AFFAIRE CSISZER ET CSIBI c. ROUMANIE

AFFAIRE CSISZER ET CSIBI c. ROUMANIE (CtEDO, 2020)

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA CSISZER ȘI CSIBI c. ROMÂNIA (Căutările n os 71314/13 și 68028/14) hotărăște Art 11 • Libertatea de întrunire • Sancțiune pentru organizarea unei reuniuni neaprobate din cauza organizării unei alte adunări publice în același loc • Legea care interzice organizarea simultană și în același loc a unor reuniuni publice care nu sunt contrare în sine articolului 11, cu excepția cazului în care constituie un obstacol ascuns în calea libertății de întrunire pașnică • Remunerații care au fost în măsură să modifice locul reuniunii și să o facă conformă cu legea • Ședința comemorativă care poate genera o anumită tensiune socială favorabilă violenței • Amendamente neconstituționale în sancțiuni de închisoare • Garanții procedurale împotriva abuzurilor • Motive relevante și suficiente STRASBURG 5 mai 2020 DEF 05/08/2020 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din convenție. Poate fi supus unor modificări de formă. În cazurile Csiszer și Csibic. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în afara secțiunii), unde există o Cameră compusă din: Jon Fridrik Kjølbro, președinte, Faris Vehabović, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Carlo Ranzoni, Georges Ravarani, Jolien Schukking, judecători, și Andrea Tamietti, grefier de secțiune, Văzuți: departamentele (nos 71314/13 și 68028/14) îndreptate împotriva României și ale căror doi resortisanți ai acestui stat, dnii Lóránt Csiszer ( DE FAPT 1. Reclamantul cererii nr. 71314/13, M. Lóránt Csiszer, primul reclamant, este un resortisant român născut în 1978 și rezident în Miercurea Ciuc. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul G. Menyhart, avocat în Oradea. Reclamantul cererii nr. 68028/14, M. Barna Csibi (adică cel de-al doilea reclamant mai întâi) este un resortisant român născut în 1979 și rezident în Miercurea Ciuc. Acesta este reprezentat în fața Curții de către M e O. Kiss, avocat în Cluj-Napoca. Printr-o scrisoare din 29 ianuarie 2020, avocatul celui de-al doilea reclamant a informat Curtea că clientul său lal a informat cu privire la schimbarea numelui său și că se numește acum Barna Váradi. La 5 februarie 2020, Curtea a informat părțile cu privire la faptul că aceasta ar continua să îl numească pe acest reclamant "Barna Csibi"," numele sub care acesta a fost desemnat în cadrul procedurii în fața instanțelor interne, precum și în cererea formulată de acesta în fața acesteia. Guvernul român a fost reprezentat de agenții săi, respectiv de către dl. Mocanu (solicitarea nr. 71314/13) și M. S. Teodoroiu (solicitarea nr. 68028/14), Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamanții indică faptul că fac parte din etnia siculară [1] . Pe 1 decembrie este sărbătorită Ziua Națională a României. Acțiunile întreprinse de solicitanți în vederea organizării unei reuniuni comemorative la 1 decembrie 2010 8 . La 11 octombrie 2010, primăria orașului Cluj-Napoca a aprobat instalarea unui patinoar și a unor cabane din lemn, în cadrul organizării unei piețe a Crăciunului, în locul Uniunii (Piața de Patinoar) între 15 noiembrie 2010 și 15 februarie 2011, între orele 8 și 22:00. 9. La 1 decembrie 2010, între orele 9:30 și 20:30, primăria din Cluj-Napoca a organizat în centrul orașului diferite manifestări pentru a celebra Ziua Națională a României, inclusiv o paradă militară și o serie de concerte în aer liber. Cererea de sprijin adresată primăriei de către cel de-al doilea reclamant în scopul organizării unei reuniuni comemorative la 1 decembrie 2010 10 . La 12 octombrie 2010, pe baza articolului 3 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea reuniunilor publice, al doilea reclamant a trimis o scrisoare primarului orașului Cluj-Napoca, prin care solicita sprijin pentru organizarea unei reuniuni comemorative la 1 decembrie 2010, între orele 17:00 și 18:00, în locul Uniunii. A fost menționat în scrisoarea că ședința avea ca scop comemorarea creării și activității batalionului Szekely [2] , constituit la 1 decembrie 1918 la Cluj -Naq mai, și că, la această adunare, trebuia să aibă loc un discurs și un snop de flori la statuia lui Matei Corvin, situată în piața Uniunii. De asemenea, s-a menționat că, în cazul în care se ținea întrunirea în piața menționată anterior, se intenționa să se țină ținuta în fața statuii Sf. Georges, care se afla pe strada M. Kogalniceanu. Acesta a fost, de asemenea, indicat că a fost planificat să invite persoanele interesate să participe la reuniunea comemorativă prin intermediul mass-media (mass media) și că numărul de participanți a fost estimat de către l 11. Scrisoarea a fost înregistrată la primărie la 15 octombrie 2010. 12. Prin scrisoarea din 19 octombrie 2010, primăria Cluj-Napoca l-a informat pe cel de-al doilea reclamant că nu și-a dat acordul cu privire la organizarea unei reuniuni la 1 decembrie 2010 la locul indicat de către mai sus, pe motiv că organizarea unui alt eveniment în acest loc fusese deja aprobată. Cu privire la art. 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991 (punctul 44 de mai jos), aceasta a precizat că a fost interzisă organizarea simultană a două sau mai multe reuniuni publice separate în același loc sau pe aceeași rută, indiferent de caracterul lor. Primăria a indicat, de asemenea, că nu a fost de acord cu desfășurarea reuniunii în niciun alt loc din centrul orașului, dat fiind că evenimentele dedicate Zilei Naționale a României trebuiau să aibă loc la 1 decembrie 2010 în această zonă. 13. La 3 noiembrie 2010, cel de-al doilea reclamant a solicitat Consiliului local al municipalității Cluj-Nago (inclusiv consiliul local de administrație) informații privind activitatea a cărei desfășurare fusese deja autorizată la 1 decembrie 2010 în locul Uniunii. 14. Prin scrisoarea din 4 noiembrie 2010, consiliul local l-a informat pe reclamantul respectiv că, la 11 octombrie 2010, a fost primită cererea formulată la 22 septembrie 2010 de către un terț, societatea C., care intenționa să înființeze un patinoar și cabane din lemn pentru organizarea pieței de Crăciun (punctul 8 de mai sus), în cadrul căreia se aștepta participarea a aproximativ 500 de persoane. 15. Cel de-al doilea reclamant sesizează tribunalul departamental din Cluj-Nago ( 16. Prin hotărârea din 19 martie 2012, tribunalul județean și-a respins acțiunea pe motiv că aceasta fusese introdusă împotriva unei persoane care nu avea calitatea de a fi atrasă în justiție, întrucât, în temeiul Legii nr. 60/1991, consiliul local nu avea nicio responsabilitate în organizarea reuniunilor publice. Întrucât nu s-a făcut nicio acțiune, această hotărâre a devenit definitivă. Cererile de sprijin adresate poliției și jandarmeriei pentru organizarea reuniunii comemorative 17. La 12 octombrie 2010, cel de-al doilea reclamant a trimis o scrisoare poliției orașului Cluj-Napoca prin care a informat cu privire la intenția sa de a organiza reuniunea comemorativă, astfel cum a fost prezentată la punctul 10 de mai sus și, în ceea ce privește art. 12 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991 (punctul 44 de mai jos), i-a solicitat să înregistreze reuniunea. Această scrisoare a fost primită de poliție la 18 octombrie 2010. 18. Printr-o scrisoare din 28 noiembrie 2010, pe baza articolelor 3 și 12 alineatul (1) litera (a) și (c) din Legea nr. 60/1991, cei doi reclamanți au solicitat jandarmeriei mobile Cluj să ia măsurile necesare pentru a le permite să se deplaseze, în cadrul reuniunii comemorative, la 1 decembrie 2010, între orele 17:00 și 18:00, pe traseul de la biserica catolică Saint Michel, aproape de locul Uniunii, la statuia Sf. Georges. Ei au indicat, în cererea lor, că au vrut să se deplaseze pe trotuar, fără a deranja traficul, și că, odată ajuns la statuia Sf. Georges au vrut să organizeze o reuniune comemorativă în amintirea creării și activității batalionului Szekely . Ei au precizat că, la întrunire, ei au dorit să țină un discurs, să recite o poezie, să depună un snop de flori și să cânte limba maghiară și, respectiv, (respectiv) la Ei au adăugat că aproximativ 30 de persoane erau așteptate să participe la întrunirea comemorativă. De asemenea, acestea au indicat faptul că cel de-al doilea reclamant a trimis, de asemenea, o cerere de sprijin la primărie (punctele 10 și 12 de mai sus). 19. jandarmeria nu a răspuns acestei solicitări a reclamanților. 20. Între timp, printr-o scrisoare din 24 noiembrie 2010, primăria a informat poliția că la 1 decembrie 2010 se vor organiza evenimente în cadrul sărbătorii naționale a României, între orele 14:00 și 20:00, în piața Lucian Blaga, că astfel se va închide complet circulația rutieră în acest sector și că numărul participanților a fost estimat de către organizator la aproximativ 10 000. Sancțiunile impuse reclamanților la 1 decembrie 2010 21. La 1 decembrie 2010, în jurul orei 16:30, polițiștii și o echipă de jandarmi mobili (gruparea de Jandarmi mobila) i-au interpelat pe cei doi reclamanți în momentul în care aceștia ieșeau din hotelul A., un hotel situat pe strada I. Maniu, o stradă perpendiculară pe locul Uniunii, cu alte șase persoane. În momentul intervenției polițiștilor și jandarmilor, unul dintre ei purta un steag sicular și altul purta o jachetă neagră și o brasardă pe care figura inscripționarea lui Albert Wass [3]. În conformitate cu hotărârea pronunțată de instanțele interne (punctele 25, 27, 36 și 38 de mai jos), reclamanții erau pe cale să organizeze reuniunea comemorativă în cauză. 22. Agenții forțelor de ordine le-au cerut celor doi solicitanți să-i însoțească la sediul poliției pentru a-i ajuta pe membrii grupului format de cei interesați și de celelalte șase persoane. Sancțiunea aplicată primului reclamant și contestația sa în justiție 23. Printr-un proces-verbal din 1 decembrie 2010, desfășurat la ora 16:30, primul reclamant a fost sancționat de către jandarmi pentru că au organizat și înființat cu [al doilea reclamant] o reuniune publică în fața Hotelului Agape, la care au participat aproximativ 8-10 persoane, în ciuda faptului că această reuniune nu a fost aprobată de Primăria din Cluj-Napoca din cauza organizării, în același sector, a unei alte reuniuni publice cu ocazia Sărbătorii Naționale a României. Potrivit procesului-verbal, aceste fapte constituiau o amendă în conformitate cu art. 26 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991. În conformitate cu art. 26 alineatul (2) din aceeași lege (punctul 44 de mai jos), reclamantului i se aplică o amendă de 10 000 lei românești (RON, aproximativ 2 200 EUR). 24. Primul reclamant sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Cluj - Nago ( În sprijinul contestației sale, el susținea că procesul verbal nu reflectă exact realitatea faptelor: el expunea, într-adevăr, că a fost sancționat de către jandarmi pentru organizarea unei întâlniri în fața hotelului restaurant A. și susținea că faptele care i-au fost astfel reproșate nu au legătură cu intențiile și comportamentul său. El a indicat apoi că scrisoarea din partea primăriei care îl informează pe cel de-al doilea reclamant cu privire la dezacordul său cu privire la organizarea reuniunii comemorative (punctul 12 de mai sus) nu putea fi asimilată unei decizii în sensul articolului 11 din Legea nr. 60/1991, deoarece, în opinia sa, anumite evenimente, inclusiv reuniunile comemorative, nu trebuiau declarate în prealabil autorităților. El a adăugat că a fost interpelat chiar înainte de începerea reuniunii comemorative și a indicat că, pentru aceleași fapte reproșate, există o diferență între suma de l 25. Prin hotărârea din 7 mai 2012, Tribunalul de Primă Instanță a respins contestația primului reclamant. Referindu-se la o înregistrare video depusă la dosar de pârât, acesta a considerat că faptele au fost stabilite în mod corect în procesul-verbal, precizând că acesta fusese întocmit în mod legal. După ce a observat că primul reclamant fusese interpelat la ieșirea din hotel-restaurant, în timp ce unul dintre membrii grupului său purta un steag, Tribunalul a considerat că modul în care cei interesați au auzit manifestau în ziua sărbătorii naționale a României ascundea alte interese decât cele declarate. Tribunalul de Primă Instanță a menționat, de asemenea, că afirmațiile reclamantului cu privire la legalitatea dispoziției primarului privind neaprobarea reuniunii comemorative nu erau supuse examinării sale, dat fiind că dispoziția menționată ar fi putut fi atacată prin procedura administrativă prin intermediul unei contestații separate. El a adăugat că mai mult decât este necesar, dar și suficient pentru a asigura realizarea obiectivului preventiv și educativ al unei sancțiuni cu efect de restricție. 26. Primul reclamant a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri. El și-a reiterat teza, susținând, printre altele, că procesul-verbal nu reflecta exact realitatea faptelor, că art. 3 din Legea nr. 60/1991 îi exonera pe organizatorii reuniunilor comemorative de a face o declarație prealabilă și că fusese sancționat înainte de a comite orice fapt. 27. Prin hotărârea definitivă din 5 iunie 2013, tribunalul județean din Cluj ( Cu toate acestea, comemorarea înseamnă a celebra printr-o ceremonie un eveniment important sau o persoană importantă (în special un eveniment trist sau o persoană dispărută). Pentru [primul reclamant] și [membrii] grupului său (membrii) care fac parte din unitatea Simulanților Batalionului Albert Wass, un criminal de război condamnat la moarte prin comumație pentru uciderea în 1940 a mai multor persoane (în 1940), crearea batalionului Szekely, un alt grup considerat responsabil pentru uciderea, în aceeași perioadă, a mai multor persoane, nu este un eveniment trist de comemorat, ci un eveniment fericit care merită să fie organizat (aniversata) ; prin urmare, reuniunea publică pe care au avut obligația de a organiza nu a fi o reuniune comemorativă, ci o adunare care poate fi calificată drept manifestare, reuniune sau procesiune; pentru fiecare dintre aceste ultime categorii de adunare, este necesar să se facă o declarație prealabilă, ceea ce constituie o condiție obligatorie pentru ca [admisia] să poată avea loc. Primăria din Cluj-Napoca a declarat că nu și-a dat acordul pentru organizarea manifestării [primului reclamant] în nici un loc din centrul orașului Cluj-Napoca, pe motiv că alte evenimente silențioase au avut loc; prin urmare, grupul [primului reclamant] a plecat pur și simplu pe străzi cu steagul sicular. (...) În măsura în care steagul a fost dislocat [în mod clar] vizibil, unde membrii grupului erau conștienți de faptul că Albert Wass era considerat un criminal de război (...) [și] știau că primăria Cluj-Napoca nu le-a permis să organizeze niciun tip de adunare (manifestare, reuniune sau procesiune) în centrul orașului, [judecată departamentală] nu vede motivul pentru care pedeapsa aplicată [primului reclamant] și celorlalți membri ai grupului ar fi nefondată. În conformitate cu art. 26 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991 constituie amenzi la adresa organizării și desfășurării reuniunilor publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise. Recesiunea, manifestarea sau adunarea membrilor grupului din care face parte [primul reclamant] nu au fost declarați ca fiind liderul grupului, declarând pe bună dreptate că reuniunea publică comemorativă (...) nu trebuia declarată; în plus, este vorba despre o reuniune interzisă de art. 9 litera (a) din Legea nr. 60/91 (...). În plus, [întreținerea acestei reuniuni] în centrul orașului nu a fost autorizată de primărie. De fapt, în ceea ce privește o adunare interzisă de lege, [această întrunire] nu trebuia să fie permisă în nici un loc. □ sancțiunea aplicată celui de-al doilea reclamant și contestația acestuia în justiție 28. Printr-un proces-verbal întocmit la 1 decembrie 2010, la ora 16:30, celui de-al doilea reclamant i s-a reproșat jandarmilor că a avut loc cu [primul reclamant] în centrul orașului, și anume în locul Uniunii lui Cluj - Napoca, o reuniune pentru comemorarea batalionului Szekely, [în cursul căreia] opt persoane au fost reunite și s-au luptat cu steaguri sicle, în ciuda faptului că această reuniune nu a fost aprobată din cauza organizării, în același loc, a unei alte adunări publice cu ocazia sărbătorii naționale a României. Potrivit acestui proces-verbal, faptele menționate anterior constituiau o amendă în conformitate cu art. 26 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991 și erau reprimate prin art. 26 alineatul (2) din aceeași lege (punctul 44 de mai jos). Al doilea reclamant a primit o amendă de 5 000 RON (aproximativ 1 100 EUR). 29. La 23 decembrie 2010, acest reclamant sesizează Tribunalul în primă instanță cu privire la o acțiune în litigiu administrativ inițiată împotriva jandarmilor mobili, prin contestarea procesului-verbal de amendă din 1 decembrie 2010. În cadrul acestei acțiuni, acesta a invitat instanța, în principal, să constate nulitatea procesului-verbal și, în subsidiar, să declare că acesta nu era întemeiat. De asemenea, el a cerut să fie exonerat de la plata . 30. În sprijinul contestației sale, cel de-al doilea reclamant a afirmat că, fiind interpelat în fața hotelului restaurant A, situat pe strada I. Maniu și nu în locul Uniunii, mențiunile din procesul verbal nu corespundeau realității. Pe fond, acesta arăta că, după art. 3 din Legea nr. 60/1991, reuniunile comemorative nu necesitau acordul prealabil al autorităților locale și semnala că, în scrisoarea sa din 12 octombrie 2010 (punctul 10 de mai sus), el a solicitat autorităților doar ajutorul lor pentru buna desfășurare a reuniunii comemorative, și nu acordul lor pentru ținuta sa. 31. Printre altele, el a arătat că un singur steag se afla în posesia unuia dintre participanți și că nu exista nici o interdicție legală de a deține un steag de siclenie. El a adăugat că a fost sancționat înainte de ora prevăzută pentru începerea reuniunii comemorative și că legea română nu sancționa intenția de a organiza o reuniune. 32. Reclamantul respectiv își extinde acțiunea prin depunerea unei cereri de despăgubire pentru discriminare pe motiv de apartenență etnică pe baza intervenției la unitatea de jandarmi din Cluj - Napoca. În sprijinul cererii sale, autoritățile locale din alte orașe nu au solicitat mișcarea din partea de dreapta a noului drept mai întâi să declare întrunirile comemorative organizate de aceasta. 33. În plus, cel de-al doilea reclamant a trimis la dosar un extras din hotărârea pronunțată de instanța de primă instanță în cauza referitoare la M.G.B. (punctul 40 de mai jos). La rândul său, jandarmeria a întors la dosar imaginile, necontestate cu privire la realitatea lor, fiind înregistrate în momentul în care reclamantul a fost interpelat, care au fost vizionate de tribunalul de primă instanță. 34. Prin hotărârea din 5 decembrie 2012, Tribunalul de Primă Instanță a respins contestația celui de-al doilea reclamant și a confirmat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de amendă. 35. În acest scop, Tribunalul de Primă Instanță a menționat mai întâi că Batalionul Szekely, desemnat și prin referire la persoana lui Albert Wass, a cărei poruncă se afla în Ungaria, la Gyor, reprezenta o fracțiune din Gărzile Ungare și avea o ideologie fascistă. Referindu-se la mijloacele de probă depuse la dosar (punctul 33 de mai sus), el a constatat că grupul de persoane din care făcea parte reclamantul fusese reținut în jurul orei 16:40, când ieșea din hotel-restaurant A. În acel moment, unul dintre membrii grupului purta un steag cu semne de sicle și că o altă persoană purta o jachetă neagră cu, pe spate, l-a înscris Potrivit instanței, portul în afara teritoriului de simboluri care se referă la Albert Wass de către una dintre persoanele care îi însoțesc pe solicitanți a implicat autoritățile în clarificarea activității grupului format de părțile interesate și de aceste persoane. 36. Tribunalul de Primă Instanță a statuat că cel de-al doilea reclamant a comis amenda prevăzută la art. 26 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991 (punctul 44 de mai jos), dat fiind că a organizat o reuniune publică în care a încălcat litera primăriei din 19 octombrie 2010 (punctul 12 de mai sus) și a informat Comisia cu privire la dispozițiile articolului 5 din Legea nr. 60/1991. Tribunalul a indicat că cel de-al doilea reclamant fusese interpelat în momentul în care inițiase și organizase instituirea unei reuniuni interzise în conformitate cu art. 9 lit. (a) din Legea nr. 60/1991. De asemenea, el a menționat, printre alte elemente, că la mai multe elemente a fost cunoscut ca o persoană care a fost de acord cu manifestările organizate pentru Ziua Națională a României și că sancțiunile care i-au fost impuse în alte ocazii nu au avut un efect educativ asupra persoanei sale. 37. Cel de-al doilea reclamant a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri, susținând că Tribunalul de Primă Instanță nu a examinat natura reuniunii în cauză și nici nu a ținut seama de împrejurarea că reuniunea nu a avut loc, nici nu a explicat în ce fel faptele reproșate prezentau un pericol social care ar putea justifica valoarea acesteia. 38. Prin hotărârea definitivă din 16 aprilie 2014, tribunalul departamental a respins acțiunea celui de al doilea reclamant și a confirmat temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță. El a considerat că o simplă afirmație a [lui] cu privire la realitatea faptelor consemnate în procesul-verbal sau cu privire la o îndoială [cu privire la aceste fapte] nu putea fi primită fără dovezi în sprijinul acesteia. □ Alte evenimente relevante în speță sancțiunea aplicată M.G.B. 1 decembrie 2010 39 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Un anume M.G.B. La 1 decembrie 2010, ora 16:30 a fost, de asemenea, interpelată și condamnată la plata unei amenzi de timbru cu o valoare de 750 RON (aproximativ 165 EUR) pentru participarea la o reuniune publică care nu fusese autorizată, în lipsa recunoașterii articolului 26 alineatul (1) litera (d) din Legea nr. 60/1991. 40. În urma unei contestații din partea M.G.B., printr-o hotărâre din 26 noiembrie 2012, Tribunalul de Primă Instanță a anulat procesul-verbal al amenzii pronunțate împotriva A menționat că M.G.B. a fost sancționat pentru participarea la o reuniune comemorativă, dar că, potrivit declarațiilor martorilor în acest sens, nu a avut loc nici o ședință video în momentul interpelării. Mai mult decât atât, el a remarcat că nu s-a dovedit că M.G.B. A refuzat să-i aresteze pe jandarmi să părăsească locul. 41. Întrucât nu s-a făcut nicio acțiune, această hotărâre a devenit definitivă. Ancheta penală împotriva reclamanților 42. Sesizat de jandarmerie ca urmare a interpelării reclamanților la 1 decembrie 2010, Parchetul din apropierea tribunalului de primă instanță a deschis o anchetă împotriva acestora și a altor persoane care îi însoțeau, a șefului de utilizare în public a simbolurilor fasciste, rasiste și xenofobe (încălcare reprimată prin art. 4 Õ 2 din Ordonanța de urgență a guvernului nr. 31/2002 alineatul 45 de mai jos) și a șefului de promovare a cultului persoanelor vinovate de crime împotriva păcii și a umanității sau a ideologiilor fasciste, rasiste sau xenofobe, prin propagandă, săvârșită prin orice mijloace (infracție reprimată prin art. 5 Õ 1 din aceeași ordonanță). 43. Printr-o decizie (rezoluție) din 25 februarie 2011, Parchetul a respins ambele capete de acuzare în favoarea tuturor persoanelor vizate. În decizia sa, Tribunalul a arătat că ancheta prealabilă efectuată în speță nu a scos în evidență indicii cu privire la existența unor suspiciuni plauzibile care să justifice angajamentul răspunderii penale a părților interesate. CADRUL JURIDIC INTERNAȚIONEAZĂ 44. Dispozițiile relevante în speță ale Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea reuniunilor publice ( Aceste activități pot avea loc numai în mod pașnic și neînarmat. 2) Reuniunile publice mai întâi, demonstrațiile, manifestările, comcererile sportive, activitățile sportive și alte activități [similare] care trebuie să se desfășoare pe piețe (piețe), pe străzi publice sau în aer liber pot avea loc numai după declarația prealabilă prevăzută în prezenta lege. (...) □ art. 3 □ Nu trebuie declarate în prealabil întrunirile publice care vizează manifestări artistice, sportive, religioase, comemorative, vizitele oficiale (...). În cazul în care organizatorii reuniunilor publice care nu trebuie declarate în prealabil dispun de informații sau de informații care arată că reuniunile lor ar putea duce la acte de dezordine sau la manifestări violente, [acestea] au obligația de a solicita, în prealabil, sprijin specific primarilor, unităților de jandarmi competente (...) și poliției locale. mai mult de două sau mai multe reuniuni publice separate în același loc sau pe aceeași rută, indiferent de caracterul (independent de caracteristicile acestora). (a) răspândirea ideilor totalitare, de natură fascistă, comunistă, rasistă, șavină sau a oricărei organizații teroriste-difuzioniste, calomnia țării și a națiunii, incitarea la ură națională sau religioasă, incitarea la discriminare, la violență publică și la manifestări obscene, care contravin intereselor publice. (1) Primarul poate interzice organizarea ședințelor publice dacă: (a) deține informații furnizate de organisme specializate conform cărora desfășurarea ședințelor ar putea duce la necunoașterea dispozițiilor art. 2; (b) în perioada [conclusă], în locul și pe traseele în care se presupune că au loc ședințele, se efectuează lucrări publice de mai puțin de trei zile;) primarul este obligat să comunice organizațiilor decizia de interdicție, care poate fi contestată în condițiile stabilite de legea nr. 544/2004 [în ceea ce privește instanța administrativă]. În cazul în care o persoană fizică sau juridică este o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau o persoană juridică, o persoană fizică sau o persoană juridică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau un organism sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau un organism sau o persoană, o persoană sau un organism sau un organism care face sau o persoană, o persoană, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau un organism sau un organism care face sau un organism care face sau o face sau o face sau o face ori care face sau o face ori care face ori care face ori care face ori o face ori care face ori care este o face ori care face ori care o face ori ori care face ori care este o face ori care face ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept; sau de drept ori de drept, o (1) Obligațiile organizațiilor publice și ale participanților la întrunirile publice art. 12: 1) Organizatorii ședințelor publice trebuie: (a) să înregistreze declarațiile de desfășurare a ședințelor publice pe lângă unitatea de jandarmerie competentă (...), cu cel puțin 48 de ore în avans; (...) (c) să asigure un sistem de ordine format din persoane care poartă semne distinctive, întocmit împreună cu comandantul unității de jandarmeri care asigură măsurile de ordine publică. □ Capitolul V Sancțiunile art. 25 □ Necunoașterea dispozițiilor prezentei legi antrenează, după caz, răspunderea disciplinară, corecțională, civilă sau penală. (d) participarea la adunările publice nedeclarate sau interzise, urmată de refuzul de a părăsi locurile de desfășurare a acestor adunări după avertismentele și somațiile forțelor de ordine efectuate în conformitate cu legea; 2) amenzile menționate la alin. (1) lit. (a) - (c) sunt pedepsite cu o amendă de [1 000-10 000] lei (...) Dispozițiile relevante în speță din ordinul de urgență al guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de crime împotriva păcii și umanității sunt astfel formulate: art. 4 2) Utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste și xenofobe este pedepsită cu aceeași pedeapsă. (...) mai exact, art. 5: 1) Promovarea cultului persoanelor vinovate de crime împotriva păcii și a umanității sau a ideologiilor fasciste, rasiste sau xenofobe, prin propagandă, comise prin orice mijloace, în public, este pedepsită cu o pedeapsă de închisoare de 3 luni până la 3 ani și cu interzicerea anumitor drepturi. 2) Propaganda constă în difuzarea sistematică sau în lăudarea ideilor, conceptelor sau doctrinelor, cu scopul de a convinge și de a atrage noi adepți. mai mult de 46. Guvernul cere Curții să se alăture cererilor, având în vedere similitudinea obiectului lor. 47. Primul reclamant invită Curtea să facă două decizii separate, cele două decizii fiind nu identice, ci doar similare. 48. Al doilea reclamant nu a prezentat observații cu privire la acest aspect. 49. Având în vedere similitudinea cererilor cu privire la obiectul acestora, Curtea consideră că este adecvat să se facă o legătură [art. 42 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 10 ȘI 11 DIN CONVENȚIA 50. Reclamanții susțin că sancțiunile care le-au fost impuse pentru organizarea reuniunii comemorative în litigiu din 1 decembrie 2010, care, în opinia lor, nu necesita o declarație prealabilă, le-au încălcat dreptul la libertatea de întrunire. Primul reclamant vede, de asemenea, în sancțiunea care i-a fost impusă o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. Astfel, pasajele relevante în speță de la articolele 10 și 11 din convenție sunt exprimate: art. 10 Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de exprimare și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. (...) 2. exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. mai mult decât atât, în cazul în care este necesar, trebuie să se ia măsuri adecvate pentru a se asigura că, în cazul în care este posibil, este posibil să se ia măsuri adecvate pentru a se ajunge la un acord cu privire la acest aspect. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică (...) 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. (...) □ 51. Cu titlu introductiv, Curtea constată că, pentru aceleași fapte, primul reclamant invocă două dispoziții distincte ale convenției: art. 10 și art. 11 din convenție. Curtea acordă importanță faptului că, în speță, participă la reuniunea din 1 decembrie 2010, primul reclamant nu numai că dorea să-și exprime o opinie, ci și să o facă și cu alte persoane (în primul rând v și alte c. Rusia, nr. 17391/06, § 91, 12 iunie 2014). Mai mult decât atât, ea observă că persoana respectivă se plânge în primul rând că a fost sancționată pentru organizarea unei reuniuni pașnice. 52. Stăpâna calificării juridice a faptelor (Radomilja și alții c. Croația [GC], nr. 37685/10 și nr. 22768/12, § 114 și 126, 20 martie 2018), Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, art. 10 se referă la o lex generalis în raport cu art. 11, care este lex specialis , astfel încât nu este necesar să se ia în considerare problema separat din unghiul articolului 10 (Kudrevičius și alții c. Lituania [GC], nr. 37553/05, § 85, CEDO 2015). Cu toate acestea, Comisia va lua în considerare art. 10 atunci când va examina și va interpreta art. 11 din Convenție (Djavit An c. Turcia, nr. 20652/92, § 39, CEDO 2003 - III, și Kudrevičius și alții, citată anterior, § 86). Cu privire la admisibilitate Cu privire la excepția guvernului întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne (solicitarea nr. 71314/13) 53. Guvernul excită în primul rând de la acuitatea nr. 71314/13 pentru neobosirea căilor de atac interne, pe motiv că primul reclamant nu a contestat în instanță actul luat de primărie la 19 octombrie 2010 (punctul 12 de mai sus) prin care îl informa pe cel de-al doilea reclamant că reuniunea nu a fost permisă din cauza faptului că, în speță, art. 5 Õ 2 din Legea nr. 60/1991. 54. Primul reclamant a răspuns că, din moment ce nu era parte la schimbul de corespondență între cel de-al doilea reclamant și primărie, acesta nu avea dreptul de a contesta scrisoarea acesteia. El reamintește că nu a trimis niciodată o scrisoare primăriei și că nu a primit niciodată o copie a scrisorii din 19 octombrie 2010. 55. Curtea face trimitere la principiile aplicabile în materie de neobosire a căilor de atac interne, astfel cum sunt definite în cauzele Vučković și în alte cauze c. Serbia ((excepție preliminară) [GC], nr. 17153/11 și 29 altele, §§ 69-77, 25 martie 2014) și Gherghina c. România ([GC] (dec.), nr. 42219/07, § 83-89, 9 iulie 2015). 56. Curtea ia notă de faptul că corespondența dintre primărie și cel de-al doilea reclamant se referea la cererea acestuia din urmă de a obține sprijin pentru organizarea reuniunii comemorative din 1 decembrie 2010 (punctul 10 de mai sus). Cu toate acestea, primul reclamant nu a fost parte la această corespondență și nu s-a dovedit în fața Curții că scrisoarea din 19 octombrie 2010 a fost comunicată de către autoritatea care a adresat primul reclamant. 57. În plus, Curtea ia notă de faptul că primul reclamant nu denunță în fața sa refuzul autorităților naționale de acordare a sprijinului logistic necesar pentru organizarea reuniunii comemorative prevăzute pentru 1 decembrie 2010. Acest reclamant se plânge de dreptul său la libertatea de întrunire de la 1 decembrie 2010. Or, Curtea constată că primul reclamant a contestat în fața autorităților judiciare române legalitatea și temeinicia în cauză (punctul 24-27 de mai sus), astfel încât, ținând seama de modul în care și-a exprimat cauza în fața Curții, l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58. Curtea respinge această excepție a guvernului. Cu excepția guvernului întemeiat pe nerespectarea termenului de șase luni (solicitarea nr. 68028/14) 59. Guvernul excită apoi din cererea nr. 68028/14 pentru întârziere. În opinia sa, cel de-al doilea reclamant ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la hotărârea din 19 martie 2012 de respingere a contestației sale împotriva actului adoptat de primăria Cluj - Napoca (punctul 16 de mai sus). 60. Al doilea reclamant susține că scrisoarea din 19 octombrie 2010 (punctul 12 de mai sus) nu constituia o decizie de refuzare a autorizării organizării reuniunii comemorative, pe motiv că art. 3 din Legea nr. 60/1991 nu este o declarație prealabilă pentru acest tip de adunare. El adaugă că, în scrisoarea adresată primarului (punctul 10 de mai sus), el solicita autorităților un simplu cadru al acestui eveniment, nu o autorizație pentru organizația sa. Acesta consideră că procedura menționată de guvern nu constituia un recurs la epuizare și, prin urmare, nu trebuie luată în considerare în scopul stabilirii punctului de plecare al termenului de șase luni. 61. Curtea face trimitere la principiile fundamentale care decurg din jurisprudența sa în ceea ce privește calcularea termenului de șase luni (a se vedea, de exemplu, Sabri Güneș c. Turcia [GC], nr. 27396/06, § 39-42, 29 iunie 2012). Ca regulă generală, termenul de șase luni începe să curgă de la data deciziei definitive din cadrul procesului de epuizare a căilor de atac interne ( Ferniec. Regatul Unit (dec.), nr. 14881/04, 5 ianuarie 2006). Curtea amintește, de asemenea, că art. 35 alineatul (1) din convenție nu poate fi interpretat într-un mod care ar impune ca un reclamant să sesizeze Curtea înainte ca situația referitoare la chestiunea în discuție să facă obiectul unei decizii definitive la nivel intern (Varnava și alte c. Turcia [GC], nr. 16064/90 și altele 8 § 157 CEDO 2009). 62. Curtea ia notă de faptul că cel de-al doilea reclamant denunță în fața sa o încălcare a dreptului său la libertatea de întrunire pe baza sancțiunii care i-a fost impusă la 1 decembrie 2010. Hotărârea sa nu se referă la refuzul autorităților naționale de a-i acorda sprijinul logistic necesar pentru organizarea reuniunii comemorative prevăzute pentru 1 decembrie 2010, aspect care a făcut obiectul schimbului de corespondență între el însuși și primărie (punctele 10-16 de mai sus). În măsura în care cel de-al doilea reclamant consideră că o parte din teritoriul său constituie o ingerință în dreptul său la libertatea de întrunire, Curtea constată că a contestat această amendă în fața instanțelor naționale, așa cum îi era, de altfel, legal în conformitate cu dreptul intern (punctele 29-38 de mai sus). 63. Prin urmare, Curtea consideră că acțiunea care urmărea să asigure o despăgubire efectivă a plângerii aduse în fața acesteia și care trebuie luată în considerare pentru a stabili punctul de plecare al termenului de șase luni este, în acest caz, contestarea procesului-verbal de amendă. Această procedură în litigiu administrativ s-a încheiat prin hotărârea definitivă a tribunalului departamental din 16 aprilie 2014 (punctul 38 de mai sus). Al doilea reclamant a sesizat Curtea la 6 octombrie 2014 și, prin urmare, a respectat termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. 64. Prin urmare, Curtea respinge această excepție a guvernului. Alte motive pentru care se aplică art. 65 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999. Curtea amintește că art. 11 din Convenție protejează numai dreptul la libertatea de întrunire pașnică. Această noțiune nu acoperă manifestările în care organizatorii și participanții au intenții violente ( Kudrevičius și altele, menționate anterior, § 92, și Stankov și Organizația macedoneană unită Ilinden c. Bulgaria, nr. 2921/95 și 29225/95, § 77, CEDO 2001 IX). 66. În speță, Curtea consideră că nu există nicio dovadă că reclamanții, care au fost implicați în organizarea reuniunii comemorative, au avut intenții violente. Pe de altă parte, nu s-a contestat în cadrul procedurii interne că reclamanții aveau intenția de a organiza o reuniune pașnică, iar în niciun moment părților interesate nu li s-a imputat acte specifice de violență sau intenții violente. Prin urmare, art. 11 din Convenție se aplică în speță. 67. Constatând că această cauză referitoare la cele două Ön Õ nu este în mod vădit nefondată sau inadmisibilă pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea declară că este admisibilă. Pe fond Argumentele părților a) Guvernul 68. Guvernul indică faptul că sancțiunile impuse reclamanților erau legale și că erau justificate prin articolele 5 alineatul (2) și 9 din Legea nr. 60/1991 (punctul 44 de mai sus). 69. Pentru guvern, măsurile luate pentru a împiedica întrunirea comemorativă prevăzută de reclamanți au urmărit mai multe obiective legitime: protecția ordinii publice și prevenirea tulburărilor în contextul organizării mai multor reuniuni publice în același timp și în același loc. Acesta explică faptul că scopul articolului 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991 a fost de a preveni eventualele dificultăți care decurg din organizarea simultană a mai multor manifestări publice și nu constituia o interdicție absolută de a organiza o adunare. Acesta precizează că această dispoziție se referea la orice tip de adunare, inclusiv la cele cu caracter comemorativ, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 60/1991 și la cele cu caracter comercial. 70. Guvernul susține că instanțele naționale au respins contestația primului reclamant împotriva procesului-verbal de amendă, referindu-se la articolele 5 și 9 din Legea nr. 60/1991 și indicând că, dat fiind că reclamantul respectiv considera ilegal actul adoptat de primărie la 19 octombrie 2010, ar fi trebuit să îl conteste în justiție și nu să îl ignore prin acțiunile sale. 71. Guvernul susține ulterior că instanțele interne au examinat cauza celui de-al doilea reclamant și au confirmat legalitatea și bunul întemeiat al sancțiunii aplicate. Potrivit acestuia, din mijloacele de probă depuse la dosar reiese că cel de-al doilea reclamant și ceilalți participanți la reuniunea în litigiu fuseseră arestați și sancționați de autorități în momentul în care își începuseră deja activitatea, prezentând simboluri interzise prin lege care se refereau la criminalul de război Albert Wass. În cazul în care nu s-ar fi făcut referire la art. 2 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 72. În sfârșit, guvernul arată că statele pot impune măsuri rezonabile și adecvate pentru a asigura desfășurarea pașnică a manifestărilor legale, astfel încât obligația de a declara în prealabil reuniunile. (b) Reclamanții Argumentele primului reclamant 73. Primul reclamant susține că, atunci când au interpretat noțiunea de comemorare, instanțele naționale au adăugat un calificativ care nu este inclus în definiția dată de dicționarul limbii române 74. Acesta arată, de asemenea, că faptele care i-au fost reproșate erau aceleași cu cele imputate celui de-al doilea reclamant, și că el este totuși sancționat cu o amendă de două ori mai mare decât cea a celui de-al doilea reclamant, fără nicio justificare pentru a explica o astfel de abatere. Argumentele celui de-al doilea reclamant 75. Cel de-al doilea reclamant indică faptul că interpelarea sa de către forțele de ordine, precum și cea a tovarășilor săi, a avut loc cu mult înainte de începerea reuniunii comemorative, într-un alt loc decât cel ales pentru adunare și înainte de ora prevăzută pentru ținuta sa. În opinia sa, legea nu prevedea sancțiuni pentru intenția de a organiza o reuniune. 76. Reclamantul menționează, de asemenea, faptul că primăria și-a exprimat dezacordul cu organizarea reuniunii comemorative în general, în orice loc din centrul orașului. Cu toate acestea, legea română nu ar impune o interdicție de a se reuni pe baza sărbătorii naționale de la 1 decembrie. Astfel, cetățenii ar trebui să aibă dreptul de a-și exprima liber opiniile, altele decât cele legate de sărbătoarea națională, în spațiul public în acea zi. 77. În cele din urmă, cel de-al doilea reclamant consideră că sancțiunea aplicată nu a fost justificată. În această privință, raportul arată că scrisoarea din 19 octombrie 2010 (punctul 12 de mai sus) nu menționa faptul că reuniunea comemorativă pe care intenționează să o organizeze era contrară articolului 9 din Legea nr. 60/1991. În ceea ce privește propriul său comportament, acesta indică faptul că pronunțarea condamnărilor menționate de guvern a avut loc după aplicarea sancțiunii în litigiu și consideră că acestea nu sunt relevante în speță. Argumentele comune celor doi reclamanți 78. Reclamanții susțin că, având în vedere caracterul pașnic al reuniunii comemorative, nu a existat nicio amenințare la adresa ordinii publice sau a securității naționale. 79. Aceștia susțin că instanțele naționale au procedat în mod incorect la o apropiere între batalionul Szekely, pe de o parte, și cea fascistă și persoana lui Albert Wass, pe de altă parte, care, în opinia lor, nu corespundea deloc cu intențiile lor și cu cele ale persoanelor care doresc să participe la reuniunea comemorativă respectivă. 80. Reclamanții susțin că evenimentele autorizate în prealabil de primărie pentru a avea loc în locul Uniunii (punctul 8 de mai sus) au un caracter comercial, astfel încât, în opinia lor, acestea nu au intrat în domeniul de aplicare al Legii nr. 60/1991 și, prin urmare, nu au putut împiedica organizarea unei reuniuni comemorative. 81. În cele din urmă, acestea subliniază faptul că hotărârea din 26 noiembrie 2012 a anulat sancțiunea aplicată M.G.B. în același context de fapt (punctele 40 și 43 de mai sus). Evaluarea Curții (a) Cu privire la existența unei interferențe 82. Curtea ia notă de intenția recurentelor de a organiza o reuniune comemorativă la 1 decembrie 2010. În ziua respectivă, în timp ce se aflau în sectorul prevăzut pentru desfășurarea acestui eveniment, cei interesați au fost interpelați de forțele de ordine și astfel împiedicați să țină această reuniune și li s-au aplicat, de asemenea, amenzi amendabile de către jandarmi pentru organizarea adunării în litigiu (punctele 21-23 și 28 de mai sus). 83. Având în vedere intervenția autorităților, care au împiedicat desfășurarea reuniunii comemorative în cauză și sancțiunile impuse reclamanților, din avizul Curții, a existat o interferență în exercitarea de către părțile interesate a dreptului lor la libertatea de întrunire în sensul art. 11 din Convenție. 84. O astfel de interferență cu privire la încălcarea acestei dispoziții, cu excepția cazului în care se stabilește că aceaceasta a fost prevăzută de legea, că aceasta urmărea unul sau mai multe scopuri legitime în temeiul alineatului (2) din art. 11 și că aceasta era necesară, într-o societate democratică, pentru a atinge acest sau aceste obiective (a se vedea, de exemplu, Kudrevičius și alții, citată anterior, § 102, și Djavit An, citată anterior, § 63). (b) În ceea ce privește întrebarea dacă ingerința era prevăzută de lege: 85. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia cuvintele " mai mult decât" prevăzute de legea în cauză, care figurează la articolele 8-11 din Convenție, nu numai că impun ca măsura incriminată să aibă o bază în dreptul intern, ci vizează și calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibil cu privire la efectele sale (a se vedea, printre altele, Rotaru c. România [GC], nr. 28341/95, § 52, CEDH 2000-V, și Sindicatul România [GC], nr. 2330/09, § 153, CEDO 2013). 86. În special, nu se poate considera că o lege este suficient de precisă pentru a permite cetățeanului să își reglementeze conduita; prin urmare, în jurul nevoii de consiliere în cunoștință de cauză, aceasta trebuie să fie în măsură să prevadă, într-un mod rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele care pot rezulta dintr-un anumit act (a se vedea, de exemplu, Djavit An, citată anterior, § 65). 87. Funcția de decizie încredințată instanțelor naționale servește tocmai la înlăturarea îndoielilor care ar putea exista în ceea ce privește interpretarea normelor; prin urmare, competența Curții de a controla respectarea dreptului intern este limitată, pe de o parte, de competența autorităților naționale și, în special, a instanțelor și instanțelor, de a aplica dreptul intern. În plus, nivelul de precizie necesar al legislației interne care nu poate în nici un caz să prevadă toate presupunerile mai degrabă depinde în mare măsură de conținutul instrumentului în cauză, de domeniul pe care se presupune că îl acoperă și de numărul și statutul celor cărora le este adresată (Kudrevičius și alții, menționat anterior, § 110, și de jurisprudența menționată anterior). 88. Curtea arată că, în speță, au existat mai multe motive prezentate de autorități pentru a justifica amenzile aplicate reclamanților. Astfel, în procesele-verbale de amendă, a fost reproșat persoanelor care au organizat o reuniune comemorativă, deși au fost informate cu privire la organizarea unei alte reuniuni în același loc și în același timp (punctele 23 și 28 de mai sus). Ulterior, instanțele naționale au confirmat procesele-verbale de amendă, menționând în același timp că reuniunea comemorativă nu putea avea loc pe motive pe care nu le-a fost autorizată (punctul 27 de mai sus), că două reuniuni nu puteau avea loc în același loc în același timp, indiferent de caracterul lor, și că, având în vedere evenimentul comemorat, reuniunea în litigiu era, prin însăși natura sa, interzisă prin lege (punctele 27 și 36 de mai sus). 89. Curtea observă că toate aceste motive erau cuprinse în dreptul intern, în special în art. 5 alineatul (2), art. 9 alineatul (1) litera (a) și art. 26 alineatul (1) litera (a) din Legea 60/1991, care au fost menționate în hotărârile pronunțate de instanțele naționale (punctele 23, 27, 28, 36 și 44 de mai sus). Întrucât legea în cauză a fost publicată în Jurnalul Oficial (punctul 44 de mai sus), conținutul acestor articole era accesibil oricărei persoane care dorea să organizeze o reuniune publică. 90. Curtea ia notă de argumentul primului reclamant potrivit căruia legea internă nu a luat o autorizație prealabilă pentru reuniunile comemorative, astfel încât unul dintre motivele menționate de instanțele naționale pentru a justifica sancțiunea care i-a fost impusă, și anume absența unei autorizații a reuniunii (punctul 73 de mai sus), nu era prevăzut de lege. Curtea observă în această privință că, potrivit textului articolului 3 din Legea nr. 60/1991 (punctul 44 de mai sus), reuniunile comemorative nu trebuiau să facă obiectul unei autorizații prealabile la autoritățile locale. În plus, acest element a fost remarcat și de tribunalul departamental (punctul 27 de mai sus). În mod similar, în observațiile sale, Comisia nu a menționat că reuniunile comemorative necesită o autorizație prealabilă. Prin urmare, Curtea nu poate considera că acest motiv poate constitui un temei juridic pentru ingerința denunțată de primul reclamant. Cu toate acestea, în opinia Curții, celelalte motive prevăzute la art. 5 alineatul (2) și la art. 9 alineatul (1) litera (a) din Legea 60/1991 (și anume, organizarea unei alte reuniuni în același loc și în același timp și faptul că natura evenimentului comemorat face ca întrunirea să fie interzisă) oferă un temei juridic acestei ingerințe (punctele 88 și 89 de mai sus). 91. Curtea ia notă, de asemenea, de argumentul formulat de cel de-al doilea reclamant în fața sa cu privire la previzibilitatea temeiului juridic al condamnării sale la închisoarea în termen de un an de la data la care a fost pronunțat: Tribunalul a declarat, în special, că a fost sancționat pentru că a fost în mod direct în cazul unei reuniuni și de a participa la aceasta, ipoteză care nu ar fi reglementată de lege (punctul 75 de mai sus). 92. În această privință, Curtea arată că cel de-al doilea reclamant a fost sancționat în temeiul articolului 26 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991, potrivit căreia constituie amenzi Or, potrivit procesului-verbal de amendă împotriva acestui reclamant (punctul 28 de mai sus), acesta din urmă a fost reproșat să fi organizat o reuniune comemorativă. Pe baza unor elemente de probă depuse la dosar, printre care și înregistrarea video, instanțele naționale au considerat că reclamantul respectiv a fost reținut la ieșirea sa din hotel-restaurant A., împreună cu alte persoane din grupul său (punctele 33 și 35 de mai sus), în momentul în care a fost pregătit pentru reuniunea comemorativă și au considerat că acesta era, prin urmare, pe cale să organizeze instituirea acesteia (punctul 36 de mai sus). 93. Curtea admite că noțiunea de "organizație" prevăzută la art. 26 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 60/1991 s-ar putea califica pentru diferite interpretări. Cu toate acestea, având în vedere că activitățile foarte diverse sunt susceptibile de a fi acționate în această noțiune, ar fi nerealist să se aștepte ca legislatorul național să întocmească o listă exhaustivă de activități. În plus, prin însăși natura lor, activitățile de organizare a unei reuniuni sunt neapărat anterioare în timp la momentul efectiv al desfășurării reuniunii prevăzute. Prin urmare, Curtea consideră că formularea articolului 26 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991 îndeplinește cerințele calitative care decurg din jurisprudența sa. 94. În plus, Curtea este de părere că în interpretarea acestei dispoziții de către instanțele interne în speță nu era nici arbitrară, nici imprevizibilă și că cel de-al doilea reclamant putea prevedea, într-un grad rezonabil în circumstanțele cauzei, că actele sale puteau face obiectul noțiunii de organizare 95. În acest context, Curtea consideră că este necesar să se facă distincție între cazul reclamanților și cazul M.G.B. la care se referă acestea (punctul 81 de mai sus). Potrivit documentelor puse la dispoziția sa, M.G.B. a fost sancționat inițial pentru că a participat la o ședință publică nedeclarată, neînregistrată sau interzisă în conformitate cu art. 26 alineatul (1) litera (d) din Legea nr. 60/1991, și nu pentru organizarea unei astfel de reuniuni (punctele 39 și 40 de mai sus). Landuri diferite ale cauzei privind reclamanții sunt justificate de calitățile respective distincte ale persoanelor interesate în evenimentele de la 1 decembrie 2010. 96. Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că ingerința în exercitarea de către reclamanți a dreptului lor la libertatea de întrunire era prevăzută de legea mai degrabă în sensul celui de-al doilea alineat al articolului 11 din convenție. 97. În măsura în care recurentele contestă exactitatea concluziilor autorităților naționale potrivit cărora articolele 5 alineatul (2) și 9 din Legea nr. 60/1991 erau aplicabile faptelor din speță, Curtea consideră că acest punct trebuie abordat în cadrul examinării necesității într-o societate democratică, în sensul articolului 11 alineatul (2) din convenție, de ingerență în exercitarea de către părțile interesate a dreptului lor la libertatea de întrunire (a se vedea, mutatis mutandis, Stankov și Organizația macedoneană unică Ilinden, citată anterior, punctul 82; punctele 103-117 de mai jos). c) Cu privire la scopul intervenției 98. Curtea amintește că lista excepțiilor de la dreptul la libertatea de întrunire enumerate la art. 11 din convenție este limitativă. Definiția acestor excepții este în mod necesar restrictivă și necesită o interpretare îngustă (Sidiropulos și alte c. Grecia, 10 iulie 1998, § 38, Rec., 1998,-IV. 99. Având în vedere toate elementele de care dispune, Curtea recunoaște că ingerința denunțată de solicitanți nu numai că tindea să concilieze dreptul la libertatea de întrunire și la drepturile și interesele protejate din punct de vedere juridic (inclusiv libertatea de a merge și de a veni) din . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . d) necesitatea de a interveni într-o societate democratică Principii generale 100. Principiile generale aplicabile în acest domeniu au fost astfel rezumate de Curte în hotărârea Kudrevičius și altele (citată anterior, §§ 142 - 146) : Libertatea de întrunire pașnică, unul dintre domeniile unei societăți democratice, este însoțită de o serie de excepții care necesită o interpretare îngustă și nevoia de restricție trebuie să fie stabilită într-un mod convingător. În cazul în care restricțiile privind drepturile și libertățile garantate de Convenție pot fi considerate necesare într-o societate democratică, statele contractante au o anumită marjă de apreciere, dar aceasta nu este nelimitată (Barraco [c. Franța, nr. 31684/05, § 42, 5 martie 2009]). Cu toate acestea, Curtea trebuie să se pronunțe definitiv cu privire la compatibilitatea restricției cu Convenția și o face prin aprecierea circumstanțelor cauzei (Osmani și alte c. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (dec.), nr. 50841/99, CEDH 2001-X și Galstyan [c. Armenia, nr. 26986/03, § 114, 15 noiembrie 2007]). 143. Atunci când își exercită controlul, Curtea nu are sarcina de a înlocui instanțele interne competente, ci de a verifica din perspectiva articolului 11 deciziile pe care le-au pronunțat. Prin urmare, nu este necesar să se limiteze la a căuta dacă statul pârât și-a exercitat această putere de bună credință, cu atenție și în mod rezonabil: trebuie să ia în considerare ingerința în litigiu în lumina întregii cauze pentru a stabili dacă, după ce a stabilit că urmărește un scop legitim, dacă aceasta răspundea unei nevoi sociale impetuoase și, în special, dacă aceasta era proporțională cu scopul urmărit și dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica apar în mod corespunzător și suficient (Coster c. Regatul Unit [GC], nr. 24876/94, § 104, 18 ianuarie 2001, Achouguian c. Armenia, nr. 33268/03, § 89, 17 iulie 2008, S. Și Marper c. Regatul Unit [GC], nos 30562/04 și 30566/04, § 101, CEDO 2008, Barraco, citată anterior, § 42, și Kasparov și alții [c. Rusia , nr. 21613/07, § 86, 3 octombrie 2013]). Astfel, Curtea trebuie să se convingă că autoritățile naționale au aplicat norme în conformitate cu principiile prevăzute la art. 11 și, în plus, pe baza unei evaluări acceptabile a faptelor relevante (Rai and Evans [c. Regatul Unit (dec.), nr. 26258/07 și 26255/07, 17 noiembrie 2009.) și Gün și alții [c. Turcia, nr. 8029/07, § 75, 18 iunie 2013]; a se vedea, de asemenea, Partidul Comunist Unificat din Turcia și alte c. Turcia, 30 ianuarie 1998, § 47, Rec., 1998 - I, și Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 46, 8 iulie 1999). 144. Proporționalitatea solicită să se pună în balanță imperativele scopurilor enumerate la alineatul (2) al articolului 11 cu cele ale unei expresii libere prin cuvântul, gestul sau chiar tăcerea opiniilor persoanelor reunite pe stradă sau în alte locuri publice (Osmani și altele, decizia menționată anterior, Skiba [c. Polonia (dec.), nr. 10659/03, 7 iulie 2009), Fáber [c. Ungaria, nr. 40721/08, § 41, 24 iulie 2012), și Taranenko [c. Rusia, nr. 1954/05, § 65, 15 mai 2014]). 145. Libertatea de întrunire garantată prin art. 11 din Convenție protejează, de asemenea, manifestările susceptibile de a lovi sau de a nemulțumi elemente ostile ideilor sau revendicărilor pe care doresc să le promoveze ( Stankov și Organizația macedoneană unită Ilinden, menționat anterior, § 86). Măsurile care împiedică libertatea de întrunire și de exprimare în afara cazurilor de incitare la violență sau de respingere a principiilor democratice, oricât de șocante și inacceptabile ar părea unele puncte de vedere sau termeni utilizați în ochii autorităților, deservesc democrația sau, adesea, o pun în pericol (Güneri și alții). Turcia, nr. 42853/98 și alte 2 § 76, 12 iulie 2005, Serghei Kouznetsov [c. Rusia, nr. 10877/04, § 45, 23 octombrie 2008), Alekseiev [c. Rusia , nr. 4916/07 și alte 2 § 80, 21 octombrie 2010], Fáber , [citată la nota de subsol] , § 37, Gün și alții , [citată la nota de subsol] , § 70 și Taranenko , [citată la nota de subsol] , § 67. 146. Natura și povara pedepselor sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când: Öztürk c este vorba despre măsurarea proporționalității ingerinței în raport cu scopul urmărit de aceasta ( Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, § 70, CEDO 1999 - VI, Osmani și alții, decizia menționată anterior, și Gün și altele, citată anterior, punctul 82. În cazul în care sancțiunile aplicate sunt de natură penală, acestea solicită o justificare specială (Rai și Evans, decizia menționată anterior). (...) □ Aplicarea acestor principii în speță 101. Cu titlu introductiv, Curtea ia notă de faptul că reclamanții au fost sancționați în temeiul articolului 26 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991, potrivit căreia constituie amenzile privind organizarea și desfășurarea reuniunilor publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise (punctul 44 de mai sus), pentru organizarea unei reuniuni interzise. Chiar dacă art. 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991, care interzice organizarea simultană a două reuniuni separate în același loc, nu a fost menționat în mod expres în formularea proceselor-verbale de amendă, din acestea reiese că reuniunea organizată de solicitanți contraveniea acestui text de lege (punctele 23 și 28 de mai sus). În examinarea legalității și a binelui întemeiat al acestor procese-verbale, pe lângă motivul deja precizat în acestea, instanțele naționale au indicat, în cazul celor doi reclamanți, că această adunare contravine art. 9 din Legea nr. 60/1991, o dispoziție care interzice reuniunile publice care urmăresc, printre altele, răspândirea ideilor de natură fascistă și/sau șovină, calomnia țării și a națiunii și incitarea la urâți naționali (punctele 27, 36 și 90 în fine de mai sus). 102. Conform jurisprudenței Curții, o instanță superioară sau supremă poate, în anumite cazuri, să șteargă încălcarea inițială a unei clauze a Convenției: c Bulgaria (nr. 2) , nr. 41561/07 și 20972/08, § 80, 18 octombrie 2011 și Okkal Turcia, nr. 52067/99, § 77, CEDO 2006 XII (extracturi)). Prin urmare, Curtea va examina motivele specifice invocate de autoritățile naționale pentru a justifica intervenția. □ Motivele invocate pentru a justifica ingerința mai mult decât la fel de bine organizarea simultană și în același loc a reuniunilor publice 103 . Curtea observă că, pentru a justifica sancțiunile impuse reclamanților, autoritățile naționale au menționat în procesele-verbale de amendă că părțile interesate au organizat o reuniune în pofida faptului că aceasta nu a fost aprobată din cauza organizării, în același loc, a unei alte adunări publice. Acest motiv, prevăzut la art. 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/199, a fost ulterior confirmat de instanțele interne. 104. Curtea ia notă de faptul că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 face parte din dispozițiile generale ale legislatorului român pentru organizarea oricărei reuniuni publice, indiferent de caracterul acestora. Această lege clarifică faptul că nu pot avea loc reuniuni publice în același timp și în același loc, motiv pentru care este necesar să se prevină orice dificultăți care decurg din organizarea concomitentă a mai multor evenimente (punctul 99 de mai sus). Aceaceasta este o chestiune de aviz al Curții, de interdicție a conținutului neutru. 105. La adoptarea unei legislații care urmărește să asigure un echilibru între aceste interese concurente este, pentru Curte, de marja de apreciere a statelor: reglementările de acest tip în materie de organizare a manifestărilor publice nu se confruntă în sine cu principiile prevăzute la art. 11 atunci când acestea nu constituie un obstacol ascuns în calea libertății de întrunire pașnică protejată de convenție (a se vedea mutatis mutandis , Eva Molnár c. Ungaria, nr. 10346/05, § 37, 7 octombrie 2008, privind obligația de notificare prealabilă a unei adunări pe teritoriul public. 106. În speță, având în vedere că reclamanții și-au întemeiat demersurile pe dispozițiile Legii nr. 60/1991 care era accesibilă oricărui cetățean (punctul 89 de mai sus), nu este rezonabil să se considere că persoanele interesate aveau cunoștință de conținutul articolului 5 alineatul (2) din legea menționată și, prin urmare, de cerința impusă de acest standard. Curtea reamintește că este important ca organizatorii de manifestări și participanții la acestea să se conformeze regulilor jocului democratic, ale căror părți implicate sunt, respectând reglementările în vigoare (Balçćk și alții c. Turcia, nr. 25/02, § 49, 29 noiembrie 2007; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Eva Molnár, citată anterior, § 41. 107. În continuare, trebuie remarcat faptul că primăria, prin scrisoarea sa din 19 octombrie 2010 (punctul 12 de mai sus), a atras atenția celui de-al doilea reclamant asupra dispozițiilor legale aplicabile și, prin urmare, asupra caracterului contrar legii reuniunii comemorative dacă aceasta ar fi organizată de părțile interesate în locurile dorite. Prin urmare, Curtea concluzionează că autoritățile naționale au oferit instanțelor posibilitatea de a modifica locul reuniunii comemorative și de a o face conformă cu legea. 108. Curtea reiterează că autoritățile naționale dispun de o largă putere de apreciere pentru a stabili măsurile corespunzătoare care trebuie luate pentru prevenirea tulburărilor în cadrul unei reuniuni (Fáber , citată anterior, § 47). Cu toate acestea, Comisia reamintește că o situație neregulamentară nu justifică în sine o încălcare a libertății de întrunire ( Oya Ataman c. Turcia, nr. 74552/01, § 39, CEDO 2006 - XIV și Malofeyeva c. Rusia, nr. 36673/04, § 136 30 mai 2013). Cu toate acestea, limitele de toleranță ale autorităților față de o adunare ilegală depind de circumstanțele specifice ale speciei (a se vedea, în acest sens, Frumkin c. Rusia, nr. 74568/12, § 97, 5 ianuarie 2016). 109. În această privință, Curtea ia notă de faptul că manifestările organizate de primărie la 1 decembrie 2010 erau de mare amploare și că participarea a aproximativ 10 000 de persoane, precum și blocarea traficului rutier erau prevăzute (punctul 20 de mai sus). Cu toate că niciun comportament violent nu este reproșat reclamanților, Curtea poate înțelege, în circumstanțele foarte speciale ale cazului, că autoritățile s-au putut teme de o deteriorare rapidă a situației (punctul 115 de mai jos). În speță, și mai ales din cauza amplorii manifestărilor prevăzute în mod legal (punctele 8, 9 și 20 de mai sus), Curtea a recunoscut că nu a fost ușor pentru autoritățile naționale să asigure, în siguranță, desfășurarea simultană a două reuniuni publice în același sector al orașului. 110. În plus, având în vedere formularea articolului 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991, care vizează toate reuniunile publice, indiferent de caracterul 111. Prin urmare, Curtea consideră că refuzul deliberat al reclamanților de a se conforma normelor aplicabile în dreptul intern constituia un comportament care face ca reuniunea planificată să contravină legislației naționale. În acest context, Comisia consideră că motivul întemeiat pe art. 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991, invocat pentru a justifica ingerința în exercitarea de către reclamanți a dreptului lor la libertatea de întrunire, a fost relevant și nu arbitrar. (a) din Legea nr. 60/1991 112. Curtea ia notă apoi de faptul că, pentru a califica reuniunea comemorativă în temeiul articolului 9 litera (a) din Legea nr. 60/1991 în ceea ce privește obiectul comemorării (punctele 90 in fine și 101 de mai sus). 113. Curtea subliniază că libertatea de întrunire are ca scop, printre altele, să ofere un loc deplin dezbaterii publice și să lase în mod deschis (Kudrevičius și alții, citată anterior, punctul 86). Protecția opiniilor și a libertății de a le exprima constituie unul dintre obiectivele libertății de întrunire și de asociere prevăzute la art. 11 (Stankov și Organizația macedoneană unită Ilinden, menționat anterior, § 85). Restricțiile privind libertatea de întrunire bazate pe conținutul mesajului pe care organizațiile unui protest doresc să îl transmită trebuie să fie supuse celui mai serios control al Curții (primov și altele, menționate anterior, § 135). 114. În acest sens, Curtea constată că instanțele naționale au luat în considerare semnificația istorică a batalionului Szekely și calitatea reclamanților de membri ai unității de cale ferată (punctele 27 și 35 de mai sus). Instanțele interne au acordat o atenție deosebită faptului că unul dintre participanții la întrunirea comemorativă care îi însoțea pe solicitanți purtau semne care aminteau de numele lui Albert Wass. În acest sens, trebuie remarcat faptul că instanțele naționale au convenit asupra faptului că trimiterea în numele lui Albert Wass și a faptului că această personalitate reprezenta România ar putea face să se îndoiască de scopul reuniunii comemorative (punctul 27 de mai sus), impunea clarificări cu privire la obiectul acestei adunări (punctul 35 de mai sus) și putea face chiar ca reuniunea să fie interzisă de lege din cauza propagandei fasciste. 115. Curtea subliniază anterior că idei sau comportamente nu pot fi imputate protecției Convenției doar pentru că sunt susceptibile de a crea un sentiment de indispoziție în rândul grupurilor de cetățeni sau pentru că anumite persoane pot fi ofensate (a se vedea, referitor la art. 10, Vajnai c. Ungaria, nr. 3362/06, § 57, CEDO 2008, și, în ceea ce privește art. 11, Vona c. Ungaria, nr. 35943/10, § 63 CEDO 2013). Cu toate acestea, în speță, Curtea poate înțelege că, în contextul sărbătoririi Zilei Naționale a României, organizarea reuniunii comemorative în litigiu, pe care reclamanții doreau să o organizeze utilizând simboluri care puneau la îndoială scopul real al comemorării lor, putea genera o anumită tensiune socială care favorizează violența, având în vedere sensibilitatea specială a publicului la ideile celor interesați, care puteau fi percepute ca contrare celor care fac deja obiectul altor evenimente publice. 116. Curtea reiterează că, în primul rând, revine autorităților naționale, în special instanțelor, instanțelor, instanțelor de judecată și de aplicare a dreptului intern (a se vedea, printre multe altele, Lehido și Isorni c. Franța, 23 septembrie 1998, § 50, Rec., 1998 - VII, precum și jurisprudența citată la punctul 87 de mai sus). Curtea are doar sarcina de a verifica hotărârile pronunțate de autorități în virtutea puterii lor de apreciere. În acest sens, Comisia trebuie să se convingă că acestea s-au bazat pe o apreciere acceptabilă a faptelor relevante (a se vedea, la punctul de vedere al articolului 10 din Convenție, Incal c. Turcia, 9 iunie 1998, § 48, Rec., 1998-IV). În circumstanțele prezentei specii, Curtea nu poate considera neraționale sau arbitrare concluziile la care au ajuns instanțele române prin consolidarea justificării sancțiunilor impuse reclamanților prin încălcarea reuniunii comemorative la art. 9 litera (a) din Legea nr. 60/1991. 117. Curtea constată, în sfârșit, că, în cazul în care faptele în litigiu reproșate reclamanților nu sunt toate elementele necesare pentru a constitui o încălcare în sensul legii penale (punctul 43 de mai sus), nu mai puțin decât pot constitui o amendă, calificare separată reglementată de Legea nr. 60/91. Lipsa unei calificări penale nu exclude faptele în cauză caracterul lor periculos pentru ordinea publică. □ Importanța intervenției 118. În ceea ce privește impactul măsurii incriminate, Curtea constată mai întâi că, în speță, reclamanților nu li s-a opus o interdicție absolută de a manifesta. 119. În al doilea rând, Comisia observă că, în cazul în care data reuniunii a fost esențială pentru părțile interesate (punctul 10 de mai sus), acestea din urmă nu au explicat de ce locurile pe care le-au prevăzut pentru organizarea reuniunii comemorative au o anumită importanță sau de ce un alt loc decât centrul orașului nu era potrivit (a se vedea, pentru o situație contrară, Stankov și Organizația macedoneană unificată Ilinden, citată anterior, punctul 109). 120. În cele din urmă, Comisia constată că statele care au dreptul de a prevedea dispoziții generale privind organizarea reuniunilor publice pentru a proteja ordinea publică, trebuie să poată aplica sancțiuni celor care organizează reuniuni care nu îndeplinesc această cerință sau care participă la astfel de reuniuni. În cazul în care o astfel de sancțiune ar fi impusă, autoritatea statului ar fi iluzoriu să solicite respectarea legilor sale (a se vedea, mutatis mutandis, Kudrevičius și alții, citată anterior, § 149, și Ziliberberg c. Moldova (dec.), nr. 66121/00, 4 mai 2004). 121. Se pare că, în această specie, unitatea de jandarmi mobili a aplicat amenzi retroactive reclamanților. Sumele amenzilor, deși diferite pentru cei doi solicitanți, erau în limitele celor prevăzute la art. 26 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991 (punctul 44 de mai sus). Instanțele nu afirmă că amenzile respective pot fi convertite în sancțiuni de închisoare în caz de neplată. Pe de altă parte, părțile interesate au avut posibilitatea de a contesta legalitatea și temeinicia amenzilor și sumele acestora în fața instanțelor naționale și, prin urmare, au beneficiat de garanții procedurale care împiedică impunerea unor sancțiuni abuzive. 122. În ceea ce privește distanța dintre sumele amenzilor aplicate celor doi solicitanți (aproximativ 2 200 EUR pentru primul și 1 100 EUR pentru al doilea paragraf 23 și 28 de mai sus), Curtea, sensibilă la natura subsidiară a misiunii sale, nu poate pune în discuție măsura sancțiunilor confirmate de instanțele naționale. Aceasta ia notă de faptul că, în speță, sancțiunile au fost impuse de procese-verbale separate semnate de doi agenți diferiți și că au făcut obiectul a două proceduri separate, ceea ce poate explica distanța dintre sumele amenzilor, acesta fiind expresia de apreciere făcută de autoritățile naționale implicate. În plus, Comisia remarcă faptul că primul reclamant a raportat această abatere în fața instanței de primă instanță, care a considerat că sancțiunea aplicată acestui reclamant era necesară și suficientă (punctele 24 și 25 de mai sus). mai mult de 123. Curtea ia notă de faptul că autoritățile naționale au furnizat două motive pertinente și suficiente pentru a justifica ingerința în exercitarea de către reclamanți a dreptului lor la libertatea de întrunire (punctele 111 și 116 de mai sus). Având în vedere toate cele de mai sus și având în vedere toate circumstanțele prezentei cauze, Curtea consideră că autoritățile naționale nu și-au depășit marja de apreciere și că sancțiunile denunțate de cei interesați pot fi considerate ca fiind necesare într-o societate democratică și proporționale cu scopul urmărit. 124. Prin urmare, nu a existat nici o încălcare a articolului 11 din Convenție. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 14 DIN CONVENȚIE, combinată cu art. 11 din convenție (solicitarea nr. 68028/14) 125. Al doilea reclamant declară că a fost discriminat în exercitarea dreptului său la libertatea de întrunire garantată prin art. 11 din Convenție din cauza apartenenței sale la o minoritate etnică a țării. Acesta se referă la art. 14 din Convenție, astfel cum este formulat în părțile sale relevante în speță: mai exact, drepturile și libertățile recunoscute în (...) convenție trebuie să fie asigurate, fără nicio deosebire, pe baza (...) unei minorități naționale, (...) sau a oricărei alte situații. ▪ Argumentele părților Guvernul 126. Guvernul susține că cel de-al doilea reclamant nu a fost discriminat ca urmare a apartenenței sale la o minoritate etnică. În opinia sa, dispozițiile legale care au stat la baza hotărârilor administrative și judiciare adoptate în speță aveau un domeniu general de aplicare și erau aplicabile oricărui tip de adunare publică. Astfel, argumentele invocate de organismele naționale pentru a confirma proporționalitatea sancțiunii aplicate reclamantului nu ar fi vizat originea etnică a acestuia din urmă, ci comportamentul public al acestuia. Al doilea reclamant 127. Cel de-al doilea reclamant a făcut obiectul unui tratament diferențiat bazat pe apartenența sa la o minoritate etnică în raport cu persoane care se află în situații similare, ținând seama de sancțiunea amenzii și de imposibilitatea de a organiza reuniunea comemorativă care i-a fost impusă. Acesta prezintă faptul că, în speță, organizarea reuniunii comemorative a fost întreruptă de către autorități pe motiv, printre altele, că unul dintre membrii grupului din care făcea parte purta un steag sicul, simbol al apartenenței sale etnice. Cu toate acestea, în aceeași zi, cetățenii ar fi desfășurat steagul României și nu ar fi fost interpelați de forțele de ordine. În mod similar, în alte circumstanțe, s-ar fi organizat reuniuni comemorative prin mișcarea din partea din față dreaptă a noului drept, fără nicio cerință din partea autorităților, a unei autorizații prealabile (punctul 32 de mai sus). 128. În cele din urmă, cel de-al doilea reclamant menționează existența unui aviz favorabil emis de consiliul local al orașului Târgu Secuiesc în beneficiul unei terțe părți, asociația Laszlo Serege din același oraș, pentru organizarea, la 1 decembrie 2014, a unei reuniuni publice în amintirea batalionului Szekely. Evaluarea Curții Cu privire la aplicabilitatea articolului 14 din Convenția combinată cu art. 11 din Convenția 129. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, art. 14 din convenție completează celelalte clauze normative ale convenției și ale protocoalelor sale. art. 14 nu are nici o existență independentă pe termen scurt este valabil numai pentru: ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Desigur, el poate intra în joc chiar și fără încălcarea cerințelor lor și, în această măsură, are un domeniu de aplicare autonom, dar el nu poate găsi să se aplice dacă faptele litigiului nu cad sub incidența cel puțin a uneia dintre dispozițiile menționate anterior. Prin urmare, interzicerea discriminării pe care art. 14 le consacră depășește domeniul de aplicare al drepturilor și libertăților pe care Convenția și protocoalele sale le impun fiecărui stat să le garanteze. Aceasta se aplică, de asemenea, drepturilor suplimentare, care intră în domeniul general de aplicare al oricărui articol al Convenției, pe care statul a decis în mod voluntar să le protejeze (Molla Sali c. Grecia [GC], nr. 20452/14, § 123, 19 decembrie 2018). 130. În această specie, Curtea a stabilit deja că sancțiunea aplicată celui de-al doilea reclamant și imposibilitatea sa de a organiza reuniunea comemorativă intră sub incidența articolului 11 din Convenție (punctele 66-83 de mai sus), ceea ce face suficient ca art. 14 din Convenția aplicabilă. Cu privire la observația art. 14 din Convenția combinată cu art. 11 din Convenția 131. Curtea amintește că, pentru ca o problemă să apară în raport cu art. 14 din convenție, trebuie să existe o diferență în tratamentul persoanelor aflate în situații similare sau comparabile (a se vedea, printre multe altele, Molla Sali, citată anterior, § 133, și Konstantin Markin c. Rusia [GC], nr. 30078/06, § 125, CEDO 2012). 132. În ceea ce privește sarcina probei pe teren la art. 14 din convenție, Curtea a hotărât deja că, atunci când un reclamant a stabilit existența unei diferențe de tratament, este de competența guvernului să demonstreze că această diferență de tratament era justificată (D.H. și alte c. Republica Cehă [GC], nr. 57325/00, § 177, CEDO 2007 - IV). 133. Cu toate acestea, orice diferență de tratament nu depășește încălcarea automată a articolului 14. Numai diferențele de tratament bazate pe o caracteristică identificabilă sau situația în care se află sunt susceptibile de a avea un caracter discriminatoriu în sensul art. 14. Cu privire la acest aspect, Curtea amintește că, în jurisprudența sa, aceasta înțelege, în general, într-un sens larg expresia "în altă situație" și că nu se limitează la caracteristicile care prezintă un caracter personal în sensul că sunt înnăscute sau inerente persoanei (Molla Sali , citată anterior, § 134, și jurisprudența menționată anterior). 134. În sfârșit, Curtea constată că din procesul-verbal de amendă din 1 decembrie 2010 (punctul 28 de mai sus) reiese că cel de-al doilea reclamant a fost sancționat pentru organizarea unei reuniuni comemorative, deși a fost informat că reuniunile nu pot avea loc în același timp în același loc. Astfel cum s-a explicat anterior (punctul 103 de mai sus), această ipoteză intră în domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991. 135. Or, în primul rând, Curtea arată că al doilea reclamant nu a demonstrat în fața sa că persoanele care se află în aceeași situație cu aceasta, și anume persoanele care doresc să organizeze reuniuni comemorative în conformitate cu art. 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991 nu au fost sancționate de către autorități. 136. În al doilea rând, Comisia observă că acest lucru nu este portul în sine al unui steag de către unul dintre membrii grupului căruia i-a aparținut grupul căruia i-a adus sancțiunea în cauză, ci organizarea unei reuniuni comemorative contrare articolului 5 alineatul (2) menționat anterior. Într-adevăr, portul drapelului nu a fost doar un element faptic, menționat în procesul-verbal de amendă (punctul 28 de mai sus), care a permis autorităților să stabilească că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 137. În ceea ce privește motivele prezentate de instanțele interne pentru a valida sancțiunea aplicată, trebuie remarcat faptul că acestea nu și-au întemeiat deciziile pe etnia celui de-al doilea reclamant, ci au identificat elemente faptice care să permită stabilirea organizării unei reuniuni comemorative și să pună sub semnul întrebării scopul legal al acestei adunări. 138. Prin urmare, Curtea consideră că nu s-a demonstrat, presupunând chiar că a existat în speță o diferență de tratament, că aceasta se baza pe etnia celui de-al doilea reclamant. În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, hotărăște să unească cererile; Declară ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Încheiat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 5 mai 2020, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din regulament. Andrea Tamietti Jon Fridrik Kjølbro Modululr Președinte [1] Sinulele sau Szeklers sunt un grup etnol de limbă maghiară, prezent în principal în Transilvania și legat istoric de maghiari. Simculele locuiesc inițial în Țara Siculară, situată în estul Transilvaniei. [2] La 1 decembrie 1918, la Cluj-Napoca, unitățile militare maghiare erau organizate într-o formațiune militară numită □ Batalionul Szekely, pentru a lupta împotriva armatei române care intrase în Transilvania. Batalionul și - a încetat activitatea în aprilie 1919, când a pus armele în fața armatei române. [3] Albert Wass este un scriitor maghiar foarte cunoscut, decedat în 1998 în Statele Unite ale Americii. În România, a fost condamnat la moarte in absentia printr-o hotărâre a Tribunalului din Cluj din 1946 pentru crime împotriva umanitatii, pe baza responsabilitatii sale in uciderea mai multor persoane de natiune române in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Tribunalul de condamnare, care nu a fost niciodată executat, nu a fost anulat, cererea de revizuire formulată împotriva acestei hotărâri de către unul dintre fiii lui Albert Wass fiind respinsă printr-o hotărâre definitivă a Tribunalului de apel din Cluj din 10 martie 2008.

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE CSISZER ET CSIBI c. ROUMANIE

(Requêtes n

os

71314/13 et 68028/14)

ARRÊT

Art 11 • Liberté de réunion • Sanction pour l’organisation d’une réunion n’ayant pas été approuvée en raison de la tenue d’un autre rassemblement public au même endroit • Loi interdisant l’organisation simultanée et au même endroit de réunions publiques non contraires en soi à l’article 11 sauf à constituer une entrave dissimulée à la liberté de réunion pacifique • Requérants ayant été mis à même de modifier le lieu de la réunion et de rendre celle-ci conforme à la loi • Réunion commémorative pouvant générer une certaine tension sociale propice à la violence • Amendes contraventionnelles non convertibles en sanctions d’emprisonnement • Garanties procédurales contre les abus • Motifs pertinents et suffisants

STRASBOURG

5 mai 2020

DÉFINITIF

05/08/2020

Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En les affaires Csiszer et Csibi c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en une Chambre composée de

:

Jon Fridrik Kjølbro,

président,

Faris Vehabović,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubarda,

Carlo Ranzoni,

Georges Ravarani,

Jolien Schukking,

juges,

et de Andrea Tamietti,

greffier

de section

,

Vu

:

les requêtes (n

os

71314/13 et 68028/14) dirigées contre la Roumanie et dont deux

ressortissants de cet État, MM Lóránt Csiszer («

le premier

requérant

») et Barna Csibi («

le second requérant

») ont saisi la Cour en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

») le 6 novembre 2013 et le 6

octobre 2014 respectivement,

les observations des parties,

Notant que le 26 novembre 2018, les griefs de la requête n

o

71314/13 concernant les articles 10 et 11 de la Convention ont été communiqués au Gouvernement et que la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus conformément à l’article 54 § 3 du règlement de la Cour

;

Notant que le 16 octobre 2018, les griefs de la requête n

o

68028/14 tirés de l’article 11 de la Convention pris seul et en combinaison avec l’article 14 de la Convention ont été communiqués au Gouvernement et que la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus conformément à l’article 54 § 3 du règlement de la Cour

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 avril 2020,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

INTRODUCTION

Les requérants allèguent, principalement sous l’angle de l’article 11 de la Convention, d’avoir été empêchés par les autorités d’organiser une réunion commémorative, le 1

er

décembre 2010.

EN FAIT

1.

Le requérant de la requête n

o

71314/13, M. Lóránt Csiszer («

le premier requérant

»), est un ressortissant roumain né en 1978 et résidant à Miercurea Ciuc. Il est représenté devant la Cour par M

e

G. Menyhart, avocat exerçant à Oradea.

2.

Le requérant de la requête n

o

68028/14, M. Barna Csibi («

le second

requérant

»), est un ressortissant roumain né en 1979 et résidant à Miercurea Ciuc. Il est représenté devant la Cour par M

e

O. Kiss, avocat exerçant à Cluj-Napoca.

3.

Par une lettre du 29 janvier 2020, l’avocat du second requérant a signalé à la Cour que son client l’avait informé du changement de son nom et qu’à présent il s’appelle Barna Váradi. Le 5 février 2020, la Cour a avisé les parties qu’elle continuerait d’appeler ce requérant «

Barna Csibi

», nom sous lequel celui-ci était désigné dans la procédure devant les juridictions internes ainsi que dans la requête introduite par lui devant elle.

4.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par ses agents, respectivement M. V. Mocanu (requête n

o

71314/13) et M

me

M.

‑

S. Teodoroiu (requête n

o

68028/14), du ministère des Affaires étrangères.

5.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

6.

Les requérants indiquent appartenir à l’ethnie sicule

[1]

.

7.

Le 1

er

décembre est célébrée la fête nationale de la Roumanie.

Les démarches entreprises par les requérants en vue de l’organisation d’une réunion commémorative le 1

er

décembre 2010

8

.

Le 11 octobre 2010, la mairie de la ville de Cluj-Napoca approuva l’installation d’une patinoire et de cabanes en bois, dans le cadre de l’organisation d’un «

Marché de Noël

», sur la place de l’Union (

Piața Unirii

), du 15 novembre 2010 au 15 février 2011, de 8

heures à 22

heures.

9

.

Le 1

er

décembre 2010, de 9

h

30 à 20

h

30, la mairie de Cluj-Napoca organisa dans le centre-ville différentes manifestations pour célébrer la fête nationale de la Roumanie, parmi lesquelles un défilé militaire et une série de concerts en plein air.

La demande de soutien adressée à la mairie par le second

requérant aux fins de l’organisation d’une réunion commémorative le 1

er

décembre 2010

10

.

Le 12 octobre 2010, se fondant sur l’article 3 de la loi n

o

60/1991 sur l’organisation et le déroulement des réunions publiques («

la loi

n

o

60/1991

»

; paragraphe 44 ci-dessous), le second requérant envoya une lettre au maire de la ville de Cluj-Napoca par laquelle il demandait un soutien pour l’organisation d’une réunion commémorative le 1

er

décembre 2010, de 17

heures à 18

heures, sur la place de l’Union. Il était mentionné dans la lettre que la réunion avait pour but de commémorer «

la création et l’activité du bataillon

Szekely

[2]

, constitué le 1

er

décembre 1918 à Cluj

‑

Napoca

», et que, lors de ce rassemblement, un discours et le dépôt d’une gerbe de fleurs auprès de la statue de Matei Corvin, située sur la place de l’Union, devaient avoir lieu. Il était également indiqué que, en cas d’impossibilité d’organiser la réunion sur la place susmentionnée, il était envisagé de procéder à sa tenue devant la statue de Saint Georges, qui se trouvait dans la rue M.

Kogalniceanu. Il était aussi indiqué qu’il était prévu d’inviter les personnes intéressées à participer à la réunion commémorative par l’intermédiaire des médias (

mass media

) et que le nombre de participants était estimé par l’organisateur à environ trente.

11.

Cette lettre fut enregistrée à la mairie le 15 octobre 2010.

12

.

Par une lettre du 19 octobre 2010, la mairie de Cluj-Napoca informa le second requérant qu’elle ne donnait pas son accord pour l’organisation d’une réunion le 1

er

décembre 2010 à l’endroit indiqué par l’intéressé, au motif que la tenue d’un autre événement en cet endroit avait auparavant déjà été approuvée. Se référant à l’article 5 § 2 de la loi n

o

60/1991 (paragraphe

44 ci-dessous), elle précisa qu’il était interdit d’organiser simultanément deux ou plusieurs réunions publiques distinctes au même endroit ou sur le même trajet, indépendamment de leur caractère. La mairie indiqua aussi qu’elle ne marquait pas son accord avec le déroulement de la réunion dans aucun autre endroit du centre-ville, étant donné que d’amples manifestations dédiées à la fête nationale de la Roumanie devaient avoir lieu le 1

er

décembre 2010 dans cette zone.

13.

Le 3 novembre 2010, le second requérant demanda au conseil local de la municipalité de Cluj-Napoca («

le conseil local

») des informations concernant l’activité dont le déroulement avait déjà été autorisé le 1

er

décembre 2010 sur la place de l’Union.

14.

Par une lettre du 4 novembre 2010, le conseil local informa ledit requérant que le 11 octobre 2010 avait été accueillie la demande formulée le 22

septembre 2010 par un tiers, la société C., tendant à la mise en place d’une patinoire et de cabanes en bois pour l’organisation du «

Marché de Noël

» (paragraphe 8 ci

‑

dessus), dans le cadre duquel la participation d’environ cinq cents personnes était attendue.

15.

Le second requérant saisit le tribunal départemental de Cluj-Napoca («

le tribunal départemental

») d’une action en contentieux administratif dirigée contre le conseil local, en annulation de la lettre de la mairie du 19

octobre 2010 (paragraphe 12 ci-dessus).

16

.

Par un arrêt du 19 mars 2012, le tribunal départemental rejeta son action au motif que celle-ci avait été introduite contre une personne qui n’avait pas qualité pour être attraite en justice, dès lors qu’en application de la loi n

o

60/1991 le conseil local n’avait pas de responsabilités dans l’organisation des réunions publiques. Aucun recours n’ayant été exercé, cet arrêt devint définitif.

Les demandes de soutien adressées à la police et à la gendarmerie aux fins de l’organisation de la réunion commémorative

17.

Le 12 octobre 2010, le second requérant envoya une lettre à la police de la ville de Cluj-Napoca par laquelle il l’informait de son intention d’organiser la réunion commémorative telle que présentée au paragraphe 10 ci-dessus et, en se référant à l’article 12 § 1 a) de la loi n

o

60/1991 (paragraphe 44 ci-dessous), lui demandait d’enregistrer la réunion. La police reçut cette lettre le 18

octobre 2010.

18.

Par une lettre du 28 novembre 2010, se fondant sur les articles

3 et

12 § 1 a) et c) de la loi n

o

60/1991, les deux requérants demandèrent à la gendarmerie mobile de Cluj de prendre les mesures nécessaires pour leur permettre de se déplacer, dans le cadre de la réunion commémorative, le 1

er

décembre 2010, de 17

heures à 18

heures, sur l’itinéraire allant de l’église catholique Saint Michel, près de la place de l’Union, à la statue de Saint Georges. Ils indiquaient, dans leur demande, qu’ils entendaient se déplacer sur le trottoir, sans déranger la circulation, et qu’une fois arrivés à la statue de Saint Georges ils voulaient organiser une réunion commémorative en souvenir de la création et de l’activité du bataillon

Szekely

. Ils précisaient que, lors de la réunion, ils souhaitaient faire un discours, réciter une poésie, déposer une gerbe de fleurs et «

chanter l’hymne hongrois et respectivement (

respectiv

) l’hymne des Sicules

». Ils ajoutaient qu’environ trente personnes étaient attendues pour participer à la réunion commémorative. Ils indiquaient également que le second requérant avait aussi envoyé une demande de soutien à la mairie (paragraphes 10 et 12 ci

‑

dessus).

19.

La gendarmerie ne répondit pas à cette demande des requérants.

20

.

Entre-temps, par une lettre du 24 novembre 2010, la mairie avait informé la police que d’amples manifestations allaient être organisées le 1

er

décembre 2010 à l’occasion de la fête nationale de la Roumanie, de 14

heures à 20 heures, sur la place Lucian Blaga, qu’il convenait ainsi de complètement fermer la circulation routière dans le secteur et que le nombre de participants était estimé par l’organisateur à environ dix mille.

Les sanctions infligées aux requérants le 1

er

décembre 2010

21

.

Le 1

er

décembre 2010, vers 16

h

30, des policiers et une équipe de l’unité de gendarmes mobiles (

gruparea de jandarmi mobilă

) interpellèrent les deux requérants au moment où ceux-ci sortaient de l’hôtel

‑

restaurant A., un établissement situé dans la rue I. Maniu, une rue perpendiculaire à la place de l’Union, en compagnie de six autres personnes. Au moment de l’intervention des policiers et gendarmes, l’un de ces individus portait un drapeau sicule et un autre arborait une veste noire et un brassard sur lesquels figurait l’inscription «

Albert Wass

[3]

». D’après l’exposé des faits retenu par les juridictions internes (paragraphes 25, 27, 36 et 38 ci-dessous), les requérants étaient en train d’organiser la réunion commémorative en cause.

22.

Les agents des forces de l’ordre demandèrent aux deux requérants de les accompagner au siège de la police afin d’éclaircir l’activité des membres du groupe formé par les intéressés et les six autres personnes.

La sanction infligée au premier requérant et sa contestation en justice

23

.

Par un procès-verbal du 1

er

décembre 2010 dressé à 16

h

30, le premier requérant fut sanctionné par les gendarmes pour «

avoir organisé et mis en place avec [le second requérant] une réunion publique devant l’hôtel Agape, à laquelle environ 8 à 10 personnes avaient participé, malgré le fait que cette réunion n’avait pas été approuvée par la mairie de Cluj-Napoca en raison de la tenue, dans le même secteur, d’une autre réunion publique à l’occasion de la fête nationale de la Roumanie

». D’après le procès-verbal, ces faits constituaient une contravention selon l’article

26

o

60/1991. En application de l’article 26 § 2 de la même loi (paragraphe

44 ci-dessous), ce requérant se vit infliger une amende de 10

000 lei roumains (RON – environ 2

200

euros (EUR)).

24

.

Le premier requérant saisit le tribunal de première instance de Cluj

‑

Napoca («

le tribunal de première instance

») d’une contestation contre le procès-verbal du 1

er

décembre 2010. À l’appui de sa contestation, il soutenait que le procès-verbal ne reflétait pas exactement la réalité des faits

: il exposait, en effet, qu’il avait été sanctionné par les gendarmes pour avoir organisé une réunion devant l’hôtel-restaurant A. et plaidait que les faits qui lui étaient ainsi reprochés étaient sans lien avec ses intentions et son comportement. Il indiquait ensuite que la lettre de la mairie informant le second requérant de son désaccord quant à l’organisation de la réunion commémorative (paragraphe 12 ci-dessus) ne pouvait pas être assimilée à une décision au sens des dispositions de l’article

11 de la loi n

o

60/1991 dès lors que, selon lui, certaines manifestations, parmi lesquelles les réunions commémoratives, ne devaient pas être déclarées au préalable auprès des autorités. Il ajoutait qu’il avait été interpellé avant même le début de la réunion commémorative et signalait que, pour les mêmes faits reprochés, il existait un écart entre le montant de l’amende lui ayant été infligée et celui de l’amende ayant été imposée au second requérant (paragraphe 28 ci

‑

dessous).

25

.

Par un jugement du 7 mai 2012, le tribunal de première instance rejeta la contestation du premier requérant. Se référant à un enregistrement vidéo versé au dossier par la partie défenderesse, il jugea que les faits avaient été correctement établis dans le procès-verbal, précisant que celui-ci avait été légalement dressé. Après avoir noté que le premier requérant avait été interpellé à la sortie de l’hôtel-restaurant alors que l’un des membres de son groupe arborait un drapeau, le tribunal considéra que la manière dont les intéressés avaient entendu manifester le jour de la fête nationale de la Roumanie cachait d’autres intentions que celles déclarées. Le tribunal de première instance nota aussi que les allégations dudit requérant concernant la légalité de la disposition du maire portant non

‑

approbation de la réunion commémorative n’étaient pas l’objet de l’affaire soumise à son examen, étant donné que ladite disposition aurait pu être attaquée par la voie du contentieux administratif au moyen d’une contestation séparée. Il ajouta que l’amende infligée était «

non seulement nécessaire mais également suffisante pour assurer la réalisation du but préventif et éducatif d’une sanction contraventionnelle

».

26.

Le premier requérant forma un recours contre ce jugement. Il réitéra sa thèse, soutenant, entre autres, que le procès-verbal ne reflétait pas exactement la réalité des faits, que l’article 3 de la loi n

o

60/1991 dispensait les organisateurs de réunions commémoratives de procéder à une déclaration préalable et qu’il avait été sanctionné avant même de commettre le moindre fait.

27

.

Par un arrêt définitif du 5 juin 2013, le tribunal départemental de Cluj («

le tribunal départemental

») rejeta le recours du premier requérant pour défaut de fondement, pour les raisons suivantes

:

«

Si on écarte le fait que chanter l’hymne hongrois le jour de la fête nationale de la Roumanie n’est pas un acte très inspiré, pouvant même être qualifié de provocation – ce dont les [intéressés] étaient conscients puisqu’ils avaient demandé le soutien des gendarmes –, il est vrai qu’en vertu de l’article 3 de la loi n

o

60/1991 les réunions commémoratives ne doivent pas être déclarées. Toutefois, commémorer signifie célébrer par une cérémonie un événement important ou une personne importante (plus particulièrement un événement triste ou une personne disparue). Pour [le premier

requérant] et [les membres de] son groupe – qui font partie de l’unité des Sicules du bataillon Albert Wass, un criminel de guerre condamné à mort par contumace pour le meurtre en 1940 de plusieurs personnes –, la création du bataillon

Szekely

, un autre groupe tenu pour responsable du meurtre, pendant la même période, de plusieurs personnes, n’est pas un événement triste à commémorer mais un événement heureux qui mérite d’être célébré (

aniversata

)

; par conséquent, la réunion publique qu’ils avaient l’intention d’organiser n’était pas une réunion commémorative, mais un rassemblement qui peut être qualifié de manifestation, réunion ou procession

; pour chacune de ces dernières catégories de rassemblement, il est nécessaire de procéder à une déclaration au préalable, ce qui constitue une condition obligatoire pour que [le rassemblement] puisse avoir lieu. La mairie de Cluj-Napoca a déclaré qu’elle ne donnait son accord pour l’organisation de la manifestation [du premier requérant] en aucun endroit du centre-ville de Cluj-Napoca au motif que d’autres événements s’y déroulaient

; en conséquence, le groupe [du premier requérant] est parti purement et simplement dans les rues avec le drapeau sicule.

(...)

Dans la mesure où le drapeau a été déployé [de manière] clairement visible, où les membres du groupe étaient au courant que Albert Wass était considéré en Transylvanie comme un criminel de guerre (...) [et] où ils savaient que la mairie de Cluj-Napoca ne leur avait permis d’organiser aucun type de rassemblement (manifestation, réunion ou procession) au centre-ville, [le tribunal départemental] ne voit pas pour quelles raisons la sanction infligée [au premier requérant] et aux autres membres du groupe serait mal fondée.

Selon l’article 26 § 1 a) de la loi n

o

60/1991, constituent des contraventions l’organisation et le déroulement des réunions publiques non déclarées, non enregistrées ou interdites. La procession, la manifestation ou le rassemblement des membres du groupe dont [le premier requérant] faisait partie n’ont pas été déclarés – le

leader

du groupe affirmant à juste titre que la réunion publique commémorative (...) ne devait pas être déclarée

; en outre, il s’agissait d’[une réunion] interdite par l’article

9

a) de la loi n

o

60/1991 (...). Qui plus est, [la tenue de cette réunion] au centre-ville n’a pas été autorisée par la mairie. D’ailleurs, s’agissant d’un rassemblement interdit par la loi, [cette réunion] ne devait être permise en aucun endroit.

»

La sanction infligée au second requérant et sa contestation en justice

28

.

Par un procès-verbal établi le 1

er

décembre 2010, à 16

h

30, le second requérant se vit reprocher par les gendarmes d’avoir «

organisé avec [le premier requérant] au centre-ville, à savoir sur la place de l’Union de Cluj

‑

Napoca, une réunion pour commémorer le «

bataillon

Szekely

», [au cours de laquelle] huit personnes s’étaient réunies et avaient brandi des drapeaux sicules, malgré le fait que cette réunion n’avait pas été approuvée en raison de la tenue, au même endroit, d’un autre rassemblement public à l’occasion de la fête nationale de la Roumanie

». D’après ce procès-verbal, les faits susmentionnés constituaient une contravention selon l’article

26 §

1

a) de la loi n

o

60/1991 et étaient réprimés par l’article 26 § 2 de la même loi (paragraphe 44 ci-dessous). Une amende de 5

000 RON (environ 1

100

EUR) fut infligée au second requérant.

29

.

Le 23 décembre 2010, ce requérant saisit le tribunal de première

instance d’une action en contentieux administratif engagée contre l’unité de gendarmes mobiles, en contestation du procès-verbal de contravention du 1

er

décembre 2010. Dans le cadre de cette action, il invitait le tribunal, à titre principal, à constater la nullité dudit procès-verbal et, subsidiairement, à déclarer que celui-ci n’était pas fondé. Il demandait également à être exonéré du paiement de l’amende.

30.

À l’appui de sa contestation, le second requérant exposait que, ayant été interpellé devant l’hôtel-restaurant

A, situé dans la rue I. Maniu, et non pas sur la place de l’Union, les mentions contenues dans le procès

‑

verbal ne correspondaient pas à la réalité. Sur le fond, il indiquait que, d’après l’article

3 de la loi n

o

60/1991, les réunions commémoratives ne nécessitaient pas l’accord préalable des autorités locales et il signalait que, dans sa lettre du 12

octobre 2010 (paragraphe 10 ci-dessus), il n’avait sollicité des autorités que leur aide pour le bon déroulement de la réunion commémorative, et non pas leur accord pour sa tenue.

31.

Il indiquait aussi, entre autres, qu’un seul drapeau se trouvait en possession de l’un des participants et qu’il n’y avait aucune interdiction légale de détenir un drapeau de l’ethnie sicule. Il ajoutait qu’il avait été sanctionné avant l’heure prévue pour le début de la réunion commémorative et que la loi roumaine ne sanctionnait pas l’intention d’organiser une réunion.

32

.

Ledit requérant élargit son action en formulant une demande en dédommagement pour cause de discrimination fondée sur son appartenance ethnique à raison de l’intervention de l’unité de gendarmes de Cluj

‑

Napoca. À l’appui de sa demande, il exposait, parmi d’autres, que les autorités locales d’autres villes n’avaient pas requis du mouvement d’extrême droite «

La Nouvelle Droite

» de déclarer au préalable les réunions commémoratives organisées par elle.

33

.

Par ailleurs, le second requérant versa au dossier un extrait du jugement rendu par le tribunal de première instance dans l’affaire concernant le dénommé M.G.B. (paragraphe 40 ci-dessous). De son côté, la gendarmerie versa au dossier les images, non contestées quant à leur réalité, ayant été enregistrées au moment de l’interpellation dudit requérant, lesquelles furent visionnées par le tribunal de première instance.

34.

Par un jugement du 5 décembre 2012, le tribunal de première

instance rejeta la contestation du second requérant et confirma la légalité et le bien-fondé du procès-verbal de contravention.

35

.

Pour ce faire, le tribunal de première instance nota d’abord que le bataillon

Szekely

, aussi désigné par référence à la personne de Albert Wass, dont le commandement se trouvait en Hongrie, à Gyor, représentait une fraction de la «

Garde hongroise

» et avait une idéologie fasciste. Se référant aux moyens de preuve versés au dossier (paragraphe 33 ci-dessus), il constata que le groupe de personnes dont faisait partie le requérant avait été appréhendé vers 16h40, lorsqu’il sortait de l’hôtel-restaurant A. Il nota qu’à ce moment, l’un des membres du groupe arborait un drapeau avec les signes des sicules et qu’une autre personne portait une veste noire avec, sur le dos, l’inscription «

Wass Albert szov

» et exposait une banderole avec l’inscription «

Wass Albert Szovetseg

»

.

Selon le tribunal, le port à l’extérieur de symboles renvoyant à Albert Wass par l’une des personnes accompagnant les requérants avait impliqué, pour les autorités, de procéder à des éclaircissements quant à l’activité du groupe formé par les intéressés et ces personnes.

36

.

Le tribunal de première instance jugea qu’il était établi que le second

requérant avait commis la contravention visée à l’article 26 § 1 a) de la loi n

o

60/1991 (paragraphe 44 ci-dessous), étant donné qu’il avait organisé une réunion publique en méconnaissance de la lettre de la mairie du 19 octobre 2010 (paragraphe 12 ci-dessus) l’informant des dispositions de l’article 5 de la loi n

o

60/1991. Le tribunal nota que le second requérant avait été interpellé au moment où il avait initié et organisé la mise en place d’une réunion interdite selon l’article 9 a) de la loi n

o

60/1991. Il nota aussi, parmi d’autres éléments, que l’intéressé était connu comme une personne qui «

bravait

» les manifestations organisées pour la fête nationale de la Roumanie et que les sanctions qui lui avaient été antérieurement infligées, lors d’autres occasions, n’avaient pas eu un «

effet éducatif

» sur sa personne.

37.

Le second requérant forma un recours contre ce jugement, soutenant que le tribunal de première instance n’avait pas examiné la nature de la réunion en cause, ni tenu compte de la circonstance que la réunion n’avait pas eu lieu, ni expliqué en quoi les faits reprochés présentaient une dangerosité sociale pouvant justifier le montant de l’amende.

38

.

Par un arrêt définitif du 16 avril 2014, le tribunal départemental rejeta le recours du second requérant et confirma le bien-fondé du jugement rendu en première instance. Il jugea qu’«

une simple allégation de [l’intéressé] quant à la réalité des faits consignés dans le procès-verbal ou quant à un doute [sur ces faits] ne [pouvait] pas être reçue sans preuves à l’appui.

»

Les autres événements pertinents en l’espèce

La sanction infligée au dénommé M.G.B. le 1

er

décembre 2010

39

.

Un certain M.G.B. fut également interpellé le 1

er

décembre 2010 à 16

h

30 et condamné au paiement d’une amende contraventionnelle d’un montant de 750 RON (environ 165 EUR) pour avoir participé à une réunion publique qui n’avait pas été autorisée, en méconnaissance de l’article

26 §

1

d) de la loi n

o

60/1991.

40

.

Sur contestation de M.G.B., par un jugement du 26 novembre 2012, le tribunal de première instance annula le procès-verbal de contravention dressé contre l’intéressé et l’amende. Il nota que M.G.B. avait été sanctionné pour avoir participé à une réunion commémorative, mais que, d’après les déclarations des témoins – en l’occurrence les requérants – et l’enregistrement vidéo réalisé au moment de l’interpellation, aucune réunion n’avait eu lieu. Il nota en outre qu’il n’avait pas été prouvé que M.G.B. avait refusé d’obtempérer à l’injonction des gendarmes de quitter les lieux.

41.

Aucun recours n’ayant été exercé, ce jugement devint définitif.

L’enquête pénale menée contre les requérants

42.

Saisi par la gendarmerie à la suite de l’interpellation des requérants le 1

er

décembre 2010, le parquet près le tribunal de première instance ouvrit une enquête contre ceux-ci et les autres personnes qui les accompagnaient, du chef d’utilisation en public de symboles fascistes, racistes et xénophobes (infraction réprimée par l’article 4

o

31/2002 – paragraphe 45 ci-dessous) et du chef de promotion du culte des personnes coupables de crimes contre la paix et l’humanité ou d’idéologies fascistes, racistes ou xénophobes, par la propagande, commise par tout moyen, en public (infraction réprimée par l’article

5

43

.

Par une décision (

rezoluție

) du 25 février 2011, le parquet rendit un non-lieu des deux chefs d’accusation en faveur de tous les individus mis en cause. Il indiquait dans sa décision que l’enquête préalable menée en l’espèce n’avait pas permis de mettre en évidence des indices quant à l’existence de soupçons plausibles à même de justifier l’engagement de la responsabilité pénale des intéressés.

LE CADRE JURIDIQUE INTERNE PERTINENT

44

.

Les dispositions pertinentes en l’espèce de la loi n

o

60/1991 sur l’organisation et le déroulement des réunions publiques («

la loi n

o

60/1991

»), publiée au Journal officiel du 29

septembre 2004, en vigueur à l’époque des faits, se lisaient ainsi

:

Chapitre I

Dispositions générales

Article 1

«

1) La liberté des citoyens d’exprimer leurs opinions politiques, sociales ou d’une autre nature, d’organiser des

meetings

, des démonstrations, des manifestations, des processions ou tout autre type de réunion et de participer à ceux-ci est garantie par la loi. Ces activités peuvent avoir lieu seulement de manière pacifique et sans armes.

2) Les réunions publiques –

meetings

, démonstrations, manifestations, compétitions sportives, processions et autres activités [similaires] – qui doivent se dérouler sur des places (

piețe

), dans des rues publiques ou en plein air peuvent avoir lieu seulement après leur déclaration préalable prévue par la présente loi.

(...).

»

Article 3

«

Ne doivent pas être déclarées au préalable les réunions publiques qui visent des manifestations artistiques, sportives, religieuses, commémoratives, les visites officielles (...). Lorsque les organisateurs des réunions publiques qui ne doivent pas être déclarées au préalable disposent d’indices ou d’informations montrant que leurs réunions pourraient donner lieu à des actes de désordre ou à des manifestations violentes, [ils] ont l’obligation de demander, à l’avance, un soutien spécifique aux mairies, aux unités de gendarmes compétentes (...) et à la police locale.

»

Article 5

«

(...)

2) (...) il est interdit d’organiser de manière simultanée deux ou plusieurs réunions publiques distinctes au même endroit ou sur le même trajet, quel qu’en soit le caractère (

indiferent de caracterul acestora

).

»

Chapitre II

La déclaration préalable des rassemblements publics

Article 9

«

Sont interdites

les réunions publiques qui poursuivent :

a) la propagation des idées totalitaires, de nature fasciste, communiste, raciste, chauvine ou de toute organisation terroriste-divisionniste, la diffamation du pays et de la nation, l’incitation à la haine nationale ou religieuse, l’incitation à la discrimination, à la violence publique et les manifestations obscènes, contrevenant aux mœurs publiques.

(...)

»

Article 10

«

1) Le maire, sur proposition de la commission [compétente pour avis], peut interdire l’organisation des réunions publiques lorsque

:

a) il détient des informations fournies par des organes spécialisés selon lesquelles le déroulement des réunions pourrait conduire à la méconnaissance des dispositions de l’article 2 ;

b) pendant la période [concernée], à l’endroit et sur les trajets où les réunions sont censées avoir lieu, des travaux publics d’envergure sont exécutés ;

2) Dans un délai de trois jours, le maire est obligé de communiquer aux organisateurs la décision d’interdiction, qui peut être contestée dans les conditions établies par la loi n

o

544/2004 [sur le contentieux administratif].

»

Article 11

«

La décision interdisant le déroulement d’une réunion publique est communiquée par écrit à l’organisateur, avec les motifs de l’interdiction, dans un délai de 48 heures à compter de la réception de la déclaration écrite. (...)

»

Chapitre III

Les obligations relatives à l’organisation et au déroulement des réunions publiques

Section I

Les obligations des organisateurs et des participants aux réunions publiques

Article 12

«

1) Les organisateurs des réunions publiques doivent

:

a) [faire] enregistrer les déclarations de déroulement des réunions publiques auprès de l’unité de gendarmes compétente (...), au moins 48 heures à l’avance

;

(...)

c) assurer un dispositif d’ordre constitué de personnes portant des signes distinctifs, établi avec le commandant de l’unité de gendarmes qui assure les mesures d’ordre public.

»

Chapitre V

Les sanctions

Article 25

«

La méconnaissance des dispositions de la présente loi entraîne, selon le cas, la responsabilité disciplinaire, contraventionnelle, civile ou pénale.

»

Article 26

«

1) Les faits suivants constituent des contraventions (...)

:

a) l’organisation et le déroulement des réunions publiques non déclarées, non enregistrées ou interdites ;

(...)

d) la participation aux assemblées publiques non déclarées ou interdites, suivie par le refus de quitter les lieux de déroulement de telles assemblées après les avertissements et sommations des forces de l’ordre effectués conformément à la loi

;

2) Les contraventions visées à l’alinéa 1) lettres a) à c) sont punies d’une amende de [1

000 à 10

000] lei (...)

»

45

.

Les dispositions pertinentes en l’espèce de l’ordonnance d’urgence du gouvernement n

o

31/2002 concernant l’interdiction des organisations et des symboles à caractère fasciste, raciste ou xénophobe et de la promotion du culte des personnes coupables de crimes contre la paix et l’humanité sont ainsi libellées

:

Article 4

«

1) La distribution, la vente et la création de symboles fascistes, racistes ou xénophobes, ainsi que la détention en vue de la distribution de tels symboles, sont punies d’une peine d’emprisonnement de 6 mois à 5 ans et de l’interdiction de certains droits.

2) L’utilisation en public de symboles fascistes, racistes et xénophobes est punie de la même peine.

(...)

»

Article 5

«

1) La promotion du culte des personnes coupables de crimes contre la paix et l’humanité ou d’idéologies fascistes, racistes ou xénophobes, par la propagande, commise par tout moyen, en public, est punie d’une peine d’emprisonnement de 3

mois à 3 ans et de l’interdiction de certains droits.

2) La propagande consiste à diffuser systématiquement ou à louer des idées, concepts ou doctrines, dans le but de persuader et d’attirer de nouveaux adeptes.

»

EN DROIT

JONCTION DES REQUÊTES

46.

Le Gouvernement prie la Cour de joindre les requêtes, étant donné la similitude de leur objet.

47.

Le premier requérant invite la Cour à rendre deux décisions distinctes, les deux requêtes n’étant pas identiques mais seulement similaires.

48.

Le second requérant n’a pas présenté de commentaires sur ce point.

49.

Eu égard à la similitude des requêtes quant à leur objet, la Cour estime approprié d’ordonner leur jonction (article 42 § 1 du règlement de la Cour).

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES L’ARTICLES 10 et 11 DE LA CONVENTION

50.

Les requérants allèguent que les sanctions leur ayant été infligées pour l’organisation de la réunion commémorative litigieuse du 1

er

décembre 2010, qui, selon eux, ne nécessitait pas une déclaration préalable, ont porté atteinte à leur droit à la liberté de réunion. Le premier requérant voit aussi dans la sanction lui ayant été infligée une atteinte à son droit à la liberté d’expression.

Les passages pertinents en l’espèce des articles 10 et 11 de la Convention sont ainsi libellés

:

Article 10

«

1.

Toute personne a droit à la liberté d’expression. Ce droit comprend la liberté d’opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence d’autorités publiques et sans considération de frontière. (...)

2.

L’exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l’intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, à la protection de la réputation ou des droits d’autrui, pour empêcher la divulgation d’informations confidentielles ou pour garantir l’autorité et l’impartialité du pouvoir judiciaire.

»

Article 11

«

1.

Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique (...)

2.

L’exercice de ces droits ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. (...)

»

51.

À titre liminaire, la Cour note que, pour les mêmes faits, le premier

requérant invoque deux dispositions distinctes de la Convention

: l’article

10 et l’article 11 de celle-ci. La Cour attache de l’importance au fait qu’en l’espèce, en participant à la réunion du 1

er

décembre 2010, le premier

requérant cherchait non seulement à exprimer une opinion mais aussi à le faire avec d’autres personnes (

Primov et autres c. Russie

, n

o

17391/06, §

91, 12 juin 2014). Elle note en outre que l’intéressé se plaint essentiellement d’avoir été sanctionné pour avoir organisé une réunion pacifique.

52.

Maîtresse de la qualification juridique des faits (

Radomilja et autres c.

Croatie

[GC], n

os

37685/10 et 22768/12, § 114 et 126, 20 mars 2018), la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, l’article 10 s’analyse en une

lex generalis

par rapport à l’article 11, qui est la

lex specialis

, de sorte qu’il n’y a pas lieu de considérer la question séparément sous l’angle de l’article 10 (

Kudrevičius et autres c. Lituanie

[GC], n

o

37553/05, §

85, CEDH 2015). Elle prendra toutefois en compte l’article

10 lorsqu’elle examinera et interprétera l’article 11 de la Convention (

Djavit An c.

Turquie

, n

o

20652/92, § 39, CEDH 2003

‑

III, et

Kudrevičius et autres

, précité, § 86).

Sur la recevabilité

Sur l’exception du Gouvernement tirée du non-épuisement des voies de recours internes (requête n

o

71314/13)

53.

Le Gouvernement excipe d’abord de l’irrecevabilité de la requête n

o

71314/13 pour non-épuisement des voies de recours internes, au motif que le premier requérant n’a pas contesté en justice l’acte pris par la mairie le 19

octobre 2010 (paragraphe 12 ci-dessus) par lequel elle informait le second requérant que la réunion n’était pas permise en raison de l’incidence en l’espèce de l’article 5 § 2 de la loi n

o

60/1991.

54.

Le premier requérant réplique que, dès lors qu’il n’était pas partie à l’échange de correspondance entre le second requérant et la mairie, il n’était pas en droit de contester la lettre de celle-ci. Il rappelle qu’il n’a jamais envoyé de lettre à la mairie et qu’il n’a jamais reçu copie de la lettre du 19

octobre 2010.

55.

La Cour renvoie aux principes applicables en matière de non

‑

épuisement des voies de recours internes tels qu’établis dans les affaires

Vučković et autres c. Serbie

((exception préliminaire)

[GC], n

os

17153/11 et 29 autres, §§

69-77, 25 mars 2014) et

Gherghina c. Roumanie

([GC] (déc.), n

o

42219/07, §§ 83 à 89, 9 juillet 2015).

56.

La Cour note que la correspondance entre la mairie et le second

requérant portait sur la demande de celui-ci d’obtenir un soutien pour l’organisation de la réunion commémorative du 1

er

décembre 2010 (paragraphe 10 ci-dessus). Or, le premier requérant n’a pas été partie à cette correspondance et il n’a pas été prouvé devant la Cour que la lettre du 19

octobre 2010 ait été communiquée par l’autorité émettrice au premier

requérant.

57.

Qui plus est, la Cour note que le premier requérant ne dénonce pas devant elle le refus des autorités nationales d’accorder le support logistique nécessaire pour l’organisation de la réunion commémorative prévue pour le 1

er

décembre 2010. Ce requérant se plaint de l’atteinte prétendument portée à son droit à la liberté de réunion par l’amende infligée le 1

er

décembre 2010. Or, la Cour constate que le premier requérant a contesté devant les autorités judiciaires roumaines la légalité et le bien-fondé de l’amende en question (paragraphes 24-27 ci-dessus), de sorte que, compte tenu de la manière dont il a formulé son grief devant la Cour, l’intéressé a épuisé les voies de recours internes dont il disposait.

58.

Parant, la Cour rejette cette exception du Gouvernement.

Sur l’exception du Gouvernement tirée du non-respect du délai de six mois (requête n

o

68028/14)

59.

Le Gouvernement excipe ensuite de l’irrecevabilité de la requête n

o

68028/14 pour tardiveté. Selon lui, le second requérant aurait dû saisir la Cour dans un délai de six mois à partir du jugement du 19 mars 2012 portant rejet de sa contestation contre l’acte adopté par la mairie de Cluj

‑

Napoca (paragraphe 16 ci-dessus).

60.

Le second requérant argue que la lettre de la mairie du 19 octobre 2010 (paragraphe 12 ci-dessus) ne constituait pas une décision portant refus d’autoriser l’organisation de la réunion commémorative, au motif que l’article 3 de la loi n

o

60/1991 n’imposait pas une déclaration préalable pour ce type de rassemblement. Il ajoute que, dans sa lettre adressée au maire (paragraphe 10 ci

‑

dessus), il sollicitait des autorités un simple encadrement de cet événement, et non pas une autorisation pour son organisation. Il considère que la procédure mentionnée par le Gouvernement ne constituait pas un recours à épuiser et qu’elle ne doit dès lors pas être prise en compte aux fins de la fixation du point de départ du délai de six mois.

61.

La Cour renvoie aux principes fondamentaux qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de calcul du délai de six mois (voir, par exemple,

Sabri Güneș c. Turquie

[GC], n

o

27396/06, §§ 39-42, 29 juin 2012). En règle générale, le délai de six mois commence à courir à la date de la décision définitive intervenue dans le cadre du processus d’épuisement des voies de recours internes (

Fernie c. Royaume-Uni

(déc.), n

o

14881/04, 5

janvier 2006). La Cour rappelle aussi que l’article 35 § 1 de la Convention ne saurait être interprété d’une manière qui exigerait qu’un requérant saisisse la Cour de son grief avant que la situation relative à la question en jeu n’ait fait l’objet d’une décision définitive au niveau interne (

Varnava et autres c.

Turquie

[GC], n

os

16064/90 et 8 autres, § 157, CEDH 2009).

62.

La Cour note que le second requérant dénonce devant elle une atteinte à son droit à la liberté de réunion à raison de la sanction qui lui a été infligée le 1

er

décembre 2010. Son grief ne porte pas sur le refus des autorités nationales de lui accorder le support logistique nécessaire pour l’organisation de la réunion commémorative prévue pour le 1

er

décembre 2010, aspect qui a fait l’objet de l’échange de correspondance entre lui

‑

même et la mairie (paragraphes 10-16 ci-dessus). Dans la mesure où le second requérant considère que l’amende infligée constitue une ingérence dans son droit à la liberté de réunion, la Cour observe que l’intéressé a contesté cette amende devant les juridictions nationales, comme il lui était d’ailleurs loisible selon le droit interne (paragraphes 29-38 ci-dessus).

63.

Dès lors, la Cour estime que le recours qui visait à assurer une réparation effective du grief porté devant elle et qui doit être pris en considération afin de fixer le point de départ du délai de six mois est en l’occurrence la contestation du procès-verbal de contravention. Cette procédure en contentieux administratif a pris fin par l’arrêt définitif du tribunal départemental du 16 avril 2014 (paragraphe 38 ci-dessus). Le second requérant a saisi la Cour de sa requête le 6 octobre 2014, et a donc respecté le délai de six mois prévu à l’article 35 § 1 de la Convention.

64.

Partant, la Cour rejette cette exception du Gouvernement.

Autres motifs d’irrecevabilité

65.

La Cour rappelle que l’article 11 de la Convention ne protège que le droit à la liberté de «

réunion pacifique

». Cette notion ne couvre pas les manifestations dont les organisateurs et participants ont des intentions violentes (

Kudrevičius et autres

, précité, § 92, et

Stankov et Organisation macédonienne unie Ilinden c. Bulgarie

, n

os

29221/95 et 29225/95, §

77, CEDH 2001 IX).

66

.

En l’espèce, la Cour estime que rien ne prouve que les requérants, qui étaient impliqués dans l’organisation de la réunion commémorative, aient eu d’intentions violentes. Par ailleurs, il n’a pas été contesté dans le cadre de la procédure interne que les requérants avaient l’intention de tenir une réunion pacifique, et à aucun moment les intéressés ne se sont vu reprocher des actes spécifiques de violence ou des intentions violentes. Dès lors, l’article 11 de la Convention trouve à s’appliquer en l’espèce.

67.

Constatant que ce grief concernant les deux requêtes n’est pas manifestement mal fondé ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article

35 de la Convention, la Cour le déclare recevable.

Sur le fond

Arguments des parties

a)

Le Gouvernement

68.

Le Gouvernement indique que les sanctions infligées aux requérants étaient légales et qu’elles étaient justifiées par les articles 5 § 2 et 9 de la loi n

o

60/1991 (paragraphe 44 ci-dessus).

69

.

Pour le Gouvernement, les mesures prises pour empêcher la réunion commémorative prévue par les requérants poursuivaient plusieurs buts légitimes

: la protection de l’ordre public et la prévention de troubles dans le contexte de l’organisation de plusieurs réunions publiques au même moment et au même endroit. Il explique que le but de l’article 5 § 2 de la loi n

o

60/1991 était de prévenir des éventuelles difficultés découlant de l’organisation, de manière concomitante, de plusieurs manifestations publiques et ne constituait point une interdiction absolue d’organiser un rassemblement. Il précise que cette disposition concernait tout type de rassemblement, y compris ceux à caractère commémoratif, prévus à l’article

3 de la loi n

o

60/1991, et ceux à caractère commercial.

70.

Le Gouvernement argue que les juridictions nationales ont rejeté la contestation du premier requérant contre le procès-verbal de contravention en faisant référence aux articles 5 et 9 de la loi n

o

60/1991 et en indiquant que, étant donné que ledit requérant considérait comme illégal l’acte adopté par la mairie le 19 octobre 2010, il aurait dû le contester en justice et non pas le méconnaître par ses actions.

71.

Le Gouvernement soutient ensuite que les juridictions internes ont examiné le grief du second requérant et ont confirmé la légalité et le bien

‑

fondé de la sanction infligée. Selon lui, il ressortait des moyens de preuve versés au dossier que le second requérant et les autres participants à la réunion litigieuse avaient été interpellés et sanctionnés par les autorités au moment où ils avaient déjà commencé leur activité, en brandissant des symboles interdits par la loi faisant référence au criminel de guerre Albert Wass. L’amende infligée au second requérant aurait été également justifiée par la réputation de l’intéressé, connu pour des actions de bravade des fêtes nationales et des symboles de la Roumanie, lesquelles actions avaient été relayées par la presse et avaient aussi fait l’objet de dossiers judiciaires distincts.

72.

Le Gouvernement indique enfin que les États peuvent imposer des mesures raisonnables et adéquates pour assurer le déroulement paisible des manifestations licites, telle l’obligation de déclarer au préalable les réunions.

b)

Les requérants

Les arguments du premier requérant

73

.

Le premier requérant soutient que, lorsqu’elles ont interprété la notion de «

commémoration

», les juridictions nationales ont rajouté un qualificatif qui ne figure pas dans la définition donnée par le dictionnaire de la langue roumaine – en l’occurrence le terme «

triste

», pour caractériser l’événement pouvant être commémoré – et qu’elles se sont livrées à une interprétation arbitraire de cette notion afin de justifier la nécessité d’obtenir une autorisation préalable.

74.

Il expose également que les faits qui lui étaient reprochés étaient les mêmes que ceux imputés au second requérant, et qu’il s’est pourtant vu sanctionner par une amende d’un montant deux fois supérieur à celui de l’amende infligée à ce requérant, et ce sans aucune justification pour expliquer un tel écart.

Les arguments du second requérant

75

.

Le second requérant indique que son interpellation par les forces de l’ordre, de même que celle de ses compagnons, avait eu lieu bien avant le début de la réunion commémorative, et ce à un autre endroit que celui choisi pour le rassemblement et avant l’heure prévue pour sa tenue. Or, selon lui, la loi ne prévoyait pas de sanction pour l’intention d’organiser une réunion.

76.

Ledit requérant mentionne aussi le fait que la mairie avait marqué son désaccord avec l’organisation de la réunion commémorative de manière générale, à tout endroit du centre-ville. Or la loi roumaine n’édicterait pas une interdiction de se réunir à raison de la célébration de la fête nationale le 1

er

décembre. Ainsi, les citoyens devraient avoir le droit de manifester librement leurs opinions, également autres que celles liées à la fête nationale, dans l’espace public ce jour-là.

77.

Le second requérant considère enfin que la sanction infligée n’était aucunement justifiée. Il expose à cet égard que la lettre de la mairie du 19

octobre 2010 (paragraphe 12 ci-dessus) ne mentionnait pas que la réunion commémorative qu’il entendait organiser était contraire à l’article 9 de la loi n

o

60/1991. Pour ce qui est de son propre comportement, il indique que le prononcé des condamnations mentionnées par le Gouvernement est intervenu après l’infliction de la sanction litigieuse et il estime que celles-ci ne sont pas pertinentes en l’espèce.

Les arguments communs aux deux requérants

78.

Les requérants arguent que, compte tenu du caractère selon eux pacifique de la réunion commémorative, il n’y avait pas de menace pour l’ordre public ou la sécurité nationale.

79.

Ils soutiennent que les juridictions nationales ont procédé de manière incorrecte à un rapprochement entre, d’une part, le «

bataillon

Szekely

», et, d’autre part, une formation fasciste et la personne de Albert Wass, rapprochement qui selon eux ne correspondait aucunement à leurs intentions et à celles des personnes souhaitant prendre part à la réunion commémorative en question.

80.

Les requérants plaident que les événements autorisés au préalable par la mairie pour avoir lieu sur la place de l’Union (paragraphe 8 ci-dessus) avaient un caractère commercial, de sorte que, à leurs yeux, ils ne tombaient pas dans le champ d’application de la loi n

o

60/1991 et ne pouvaient donc empêcher l’organisation d’une réunion commémorative.

81

.

Enfin, ils mettent en avant le non-lieu rendu en leur faveur par le parquet et signalent que, par un jugement du 26 novembre 2012, le tribunal de première instance a annulé la sanction infligée à M.G.B. dans le même contexte factuel (paragraphes 40 et 43 ci-dessus).

Appréciation de la Cour

a)

Sur l’existence d’une ingérence

82.

La Cour note que les requérants entendaient organiser le 1

er

décembre 2010 une réunion commémorative. Le jour en question, alors qu’ils se trouvaient dans le secteur prévu pour le déroulement de cet événement, les intéressés ont été interpellés par les forces de l’ordre et ainsi empêchés de tenir ladite réunion, et ils se sont vu aussi infliger des amendes contraventionnelles par les gendarmes pour avoir organisé le rassemblement litigieux (paragraphes 21-23 et 28 ci-dessus).

83

.

Eu égard à l’intervention des autorités, qui ont empêché la tenue de la réunion commémorative en question, et aux sanctions infligées aux requérants, de l’avis de la Cour, il y a eu ingérence dans l’exercice par les intéressés de leur droit à la liberté de réunion au sens de l’article 11 de la Convention.

84.

Pareille ingérence emporte violation de cette disposition, à moins qu’il ne soit établi qu’elle était «

prévue par la loi

», qu’elle poursuivait un ou plusieurs buts légitimes au regard du paragraphe 2 de l’article 11 et qu’elle était «

nécessaire, dans une société démocratique », pour atteindre ce ou ces buts (voir, par exemple,

Kudrevičius et autres

, précité, § 102, et

Djavit An

, précité, § 63).

b)

Sur la question de savoir si l’ingérence était «

prévue par la loi

»

85

.

La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle les mots «

prévue par la loi

» qui figurent aux articles

8 à 11 de la Convention non seulement imposent que la mesure incriminée ait une base en droit interne, mais aussi visent la qualité de la loi en cause

: ainsi, celle-ci doit être accessible au justiciable et prévisible quant à ses effets (voir, parmi d’autres,

Rotaru c.

Roumanie

[GC], n

o

28341/95, §

52, CEDH 2000-V, et

Sindicatul «

Păstorul cel Bun

»

c.

Roumanie

[GC], n

o

2330/09, §

153, CEDH 2013).

86.

En particulier, on ne peut considérer comme une «

loi

» qu’une norme énoncée avec assez de précision pour permettre au citoyen de régler sa conduite

; en s’entourant au besoin de conseils éclairés, celui-ci doit être à même de prévoir, à un degré raisonnable dans les circonstances de la cause, les conséquences qui peuvent découler d’un acte déterminé (voir, par exemple,

Djavit An

, précité, §

65).

87

.

La fonction de décision confiée aux tribunaux nationaux sert précisément à dissiper les doutes qui pourraient subsister quant à l’interprétation des normes

; le pouvoir de la Cour de contrôler le respect du droit interne est donc limité, puisqu’il incombe au premier chef aux autorités nationales, et singulièrement aux cours et tribunaux, d’interpréter et d’appliquer le droit interne. De plus, le niveau de précision requis de la législation interne – qui ne peut en aucun cas prévoir toutes les hypothèses – dépend dans une large mesure du contenu de l’instrument en question, du domaine qu’il est censé couvrir et du nombre et du statut de ceux à qui il est adressé (

Kudrevičius et autres

, précité, § 110, et la jurisprudence qui y est citée).

88

.

La Cour relève qu’en l’espèce il y avait plusieurs raisons fournies par les autorités pour justifier les amendes infligées aux requérants. Ainsi, dans les procès-verbaux de contravention, il était reproché aux requérants d’avoir organisé une réunion commémorative alors qu’ils avaient été informés de la tenue d’une autre réunion au même endroit et en même temps (paragraphes

23 et 28 ci-dessus). Par la suite, les juridictions nationales ont confirmé les procès-verbaux de contravention, tout en mentionnant que la réunion commémorative ne pouvait pas avoir lieu aux motifs qu’elle n’avait pas été autorisée (paragraphe 27 ci-dessus), que deux réunions ne pouvaient pas avoir lieu au même endroit en même temps, et ce indépendamment de leur caractère, et que, compte tenu de l’événement commémoré, la réunion litigieuse était, de par sa nature même, interdite par la loi (paragraphes

27 et

36 ci-dessus).

89

.

La Cour observe que toutes ces raisons figuraient dans le droit interne, et plus particulièrement dans les articles 5 § 2, 9 § 1

a) et 26 § 1

a) de la loi 60/1991, qui ont été mentionnés dans les décisions rendues par les juridictions nationales (paragraphes 23, 27, 28, 36 et 44 ci-dessus). La loi en question ayant été publiée au Journal officiel (paragraphe 44 ci-dessus), le contenu de ces articles était accessible à toute personne souhaitant organiser une réunion publique.

90

.

La Cour prend note de l’argument du premier requérant selon lequel la loi interne n’imposait pas une autorisation préalable aux réunions commémoratives, de sorte que l’une des raisons mentionnées par les juridictions nationales pour justifier la sanction qui lui avait été infligée, à savoir l’absence d’autorisation de la réunion (paragraphe 73 ci-dessus), n’était pas prévue par la loi. La Cour observe à cet égard que, d’après le texte de l’article 3 de la loi n

o

60/1991 (paragraphe 44 ci-dessus), les réunions commémoratives ne devaient pas faire l’objet d’une autorisation préalable auprès des autorités locales. D’ailleurs, cet élément a été noté aussi par le tribunal départemental (paragraphe 27 ci-dessus). De même, dans ses observations, le Gouvernement n’a pas mentionné que les réunions commémoratives nécessitaient une autorisation préalable. Dès lors, la Cour ne saurait considérer que cette raison pouvait constituer une base légale pour l’ingérence dénoncée par le premier requérant. Toutefois, de l’avis de la Cour, les autres raisons prévues aux articles 5 § 2 et 9 § 1

a) de la loi

60/1991 (à savoir, la tenue d’une autre réunion au même endroit et en même temps et le fait que la nature de l’événement commémoré rendait la réunion interdite) fournissent une base légale à ladite ingérence (paragraphes 88 et 89 ci

‑

dessus).

91.

La Cour prend note aussi de l’argument formulé par le second

requérant devant elle au sujet de la prévisibilité de la base légale de sa condamnation à l’amende contraventionnelle

: l’intéressé allègue en particulier avoir été sanctionné pour «

l’intention

» d’organiser une réunion et d’y participer, hypothèse qui ne serait pas couverte par la loi (paragraphe

75 ci-dessus).

92.

À cet égard, la Cour relève que le second requérant a été sanctionné sur la base de l’article 26 § 1

a) de la loi n

o

60/1991, selon lequel constituent des contraventions «

l’organisation et le déroulement des réunions publiques non déclarées, non enregistrées ou interdites

», pour avoir organisé une réunion interdite et y avoir participé. Or, d’après le procès-verbal de contravention dressé contre ce requérant (paragraphe 28 ci-dessus), il était reproché à ce dernier d’avoir «

organisé

» une réunion commémorative. En se fondant sur des éléments de preuve versés au dossier, parmi lesquels un enregistrement vidéo, les tribunaux nationaux ont considéré comme établi que ledit requérant avait été appréhendé à sa sortie de l’hôtel-restaurant A., en compagnie des autres personnes de son groupe (paragraphes 33 et 35 ci

‑

dessus), au moment où il s’apprêtait à se préparer pour la réunion commémorative, et ils ont jugé que l’intéressé était donc en train d’organiser la mise en place de celle-ci (paragraphe 36 ci

‑

dessus).

93.

La Cour admet que la notion d’«

organisation

» figurant à l’article

26

a) de la loi n

o

60/1991 pourrait se prêter à différentes interprétations. Cependant, étant donné que des activités très diverses sont susceptibles d’être englobées dans cette notion, il serait irréaliste d’attendre du législateur national qu’il en dresse une liste exhaustive. En outre, de par leur nature même, les activités d’organisation d’une réunion sont nécessairement antérieures dans le temps au moment effectif du déroulement de la réunion prévue. Dès lors, la Cour estime que le libellé de l’article

26

a) de la loi n

o

60/1991 répond aux exigences qualitatives qui se dégagent de sa jurisprudence.

94.

De plus, la Cour est d’avis que l’interprétation de cette disposition par les juridictions internes en l’espèce n’était ni arbitraire ni imprévisible, et que le second requérant pouvait prévoir, à un degré raisonnable dans les circonstances de la cause, que ses actes pouvaient relever de la notion d’«

organisation

», et donc appeler l’application de l’article

26 § 1 a) de la loi n

o

60/1991.

95.

Dans ce contexte, la Cour estime qu’il convient de distinguer le cas des requérants du cas de M.G.B, auquel ceux-ci se réfèrent (paragraphe 81 ci-dessus). D’après les documents mis à sa disposition, M.G.B. avait été sanctionné, à l’origine, pour avoir «

participé

» à une réunion publique non déclarée, non enregistrée ou interdite – hypothèse régie par l’article 26 §

1

d) de la loi n

o

60/1991 –, et non pas pour avoir organisé une telle réunion (paragraphes 39 et 40 ci-dessus). L’issue différente de l’affaire concernant les requérants est justifiée par les qualités respectives distinctes des intéressés dans les événements du 1

er

décembre 2010.

96.

Compte tenu de ce qui précède, la Cour juge que l’ingérence dans l’exercice par les requérants de leur droit à la liberté de réunion était «

prévue par la loi

» au sens du deuxième paragraphe de l’article 11 de la Convention.

97.

Pour autant que les requérants contestent la justesse des conclusions des autorités nationales selon lesquelles les articles 5 § 2 et 9 de la loi

n

o

60/1991 étaient applicables aux faits de l’espèce, la Cour estime que ce point doit être abordé dans le cadre de l’examen de la nécessité dans une société démocratique, au sens de l’article 11 § 2 de la Convention, de l’ingérence dans l’exercice par les intéressés de leur droit à la liberté de réunion (voir,

mutatis mutandis

,

Stankov et Organisation macédonienne unie Ilinden

, précité, § 82

; paragraphes 103 à

117 ci-dessous).

c)

Sur le but de l’ingérence

98.

La Cour rappelle que la liste des exceptions au droit à la liberté de réunion énumérées dans l’article 11 de la Convention est limitative. La définition de ces exceptions est nécessairement restrictive et appelle une interprétation étroite (

Sidiropoulos et autres c. Grèce

, 10

juillet 1998, § 38,

Recueil des arrêts et décisions

1998-IV).

99

.

Eu égard à l’ensemble des éléments dont elle dispose, la Cour admet que l’ingérence dénoncée par les requérants tendait non seulement à la conciliation du droit à la liberté de réunion et de droits et intérêts juridiquement protégés (dont la liberté d’aller et de venir) d’autrui, mais surtout à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales.

d)

Sur la nécessité de l’ingérence dans une société démocratique

Principes généraux

100.

Les principes généraux applicables en la matière ont été ainsi résumés par la Cour dans l’arrêt

Kudrevičius et autres

(précité, §§

142

‑

146)

:

«

nécessaires dans une société démocratique

», les États contractants jouissent d’une certaine marge d’appréciation, mais celle-ci n’est pas illimitée (

Barraco

[

c. France

, n

o

31684/05, § 42, 5 mars 2009]). C’est au demeurant à la Cour de se prononcer de manière définitive sur la compatibilité de la restriction avec la Convention et elle le fait en appréciant les circonstances de la cause (

Osmani et autres c.

l’ex-République yougoslave de Macédoine

(déc.), n

o

50841/99, CEDH 2001-X, et

Galstyan

[

c. Arménie

, n

o

26986/03, § 114, 15 novembre 2007]).

143.

Lorsqu’elle exerce son contrôle, la Cour n’a point pour tâche de se substituer aux juridictions internes compétentes, mais de vérifier sous l’angle de l’article

11 les décisions qu’elles ont rendues. Il ne s’ensuit pas qu’elle doive se borner à rechercher si l’État défendeur a usé de ce pouvoir de bonne foi, avec soin et de façon raisonnable

: il lui faut considérer l’ingérence litigieuse à la lumière de l’ensemble de l’affaire pour déterminer, après avoir établi qu’elle poursuivait un «

but légitime

», si elle répondait à un «

besoin social impérieux

» et, en particulier, si elle était proportionnée au but poursuivi et si les motifs invoqués par les autorités nationales pour la justifier apparaissent «

pertinents et suffisants

» (

Coster c.

Royaume-Uni

[GC], n

o

24876/94, §

104, 18

janvier 2001,

Achouguian c.

Arménie

, n

o

33268/03, §

89, 17

juillet 2008,

S. et Marper c.

Royaume-Uni

[GC], n

os

30562/04 et 30566/04, §

101, CEDH 2008,

Barraco

, précité, §

42, et

Kasparov et autres

[

c. Russie

, n

o

21613/07, §

86, 3 octobre 2013]). Ce faisant, la Cour doit se convaincre que les autorités nationales ont appliqué des règles conformes aux principes consacrés par l’article

11, et ce, de surcroît, en se fondant sur une appréciation acceptable des faits pertinents (

Rai and Evans

[

c. Royaume-Uni

(déc.), n

os

26258/07 et 26255/07, 17 novembre 2009.], et

Gün et autres

[

c. Turquie

, n

o

8029/07, § 75, 18 juin 2013]

; voir également

Parti communiste unifié de Turquie et autres c.

Turquie

, 30

janvier 1998, §

47,

Recueil

1998

‑

I, et

Gerger c.

Turquie

[GC], n

o

24919/94, §

46, 8

juillet 1999).

144.

La proportionnalité appelle à mettre en balance les impératifs des fins énumérées au paragraphe

2 de l’article

11 avec ceux d’une libre expression par la parole, le geste ou même le silence des opinions de personnes réunies dans la rue ou en d’autres lieux publics (

Osmani et autres

, décision précitée,

Skiba

[

c. Pologne

(déc.), n

o

10659/03, 7 juillet 2009],

Fáber

[

c. Hongrie

, n

o

40721/08, § 41, 24 juillet 2012], et

Taranenko

[

c. Russie

, n

o

19554/05, § 65, 15 mai 2014]).

145.

La liberté de réunion garantie par l’article

11 de la Convention protège aussi les manifestations susceptibles de heurter ou mécontenter des éléments hostiles aux idées ou revendications qu’elles veulent promouvoir (

Stankov et Organisation macédonienne unie Ilinden

, précité, §

86). Les mesures entravant la liberté de réunion et d’expression en dehors des cas d’incitation à la violence ou de rejet des principes démocratiques – aussi choquants et inacceptables que puissent sembler certains points de vue ou termes utilisés aux yeux des autorités – desservent la démocratie, voire, souvent, la mettent en péril (

Güneri et autres c.

Turquie

, n

os

42853/98 et 2

autres, §

76, 12

juillet 2005,

Sergueï Kouznetsov

[

c. Russie

, n

o

10877/04, § 45, 23 octobre 2008],

Alekseyev

[

c. Russie

, n

os

4916/07 et 2 autres, § 80, 21 octobre 2010],

Fáber

, [précité,] §

37,

Gün et autres

, [précité,] §

70, et

Taranenko

, [précité,] §

67).

146.

La nature et la lourdeur des peines infligées sont aussi des éléments à prendre en considération lorsqu’il s’agit de mesurer la proportionnalité de l’ingérence par rapport au but qu’elle poursuit (

Öztürk

c.

Turquie

[GC], n

o

22479/93, §

70, CEDH 1999

‑

VI,

Osmani et autres

, décision précitée, et

Gün et autres

, précité, §

82). Lorsque les sanctions infligées sont de nature pénale, elles appellent une justification particulière (

Rai et Evans

, décision précitée). (...)

»

Application de ces principes en l’espèce

101

.

À titre liminaire, la Cour note que les requérants ont été sanctionnés sur la base de l’article 26 § 1

a) de la loi n

o

60/1991, selon lequel constituent des contraventions «

l’organisation et le déroulement des réunions publiques non déclarées, non enregistrées ou interdites

» (paragraphe 44 ci-dessus), pour avoir organisé une réunion interdite. Même si l’article 5 § 2 de la loi

n

o

60/1991, interdisant d’organiser de manière simultanée deux réunions distinctes au même endroit, n’a pas été expressément mentionné dans le libellé des procès-verbaux de contravention, il ressort de ceux-ci que la réunion organisée par les requérants contrevenait à ce texte de loi (paragraphes

23 et

28 ci-dessus). Dans leur examen de la légalité et du bien

‑

fondé de ces procès-verbaux, outre la raison déjà précisée dans ces derniers, les juridictions nationales ont indiqué dans le cas des deux

requérants, que ce rassemblement contrevenait à l’article 9 de la loi

n

o

60/1991, une disposition interdisant les réunions publiques qui poursuivent, entre autres, la propagation des idées de nature fasciste et/ou chauvine, la diffamation du pays et de la nation et l’incitation à la haine nationale (paragraphes 27, 36 et 90

in fine

ci

‑

dessus).

102.

Selon la jurisprudence de la Cour, une juridiction supérieure ou suprême peut, dans certains cas, effacer la violation initiale d’une clause de la Convention

: c’est précisément la raison de l’existence de la règle de l’épuisement des voies de recours internes, prévue à l’article 35 § 1 de la Convention (

Organisation macédonienne unie Ilinden – PIRIN et autres c.

Bulgarie (n

o

2)

, n

os

41561/07 et 20972/08, § 80, 18 octobre 2011, et

Okkalı c. Turquie

, n

o

52067/99, § 77, CEDH 2006 XII (extraits)). Dès lors, la Cour examinera les raisons particulières invoquées par les autorités nationales pour justifier l’ingérence.



Les motifs invoqués pour justifier l’ingérence

‒

L’impossibilité d’organiser simultanément et au même endroit des réunions publiques

103

.

La Cour observe que, pour justifier les sanctions infligées aux requérants, les autorités nationales ont mentionné dans les procès-verbaux de contravention que les intéressés avaient organisé une réunion malgré le fait que celle-ci n’avait pas été approuvée en raison de la tenue, au même endroit, d’un autre rassemblement public. Cette raison, prévue à l’article

5

§

2 de la loi n

o

60/199, a été ensuite confirmée par les juridictions internes.

104

.

La Cour note que l’article 5 § 2 de la loi n

o

60/1991 fait partie des dispositions générales édictées par le législateur roumain pour l’organisation de toute réunion publique, quel qu’en soit le caractère. Ce texte de loi précise clairement que des réunions publiques ne peuvent pas avoir lieu en même temps et au même endroit, sa raison d’être étant de prévenir d’éventuelles difficultés découlant de l’organisation concomitante de plusieurs manifestations (paragraphe 99 ci-dessus). Il est ici question, de l’avis de la Cour, d’une interdiction de contenu neutre.

105.

L’adoption d’une législation qui vise à ménager un équilibre entre ces intérêts concurrents relève, pour la Cour, de la marge d’appréciation des États

: les réglementations de ce type en matière d’organisation des manifestations publiques ne se heurtent pas en soi aux principes consacrés par l’article 11 dès lors qu’elles ne constituent pas une entrave dissimulée à la liberté de réunion pacifique protégée par la Convention (voir,

mutatis mutandis

,

Éva Molnár c. Hongrie

, n

o

10346/05, §

37, 7 octobre 2008, concernant l’exigence de notification préalable d’un rassemblement sur le sol public).

106.

En l’occurrence, étant donné que les requérants ont fondé leurs démarches sur les dispositions de la loi n

o

60/1991 qui était accessible à tout citoyen (paragraphe 89 ci-dessus), il n’est pas déraisonnable de considérer que les intéressés avaient connaissance du contenu de l’article 5 § 2 de ladite loi et donc de l’exigence imposée par cette norme. La Cour rappelle qu’il est important que les organisateurs de manifestations et les participants à celles-ci se plient aux règles du jeu démocratique, dont ils sont les acteurs, en respectant les réglementations en vigueur (

Balçık et autres c.

Turquie

, n

o

25/02, § 49, 29 novembre 2007

; voir également,

mutatis mutandis

,

Éva Molnár

, précité, §

41).

107.

Il convient de noter ensuite que la mairie, par sa lettre du 19

octobre 2010 (paragraphe 12 ci-dessus), avait attiré l’attention du second

requérant sur les dispositions légales applicables, et donc sur le caractère contraire à la loi de la réunion commémorative si elle était organisée par les intéressés aux endroits souhaités. La Cour en déduit que les autorités nationales ont donc bien fourni aux requérants l’occasion de modifier le lieu de la réunion commémorative et de rendre celle-ci conforme à la loi.

108.

La Cour réitère que les autorités nationales disposent d’un large pouvoir d’appréciation pour déterminer les mesures appropriées à prendre pour la prévention des troubles lors d’une réunion (

Fáber

, précité, § 47). Elle rappelle toutefois qu’une situation irrégulière ne justifie pas en soi une atteinte à la liberté de réunion (

Oya Ataman c. Turquie

, n

o

74552/01, § 39, CEDH 2006

‑

XIV, et

Malofeyeva c. Russie

, n

o

36673/04, § 136, 30 mai 2013). Cela étant, les limites de tolérance des autorités à l’égard d’un rassemblement irrégulier dépendent des circonstances spécifiques de l’espèce (voir, en ce sens,

Frumkin c. Russie

, n

o

74568/12, § 97, 5 janvier 2016).

109

.

À cet égard, la Cour prend note que les manifestations organisées par la mairie le 1

er

décembre 2010 étaient d’une grande ampleur et que la participation d’environ dix mille personnes de même que le blocage de la circulation routière étaient prévus (paragraphe 20 ci-dessus). Bien qu’aucun comportement violent ne soit reproché aux requérants, la Cour peut comprendre, dans les circonstances très particulières de l’espèce, que les autorités aient pu craindre une détérioration rapide de la situation (paragraphe 115 ci-dessous). En l’occurrence, et surtout en raison de l’ampleur des manifestations légalement prévues (paragraphes 8, 9 et 20 ci

‑

dessus),

la Cour admet qu’il n’était pas facile pour les autorités nationales d’assurer, en toute sécurité, le déroulement simultané de deux réunions publiques dans le même secteur de la ville.

110.

De plus, compte tenu du libellé de l’article 5 § 2 de la loi

n

o

60/1991, qui vise toutes les réunions publiques «

quel qu’en soit le caractère

», et du but qu’il poursuivait, la Cour accepte l’explication du Gouvernement selon laquelle toutes les activités, y compris celles commerciales, pouvaient tomber dans le champ d’application de cette disposition (paragraphe 69 ci-dessus).

111

.

Aussi la Cour estime-t-elle que le refus délibéré des requérants de se conformer aux règles applicables en droit interne constituait un comportement qui rendait la réunion projetée contraire à la loi nationale. Dans ce contexte, elle considère que la raison fondée sur l’article 5 § 2 de la loi n

o

60/1991, invoquée pour justifier l’ingérence dans l’exercice par les requérants de leur droit à la liberté de réunion, était pertinente et non arbitraire.

‒

Le caractère illégal de la réunion à raison de son interdiction par l’article 9 a) de la loi n

o

60/1991

112.

La Cour note ensuite que, pour qualifier la réunion commémorative litigieuse d’«

interdite

» et renforcer ainsi la nécessité d’infliger des sanctions aux intéressés, les juridictions nationales se sont référées pour les deux requérants à l’article 9 a) de la loi n

o

60/1991 eu égard à l’objet de la commémoration (paragraphes 90

in fine

et 101 ci-dessus).

113.

La Cour souligne que la liberté de réunion vise notamment à donner toute sa place au débat public et à laisser la contestation s’exprimer ouvertement (

Kudrevičius et autres

, précité, § 86). La protection des opinions et de la liberté de les exprimer constitue l’un des objectifs de la liberté de réunion et d’association consacrée par l’article 11 (

Stankov et Organisation macédonienne unie Ilinden

, précité, § 85). Les restrictions à la liberté de réunion fondées sur le contenu du message que les organisateurs d’une manifestation souhaitent transmettre doivent être soumises au contrôle le plus sérieux de la Cour (

Primov et autres

, précité, § 135).

114.

En l’occurrence, la Cour observe que les juridictions nationales ont pris en compte la signification historique du bataillon

Szekely

ainsi que la qualité des requérants de membres de l’unité des Sicules (paragraphes 27 et

35 ci-dessus). Les tribunaux internes ont porté une attention particulière au fait que l’un des participants à la réunion commémorative qui accompagnaient les requérants arborait des signes qui rappelaient le nom de Albert Wass. Il convient ici de relever que les juridictions nationales se sont accordées sur le fait que le renvoi au nom de Albert Wass et à ce que cette personnalité représentait en Roumanie pouvait faire douter du but de la réunion commémorative (paragraphe 27 ci-dessus), imposait des clarifications quant à l’objet de ce rassemblement (paragraphe 35 ci-dessus), et pouvait même rendre la réunion interdite par la loi pour cause de propagande d’idées fascistes.

115

.

La Cour souligne avoir précédemment dit que des idées ou des comportements ne sauraient être soustraits à la protection de la Convention simplement parce qu’ils sont susceptibles de créer un sentiment de malaise parmi des groupes de citoyens ou parce que certaines personnes peuvent s’en offusquer (voir, concernant l’article 10,

Vajnai c. Hongrie

, n

o

33629/06, §

57, CEDH 2008, et, concernant l’article 11,

Vona c.

Hongrie

, n

o

35943/10, §

63, CEDH 2013). Toutefois, en l’espèce, la Cour peut comprendre que, dans le contexte de la célébration de la fête nationale de la Roumanie, la tenue de la réunion commémorative litigieuse, que les requérants souhaitaient organiser en utilisant des symboles qui remettaient en cause le but réel de leur commémoration, pouvait générer une certaine tension sociale propice à la violence, étant donné la sensibilité particulière de l’opinion publique aux idées des intéressés, qui pouvaient être perçues comme contraires à celles faisant déjà l’objet d’autres manifestations publiques.

116

.

La Cour répète qu’il incombe au premier chef aux autorités nationales, et notamment aux tribunaux, d’interpréter et d’appliquer le droit interne (voir, parmi beaucoup d’autres,

Lehideux et Isorni c. France

, 23

septembre 1998, § 50,

Recueil

1998

‑

VII, ainsi que la jurisprudence citée au paragraphe 87 ci-dessus). La Cour a seulement pour tâche de vérifier les décisions rendues par les autorités en vertu de leur pouvoir d’appréciation. Ce faisant, elle doit se convaincre que celles-ci se sont fondées sur une appréciation acceptable des faits pertinents (voir, sous l’angle de l’article

10 de la Convention,

Incal c.

Turquie

, 9 juin 1998, § 48,

Recueil

1998-IV). Dans les circonstances de la présente espèce, la Cour ne saurait juger déraisonnables ou arbitraires les conclusions auxquelles les juridictions roumaines sont parvenues en renforçant la justification des sanctions infligées aux requérants par la contrariété de la réunion commémorative à l’article 9 a) de la loi n

o

60/1991.

117

.

La Cour note enfin que, si les faits litigieux reprochés aux requérants ne revêtent pas tous les éléments nécessaires pour constituer une infraction au sens de la loi pénale (paragraphe 43 ci-dessus), il n’en reste pas moins qu’ils peuvent constituer une contravention, qualification distincte régie par la loi n

o

60/1991. L’absence de qualification pénale n’enlève pas aux faits en cause leur caractère dangereux pour l’ordre public.



L’importance de l’ingérence

118.

En ce qui concerne l’impact de la mesure incriminée, la Cour constate d’abord que, en l’espèce, les requérants ne se sont pas vu opposer une interdiction absolue de manifester.

119.

Elle relève ensuite que, si la date de la réunion était essentielle pour les intéressés (paragraphe 10 ci-dessus), ces derniers n’ont pas expliqué en quoi les lieux qu’ils avaient prévus pour la tenue de la réunion commémorative présentaient une certaine importance ni pour quelle raison un endroit autre que le centre-ville ne convenait pas (voir, pour une situation contraire,

Stankov et Organisation macédonienne unie Ilinden

, précité, §

109).

120.

Elle note enfin que, les États ayant le droit de prévoir des dispositions générales concernant l’organisation des réunions publiques afin de protéger l’ordre public, ils doivent pouvoir appliquer des sanctions à ceux qui organisent des réunions ne satisfaisant pas à cette exigence ou qui participent à pareils rassemblements. L’impossibilité d’imposer de telles sanctions rendrait illusoire le pouvoir de l’État d’exiger le respect de ses lois (voir,

mutatis mutandis

,

Kudrevičius et autres

, précité, § 149, et

Ziliberberg c.

Moldova

(déc.), n

o

61821/00, 4 mai 2004).

121.

Il apparaît que, dans la présente espèce, l’unité de gendarmes mobiles a infligé des amendes contraventionnelles aux requérants. Les montants des amendes, bien que différents pour les deux requérants, étaient dans les limites de ceux prévus par l’article 26 § 2 de la loi n

o

60/1991 (paragraphe 44 ci-dessus). Les requérants n’allèguent pas que ces amendes étaient convertibles en sanctions d’emprisonnement en cas de défaut de paiement. Les intéressés ont par ailleurs eu la possibilité de contester la légalité et le bien-fondé des amendes ainsi que leurs montants devant les juridictions nationales, et ils ont en conséquence bénéficié des garanties procédurales empêchant l’imposition de sanctions abusives.

122.

Quant à l’écart existant entre les montants des amendes infligées aux deux requérants (environ 2

200 EUR pour le premier et 1

100 EUR pour le second – paragraphes 23 et 28 ci-dessus), la Cour, sensible à la nature subsidiaire de sa mission, ne saurait pas remettre en cause la mesure des sanctions confirmés par les juridictions nationales. Elle note qu’en l’occurrence les sanctions ont été infligées par des procès-verbaux distincts signés par deux agents différents et qu’elles ont fait l’objet de deux procédures séparées, ce qui peut expliquer l’écart entre les montants des amendes, celui-ci étant l’expression de l’appréciation faite par les autorités nationales impliquées. Elle note en outre que le premier requérant a fait état de cet écart devant le tribunal de première instance, lequel a jugé que la sanction infligée à ce requérant était «

nécessaire

» et «

suffisante

» (paragraphes 24 et 25 ci

‑

dessus).



Conclusion

123.

La Cour note que les autorités nationales ont fourni deux raisons pertinentes et suffisantes à même de justifier l’ingérence dans l’exercice par les requérants de leur droit à la liberté de réunion (paragraphes 111 et 116 ci-dessus). Compte tenu de tout ce qui précède, et à la lumière de l’ensemble des circonstances de la présente cause, la Cour estime que les autorités nationales n’ont pas outrepassé leur marge d’appréciation et que les sanctions dénoncées par les intéressés peuvent être considérées comme «

nécessaires dans une société démocratique

» et «

proportionnées au but poursuivi

».

124

.

Partant il n’y a pas eu en l’espèce violation de l’article 11 de la Convention.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 14 DE LA CONVENTION combiné avec l’article 11 de la Convention (requête n

o

68028/14)

125.

Le second requérant allègue qu’il a subi une discrimination dans la jouissance de son droit à la liberté de réunion garanti par l’article 11 de la Convention en raison de son appartenance à une minorité ethnique du pays. Il invoque l’article 14 de la Convention, ainsi libellé en ses parties pertinentes en l’espèce

:

«

La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur (...) l’appartenance à une minorité nationale, (...) ou toute autre situation.

»

Arguments des parties

Le Gouvernement

126.

Le Gouvernement plaide que le second requérant n’a pas subi de discrimination découlant de son appartenance à une minorité ethnique. Selon lui, les dispositions légales qui fondaient les décisions administratives et judiciaires adoptées en l’espèce avaient une portée générale et étaient applicables à tout type d’assemblée publique. Ainsi, les arguments soulevés par les instances nationales pour confirmer la proportionnalité de la sanction infligée audit requérant n’auraient pas visé l’origine ethnique de ce dernier, mais ses comportements publics.

Le second requérant

127.

Le second requérant réplique qu’il a fait l’objet d’un traitement différencié fondé sur son appartenance à une minorité ethnique par rapport à des personnes se trouvant dans des situations similaires, compte tenu de la sanction contraventionnelle et de l’empêchement d’organiser la réunion commémorative lui ayant été imposés. Il expose qu’en l’espèce l’organisation de la réunion commémorative a été interrompue par les autorités au motif, entre autres, que l’un des membres du groupe dont il faisait partie portait un drapeau sicule, symbole de son appartenance ethnique. Or, le même jour, des citoyens auraient déployé le drapeau de la Roumanie et n’auraient pas pour autant été interpellés par les forces de l’ordre. De même, dans d’autres circonstances, des réunions commémoratives auraient été organisées par le mouvement d’extrême droite «

La Nouvelle Droite

», sans exigence, de la part des autorités, d’une autorisation préalable (paragraphe 32 ci-dessus).

128.

Enfin, le second requérant mentionne l’existence d’un avis favorable émis par le conseil local de la municipalité de Târgu Secuiesc au bénéfice d’un tiers, l’association «

Szent Laszlo Serege

» de la même ville, pour l’organisation, le 1

er

décembre 2014, d’une réunion publique en souvenir du bataillon

Szekely

.

Appréciation de la Cour

Sur l’applicabilité de l’article 14 de la Convention combiné avec l’article

11 de la Convention

129.

Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’article 14 de la Convention complète les autres clauses normatives de la Convention et de ses Protocoles. L’article 14 n’a pas d’existence indépendante puisqu’il vaut uniquement pour «

la jouissance des droits et libertés

» que ces clauses garantissent. Certes, il peut entrer en jeu même sans un manquement à leurs exigences et, dans cette mesure, il possède une portée autonome, mais il ne saurait trouver à s’appliquer si les faits du litige ne tombent pas sous l’empire de l’une au moins desdites dispositions. L’interdiction de la discrimination que l’article 14 consacre dépasse donc la jouissance des droits et libertés que la Convention et ses Protocoles imposent à chaque État de garantir. Elle s’applique aussi aux droits additionnels, relevant du champ d’application général de tout article de la Convention, que l’État a volontairement décidé de protéger (

Molla Sali c. Grèce

[GC], n

o

20452/14, §

123, 19 décembre 2018).

130.

En la présente espèce, la Cour a déjà établi que la sanction infligée au second requérant et son impossibilité d’organiser la réunion commémorative tombent sous l’empire de l’article 11 de la Convention (paragraphes 66-83 ci-dessus), ce qui suffit à rendre l’article 14 de la Convention applicable.

Sur l’observation de l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 11 de la Convention

131.

La Cour rappelle que, pour qu’un problème se pose au regard de l’article 14 de la Convention, il doit y avoir une différence dans le traitement de personnes placées dans des situations analogues ou comparables (voir, parmi beaucoup d’autres,

Molla Sali

, précité, § 133, et

Konstantin Markin c. Russie

[GC], n

o

30078/06, § 125, CEDH 2012).

132.

En ce qui concerne la charge de la preuve sur le terrain de l’article

14 de la Convention, la Cour a déjà jugé que, lorsqu’un requérant a établi l’existence d’une différence de traitement, il incombe au Gouvernement de démontrer que cette différence de traitement était justifiée (

D.H. et autres c. République tchèque

[GC], n

o

57325/00, § 177, CEDH

2007

‑

IV).

133.

Toute différence de traitement n’emporte toutefois pas automatiquement violation de l’article 14. Seules les différences de traitement fondées sur une caractéristique identifiable, ou «

situation

», sont susceptibles de revêtir un caractère discriminatoire aux fins de l’article 14. Sur ce point, la Cour rappelle que, dans sa jurisprudence, elle entend généralement en un sens large l’expression «

autre situation

» et que l’interprétation de celle-ci ne se limite pas aux caractéristiques qui présentent un caractère personnel en ce sens qu’elles sont innées ou inhérentes à la personne (

Molla Sali

, précité, § 134, et la jurisprudence qui y est citée).

134

.

En l’occurrence, la Cour note qu’il ressort du procès-verbal de contravention du 1

er

décembre 2010 (paragraphe 28 ci-dessus) que le second

requérant a été sanctionné pour avoir organisé une réunion commémorative alors qu’il avait été informé que des réunions ne pouvaient pas avoir lieu en même temps au même endroit. Comme il a déjà été expliqué plus haut (paragraphe 103 ci-dessus), cette hypothèse tombe dans le champ d’application de l’article 5 § 2 de la loi n

o

60/1991.

135.

Or, premièrement, la Cour relève que le second requérant n’a pas démontré devant elle que des personnes se trouvant dans la même situation que lui – à savoir des personnes souhaitant organiser des réunions commémoratives contraires à l’article 5 § 2 de la loi n

o

60/1991 – n’ont pas été sanctionnées par les autorités.

136.

Deuxièmement, elle observe que c’est non pas le port en soi d’un drapeau par l’un des membres du groupe auquel l’intéressé appartenait qui a valu à ce dernier la sanction en cause, mais l’organisation d’une réunion commémorative contraire à l’article 5 § 2 précité. En effet, le port du drapeau n’était qu’un élément factuel, mentionné dans le procès-verbal de contravention (paragraphe 28 ci-dessus) qui a permis aux autorités d’établir qu’il s’agissait bien de l’organisation d’une réunion

; de plus, la disposition susmentionnée est un texte de loi d’application générale, rédigé dans un souci de neutralité, visant à garantir le respect de l’ordre public (paragraphe

104 ci-dessus).

137.

Pour ce qui est des raisons avancées par les tribunaux internes pour entériner la sanction infligée, il convient de noter que ceux-ci n’ont pas fondé leurs décisions sur l’appartenance ethnique du second requérant, mais qu’ils ont relevé des éléments factuels à même de permettre d’établir l’organisation d’une réunion commémorative et de remettre en cause le but légal de ce rassemblement.

138

.

Dès lors, la Cour considère qu’il n’est pas démontré, à supposer même qu’il y ait eu en l’espèce une différence de traitement, que celle-ci était fondée sur l’appartenance ethnique du second requérant. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

PAR CES MOTIFS, LA COUR,

À L’UNANIMITÉ

,

Décide

de joindre les requêtes

;

Déclare

le grief concernant l’article 11 de la Convention, commun aux deux requêtes, recevable, et le surplus de la requête n

o

68028/14 irrecevable

;

Dit

qu’il n’y a pas eu violation de l’article 11 de la Convention.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 mai 2020, en application de l’article

77

§§

2 et

3 du règlement.

Andrea Tamietti

Jon Fridrik Kjølbro

Greffier

Président

[1]

Les Sicules ou

Széklers

sont un groupe ethnolinguistique de langue hongroise présent essentiellement en Transylvanie et lié historiquement aux Hongrois.

Les Sicules habitent originellement le «

Pays sicule

», située à l'Est de la Transylvanie.

[2]

Le 1

er

décembre 1918, à Cluj-Napoca, les unités militaires hongroises s’étaient organisées en une formation militaire dénommée «

le bataillon

Szekely

» pour lutter contre l’armée roumaine qui était entrée en Transylvanie. Ce bataillon avait cessé son activité en avril 1919, quand il avait déposé les armes devant l’armée roumaine.

[3]

Albert Wass est un écrivain hongrois très connu, décédé en 1998 aux Etats-Unis. En Roumanie, il avait été condamné à mort

in absentia

par un arrêt du tribunal de Cluj de 1946 pour crimes contre l’humanité, à raison de sa responsabilité dans le meurtre de plusieurs personnes de nationalité roumaine pendant la Seconde Guerre mondiale. L’arrêt de condamnation, qui n’a jamais été exécuté, n’a pas été annulé, la demande en révision formée contre cette décision par l’un des fils de Albert Wass ayant été rejetée par un arrêt définitif de la cour d’appel de Cluj du 10 mars 2008.