CASE OF CSISZER v. ROMANIA

Reclamantul din cererea nr. 71314/13, domnul Lóránt Csiszer („primul reclamant”), este un resortisant român născut în 1978 ș i care locuiește în Miercurea Ciuc. Este reprezentat în fața Curții de domnul G. Menyhart, avocat în Oradea. 1 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Printr-o scrisoare din 29 ianuarie 2020, avocatul celui de-al doilea reclamant a informat Curtea că clientul său l-a informat că ș i-a schimbat numele ș i că în prezent se numește Barna Váradi. La 5 februarie 2020, Curtea a informat părțile că va continua să îl numească pe reclamant „Barna Csibi”, nume cu care era menționat în cadrul procedurii în fața instanțelor interne, precum ș i în cererea introdusă în fața sa.

Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agenții săi guvernamentali, domnul V. Mocanu (cererea nr. 71314/13) ș i doamna M.-S. Teodoroiu (cererea nr. 68028/14), din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează.

Reclamanții indică faptul că fac parte din grupul etnic al secuilo r 1 .

La 1 decembrie se sărbătorește Ziua Națională a României.

La 11 octombrie 2010, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a aproba t instalarea unui patinoar ș i a unor căsuțe din lemn, în cadrul organizării une i „piețe de Crăciun”, în Piața Unirii, din 15 noiembrie 2010 până la 15 februarie 2011, între orele 8 ș i 22.

La 1 decembrie 2010, între orele 9:30 ș i 20:30, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a organizat în centrul orașului diverse evenimente pentru a sărbători Ziua Națională a României, inclusiv o para dă militară ș i o serie de concerte în aer liber. A. A doua cerere de sprijin adresată primăriei de către cel de- al doilea reclamant în vederea organizării unei adunări comemorative la 1 decembrie 201 0

La 12 octombrie 2010, invocând art. 3 din legea nr. 60/1991 privind organizarea ș i desfășurarea adunărilor publice („Legea nr. 60/1991”; infra, pct. 44), cel de-al doilea reclamant a trimis o scrisoare primarului municipiului Cluj-Napoca solicitând sprijin pentru organizarea unei adunăr i comemorative la 1 decembrie 2010, de la orele 17 la orele 18, în Piața Uniunii. În scrisoare era menționat că adunarea era organizată pentru a comemora 1 Secuii sau Széklers sunt un grup etnolingvistic vorbitor de limba maghiară prezent în principal în Transilvania ș i care este legat istoric de maghiari. Secuii locuiesc în „Ținutul secuiesc”, situat în estul Transilvaniei. 2 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Această scrisoare a fost înregi s trată la primărie la 15 octombrie 2010.

Printr-o scrisoare din 19 octombrie 2010, primăria Cluj-Napoca l-a informat pe cel de-al doilea reclamant că nu își dă acordul pentru organizarea unei adunări la 1 decembrie 2010, în locul indicat de persoana interesată, pe motiv că în locația respectivă ar fi fost aprobată în prealabil desfășurarea unui alt eveniment. Făcând referire la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 (infra, pct. 44), primăria preciza că este interzisă organizarea simultană a două sau mai multe adunări publice separate în același loc sau pe același traseu, indiferent de caracterul lor. Primăria indica, de asemenea, că nu este de acord cu desfășurarea adunării în niciun alt loc din centrul orașului, având în vedere că ample manifestații dedicate Zilei Naționale a României erau programate să aibă loc la 1 decembrie 2010 î n această zonă.

La 3 noiembrie 2010, cel de-al doilea reclamant a solicitat Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca („consiliul local”) informații privind activitatea a cărei desfășurare fusese deja autorizată pentru 1 decembrie 2010 în Piața Unirii.

Printr-o scrisoare din 4 noiembrie 2010, consiliul local l-a informat pe respectivul reclamant că, la 11 octombrie 2010 fusese acceptată, cererea formulată la 22 septembrie 2010 de un terț, societatea C., pentru instalarea unui patinoar ș i a unor căsuțe de lemn pentru organizarea „Pieței de Crăciun” (supra, pct. 8), în cadrul căreia era prevăzută participarea a aproximativ 500 de persoane.

Al doilea reclamant a sesizat Tribunalul Cluj-Napoca („tribunalul”) cu o acțiune în contencios administrativ îndreptată împotriva consiliului local, în anularea scrisorii primăriei din 19 octombrie 2010 (supra, pct. 12).

Printr-o hotărâre din 19 martie 2012, tribunalul a respins acțiunea p e motiv că fusese introdusă împotriva unei persoane care nu avea calitatea de a fi chemată în justiție, întrucât, în aplicarea Legii nr. 60/1991, consiliul local nu era responsabil de organizarea de adunări publice. Întrucât nu a fost exercitat niciun recurs, această hotărâre a rămas definitivă. 2 La 1 decembrie 1918, în Cluj-Napoca, unitățile militare maghiare se organizaseră într-o formațiune militară intitulată „Batalionu l Szekely ” pentru a lupta împotriva armatei române care intrase în Transilvania. Acest batalion ș i-a încetat activitatea în aprilie 1919, când a depus armele în fața armatei române. 3 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

La 12 octombrie 2010, cel de-al doilea reclamant a trimis poliției din municipiul Cluj-Napoca o scrisoare prin care informa instituția cu privire la intenția sa de a organiza adunarea comemorativă, astfel cum este prezentată supra la pct. 10, ș i, făcând referire la art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 (infra, pct. 44), solicita înregistrarea adunării. Poliția a primit această scrisoare la 18 octombrie 201 0.

Printr-o scrisoare din 28 noiembrie 2010, în temeiul art. 3 ș i al art. 12 alin. 1) lit. a) ș i c) din Legea nr. 60/1991, cei doi reclamanți au solicitat jandarmeriei mobile din Cluj să ia măsurile necesare pentru a le permite să se deplaseze, cu ocazia adunării comemorative, din 1 decembrie 2010, de la orele 17 la orele 18, pe traseul cu plecare de la Biserica Catolică Sfântul Mihail, în apropierea Pieței Unirii, până la Statuia Sfântului Gheorghe. Aceștia indicau, în cererea lor, că intenționau să se deplaseze pe trotuar fără a deranja circulația, ș i că, odată ajunși la Statuia Sfântului Gheorghe, doreau să organizeze o adunare comemorativă pentru a rememora crearea ș i activitatea Batalionului Szekely. Precizau că, în cursul adunării, doreau să țină un discurs, să recite o poezie, să depună o coroană de flori ș i „să cânte imnul maghiar, respectiv imnul secuil or”. Mai adăugau că aproximativ 30 de persoane erau așteptate să participe la adunarea comemorativă. De asemenea, indicau faptul că cel de-al doilea reclamant trimisese la rândul său o cerere de sprijin primăriei (pct. 10 ș i 12).

Jandarmeria nu a răspuns acestei cereri a reclamanților.

Între timp, printr-o scrisoare din 24 noiembrie 2010, primăria a informat poliția că urmau să fie organizate ample manifestații la 1 decembri e 2010, cu ocazia Zilei Naționale a României, între orele 14 ș i 20, în Piața Lucian Blaga, că circulația rutieră în acest sector era necesar să fie complet închisă ș i că numărul participanților era estimat de organizator la aproximativ 10 000 de persoane.

La 1 decembrie 2010, în jurul orelor 16:30, agenții de poliție ș i o echipă de la gruparea de jandarmi mobilă i-au oprit pentru legitimare pe cei doi reclamanți în momentul în care ieșeau din hotelul-restaurant A., clădire situat ă în Strada I. Maniu, stradă perpendiculară pe Piața Unirii, însoțiți de alte ș ase persoane. La momentul intervenției poliției ș i jandarmilor, unul dintre acești indivizi purta un steag secuiesc, iar altul purta o vestă neagră ș i o banderolă pe care figura inscripția „Albert Wass 3 ”. Potrivit expunerii 3 Albert Wass este un scriitor maghiar foarte cunoscut, decedat în 1998 în Statele Unite ale Americii. În România, fusese condamnat la moarte în lipsă printr-o hotărâre a Tribunalului 4 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Agenții forțelor de ordine le-au solicitat celor doi reclamanți să îi însoțească la sediul poliției pentru a clarifica activitatea membrilor grupului format din persoanele în cauză ș i celelalte ș ase persoane. A. Sancțiunea aplicată primului reclamant ș i contestația sa în instanță

Printr-un proces-verbal din 1 decembrie 2010, întocmit la 16:30, primul reclamant a fost sancționat de jandarmi pentru că „a organizat ș i desfășurat [împreu nă cu cel de-al doilea reclamant] o adunare publică în fața hotelului Agape, la care au participat aproximativ 8-10 de persoane, în pofida faptului că adunarea menționată nu a fost aprobată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca întrucât era organizată, în a celași sector, o altă adunare publică cu ocazia Zilei Naționale a României”. Potrivit procesului-verbal, aceste fapte constituiau contravenție în temeiul art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991. În aplicarea art. 26 alin. (2) din aceeași lege (infra, pct. 44), acestui reclamant i-a fost aplicată o amendă de 10 000 de lei românești [RON — aproximativ 2 200 de euro (EUR)].

Primul reclamant a sesizat Judecătoria Cluj-Napoca („judecătoria”) cu o contestație împotriva procesului-verbal din 1 decembrie 2010. În sprijinul contestației sale, acesta susținea că procesul-verbal nu reflecta cu exactitate realitatea faptelor: arăta că, în fapt, fusese sancționat de jandarmi pentru că organizase o adunare în fața hotelului-restaurant A ș i pleda că faptele care îi erau reproșate erau fără legătură cu intențiile ș i comportamentul său. În continuare, indica faptul că scrisoarea primăriei prin care cel de-al doilea reclamant era informat cu privire la dezacordul față de organizarea adunării comemorative (infra, pct . 12) nu putea fi considerată o decizie în sensul art. 11 din Legea nr. 60/1991, întrucât, în opinia sa, anumite evenimente, inclusiv adunările comemorative, nu trebuie să fie declarate în prealabil autorit ăților. Mai adăuga că a fost oprit pentru legitimare înainte de începutul adunării comemorative ș i semnala că, pentru aceleași fapte, exista o diferență între cuantumul amenzii care i-a fost aplicată ș i cuantumul amenzii aplicate celui de-al doilea reclamant (infra, pct. 28).

Printr-o hotărâre din 7 mai 2012, judecătoria a respins contestația reclamantului. Făcând referire la o înregistrare video depusă la dosar de pârât, a considerat că faptele fuseseră corect stabilite în procesul-verbal, precizând că acesta fusese întocmit în mod legal. După ce a constatat că primu l Cluj în 1946 pentru crime împotriva umanității, din cauza răspunderii sale în ceea ce priveșt e moartea mai multor persoane de cetățenie rom ână în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Hotărârea de condamnare, care nu a fost niciodată executată, nu a fost anulată, cererea de revizuire formulată împotriva acestei decizii de unul dintre fiii lui Albert Wass fiind respinsă printr-o hotărâre d efinitivă a Curții de Apel Cluj din 10 martie 20 08. 5 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Primul reclamant a formulat recurs împotriva acestei hotărâri. Acesta ș i-a reiterat argumentația, susținând, printre altele, că procesul-verbal nu reflecta cu exactitate realitatea faptelor, că art. 3 din Legea nr. 60/1991 scutea organizatorii de adunări comemorative de obligația de a declara în prealabil ș i că fusese sancționat înainte de a săvârși chiar ș i cea mai neînsemnată faptă.

Printr-o hotărâre definitivă din 5 iunie 2013, Tribunalul Cluj („tribunalul”) a respins recursul formulat de primul reclamant pentru lipsă de temei, din următoarele motive : „Dacă ignorăm faptul că intonarea imnului Ungariei de ziua națională a României nu este un act foarte inspirat, care poate fi calificat chiar drept provocare – de care [părțile interesate] erau conștiente când au solicitat sprijinul jandarmilor – este adevărat că, în temeiul art. 3 din Legea nr.60/1991 adunările comemorative nu trebuie declarate. Cu toate acestea, comemorarea înseamnă celebrarea printr-o ceremonie a unui eveniment important sau a unei persoane importante (mai ales un eveniment trist sau o persoan ă dispărută). Pentru [primul reclamant] ș i [membrii] grupului său – care fac parte din unitatea de secui a batalionului Albert Wass, criminal de război condamnat la moarte în lips ă pentru uciderea în 1940 a mai multor persoane – crearea Batalionului Szekel y , un alt grup considerat responsabil de uciderea mai multor persoane în aceeași perioadă nu este un eveniment trist care trebuie comemorat, ci un eveniment fericit care merită să fie aniversat; prin urmare, adunarea publică pe care intenționau să o organizeze nu a fost o adunare comemorativă, ci o adunare care poate fi caracterizată ca o manifestație , adunare sau procesiune; pentru fiecare dintre aceste ultime categorii de adunăr i , este necesar să se completeze o declarație prealabilă, care constituie o condiție obligator ie pentru ca [adunarea] să se poată desfășura. Primăria Cluj-Napoca a declarat că nu ș i-a dat acordul pentru organizarea manifestației [primului reclamant] în nicio locație din centrul orașului Cluj-Napoca, pe motiv că acolo se desfășurau alte evenimente; ca urmare, grupul [primului reclamant] a ieșit în stradă cu steagul secuiesc. [...] În măsura în care steagul a fost afișat [de o manieră clar vizibilă, iar membrii grupului erau conștienți de faptul că Albert Wass era considerat în Transilvania criminal de război [...] [și] ș tiau că primăria Cluj-Napoca nu le-a per mis să organizeze niciun fe l de adunare (manifestație, adunare sau procesiune) în centrul orașului, [tribunalul] nu vede din ce motive sancțiunea impusă [primului reclamant] ș i celorlalți membri din grup ar fi nefondată . Potrivit art. 26 alin (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991, constituie contravenț ie organizarea ș i desfășurarea de adunări public nedeclarate, neînregistrate sau interzise. 6 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Printr-un proces-verbal întocmit la 1 decembrie 2010, la 16:30, al doilea reclamant era acuzat de jandarmi că a „organizat [împreună cu primul reclamant], în centrul orașului, respectiv în Piața Unirii din Cluj-Napoca, o adunare pentru a comemora batalionul „Szekely” [ în cursul căreia] opt persoane s-au întâlnit ș i au afișat steaguri secuiești, în pofida faptului că această adunare nu fusese aprobată din cauza organizării, în același loc, a unei alte adunări publice, cu ocazia Zilei Naționale a României”. Potrivit acestui proces-verbal, faptele sus - menționate constituiau contravenție în temeiul art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 ș i erau sancționate în temeiul art. 26 alin. (2) din aceeași lege (infra, pct. 44). Celui de-al doilea reclamant i-a fost aplicată o amendă de 5 000 lei (aproximativ 1 100 EUR) .

La 23 decembrie 2010, acest reclamant a sesizat judecătoria cu o acțiune în contencios administrativ împotriva grupării de jandarmi mobilă , contestând procesul-verbal de constatare ș i sancționare a contravenției din 1 decembrie 2010. În cadrul acestei acțiuni, solicita instanței, cu titlu principal, să constate nulitatea procesului-verbal menționat ș i, cu titlu subsidiar, să declare că nu era fondat. Solicita, de asemenea să fie exonerat de la plata amenzii.

În susținerea contestației sale, cel de-a doilea reclamant declara că, fiind oprit pentru legitimare în fața hotelului-restaurant A, aflat pe Strada I. Maniu, ș i nu în Piața Unirii, mențiunile conținute în procesul-verbal nu corespundeau realității. Pe fond, indica faptul că, potrivit art. 3 din Legea nr. 60/1991, adunările comemorative nu necesitau acordul prealabil al autorităților locale ș i semnala că, în scrisoarea sa din 12 octombrie 2010 (supra, pct. 10), nu solicitase decât sprijinul autorităților în vederea bunei desfășurări a adunării comemorative, nu acordul pentru desfășurarea acesteia.

Mai preciza, printre altele, că un singur steag se afla în posesia unuia dintre participanți ș i că nu exista nicio interdicție legală de a deține un steag al etnicilor secui. Adăuga faptul că fusese sancționat înainte de începerea adunării comemorative ș i că legea română nu sancționează intenția de a organiza o adunare.

Reclamantul ș i-a extins acțiunea prin introducerea unei cereri de despăgubire pe motiv de discriminare bazată pe originea s a etnică, ca urma re a intervenției gr upării de jandarmi mobilă din Cluj-Napoca. În sprijinul cererii sale, explica, printre altele, că autoritățile locale din alte orașe nu solicitaser ă 7 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

În plus, cel de-al doilea reclamant a depus la dosar un extras din hotărârea pronunțată de judecătorie împotriva numitului M.G.B. (infra , pct. 40). La rândul său, jandarmeria a depus la dosar imagini, necontestate î n ceea ce privește realitatea lor, care fuseseră înregistrate la momentul opririi pentru legitimare a reclamantului respectiv, care fuseseră vizionate de judecătorie .

Printr-o hotărâre din 5 decembrie 2012, judecătoria a respins contestația reclamantului ș i a confirmat astfel legalitatea ș i temeinicia procesului-verbal de constatare ș i sancționare a contravenției.

În acest sens, judecătoria observa, pe de o parte, că Batalionul Székely, numit astfel prin referire la persoana lui Albert Wass, al cărui comandament se afla în Ungaria, în Györ, reprezenta o fracțiune a „Gărzii maghiare” ș i avea o ideologie fascistă. Fă c ând trimitere la probele depuse la dosar (infra, pct. 33), instanța observa că grupul de persoane din care făcea part e reclamantul fusese oprit pentru legitimare la aproximativ 16:40, atunci când grupul ieșea din hotelul-restaurant A. Observa că, la acel moment, unul dintre membrii grupului arbora un steag cu însemne secuiești ș i că o altă persoană purta o vestă neagră inscripționată pe spate „ Wass Albert szov ” ș i avea o b anderolă cu inscripția „ Wass Albert szovetseg ”. Potrivit instanței, purtarea în public a unor simboluri care făceau trimitere la Albert Wass de către una dintre persoanele care însoțeau reclamanții implica, pentru autorități, necesitatea de a clarifica activitatea grupului constituit de persoanele interesate ș i acele persoane.

Judecătoria a hotărât că s-a stabilit că cel de-al doilea reclamant a săvârșit contravenția prevăzută la art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 (infra, pct. 44), având în vedere că a organizat o adunare publică cu încălcarea scrisorii primăriei din 19 octombrie 2010 (supra, pct. 12) prin care era informat cu privire la dispozițiile art. 5 din Legea nr. 60/1991. Instanța observa că cel de-al doilea reclamant fusese oprit pentru legitimare la momentul la care inițiase ș i organizase o adunare interzisă în temeiul art. 9 lit. a) din Legea nr. 60/1991. Observa, de asemenea, printre altele, că persoana interesată era cunoscută drept o persoană care „brava” în cursul evenimentelor organizate de Ziua Națională a României ș i că sancțiunile care îi fuseseră aplicate anterior, cu alte ocazii, nu avuseseră un „efect educativ” asupra persoanei sale.

Cel de-al doilea reclamant a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, susținând că judecătoria nu a examinat natura adunării în cauză, nici nu a ț inut seama de faptul că adunarea nu avusese loc, nici nu a explicat modul în care faptele imputate prezentau un pericol social care să poată să justifice cuantumul amenzii .

Printr-o hotărâre definitivă din 16 aprilie 2014, tribunalul a respins recursul ș i a confirmat temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță. A 8 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Un anume M.G.B. a fost, de asemenea, oprit pentru legitimare la 1 decembrie 2010, la 16:30 ș i condamnat la plata unei amenzi contravenționale de 750 RON (aproximativ 165 EUR) pentru participarea la o adunare publică care nu fusese autorizată, cu încălcarea art. 26 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 60/1991.

În urma contestației făcute de M.G.B., printr-o hotărâre din 26 noiembrie 2012, judecătoria a anulat procesul-verbal de constatare ș i sancționare a contravenției întocmit împotriva părții interesate, precum ș i amenda. Instanța a observat că M.G. B. fusese sancționat pentru că participas e la o adunare comemorativă, dar că, potrivit declarațiilor martorilor – în speță reclamanții – precum ș i înregistrării video făcute la momentul opririi pentru legitimare, nu avusese loc nicio adunare. A mai observat, de asemenea că n u a fost probat că M.G.B. ar fi refuzat să se conformeze ordinului jandarmilor de a părăsi zona.

Întrucât nu a fost exercitat niciun recurs, această hotărâre a rămas definitivă. B.Ancheta penală îndrept ată împotriva reclamanților

Sesizat de jandarmerie după oprirea pentru legitimare a reclamanțilo r la 1 decembrie 2010, parchetul de pe lângă judecătorie a deschis o anchetă împotriva acestora ș i a celorlalte persoane care îi îns oțeau, sub acuzația de utilizare în public de simboluri fasciste, rasiste ș i xenofobe [infracțiune sancționată de art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 – infra, pct. 45] ș i sub acuzația de promovare a cultului unor persoane vinovate de crime împotriva păcii ș i omenirii sau de ideologii fasciste, rasiste sau xenofobe, prin propagandă, săvârșite prin orice mijloace , în public [infracțiune sancționată de art. 5 alin. (1) din aceeași ordonanță] .

Printr-o rezoluție din 25 februarie 2011, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale în ceea ce privește cele două capete de acuzare pentru toate persoanele în cauză. În decizia sa, parchetul indica faptul că ancheta preliminară efectuată în speță nu a permis să se pună în evidență suspiciuni plauzibile de natură să angajeze răspunderea penală a părților interesate. 9 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Dispozițiile relevante ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor ș i faptelor cu caracter fascist, rasist sau xenofob ș i a promovării cultului persoanelo r vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității ș i de crime de război sunt redactate după cum urmează: Art. 4 „(1) Răspândirea, vânzarea sau confecțion are a de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum ș i deținerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani ș i interzicerea unor drepturi. 2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează ș i utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe. [...] ” Articolul 5 „(1) Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni contra păcii ș i omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârșită prin orice mijloace, în public, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 a ni ș i interzicerea unor drepturi. (2) Propaganda constă în răspândirea în mod sistematic sau în apologia unor idei, concepții ori doctrine, cu intenția de a convinge ș i de a atrage noi adepți.” ÎN DREPT

Primul reclamant solicită Curții să adopte două decizii distincte, întrucât cele două cereri nu sunt identice, ci doar similare.

Cel de-al doilea reclamant nu a prezentat comentarii asupra acestui punct.

Ț inând seama de similitudinea cererilor în ceea ce privește obiectul acestora, Curtea consideră oportun să dispună conexarea lor (art. 42 § 1 din Regulamentul Curții).

Cu titlu preliminar, Curtea observă că, pentru aceleași fapte, primul reclamant invocă două dispoziții distincte ale Convenției: art. 10 ș i art. 11 din aceasta. Curtea acordă importanță faptului că, în speță, prin participarea la adunarea din 1 decembrie 2010, primul reclamant urmărea nu doar exprimarea unei opinii, ci ș i să o facă împreună cu alte persoane ( Primolov ș i alții împotriva Rusiei , nr. 17391/06, pct. 91, 12 iunie 2014). Observă, d e asemenea, că partea interesată se plânge în principal că a fost sancționată pentru organizarea unei adunări paș nice.

Fiind responsabilă cu încadrarea juridică a faptelor cauzei [ Radomilj a ș i alții împotriva Croației (MC), nr. 37685/10 ș i nr. 22768/12, pct. 114 ș i 126, 20 martie 2018], Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, art. 1 0 constituie lex generalis în raport cu art. 11, care este lex specialis , astfel încât nu este necesar să se examineze chestiunea separat, din perspectiva art. 10 [ Kuvidrevičius ș i alții împotriva Lituaniei (MC), nr. 37553/05, pct. 85, CEDO 2015]. Cu toate acestea, va ț ine seama de art. 10 atunci când va examina ș i va interpreta art. 11 din Convenție ( Djavit An împotriva Turciei , nr. 20652/92, pct. 39, CEDO 2003-III, ș i Kudrevičius ș i alții , citată anterior, pct. 86). 13 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Guvernul invocă, în primul rând, inadmisibilitatea cererii nr. 71314/13 pentru neepuizarea căilor de atac interne, pe motiv că primul reclamant nu a contestat în justiție actul emis de primărie la 19 octombrie 2010 (supra, pct. 12) prin care aceasta îl informa pe cel de-al doilea reclamant că adunarea nu era autorizată din cauza incidenței în speță a art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991.

Primul reclamant răspunde că, întrucât nu a fost parte la schimbul de corespondență dintre cel de-al doilea reclamant ș i primărie, nu era îndreptăți t să conteste scrisoarea acesteia. Reamintește că nu a trimis niciodată o scrisoare primăriei ș i că nu a primit niciodată o copie a scrisorii din 19 octombrie 2010

Curtea face trimitere la principiile aplicabile în materie de neepuizare a căilor de atac interne, astfel cum au fost stabilite în cauzele Vučković ș i alții împotriva Serbiei [(excepție preliminară) (MC), 17153/11 ș i alte 29 cereri, pct. 69-77, 25 martie 2014] ș i Gherghina împotriva României [(MC) (dec.), nr. 42219/07, pct. 83-89, 9 iulie 2015].

Curtea observă că corespondența dintre primărie ș i cel de-al doilea reclamant se referea la cererea sa de susținere pentru organizarea adunării comemorative din 1 decembrie 2010 (supra, pct. 10). Or, primul reclamant nu a fost parte la această corespondență ș i nu s-a probat în fața Curții că scrisoarea din 19 octombrie 2010 a fost comunicată primului reclamant de către autoritatea emitentă.

În plus, Curtea observă că primul reclamant nu denunță refuzu l autorităților naționale de a acorda sprijinul logistic necesar pentru organizarea adunării comemorative programate pentru 1 decembrie 2010. Reclamantul respectiv se plânge de pretinsa atingere adusă dreptului său la libertatea de întrunire prin amenda aplicată la 1 decembrie 2010. Or, Curtea observă că primul reclamant a contestat în fața autorităților judiciare române legalitatea ș i temeinicia amenzii în cauză (supra, pct. 24- 27), astfel încât, având în vedere modul în care a formulat capătul de cerere în fața Curții, partea interesată a epuizat căile de atac interne pe care le avea l a dispoziție.

Prin urmare, Curtea respinge excepția Guvernului . 2. Cu privire la excepția Guvernului întemeiată pe nerespectarea termenului de ș ase luni (cererea nr. 68028/14)

Guvernul susține în continuare că cererea introductivă nr. 68028/14 este inadmisibilă pentru tardivitate. În opinia sa, cel de-al doilea reclamant ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de ș ase luni de la hotărârea din 19 14 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Cel de-al doilea reclamant susține că scrisoarea primăriei din 19 octombrie 2010 (supra, pct. 12) nu constituia o decizie privind refuzul de a autoriza adunarea comemorativă, pe motiv că art. 3 din Legea nr. 60/1991 nu impunea declararea prealabilă a acestui tip de adunare. Mai adaugă că, în scrisoarea sa adresată primarului (supra, pct. 10), solicita autorităților să ofer e un simplu cadru pentru acest eveniment, nu o autorizație pentru organizarea sa. Acesta consideră că procedura la care se referă Guvernul nu constituia o cale de atac care trebuia epuizată ș i că, prin urmare, nu ar trebui luată în considerare pentru stabilirea punctului de plecare al perioadei de ș ase luni.

Curtea face trimitere la principiile fundamentale care decurg din jurisprudența sa în materie de calcul al termenului de ș ase luni [a se vedea, de exemplu, Sabri Güneș împotriva Turciei (MC), nr. 27396/06, pct. 39-42, 29 iunie 2012]. În general, termenul de ș ase luni începe să curgă de la data deciziei definitive pronunțate în cadrul procesului de epuizare a căilor de atac interne [ Fernie împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 14881/04, 5 ianuarie 2006]. Curtea reamintește, de asemenea, că art. 35 § 1 din Convenție nu ar putea fi interpretat într-un mod care ar pretinde unui reclamant să sesizez e Curtea cu privire la capătul său de cerere, înainte ca situația privind problema în cauză să nu fi făcut obiectul unei decizii definitive la nivel intern [ Varnava ș i alții împotriva Turciei (MC), nr. 16064/90 ș i alte 8 cereri, pct. 157, CEDO 2009].

Curtea observă că cel de-al doilea reclamant a denunțat în fața sa o atingere adusă dreptului său la libertatea de întrunire ca urmare a sancțiunii care i-a fost aplicată la 1 decembrie 2010. Capătul său de cerere nu privește refuzul autorităților național e de a-i acorda sprijinul logistic necesar pentru organizarea adunării comemorative programate pentru 1 decembrie 2010, aspect care a făcut obiectul schimbului de corespondență dintre acesta ș i primărie (supra, pct. 10- 16). În măsura în care cel de-al doilea reclamant consideră că amenda aplicată constituie o ingerință în dreptul său la libertatea de întrunire, Curtea observă că partea interesată a contestat această amendă în fața instanțelor naționale, care altfel îi era deschisă în temeiul dreptului intern (supra, pct. 29- 38).

În consecință, Curtea consideră că acțiunea prin care se urmărea obținerea unei despăgubiri efective pentru capătul de cerere cu care a fost sesizată ș i care trebuie luată în considerare pentru a stabili momentul de la care începe să curgă termenul de ș ase luni este, în speță, contestarea procesului-verbal de constatare ș i sancționare a contravenției. Această procedură în contencios administrativ s-a încheiat prin hotărârea definitivă a tribunalului din 16 aprilie 2014 (supra, pct. 38). Cel de-al doilea reclamant a sesizat Curtea la 6 octombrie 2014 ș i a respectat așadar termenul de ș ase lun i prevăzut la art. 35 § 1 di n Convenție.

Prin urmare, Curtea respinge excepția Guvernului . 15 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Curtea reamintește că art. 11 din Convenție nu protejează decât dreptul la libertatea de „întrunire pașnică”. Această noțiune nu acoperă manifestațiile ale căror organizatori ș i participanți au intenții violente ( Kudrevičius ș i alți i , citată anterior, pct. § 92 , ș i Stankov ș i Org anizația Macedoneană unită Ilinden împotriva Bulgariei , nr. 29221/95 ș i nr. 29225/95, pct. 77, CEDO 2001 IX).

În speță, Curtea consideră că nu există nicio probă că reclamanții, care erau implicați în organizarea adunării comemorative, ar fi avut intenții violente. În plus, nu s-a contestat în cadrul procedurii interne că reclamanții aveau intenția să organizeze o adunare pașnică, ș i în niciun moment părțile interesate nu au fost acuzate de acte de violență sau de intenții violente specifice. În consecință, art. 11 din Convenție se aplică în speță.

Constatând că acest capăt de cerere, privitor la ambele cereri, nu este în mod vădit nefondat, nici inadmisibil pentru vreun alt motiv prevăz u t de art. 35 § 3 lit. a) din Convenție, Curtea îl declară admisibil. B.Cu privire la fond 1. Argumentele părților a) Guvernul

Guvernul indică faptul că sancțiunile aplicate reclamanților erau legale ș i că erau justificate de art. 5 alin. (2) ș i de art. 9 din Legea nr. 60/1991 (supra, pct. 44).

În opinia Guvernului, măsurile luate pentru a împiedica desfășurarea adunării comemorative planificate de reclamanți urmăreau o serie de scop uri legitime: protecția ordinii publice ș i prevenirea tulburării ordinii publice, în contextul organizării mai multor adunări publice în același timp ș i în acelaș i loc. Acesta explică faptul că scopul urmărit de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 este acela de a evita eventuale dificultăți care ar decurge din organizarea, în mod concomitent, a mai multor manifestații publice ș i că nu constituia o interdicție absolută de a organiza o adunare. Precizează că aceast ă dispoziție privea orice tip de adunare, inclusiv pe cele cu caracter comemorativ, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 60/1991, prec um ș i pe cele cu caracter comercial .

Guvernul susține că instanțele naționale au respins contesta ț ia primului reclamant împotriva procesului-verbal de constatare ș i sancționare a contravenției făcând referire la art. 5 ș i art. 9 din Legea nr. 60/1991 ș i că, având în vedere că reclamantul respectiv considera că actul adoptat de autoritățile locale la 19 octombrie 2010 era ilegal, acesta ar fi trebuit să îl conteste în instanță, nu să îl nesocotească prin acțiunile sale.

În continuare, Guvernul susține că instanțele interne au examinat plângerea introdusă de cel de-al doilea reclamant ș i au confirmat legalitatea 16 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

În sfârșit, Guvernul afirmă că statele pot impune măsuri rezonabile ș i adecvate pentru a asigura desfășurarea pașnică a unor manifestații legale, cum ar fi obligația de a declara în prealabil adunările. b) Reclamanț ii i. Argumentele primului reclamant

Primul reclamant susține că, atunci când au interpretat noțiunea „comemorare”, instanțele naționale au adăugat un calificativ care nu figurează în definiția dată de dicționarul limbii române – în speță termenu l „tristă”, pentru a caracteriza evenimentul care poate fi comemorat – ș i că au recurs la o interpretare arbitrară a acestei noțiuni pentru a justifica necesitatea obținerii unei autorizări prealabile.

De asemenea, susține că faptele care îi erau reproșate erau aceleași cu cele imputate celui de-al doilea reclamant ș i că fusese totuși sancționat cu o amendă de două ori mai mare decât amenda aplicată celuilalt reclamant, fără nicio justificare pentru o asemenea diferență. ii. Argumentele celui de-al doilea reclamant

Potrivit celui de-al doilea reclamant, oprirea sa pentru legitimare de către forțele de ordine, precum ș i a însoțitorilor săi, a avut loc cu mult înainte de începutul adunării comemorative, într-un alt loc decât cel ales pentru adunare ș i înainte de ora prevăzută pentru desfășurarea acesteia. Or, potrivit acestuia, legea nu prevedea aplicarea unei sancțiuni pentru intenția de a organiza o adunare.

Reclamantul respectiv menționează, de asemenea, faptul că primăria își exprimase dezacordul față de organizarea adunării comemorative în general, în orice loc situat în centrul orașului. Or, legea română nu prevedea interzicerea adunării ca urmare a sărbătoririi Zilei Naționale din 1 decembrie. Astfel, cetățenii ar trebui să aibă dreptul de a- și exprima în mod liber opiniile, altele decât cele legate de sărbătoarea națională, în spațiul public, în ziua respectivă .

În sfârșit, cel de-al doilea reclamant conside ră că sancțiunea aplicată nu era în niciun caz justificată. În această privință, arată că scrisoarea 17 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Reclamanții susțin că, având în vedere natura pașnică a adunării comemorative, nu existase nicio amenințare la adresa ordinii publice sau a securității naționale .

Susțin că instanțele naționale au procedat incorect la apropiere între „Batalionul Szekely ”, pe de o parte, ș i o formațiune fascistă ș i persoana lui Albert Wass, pe de altă parte, apropiere care, potrivit acestora, nu corespundea în niciun fel intențiilor lor ș i ale celor care intenționau să participe la adunarea comemorativă în cauză.

Reclamanții susțin că evenimentele autorizate în prealabil de primări e să aibă loc în Piața Unirii (supra, pct. 8) aveau un caracter comercial, astfel încât, în opinia lor, nu intrau în domeniul de aplicare al Legii nr. 60/1991 ș i, prin urmare, nu puteau împiedica organizarea unei adunări comemorative.

În sfârșit, reclamanții invocă neînceperea urmăririi penale dispusă de pachet ș i semnalează faptul că, printr-o hotărâre din 26 noiembrie 2012, judecătoria a anulat sancțiunea aplica tă lui M.G.B. în același context factual (supra, pct. 40 ș i 43). 2. Motivarea Curții a) Cu privire la existența unei ingerinț e

Curtea observă că reclamanții intenționaseră să organizeze o adunare comemorativă la 1 decembrie 2010. În ziua respectivă, în timp ce se aflau în sectorul prevăzut pentru desfășurarea respectivului eveniment, persoanele interesate au fost oprite pentru legitimare de forțele de ordine ș i astfel împiedicate să organizeze respectiva adunare ș i li s-au aplicat, de asemenea, amenzi de către jandarmi pentru că organizaseră adunarea în litigiu (supra, pct. 21- 23 ș i 28).

Având în vedere intervenția autorităților, care au împiedicat desfășurarea adunării comemorative în cauză, precum ș i sancțiunile aplicate reclamanților, în opinia Curții, există o ingerință în exercitarea de către părțile interesate a dreptului lor la libertatea de întrunire, în sensul art. 11 din Convenție.

O astfel de ingerință implică o încălcare a acestei dispoziții, cu excepția cazului în care se stabilește că era „prevăzută de lege”, că urmărea unul sau mai multe scopuri legitime în lumina paragrafului al doilea al art. 11 ș i că era „necesară într-o societate democratică” pentru a atinge acest scop sau aceste 18 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Curtea reamintește jurisprudența sa, potrivit căreia cuvintele „prevăzută de lege” care figurează la art. 8 – 11 din Convenție impun nu doar ca măsura incriminată să aibă o bază în dreptul intern, ci vizează totodată calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă justițiabilului ș i previzibilă în efectele ei [a se vedea, între altele, Rotaru împotriva României (MC), nr. 28341/95, pct. 52, CEDO 2000-V, ș i Sindicatul „Păstorul cel Bun” împotriva României (MC), nr. 2330/09, pct. 153, CEDO 2013].

În special, nu poate fi considerată „lege” decât o normă formulată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își reglementeze conduit a; acesta trebuie să fie în măsură – apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie – să prevadă, într-un grad rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele pe care o anumită faptă le poate avea (a se vedea, de exemplu, Djavit An , citată anterior, pct. 65).

Funcția decizională acordată instanțelor naționale servește tocmai la îndepărtarea îndoielilor ce ar putea exista în privința interpretării normelor; competența Curții de a verifica respectarea dreptului intern este așadar limitată, întrucât interpretarea legislației interne revine, în primul rând, autorităților naționale, în special judecătoriilor, tribunalelor ș i curților de apel. În plus, nivelul de precizie impus de legislația internă – care în niciun caz nu poate să prevadă toate ipotezele – depinde într-o mare măsură de conținutu l instrumentului respectiv, de domeniul pe care este menit să îl reglementeze, precum ș i de numărul ș i statutul persoanelor cărora li se adresează ( Kudrevičius ș i alții , citată anterior, pct. 110, ș i jurisprudența citată acolo).

Curtea constată că, în speță, autoritățile au furnizat mai multe motive pentru a justifica amenzile aplicate reclamanților. Astfel, în procesele-verbale de constatare ș i sancționare a contravențiilor, reclamanților li se reproșa faptul că organiz aseră o adunare comemorativă deși fuseseră informați despr e desfășurarea unei alte adunări publice în același loc ș i în același timp (supra, pct. 23 ș i 28). În continuare, instanțele naționale au confirmat procesele- verbale de constatare ș i sancționare a contravențiilor, menționând în acelaș i timp că adunarea comemorativă nu putea avea loc pe motiv că nu fusese autorizată (supra, pct. 27), că două adunări publice nu se puteau desfășura în același loc în același timp, indiferent de caracterul lor, ș i că, având în vedere evenimentul comemorat, adunarea în litigiu era, prin natura sa, interzisă prin lege (supra, pct. 27 ș i 36).

Curtea observă că toate aceste motive figurau în dreptul intern, mai precis la art. 5 alin. (2), art. 9 alin. (1) lit. a) ș i art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991, care au fost menționate în deciziile pronunțate de ins tanțel e naționale (supra, pct. 23, 27, 28, 36 ș i 44). Legea în discuție fiind publicată în 19 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Curtea ia act de argumentul primului reclamant potrivit căruia dreptul intern nu impunea autorizarea prealabilă a adunărilor comemorative, astfe l încât unul dintre motivele invocate de instanțele naționale pentru a justifica sancțiunea care i-a fost apli cată, ș i anume lipsa unei autorizări a adunării (supra, pct. 73), nu era prevăzut de lege. Curtea observă în această privință că, potrivit textului art. 3 din Legea nr. 60/1991 (supra, pct. 44), nu trebuia ca adunările comemorative să facă obiectul unei autorizări prealabile din partea autorităților locale. De altfel, acest element a fost, de asemenea, observat de tribunal (supra, pct. 27). În mod similar, în observațiile sale, Guvernul nu a menționat că adunările comemorative necesitau o autorizare prealabilă. Prin urmare, Curtea nu poate considera că acest motiv ar putea constitui un temei juridic al ingerinței denunțate de primul reclamant. Cu toate acestea, în opinia Curții, celelalte motive prevăzute la art. 5 alin. (2) ș i art. 9 alin. (1) lit. a) di n Legea nr. 60/1991 (și anume organizarea unei alte adunări publice în același loc ș i în același timp ș i faptul că natura evenimentului comemorat făcea ca adunarea să fie interzisă) oferă un temei legal acestei ingerințe (supra, pct. 88 ș i 89).

De asemenea, Curtea ia act de argumentul celui de-al doilea reclamant cu privire la caracterul previzibil al temeiului legal al condamnării sale la plata amenzii contravenționale: partea interesată susține în special că a fost sancționată pentru „intenția” de a organiza o adunare ș i de a participa la aceasta, ipoteză care nu era acoperită de lege (supra, pct . 75).

În acest sens, Curtea observă că cel de-al doilea reclamant a fost sancționat în temeiul art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991, potrivit căruia constituie contravenții „organizarea ș i desfășurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise”, pentru că organizase o adunare interzisă ș i participase la aceasta. Or, potrivit procesului-verbal de constatare ș i sancționare a contravenției întocmit împotriva acestui reclamant (supra, pct. 28), acestuia din urmă i se reproșa faptul că a „organizat” o adunare comemorativă. Pe baza probelor depuse la dosar, între care o înregistrare video, instanțele naționale au considerat ca stabilit faptul că reclamantul respectiv fusese oprit pentru legitimare la ieșirea din hotelul-restaurant A., împreună cu celelalte persoane din grupul său (supra, pct. 33 ș i 35), în momentul în care intenționa să se pregătească pentru adunarea comemorativă, ș i au considerat că reclamantul urma așadar să organizeze adunarea (supra , pct. 36).

Curtea admite că noțiunea „organizare” care figurează la art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 se putea preta la diferite interpretări. Cu toate acestea, întrucât este probabil ca activități foarte diferite să fie incluse în această noțiune, ar fi nerealist să se aștepte ca legiuitorul național să întocmească o listă exhaustivă. În plus, prin însăși natura lor, activitățile d e organizare a unei adunări sunt în mod necesar anterioare în timp față d e 20 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

În plus, Curtea este de păr ere că interpretarea acestei dispoziții de către instanțele interne în speță nu a fost nici arbitrară, nici imprevizibilă ș i că cel de-al doilea reclamant putea prevedea, în mod rezonabil în circumstanțele cauzei, că acțiunile sale ar putea intra în sfera noțiunii „organizare” ș i, prin urmare, să impună aplicarea art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991.

În acest context, Curtea consideră că trebuie să diferențieze cauza reclamanților de cauza M.G.B, la care aceștia fac referire (supra, pct. 81). Potrivit documentelor puse la dispoziția sa, M.G.B. fusese inițial sancționat pentru că a „participat” la o adunare publică nedeclarată, neînregistrată sau inter zisă – situație reglementată de art. 26 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 60/1991, nu pentru organizarea unei astfel de adunări (supra, pct. 39 ș i 40). Aspectul diferit al cauzei care îi privește pe reclamanți este justificat de calitățile respective distincte ale părților interesate din evenimentele din 1 decembrie 2010 .

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că ingerința în exercitarea de către reclamanți a dreptului la libertatea de întrunire era „prevăzută de lege”, în sensul art. 11 § 2 din Convenție.

În măsura în care reclamanții contestă justețea concluziilor autorităților naționale potrivit cărora art. 5 alin. (2) ș i art. 9 din Legea nr. 60/1991 erau aplicabile faptelor speței, Curtea consideră că acest aspect trebuie să fie abordat în cadrul examinării necesității într-o societate democratică, în sensul art. 11 § 2 din Convenție, a ingerinței în exercitarea de către părțile interesate a dreptului lor la libertatea de întrunire [a se vedea, mutatis mutandis , Stankov ș i Organizația Macedoneană Unită Ilinden , citată anterior, pct . 82; supra, pct. 103 – 117). c) Cu privire la scopul ingerințe i

Curtea reamintește că lista excepțiilor de la dreptul la libertatea de întrunire enumerate la art. 11 din Convenție este limitativă. Definirea acestor excepții este în mod necesar restrictivă ș i impune o interpretare restrictivă ( Sidiropoulos ș i alții împotriva Greciei , 10 iulie 1998, pct. 38, Culegere de hotărâri ș i decizii , 1998-IV).

Având în vedere toate elementele de care dispune, Curtea admite că ingerința denunțată de reclamanți urmărea nu doar concilierea dreptului la libertatea de întrunire ș i drepturile ș i interesele juridice (inclusiv libertatea de circulație) ale altora, ci mai ales apărarea ordinii ș i prevenirea infracțiunilor. 21 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Principiile generale aplicabile în materie au fost astfel rezumate de Curte în hotărârea Kudrevičius ș i alții (citată anterior, pct. 142-146): „142. Libertatea de întrunire pașnică, una dintre bazele unei societăți democratic e, este însoțită de un număr de excepții care necesită o interpretare strictă, iar necesitatea de a o restrânge trebuie să fie stabilită în mod convingător. Atunci când examinea ză dacă restrângerile aplicate drepturilor ș i libertăților garantate de Convenție pot fi considerate «necesare într-o socie tate democratică», statele contractant e beneficiază de o anumită marjă de apreciere, însă aceasta nu este nelimitată [ Barraco (împotriva Franțe i , nr. 31684/05, pct. 42, 5 martie 2009)]. De altfel, este de competența Curții să se pronunțe definitiv asupra compatibilității acelei restrânger i cu Convenția ș i face as ta în cadrul aprecierii circumstanțelor cauzei [ Osmani ș i alții împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (dec.), nr. 50841/99, CEDO 2001-X, ș i Galstyan ( împotriva Armeniei , nr. 26986/03, pct. 114, 15 noiembrie 2007)]. 143. Atunci când își exercită controlul, Curtea nu are sarcina să se substituie instanțelor interne competente, ci să verifice din perspectiva art. 11 deciziile pe care acestea le-au pronunțat. Nu re zultă că trebuie să se limiteze la a verifica dacă statul pârât a făcut uz de această competență cu bună - credință, cu atenție ș i în mod rezonabil: trebuie să analizeze ingerința în litigiu prin prisma ansamblului cauzei pentru a decide, după ce a stabilit că aceasta urmărea un «scop legitim», dacă răspundea unei «nevoi sociale imperioase» ș i, în special, dacă era proporțională cu scopul urmărit ș i dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica erau «relevante ș i suficiente» [ Coster împotriva Regatului Unit (MC), nr. 24876/94, pct. 104, 18 ianuarie 2001; Achouguian împotriva Armeniei (MC), nr. 33268/03, pct. 89, 17 iulie 2008; S. ș i Marper împotriva Regatului Unit (MC), nr. 30562/04 ș i 30566/04, pct. 101, CEDO 2008; Barrac o , citată anterior, pct. 42, ș i Kasparov ș i alții ( împotriva Rusiei , nr. 21613/07, pct. 86, 3 octombrie 2013)]. Astfel, Curtea trebuie să se convingă că autoritățile naționale au aplicat norme conforme cu principiile consacrate la art. 11 ș i, în plus, în baza unei aprecieri acceptabile a faptelor relevante [ Rai ș i Evans ( împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 26258/07 ș i 26255/07, 17 noiembrie 2009), ș i Gün ș i alții ( împotriva Turciei , nr. 8029/07, pct. 75, 18 iunie 2013); a se vedea, de asemenea, Partidul Comunist Unificat din Turcia ș i alții împotriva Turciei , 30 ianuarie 1998, pct. 47, Culegere 1998-I, ș i Gerger împotriva Turciei (MC), nr. 24919/94, pct. 46, 8 iulie 1999]. 144. Proporționalitatea necesită punerea în balanță a imperativelor scopurilor enumerate la art. 11 § 2 cu cele ale liberei exprimări prin cuvinte, gesturi sau chiar tăcere a opiniilor persoanelor întrunite în stradă sau în alte spații publice [ Osmani ș i alții , decizie citată anterior, Skiba ( împotriva Poloniei (dec.), nr. 10659/03, 7 iulie 2009), Fáber ( împotriva Ungariei , nr. 40721/08, pct. 41, 24 iulie 2012), ș i Taranenk o ( împotriva Rusiei , nr. 19554/05, pct. 65, 15 mai 2014)]. 145. Libertatea de întrunire garantată de art. 11 din Convenție protejează, de asemenea, demonstrațiile care ar putea deranja sau nemulțumi persoanele opuse ideilor sau revendicărilor pe care doresc să le promoveze ( Stankov ș i Organizați a Macedoneană Unită Ilinden , citată anterior, pct. 86 ). Măsurile care afectează libertatea de întrunire ș i de exprimare, în afara cazurilor de instig are la violență sau de resping ere a principiilor democratice – oricât de ș ocante ș i inacceptabile pot părea în opinia autorităților anumite puncte de vedere sau expresii folosite – fac un deserviciu democrației, ba chiar adeseori o pun în pericol [ Güneri ș i alții împotriva Turciei , 22 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Cu titlu preliminar, Curtea observă că reclamanții au fost sancționați în temeiul art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991, potrivit căruia constituie contravenții „organizarea ș i desfășurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise” (supra, pct. 44), pentru organizarea unei adunări interzise. Chiar dacă art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, care interzice organizarea simultană a două adunări publice distincte în același loc, nu a fost menționat în mod expres în textul proceselor-verbale de constatare ș i sancționare a cont ravențiilor, din acestea reiese că adunarea organizată d e reclamanți încălca acest text de lege (supra, pct. 23 ș i 28). În cadrul examinării legalității ș i temeiniciei acestor procese-verbale, pe lângă motivel e menționate în acestea, instanțele naționale au indicat în cazul celor doi reclamanți că această adunare era contrară art. 9 din Legea nr. 60/1991, dispoziție care interzice organizarea de adunări publice care urmăresc, printre altele, propagarea ideilor de natură fascistă ș i/sau șovină, defăimarea țării ș i a națiunii ș i incitarea la ură națională (supra, pct. 27, 36 ș i 90 in fine ).

Potrivit jurisprudenței Curții, o instanță superioară sau supremă poate, în anumite cazuri, să anuleze încălcarea inițială a unei clauze a Convenției: acesta este exact motivul existenței normei de a epuiza căile de atac interne, prevăzută la art. 35 § 1 din Convenție [ Organizația Macedoneană Unită Ilinden – PIRIN ș i alții împotriva Bulgariei (nr. 2) , nr. 41561/07 ș i 20972/08, pct. 80, 18 octombrie 2011, ș i Okkalı împotriva Turciei , nr. 52067/99, pct. 77, CEDO 2006 XII (extrase)]. În consecință, Curtea va examina motivele speciale invocate de autoritățile naționale pentru a justifica ingerința. ) Motivele invocate pentru a justifica ingerinț a ‒ Imposibilitatea de a organiza simultan ș i în același loc adunări public e

Curtea observă că, pentru a justifica sancțiunile aplicate reclamanților, autoritățile naționale au menționat în procesele-verbale d e constatare ș i sancți onare a contravențiilor că părțile interesate organizaseră o adunare în pofida faptului că aceasta nu fusese aprobată din cauza desfășurării, în același loc, a unei alte adunări publice. Acest motiv, prevăzut 23 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Curtea observă că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 face parte dintre dispozițiile generale adoptate de legiuitorul român pentru organizarea oricărei adunări publice, indiferent de caracterul acesteia. Acest text de lege precizează cu claritate că adunările publice nu pot avea loc în același timp ș i în același loc, rațiunea fiind aceea de a preveni eventuale dificultăți care ar decurge din organizarea concomitentă a mai multor ma nifestații (supra, pct. 99 ). În opinia Curții, este vorba despre o interdicție cu un conținut neutru.

Adoptarea unei legislații care urmărește să păstreze un echilibru între aceste interese concurente ț ine, în opinia Curții, de marja de apreciere a statelor: reglementările de acest tip în materie de organizare de manifestații publice nu intră în sine în conflict cu principiile consacrate la art. 11, întrucât nu constituie o restrângere disimulată a libertății de întrunire pașnică, protejată de Convenție (a se vedea, mutatis mutandis , Éva Molnár împotriva Ungariei , nr. 10346/05, pct. 37, 7 octombrie 2008, care privea cerința d e notificare prealabilă a unei adun ări pe domeniul public).

În speță, dat fiind că reclamanții ș i-au întemeiat demersurile pe dispozițiile Legii nr. 60/1991, care era accesibilă oricărui cetățean (supra, pct. 89), nu este nerezonabil să se considere că părțile interesate aveau cunoștință de conținutul art. 5 alin. (2) din respectiva lege ș i, prin urmare, de cerința impusă de această normă. Curtea reamintește că este important ca organizatorii de evenimente ș i participanții la acestea să se plieze regulilor jocului democratic, ai căror actori sunt, respectând reglementările în vigoare ( Balçık ș i alții împotriva Turciei , nr. 25/02, pct. 49, 29 noiembrie 2007; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis , Éva Molnár , citată anterior, pct. 41).

În continuare, trebuie să se observe că primăria, prin scrisoarea sa din 19 octombrie 2010 (supra, pct. 12) atrăsese atenția celui de-al doilea reclamant cu privire la dispozițiile legale aplicabile ș i, prin urmare, cu privire la caracterul contrar legii al adunării comemorative, dacă aceasta ar fi fost organizată de părțile interesate în locul dorit. Curtea deduce de aici că autoritățile naționale au oferit astfel recla manților posibilitatea de a schimba locul adunării comemorative ș i de a o face conformă cu legea.

Curtea reiterează că autoritățile naționale dispun de o largă putere de apreciere atunci când stabilesc măsurile adecvate care trebuie luate pentru prevenirea tulburării ordinii publice în cadrul unei adunări ( Fáber , citată anterior, pct . 47). Cu toate acestea, reamintește că o situație nelegală n u justifică în sine o atingere adusă libertății de întrunire ( Oya Ataman împotriva Turciei , nr. 74552/01, pct. 39, CEDO 2006-XIV, ș i Malofeyeva împotriva Rusiei , nr. 36673/04, pct. 136, 30 mai 2013). Date fiind acestea, limitele de toleranță ale autorităților în ceea ce privește o adunare nelegală depind de circumstanțele specifice ale cauzei (a se vedea, în acest sens, Frumki n împotriva Rusiei , nr. 74568/12, pct. 97, 5 ianuarie 2016). 24 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Pe de altă parte, având în vedere formularea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, care vizează toate adunările publice „indiferent de caracterul acestora”, precum ș i scopul urmărit, Curtea admite explicația Guvernului potrivit căreia toate activitățil e, inclusiv cele comerciale, puteau intra în domeniul de aplicare al respectivei dispoziții (supra, pct. 69).

De asemenea, Curtea consideră că refuzul deliberat al reclamanților de a se conforma normelor aplicabile de drept intern constituiau un comportament care făcea ca adunarea planificată să fie contrară dreptului național. În acest context , consideră că motivul întemeiat pe art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, invocat pentru a justifica ingerința în exercitarea de către reclamanți a dreptului lor la libertatea de întrunire, era pertinent, ș i nu arbitrar. ‒ Caracterul nelegal al adunării ca urmare a interdicției prevăzute la art. 9 lit. a) din Legea nr. 60/1991

În continuare, Curtea observă că, pentru a califica adunarea comemorativă în litigiu drept „interzisă” ș i pentru a consolida astfel necesitatea de a impune sancțiuni persoanelor interesate, instanțele naționale au făcut trimitere, în cazul celor doi reclamanți, la art. 9 lit. a) din Legea nr. 60/1991, având în vedere obiectul comemorării (supra, pct. 90 in fine ș i 101).

Curtea subliniază că libertatea de întrunire urmărește în special să asigure dezbaterea publică ș i să permită libera exprimare a protestului ( Kudrevičius ș i alții , citată anterior, pct. 86). Protejarea opiniilor ș i a libertății de exprimare constituie unul dintre obiectivele libertății de întrunire ș i de asociere consacrate de art. 11 ( Stankov ș i Organizația Macedoneană Unit ă Ilinden , citată anterior, pct. 85). Restricțiile aduse libertății de întrunire bazate pe conținutul mesajului pe care organizatorii unei manifestații intenționeaz ă să îl transmită trebuie să fie supuse celui mai strict control al Curții ( Primov ș i alții , citată anterior, pct. 135).

În speță, Curtea observă că instanțele naționale au ț inut seama de semnificația istorică a Batalionului Szekely , precum ș i de calitatea reclamanților de membri ai comunității secuilor (supra, pct. 27 ș i 35). Instanțele interne au acordat o atenție deosebită faptului că unul dintre participanții la adunarea comemorativă, care îi însoțeau pe reclamanți, 25 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Curtea subliniază că a afirmat anterior că idei sau comportamente nu pot fi excluse de la protecția Convenției doar pentru că sunt susceptibile să creeze un sentiment de neliniște în rândul grupurilor de cetățeni sau pentru că anumite persoane se pot simți jignite (a se vedea, în ceea ce privește art. 10, Vajnai împotriva Ungariei , nr. 33629/06, pct. 57, CEDO 2008, ș i, în ceea ce privește art. 11, Vona împotriva Ungariei , nr. 35943/10, pct. 63, CEDO 2013). Cu toate acestea, în speță, Curtea poate înțelege că, în contextul celebrării Zilei Naționale a României, organizarea adu nării comemorative în litigiu, pe care reclamanții doreau să o organizeze utilizând simboluri care puneau sub semnul întrebării scopul real al comemorării, putea genera o anumită tensiune socială propice violenței, dată fiind sensibilitatea deosebită a opiniei publicului față de ideile părților interesate, care puteau fi percepute ca fiind contrare celor care făcuseră deja obiectul altor manifestații publice.

Curtea repetă că le revine, în primul rând, autorităților naționale, în special instanțelor, sarcina de a interpreta ș i de a aplica dreptul intern (a se vedea, printre multe altele, Lehiux ș i Isorni împotriva Franței , 23 septembrie 1998, pct. 50, Culegere 1998-VII, precum ș i jurisprudența citată supra, la pct. 87). Curtea are doar sarcina de a verifica deciziile adoptate de autorități în virtutea puterii lor de apreciere. În acest sens, trebuie să fie convinsă că acestea sunt bazate pe o apreciere acceptabi lă a faptelor relevante (a se vedea, din perspectiva art. 10 din Convenție, Incal împotriva Turcie i , 9 iunie 1998, pct. 48, Culegere 1998-IV). În circumstanțele prezentei cauze, Curtea nu poate considera nerezonabile sau arbitrare concluziile la care au ajuns instanțele române în ceea ce privește consolidarea justificării sancțiunilor aplicate reclamanților prin caracterul contrar al adunării cu art. 9 lit. a) din Legea nr. 60/1991.

În sfârșit, Curtea ia act de faptul că, deși faptele în litigiu imputate reclamanților nu conțin toate elementele necesare pentru a constitui o infracțiune în sensul dreptului penal (supra, pct. 43), nu este mai puțin adevărat că acestea pot constitui o contravenție, clasificare distinctă reglementată de Legea nr. 60/1991. Lipsa unei încadrări penale nu înlătură caracterul periculos pentru ordinea publică al faptelor în cauză . ) Importanța ingerinței

În ceea ce privește impactul măsurii incriminate, Curtea constată, în primul rând, că, în speță, reclamanților nu li s-a impus o interdicție absolută de a manifesta. 26 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Observă, în sfârșit, că întrucât statele au dreptul să stabilească dispoziții generale în ceea ce privește organizarea de adunări publice pentru a proteja ordinea publică, trebuie să poată aplica sancțiuni celor care organizează adunări care nu îndeplinesc această cerință sau care participă la astfel de adunări. Imposibilitatea de a impune astfel de sancțiuni ar face iluzorie puterea statului de a impune respectarea legilor sale [a se vedea, mutatis mutandis , Kuvivičius ș i alții , citată anterior, pct. 149, ș i Ziliberberg împotriva Moldovei (dec.) nr. 61821/00, 4 mai 2004].

Se pare că, în speță, gruparea de jandarmi mobilă le-a aplicat reclamanților amenzi contravenționale. Cuantumurile amenzilor, deși diferite pentru cei doi re clamanți, erau în limitele celor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 (supra, pct. 44). Reclamanții nu susțin că aceste amenzi erau convertibile în pedeapsa cu închisoarea, în caz de neplată. De altfel, părțile interesate au avut ocazia să conteste legalitatea ș i temeinicia amenzilor, precum ș i cuantumurile acestora în fața instanțelor naționale ș i, în consecință, au beneficiat de garanții procedurale care să împiedice impunerea de sancțiuni abuzive.

În ceea ce privește diferența dintre cuantumurile amenzilor aplicate celor doi reclamanți (aproximativ 2 200 de euro pentru primul ș i 1 100 de euro pentru cel de-al doilea – supra, pct. 23 ș i 28), Curtea, sensibilă la caracterul subsidiar al misiunii sale, nu poate repune în discuție măsura sancțiunilor confirmate de instanțele naționale. Observă că, în speță, sancțiunile au fost impuse prin intermediul unor procese-verbale distincte semnate de doi agenți diferiți ș i că au făcut obiectul a două proceduri separate, ceea ce poate explica diferența dintre cuantumurile amenzilor, acest fapt fiind expresia aprecierii făcute de autoritățile naționale implicate. În plus, observă că primul reclamant a menționat această diferență în fața judecătoriei, care a hotărât că sancțiunea aplicată acestui reclamant era „necesară” ș i „suficientă” (supra, pct. 24 ș i 25). ) Concluzi e

Curtea observă că autoritățile naționale au furnizat două motive relevante ș i suficiente de natură să justifice ingerința în exercitarea dreptului la libertatea de întrunire al reclamanților (supra, pct. 111 ș i 116). Având în vedere toate cele de mai sus, ș i în lumina ansamblului circumstanțelor prezentei cauze, Curtea consideră că autoritățile naționale nu ș i-au depăși t marja de apreciere ș i că sancțiunile denunțate de părțile interesate pot fi 27 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Prin urmare, în speță, nu a fost încălcat art. 11 din Convenție. III. CU

Cel de-al doilea reclamant susține că a suferit o discriminare în ceea ce privește exercitarea dreptului său la libertatea de întrunire, garantat de art. 11 din Convenție, pe motiv de apartenență la o minoritate etnică a țării. Invocă art. 14 din Convenție, ale cărui părți relevante în speță sunt redactat e după cum urmează: „Exercitarea drepturilor ș i libertăților recunoscute de […] Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special pe […] apartenența la o minoritate națională, […] sau orice altă situație.” A. Argumentele părților 1. Guvernul

Guvernul p ledează că cel de-al doilea reclamant nu a suferit nicio discriminare care să decurgă din apartenența sa la o minoritate etnică. În opinia sa, dispozițiile legale care stăteau la baza deciziilor administrative ș i judiciare adoptate în speță aveau un caracter general ș i erau aplicabil e oricărui tip de adunare publică. Astfel, argumentele invocate de autoritățile național e pentru a confirma proporționalitatea sancțiunii aplicate reclamantului respectiv nu vizaseră originea etnică a acestuia din urmă, ci comportamentel e sale publice. 2. Cel de-al doilea reclamant

Cel de-al doilea reclamant susține că a făcut obiectul unui tratament diferit bazat pe apartenența sa la o minoritate etnică în raport cu persoane aflate în situații similare, ț inând seama de sancțiunea contravențională care i- a fost aplicată ș i de faptul că a fost împiedicat să organizeze adunarea comemorativă. Acesta susține că, în speță, organizarea adunări i comemorative a fost întreruptă de autorități pe motiv că, printre altele, unul dintre membrii grupului din care făcea parte purta un steag secuiesc, simbol al apartenenței sale etnice. Or, în aceeași zi, cetățenii arboraseră steagul României ș i nu fuseseră interpelați de forțele de ordine. De asemenea, în alt e circumstanț e, fuseseră organizate adunări comemorative de către mișcarea de extremă dreaptă „Noua Dreaptă”, fără cerința, din partea autorităților, unei autorizații prealabile (supra, pct. 32). 28 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

Potrivit jurisprudenței constante a Curții, art. 14 completează celelalte clauze normative ale Convenției ș i ale protocoalelor sale. Art. 14 nu are o existență independentă deoarece este valabil numai pentru „exercitarea drepturilor ș i libertăților” pe care aceste clauze le garantează. Bineînțeles, poate fi luat în considerare chiar ș i fără o încălcare a cerințelor lor ș i, în această măsură, are o însemnătate autonomă, dar nu s-ar putea aplica dacă faptele în litigiu nu intră sub incidența cel puțin a uneia din clauzele respective. Interzicerea discri mi nării pe care art. 14 o consacră depășește așadar exercitarea drepturilor ș i libertăților pe care fiecare stat este obligat să le garanteze prin Convenție ș i protocoalele acesteia. Aceasta se aplică ș i drepturilor adiționale ce ț in de domeniul de aplicare general al oricărui articol din Convenție, pe care statul a decis din proprie inițiativă să le protejeze [ Molla Sali împotriva Greciei (MC), nr. 20452/14, pct. 123, 19 decembrie 2018].

Î n speță, Curtea a stabilit deja că sancți unea aplicată celui de-al doilea reclamant ș i imposibilitatea în care s-a aflat de a organiza adunarea comemorativă intră în domeniul de aplicare al art. 11 din Convenție (supra, pct. 66- 83), ceea ce este suficient pentru ca art. 14 din Convenție să devină aplicabil. 2. Cu privire la respectarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 11 din Convenție

Curtea reamintește că, pentru ca o problemă să se ridice în temeiul art. 14 din Convenție, trebuie să existe o diferență în tratamentul persoanelor aflate în situații similare sau comparabile [a se vedea, printre multe altele, Molla Sali , citată anterior, pct. 133, ș i Konstantin Markin împotriva Rusiei (MC), nr. 30078/06, pct. 125, CEDO 2012].

În ceea ce privește sarcina probei în temeiul art. 14 din Convenție, Curtea a hotărât deja că, atunci când un reclamant a stabilit existența une i diferențe de tratament, îi incumbă Guvernului obligația să demonstreze că această diferență de tratament era justificată [ D.H. ș i alții împotriva Republicii Cehe (MC), nr. 57325/00, pct. 177, CEDO 2007-IV].

Nu orice diferență de tratament implică, totuși, automat încălcare a art. 14. Doar diferențele de tratament bazate pe o caracteristică identificabilă, 29 HOTĂRÂREA CSISZER Ș

În speță, Curtea observă că din procesul-verbal de constatare ș i sancționare a contravenției din 1 decembrie 2010 (supra, pct. 28) rezultă că cel de-al doilea reclamant a fost sancționat pentru organizarea unei adunări comemorative, deși fusese informat că adunările publice nu puteau avea loc în ac elași timp în același loc. Astfel cum a explicat deja mai sus (supra, pct. 103), această ipoteză intră în domeniul de aplicare al art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991.

Or, în primul rând, Curtea relevă că cel de-al doilea reclamant nu a demonstrat în fața sa că persoane aflate în aceeași situație cu a sa – ș i anume, persoanele care doreau să organizeze adunări comemorative contrare art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 – nu au fost sancționate de autorități.

În al doilea rând, observă că nu purtarea în sine a unui steag de către unul dintre membrii grupului din care făcea parte persoana interesată a condus la sancționarea acesteia din urmă, ci organizarea unei adunări comemorative cu încălcarea art. 5 alin. (2). În fapt, purtarea steagului nu era decât un element factual, menționat în procesul-verbal de constatare ș i sancționare a contravenției (supra, pct. 28) care a permis autorităților să stabilească că era vorba într- adevăr de organizarea unei adunări; în plus, dispoziția sus- menționată este un text de lege cu aplicare generală, redactat cu preocuparea de a-i asigura neutralitatea, cu scopul de a garanta respectarea ordinii publice (supra, pct. 104).

În ceea ce privește motivele avansate de instanțele interne pentru admiterea sancțiunii aplicate, trebuie observat că acestea nu ș i-au bazat deciziile pe originea etnică a celui de-al doilea reclamant, ci au identificat elemente factuale susceptibile să permită stabilirea organizării unei adunări comemorative ș i să pună la îndoială scopul legal al acestei adunări.

Prin urmare, Curtea consideră că nu s-a demonstrat, chiar dacă în speță ar fi existat o diferență de tratament, că aceasta se baza pe apartenența la un grup etnic a celui de-al doilea reclaman t. Rezultă că acest capăt de cerere este vădit nefondat ș i trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) ș i art. 35 § 4 din Convenție.