Comunicată la 25 mai 2020 Publicată la 15 iunie 2020 SECȚIUNEA a doua Cerere nr. 58628/16 Ayd În ceea ce privește protecția domiciliului familiei, conform căruia un soț nu poate, fără consimțământul expres al partenerului său, să rezilieze contractul de închiriere, să înstrăineze sau să restricționeze prin alte acte juridice drepturile de care depinde locuința familiei. În conformitate cu aceeași dispoziție, cel care nu este proprietarul bunului poate introduce în registrul funciar o mențiune care să indice faptul că acesta servește drept locuință familială. Reclamantul, care a făcut achiziția unui apartament, a fost dat în judecată de către soția vânzătorului pentru a pronunța nulitatea cedării pe motiv că bunul constituia domiciliul familiei cuplului. Acțiunea a fost respinsă în primă instanță. Citând jurisprudența celei de-a doua Camere Civile a Curții de Casație, instanța a considerat că art. 194 din CC nu constituia o excepție de la principiul stabilit la art. 1023 din același cod, conform căruia a trebuit să fie menținută în achiziția sa. În lumina acestei jurisprudențe, instanța este de părere că, dat fiind că reclamanta a dispus să aducă în registru o mențiune care să indice faptul că bunul servea ca domiciliu familial și că nu a făcut uz de acesta, era de competența ei să demonstreze credința rea a celui care se baza pe indicațiile din registru. Cu toate acestea, nu s-a constatat că reclamantul a avut cunoștință de faptul că proprietatea constituia o locuință familială. În schimb, din depoziția unui martor citat de reclamantă reiese că soții au decis împreună să vândă apartamentul. Tribunalul a constatat, de asemenea, că prețul de vânzare a fost utilizat pentru a închide împrumutul contractat pentru achiziționarea bunurilor și a diverselor credite. Această hotărâre a fost cenzurată cu majoritate de către a doua cameră civilă a Curții de Casație, pe motiv că: în lipsa unui acord [explicat] de la soție, vânzarea apartamentului nu a fost validă. Prin urmare, vânzarea a fost anulată și proprietatea a fost reînregistrată ca proprietate a vânzătorului. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul susține că marea instanță este retrasă din jurisprudența sa bine stabilită fără a expune niciun motiv. Pe de altă parte, el vede în anularea titlului său de proprietate, o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale, considerând, printre altele, că aceasta era imprevizibilă și ilegală. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Având în vedere afirmațiile reclamantului referitoare la jurisprudența Curții de Casație, la hotărârea acestei instanțe la data de 5 noiembrie 2013 a fost suficient de motivat în sensul articolului 6 din Convenție (a se vedea Atanasovski c. ex-Republica Iugoslavă a Macedoniei, nr. 36815/03, § 38, 14 ianuarie 2010) Anularea vânzării și, prin urmare, titlul de proprietate al reclamantului constituie o interferență în dreptul de a-și respecta bunurile în sensul articolului 1 din Protocolul nr. În acest sens, a fost aceasta previzibilă și a menținut un echilibru corect între interesele implicate (a se vedea, mutatis mutandis Ljaskaj c. Croația, nr. 58630/11, § 65 și următoarele, 20 decembrie 2016)? În plus, reclamantul și-a recuperat prețul de vânzare sau a acordat o garanție reală pentru a garanta plata creanței sale în caz de neîndeplinire a obligațiilor debitorului?
Communiquée le 25 mai 2020
Publié le 15 juin 2020
Requête n
o
58628/16
Aydın KORTİK
contre la Turquie
introduite le 9 septembre 2016
La requête concerne
l’annulation de la vente d’un appartement sur le fondement de l’article 194 du code civil (le «
CC
») relatif à la protection du domicile familial, selon lequel un époux ne peut, sans le consentement exprès de son conjoint, ni résilier le bail, ni aliéner, ni restreindre par d’autres actes juridiques les droits dont dépend le logement de la famille. En vertu de la même disposition, l’époux qui n’est pas le propriétaire du bien peut faire porter au registre foncier une mention indiquant que celui-ci sert de logement familial.
Le requérant, qui avait fait l’acquisition d’un appartement, se vit assigner en justice par l’épouse du vendeur en vue de faire prononcer la nullité de la cession au motif que le bien constituait le domicile familial du couple.
L’action fut rejetée en première instance. Citant la jurisprudence de la deuxième chambre civile de la Cour de cassation, le tribunal releva que l’article 194 du CC n’instituait pas une exception au principe, posé à l’article 1023 du même code, selon lequel l’acquéreur de bonne foi devait être maintenu dans son acquisition. A la lumière de cette jurisprudence, le tribunal estima qu’étant donné que la demanderesse avait disposé de la faculté de faire porter au registre une mention indiquant que le bien servait de domicile familial et qu’elle n’en avait pas fait usage, il lui appartenait de démontrer la mauvaise foi de l’acquéreur qui s’était fié aux indications du registre. Or rien dans les éléments du dossier n’indiquait que le requérant avait eu connaissance que le bien constituait un logement familial. Au demeurant, il ressortait de la déposition d’un témoin cité par la demanderesse que les époux avaient décidé ensemble de vendre l’appartement. Le tribunal constata par ailleurs que le prix de la vente avait servi à clôturer le prêt contracté pour l’achat du bien ainsi que divers crédits.
Ce jugement fut censuré à la majorité par la deuxième chambre civile de la Cour de cassation, au motif qu’en l’absence d’accord [explicite] de l’épouse, la vente de l’appartement n’était pas valide.
Par conséquent, la vente fut annulée et le bien fut réenregistré comme propriété du vendeur.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant soutient que la haute juridiction s’est écartée de sa jurisprudence bien établie sans exposer aucun motif.
Par ailleurs, il voit dans l’annulation de son titre de propriété, une atteinte à son droit au respect de ses biens, estimant entre autres que celle-ci était imprévisible et illégale.
1.
Compte tenu des affirmations du requérant relatives à la jurisprudence de la Cour de cassation, l’arrêt de cette juridiction en date du 5
novembre 2013 était-il suffisamment motivé au sens de l’article 6 de la Convention (voir
Atanasovski c. l’ex-République yougoslave de Macédoine
, n
o
36815/03, § 38, 14 janvier 2010)
?
2.
L’annulation de la vente, et par conséquent du titre de propriété du requérant constitue-t-elle une ingérence dans le droit de l’intéressé au respect de ses biens au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1
? Dans l’affirmative, celle-ci était-elle prévisible et a-t-elle maintenu un juste équilibre entre les intérêts en jeu (voir,
mutatis mutandis
,
Ljaskaj c. Croatie
, n
o
58630/11, §§ 65 et suivants, 20 décembre 2016)
? Par ailleurs, le requérant s’est-il vu rembourser le prix de vente ou octroyer une sûreté réelle pour garantir le paiement de sa créance en cas de défaillance du débiteur
?