AFFAIRE CSISZER ET CSIBI c. ROUMANIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA CSISZER ȘI CSIBI c. ROMÂNIA (Căutările n os 71314/13 și 68028/14) hotărăște Art 11 • Libertatea de întrunire • Sancțiune pentru organizarea unei reuniuni neaprobate din cauza organizării unei alte adunări publice în același loc • Legea care interzice organizarea simultană și în același loc a unor reuniuni publice care nu sunt contrare în sine articolului 11, cu excepția cazului în care constituie un obstacol ascuns în calea libertății de întrunire pașnică • Remunerații care au fost în măsură să modifice locul reuniunii și să o facă conformă cu legea • Ședința comemorativă care poate genera o anumită tensiune socială favorabilă violenței • Amendamente neconstituționale în sancțiuni de închisoare • Garanții procedurale împotriva abuzurilor • Motive relevante și suficiente STRASBURG 5 mai 2020 DEF 05/08/2020 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din convenție.

Poate fi supus unor modificări de formă. În cazurile Csiszer și Csibic. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în afara secțiunii), unde există o Cameră compusă din: Jon Fridrik Kjølbro, președinte, Faris Vehabović, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Carlo Ranzoni, Georges Ravarani, Jolien Schukking, judecători, și Andrea Tamietti, grefier de secțiune, Văzuți: departamentele (nos 71314/13 și 68028/14) îndreptate împotriva României și ale căror doi resortisanți ai acestui stat, dnii Lóránt Csiszer ( DE FAPT 1. Reclamantul cererii nr. 71314/13, M. Lóránt Csiszer, primul reclamant, este un resortisant român născut în 1978 și rezident în Miercurea Ciuc. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul G. Menyhart, avocat în Oradea.

Reclamantul cererii nr. 68028/14, M. Barna Csibi (adică cel de-al doilea reclamant mai întâi) este un resortisant român născut în 1979 și rezident în Miercurea Ciuc. Acesta este reprezentat în fața Curții de către M e O. Kiss, avocat în Cluj-Napoca. Printr-o scrisoare din 29 ianuarie 2020, avocatul celui de-al doilea reclamant a informat Curtea că clientul său lal a informat cu privire la schimbarea numelui său și că se numește acum Barna Váradi. La 5 februarie 2020, Curtea a informat părțile cu privire la faptul că aceasta ar continua să îl numească pe acest reclamant "Barna Csibi"," numele sub care acesta a fost desemnat în cadrul procedurii în fața instanțelor interne, precum și în cererea formulată de acesta în fața acesteia.

Guvernul român a fost reprezentat de agenții săi, respectiv de către dl. Mocanu (solicitarea nr. 71314/13) și M. S. Teodoroiu (solicitarea nr. 68028/14), Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamanții indică faptul că fac parte din etnia siculară [1] . Pe 1 decembrie este sărbătorită Ziua Națională a României. Acțiunile întreprinse de solicitanți în vederea organizării unei reuniuni comemorative la 1 decembrie 2010 8 . La 11 octombrie 2010, primăria orașului Cluj-Napoca a aprobat instalarea unui patinoar și a unor cabane din lemn, în cadrul organizării unei piețe a Crăciunului, în locul Uniunii (Piața de Patinoar) între 15 noiembrie 2010 și 15 februarie 2011, între orele 8 și 22:00.

9. La 1 decembrie 2010, între orele 9:30 și 20:30, primăria din Cluj-Napoca a organizat în centrul orașului diferite manifestări pentru a celebra Ziua Națională a României, inclusiv o paradă militară și o serie de concerte în aer liber. Cererea de sprijin adresată primăriei de către cel de-al doilea reclamant în scopul organizării unei reuniuni comemorative la 1 decembrie 2010 10 . La 12 octombrie 2010, pe baza articolului 3 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea reuniunilor publice, al doilea reclamant a trimis o scrisoare primarului orașului Cluj-Napoca, prin care solicita sprijin pentru organizarea unei reuniuni comemorative la 1 decembrie 2010, între orele 17:00 și 18:00, în locul Uniunii.

A fost menționat în scrisoarea că ședința avea ca scop comemorarea creării și activității batalionului Szekely [2] , constituit la 1 decembrie 1918 la Cluj -Naq mai, și că, la această adunare, trebuia să aibă loc un discurs și un snop de flori la statuia lui Matei Corvin, situată în piața Uniunii. De asemenea, s-a menționat că, în cazul în care se ținea întrunirea în piața menționată anterior, se intenționa să se țină ținuta în fața statuii Sf. Georges, care se afla pe strada M. Kogalniceanu.

Acesta a fost, de asemenea, indicat că a fost planificat să invite persoanele interesate să participe la reuniunea comemorativă prin intermediul mass-media (mass media) și că numărul de participanți a fost estimat de către l 11. Scrisoarea a fost înregistrată la primărie la 15 octombrie 2010. 12. Prin scrisoarea din 19 octombrie 2010, primăria Cluj-Napoca l-a informat pe cel de-al doilea reclamant că nu și-a dat acordul cu privire la organizarea unei reuniuni la 1 decembrie 2010 la locul indicat de către mai sus, pe motiv că organizarea unui alt eveniment în acest loc fusese deja aprobată. Cu privire la art. 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991 (punctul 44 de mai jos), aceasta a precizat că a fost interzisă organizarea simultană a două sau mai multe reuniuni publice separate în același loc sau pe aceeași rută, indiferent de caracterul lor.

Primăria a indicat, de asemenea, că nu a fost de acord cu desfășurarea reuniunii în niciun alt loc din centrul orașului, dat fiind că evenimentele dedicate Zilei Naționale a României trebuiau să aibă loc la 1 decembrie 2010 în această zonă. 13. La 3 noiembrie 2010, cel de-al doilea reclamant a solicitat Consiliului local al municipalității Cluj-Nago (inclusiv consiliul local de administrație) informații privind activitatea a cărei desfășurare fusese deja autorizată la 1 decembrie 2010 în locul Uniunii. 14. Prin scrisoarea din 4 noiembrie 2010, consiliul local l-a informat pe reclamantul respectiv că, la 11 octombrie 2010, a fost primită cererea formulată la 22 septembrie 2010 de către un terț, societatea C., care intenționa să înființeze un patinoar și cabane din lemn pentru organizarea pieței de Crăciun (punctul 8 de mai sus), în cadrul căreia se aștepta participarea a aproximativ 500 de persoane.

15. Cel de-al doilea reclamant sesizează tribunalul departamental din Cluj-Nago ( 16. Prin hotărârea din 19 martie 2012, tribunalul județean și-a respins acțiunea pe motiv că aceasta fusese introdusă împotriva unei persoane care nu avea calitatea de a fi atrasă în justiție, întrucât, în temeiul Legii nr. 60/1991, consiliul local nu avea nicio responsabilitate în organizarea reuniunilor publice. Întrucât nu s-a făcut nicio acțiune, această hotărâre a devenit definitivă. Cererile de sprijin adresate poliției și jandarmeriei pentru organizarea reuniunii comemorative 17. La 12 octombrie 2010, cel de-al doilea reclamant a trimis o scrisoare poliției orașului Cluj-Napoca prin care a informat cu privire la intenția sa de a organiza reuniunea comemorativă, astfel cum a fost prezentată la punctul 10 de mai sus și, în ceea ce privește art. 12 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991 (punctul 44 de mai jos), i-a solicitat să înregistreze reuniunea.

Această scrisoare a fost primită de poliție la 18 octombrie 2010. 18. Printr-o scrisoare din 28 noiembrie 2010, pe baza articolelor 3 și 12 alineatul (1) litera (a) și (c) din Legea nr. 60/1991, cei doi reclamanți au solicitat jandarmeriei mobile Cluj să ia măsurile necesare pentru a le permite să se deplaseze, în cadrul reuniunii comemorative, la 1 decembrie 2010, între orele 17:00 și 18:00, pe traseul de la biserica catolică Saint Michel, aproape de locul Uniunii, la statuia Sf. Georges. Ei au indicat, în cererea lor, că au vrut să se deplaseze pe trotuar, fără a deranja traficul, și că, odată ajuns la statuia Sf.

Georges au vrut să organizeze o reuniune comemorativă în amintirea creării și activității batalionului Szekely . Ei au precizat că, la întrunire, ei au dorit să țină un discurs, să recite o poezie, să depună un snop de flori și să cânte limba maghiară și, respectiv, (respectiv) la Ei au adăugat că aproximativ 30 de persoane erau așteptate să participe la întrunirea comemorativă. De asemenea, acestea au indicat faptul că cel de-al doilea reclamant a trimis, de asemenea, o cerere de sprijin la primărie (punctele 10 și 12 de mai sus). 19. jandarmeria nu a răspuns acestei solicitări a reclamanților.

20. Între timp, printr-o scrisoare din 24 noiembrie 2010, primăria a informat poliția că la 1 decembrie 2010 se vor organiza evenimente în cadrul sărbătorii naționale a României, între orele 14:00 și 20:00, în piața Lucian Blaga, că astfel se va închide complet circulația rutieră în acest sector și că numărul participanților a fost estimat de către organizator la aproximativ 10 000. Sancțiunile impuse reclamanților la 1 decembrie 2010 21. La 1 decembrie 2010, în jurul orei 16:30, polițiștii și o echipă de jandarmi mobili (gruparea de Jandarmi mobila) i-au interpelat pe cei doi reclamanți în momentul în care aceștia ieșeau din hotelul A., un hotel situat pe strada I. Maniu, o stradă perpendiculară pe locul Uniunii, cu alte șase persoane.

În momentul intervenției polițiștilor și jandarmilor, unul dintre ei purta un steag sicular și altul purta o jachetă neagră și o brasardă pe care figura inscripționarea lui Albert Wass [3]. În conformitate cu hotărârea pronunțată de instanțele interne (punctele 25, 27, 36 și 38 de mai jos), reclamanții erau pe cale să organizeze reuniunea comemorativă în cauză. 22. Agenții forțelor de ordine le-au cerut celor doi solicitanți să-i însoțească la sediul poliției pentru a-i ajuta pe membrii grupului format de cei interesați și de celelalte șase persoane.

Sancțiunea aplicată primului reclamant și contestația sa în justiție 23. Printr-un proces-verbal din 1 decembrie 2010, desfășurat la ora 16:30, primul reclamant a fost sancționat de către jandarmi pentru că au organizat și înființat cu [al doilea reclamant] o reuniune publică în fața Hotelului Agape, la care au participat aproximativ 8-10 persoane, în ciuda faptului că această reuniune nu a fost aprobată de Primăria din Cluj-Napoca din cauza organizării, în același sector, a unei alte reuniuni publice cu ocazia Sărbătorii Naționale a României. Potrivit procesului-verbal, aceste fapte constituiau o amendă în conformitate cu art. 26 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991. În conformitate cu art. 26 alineatul (2) din aceeași lege (punctul 44 de mai jos), reclamantului i se aplică o amendă de 10 000 lei românești (RON, aproximativ 2 200 EUR).

24. Primul reclamant sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Cluj - Nago ( În sprijinul contestației sale, el susținea că procesul verbal nu reflectă exact realitatea faptelor: el expunea, într-adevăr, că a fost sancționat de către jandarmi pentru organizarea unei întâlniri în fața hotelului restaurant A. și susținea că faptele care i-au fost astfel reproșate nu au legătură cu intențiile și comportamentul său. El a indicat apoi că scrisoarea din partea primăriei care îl informează pe cel de-al doilea reclamant cu privire la dezacordul său cu privire la organizarea reuniunii comemorative (punctul 12 de mai sus) nu putea fi asimilată unei decizii în sensul articolului 11 din Legea nr. 60/1991, deoarece, în opinia sa, anumite evenimente, inclusiv reuniunile comemorative, nu trebuiau declarate în prealabil autorităților.

El a adăugat că a fost interpelat chiar înainte de începerea reuniunii comemorative și a indicat că, pentru aceleași fapte reproșate, există o diferență între suma de l 25. Prin hotărârea din 7 mai 2012, Tribunalul de Primă Instanță a respins contestația primului reclamant. Referindu-se la o înregistrare video depusă la dosar de pârât, acesta a considerat că faptele au fost stabilite în mod corect în procesul-verbal, precizând că acesta fusese întocmit în mod legal. După ce a observat că primul reclamant fusese interpelat la ieșirea din hotel-restaurant, în timp ce unul dintre membrii grupului său purta un steag, Tribunalul a considerat că modul în care cei interesați au auzit manifestau în ziua sărbătorii naționale a României ascundea alte interese decât cele declarate.

Tribunalul de Primă Instanță a menționat, de asemenea, că afirmațiile reclamantului cu privire la legalitatea dispoziției primarului privind neaprobarea reuniunii comemorative nu erau supuse examinării sale, dat fiind că dispoziția menționată ar fi putut fi atacată prin procedura administrativă prin intermediul unei contestații separate. El a adăugat că mai mult decât este necesar, dar și suficient pentru a asigura realizarea obiectivului preventiv și educativ al unei sancțiuni cu efect de restricție. 26. Primul reclamant a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri. El și-a reiterat teza, susținând, printre altele, că procesul-verbal nu reflecta exact realitatea faptelor, că art. 3 din Legea nr. 60/1991 îi exonera pe organizatorii reuniunilor comemorative de a face o declarație prealabilă și că fusese sancționat înainte de a comite orice fapt.

27. Prin hotărârea definitivă din 5 iunie 2013, tribunalul județean din Cluj ( Cu toate acestea, comemorarea înseamnă a celebra printr-o ceremonie un eveniment important sau o persoană importantă (în special un eveniment trist sau o persoană dispărută).

Pentru [primul reclamant] și [membrii] grupului său (membrii) care fac parte din unitatea Simulanților Batalionului Albert Wass, un criminal de război condamnat la moarte prin comumație pentru uciderea în 1940 a mai multor persoane (în 1940), crearea batalionului Szekely, un alt grup considerat responsabil pentru uciderea, în aceeași perioadă, a mai multor persoane, nu este un eveniment trist de comemorat, ci un eveniment fericit care merită să fie organizat (aniversata) ; prin urmare, reuniunea publică pe care au avut obligația de a organiza nu a fi o reuniune comemorativă, ci o adunare care poate fi calificată drept manifestare, reuniune sau procesiune; pentru fiecare dintre aceste ultime categorii de adunare, este necesar să se facă o declarație prealabilă, ceea ce constituie o condiție obligatorie pentru ca [admisia] să poată avea loc.

Primăria din Cluj-Napoca a declarat că nu și-a dat acordul pentru organizarea manifestării [primului reclamant] în nici un loc din centrul orașului Cluj-Napoca, pe motiv că alte evenimente silențioase au avut loc; prin urmare, grupul [primului reclamant] a plecat pur și simplu pe străzi cu steagul sicular. (...) În măsura în care steagul a fost dislocat [în mod clar] vizibil, unde membrii grupului erau conștienți de faptul că Albert Wass era considerat un criminal de război (...) [și] știau că primăria Cluj-Napoca nu le-a permis să organizeze niciun tip de adunare (manifestare, reuniune sau procesiune) în centrul orașului, [judecată departamentală] nu vede motivul pentru care pedeapsa aplicată [primului reclamant] și celorlalți membri ai grupului ar fi nefondată.

În conformitate cu art. 26 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991 constituie amenzi la adresa organizării și desfășurării reuniunilor publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise. Recesiunea, manifestarea sau adunarea membrilor grupului din care face parte [primul reclamant] nu au fost declarați ca fiind liderul grupului, declarând pe bună dreptate că reuniunea publică comemorativă (...) nu trebuia declarată; în plus, este vorba despre o reuniune interzisă de art. 9 litera (a) din Legea nr. 60/91 (...). În plus, [întreținerea acestei reuniuni] în centrul orașului nu a fost autorizată de primărie. De fapt, în ceea ce privește o adunare interzisă de lege, [această întrunire] nu trebuia să fie permisă în nici un loc.

□ sancțiunea aplicată celui de-al doilea reclamant și contestația acestuia în justiție 28. Printr-un proces-verbal întocmit la 1 decembrie 2010, la ora 16:30, celui de-al doilea reclamant i s-a reproșat jandarmilor că a avut loc cu [primul reclamant] în centrul orașului, și anume în locul Uniunii lui Cluj - Napoca, o reuniune pentru comemorarea batalionului Szekely, [în cursul căreia] opt persoane au fost reunite și s-au luptat cu steaguri sicle, în ciuda faptului că această reuniune nu a fost aprobată din cauza organizării, în același loc, a unei alte adunări publice cu ocazia sărbătorii naționale a României. Potrivit acestui proces-verbal, faptele menționate anterior constituiau o amendă în conformitate cu art. 26 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991 și erau reprimate prin art. 26 alineatul (2) din aceeași lege (punctul 44 de mai jos).

Al doilea reclamant a primit o amendă de 5 000 RON (aproximativ 1 100 EUR). 29. La 23 decembrie 2010, acest reclamant sesizează Tribunalul în primă instanță cu privire la o acțiune în litigiu administrativ inițiată împotriva jandarmilor mobili, prin contestarea procesului-verbal de amendă din 1 decembrie 2010. În cadrul acestei acțiuni, acesta a invitat instanța, în principal, să constate nulitatea procesului-verbal și, în subsidiar, să declare că acesta nu era întemeiat. De asemenea, el a cerut să fie exonerat de la plata . 30. În sprijinul contestației sale, cel de-al doilea reclamant a afirmat că, fiind interpelat în fața hotelului restaurant A, situat pe strada I. Maniu și nu în locul Uniunii, mențiunile din procesul verbal nu corespundeau realității.

Pe fond, acesta arăta că, după art. 3 din Legea nr. 60/1991, reuniunile comemorative nu necesitau acordul prealabil al autorităților locale și semnala că, în scrisoarea sa din 12 octombrie 2010 (punctul 10 de mai sus), el a solicitat autorităților doar ajutorul lor pentru buna desfășurare a reuniunii comemorative, și nu acordul lor pentru ținuta sa. 31. Printre altele, el a arătat că un singur steag se afla în posesia unuia dintre participanți și că nu exista nici o interdicție legală de a deține un steag de siclenie. El a adăugat că a fost sancționat înainte de ora prevăzută pentru începerea reuniunii comemorative și că legea română nu sancționa intenția de a organiza o reuniune. 32. Reclamantul respectiv își extinde acțiunea prin depunerea unei cereri de despăgubire pentru discriminare pe motiv de apartenență etnică pe baza intervenției la unitatea de jandarmi din Cluj - Napoca.

În sprijinul cererii sale, autoritățile locale din alte orașe nu au solicitat mișcarea din partea de dreapta a noului drept mai întâi să declare întrunirile comemorative organizate de aceasta. 33. În plus, cel de-al doilea reclamant a trimis la dosar un extras din hotărârea pronunțată de instanța de primă instanță în cauza referitoare la M.G.B. (punctul 40 de mai jos). La rândul său, jandarmeria a întors la dosar imaginile, necontestate cu privire la realitatea lor, fiind înregistrate în momentul în care reclamantul a fost interpelat, care au fost vizionate de tribunalul de primă instanță. 34. Prin hotărârea din 5 decembrie 2012, Tribunalul de Primă Instanță a respins contestația celui de-al doilea reclamant și a confirmat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de amendă.

35. În acest scop, Tribunalul de Primă Instanță a menționat mai întâi că Batalionul Szekely, desemnat și prin referire la persoana lui Albert Wass, a cărei poruncă se afla în Ungaria, la Gyor, reprezenta o fracțiune din Gărzile Ungare și avea o ideologie fascistă. Referindu-se la mijloacele de probă depuse la dosar (punctul 33 de mai sus), el a constatat că grupul de persoane din care făcea parte reclamantul fusese reținut în jurul orei 16:40, când ieșea din hotel-restaurant A. În acel moment, unul dintre membrii grupului purta un steag cu semne de sicle și că o altă persoană purta o jachetă neagră cu, pe spate, l-a înscris Potrivit instanței, portul în afara teritoriului de simboluri care se referă la Albert Wass de către una dintre persoanele care îi însoțesc pe solicitanți a implicat autoritățile în clarificarea activității grupului format de părțile interesate și de aceste persoane.

36. Tribunalul de Primă Instanță a statuat că cel de-al doilea reclamant a comis amenda prevăzută la art. 26 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991 (punctul 44 de mai jos), dat fiind că a organizat o reuniune publică în care a încălcat litera primăriei din 19 octombrie 2010 (punctul 12 de mai sus) și a informat Comisia cu privire la dispozițiile articolului 5 din Legea nr. 60/1991. Tribunalul a indicat că cel de-al doilea reclamant fusese interpelat în momentul în care inițiase și organizase instituirea unei reuniuni interzise în conformitate cu art. 9 lit. (a) din Legea nr. 60/1991. De asemenea, el a menționat, printre alte elemente, că la mai multe elemente a fost cunoscut ca o persoană care a fost de acord cu manifestările organizate pentru Ziua Națională a României și că sancțiunile care i-au fost impuse în alte ocazii nu au avut un efect educativ asupra persoanei sale.

37. Cel de-al doilea reclamant a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri, susținând că Tribunalul de Primă Instanță nu a examinat natura reuniunii în cauză și nici nu a ținut seama de împrejurarea că reuniunea nu a avut loc, nici nu a explicat în ce fel faptele reproșate prezentau un pericol social care ar putea justifica valoarea acesteia. 38. Prin hotărârea definitivă din 16 aprilie 2014, tribunalul departamental a respins acțiunea celui de al doilea reclamant și a confirmat temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță. El a considerat că o simplă afirmație a [lui] cu privire la realitatea faptelor consemnate în procesul-verbal sau cu privire la o îndoială [cu privire la aceste fapte] nu putea fi primită fără dovezi în sprijinul acesteia.

□ Alte evenimente relevante în speță sancțiunea aplicată M.G.B. 1 decembrie 2010 39 … Un anume M.G.B. La 1 decembrie 2010, ora 16:30 a fost, de asemenea, interpelată și condamnată la plata unei amenzi de timbru cu o valoare de 750 RON (aproximativ 165 EUR) pentru participarea la o reuniune publică care nu fusese autorizată, în lipsa recunoașterii articolului 26 alineatul (1) litera (d) din Legea nr. 60/1991. 40. În urma unei contestații din partea M.G.B., printr-o hotărâre din 26 noiembrie 2012, Tribunalul de Primă Instanță a anulat procesul-verbal al amenzii pronunțate împotriva A menționat că M.G.B. a fost sancționat pentru participarea la o reuniune comemorativă, dar că, potrivit declarațiilor martorilor în acest sens, nu a avut loc nici o ședință video în momentul interpelării.

Mai mult decât atât, el a remarcat că nu s-a dovedit că M.G.B. A refuzat să-i aresteze pe jandarmi să părăsească locul. 41. Întrucât nu s-a făcut nicio acțiune, această hotărâre a devenit definitivă. Ancheta penală împotriva reclamanților 42. Sesizat de jandarmerie ca urmare a interpelării reclamanților la 1 decembrie 2010, Parchetul din apropierea tribunalului de primă instanță a deschis o anchetă împotriva acestora și a altor persoane care îi însoțeau, a șefului de utilizare în public a simbolurilor fasciste, rasiste și xenofobe (încălcare reprimată prin art. 4 Õ 2 din Ordonanța de urgență a guvernului nr. 31/2002 alineatul 45 de mai jos) și a șefului de promovare a cultului persoanelor vinovate de crime împotriva păcii și a umanității sau a ideologiilor fasciste, rasiste sau xenofobe, prin propagandă, săvârșită prin orice mijloace (infracție reprimată prin art. 5 Õ 1 din aceeași ordonanță).

43. Printr-o decizie (rezoluție) din 25 februarie 2011, Parchetul a respins ambele capete de acuzare în favoarea tuturor persoanelor vizate. În decizia sa, Tribunalul a arătat că ancheta prealabilă efectuată în speță nu a scos în evidență indicii cu privire la existența unor suspiciuni plauzibile care să justifice angajamentul răspunderii penale a părților interesate. CADRUL JURIDIC INTERNAȚIONEAZĂ 44. Dispozițiile relevante în speță ale Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea reuniunilor publice ( Aceste activități pot avea loc numai în mod pașnic și neînarmat. 2) Reuniunile publice mai întâi, demonstrațiile, manifestările, comcererile sportive, activitățile sportive și alte activități [similare] care trebuie să se desfășoare pe piețe (piețe), pe străzi publice sau în aer liber pot avea loc numai după declarația prealabilă prevăzută în prezenta lege.

(...) □ art. 3 □ Nu trebuie declarate în prealabil întrunirile publice care vizează manifestări artistice, sportive, religioase, comemorative, vizitele oficiale (...). În cazul în care organizatorii reuniunilor publice care nu trebuie declarate în prealabil dispun de informații sau de informații care arată că reuniunile lor ar putea duce la acte de dezordine sau la manifestări violente, [acestea] au obligația de a solicita, în prealabil, sprijin specific primarilor, unităților de jandarmi competente (...) și poliției locale. mai mult de două sau mai multe reuniuni publice separate în același loc sau pe aceeași rută, indiferent de caracterul (independent de caracteristicile acestora).

(a) răspândirea ideilor totalitare, de natură fascistă, comunistă, rasistă, șavină sau a oricărei organizații teroriste-difuzioniste, calomnia țării și a națiunii, incitarea la ură națională sau religioasă, incitarea la discriminare, la violență publică și la manifestări obscene, care contravin intereselor publice. (1) Primarul poate interzice organizarea ședințelor publice dacă: (a) deține informații furnizate de organisme specializate conform cărora desfășurarea ședințelor ar putea duce la necunoașterea dispozițiilor art. 2; (b) în perioada [conclusă], în locul și pe traseele în care se presupune că au loc ședințele, se efectuează lucrări publice de mai puțin de trei zile;) primarul este obligat să comunice organizațiilor decizia de interdicție, care poate fi contestată în condițiile stabilite de legea nr. 544/2004 [în ceea ce privește instanța administrativă].

În cazul în care o persoană fizică sau juridică este o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau o persoană juridică, o persoană fizică sau o persoană juridică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau un organism sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau un organism sau o persoană, o persoană sau un organism sau un organism care face sau o persoană, o persoană, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică,

o persoană sau un organism sau un organism care face sau un organism care face sau o face sau o face sau o face ori care face sau o face ori care face ori care face ori care face ori o face ori care face ori care este o face ori care face ori care o face ori ori care face ori care este o face ori care face ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept; sau de drept ori de drept,

o (1) Obligațiile organizațiilor publice și ale participanților la întrunirile publice art. 12: 1) Organizatorii ședințelor publice trebuie: (a) să înregistreze declarațiile de desfășurare a ședințelor publice pe lângă unitatea de jandarmerie competentă (...), cu cel puțin 48 de ore în avans; (...) (c) să asigure un sistem de ordine format din persoane care poartă semne distinctive, întocmit împreună cu comandantul unității de jandarmeri care asigură măsurile de ordine publică. □ Capitolul V Sancțiunile art. 25 □ Necunoașterea dispozițiilor prezentei legi antrenează, după caz, răspunderea disciplinară, corecțională, civilă sau penală.

(d) participarea la adunările publice nedeclarate sau interzise, urmată de refuzul de a părăsi locurile de desfășurare a acestor adunări după avertismentele și somațiile forțelor de ordine efectuate în conformitate cu legea; 2) amenzile menționate la alin. (1) lit. (a) - (c) sunt pedepsite cu o amendă de [1 000-10 000] lei (...) Dispozițiile relevante în speță din ordinul de urgență al guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de crime împotriva păcii și umanității sunt astfel formulate: art. 4 2) Utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste și xenofobe este pedepsită cu aceeași pedeapsă.

(...) mai exact, art. 5: 1) Promovarea cultului persoanelor vinovate de crime împotriva păcii și a umanității sau a ideologiilor fasciste, rasiste sau xenofobe, prin propagandă, comise prin orice mijloace, în public, este pedepsită cu o pedeapsă de închisoare de 3 luni până la 3 ani și cu interzicerea anumitor drepturi. 2) Propaganda constă în difuzarea sistematică sau în lăudarea ideilor, conceptelor sau doctrinelor, cu scopul de a convinge și de a atrage noi adepți. mai mult de 46. Guvernul cere Curții să se alăture cererilor, având în vedere similitudinea obiectului lor. 47. Primul reclamant invită Curtea să facă două decizii separate, cele două decizii fiind nu identice, ci doar similare.

48. Al doilea reclamant nu a prezentat observații cu privire la acest aspect. 49. Având în vedere similitudinea cererilor cu privire la obiectul acestora, Curtea consideră că este adecvat să se facă o legătură [art. 42 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 10 ȘI 11 DIN CONVENȚIA 50. Reclamanții susțin că sancțiunile care le-au fost impuse pentru organizarea reuniunii comemorative în litigiu din 1 decembrie 2010, care, în opinia lor, nu necesita o declarație prealabilă, le-au încălcat dreptul la libertatea de întrunire. Primul reclamant vede, de asemenea, în sancțiunea care i-a fost impusă o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. Astfel, pasajele relevante în speță de la articolele 10 și 11 din convenție sunt exprimate: art. 10 Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare.

Acest drept include libertatea de exprimare și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. (...) 2. exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare.

mai mult decât atât, în cazul în care este necesar, trebuie să se ia măsuri adecvate pentru a se asigura că, în cazul în care este posibil, este posibil să se ia măsuri adecvate pentru a se ajunge la un acord cu privire la acest aspect. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică (...) 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. (...) □ 51. Cu titlu introductiv, Curtea constată că, pentru aceleași fapte, primul reclamant invocă două dispoziții distincte ale convenției: art. 10 și art. 11 din convenție.

Curtea acordă importanță faptului că, în speță, participă la reuniunea din 1 decembrie 2010, primul reclamant nu numai că dorea să-și exprime o opinie, ci și să o facă și cu alte persoane (în primul rând v și alte c. Rusia, nr. 17391/06, § 91, 12 iunie 2014). Mai mult decât atât, ea observă că persoana respectivă se plânge în primul rând că a fost sancționată pentru organizarea unei reuniuni pașnice.

52. Stăpâna calificării juridice a faptelor (Radomilja și alții c. Croația [GC], nr. 37685/10 și nr. 22768/12, § 114 și 126, 20 martie 2018), Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, art. 10 se referă la o lex generalis în raport cu art. 11, care este lex specialis , astfel încât nu este necesar să se ia în considerare problema separat din unghiul articolului 10 (Kudrevičius și alții c. Lituania [GC], nr. 37553/05, § 85, CEDO 2015). Cu toate acestea, Comisia va lua în considerare art. 10 atunci când va examina și va interpreta art. 11 din Convenție (Djavit An c. Turcia, nr. 20652/92, § 39, CEDO 2003 - III, și Kudrevičius și alții, citată anterior, § 86). Cu privire la admisibilitate Cu privire la excepția guvernului întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne (solicitarea nr. 71314/13) 53. Guvernul excită în primul rând de la acuitatea nr. 71314/13 pentru neobosirea căilor de atac interne, pe motiv că primul reclamant nu a contestat în instanță actul luat de primărie la 19 octombrie 2010 (punctul 12 de mai sus) prin care îl informa pe cel de-al doilea reclamant că reuniunea nu a fost permisă din cauza faptului că, în speță, art. 5 Õ 2 din Legea nr. 60/1991.

54. Primul reclamant a răspuns că, din moment ce nu era parte la schimbul de corespondență între cel de-al doilea reclamant și primărie, acesta nu avea dreptul de a contesta scrisoarea acesteia. El reamintește că nu a trimis niciodată o scrisoare primăriei și că nu a primit niciodată o copie a scrisorii din 19 octombrie 2010. 55. Curtea face trimitere la principiile aplicabile în materie de neobosire a căilor de atac interne, astfel cum sunt definite în cauzele Vučković și în alte cauze c. Serbia ((excepție preliminară) [GC], nr. 17153/11 și 29 altele, §§ 69-77, 25 martie 2014) și Gherghina c. România ([GC] (dec.), nr. 42219/07, § 83-89, 9 iulie 2015). 56. Curtea ia notă de faptul că corespondența dintre primărie și cel de-al doilea reclamant se referea la cererea acestuia din urmă de a obține sprijin pentru organizarea reuniunii comemorative din 1 decembrie 2010 (punctul 10 de mai sus).

Cu toate acestea, primul reclamant nu a fost parte la această corespondență și nu s-a dovedit în fața Curții că scrisoarea din 19 octombrie 2010 a fost comunicată de către autoritatea care a adresat primul reclamant. 57. În plus, Curtea ia notă de faptul că primul reclamant nu denunță în fața sa refuzul autorităților naționale de acordare a sprijinului logistic necesar pentru organizarea reuniunii comemorative prevăzute pentru 1 decembrie 2010. Acest reclamant se plânge de dreptul său la libertatea de întrunire de la 1 decembrie 2010. Or, Curtea constată că primul reclamant a contestat în fața autorităților judiciare române legalitatea și temeinicia în cauză (punctul 24-27 de mai sus), astfel încât, ținând seama de modul în care și-a exprimat cauza în fața Curții, l … 58. Curtea respinge această excepție a guvernului.

Cu excepția guvernului întemeiat pe nerespectarea termenului de șase luni (solicitarea nr. 68028/14) 59. Guvernul excită apoi din cererea nr. 68028/14 pentru întârziere. În opinia sa, cel de-al doilea reclamant ar fi trebuit să sesizeze Curtea în termen de șase luni de la hotărârea din 19 martie 2012 de respingere a contestației sale împotriva actului adoptat de primăria Cluj - Napoca (punctul 16 de mai sus). 60. Al doilea reclamant susține că scrisoarea din 19 octombrie 2010 (punctul 12 de mai sus) nu constituia o decizie de refuzare a autorizării organizării reuniunii comemorative, pe motiv că art. 3 din Legea nr. 60/1991 nu este o declarație prealabilă pentru acest tip de adunare. El adaugă că, în scrisoarea adresată primarului (punctul 10 de mai sus), el solicita autorităților un simplu cadru al acestui eveniment, nu o autorizație pentru organizația sa.

Acesta consideră că procedura menționată de guvern nu constituia un recurs la epuizare și, prin urmare, nu trebuie luată în considerare în scopul stabilirii punctului de plecare al termenului de șase luni. 61. Curtea face trimitere la principiile fundamentale care decurg din jurisprudența sa în ceea ce privește calcularea termenului de șase luni (a se vedea, de exemplu, Sabri Güneș c. Turcia [GC], nr. 27396/06, § 39-42, 29 iunie 2012). Ca regulă generală, termenul de șase luni începe să curgă de la data deciziei definitive din cadrul procesului de epuizare a căilor de atac interne ( Ferniec.

Regatul Unit (dec.), nr. 14881/04, 5 ianuarie 2006). Curtea amintește, de asemenea, că art. 35 alineatul (1) din convenție nu poate fi interpretat într-un mod care ar impune ca un reclamant să sesizeze Curtea înainte ca situația referitoare la chestiunea în discuție să facă obiectul unei decizii definitive la nivel intern (Varnava și alte c. Turcia [GC], nr. 16064/90 și altele 8 § 157 CEDO 2009). 62. Curtea ia notă de faptul că cel de-al doilea reclamant denunță în fața sa o încălcare a dreptului său la libertatea de întrunire pe baza sancțiunii care i-a fost impusă la 1 decembrie 2010. Hotărârea sa nu se referă la refuzul autorităților naționale de a-i acorda sprijinul logistic necesar pentru organizarea reuniunii comemorative prevăzute pentru 1 decembrie 2010, aspect care a făcut obiectul schimbului de corespondență între el însuși și primărie (punctele 10-16 de mai sus).

În măsura în care cel de-al doilea reclamant consideră că o parte din teritoriul său constituie o ingerință în dreptul său la libertatea de întrunire, Curtea constată că a contestat această amendă în fața instanțelor naționale, așa cum îi era, de altfel, legal în conformitate cu dreptul intern (punctele 29-38 de mai sus). 63. Prin urmare, Curtea consideră că acțiunea care urmărea să asigure o despăgubire efectivă a plângerii aduse în fața acesteia și care trebuie luată în considerare pentru a stabili punctul de plecare al termenului de șase luni este, în acest caz, contestarea procesului-verbal de amendă. Această procedură în litigiu administrativ s-a încheiat prin hotărârea definitivă a tribunalului departamental din 16 aprilie 2014 (punctul 38 de mai sus).

Al doilea reclamant a sesizat Curtea la 6 octombrie 2014 și, prin urmare, a respectat termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. 64. Prin urmare, Curtea respinge această excepție a guvernului. Alte motive pentru care se aplică art. 65 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999. Curtea amintește că art. 11 din Convenție protejează numai dreptul la libertatea de întrunire pașnică. Această noțiune nu acoperă manifestările în care organizatorii și participanții au intenții violente ( Kudrevičius și altele, menționate anterior, § 92, și Stankov și Organizația macedoneană unită Ilinden c. Bulgaria, nr. 2921/95 și 29225/95, § 77, CEDO 2001 IX). 66. În speță, Curtea consideră că nu există nicio dovadă că reclamanții, care au fost implicați în organizarea reuniunii comemorative, au avut intenții violente.

Pe de altă parte, nu s-a contestat în cadrul procedurii interne că reclamanții aveau intenția de a organiza o reuniune pașnică, iar în niciun moment părților interesate nu li s-a imputat acte specifice de violență sau intenții violente. Prin urmare, art. 11 din Convenție se aplică în speță. 67. Constatând că această cauză referitoare la cele două Ön Õ nu este în mod vădit nefondată sau inadmisibilă pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea declară că este admisibilă. Pe fond Argumentele părților a) Guvernul 68. Guvernul indică faptul că sancțiunile impuse reclamanților erau legale și că erau justificate prin articolele 5 alineatul (2) și 9 din Legea nr. 60/1991 (punctul 44 de mai sus).

69. Pentru guvern, măsurile luate pentru a împiedica întrunirea comemorativă prevăzută de reclamanți au urmărit mai multe obiective legitime: protecția ordinii publice și prevenirea tulburărilor în contextul organizării mai multor reuniuni publice în același timp și în același loc. Acesta explică faptul că scopul articolului 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991 a fost de a preveni eventualele dificultăți care decurg din organizarea simultană a mai multor manifestări publice și nu constituia o interdicție absolută de a organiza o adunare. Acesta precizează că această dispoziție se referea la orice tip de adunare, inclusiv la cele cu caracter comemorativ, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 60/1991 și la cele cu caracter comercial.

70. Guvernul susține că instanțele naționale au respins contestația primului reclamant împotriva procesului-verbal de amendă, referindu-se la articolele 5 și 9 din Legea nr. 60/1991 și indicând că, dat fiind că reclamantul respectiv considera ilegal actul adoptat de primărie la 19 octombrie 2010, ar fi trebuit să îl conteste în justiție și nu să îl ignore prin acțiunile sale. 71. Guvernul susține ulterior că instanțele interne au examinat cauza celui de-al doilea reclamant și au confirmat legalitatea și bunul întemeiat al sancțiunii aplicate. Potrivit acestuia, din mijloacele de probă depuse la dosar reiese că cel de-al doilea reclamant și ceilalți participanți la reuniunea în litigiu fuseseră arestați și sancționați de autorități în momentul în care își începuseră deja activitatea, prezentând simboluri interzise prin lege care se refereau la criminalul de război Albert Wass.

În cazul în care nu s-ar fi făcut referire la art. 2 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 72. În sfârșit, guvernul arată că statele pot impune măsuri rezonabile și adecvate pentru a asigura desfășurarea pașnică a manifestărilor legale, astfel încât obligația de a declara în prealabil reuniunile. (b) Reclamanții Argumentele primului reclamant 73. Primul reclamant susține că, atunci când au interpretat noțiunea de comemorare, instanțele naționale au adăugat un calificativ care nu este inclus în definiția dată de dicționarul limbii române 74. Acesta arată, de asemenea, că faptele care i-au fost reproșate erau aceleași cu cele imputate celui de-al doilea reclamant, și că el este totuși sancționat cu o amendă de două ori mai mare decât cea a celui de-al doilea reclamant, fără nicio justificare pentru a explica o astfel de abatere.

Argumentele celui de-al doilea reclamant 75. Cel de-al doilea reclamant indică faptul că interpelarea sa de către forțele de ordine, precum și cea a tovarășilor săi, a avut loc cu mult înainte de începerea reuniunii comemorative, într-un alt loc decât cel ales pentru adunare și înainte de ora prevăzută pentru ținuta sa. În opinia sa, legea nu prevedea sancțiuni pentru intenția de a organiza o reuniune. 76. Reclamantul menționează, de asemenea, faptul că primăria și-a exprimat dezacordul cu organizarea reuniunii comemorative în general, în orice loc din centrul orașului. Cu toate acestea, legea română nu ar impune o interdicție de a se reuni pe baza sărbătorii naționale de la 1 decembrie. Astfel, cetățenii ar trebui să aibă dreptul de a-și exprima liber opiniile, altele decât cele legate de sărbătoarea națională, în spațiul public în acea zi.

77. În cele din urmă, cel de-al doilea reclamant consideră că sancțiunea aplicată nu a fost justificată. În această privință, raportul arată că scrisoarea din 19 octombrie 2010 (punctul 12 de mai sus) nu menționa faptul că reuniunea comemorativă pe care intenționează să o organizeze era contrară articolului 9 din Legea nr. 60/1991. În ceea ce privește propriul său comportament, acesta indică faptul că pronunțarea condamnărilor menționate de guvern a avut loc după aplicarea sancțiunii în litigiu și consideră că acestea nu sunt relevante în speță. Argumentele comune celor doi reclamanți 78. Reclamanții susțin că, având în vedere caracterul pașnic al reuniunii comemorative, nu a existat nicio amenințare la adresa ordinii publice sau a securității naționale.

79. Aceștia susțin că instanțele naționale au procedat în mod incorect la o apropiere între batalionul Szekely, pe de o parte, și cea fascistă și persoana lui Albert Wass, pe de altă parte, care, în opinia lor, nu corespundea deloc cu intențiile lor și cu cele ale persoanelor care doresc să participe la reuniunea comemorativă respectivă. 80. Reclamanții susțin că evenimentele autorizate în prealabil de primărie pentru a avea loc în locul Uniunii (punctul 8 de mai sus) au un caracter comercial, astfel încât, în opinia lor, acestea nu au intrat în domeniul de aplicare al Legii nr. 60/1991 și, prin urmare, nu au putut împiedica organizarea unei reuniuni comemorative. 81. În cele din urmă, acestea subliniază faptul că hotărârea din 26 noiembrie 2012 a anulat sancțiunea aplicată M.G.B.

în același context de fapt (punctele 40 și 43 de mai sus). Evaluarea Curții (a) Cu privire la existența unei interferențe 82. Curtea ia notă de intenția recurentelor de a organiza o reuniune comemorativă la 1 decembrie 2010. În ziua respectivă, în timp ce se aflau în sectorul prevăzut pentru desfășurarea acestui eveniment, cei interesați au fost interpelați de forțele de ordine și astfel împiedicați să țină această reuniune și li s-au aplicat, de asemenea, amenzi amendabile de către jandarmi pentru organizarea adunării în litigiu (punctele 21-23 și 28 de mai sus). 83. Având în vedere intervenția autorităților, care au împiedicat desfășurarea reuniunii comemorative în cauză și sancțiunile impuse reclamanților, din avizul Curții, a existat o interferență în exercitarea de către părțile interesate a dreptului lor la libertatea de întrunire în sensul art. 11 din Convenție.

84. O astfel de interferență cu privire la încălcarea acestei dispoziții, cu excepția cazului în care se stabilește că aceaceasta a fost prevăzută de legea, că aceasta urmărea unul sau mai multe scopuri legitime în temeiul alineatului (2) din art. 11 și că aceasta era necesară, într-o societate democratică, pentru a atinge acest sau aceste obiective (a se vedea, de exemplu, Kudrevičius și alții, citată anterior, § 102, și Djavit An, citată anterior, § 63). (b) În ceea ce privește întrebarea dacă ingerința era prevăzută de lege: 85. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia cuvintele " mai mult decât" prevăzute de legea în cauză, care figurează la articolele 8-11 din Convenție, nu numai că impun ca măsura incriminată să aibă o bază în dreptul intern, ci vizează și calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibil cu privire la efectele sale (a se vedea, printre altele, Rotaru c. România [GC], nr. 28341/95, § 52, CEDH 2000-V, și Sindicatul România [GC], nr. 2330/09, § 153, CEDO 2013). 86. În special, nu se poate considera că o lege este suficient de precisă pentru a permite cetățeanului să își reglementeze conduita; prin urmare, în jurul nevoii de consiliere în cunoștință de cauză, aceasta trebuie să fie în măsură să prevadă, într-un mod rezonabil în circumstanțele cauzei,

consecințele care pot rezulta dintr-un anumit act (a se vedea, de exemplu, Djavit An, citată anterior, § 65). 87. Funcția de decizie încredințată instanțelor naționale servește tocmai la înlăturarea îndoielilor care ar putea exista în ceea ce privește interpretarea normelor; prin urmare, competența Curții de a controla respectarea dreptului intern este limitată, pe de o parte, de competența autorităților naționale și, în special, a instanțelor și instanțelor, de a aplica dreptul intern. În plus, nivelul de precizie necesar al legislației interne care nu poate în nici un caz să prevadă toate presupunerile mai degrabă depinde în mare măsură de conținutul instrumentului în cauză, de domeniul pe care se presupune că îl acoperă și de numărul și statutul celor cărora le este adresată (Kudrevičius și alții, menționat anterior, § 110, și de jurisprudența menționată anterior).

88. Curtea arată că, în speță, au existat mai multe motive prezentate de autorități pentru a justifica amenzile aplicate reclamanților. Astfel, în procesele-verbale de amendă, a fost reproșat persoanelor care au organizat o reuniune comemorativă, deși au fost informate cu privire la organizarea unei alte reuniuni în același loc și în același timp (punctele 23 și 28 de mai sus). Ulterior, instanțele naționale au confirmat procesele-verbale de amendă, menționând în același timp că reuniunea comemorativă nu putea avea loc pe motive pe care nu le-a fost autorizată (punctul 27 de mai sus), că două reuniuni nu puteau avea loc în același loc în același timp, indiferent de caracterul lor, și că, având în vedere evenimentul comemorat, reuniunea în litigiu era, prin însăși natura sa, interzisă prin lege (punctele 27 și 36 de mai sus).

89. Curtea observă că toate aceste motive erau cuprinse în dreptul intern, în special în art. 5 alineatul (2), art. 9 alineatul (1) litera (a) și art. 26 alineatul (1) litera (a) din Legea 60/1991, care au fost menționate în hotărârile pronunțate de instanțele naționale (punctele 23, 27, 28, 36 și 44 de mai sus). Întrucât legea în cauză a fost publicată în Jurnalul Oficial (punctul 44 de mai sus), conținutul acestor articole era accesibil oricărei persoane care dorea să organizeze o reuniune publică. 90. Curtea ia notă de argumentul primului reclamant potrivit căruia legea internă nu a luat o autorizație prealabilă pentru reuniunile comemorative, astfel încât unul dintre motivele menționate de instanțele naționale pentru a justifica sancțiunea care i-a fost impusă, și anume absența unei autorizații a reuniunii (punctul 73 de mai sus), nu era prevăzut de lege.

Curtea observă în această privință că, potrivit textului articolului 3 din Legea nr. 60/1991 (punctul 44 de mai sus), reuniunile comemorative nu trebuiau să facă obiectul unei autorizații prealabile la autoritățile locale. În plus, acest element a fost remarcat și de tribunalul departamental (punctul 27 de mai sus). În mod similar, în observațiile sale, Comisia nu a menționat că reuniunile comemorative necesită o autorizație prealabilă. Prin urmare, Curtea nu poate considera că acest motiv poate constitui un temei juridic pentru ingerința denunțată de primul reclamant. Cu toate acestea, în opinia Curții, celelalte motive prevăzute la art. 5 alineatul (2) și la art. 9 alineatul (1) litera (a) din Legea 60/1991 (și anume, organizarea unei alte reuniuni în același loc și în același timp și faptul că natura evenimentului comemorat face ca întrunirea să fie interzisă) oferă un temei juridic acestei ingerințe (punctele 88 și 89 de mai sus).

91. Curtea ia notă, de asemenea, de argumentul formulat de cel de-al doilea reclamant în fața sa cu privire la previzibilitatea temeiului juridic al condamnării sale la închisoarea în termen de un an de la data la care a fost pronunțat: Tribunalul a declarat, în special, că a fost sancționat pentru că a fost în mod direct în cazul unei reuniuni și de a participa la aceasta, ipoteză care nu ar fi reglementată de lege (punctul 75 de mai sus). 92. În această privință, Curtea arată că cel de-al doilea reclamant a fost sancționat în temeiul articolului 26 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991, potrivit căreia constituie amenzi Or, potrivit procesului-verbal de amendă împotriva acestui reclamant (punctul 28 de mai sus), acesta din urmă a fost reproșat să fi organizat o reuniune comemorativă.

Pe baza unor elemente de probă depuse la dosar, printre care și înregistrarea video, instanțele naționale au considerat că reclamantul respectiv a fost reținut la ieșirea sa din hotel-restaurant A., împreună cu alte persoane din grupul său (punctele 33 și 35 de mai sus), în momentul în care a fost pregătit pentru reuniunea comemorativă și au considerat că acesta era, prin urmare, pe cale să organizeze instituirea acesteia (punctul 36 de mai sus). 93. Curtea admite că noțiunea de "organizație" prevăzută la art. 26 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 60/1991 s-ar putea califica pentru diferite interpretări. Cu toate acestea, având în vedere că activitățile foarte diverse sunt susceptibile de a fi acționate în această noțiune, ar fi nerealist să se aștepte ca legislatorul național să întocmească o listă exhaustivă de activități.

În plus, prin însăși natura lor, activitățile de organizare a unei reuniuni sunt neapărat anterioare în timp la momentul efectiv al desfășurării reuniunii prevăzute. Prin urmare, Curtea consideră că formularea articolului 26 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991 îndeplinește cerințele calitative care decurg din jurisprudența sa. 94. În plus, Curtea este de părere că în interpretarea acestei dispoziții de către instanțele interne în speță nu era nici arbitrară, nici imprevizibilă și că cel de-al doilea reclamant putea prevedea, într-un grad rezonabil în circumstanțele cauzei, că actele sale puteau face obiectul noțiunii de organizare 95. În acest context, Curtea consideră că este necesar să se facă distincție între cazul reclamanților și cazul M.G.B.

la care se referă acestea (punctul 81 de mai sus). Potrivit documentelor puse la dispoziția sa, M.G.B. a fost sancționat inițial pentru că a participat la o ședință publică nedeclarată, neînregistrată sau interzisă în conformitate cu art. 26 alineatul (1) litera (d) din Legea nr. 60/1991, și nu pentru organizarea unei astfel de reuniuni (punctele 39 și 40 de mai sus). Landuri diferite ale cauzei privind reclamanții sunt justificate de calitățile respective distincte ale persoanelor interesate în evenimentele de la 1 decembrie 2010. 96. Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că ingerința în exercitarea de către reclamanți a dreptului lor la libertatea de întrunire era prevăzută de legea mai degrabă în sensul celui de-al doilea alineat al articolului 11 din convenție.

97. În măsura în care recurentele contestă exactitatea concluziilor autorităților naționale potrivit cărora articolele 5 alineatul (2) și 9 din Legea nr. 60/1991 erau aplicabile faptelor din speță, Curtea consideră că acest punct trebuie abordat în cadrul examinării necesității într-o societate democratică, în sensul articolului 11 alineatul (2) din convenție, de ingerență în exercitarea de către părțile interesate a dreptului lor la libertatea de întrunire (a se vedea, mutatis mutandis, Stankov și Organizația macedoneană unică Ilinden, citată anterior, punctul 82; punctele 103-117 de mai jos). c) Cu privire la scopul intervenției 98. Curtea amintește că lista excepțiilor de la dreptul la libertatea de întrunire enumerate la art. 11 din convenție este limitativă.

Definiția acestor excepții este în mod necesar restrictivă și necesită o interpretare îngustă (Sidiropulos și alte c. Grecia, 10 iulie 1998, § 38, Rec., 1998,-IV. 99. Având în vedere toate elementele de care dispune, Curtea recunoaște că ingerința denunțată de solicitanți nu numai că tindea să concilieze dreptul la libertatea de întrunire și la drepturile și interesele protejate din punct de vedere juridic (inclusiv libertatea de a merge și de a veni) din … d) necesitatea de a interveni într-o societate democratică Principii generale 100. Principiile generale aplicabile în acest domeniu au fost astfel rezumate de Curte în hotărârea Kudrevičius și altele (citată anterior, §§ 142 - 146) : Libertatea de întrunire pașnică, unul dintre domeniile unei societăți democratice, este însoțită de o serie de excepții care necesită o interpretare îngustă și nevoia de restricție trebuie să fie stabilită într-un mod convingător.

În cazul în care restricțiile privind drepturile și libertățile garantate de Convenție pot fi considerate necesare într-o societate democratică, statele contractante au o anumită marjă de apreciere, dar aceasta nu este nelimitată (Barraco [c. Franța, nr. 31684/05, § 42, 5 martie 2009]). Cu toate acestea, Curtea trebuie să se pronunțe definitiv cu privire la compatibilitatea restricției cu Convenția și o face prin aprecierea circumstanțelor cauzei (Osmani și alte c. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (dec.), nr. 50841/99, CEDH 2001-X și Galstyan [c. Armenia, nr. 26986/03, § 114, 15 noiembrie 2007]). 143. Atunci când își exercită controlul, Curtea nu are sarcina de a înlocui instanțele interne competente, ci de a verifica din perspectiva articolului 11 deciziile pe care le-au pronunțat.

Prin urmare, nu este necesar să se limiteze la a căuta dacă statul pârât și-a exercitat această putere de bună credință, cu atenție și în mod rezonabil: trebuie să ia în considerare ingerința în litigiu în lumina întregii cauze pentru a stabili dacă, după ce a stabilit că urmărește un scop legitim, dacă aceasta răspundea unei nevoi sociale impetuoase și, în special, dacă aceasta era proporțională cu scopul urmărit și dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica apar în mod corespunzător și suficient (Coster c. Regatul Unit [GC], nr. 24876/94, § 104, 18 ianuarie 2001, Achouguian c. Armenia, nr. 33268/03, § 89, 17 iulie 2008, S. Și Marper c. Regatul Unit [GC], nos 30562/04 și 30566/04, § 101, CEDO 2008, Barraco, citată anterior, § 42, și Kasparov și alții [c. Rusia , nr. 21613/07, § 86, 3 octombrie 2013]). Astfel, Curtea trebuie să se convingă că autoritățile naționale au aplicat norme în conformitate cu principiile prevăzute la art. 11 și, în plus, pe baza unei evaluări acceptabile a faptelor relevante (Rai and Evans [c. Regatul Unit (dec.), nr. 26258/07 și 26255/07, 17 noiembrie 2009.) și Gün și alții [c. Turcia, nr. 8029/07, § 75, 18 iunie 2013]; a se vedea, de asemenea, Partidul Comunist Unificat din Turcia și alte c. Turcia, 30 ianuarie 1998, § 47, Rec., 1998 - I, și Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 46,

8 iulie 1999). 144. Proporționalitatea solicită să se pună în balanță imperativele scopurilor enumerate la alineatul (2) al articolului 11 cu cele ale unei expresii libere prin cuvântul, gestul sau chiar tăcerea opiniilor persoanelor reunite pe stradă sau în alte locuri publice (Osmani și altele, decizia menționată anterior, Skiba [c. Polonia (dec.), nr. 10659/03, 7 iulie 2009), Fáber [c. Ungaria, nr. 40721/08, § 41, 24 iulie 2012), și Taranenko [c. Rusia, nr. 1954/05, § 65, 15 mai 2014]). 145. Libertatea de întrunire garantată prin art. 11 din Convenție protejează, de asemenea, manifestările susceptibile de a lovi sau de a nemulțumi elemente ostile ideilor sau revendicărilor pe care doresc să le promoveze ( Stankov și Organizația macedoneană unită Ilinden, menționat anterior, § 86). Măsurile care împiedică libertatea de întrunire și de exprimare în afara cazurilor de incitare la violență sau de respingere a principiilor democratice, oricât de șocante și inacceptabile ar părea unele puncte de vedere sau termeni utilizați în ochii autorităților, deservesc democrația sau, adesea, o pun în pericol (Güneri și alții).

Turcia, nr. 42853/98 și alte 2 § 76, 12 iulie 2005, Serghei Kouznetsov [c. Rusia, nr. 10877/04, § 45, 23 octombrie 2008), Alekseiev [c. Rusia , nr. 4916/07 și alte 2 § 80, 21 octombrie 2010], Fáber , [citată la nota de subsol] , § 37, Gün și alții , [citată la nota de subsol] , § 70 și Taranenko , [citată la nota de subsol] , § 67. 146. Natura și povara pedepselor sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când: Öztürk c este vorba despre măsurarea proporționalității ingerinței în raport cu scopul urmărit de aceasta ( Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, § 70, CEDO 1999 - VI, Osmani și alții, decizia menționată anterior, și Gün și altele, citată anterior, punctul 82. În cazul în care sancțiunile aplicate sunt de natură penală, acestea solicită o justificare specială (Rai și Evans, decizia menționată anterior).

(...) □ Aplicarea acestor principii în speță 101. Cu titlu introductiv, Curtea ia notă de faptul că reclamanții au fost sancționați în temeiul articolului 26 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 60/1991, potrivit căreia constituie amenzile privind organizarea și desfășurarea reuniunilor publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise (punctul 44 de mai sus), pentru organizarea unei reuniuni interzise. Chiar dacă art. 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991, care interzice organizarea simultană a două reuniuni separate în același loc, nu a fost menționat în mod expres în formularea proceselor-verbale de amendă, din acestea reiese că reuniunea organizată de solicitanți contraveniea acestui text de lege (punctele 23 și 28 de mai sus).

În examinarea legalității și a binelui întemeiat al acestor procese-verbale, pe lângă motivul deja precizat în acestea, instanțele naționale au indicat, în cazul celor doi reclamanți, că această adunare contravine art. 9 din Legea nr. 60/1991, o dispoziție care interzice reuniunile publice care urmăresc, printre altele, răspândirea ideilor de natură fascistă și/sau șovină, calomnia țării și a națiunii și incitarea la urâți naționali (punctele 27, 36 și 90 în fine de mai sus). 102. Conform jurisprudenței Curții, o instanță superioară sau supremă poate, în anumite cazuri, să șteargă încălcarea inițială a unei clauze a Convenției: c Bulgaria (nr. 2) , nr. 41561/07 și 20972/08, § 80, 18 octombrie 2011 și Okkal Turcia, nr. 52067/99, § 77, CEDO 2006 XII (extracturi)).

Prin urmare, Curtea va examina motivele specifice invocate de autoritățile naționale pentru a justifica intervenția. □ Motivele invocate pentru a justifica ingerința mai mult decât la fel de bine organizarea simultană și în același loc a reuniunilor publice 103 . Curtea observă că, pentru a justifica sancțiunile impuse reclamanților, autoritățile naționale au menționat în procesele-verbale de amendă că părțile interesate au organizat o reuniune în pofida faptului că aceasta nu a fost aprobată din cauza organizării, în același loc, a unei alte adunări publice. Acest motiv, prevăzut la art. 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/199, a fost ulterior confirmat de instanțele interne. 104. Curtea ia notă de faptul că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 face parte din dispozițiile generale ale legislatorului român pentru organizarea oricărei reuniuni publice, indiferent de caracterul acestora.

Această lege clarifică faptul că nu pot avea loc reuniuni publice în același timp și în același loc, motiv pentru care este necesar să se prevină orice dificultăți care decurg din organizarea concomitentă a mai multor evenimente (punctul 99 de mai sus). Aceaceasta este o chestiune de aviz al Curții, de interdicție a conținutului neutru. 105. La adoptarea unei legislații care urmărește să asigure un echilibru între aceste interese concurente este, pentru Curte, de marja de apreciere a statelor: reglementările de acest tip în materie de organizare a manifestărilor publice nu se confruntă în sine cu principiile prevăzute la art. 11 atunci când acestea nu constituie un obstacol ascuns în calea libertății de întrunire pașnică protejată de convenție (a se vedea mutatis mutandis , Eva Molnár c. Ungaria, nr. 10346/05, § 37, 7 octombrie 2008, privind obligația de notificare prealabilă a unei adunări pe teritoriul public.

106. În speță, având în vedere că reclamanții și-au întemeiat demersurile pe dispozițiile Legii nr. 60/1991 care era accesibilă oricărui cetățean (punctul 89 de mai sus), nu este rezonabil să se considere că persoanele interesate aveau cunoștință de conținutul articolului 5 alineatul (2) din legea menționată și, prin urmare, de cerința impusă de acest standard.

Curtea reamintește că este important ca organizatorii de manifestări și participanții la acestea să se conformeze regulilor jocului democratic, ale căror părți implicate sunt, respectând reglementările în vigoare (Balçćk și alții c. Turcia, nr. 25/02, § 49, 29 noiembrie 2007; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Eva Molnár, citată anterior, § 41. 107. În continuare, trebuie remarcat faptul că primăria, prin scrisoarea sa din 19 octombrie 2010 (punctul 12 de mai sus), a atras atenția celui de-al doilea reclamant asupra dispozițiilor legale aplicabile și, prin urmare, asupra caracterului contrar legii reuniunii comemorative dacă aceasta ar fi organizată de părțile interesate în locurile dorite.

Prin urmare, Curtea concluzionează că autoritățile naționale au oferit instanțelor posibilitatea de a modifica locul reuniunii comemorative și de a o face conformă cu legea.

108. Curtea reiterează că autoritățile naționale dispun de o largă putere de apreciere pentru a stabili măsurile corespunzătoare care trebuie luate pentru prevenirea tulburărilor în cadrul unei reuniuni (Fáber , citată anterior, § 47). Cu toate acestea, Comisia reamintește că o situație neregulamentară nu justifică în sine o încălcare a libertății de întrunire ( Oya Ataman c. Turcia, nr. 74552/01, § 39, CEDO 2006 - XIV și Malofeyeva c. Rusia, nr. 36673/04, § 136 30 mai 2013). Cu toate acestea, limitele de toleranță ale autorităților față de o adunare ilegală depind de circumstanțele specifice ale speciei (a se vedea, în acest sens, Frumkin c. Rusia, nr. 74568/12, § 97, 5 ianuarie 2016). 109. În această privință, Curtea ia notă de faptul că manifestările organizate de primărie la 1 decembrie 2010 erau de mare amploare și că participarea a aproximativ 10 000 de persoane, precum și blocarea traficului rutier erau prevăzute (punctul 20 de mai sus).

Cu toate că niciun comportament violent nu este reproșat reclamanților, Curtea poate înțelege, în circumstanțele foarte speciale ale cazului, că autoritățile s-au putut teme de o deteriorare rapidă a situației (punctul 115 de mai jos). În speță, și mai ales din cauza amplorii manifestărilor prevăzute în mod legal (punctele 8, 9 și 20 de mai sus), Curtea a recunoscut că nu a fost ușor pentru autoritățile naționale să asigure, în siguranță, desfășurarea simultană a două reuniuni publice în același sector al orașului. 110. În plus, având în vedere formularea articolului 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991, care vizează toate reuniunile publice, indiferent de caracterul 111. Prin urmare, Curtea consideră că refuzul deliberat al reclamanților de a se conforma normelor aplicabile în dreptul intern constituia un comportament care face ca reuniunea planificată să contravină legislației naționale.

În acest context, Comisia consideră că motivul întemeiat pe art. 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991, invocat pentru a justifica ingerința în exercitarea de către reclamanți a dreptului lor la libertatea de întrunire, a fost relevant și nu arbitrar. (a) din Legea nr. 60/1991 112. Curtea ia notă apoi de faptul că, pentru a califica reuniunea comemorativă în temeiul articolului 9 litera (a) din Legea nr. 60/1991 în ceea ce privește obiectul comemorării (punctele 90 in fine și 101 de mai sus).

113. Curtea subliniază că libertatea de întrunire are ca scop, printre altele, să ofere un loc deplin dezbaterii publice și să lase în mod deschis (Kudrevičius și alții, citată anterior, punctul 86). Protecția opiniilor și a libertății de a le exprima constituie unul dintre obiectivele libertății de întrunire și de asociere prevăzute la art. 11 (Stankov și Organizația macedoneană unită Ilinden, menționat anterior, § 85). Restricțiile privind libertatea de întrunire bazate pe conținutul mesajului pe care organizațiile unui protest doresc să îl transmită trebuie să fie supuse celui mai serios control al Curții (primov și altele, menționate anterior, § 135). 114. În acest sens, Curtea constată că instanțele naționale au luat în considerare semnificația istorică a batalionului Szekely și calitatea reclamanților de membri ai unității de cale ferată (punctele 27 și 35 de mai sus).

Instanțele interne au acordat o atenție deosebită faptului că unul dintre participanții la întrunirea comemorativă care îi însoțea pe solicitanți purtau semne care aminteau de numele lui Albert Wass. În acest sens, trebuie remarcat faptul că instanțele naționale au convenit asupra faptului că trimiterea în numele lui Albert Wass și a faptului că această personalitate reprezenta România ar putea face să se îndoiască de scopul reuniunii comemorative (punctul 27 de mai sus), impunea clarificări cu privire la obiectul acestei adunări (punctul 35 de mai sus) și putea face chiar ca reuniunea să fie interzisă de lege din cauza propagandei fasciste.

115. Curtea subliniază anterior că idei sau comportamente nu pot fi imputate protecției Convenției doar pentru că sunt susceptibile de a crea un sentiment de indispoziție în rândul grupurilor de cetățeni sau pentru că anumite persoane pot fi ofensate (a se vedea, referitor la art. 10, Vajnai c. Ungaria, nr. 3362/06, § 57, CEDO 2008, și, în ceea ce privește art. 11, Vona c. Ungaria, nr. 35943/10, § 63 CEDO 2013). Cu toate acestea, în speță, Curtea poate înțelege că, în contextul sărbătoririi Zilei Naționale a României, organizarea reuniunii comemorative în litigiu, pe care reclamanții doreau să o organizeze utilizând simboluri care puneau la îndoială scopul real al comemorării lor, putea genera o anumită tensiune socială care favorizează violența, având în vedere sensibilitatea specială a publicului la ideile celor interesați, care puteau fi percepute ca contrare celor care fac deja obiectul altor evenimente publice.

116. Curtea reiterează că, în primul rând, revine autorităților naționale, în special instanțelor, instanțelor, instanțelor de judecată și de aplicare a dreptului intern (a se vedea, printre multe altele, Lehido și Isorni c. Franța, 23 septembrie 1998, § 50, Rec., 1998 - VII, precum și jurisprudența citată la punctul 87 de mai sus). Curtea are doar sarcina de a verifica hotărârile pronunțate de autorități în virtutea puterii lor de apreciere. În acest sens, Comisia trebuie să se convingă că acestea s-au bazat pe o apreciere acceptabilă a faptelor relevante (a se vedea, la punctul de vedere al articolului 10 din Convenție, Incal c. Turcia, 9 iunie 1998, § 48, Rec., 1998-IV). În circumstanțele prezentei specii, Curtea nu poate considera neraționale sau arbitrare concluziile la care au ajuns instanțele române prin consolidarea justificării sancțiunilor impuse reclamanților prin încălcarea reuniunii comemorative la art. 9 litera (a) din Legea nr. 60/1991.

117. Curtea constată, în sfârșit, că, în cazul în care faptele în litigiu reproșate reclamanților nu sunt toate elementele necesare pentru a constitui o încălcare în sensul legii penale (punctul 43 de mai sus), nu mai puțin decât pot constitui o amendă, calificare separată reglementată de Legea nr. 60/91. Lipsa unei calificări penale nu exclude faptele în cauză caracterul lor periculos pentru ordinea publică. □ Importanța intervenției 118. În ceea ce privește impactul măsurii incriminate, Curtea constată mai întâi că, în speță, reclamanților nu li s-a opus o interdicție absolută de a manifesta.

119. În al doilea rând, Comisia observă că, în cazul în care data reuniunii a fost esențială pentru părțile interesate (punctul 10 de mai sus), acestea din urmă nu au explicat de ce locurile pe care le-au prevăzut pentru organizarea reuniunii comemorative au o anumită importanță sau de ce un alt loc decât centrul orașului nu era potrivit (a se vedea, pentru o situație contrară, Stankov și Organizația macedoneană unificată Ilinden, citată anterior, punctul 109). 120. În cele din urmă, Comisia constată că statele care au dreptul de a prevedea dispoziții generale privind organizarea reuniunilor publice pentru a proteja ordinea publică, trebuie să poată aplica sancțiuni celor care organizează reuniuni care nu îndeplinesc această cerință sau care participă la astfel de reuniuni.

În cazul în care o astfel de sancțiune ar fi impusă, autoritatea statului ar fi iluzoriu să solicite respectarea legilor sale (a se vedea, mutatis mutandis, Kudrevičius și alții, citată anterior, § 149, și Ziliberberg c. Moldova (dec.), nr. 66121/00, 4 mai 2004). 121. Se pare că, în această specie, unitatea de jandarmi mobili a aplicat amenzi retroactive reclamanților. Sumele amenzilor, deși diferite pentru cei doi solicitanți, erau în limitele celor prevăzute la art. 26 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991 (punctul 44 de mai sus). Instanțele nu afirmă că amenzile respective pot fi convertite în sancțiuni de închisoare în caz de neplată. Pe de altă parte, părțile interesate au avut posibilitatea de a contesta legalitatea și temeinicia amenzilor și sumele acestora în fața instanțelor naționale și, prin urmare, au beneficiat de garanții procedurale care împiedică impunerea unor sancțiuni abuzive.

122. În ceea ce privește distanța dintre sumele amenzilor aplicate celor doi solicitanți (aproximativ 2 200 EUR pentru primul și 1 100 EUR pentru al doilea paragraf 23 și 28 de mai sus), Curtea, sensibilă la natura subsidiară a misiunii sale, nu poate pune în discuție măsura sancțiunilor confirmate de instanțele naționale. Aceasta ia notă de faptul că, în speță, sancțiunile au fost impuse de procese-verbale separate semnate de doi agenți diferiți și că au făcut obiectul a două proceduri separate, ceea ce poate explica distanța dintre sumele amenzilor, acesta fiind expresia de apreciere făcută de autoritățile naționale implicate. În plus, Comisia remarcă faptul că primul reclamant a raportat această abatere în fața instanței de primă instanță, care a considerat că sancțiunea aplicată acestui reclamant era necesară și suficientă (punctele 24 și 25 de mai sus).

mai mult de 123. Curtea ia notă de faptul că autoritățile naționale au furnizat două motive pertinente și suficiente pentru a justifica ingerința în exercitarea de către reclamanți a dreptului lor la libertatea de întrunire (punctele 111 și 116 de mai sus). Având în vedere toate cele de mai sus și având în vedere toate circumstanțele prezentei cauze, Curtea consideră că autoritățile naționale nu și-au depășit marja de apreciere și că sancțiunile denunțate de cei interesați pot fi considerate ca fiind necesare într-o societate democratică și proporționale cu scopul urmărit. 124. Prin urmare, nu a existat nici o încălcare a articolului 11 din Convenție.

CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 14 DIN CONVENȚIE, combinată cu art. 11 din convenție (solicitarea nr. 68028/14) 125. Al doilea reclamant declară că a fost discriminat în exercitarea dreptului său la libertatea de întrunire garantată prin art. 11 din Convenție din cauza apartenenței sale la o minoritate etnică a țării. Acesta se referă la art. 14 din Convenție, astfel cum este formulat în părțile sale relevante în speță: mai exact, drepturile și libertățile recunoscute în (...) convenție trebuie să fie asigurate, fără nicio deosebire, pe baza (...) unei minorități naționale, (...) sau a oricărei alte situații. ▪ Argumentele părților Guvernul 126. Guvernul susține că cel de-al doilea reclamant nu a fost discriminat ca urmare a apartenenței sale la o minoritate etnică.

În opinia sa, dispozițiile legale care au stat la baza hotărârilor administrative și judiciare adoptate în speță aveau un domeniu general de aplicare și erau aplicabile oricărui tip de adunare publică. Astfel, argumentele invocate de organismele naționale pentru a confirma proporționalitatea sancțiunii aplicate reclamantului nu ar fi vizat originea etnică a acestuia din urmă, ci comportamentul public al acestuia. Al doilea reclamant 127. Cel de-al doilea reclamant a făcut obiectul unui tratament diferențiat bazat pe apartenența sa la o minoritate etnică în raport cu persoane care se află în situații similare, ținând seama de sancțiunea amenzii și de imposibilitatea de a organiza reuniunea comemorativă care i-a fost impusă.

Acesta prezintă faptul că, în speță, organizarea reuniunii comemorative a fost întreruptă de către autorități pe motiv, printre altele, că unul dintre membrii grupului din care făcea parte purta un steag sicul, simbol al apartenenței sale etnice. Cu toate acestea, în aceeași zi, cetățenii ar fi desfășurat steagul României și nu ar fi fost interpelați de forțele de ordine. În mod similar, în alte circumstanțe, s-ar fi organizat reuniuni comemorative prin mișcarea din partea din față dreaptă a noului drept, fără nicio cerință din partea autorităților, a unei autorizații prealabile (punctul 32 de mai sus). 128. În cele din urmă, cel de-al doilea reclamant menționează existența unui aviz favorabil emis de consiliul local al orașului Târgu Secuiesc în beneficiul unei terțe părți, asociația Laszlo Serege din același oraș, pentru organizarea, la 1 decembrie 2014, a unei reuniuni publice în amintirea batalionului Szekely.

Evaluarea Curții Cu privire la aplicabilitatea articolului 14 din Convenția combinată cu art. 11 din Convenția 129. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, art. 14 din convenție completează celelalte clauze normative ale convenției și ale protocoalelor sale. art. 14 nu are nici o existență independentă pe termen scurt este valabil numai pentru: … Desigur, el poate intra în joc chiar și fără încălcarea cerințelor lor și, în această măsură, are un domeniu de aplicare autonom, dar el nu poate găsi să se aplice dacă faptele litigiului nu cad sub incidența cel puțin a uneia dintre dispozițiile menționate anterior. Prin urmare, interzicerea discriminării pe care art. 14 le consacră depășește domeniul de aplicare al drepturilor și libertăților pe care Convenția și protocoalele sale le impun fiecărui stat să le garanteze.

Aceasta se aplică, de asemenea, drepturilor suplimentare, care intră în domeniul general de aplicare al oricărui articol al Convenției, pe care statul a decis în mod voluntar să le protejeze (Molla Sali c. Grecia [GC], nr. 20452/14, § 123, 19 decembrie 2018). 130. În această specie, Curtea a stabilit deja că sancțiunea aplicată celui de-al doilea reclamant și imposibilitatea sa de a organiza reuniunea comemorativă intră sub incidența articolului 11 din Convenție (punctele 66-83 de mai sus), ceea ce face suficient ca art. 14 din Convenția aplicabilă.

Cu privire la observația art. 14 din Convenția combinată cu art. 11 din Convenția 131. Curtea amintește că, pentru ca o problemă să apară în raport cu art. 14 din convenție, trebuie să existe o diferență în tratamentul persoanelor aflate în situații similare sau comparabile (a se vedea, printre multe altele, Molla Sali, citată anterior, § 133, și Konstantin Markin c. Rusia [GC], nr. 30078/06, § 125, CEDO 2012). 132. În ceea ce privește sarcina probei pe teren la art. 14 din convenție, Curtea a hotărât deja că, atunci când un reclamant a stabilit existența unei diferențe de tratament, este de competența guvernului să demonstreze că această diferență de tratament era justificată (D.H. și alte c. Republica Cehă [GC], nr. 57325/00, § 177, CEDO 2007 - IV).

133. Cu toate acestea, orice diferență de tratament nu depășește încălcarea automată a articolului 14. Numai diferențele de tratament bazate pe o caracteristică identificabilă sau situația în care se află sunt susceptibile de a avea un caracter discriminatoriu în sensul art. 14. Cu privire la acest aspect, Curtea amintește că, în jurisprudența sa, aceasta înțelege, în general, într-un sens larg expresia "în altă situație" și că nu se limitează la caracteristicile care prezintă un caracter personal în sensul că sunt înnăscute sau inerente persoanei (Molla Sali , citată anterior, § 134, și jurisprudența menționată anterior). 134. În sfârșit, Curtea constată că din procesul-verbal de amendă din 1 decembrie 2010 (punctul 28 de mai sus) reiese că cel de-al doilea reclamant a fost sancționat pentru organizarea unei reuniuni comemorative, deși a fost informat că reuniunile nu pot avea loc în același timp în același loc.

Astfel cum s-a explicat anterior (punctul 103 de mai sus), această ipoteză intră în domeniul de aplicare al articolului 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991. 135. Or, în primul rând, Curtea arată că al doilea reclamant nu a demonstrat în fața sa că persoanele care se află în aceeași situație cu aceasta, și anume persoanele care doresc să organizeze reuniuni comemorative în conformitate cu art. 5 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991 nu au fost sancționate de către autorități. 136. În al doilea rând, Comisia observă că acest lucru nu este portul în sine al unui steag de către unul dintre membrii grupului căruia i-a aparținut grupul căruia i-a adus sancțiunea în cauză, ci organizarea unei reuniuni comemorative contrare articolului 5 alineatul (2) menționat anterior.

Într-adevăr, portul drapelului nu a fost doar un element faptic, menționat în procesul-verbal de amendă (punctul 28 de mai sus), care a permis autorităților să stabilească că … 137. În ceea ce privește motivele prezentate de instanțele interne pentru a valida sancțiunea aplicată, trebuie remarcat faptul că acestea nu și-au întemeiat deciziile pe etnia celui de-al doilea reclamant, ci au identificat elemente faptice care să permită stabilirea organizării unei reuniuni comemorative și să pună sub semnul întrebării scopul legal al acestei adunări. 138. Prin urmare, Curtea consideră că nu s-a demonstrat, presupunând chiar că a existat în speță o diferență de tratament, că aceasta se baza pe etnia celui de-al doilea reclamant.

În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, hotărăște să unească cererile; Declară … Încheiat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 5 mai 2020, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din regulament. Andrea Tamietti Jon Fridrik Kjølbro Modululr Președinte [1] Sinulele sau Szeklers sunt un grup etnol de limbă maghiară, prezent în principal în Transilvania și legat istoric de maghiari. Simculele locuiesc inițial în Țara Siculară, situată în estul Transilvaniei. [2] La 1 decembrie 1918, la Cluj-Napoca, unitățile militare maghiare erau organizate într-o formațiune militară numită □ Batalionul Szekely, pentru a lupta împotriva armatei române care intrase în Transilvania.

Batalionul și - a încetat activitatea în aprilie 1919, când a pus armele în fața armatei române. [3] Albert Wass este un scriitor maghiar foarte cunoscut, decedat în 1998 în Statele Unite ale Americii. În România, a fost condamnat la moarte in absentia printr-o hotărâre a Tribunalului din Cluj din 1946 pentru crime împotriva umanitatii, pe baza responsabilitatii sale in uciderea mai multor persoane de natiune române in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Tribunalul de condamnare, care nu a fost niciodată executat, nu a fost anulat, cererea de revizuire formulată împotriva acestei hotărâri de către unul dintre fiii lui Albert Wass fiind respinsă printr-o hotărâre definitivă a Tribunalului de apel din Cluj din 10 martie 2008.

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE CSISZER ET CSIBI c. ROUMANIE (Requêtes n os 71314/13 et 68028/14) ARRÊT Art 11 • Liberté de réunion • Sanction pour l’organisation d’une réunion n’ayant pas été approuvée en raison de la tenue d’un autre rassemblement public au même endroit • Loi interdisant l’organisation simultanée et au même endroit de réunions publiques non contraires en soi à l’article 11 sauf à constituer une entrave dissimulée à la liberté de réunion pacifique • Requérants ayant été mis à même de modifier le lieu de la réunion et de rendre celle-ci conforme à la loi • Réunion commémorative pouvant générer une certaine tension sociale propice à la violence • Amendes contraventionnelles non convertibles en sanctions d’emprisonnement • Garanties procédurales contre les abus • Motifs pertinents et suffisants STRASBOURG 5 mai 2020 DÉFINITIF 05/08/2020 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention.

Il peut subir des retouches de forme.

En les affaires Csiszer et Csibi c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en une Chambre composée de : Jon Fridrik Kjølbro, président, Faris Vehabović, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Carlo Ranzoni, Georges Ravarani, Jolien Schukking, juges, et de Andrea Tamietti, greffier de section , Vu : les requêtes (n os 71314/13 et 68028/14) dirigées contre la Roumanie et dont deux ressortissants de cet État, MM Lóránt Csiszer (« le premier requérant ») et Barna Csibi (« le second requérant ») ont saisi la Cour en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention ») le 6 novembre 2013 et le 6 octobre 2014 respectivement, les observations des parties, Notant que le 26 novembre 2018, les griefs de la requête n o 71314/13 concernant les articles 10 et 11 de la Convention ont été communiqués au Gouvernement et que la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus conformément à l’article 54 § 3 du règlement de la Cour ; Notant que le 16 octobre 2018, les griefs de la requête n o 68028/14 tirés de l’article 11 de la Convention pris seul et en combinaison avec l’article 14 de la Convention ont été communiqués au Gouvernement et que la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus conformément à l’article 54 § 3 du règlement de la Cour ;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 avril 2020, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : INTRODUCTION Les requérants allèguent, principalement sous l’angle de l’article 11 de la Convention, d’avoir été empêchés par les autorités d’organiser une réunion commémorative, le 1 er décembre 2010. EN FAIT

LE CADRE JURIDIQUE INTERNE PERTINENT

44 . Les dispositions pertinentes en l’espèce de la loi n o 60/1991 sur l’organisation et le déroulement des réunions publiques (« la loi n o 60/1991 »), publiée au Journal officiel du 29 septembre 2004, en vigueur à l’époque des faits, se lisaient ainsi : Chapitre I Dispositions générales Article 1 « 1) La liberté des citoyens d’exprimer leurs opinions politiques, sociales ou d’une autre nature, d’organiser des meetings , des démonstrations, des manifestations, des processions ou tout autre type de réunion et de participer à ceux-ci est garantie par la loi. Ces activités peuvent avoir lieu seulement de manière pacifique et sans armes. 2) Les réunions publiques – meetings , démonstrations, manifestations, compétitions sportives, processions et autres activités [similaires] – qui doivent se dérouler sur des places ( piețe ), dans des rues publiques ou en plein air peuvent avoir lieu seulement après leur déclaration préalable prévue par la présente loi.

(...). » Article 3 « Ne doivent pas être déclarées au préalable les réunions publiques qui visent des manifestations artistiques, sportives, religieuses, commémoratives, les visites officielles (...). Lorsque les organisateurs des réunions publiques qui ne doivent pas être déclarées au préalable disposent d’indices ou d’informations montrant que leurs réunions pourraient donner lieu à des actes de désordre ou à des manifestations violentes, [ils] ont l’obligation de demander, à l’avance, un soutien spécifique aux mairies, aux unités de gendarmes compétentes (...) et à la police locale.

» Article 5 « (...) 2) (...) il est interdit d’organiser de manière simultanée deux ou plusieurs réunions publiques distinctes au même endroit ou sur le même trajet, quel qu’en soit le caractère ( indiferent de caracterul acestora ). » Chapitre II La déclaration préalable des rassemblements publics Article 9 « Sont interdites les réunions publiques qui poursuivent : a) la propagation des idées totalitaires, de nature fasciste, communiste, raciste, chauvine ou de toute organisation terroriste-divisionniste, la diffamation du pays et de la nation, l’incitation à la haine nationale ou religieuse, l’incitation à la discrimination, à la violence publique et les manifestations obscènes, contrevenant aux mœurs publiques.

(...) » Article 10 « 1) Le maire, sur proposition de la commission [compétente pour avis], peut interdire l’organisation des réunions publiques lorsque : a) il détient des informations fournies par des organes spécialisés selon lesquelles le déroulement des réunions pourrait conduire à la méconnaissance des dispositions de l’article 2 ; b) pendant la période [concernée], à l’endroit et sur les trajets où les réunions sont censées avoir lieu, des travaux publics d’envergure sont exécutés ; 2) Dans un délai de trois jours, le maire est obligé de communiquer aux organisateurs la décision d’interdiction, qui peut être contestée dans les conditions établies par la loi n o 544/2004 [sur le contentieux administratif].

» Article 11 « La décision interdisant le déroulement d’une réunion publique est communiquée par écrit à l’organisateur, avec les motifs de l’interdiction, dans un délai de 48 heures à compter de la réception de la déclaration écrite. (...) » Chapitre III Les obligations relatives à l’organisation et au déroulement des réunions publiques Section I Les obligations des organisateurs et des participants aux réunions publiques Article 12 « 1) Les organisateurs des réunions publiques doivent : a) [faire] enregistrer les déclarations de déroulement des réunions publiques auprès de l’unité de gendarmes compétente (...), au moins 48 heures à l’avance ; (...) c) assurer un dispositif d’ordre constitué de personnes portant des signes distinctifs, établi avec le commandant de l’unité de gendarmes qui assure les mesures d’ordre public.

» Chapitre V Les sanctions Article 25 « La méconnaissance des dispositions de la présente loi entraîne, selon le cas, la responsabilité disciplinaire, contraventionnelle, civile ou pénale.

» Article 26 « 1) Les faits suivants constituent des contraventions (...) : a) l’organisation et le déroulement des réunions publiques non déclarées, non enregistrées ou interdites ; (...) d) la participation aux assemblées publiques non déclarées ou interdites, suivie par le refus de quitter les lieux de déroulement de telles assemblées après les avertissements et sommations des forces de l’ordre effectués conformément à la loi ; 2) Les contraventions visées à l’alinéa 1) lettres a) à c) sont punies d’une amende de [1 000 à 10 000] lei (...) » 45 . Les dispositions pertinentes en l’espèce de l’ordonnance d’urgence du gouvernement n o 31/2002 concernant l’interdiction des organisations et des symboles à caractère fasciste, raciste ou xénophobe et de la promotion du culte des personnes coupables de crimes contre la paix et l’humanité sont ainsi libellées : Article 4 « 1) La distribution, la vente et la création de symboles fascistes, racistes ou xénophobes, ainsi que la détention en vue de la distribution de tels symboles, sont punies d’une peine d’emprisonnement de 6 mois à 5 ans et de l’interdiction de certains droits.

2) L’utilisation en public de symboles fascistes, racistes et xénophobes est punie de la même peine. (...) » Article 5 « 1) La promotion du culte des personnes coupables de crimes contre la paix et l’humanité ou d’idéologies fascistes, racistes ou xénophobes, par la propagande, commise par tout moyen, en public, est punie d’une peine d’emprisonnement de 3 mois à 3 ans et de l’interdiction de certains droits. 2) La propagande consiste à diffuser systématiquement ou à louer des idées, concepts ou doctrines, dans le but de persuader et d’attirer de nouveaux adeptes. » EN DROIT

JONCTION DES REQUÊTES

46. Le Gouvernement prie la Cour de joindre les requêtes, étant donné la similitude de leur objet.

À L’UNANIMITÉ

, Décide de joindre les requêtes ; Déclare le grief concernant l’article 11 de la Convention, commun aux deux requêtes, recevable, et le surplus de la requête n o 68028/14 irrecevable ; Dit qu’il n’y a pas eu violation de l’article 11 de la Convention. Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 mai 2020, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Andrea Tamietti Jon Fridrik Kjølbro Greffier Président [1] Les Sicules ou Széklers sont un groupe ethnolinguistique de langue hongroise présent essentiellement en Transylvanie et lié historiquement aux Hongrois. Les Sicules habitent originellement le « Pays sicule », située à l'Est de la Transylvanie. [2] Le 1 er décembre 1918, à Cluj-Napoca, les unités militaires hongroises s’étaient organisées en une formation militaire dénommée « le bataillon Szekely » pour lutter contre l’armée roumaine qui était entrée en Transylvanie.

Ce bataillon avait cessé son activité en avril 1919, quand il avait déposé les armes devant l’armée roumaine. [3] Albert Wass est un écrivain hongrois très connu, décédé en 1998 aux Etats-Unis. En Roumanie, il avait été condamné à mort in absentia par un arrêt du tribunal de Cluj de 1946 pour crimes contre l’humanité, à raison de sa responsabilité dans le meurtre de plusieurs personnes de nationalité roumaine pendant la Seconde Guerre mondiale. L’arrêt de condamnation, qui n’a jamais été exécuté, n’a pas été annulé, la demande en révision formée contre cette décision par l’un des fils de Albert Wass ayant été rejetée par un arrêt définitif de la cour d’appel de Cluj du 10 mars 2008.