CtEDO 12.05.2020 Auto

O.R. c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
12.05.2020
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Radiation du rôle
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
O.R. c. FRANCE (CtEDO, 2020)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cererea nr. 25545/18 O.R. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 12 mai 2020 într-un comitet compus din Latif Hüseynov, președinte, André Potocki, Anja Seibert-Fohr, judecători, și Victor Soloveytchik, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată anterior la 1 iunie 2018, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FUGE ȘI PROCEDURA Reclamantul, dl O.R., este un resortisant columbian născut în 1985 și care își are reședința la Paris. A fost decis să acorde în scris reclamantului [art. 47 alineatul (4) din Regulamentul de procedură]. G. Gonzalez, un avocat din Paris. Guvernul francez (adică, o persoană) a fost reprezentat de agentul său, dl F. Alabrune, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe și al LUI. La începutul anilor 2000, reclamantul a fost victima unor bande și a unor grupuri paramilitare în Columbia, acționând în același timp și în cadrul lor. În 2005, a ajuns în Franța, unde a depus o cerere de azil. La 15 ianuarie 2009, Curtea Națională pentru Dreptul de Azil (CNDA) a confirmat respingerea cererii sale de către Oficiul Francez pentru Protecția Refugiaților și Apatridilor (OFPRA). F (b) Convenției de la Geneva din 28 iulie 1951, având în vedere infracțiunile grave de drept comun comise în Columbia. În 2010, reclamantul a avut un fiu cu un resortisant columbian rezident în Franța. La 26 februarie 2018, prefectul Hauts de Seine a adoptat împotriva reclamantului un decret privind obligația de a părăsi teritoriul francez fără întârziere de plecare voluntară pentru a se alătura țării al cărei resortisant era sau oricărei alte țări în care acesta era legal eligibil, cu o interdicție de întoarcere pe teritoriul francez de trei ani. La 7 mai 2018, după ce a refuzat un prim zbor către Columbia, reclamantul a fost plasat în detenție administrativă. La 22 mai 2018, la OFPRA a considerat că cererea sa de reexaminare a cererii sale de azil era inadmisibilă. După ce a refuzat un al doilea zbor către Columbia, reclamantul, pe baza articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, i-a solicitat acesteia din urmă să suspende expulzarea sa către Columbia. La 19 iunie 2018, Curtea a acceptat cererea sa și a comunicat imediat cererea guvernului. 10. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se temea că va fi supus unor tratamente contrare acestui articol în caz de trimitere la Columbia. 11. Invocând art. 8 din Convenție, el . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 28 februarie 2019, CNDA a confirmat cererea de reexaminare a cererii de azil a reclamantului. 13. La 26 iunie 2019, guvernul a prezentat Curții noi observații în care a explicat că serviciile din prefectura Hauts-Seine au luat cunoștință de concluziile L.O.FPRA în cadrul procedurii în fața CNDA. Guvernul a precizat că, având în vedere că temerile reclamantului nu au fost puse sub semnul întrebării, precum și actualitatea acestora, mențiunea de la distanță imposibilă pentru că riscul din Columbia a fost înscris în dosarul reclamantului în aplicația AGDREF, utilizată în special în gestionarea executării măsurilor de la distanță. În plus, guvernul a indicat că, în cazul în care reclamantul nu putea fi trimis înapoi în Columbia, acesta refuzase totuși să abroge decizia de a părăsi teritoriul în măsura în care reclamantul ar putea fi trimis înapoi într-o țară terță în care ar fi legal eligibil. Curtea constată că, în anumite cauze, aceasta a considerat că nu se mai justifică să continue examinarea cererii, în sensul articolului 1 (c) din Convenție și s-a hotărât să o elimine din rol, deoarece informațiile de care dispunea reiese clar că reclamantul, deși nu a obținut un permis de ședere, nu mai risca nici în acel moment, nici înainte de mult timp, să fie expulzat și că avea posibilitatea de a contesta autoritățile naționale și, dacă este cazul, în fața Curții, o eventuală nouă măsură de distanță (a se vedea în special, Khan Germania [GC], nr 38030/12, § 34, 21 septembrie 2016 15. În speță, Curtea ia act de informațiile furnizate de guvern potrivit cărora mențiunea La declarația guvernului conform căreia nu mai este posibil ca reclamantul să fie trimis înapoi în țara al cărei naționalitate are este suficient Curții pentru a concluziona că acesta din urmă nu riscă să fie expulzat, nici în prezent, nici într-un viitor previzibil (a se vedea, în același sens, Khan, menționat anterior, § 38) către Columbia, ceea ce exclude orice risc imediat din perspectiva articolului 3 din Convenție. Cu toate că Curtea este conștientă de faptul că trimiterea reclamantului către Columbia sau către o altă țară ar putea fi, teoretic, efectuată fără a se adopta o nouă decizie de culpă și, prin urmare, fără ca o acțiune internă să fie în mod necesar deschisă reclamantului, aceasta constată că acesta din urmă ar putea, într-o astfel de ipoteză, să sesizeze Curtea cu o nouă cerere, precum și cu o nouă cerere de aplicare a articolului 39 din regulament (a se vedea în același sens, S.A.c. Franța (dec.) [comitet], n 35691/15, § 17, 29 ianuarie 2019 și A.S. și G.S. c. Franța (dec.) [comitet], n 4409/16, § 28, 29 ianuarie 2019. Curtea observă, de asemenea, că, până în prezent, nu a fost stabilită nicio altă țară de destinație, ceea ce nu permite să se examineze în mod concret fărâmița întemeiată pe încălcarea articolului 8 din convenție. 17. Având în vedere cele de mai sus și având în vedere natura subsidiară a mecanismului de control instituit prin convenție, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție]. 18. Curtea este, de asemenea, de acord că nu există în speță circumstanțe speciale referitoare la respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale care ar impune continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine 19. În plus, Curtea dorește să reamintească faptul că, după ce a retras o cerere din rol, aceasta poate decide în orice moment să reinscrie în cazul în care consideră că circumstanțele justifică acest lucru, în aplicarea articolului 2 din Convenție ( Khan, citată anterior, § 41). 20. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza din rol. 21. Prezenta decizie are ca efect încetarea aplicării articolului 39 din regulament. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Făcut în limba franceză și comunicat în scris la 4 iunie 2020. Victor Soloveytchik Latif Hüseynov grefier adjunct Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă