare

în

piețe,

pe

că

ile publice

ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai

după

declararea

prealabilă prevăz

ută

de prezenta lege.

[...].

”

Art. 3

„Nu

trebuie declarate în prealabil

adunările

publice al

căror

scop îl constituie

manifestările

cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de

vizite oficiale [...]. În cazul în care organizatorii

adunărilor

publice nesupuse

declarări

i

prealabile

dețin

indicii sau date

că desfășurarea

lor s-ar putea solda cu acte de dezordine

ori

că

ar putea

să ducă

la

manifestări

violente,

[aceștia]

au

obligația să

solicite din timp

primarilor,

unităților

de jandarmi competente [...]

ș

i

poliției

locale sprijin de

specialitate.”

Art. 5

„[...

]

(2) [...] este

interzisă desfășurarea simultană

a

două

sau mai multe

adunări

public

e

distincte, în

același

loc sau pe

aceleași

trasee, indiferent de caracterul

acestora.

”

CAPITOLUL II

Declararea

prealabilă

a

adunărilor

publice

Art. 9

„Sunt

interzise

adunările

publice prin care se

urmărește

:

a) propagarea ideilor totalitare de

natură fascistă, comunistă, rasistă, șovină

sau ale

oricăror organizații

terorist-diversioniste,

defăimarea țării ș

i a

națiunii,

îndemnul la

ură

națională

sau

religioasă,

incitarea la discriminare, la

violență publică ș

i la

manifestăr

i

obscene, contrare bunelor moravuri;

[...]

”

10

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Art. 10

„(1)

Primarul

localității,

la propunerea comisiei de avizare, poate interzice organizarea

adunărilor

publice atunci când:

a)

deține

date de la organele specializate, din care

rezultă că desfășurarea

acestora ar

duce la

încălcarea

prevederilor art. 2;

b) în perioada [în

cauză],

locul

ș

i pe traseele unde acestea ar urm

a

să

se

desfășoare

se

execută lucrări

edilitar-

gospodărești

de amploare;

(2) În termen de

două

zile primarul este obligat

să

comunice organizatorilor decizia

de interzicere, care poate fi

contestată

în

condițiile

Legii contenciosului administrativ

nr. 29/1990 [cu

modificările ulterioare].”

Art. 11

„Decizia

prin care se interzice

desfășurarea adunării

publice se

comunică

în scris

organizatorului, cu

arătarea

motivelor care au determinat-o, în termen de 48 de ore de

la primirea

declarației

scrise.

[...]”

CAPITOLUL III

Obligații

privind organizarea

ș

i

desfășurarea adunărilor

publice

Secțiunea

I

Obligațiile

organizatorilor

ș

i ale participan

ț

ilor la

adunările

publice

Art. 12

„(1)

Organizatorii

adunărilor

publice sunt

obligați:

a)

să

înregistreze

declarațiile

de

desfășurare

a

adunărilor

publice la

unitățile

de

jandarmi competente [...], cu cel

puțin

48 de ore înainte;

[...]

c)

să

asigure un dispozitiv propriu de ordine format din personal purtând însemne

distinctive, stabilite

împreună

cu comandantul

unității

de jandarmi care

asigură măsurile

de ordine

publică.”

Capitolul 5

Sancțiuni

Art. 25

„Încălcarea dispozițiilor

prezentei legi atrage,

după

caz,

răspunderea disciplinară,

contravențională, civilă

sau

penală.”

Art. 26

„(1)

Constituie

contravenții următoarele

fapte [...]:

a) organizarea

ș

i

desfășurarea

de

adunări

publice nedeclarate, neînregistrate sau

interzise;

[...]

11

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

d) participarea la

adunări

publice nedeclarate sau interzise

ș

i urmate de refuzul

părăsirii

locurilor de

desfășurare

a acestora, la

avertizările ș

i

somațiile

organelor de

ordine

făcute

potrivit legii; [...

]

(2)

Contravențiile prevăzute

la alin.

(1) lit.

a)-c) se

sancționează

cu

amendă

de la

1.000 lei la 10.00

0 lei

[...]”.

45.

Dispozițiile

relevante ale

Ordonanței

de

urgență

a Guvernului

nr. 31/2002

privind interzicerea

organizațiilor,

simbolurilor

ș

i faptelor cu

caracter fascist, rasist sau xenofob

ș

i a

promovării

cultului persoanelo

r

vinovate de

săvârșirea

unor

infracțiuni

de genocid contra

umanității ș

i de

crime de

război

sunt redactate

după

cum

urmează:

Art. 4

„(1) Răspândirea,

vânzarea sau

confecțion

are

a de simboluri fasciste, rasiste ori

xenofobe, precum

ș

i

deținerea,

în vederea

răspândirii,

a unor astfel de simboluri se

pedepsesc cu închisoare de la 6 luni

la 5 ani

ș

i interzicerea unor drepturi.

2) Cu

aceeași pedeapsă

se

sancționează ș

i utilizarea în public a simbolurilor fasciste,

rasiste sau xenofobe.

[...]

”

Articolul 5

„(1)

Promovarea cultului persoanelor vinovate de

săvârșirea

unei

infracțiuni

contra

păcii ș

i omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin

propagandă, săvârșită

prin orice mijloace, în public, se

pedepsește

cu închisoare de la

3 luni la 3 a

ni

ș

i interzicerea unor drepturi.

(2) Propaganda

constă

în

răspândirea

în mod sistematic sau în apologia unor idei,

concepții

ori doctrine, cu

intenția

de a convinge

ș

i de a atrage noi

adepți.”

ÎN DREPT

I. CONEXAREA CERERILOR

solicită Curții

conexarea cererilor, având în vedere

similitudinea dintre obiectul acestora.

solicită Curții să

adopte

două

decizii distincte,

întrucât cele

două

cereri nu sunt identice, ci doar similare.

punct.

49.

Ț

inând seama de similitudinea cererilor în ceea ce

privește

obiectul

acestora, Curtea

consideră

oportun

să dispună

conexarea lor (art. 42 § 1 din

Regulamentul

Curții).

II. CU PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE

A ART. 10

Ș

I ART. 11

DIN

CONVENȚIE

12

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

50.

Reclamanții susțin că sancțiuni

le care le-au fost aplicate pentru

organizarea

adunării

comemorative în litigiu din 1 decembrie 2010, care, în

opinia lor, nu necesitau declararea

prealabilă,

au adus atingere dreptului lor

la libertatea de întrunire. Primul reclamant vede, de asemenea, în

sancțiune

a

care i-a fost

aplicată

o atingere

adusă

dreptului

său

la libertatea de exprimare.

Pasajele relevante în

speță

ale art. 10 din

Convenție

sunt redactate

după

cum

urmează:

Articolul 10

„1.

Orice

persoană

are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde

libertatea de opinie

ș

i libertatea de a primi sau de a transmite

informații

ori idei

fără

amestecul

autorităților

publice

ș

i

fără

a

ț

ine seama de frontiere. [...]

libertăți

ce

comportă

îndatoriri

ș

i

responsabilități

poate fi

supusă

unor

formalități, condiții,

restrângeri sau

sancțiuni prevăzute

de lege, care constituie

măsuri

necesare, într-o societate

democratică,

pentru securitatea

națională,

integritate

a

teritorială

sau

siguranță publică, apărarea

ordinii

ș

i prevenirea

infracțiunilor, protecția

sănătății

sau a moralei,

protecția reputației

sau a drepturilor altora pentru a împiedica

divulgarea

de

informații confidențial

e

sau pentru a garanta autoritate

a

ș

i

imparțialitate

a

puterii

judecătorești.

”

Articolul 11

„1.

Orice

persoană

are dreptul la libertatea de întrunire

pașnică

[...]

.

care,

prevăzute

de lege, constituie

măsuri

necesare, într-o societate

democratică,

pentr

u

securitatea n

ațională, siguranță publică, apărarea

ordinii

ș

i prevenirea

infracțiunilor,

protejarea

sănătății

sau a moralei ori pentru

protecția

drepturilor

ș

i

libertăților

altora.

[...]

”

observă că,

pentru

aceleași

fapte, primul

reclamant

invocă două dispoziții

distincte ale

Convenției:

art. 10

ș

i art. 11 din

aceasta. Curtea

acordă importanță

faptului

că,

în

speță,

prin participarea la

adunarea din 1 decembrie 2010, primul reclamant

urmărea

nu doar

exprimarea unei opinii, ci

ș

i

să

o

facă împreună

cu alte persoane (

Primolov

ș

i

alții

împotriva Rusiei

, nr.

17391/06, pct.

91, 12 iunie 2014).

Observă,

d

e

asemenea,

că

partea

interesată

se plânge în principal

că

a fost

sancționată

pentru organizarea unei

adunări paș

nice.

responsabilă

cu încadrarea

juridică

a faptelor cauzei [

Radomilj

a

ș

i

alții

împotriva

Croației

(MC), nr. 37685/10

ș

i nr. 22768/12, pct. 114

ș

i 126,

20 martie 2018], Curtea

consideră că,

în

circumstanțele

cauzei, art.

1

0

constituie

lex generalis

în raport cu art. 11, care este

lex specialis

, astfel încât

nu este necesar

să

se examineze chestiunea separat, din perspectiva art. 10

[

Kuvidrevičius ș

i

alții

împotriva Lituaniei

(MC), nr. 37553/05, pct. 85, CEDO

2015]. Cu toate acestea, va

ț

ine seama de art. 10 atunci când va examina

ș

i va

interpreta art. 11 din

Convenție

(

Djavit An împotriva Turciei

, nr. 20652/92,

pct. 39, CEDO 2003-III,

ș

i

Kudrevičius ș

i

alții

,

citată

anterior, pct. 86).

13

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

A.

Cu privire la admisibilitate

privire la

excepția

Guvernului

întemeiată

pe neepuizare

a

căilor

de atac interne (cererea nr. 71314/13)

invocă,

în primul rând, inadmisibilitatea cererii nr. 71314/13

pentru neepuizarea

căilor

de atac interne, pe motiv

că

primul reclamant nu a

contestat în

justiție

actul emis de

primărie

la 19 octombrie 2010 (supra,

pct.

12)

prin care aceasta îl informa pe cel de-al doilea reclamant

că

adunarea

nu era

autorizată

din cauza

incidenței

în

speță

a art.

5 alin.

(2) din Legea

nr. 60/1991.

răspunde că,

întrucât nu a fost parte la schimbul de

corespondență

dintre cel de-al doilea reclamant

ș

i

primărie,

nu era

îndreptăți

t

să

conteste scrisoarea acesteia.

Reamintește că

nu a trimis

niciodată

o

scrisoare

primăriei ș

i

că

nu a primit

niciodată

o copie a scrisorii din 19

octombrie 2010

a

căilor

de atac interne, astfel cum au fost stabilite în cauzele

Vučković ș

i

alții

împotriva Serbiei

[(excepție preliminară)

(MC), 17153/11

ș

i alte 29 cereri,

pct. 69-77, 25 martie 2014]

ș

i

Gherghina împotriva României

[(MC) (dec.),

nr. 42219/07, pct. 83-89, 9 iulie 2015].

observă că corespondența

dintre

primărie ș

i cel de-al doilea

reclamant se referea la cererea sa de

susținere

pentru organizarea

adunării

comemorative din 1 decembrie 2010 (supra, pct.

10).

Or, primul reclamant nu

a fost parte la

această corespondență ș

i nu s-a probat în

fața Curții că

scrisoarea din 19 octombrie 2010 a fost

comunicată

primului reclamant de

către

autoritatea

emitentă.

observă că

primul reclamant nu

denunță

refuzu

l

autorităților naționale

de a acorda sprijinul logistic necesar pentru organizarea

adunării

comemorative programate pentru 1 decembrie 2010. Reclamantul

respectiv se plânge de pretinsa atingere

adusă

dreptului

său

la libertatea de

întrunire prin amenda

aplicată

la 1 decembrie 2010. Or, Curtea

observă că

primul reclamant a contestat în

fața autorităților

judiciare române legalitatea

ș

i temeinicia amenzii în

cauză

(supra, pct.

24-

27),

astfel încât, având în vedere

modul în care a formulat

capătul

de cerere în

fața Curții,

partea

interesată

a

epuizat

căile

de atac interne pe care le avea l

a

dispoziție.

excepția

Guvernului

.

privire la

excepția

Guvernului

întemeiată

pe nerespectarea

termenului de

ș

ase luni (cererea nr. 68028/14)

susține

în continuare

că

cererea

introductivă

nr. 68028/14

este

inadmisibilă

pentru tardivitate. În opinia sa, cel de-al doilea reclamant ar

fi trebuit

să

sesizeze Curtea în termen de

ș

ase luni de la

hotărârea

din 19

14

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

martie 2012 de respingere a

contestației

sale împotriva actului emis de

primăria

Cluj-Napoca (supra, pct.

16).

susține că

scrisoarea

primăriei

din 19

octombrie 2010 (supra, pct.

12)

nu constituia o decizie privind refuzul de a

autoriza adunarea

comemorativă,

pe motiv

că

art. 3 din Legea nr. 60/1991 nu

impunea declararea

prealabilă

a acestui tip de adunare. Mai

adaugă că,

în

scrisoarea sa

adresată

primarului (supra, pct.

10),

solicita

autorităților să

ofer

e

un simplu cadru pentru acest eveniment, nu o

autorizație

pentru organizarea

sa. Acesta

consideră că

procedura la care se

referă

Guvernul nu constituia o

cale de atac care trebuia

epuizată ș

i

că,

prin urmare, nu ar trebui

luată

în

considerare pentru stabilirea punctului de plecare al perioadei de

ș

ase luni.

jurisprudența

sa în materie de calcul al termenului de

ș

ase luni [a se vedea, de

exemplu,

Sabri

Güneș

împotriva Turciei

(MC), nr. 27396/06, pct. 39-42, 29

iunie 2012]. În general, termenul de

ș

ase luni începe

să curgă

de la data

deciziei definitive

pronunțate

în cadrul procesului de epuizare a

căilor

de atac

interne [

Fernie împotriva Regatului Unit

(dec.), nr.

14881/04, 5 ianuarie

2006]. Curtea

reamintește,

de asemenea,

că

art. 35 § 1 din

Convenție

nu ar

putea fi interpretat într-un mod care ar pretinde unui reclamant

să

sesizez

e

Curtea cu privire la

capătul său

de cerere, înainte ca

situația

privind problema

în

cauză să

nu fi

făcut

obiectul unei decizii definitive la nivel intern [

Varnava

ș

i

alții

împotriva Turciei

(MC), nr. 16064/90

ș

i alte 8 cereri, pct. 157, CEDO

2009].

observă că

cel de-al doilea reclamant a

denunțat

în

fața

sa o

atingere

adusă

dreptului

său

la libertatea de întrunire ca urmare a

sancțiunii

care i-a fost

aplicată

la 1 decembrie 2010.

Capătul său

de cerere nu

privește

refuzul

autorităților național

e de a-i acorda sprijinul logistic necesar pentru

organizarea

adunării

comemorative programate pentru 1 decembrie 2010,

aspect care a

făcut

obiectul schimbului de

corespondență

dintre acesta

ș

i

primărie

(supra, pct.

10-

16).

În

măsura

în care cel de-al doilea reclamant

consideră că

amenda

aplicată

constituie o

ingerință

în dreptul

său

la libertatea

de întrunire, Curtea

observă că

partea

interesată

a contestat

această amendă

în

fața instanțelor naționale,

care altfel îi era

deschisă

în temeiul dreptului

intern (supra, pct.

29-

38).

consecință,

Curtea

consideră că acțiunea

prin care se

urmărea

obținerea

unei

despăgubiri

efective pentru

capătul

de cerere cu care a fost

sesizată ș

i care trebuie

luată

în considerare pentru a stabili momentul de la

care începe

să curgă

termenul de

ș

ase luni este, în

speță,

contestarea

procesului-verbal de constatare

ș

i

sancționare

a

contravenției. Această

procedură

în contencios administrativ s-a încheiat prin

hotărârea definitivă

a

tribunalului din 16 aprilie 2014 (supra, pct.

38).

Cel de-al doilea reclamant a

sesizat Curtea la 6 octombrie 2014

ș

i a respectat

așadar

termenul de

ș

ase lun

i

prevăzut

la art. 35 § 1 di

n

Convenție.

excepția

Guvernului

.

15

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

motive de inadmisibilitat

e

reamintește că

art. 11 din

Convenție

nu

protejează

decât dreptul

la libertatea de

„întrunire pașnică”. Această noțiune

nu

acoperă manifestațiile

ale

căror

organizatori

ș

i

participanți

au

intenții

violente (

Kudrevičius ș

i

alți

i

,

citată

anterior, pct.

,

ș

i

Stankov

ș

i Org

anizația Macedoneană unită

Ilinden împotriva Bulgariei

, nr.

29221/95

ș

i nr.

29225/95, pct.

77, CEDO

2001 IX).

speță,

Curtea

consideră că

nu

există

nicio

probă că reclamanții,

care

erau

implicați

în organizarea

adunării

comemorative, ar fi avut

intenții

violente. În plus, nu s-a contestat în cadrul procedurii interne

că reclamanții

aveau

intenția să

organizeze o adunare

pașnică, ș

i în niciun moment

părțile

interesate nu au fost acuzate de acte de

violență

sau de

intenții

violente

specifice. În

consecință,

art. 11 din

Convenție

se

aplică

în

speță.

că

acest

capăt

de cerere, privitor la ambele cereri, nu este

în mod

vădit

nefondat, nici inadmisibil pentru vreun alt motiv

prevăz

u

t de

art. 35 § 3 lit. a) din

Convenție,

Curtea îl

declară

admisibil.

B.Cu privire la fond

părților

a) Guvernul

indică

faptul

că sancțiunile

aplicate

reclamanților

erau legale

ș

i

că

erau justificate de art. 5 alin. (2)

ș

i de art. 9 din Legea nr. 60/1991 (supra,

pct.

44).

măsurile

luate pentru a împiedica

desfășurarea

adunării

comemorative planificate de

reclamanți urmăreau

o serie de scop

uri

legitime:

protecția

ordinii publice

ș

i prevenirea

tulburării

ordinii publice, în

contextul

organizării

mai multor

adunări

publice în

același

timp

ș

i în

acelaș

i

loc. Acesta

explică

faptul

că

scopul

urmărit

de art.

5 alin.

(2) din Legea

nr. 60/1991

este acela de a evita eventuale

dificultăți

care ar decurge din

organizarea, în mod concomitent, a mai multor

manifestații

publice

ș

i

că

nu

constituia o

interdicție absolută

de a organiza o adunare.

Precizează că

aceast

ă

dispoziție

privea orice tip de adunare, inclusiv pe cele cu caracter

comemorativ,

prevăzute

la art. 3 din Legea nr. 60/1991, prec

um

ș

i pe cele

cu

caracter comercial

.

susține că instanțele naționale

au respins contesta

ț

ia primului

reclamant împotriva procesului-verbal de constatare

ș

i

sancționare

a

contravenției făcând

referire la art.

5

ș

i art.

9 din Legea nr.

60/1991

ș

i

că,

având în vedere

că

reclamantul respectiv considera

că

actul adoptat de

autoritățile

locale la 19 octombrie 2010 era ilegal, acesta ar fi trebuit

să

îl

conteste în

instanță,

nu

să

îl

nesocotească

prin

acțiunile

sale.

susține că instanțele

interne au examinat

plângerea

introdusă

de cel de-al doilea reclamant

ș

i au confirmat legalitatea

16

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

ș

i temeinicia

sancțiunii

aplicate. Potrivit Guvernului, din probele depuse la

dosar

reieșea că

cel de-al doilea reclamant

ș

i

ceilalți participanți

la adunarea

în

cauză fuseseră opriți

pentru legitimare

ș

i

sancționați

de

autorități

în

momentul în care

aceștia

deja

începuseră să își desfășoare

activitatea,

utilizând simboluri interzise de legea care face referire la criminalul de

război

Albert Wass. Amenda

aplicată

celui de-al doilea reclamant fusese, de

asemenea, justific

ată

de

reputația

persoanei interesate,

cunoscută

pentru

acțiunile

de

bravadă

la

sărbătorile naționale ș

i

față

de simboluri ale României,

care

fuseseră

relatate de

presă ș

i, de asemenea

,

făcuseră

obiectul unor dosare

judiciare distincte.

sfârșit,

Guvernul

afirmă că

statele pot impune

măsuri

rezonabile

ș

i

adecvate pentru a asigura

desfășurarea pașnică

a unor

manifestații

legale, cum

ar fi

obligația

de a declara în prealabil

adunările.

b)

Reclamanț

ii

i. Argumentele primului reclamant

susține că,

atunci când au interpretat

noțiunea

„comemorare”, instanțele naționale

au

adăugat

un calificativ care nu

figurează

în

definiția dată

de

dicționarul

limbii române

–

în

speță

termenu

l

„tristă”,

pentru a caracteriza evenimentul care poate fi comemorat

– ș

i

că

au

recurs la o interpretare

arbitrară

a acestei

noțiuni

pentru a justifica necesitatea

obținerii

unei

autorizări

prealabile.

susține că

faptele care îi erau

reproșate

erau

aceleași

cu

cele imputate celui de-al doilea reclamant

ș

i

că

fusese

totuși sancționat

cu o

amendă

de

două

ori mai mare decât amenda

aplicată

celuilalt reclamant,

fără

nicio justificare pentru o asemenea

diferență.

ii. Argumentele celui de-al doilea reclamant

către forțele

de ordine, precum

ș

i a

însoțitorilor săi,

a avut loc cu mult înainte

de începutul

adunării

comemorative, într-un alt loc decât cel ales pentru

adunare

ș

i înainte de ora

prevăzută

pentru

desfășurarea

acesteia. Or, potrivit

acestuia, legea nu prevedea aplicarea unei

sancțiuni

pentru

intenția

de a

organiza o adunare.

menționează,

de asemenea, faptul

că primăria

își

exprimase dezacordul

față

de organizarea

adunării

comemorative în

general, în orice loc situat în centrul

orașului.

Or, legea

română

nu prevedea

interzicerea

adunării

ca urmare a

sărbătoririi

Zilei

Naționale

din 1 decembrie.

Astfel,

cetățenii

ar trebui

să aibă

dreptul de a-

și

exprima în mod liber opiniile,

altele decât cele legate de

sărbătoarea națională,

în

spațiul

public, în ziua

respectivă

.

sfârșit,

cel de-al doilea reclamant conside

ră că sancțiunea aplicată

nu era în niciun caz

justificată.

În

această privință, arată că

scrisoarea

17

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

primăriei

din 19 octombrie 2010 (supra, pct.

12)

nu

menționa că

adunarea

comemorativă

pe care

intenționa să

o organizeze era

contrară

art. 9 din Legea

nr. 60/1991.

În ceea ce

privește

propriul comportament,

arată

faptul

că

pronunțarea condamnărilor menționate

de Guvern s-a produs

după

aplicarea

sancțiunii

în litigiu

ș

i cons

ideră că

acestea nu sunt relevante în

speță.

iii. Argumentele comune ale celor doi

reclamanț

i

78.

Reclamanții susțin că,

având în vedere natura

pașnică

a

adunării

comemorative, nu existase nicio

amenințare

la adresa ordinii publice sau a

securității naționale

.

79.

Susțin că instanțele naționale

au procedat incorect la apropiere între

„Batalionul

Szekely

”,

pe de o parte,

ș

i o

formațiune fascistă ș

i persoana lui

Albert Wass, pe de

altă

parte, apropiere care, potrivit acestora, nu

corespundea în niciun fel

intențiilor

lor

ș

i ale celor care

intenționau să

participe la adunarea

comemorativă

în

cauză.

80.

Reclamanții susțin că

evenimentele autorizate în prealabil de

primări

e

să aibă

loc în

Piața

Unirii (supra, pct.

8)

aveau un caracter comercial, astfel

încât, în opinia lor, nu intrau în domeniul de aplicare al Legii nr. 60/1991

ș

i,

prin urmare, nu puteau împiedica organizarea unei

adunări

comemorative.

sfârșit, reclamanții invocă

neînceperea

urmăririi

penale

dispusă

de

pachet

ș

i

semnalează

faptul

că,

printr-o

hotărâre

din 26 noiembrie 2012,

judecătoria

a anulat

sancțiunea

aplica

tă

lui M.G.B. în

același

context factual

(supra, pct.

40

ș

i

43).

Curții

a) Cu

privire la

existența

unei

ingerinț

e

observă că reclamanții intenționaseră să

organizeze o adunare

comemorativă

la 1 decembrie 2010. În ziua

respectivă,

în timp ce se aflau în

sectorul

prevăzut

pentru

desfășurarea

respectivului eveniment, persoanele

interesate au fost oprite pentru legitimare de

forțele

de ordine

ș

i astfel

împiedicate

să

organizeze respectiva adunare

ș

i li s-au aplicat, de asemenea,

amenzi de

către

jandarmi pentru

că organizaseră

adunarea în litigiu (supra,

pct.

21-

23

ș

i

28).

intervenția autorităților,

care au împiedicat

desfășurarea adunării

comemorative în

cauză,

precum

ș

i

sancțiunile

aplicate

reclamanților,

în opinia

Curții, există

o

ingerință

în exercitarea de

către părțile

interesate a dreptului lor la libertatea de întrunire, în sensul art.

11 din

Convenție.

ingerință implică

o

încălcare

a acestei

dispoziții,

cu

excepția

cazului în care se

stabilește că

era

„prevăzută

de

lege”, că urmărea

unul sau

mai multe scopuri legitime în lumina paragrafului al doilea al art. 11

ș

i

că

era

„necesară

într-o societate

democratică”

pentru a atinge acest scop sau aceste

18

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

scopuri (a se vedea, de exemplu,

Kudrevičius ș

i

alți

i

,

citată

anterior, pct. 102

,

ș

i

Djavit An

, anterior, pct. 63).

b) Cu

privire la întrebarea

dacă ingerința

era

„prevăzută

de

lege”

reamintește jurisprudența

sa, potrivit

căreia

cuvintele

„prevăzută

de

lege”

care

figurează

la art. 8

–

11 din

Convenție

impun nu doar

ca

măsura incriminată să aibă

o

bază

în dreptul intern, ci

vizează totodată

calitatea legii în

cauză:

astfel, aceasta trebuie

să

fie

accesibilă justițiabilului

ș

i

previzibilă

în efectele ei [a se vedea, între altele,

Rotaru împotriva

României

(MC), nr.

28341/95, pct.

52, CEDO 2000-V,

ș

i

Sindicatul

„Păstorul

cel

Bun”

împotriva României

(MC), nr. 2330/09, pct. 153, CEDO

2013].

considerată „lege”

decât o

normă formulată

cu

suficientă

precizie pentru a permite

cetățeanului să își

reglementeze conduit

a;

acesta trebuie

să

fie în

măsură –

apelând la nevoie la consiliere de specialitate

în materie

– să prevadă,

într-un grad rezonabil în

circumstanțele

cauzei,

consecințele

pe care o

anumită faptă

le poate avea (a se vedea, de exemplu,

Djavit An

,

citată

anterior, pct. 65).

87.

Funcția decizională acordată instanțelor naționale servește

tocmai la

îndepărtarea

îndoielilor ce ar putea exista în

privința interpretării

normelor;

competența Curții

de a verifica respectarea dreptului intern este

așadar

limitată,

întrucât interpretarea

legislației

interne revine, în primul rând,

autorităților naționale,

în special

judecătoriilor,

tribunalelor

ș

i

curților

de apel.

În plus, nivelul de precizie impus de

legislația internă –

care în niciun caz

nu

poate

să prevadă

toate ipotezele

–

depinde într-o mare

măsură

de

conținutu

l

instrumentului respectiv, de domeniul pe care este menit

să

îl reglementeze,

precum

ș

i de

numărul ș

i statutul persoanelor

cărora

li se

adresează

(

Kudrevičius ș

i

alții

,

citată

anterior, pct. 110,

ș

i

jurisprudența citată

acolo).

constată că,

în

speță, autoritățile

au furnizat mai multe motive

pentru a justifica amenzile aplicate

reclamanților.

Astfel, în procesele-verbale

de constatare

ș

i

sancționare

a

contravențiilor, reclamanților

li se

reproșa

faptul

că

organiz

aseră

o adunare

comemorativă deși fuseseră informați

despr

e

desfășurarea

unei alte

adunări

publice în

același

loc

ș

i în

același

timp (supra,

pct.

23

ș

i

28).

În continuare,

instanțele naționale

au confirmat procesele-

verbale de constatare

ș

i

sancționare

a

contravențiilor, menționând

în

acelaș

i

timp

că

adunarea

comemorativă

nu putea avea loc pe motiv

că

nu fusese

autorizată

(supra, pct.

27),

că două adunări

publice nu se puteau

desfășura

în

același

loc în

același

timp, indiferent de caracterul lor,

ș

i

că,

având în vedere

evenimentul comemorat, adunarea în litigiu era, prin natura sa,

interzisă

prin

lege (supra, pct.

27

ș

i

36).

observă că

toate aceste motive figurau în dreptul intern, mai

precis la art. 5 alin. (2), art. 9 alin. (1) lit. a)

ș

i art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 60/1991,

care au fost

menționate

în deciziile

pronunțate

de ins

tanțel

e

naționale

(supra, pct.

23,

27,

28,

36

ș

i

44).

Legea în

discuție

fiind

publicată

în

19

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Monitorul Oficial

(supra, pct.

44),

conținutul

acestor articole era disponibil

oricărei

persoane care

intenționa să

organizeze o adunare

publică.

căruia

dreptul

intern nu impunea autorizarea

prealabilă

a

adunărilor

comemorative, astfe

l

încât unul dintre motivele invocate de

instanțele naționale

pentru a justifica

sancțiunea

care i-a fost apli

cată, ș

i anume lipsa unei

autorizări

a

adunării

(supra, pct.

73),

nu era

prevăzut

de lege. Curtea

observă

în

această privință

că,

potrivit textului art. 3 din Legea nr. 60/1991 (supra, pct.

44),

nu trebuia ca

adunările

comemorative

să facă

obiectul unei

autorizări

prealabile din partea

autorităților

locale. De altfel, acest element a fost, de asemenea, observat de

tribunal (supra, pct.

27).

În mod similar, în

observațiile

sale, Guvernul nu a

menționat că adunările

comemorative necesitau o autorizare

prealabilă.

Prin

urmare, Curtea nu poate considera

că

acest motiv ar putea constitui un temei

juridic al

ingerinței denunțate

de primul reclamant. Cu toate acestea, în opinia

Curții,

celelalte motive

prevăzute

la art. 5 alin. (2)

ș

i art. 9 alin. (1) lit. a) di

n

Legea nr. 60/1991

(și

anume organizarea unei alte

adunări

publice în

același

loc

ș

i în

același

timp

ș

i faptul

că

natura evenimentului comemorat

făcea

ca

adunarea

să

fie

interzisă) oferă

un temei legal acestei

ingerințe

(supra, pct.

88

ș

i

89).

cu privire la caracterul previzibil al temeiului legal al

condamnării

sale la

plata amenzii

contravenționale:

partea

interesată susține

în special

că

a fost

sancționată

pentru

„intenția”

de a organiza o adunare

ș

i de a participa la

aceasta,

ipoteză

care nu era

acoperită

de lege (supra, pct

.

75).

observă că

cel de-al doilea reclamant a fost

sancționat

în temeiul art.

26 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 60/1991, potrivit

căruia

constituie

contravenții „organizarea ș

i

desfășurarea

de

adunări

publice

nedeclarate, neînregistrate sau

interzise”,

pentru

că

organizase o adunare

interzisă ș

i participase la aceasta. Or, potrivit procesului-verbal de constatare

ș

i

sancționare

a

contravenției

întocmit împotriva acestui reclamant (supra,

pct.

28),

acestuia din

urmă

i se

reproșa

faptul

că

a

„organizat”

o adunare

comemorativă.

Pe baza probelor depuse la dosar, între care o înregistrare

video,

instanțele naționale

au considerat ca stabilit faptul

că

reclamantul

respectiv fusese oprit pentru legitimare la

ieșirea

din hotelul-restaurant A.,

împreună

cu celelalte persoane din grupul

său

(supra, pct.

33

ș

i

35),

în

momentul în care

intenționa să

se

pregătească

pentru adunarea

comemorativă,

ș

i au considerat

că

reclamantul urma

așadar să

organizeze adunarea (supra

,

pct.

36).

că noțiunea „organizare”

care

figurează

la art.

26

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 se putea preta la diferite

interpretări.

Cu

toate acestea, întrucât este probabil ca

activități

foarte diferite

să

fie incluse

în

această noțiune,

ar fi nerealist

să

se

aștepte

ca legiuitorul

național să

întocmească

o

listă exhaustivă.

În plus, prin

însăși

natura lor,

activitățile

d

e

organizare a unei

adunări

sunt în mod necesar anterioare în timp

față

d

e

20

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

momentul efectiv al d

esfășurării adunării

planificate. Prin urmare, Curtea

consideră că

modul de formulare a art.

26 alin.

(1) lit.

a) din Legea

nr. 60/1991

răspunde cerințelor

calitative care decurg din

jurisprudența

sa.

păr

ere

că

interpretarea acestei

dispoziții

de

către

instanțele

interne în

speță

nu a fost nici

arbitrară,

nici

imprevizibilă ș

i

că

cel

de-al doilea reclamant putea prevedea, în mod rezonabil în

circumstanțele

cauzei,

că acțiunile

sale ar putea intra în sfera

noțiunii „organizare” ș

i, prin

urmare,

să impună

aplicarea art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991.

consideră că

trebuie

să diferențieze

cauza

reclamanților

de cauza M.G.B, la care

aceștia

fac referire (supra, pct.

81).

Potrivit documentelor puse la

dispoziția

sa, M.G.B. fusese

inițial sancționat

pentru

că

a

„participat”

la o adunare

publică nedeclarată, neînregistrată

sau

inter

zisă – situație reglementată

de art.

26 alin.

(1) lit.

d) din Legea

nr. 60/1991, nu pentru organizarea unei astfel de

adunări

(supra, pct.

39

ș

i

40).

Aspectul diferit al cauzei care îi

privește

pe

reclamanți

este justificat de

calitățile

respective distincte ale

părților

interesate din evenimentele din 1

decembrie 2010

.

consideră că ingerința

în

exercitarea de

către reclamanți

a dreptului la libertatea de întrunire era

„prevăzută

de

lege”,

în sensul art. 11 § 2 din

Convenție.

măsura

în care

reclamanții contestă justețea

concluziilor

autorităților

naționale

potrivit

cărora

art. 5 alin. (2)

ș

i art. 9 din Legea nr. 60/1991 erau

aplicabile faptelor

speței,

Curtea

consideră că

acest aspect trebuie

să

fie

abordat în cadrul

examinării necesității

într-o societate

democratică,

în sensul

art. 11 § 2 din

Convenție,

a

ingerinței

în exercitarea de

către părțile

interesate

a dreptului lor la libertatea de întrunire [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Stankov

ș

i

Organizația Macedoneană Unită

Ilinden

,

citată

anterior, pct

.

82; supra,

pct.

103

–

117).

c) Cu

privire la scopul

ingerințe

i

reamintește că

lista

excepțiilor

de la dreptul la libertatea de

întrunire enumerate la art. 11 din

Convenție

este

limitativă.

Definirea acestor

excepții

este în mod necesar

restrictivă ș

i impune o interpretare

restrictivă

(

Sidiropoulos

ș

i

alții

împotriva Greciei

, 10 iulie 1998, pct. 38,

Culegere de

hotărâri ș

i decizii

, 1998-IV).

că

ingerința denunțată

de

reclamanți urmărea

nu doar concilierea dreptului la

libertatea de întrunire

ș

i drepturile

ș

i interesele juridice (inclusiv libertatea de

circulație)

ale altora, ci mai ales

apărarea

ordinii

ș

i prevenirea

infracțiunilor.

21

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

d) Cu

privire la necesitatea

ingerinței

într-o societate

democratică

i. Principii generale

Curte în

hotărârea

Kudrevičius ș

i

alții

(citată

anterior, pct. 142-146):

„142.

Libertatea de întrunire

pașnică,

una dintre bazele unei

societăți

democratic

e,

este

însoțită

de un

număr

de

excepții

care

necesită

o interpretare

strictă,

iar necesitatea

de a o restrânge trebuie

să

fie

stabilită

în mod

convingător.

Atunci când

examinea

ză

dacă

restrângerile aplicate drepturilor

ș

i

libertăților

garantate de

Convenție

pot fi

considerate «necesare într-o socie

tate

democratică»,

statele contractant

e

beneficiază

de

o

anumită marjă

de apreciere,

însă

aceasta nu este

nelimitată

[

Barraco (împotriva

Franțe

i

, nr. 31684/05, pct. 42, 5 martie 2009)]. De altfel, este de

competența Curții să

se

pronunțe

definitiv asupra

compatibilității

acelei restrânger

i cu

Convenția

ș

i face as

ta

în cadrul aprecierii

circumstanțelor

cauzei [

Osmani

ș

i

alții

împotriva Fostei Republici

Iugoslave a Macedoniei

(dec.), nr. 50841/99, CEDO 2001-X,

ș

i

Galstyan

(

împotriva

Armeniei

, nr. 26986/03, pct. 114, 15 noiembrie 2007)].

își exercită

controlul, Curtea nu are sarcina

să

se substituie

instanțelor

interne competente, ci

să

verifice din perspectiva art. 11 deciziile pe care

acestea le-au

pronunțat.

Nu re

zultă că

trebuie

să

se limiteze la a verifica

dacă

statul pârât

a

făcut

uz de

această competență

cu

bună

-

credință,

cu

atenție ș

i în mod rezonabil:

trebuie

să

analizeze

ingerința

în litigiu prin prisma ansamblului cauzei pentru a decide,

după

ce a stabilit

că

aceasta

urmărea

un «scop legitim»,

dacă răspundea

unei «nevoi

sociale imperioase»

ș

i, în special,

dacă

era

proporțională

cu scopul

urmărit ș

i

dacă

motivele invocate de

autoritățile naționale

pentru a o justifica erau «relevante

ș

i

suficiente» [

Coster împotriva Regatului Unit

(MC), nr. 24876/94, pct. 104, 18 ianuarie

2001;

Achouguian împotriva Armeniei

(MC), nr. 33268/03, pct. 89, 17 iulie 2008;

S.

ș

i

Marper împotriva Regatului Unit

(MC), nr.

30562/04

ș

i 30566/04, pct.

101, CEDO

2008;

Barrac

o

,

citată

anterior, pct.

42,

ș

i

Kasparov

ș

i

alții

(

împotriva Rusiei

,

nr. 21613/07,

pct. 86,

3 octombrie 2013)]. Astfel, Curtea trebuie

să

se

convingă că

autoritățile naționale

au aplicat norme conforme cu principiile consacrate la art. 11

ș

i,

în plus, în baza unei aprecieri acceptabile a faptelor relevante [

Rai

ș

i Evans

(

împotriva

Regatului Unit

(dec.), nr. 26258/07

ș

i 26255/07, 17 noiembrie 2009),

ș

i

Gün

ș

i

alții

(

împotriva Turciei

, nr.

8029/07, pct.

75, 18 iunie 2013); a se vedea, de asemenea,

Partidul Comunist Unificat din Turcia

ș

i

alții

împotriva Turciei

, 30 ianuarie 1998,

pct. 47,

Culegere

1998-I,

ș

i

Gerger împotriva Turciei

(MC), nr. 24919/94, pct. 46, 8

iulie 1999].

144.

Proporționalitatea necesită

punerea în

balanță

a imperativelor scopurilor

enumerate la art. 11 § 2 cu cele ale liberei

exprimări

prin cuvinte, gesturi sau chiar

tăcere

a opiniilor persoanelor întrunite în

stradă

sau în alte

spații

publice [

Osmani

ș

i

alții

,

decizie

citată

anterior,

Skiba

(

împotriva Poloniei

(dec.), nr. 10659/03, 7 iulie 2009),

Fáber

(

împotriva Ungariei

, nr.

40721/08, pct.

41, 24 iulie 2012),

ș

i

Taranenk

o

(

împotriva Rusiei

, nr. 19554/05, pct. 65, 15 mai 2014)].

garantată

de art.

11 din

Convenție protejează,

de

asemenea,

demonstrațiile

care ar putea deranja

sau

nemulțumi

persoanele opuse ideilor

sau

revendicărilor

pe care doresc

să

le promoveze (

Stankov

ș

i

Organizați

a

Macedoneană Unită

Ilinden

,

citată

anterior, pct. 86

).

Măsurile

care

afectează

libertatea

de întrunire

ș

i de exprimare, în afara cazurilor de instig

are la

violență

sau de resping

ere

a principiilor democratice

–

oricât de

ș

ocante

ș

i inacceptabile pot

părea

în opinia

autorităților

anumite puncte de vedere sau expresii folosite

–

fac un deserviciu

democrației,

ba chiar adeseori o pun în pericol [

Güneri

ș

i

alții

împotriva Turciei

,

22

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

nr. 42853/9

8

ș

i alte 2 cereri, pct. 76, 12 iulie 2005,

Sergey Kuznetsov

(

împotriva Rusie

i

,

nr. 10877/04, pct. 45, 23 octombrie 2008,

Alekseyev

(

împotriva Rusiei

, nr. 4916/07

ș

i

alte 2 cereri, pct. 80, 21 octombrie 2010),

Fáber

(citată

anterior), pct. 37,

Gün

ș

i

alții

(citată

anterior), pct. 70,

ș

i

Taranenko

(citată

anterior), pct. 67].

ș

i severitatea pedepselor aplicate sunt, de asemenea, elemente care trebuie

luate în considerare la aprecierea

proporționalității ingeri

nței

în raport cu scopul pe care

îl

urmărește

[

Öztürk împotriva Turciei

(MC), nr. 22479/93, pct. 70, CEDO 1999-VI,

Osmani

ș

i

alții

, decizie

citată

anterior,

ș

i

Gün

ș

i

alții

,

citată

anterior, pct. 82].

Sancțiunile

care au caracter penal necesit

ă

o justificare

specială

(

Rai

ș

i Evans

, decizie

citată

anterior).

[...]

”

ii. Aplicarea acestor principii în

speță

observă că reclamanții

au fost

sancționați

în temeiul art.

26 alin.

(1) lit.

a) din Legea nr.

60/1991, potrivit

căruia

constituie

contravenții „organizarea

ș

i

desfășurarea

de

adunări

publice

nedeclarate, neînregistrate sau

interzise”

(supra, pct.

44),

pentru organizarea

unei

adunări

interzise. Chiar

dacă

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, care

interzice organizarea

simultană

a

două adunări

publice distincte în

același

loc,

nu a fost

menționat

în mod expres în textul proceselor-verbale de constatare

ș

i

sancționare

a cont

ravențiilor,

din acestea reiese

că

adunarea

organizată

d

e

reclamanți încălca

acest text de lege (supra, pct.

23

ș

i

28).

În cadrul

examinării legalității

ș

i temeiniciei acestor procese-verbale, pe

lângă

motivel

e

menționate

în acestea,

instanțele naționale

au indicat în cazul celor doi

reclamanți că această

adunare era

contrară

art. 9

din Legea nr.

60/1991,

dispoziție

care interzice organizarea de

adunări

publice care

urmăresc,

printre

altele, propagarea ideilor de

natură fascistă ș

i/sau

șovină, defăimarea țării ș

i

a

națiunii ș

i incitarea la

ură națională

(supra, pct.

27,

36

ș

i

90

in fine

).

jurisprudenței Curții,

o

instanță superioară

sau

supremă

poate,

în anumite cazuri,

să

anuleze

încălcarea inițială

a unei clauze a

Convenției:

acesta este exact motivul

existenței

normei de a epuiza

căile

de atac interne,

prevăzută

la art.

35 §

1 din

Convenție

[

Organizația Macedoneană Unită

Ilinden

–

PIRIN

ș

i

alții

împotriva Bulgariei (nr. 2)

, nr. 41561/07

ș

i 20972/08,

pct. 80, 18 octombrie 2011,

ș

i

Okkalı

împotriva Turciei

, nr. 52067/99, pct. 77,

CEDO 2006 XII (extrase)]. În

consecință,

Curtea va examina motivele

speciale invocate de

autoritățile naționale

pentru a justifica

ingerința.

)

Motivele invocate pentru a justifica

ingerinț

a

‒

Imposibilitatea de a organiza simultan

ș

i în

același

loc

adunări

public

e

observă că,

pentru a justifica

sancțiunile

aplicate

reclamanților, autoritățile naționale

au

menționat

în procesele-verbale d

e

constatare

ș

i

sancți

onare a

contravențiilor că părțile

interesate

organizaseră

o

adunare în pofida faptului

că

aceasta nu fusese

aprobată

din cauza

desfășurării,

în

același

loc, a unei alte

adunări

publice. Acest motiv,

prevăzut

23

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, a fost ulterior confirmat de

instanțele

interne.

observă că

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 face parte

dintre

dispozițiile

generale adoptate de legiuitorul român pentru organizarea

oricărei adunări

publice, indiferent de caracterul acesteia. Acest text de lege

precizează

cu claritate

că adunările

publice nu pot avea loc în

același

timp

ș

i

în

același

loc,

rațiunea

fiind aceea de a preveni eventuale

dificultăți

care ar

decurge din organizarea

concomitentă

a mai multor ma

nifestații

(supra,

pct.

99

). În opinia

Curții,

este vorba despre o

interdicție

cu un

conținut

neutru.

legislații

care

urmărește să păstreze

un echilibru între

aceste interese concurente

ț

ine, în opinia

Curții,

de marja de apreciere a

statelor:

reglementările

de acest tip în materie de organizare de

manifestații

publice nu

intră

în sine în conflict cu principiile consacrate la art. 11, întrucât

nu constituie o restrângere

disimulată

a

libertății

de întrunire

pașnică,

protejată

de

Convenție

(a se vedea,

mutatis mutandis

,

Éva Molnár împotriva

Ungariei

, nr.

10346/05, pct.

37, 7 octombrie 2008, care privea

cerința

d

e

notificare

prealabilă

a unei adun

ări

pe domeniul public).

speță,

dat fiind

că reclamanții ș

i-au întemeiat demersurile pe

dispozițiile

Legii nr.

60/1991, care era

accesibilă oricărui cetățean

(supra,

pct.

89),

nu este nerezonabil

să

se considere

că părțile

interesate aveau

cunoștință

de

conținutul

art. 5 alin. (2) din respectiva lege

ș

i, prin urmare, de

cerința impusă

de

această normă.

Curtea

reamintește că

este important ca

organizatorii de evenimente

ș

i

participanții

la acestea

să

se plieze regulilor

jocului democratic, ai

căror

actori sunt, respectând

reglementările

în vigoare

(

Balçık ș

i

alții

împotriva Turciei

, nr. 25/02, pct. 49, 29 noiembrie 2007; a se

vedea, de asemenea,

mutatis mutandis

,

Éva Molnár

,

citată

anterior, pct. 41).

să

se observe

că primăria,

prin scrisoarea sa din

19 octombrie 2010 (supra, pct.

12)

atrăsese atenția

celui de-al doilea

reclamant cu privire la

dispozițiile

legale aplicabile

ș

i, prin urmare, cu privire

la caracterul contrar legii al

adunării

comemorative,

dacă

aceasta ar fi fost

organizată

de

părțile

interesate în locul dorit. Curtea deduce de aici

că

autoritățile naționale

au oferit astfel recla

manților

posibilitatea de a schimba

locul

adunării

comemorative

ș

i de a o face

conformă

cu legea.

reiterează că autoritățile naționale

dispun de

o

largă

putere de

apreciere atunci când stabilesc

măsurile

adecvate care trebuie luate pentru

prevenirea

tulburării

ordinii publice în cadrul unei

adunări

(

Fáber

,

citată

anterior, pct

.

47). Cu toate acestea,

reamintește că

o

situație nelegală

n

u

justifică

în sine o atingere

adusă libertății

de întrunire (

Oya Ataman împotriva

Turciei

, nr.

74552/01, pct.

39, CEDO 2006-XIV,

ș

i

Malofeyeva împotriva

Rusiei

, nr. 36673/04, pct. 136, 30 mai 2013). Date fiind acestea, limitele de

toleranță

ale

autorităților

în ceea ce

privește

o adunare

nelegală

depind de

circumstanțele

specifice ale cauzei (a se vedea, în acest sens,

Frumki

n

împotriva Rusiei

, nr. 74568/12, pct. 97, 5 ianuarie 2016).

24

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

această privință,

Curtea ia act de faptul

că

evenimentele organizate

de

primărie

la 1 decembrie 2010 erau de mare amploare

ș

i c

ă

erau

prevăzute

participarea a aproximativ 10 000 de persoane

ș

i blocarea traficului rutier

(supra, pct.

20).

Deși

nu li se

reproșează reclamanților

niciun comportament

violent, Curtea poate

să înțeleagă,

în

circumstanțele

foarte particulare ale

cauzei,

că

este posibil ca

autoritățile să

se fi temut de o deteriorare

rapidă

a

situației

(supra, pct.

115)

. În

speță, ș

i în special din cauza amplorii

manifestațiilor

legal

prevăzute

(supra, pct.

8,

9

ș

i

20),

Curtea admite

că

nu le

era

ușor autorităților naționale să

asigure, în

deplină siguranță, desfășurarea

simultană

a

două adunări

publice în

același

sector al

orașului.

altă

parte, având în vedere formularea art. 5 alin. (2) din Legea

nr. 60/1991,

care

vizează

toate

adunările

publice

„indiferent

de caracterul

acestora”,

precum

ș

i scopul

urmărit,

Curtea admite

explicația

Guvernului

potrivit

căreia

toate

activitățil

e, inclusiv cele comerciale, puteau intra în

domeniul de aplicare al respectivei

dispoziții

(supra, pct.

69).

consideră că

refuzul deliberat al

reclamanților

de a se conforma normelor aplicabile de drept intern constituiau un

comportament care

făcea

ca adunarea

planificată să

fie

contrară

dreptului

național.

În acest context

,

consideră că

motivul întemeiat pe art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 60/1991, invocat pentru a justifica

ingerința

în exercitarea de

către

reclamanți

a dreptului lor la libertatea de întrunire, era pertinent,

ș

i nu arbitrar.

‒

Caracterul nelegal al

adunării

ca urmare a

interdicției

prevăzute

la art. 9 lit. a) din Legea nr. 60/1991

observă că,

pentru a califica adunarea

comemorativă

în litigiu drept

„interzisă” ș

i pentru a consolida astfel

necesitatea de a impune

sancțiuni

persoanelor interesate,

instanțele naționale

au

făcut

trimitere, în cazul celor doi

reclamanți,

la art.

9 lit.

a) din Legea

nr. 60/1991, având în vedere obiectul

comemorării

(supra, pct.

90

in fine

ș

i

101).

subliniază că

libertatea de întrunire

urmărește

în special

să

asigure dezbaterea

publică ș

i

să permită

libera exprimare a protestului

(

Kudrevičius ș

i

alții

,

citată

anterior, pct. 86). Protejarea opiniilor

ș

i a

libertății

de exprimare constituie unul dintre obiectivele

libertății

de întrunire

ș

i de

asociere consacrate de art. 11 (

Stankov

ș

i

Organizația Macedoneană Unit

ă

Ilinden

,

citată

anterior, pct. 85).

Restricțiile

aduse

libertății

de întrunire bazate

pe

conținutul

mesajului pe care organizatorii unei

manifestații intenționeaz

ă

să

îl

transmită

trebuie

să

fie supuse celui mai strict control al

Curții

(

Primov

ș

i

alții

,

citată

anterior, pct. 135).

speță,

Curtea

observă că instanțele naționale

au

ț

inut seama de

semnificația istorică

a Batalionului

Szekely

, precum

ș

i de calitatea

reclamanților

de membri ai

comunității

secuilor (supra, pct.

27

ș

i

35).

Instanțele

interne au acordat o

atenție deosebită

faptului

că

unul dintre

participanții

la adunarea

comemorativă,

care îi

însoțeau

pe

reclamanți,

25

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

arborau însemne care purtau numele Albert Wass. Trebuie

menționat

aici

că

instanțele naționale

au fost de acord

că

trimiterea la numele Albert Wass

ș

i la

ce reprezenta

această

personalitate în România putea pune sub semnul

întrebării

scopul

adunării

comemorative, (supra, pct.

27),

impunea

clarificări

cu privire la scopul acestei

adunări

(supra, pct.

35)

ș

i putea chiar face ca

adunarea

să

fie

interzisă

prin lege, pe motiv de

propagandă

de idei fasciste

.

subliniază că

a afirmat anterior

că

idei sau comportamente nu

pot fi excluse de la

protecția Convenției

doar pentru

că

sunt susceptibile

să

creeze un sentiment de

neliniște

în rândul grupurilor de

cetățeni

sau pentru

că

anumite persoane se pot

simți

jignite (a se vedea, în ceea ce

privește

art. 10,

Vajnai împotriva Ungariei

, nr. 33629/06, pct. 57, CEDO 2008,

ș

i, în ceea ce

privește

art. 11,

Vona împotriva Ungariei

, nr.

35943/10, pct.

63, CEDO

2013). Cu toate acestea, în

speță,

Curtea poate

înțelege că,

în contextul

celebrării

Zilei

Naționale

a României, organizarea adu

nării

comemorative în

litigiu, pe care

reclamanții

doreau

să

o organizeze utilizând simboluri care

puneau sub semnul

întrebării

scopul real al

comemorării,

putea genera o

anumită

tensiune

socială

propice

violenței, dată

fiind sensibilitatea

deosebită

a opiniei publicului

față

de ideile

părților

interesate, care puteau fi percepute

ca fiind contrare celor care

făcuseră

deja obiectul altor

manifestații

publice.

repetă că

le revine, în primul rând,

autorităților naționale,

în

special

instanțelor,

sarcina de a interpreta

ș

i de a aplica dreptul intern (a se

vedea, printre multe altele,

Lehiux

ș

i Isorni împotriva

Franței

, 23 septembrie

1998, pct.

50,

Culegere

1998-VII, precum

ș

i

jurisprudența citată

supra, la

pct.

87).

Curtea are doar sarcina de a verifica deciziile adoptate de

autorități

în virtutea puterii lor de apreciere. În acest sens, trebuie

să

fie

convinsă că

acestea sunt bazate pe o apreciere acceptabi

lă

a faptelor relevante (a se vedea,

din perspectiva art. 10 din

Convenție,

Incal împotriva Turcie

i

, 9 iunie 1998,

pct. 48,

Culegere

1998-IV). În

circumstanțele

prezentei cauze, Curtea nu

poate considera nerezonabile sau arbitrare concluziile la care au ajuns

instanțele

române în ceea ce

privește

consolidarea

justificării sancțiunilor

aplicate

reclamanților

prin caracterul contrar al

adunării

cu art. 9 lit. a) din

Legea nr. 60/1991.

sfârșit,

Curtea ia act de faptul

că, deși

faptele în litigiu imputate

reclamanților

nu

conțin

toate elementele necesare pentru a constitui o

infracțiune

în sensul dreptului penal (supra, pct.

43),

nu este mai

puțin

adevărat că

acestea pot constitui o

contravenție,

clasificare

distinctă

reglementată

de Legea nr. 60/1991. Lipsa unei

încadrări

penale nu

înlătură

caracterul periculos pentru ordinea

publică

al faptelor în

cauză

.

)

Importanța ingerinței

privește

impactul

măsurii

incriminate, Curtea

constată,

în

primul rând,

că,

în

speță, reclamanților

nu li s-a impus o

interdicție absolută

de a manifesta.

26

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

relevă că, dacă

data

adunării

era ese

nțială

pentru

părțile

interesate (supra, pct.

10),

acestea din

urmă

nu au explicat în ce mod ar fi fost

de o

anumită importanță

locurile pe care le

planificaseră

pentru organizarea

adunării

comemorative sau din ce motiv nu era adecvat un alt loc decât centrul

orașului

(a se vedea, pentru o

situație contrară,

Stankov

ș

i

Organizația

Macedoneană Unită

Ilinden

,

citată

anterior, pct. 109).

120.

Observă,

în

sfârșit, că

întrucât statele au dreptul

să stabilească

dispoziții

generale în ceea ce

privește

organizarea de

adunări

publice pentru

a proteja ordinea

publică,

trebuie

să poată

aplica

sancțiuni

celor care

organizează adunări

care nu îndeplinesc

această cerință

sau care

participă

la

astfel de

adunări.

Imposibilitatea de a impune astfel de

sancțiuni

ar face

iluzorie puterea statului de a impune respectarea legilor sale [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Kuvivičius ș

i

alții

,

citată

anterior, pct. 149,

ș

i

Ziliberberg

împotriva Moldovei

(dec.) nr. 61821/00, 4 mai 2004].

că,

în

speță,

gruparea de jandarmi

mobilă

le-a aplicat

reclamanților

amenzi

contravenționale.

Cuantumurile amenzilor,

deși

diferite

pentru cei doi re

clamanți,

erau în limitele celor

prevăzute

de art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 60/1991 (supra, pct.

44).

Reclamanții

nu

susțin că

aceste amenzi

erau convertibile în pedeapsa cu închisoarea, în caz de

neplată.

De altfel,

părțile

interesate au avut ocazia

să

conteste legalitatea

ș

i temeinicia

amenzilor, precum

ș

i cuantumurile acestora în

fața instanțelor naționale ș

i, în

consecință,

au beneficiat de

garanții

procedurale care

să

împiedice impunerea

de

sancțiuni

abuzive.

privește diferența

dintre cuantumurile amenzilor aplicate

celor doi

reclamanți

(aproximativ 2 200 de euro pentru primul

ș

i 1 100 de

euro pentru cel de-al doilea

–

supra, pct.

23

ș

i

28),

Curtea,

sensibilă

la

caracterul subsidiar al misiunii sale, nu poate repune în

discuție măsura

sancțiunilor

confirmate de

instanțele naționale. Observă că,

în

speță,

sancțiunile

au fost impuse prin intermediul unor procese-verbale distincte

semnate de doi

agenți diferiți ș

i

că

au

făcut

obiectul a

două

proceduri separate,

ceea ce poate explica

diferența

dintre cuantumurile amenzilor, acest fapt fiind

expresia aprecierii

făcute

de

autoritățile naționale

implicate. În plus,

observă

că

primul reclamant a

menționat această diferență

în

fața judecătoriei,

care a

hotărât că sancțiunea aplicată

acestui reclamant era

„necesară” ș

i

„suficientă”

(supra, pct.

24

ș

i

25).

)

Concluzi

e

observă că autoritățile naționale

au furnizat

două

motive

relevante

ș

i suficiente de

natură să

justifice

ingerința

în exercitarea dreptului

la libertatea de întrunire al

reclamanților

(supra, pct.

111

ș

i

116).

Având în

vedere toate cele de mai sus,

ș

i în lumina ansamblului

circumstanțelor

prezentei cauze, Curtea

consideră că autoritățile naționale

nu

ș

i-au

depăși

t

marja de apreciere

ș

i

că sancțiunile denunțate

de

părțile

interesate pot fi

27

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

considerate

„necesare

într-o societate

democratică” ș

i

„proporționale

cu

scopul

urmărit”.

speță,

nu a fost

încălcat

art. 11 din

Convenție.

III. CU

PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE

A ART.

14 DIN

CONVENȚIE

COROBORAT CU ART.

11 DIN

CONVENȚIE

(CEREREA NR. 68028/14)

susține că

a suferit o discriminare în ceea

ce

privește

exercitarea dreptului

său

la libertatea de întrunire, garantat de

art. 11 din

Convenție,

pe motiv de

apartenență

la o minoritate

etnică

a

țării.

Invocă

art. 14 din

Convenție,

ale

cărui părți

relevante în

speță

sunt redactat

e

după

cum

urmează:

„Exercitarea

drepturilor

ș

i

libertăților

recunoscute de

[…] Convenție

trebuie

să

fie

asigurată fără

nicio deosebire

bazată,

în special pe

[…] apartenența

la o minoritate

națională, […]

sau orice

altă situație.”

A.

Argumentele

părților

ledează că

cel de-al doilea reclamant nu a suferit nicio

discriminare care

să decurgă

din

apartenența

sa la o minoritate

etnică.

În

opinia sa,

dispozițiile

legale care

stăteau

la baza deciziilor administrative

ș

i

judiciare adoptate în

speță

aveau un caracter general

ș

i erau aplicabil

e

oricărui

tip de adunare

publică.

Astfel, argumentele invocate de

autoritățile național

e

pentru a confirma

proporționalitatea sancțiunii

aplicate reclamantului

respectiv nu

vizaseră

originea

etnică

a acestuia din

urmă,

ci comportamentel

e

sale publice.

de-al doilea reclamant

susține că

a

făcut

obiectul unui tratament

diferit bazat pe

apartenența

sa la o minoritate

etnică

în raport cu persoane

aflate în

situații

similare,

ț

inând seama de

sancțiunea contravențională

care

i-

a fost

aplicată ș

i de faptul

că

a fost împiedicat

să

organizeze adunarea

comemorativă.

Acesta

susține că,

în

speță,

organizarea

adunări

i

comemorative a fost

întreruptă

de

autorități

pe motiv

că,

printre altele, unul

dintre membrii grupului din care

făcea

parte purta un steag secuiesc, simbol

al

apartenenței

sale etnice. Or, în

aceeași

zi,

cetățenii arboraseră

steagul

României

ș

i nu

fuseseră interpelați

de

forțele

de ordine. De asemenea, în alt

e

circumstanț

e,

fuseseră

organizate

adunări

comemorative de

către mișcarea

de

extremă dreaptă „Noua Dreaptă”, fără cerința,

din partea

autorităților,

unei

autorizații

prealabile (supra, pct.

32).

28

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

sfârșit,

cel de-al doilea reclamant

menționează existența

unui aviz

favorabil emis de consiliul local al municipiului Târgu Secuiesc în favoarea

unui

terț, asociația „Szent

Laszlo

Serege”

din

același oraș,

pentru organizarea,

la 1 decembrie 2014, a unei

adunări

publice în memoria Batalionului

Szekel

y

.

B.Motivarea

Curții

privire la aplicabilitatea art. 14 din

Convenție

coroborat

cu art. 11 din

Convenție

jurisprudenței

constante a

Curții,

art. 14

completează

celelalte

clauze normative ale

Convenției ș

i ale protocoalelor sale. Art. 14 nu are o

existență independentă

deoarece este valabil numai pentru

„exercitarea

drepturilor

ș

i

libertăților”

pe care aceste clauze le

garantează. Bineînțeles,

poate fi luat în considerare chiar

ș

i

fără

o

încălcare

a

cerințelor

lor

ș

i, în

această măsură,

are o

însemnătate autonomă,

dar nu s-ar putea aplica

dacă

faptele în litigiu nu

intră

sub

incidența

cel

puțin

a uneia din clauzele

respective. Interzicerea discri

mi

nării

pe care art.

14 o

consacră depășește

așadar

exercitarea drepturilor

ș

i

libertăților

pe care fiecare stat este obligat

să

le garanteze prin

Convenție ș

i protocoalele acesteia. Aceasta se

aplică ș

i

drepturilor

adiționale

ce

ț

in de domeniul de aplicare general al

oricărui

articol

din

Convenție,

pe care statul a decis din proprie

inițiativă să

le protejeze

[

Molla Sali împotriva Greciei

(MC), nr.

20452/14, pct. 123, 19 decembrie

2018].

130. Î

n

speță,

Curtea a stabilit deja

că sancți

unea

aplicată

celui de-al doilea

reclamant

ș

i imposibilitatea în care s-a aflat de a organiza adunarea

comemorativă intră

în domeniul de aplicare al art. 11 din

Convenție

(supra,

pct.

66-

83),

ceea ce este suficient pentru ca art. 14 din

Convenție să devină

aplicabil.

privire la respectarea art. 14 din

Convenție

coroborat cu

art. 11 din

Convenție

reamintește că,

pentru ca o

problemă să

se ridice în temeiul

art. 14 din

Convenție,

trebuie

să

existe o

diferență

în tratamentul persoanelor

aflate în

situații

similare sau comparabile [a se vedea, printre multe altele,

Molla Sali

,

citată

anterior, pct. 133,

ș

i

Konstantin Markin împotriva Rusiei

(MC), nr. 30078/06, pct. 125, CEDO 2012].

privește

sarcina probei în temeiul art. 14 din

Convenție,

Curtea a

hotărât

deja

că,

atunci când un reclamant a stabilit

existența

une

i

diferențe

de tratament, îi

incumbă

Guvernului

obligația să

demonstreze

că

această diferență

de tratament era

justificată

[

D.H.

ș

i

alții

împotriva

Republicii Cehe

(MC), nr. 57325/00, pct. 177, CEDO 2007-IV].

diferență

de tratament

implică, totuși,

automat

încălcare

a

art. 14. Doar

diferențele

de tratament bazate pe o

caracteristică identificabilă,

29

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

sau

„situație”,

pot fi considerate discriminatorii în sensul art. 14. Cu privire

la acest aspect, Curtea

reamintește că,

în

jurisprudența

sa,

interpretează

în

general într-un sens larg expresia

„altă situație” ș

i

că

interpretarea acesteia nu

se

limitează

la caracteristici care au un caracter personal, în sensul

că

sunt

intrinseci sau inerente persoanei (

Molla Sali

,

citată

anterior, pct

.

134

ș

i

jurisprudența citată

acolo).

speță,

Curtea

observă că

din procesul-verbal de constatare

ș

i

sancționare

a

contravenției

din 1 decembrie 2010 (supra, pct.

28)

rezultă că

cel de-al doilea reclamant a fost

sancționat

pentru organizarea unei

adunări

comemorative,

deși

fusese informat

că adunările

publice nu puteau avea loc

în ac

elași

timp în

același

loc. Astfel cum a explicat deja mai sus (supra,

pct.

103),

această ipoteză intră

în domeniul de aplicare al art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 60/1991.

relevă că

cel de-al doilea reclamant nu a

demonstrat în

fața

sa

că

persoane aflate în

aceeași situație

cu a sa

– ș

i anume,

persoanele care doreau

să

organizeze

adunări

comemorative contrare art. 5

alin. (2) din Legea nr. 60/1991

–

nu au fost

sancționate

de

autorități.

observă că

nu purtarea în sine a unui steag de

către

unul dintre membrii grupului din care

făcea

parte persoana

interesată

a condus

la

sancționarea

acesteia din

urmă,

ci organizarea unei

adunări

comemorative

cu

încălcarea

art. 5

alin. (2).

În fapt, purtarea steagului nu era decât un

element factual,

menționat

în procesul-verbal de constatare

ș

i

sancționare

a

contravenției

(supra, pct.

28)

care a permis

autorităților să stabilească că

era

vorba într-

adevăr

de organizarea unei

adunări;

în plus,

dispoziția

sus-

menționată

este un text de lege cu aplicare

generală,

redactat cu preocuparea

de a-i asigura neutralitatea, cu scopul de a garanta respectarea ordinii publice

(supra, pct.

104).

privește

motivele avansate de

instanțele

interne pentru

admiterea

sancțiunii

aplicate, trebuie observat

că

acestea nu

ș

i-au bazat

deciziile pe originea

etnică

a celui de-al doilea reclamant, ci au identificat

elemente factuale susceptibile

să permită

stabilirea

organizării

unei

adunări

comemorative

ș

i

să pună

la

îndoială

scopul legal al acestei

adunări.

consideră că

nu s-a demonstrat, chiar

dacă

în

speță

ar fi existat o

diferență

de tratament,

că

aceasta se baza pe

apartenența

la un grup etnic a celui de-al doilea reclaman

t.

Rezultă că

acest

capăt

de cerere

este

vădit

nefondat

ș

i trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a)

ș

i

art. 35 § 4 din

Convenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

Decide

să

conexeze cererile;

30

HOTĂRÂREA

CSISZER

Ș

I CSIBI ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2.

Dec

lară

capătul

de cerere formulat în temeiul art.

11 din

Convenție,

comun celor

două

cereri, admisibil, iar restul capetelor de cerere din

cererea nr. 68028/14 inadmisibile

;

3.

Hotărăște

că

nu a fost

încălcat

art. 11 din

Convenție.

Redactată

în limba

franceză,

apoi

comunicată

în scris la 5 mai 2020, în

temeiul art. 77 § 2

ș

i art. 77 § 3 din Regulament.

Andrea Tamietti

Grefier

Jon Fridrik Kjølbro

Președinte

31