Vasilev și Society of the Repressed Macedonians In Bulgaria Victims of the Communist Terror împotriva Bulgariei

A cincea secțiune CAUZA DE VALILEV ȘI SOCIETIE A MACEDONIENII REPRENSATE ÎN BULGARIA VICTIMELE TERRORUL COMUNITAR V. BULGARIA (Aplicația nr. 23702/15) JUDIȚIA Strasburg 28 mai 2020 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Vasilev și Societatea Macedonienilor Reprimiți în Bulgaria Victime ale Terrorului Comunist v. Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiunea), ședința în calitate de comitet compus din: André Potocki, Președintele Ltif Hüseynov, Anja Seibert-Fohr, judecători și Victor Soloveytchik, secretar adjunct al secțiunii având în vedere: cererea împotriva Republicii Bulgaria depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de dl Stoyan Gerasimov Vasilev, un cetățen bulgar, precum și un cetățen macedonean/citizen al Republicii Macedoniei de Nord, și „Societatea macedonenelor reprimate în Bulgaria Victimele Terrorului Comunist”, o asociere cuprinsă în Blagoevgrad, Bulgaria („reclamanții”), la 13 mai 2015; hotărârea de a anunța guvernul bulgar („Guvernul”) plângerea în temeiul articolului 11 din Convenție privind refuzul de înregistrare a asociației solicitante; observațiile părților; abținerea tacită a Guvernului Macedoniei de Nord de a exercita dreptul în temeiul articolului 36 § 1 din Convenție de a interveni în procedura din cauza a doua naționalitate a primului solicitant; și decizia judecătorului ales în ceea ce privește Bulgaria, Y. Grozev, de a se retrage din lua parte la examinarea cazului, având deliberat în particular la 28 mai 2020, Emite următoarea hotărâre,

adoptată la data respectivă: INTRODUCERE Cazul se referă la întrebarea dacă într-o societate democratică, instanțele bulgare să refuze înregistrarea unei asociații care susține ideea că există o minoritate etnică macedoneană oprimată în Bulgaria, în principal pe motivul faptului că (a) asociația a fost adresată împotriva unității națiunii bulgare și integrității teritoriale a Bulgariei, și că (b) obiectivele sale erau politice și, prin urmare, doar capabile de a fi urmărite de un partid politic în loc de o asociere regulată. FACTE Primul reclamant, dl Stoyan Gerasimov Vasilev, este un cetățean bulgar și, de asemenea, un cetățen macedonean al Republicii Macedoniei de Nord, care s-a născut în 1948 și trăiește în Blagoevgrad, Bulgaria; el este al doilea președinte al reclamantului (a se vedea punctul 4 de mai jos).

Cea de-a doua solicitantă, „Societatea macedonenilor reprimați din Bulgaria Victimele Terrorului Comunist”, este o asociație înființată în 2013 în Blagoevgrad, Bulgaria. Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de către dl K. Kanev, președintele Comitetului bulgar Helsinki, o organizație neguvernamentală cu sediul în Sofia, Bulgaria. La 15 ianuarie 2016, președintele Secției a dat dl Kanev permisiunea de a reprezenta reclamanții în toate cazurile în curs și viitoare în care acționează personal ca reprezentant (art. 36 § 4 litera (a) în amendă Guvernul bulgar (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Obretenov al Ministerului Justiției. Faptele cazului, astfel cum a stabilit Curtea, pot fi rezumate după cum urmează.

La 9 decembrie 2013, cei opt fondatori ai asociației solicitante au organizat o reuniune la care au hotărât să formeze asociația, au adoptat articolele sale și și-au ales consiliul, președintele (primul reclamant), vicepreședintele și cashierul. Ei au continuat să instruiască primul reclamant să ia măsurile necesare pentru a se înregistra asociația. La o dată necunoscută mai târziu, primul reclamant a solicitat Curtea Regională Blagoevgrad să înregistreze asocierea. La 30 iulie 2014, judecătorul căruia s-a renunțat cazul, menționând că cazul se referă la o cerere de înregistrare a „macedonienilor”, care nu era o minoritate recunoscută oficial de statul bulgar, și că a participat la alegerile locale ca candidat independent susținut de un partid politic naționalist, care ar putea duce la îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Cazul a fost în consecință atribuit unui alt judecător. La 26 septembrie 2014, Curtea Regională Blagoevgrad a refuzat să înregistreze asociația solicitantă (a se vedea nr. 4022 от 26.09.2014. δо δ. nr. 44/2014. δ, δОС). Acesta a constatat că obiectivele asociației, astfel cum au fost formulate în articolele sale, au sugerat că acestea vor fi direcționate împotriva unității națiunii.

În special, asociația a afirmat că va încerca să păstreze și să popularizeze patrimoniul cultural și istoric macedonean; să „preserve, dezvolte și să transmită la generațiile viitoare adevărul istoric despre întrebarea macedoneană și lucrarea pentru rezoluția sa”; să restabilească și să construiască monumente legate de trecutul și patrimoniul macedonean; să lucreze pentru a proteja drepturile macedonenilor; să organizeze conferințe, discuții și conferințe despre problemele anterioare și prezente cu care se confruntă poporul macedonean; să organizeze reuniuni regionale, comemorarea datelor și evenimentelor istorice; să adune memorii și materiale istorice și arhive legate de istoria macedoneenilor; să asigure înregistrarea, conservarea și popularizarea patrimoniului folcloric macedonean; și așa mai departe.

Aceste activități și obiective, vizate în contextul disputelor cu privire la personalitățile și evenimentele istorice bulgare, au fost îndreptate împotriva unității națiunii bulgare, care a fost contrar interdicției prevăzute la art. 44 § 2 din Constituție (a se vedea punctul 15 de mai jos). El a susținut că Curtea s-a înșelat prin afirmarea că obiectivele asociației au fost împotriva articolului 44 § 2 din Constituție. Aceste obiective, care erau sociale și culturale, nu erau în mod ilegale. Singurul fapt că asociația ar căuta să promoveze o conștiință etnică minoritară nu era o amenințare pentru democrația sau unitatea națiunii. Refuzul de a înregistra a fost, de asemenea, discriminatoriu, deoarece o asociere care are aceleași articole, dar numită „Uniune a Societăților Traciene” a fost înregistrată mai devreme, fără a fi pusă nici o întrebare cu privire la existența unui etno tracian în Bulgaria.

În general, în abordarea acestor chestiuni, instanța a trebuit să țină cont de faptul că se ocupă de dreptul fundamental la libertatea de asociere și că numai Curtea Constituțională a fost competentă să interzică o organizație care a fost contrară articolului 44 § 2 din Constituție. La 19 decembrie 2014, doi dintre cei trei judecători ai Curții de Apel Sofia la care a fost atribuit cazul au fost eliminați din ea deoarece în 2010 au participat la examinarea unui caz similar. La 2 februarie 2015, Curtea de Apel Sofia a susținut hotărârea instanței inferioare (a se vedea nr. 213 от 02.02.2015. Acesta a remarcat faptul că articolele asociației insinuau în mod constant că existau în Bulgaria etno-macedoneni oprimați și a cerut promovarea așa-numitei „cazuri macedonene”, care era contrară articolelor 2 § 2 și 44 § 2 din Constituție (a se vedea punctele 11 și 15 de mai jos).

De asemenea, orice schimbare legată de caracterul unitar și integritatea teritorială a țării și unitatea națiunii erau caracteristice exclusiv de partide politice și, prin art. 12 § 2 din Constituție (a se vedea punctul 12 de mai jos), nu puteau fi printre obiectivele urmărite de o asociere regulată. Prin urmare, instanța inferioară a fost corectă să refuze înregistrarea. În plus, posibilitatea, prevăzută de articolele asociației, de a investi în, proiecta și erect clădiri, a constituit o activitate de afaceri secundară care a depășit limitele permise asociațiilor și, în realitate, a sugerat că asociația ar funcționa ca o activitate, în încălcarea interdicției de la art. 3 alineatul (3) din Legea privind persoanele juridice neprofit 2000 (a se vedea punctul 16 de mai jos).

ARTICOLUL 2 § 2 din Constituția din 1991 prevede că integritatea teritorială a Republicii Bulgaria este inviolabilă. Dispoziții referitoare la obiectivele pe care asociațiile le pot urmări Prin art. 12 § 2 din Constituție, asociațiile nu pot urmări obiective politice sau nu pot desfășura activități politice caracteristice exclusiv de partide politice. Într-o hotărâre din 21 aprilie 1992 (no. 4 от 21.04.1992 δ. δо к. 1/1991 δ., он., , că „activitati politice care sunt caracteristice exclusiv de partide politice”, în sensul articolului 12 § 2, au fost definite prin art. 11 § § 3 din Constituție ca cele care facilitează formarea voinței politice a cetățenilor prin „elecții sau alte mijloace democratice”.

Curtea a continuat să spună că „ceea ce era esențial pentru acest tip de activitate politică [a fost] participarea directă la procesul de formare a organismelor prin care, în temeiul Constituției, poporul exercită puterea”. În ianuarie 2015 secțiunea comercială a Curții Supreme de Casare a solicitat Curții Constituționale să pună o interpretare obligatorie la art. 12 § 2. Într-o decizie din 17 martie 2015 (о р. nr. 1 от 17.03.2015 δ. δо к. nr. 1/2015 δ., о Acesta a remarcat că nu s-a demonstrat că există divergențe în aplicarea acestei dispoziții, astfel cum este necesar în temeiul jurisprudenței sale, și că nu este competent decât să dea o interpretare obligatorie a unei dispoziții constituționale dacă s-ar fi stabilit în mod corespunzător că există incertitudine în ceea ce privește sensul acestuia.

art. 44 § 1 din Constituție înscrie dreptul la libertate de asociere. art. 44 § 2 continuă să spună că organizațiile ale căror activități sunt direcționate împotriva suveranității sau integrității teritoriale ale țării sau împotriva unității națiunii sau care urmăresc să stimuleze ura rasială, națională, etnică sau religiosă, sau să violeze drepturile și libertățile altora, precum și organizațiile care creează structuri secrete sau paramilitare, sau care caută atingerea obiectivelor lor prin violență, sunt interzise. Legea privind persoanele juridice neprofit 2000 reglementează formarea, înregistrarea, organizarea, activitățile și lichidarea persoanelor juridice fără scop lucrativ, cum ar fi asociațiile și fundațiile.

Acesta prevede, la secțiunea 3 alineatul (3), că o persoană juridică fără scop lucrativ poate desfășura o activitate secundară numai dacă această activitate este legată de principala activitate înregistrată și numai dacă veniturile din aceasta sunt utilizate pentru obiectivele stabilite în articolele sale. Până la sfârșitul anului 2018, procedura de înregistrare a asociațiilor s-a desfășurat în prima instanță în fața instanțelor regionale teritorial competente. O modificare a Legii privind persoanele juridice neprofit din septembrie 2016 – în special articolele 17 și 18 –, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018, a mutat competența de a înregistra asociații din instanța regională la Agenția Registrului atașată Ministerului Justiției (care a păstrat, de asemenea, registrul societăților).

Ianuarie 2018, procedura de înregistrare este reglementată de secțiunile 13-31 din Registrul Societăților și de Registrul Persoanelor Legile Neprofit Act 2006 (modificată cu efect de la aceeași dată).Notele explicative ale proiectului de lege al Guvernului din octombrie 2015 care au condus la aceste modificări (nu. 502-01-83) a remarcat, printre altele, că există divergențe sistemice în jurisprudența diferitelor instanțe regionale referitoare la înregistrarea asociațiilor fără scop lucrativ, care „au provocat incertitudinea juridică, au condus la o creștere a sarcinii administrative pentru organizații și în timpul înregistrării și au contribuit la încălcarea dreptului constituțional la libertatea de asociere”.

PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 11 AL CONVENȚIEI 19. Reclamanții se plângeau că asociația solicitantă a fost refuzată înregistrarea. Ei se bazează pe art. 11 din Convenție, care prevede, în măsura în care este cazul: Toată lumea are dreptul ... la libertatea de asociere cu ceilalți ... Nu se impune nicio restricție în exercitarea [acest drept] altele decât cele prevăzute de lege și care sunt necesare într-o societate democratică în interesul securității naționale sau al siguranței publice, pentru prevenirea tulburărilor sau a criminalității, pentru protecția sănătății sau a moralității sau pentru protecția drepturilor și libertăților altor părți… ” Guvernul a susținut că refuzul de înregistrare a asociației solicitante a fost bazat pe Constituția și statutele relevante, care în conformitate cu acestea au fost aplicate în mod corespunzător de către instanțele bulgare.

Refutul a încercat să atingă un număr de obiective legitime și a fost necesar într-o societate democratică. Acesta s-a bazat pe obiectivele declarate ale asociației, care au fost direcționate împotriva unității națiunii bulgare și au fost de natură politică și, prin urmare, doar capabil de a fi urmărite de un partid politic, precum și pe posibilitatea, prevăzută de articolele asociației, de a se implica în afaceri, care au mers dincolo de limitele ce li se permite asociațiilor în temeiul statutului relevant. Guvernul a continuat să menționeze că asociația ar putea căuta o înregistrare nouă în cadrul mecanismului de înregistrare nou introdus care a intrat în vigoare la începutul anului 2018. Ei au subliniat că o asociație care are obiective identice, în timp ce asociația solicitantă a reușit să obțină înregistrare în cadrul acestui nou mecanism.

21. Reclamanții au susținut că primele două motive pe care Curtea de Apel din Sofia a susținut refuzul de a înregistra asociația reclamantă – că obiectivele sale vor submina unitatea națiunii bulgare și că aceste obiective sunt politice și, prin urmare, doar capabile să fie urmărite de un partid politic – se asemănă îndeaproape cu cele oferite de instanțe bulgare în cazuri similare și au fost deja constatate de această Curte în mai multe ocazii să nu fie necesare într-o societate democratică. Al treilea motiv citat de Curtea de Apel Sofia – presupusa intenție a asociației reclamante în realitate de a se implica în afaceri în încălcarea interdicției legale relevante – s-a bazat pe o neconstrucție tendințioasă a articolelor sale, care conține termeni în întregime legali tipici pentru articolele de asociere din Bulgaria: faptul că asociația ar putea implica în afaceri numai ca activitate auxiliară menită să genereze fonduri pentru principalele sale activități.

Evaluarea admisibilității Curții 22. Prezenta plângere nu este, vădit nefondată, nici inadmisibilă pentru orice alt motiv prevăzut în art. 34 și 35 § 1-3 din Convenție. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Organizația Macedoneană Unită Ilinden și alții c. Bulgaria , nr. 59491/00 , § 53, 19 ianuarie 2006; Organizația Macedoneană Unită Ilinden și alții c. Bulgaria ( nr. 2) , nr. 34960/04 , §§ 27 și 30, 18 octombrie 2011; Iordan Ivanov și alții c. Bulgaria , nr. 70502/13 , § 39, 11 ianuarie 2018; și Organizația Macedonean Unit Ilinden și alții c. Bulgaria ( nr. 3) , nr. 29496/16, § 32, 11 ianuarie 2018). 24. Faptul că asocierea este capabilă să caute înregistrarea din nou în cadrul noului mecanism de înregistrare instituit la începutul anului 2018 (a se vedea punctele 17 și 18 de mai sus) nu are nicio relevanță în acest sens.

În mai multe cazuri, Curtea a considerat refuzul de a înregistra o organizație ca fiind o „restricție” în propriul drept, și a observat că procedura de înregistrare anterior sau ulterior nu este în domeniul de aplicare al cauzei referitoare la această „restricție” specifică (a se vedea Organizația Unică Macedonică Ilinden-PIRIN și alții c. Bulgaria (n. 2), nr. 41561/07 și 20972/08, § 70, 18 octombrie 2011). 25. Nu este necesar să se examineze dacă „restricția” a fost „prezentată prin lege” sau că a urmărit un obiectiv legitim (a se vedea Organizația Unică Macedonică Ilinden și altele (nu. 2), § 32; Iordan Ivanov și alții, § 40; și Organizația Unică Macedonian Ilinden și alții (nu. 3), § 33, toate citate mai sus) deoarece, chiar presupunând că a fost și a făcut-o, nu a fost „necesar într-o societate democratică”, din următoarele motive.

Instanțele bulgare au bazat refuzul de a înregistra asocierea pe două motive principale. Primul a fost că, prin promovarea ideii că există o minoritate etnică macedoneană oprimată în Bulgaria, asociația a acționat impotriva unității națiunilor și integrității teritoriale a țării. Al doilea a fost caracterizarea obiectivelor asociației ca fiind politice și, prin urmare, capabile să fie urmărite numai de un partid politic (vezi alineatele 7 și 10 mai sus). Organizația Macedoneană Unită Ilinden și alții (n. 2) (citată mai sus, §§ 36-39) și Iordan Ivanov și alții (citată mai sus, § 41), ambele motive s-au dovedit insuficiente pentru a justifica refuzul de a înregistra o asociere similară.

Se pare că problema presupusă cu activitatea comercială secundară preconizată în sens larg prea larg definită de asociație – construcția clădirilor –, făcută în scurt timp de Curtea de Apel Sofia, dar nici măcar menționată de instanța inferioară, a fost atât de grav încât a constituit un motiv independent pentru a nega înregistrarea. În contextul său adecvat, aceasta a fost în mod clar o activitate secundară care nu a fost menită să transforme asocierea într-o afacere și, prin urmare, să subviețuiască interdicția legală împotriva acesteia. 27. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 11 din Convenție.

Reclamanții se plângea că refuzul de a înregistra asociația solicitantă, care a fost bazată pe caracterul macedonean și, potrivit acestora, a avut de a fi văzut în contextul restricțiilor sistemice ale articolului 11 a drepturilor macedonene din Bulgaria în ultimele două decenii și politica statului bulgar de a nega existența unei identitati etnice macedonene în Bulgaria au fost discriminatorii. Ei se bazează pe art. 14 din Convenție, care scrie: „Ducrarea drepturilor și libertăților prevăzute în [] Convenția este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut”.

29. Nici una dintre părți nu a formulat cereri în legătură cu această plângere. 30. Prezenta plângere se referă la aceleași fapte ca cele bazate pe art. 11 din Convenție: refuzul Curții Regionale Blagoevgrad, susținut de Curtea de Apel Sofia, de a înregistra asociația reclamantă.

Având în vedere concluziile sale din punctele 26 de mai sus, Curtea nu constată necesitatea de a examina separat admisibilitatea sau meritele sale (a se vedea Iordan Ivanov și alții , §§ 50-53, și Organizația Macedoneană Unită Ilinden și alții (nr. 3) APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 31. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltelor Părți contractante în cauză permite să se facă numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 32. Reclamanții au solicitat 9.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale pe care se presupunea că le-au suportat ca urmare a încălcării articolului 11 din Convenție.

33. Guvernul a remarcat că, în o serie de cazuri anterioare similare, Curtea a susținut că constatarea unei încălcări a constituit în sine suficientă satisfacție sau a acordat sume mai mici în ceea ce privește prejudiciile morale. Reclamațiile au fost, prin urmare, exorbitante. 34. Luând în considerare premiile acordate în cazurile anterioare similare împotriva Bulgariei (a se vedea, în special, Organizația macedoneană Unită Ilinden și alții ( nr. 2) , § 53; Iordan Ivanov și alții , § 57; și Organizația macedoneană Unică Ilinden și alții ( nr. 3) , § 49, toate menționate mai sus), și circumstanțele specifice ale acestui caz, Curtea constată că prejudiciile morale suferite de reclamanții din cauza încălcării art. 11 din Convenție pot fi îndreptate cu o atribuire comună de 7,500 EUR, plus orice impozit care poate fi imputabil.

Costuri și cheltuieli 35. Reclamanții au solicitat rambursarea de 1 440 EUR în ceea ce privește taxele percepute de reprezentantul lor în cadrul procedurii în fața Curții pentru opt ore de muncă în acest caz, la 80 EUR pe oră. Ei au solicitat ca orice atribuire în cadrul acestui șef să fie plătită direct Comitetului bulgar Helsinki. În sprijinul cererii lor, acestea au prezentat un acord de taxe condiționale între primul reclamant și Comitetul de Helsinki bulgar. 36. Guvernul a invitat Curtea să realizeze o atribuire echitabilă în ceea ce privește costurile și cheltuielile. 37. Potrivit jurisprudenței Curții, costurile și cheltuielile sunt recuperabile în temeiul articolului 41 din Convenție, dacă se constată că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.

Având în vedere aceste principii și materialele în posesia sa, Curtea consideră oportună atribuirea reclamanților 1000 EUR în ceea ce privește costurile pe care le-au suportat în cadrul procedurii anterioare, precum și orice impozit care le poate fi imputabil. În conformitate cu cererea reclamanților, această sumă trebuie plătită direct în contul bancar al Comitetului bulgar de Helsinki, în cazul în care lucrează reprezentantul acestora.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea în temeiul articolului 11 din Convenție privind refuzul de înregistrare a asociației solicitante admisibile; că a existat o încălcare a articolului 11 din Convenție; susține că nu este necesară examinarea admisibilității sau a meritelor plângerii în temeiul articolului 14 din Convenție; deține litera (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 7,500 EUR (sprezece mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi impugnabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1 000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxat reclamanților, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie plătit direct în contul bancar al Comitetului bulgar Helsinki; (b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru satisfacție.

FIFTH SECTION

CASE OF

VASILEV AND SOCIETY OF THE REPRESSED MACEDONIANS IN BULGARIA VICTIMS OF THE

COMMUNIST TERROR v. BULGARIA (Application no. 23702/15) JUDGMENT STRASBOURG 28 May 2020 This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Vasilev and Society of the Repressed Macedonians in Bulgaria Victims of the Communist Terror v. Bulgaria, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of: André Potocki, President , Lәtif Hüseynov, Anja Seibert-Fohr, judges , and Victor Soloveytchik, Deputy Section Registrar , Having regard to: the application against the Republic of Bulgaria lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by Mr Stoyan Gerasimov Vasilev, a Bulgarian national and also a Macedonian/citizen of the Republic of North Macedonia, and the “Society of the Repressed Macedonians in Bulgaria Victims of the Communist Terror”, an association based in Blagoevgrad, Bulgaria (“the applicants”), on 13 May 2015; the decision to give the Bulgarian Government (“the Government”) notice of the complaint under Article 11 of the Convention concerning the refusal to register the applicant association; the parties’ observations; the tacit abstention of the Government of North Macedonia to exercise their right under Article 36 § 1 of the Convention to intervene in the proceedings owing to the first applicant’s second nationality; and the decision of the judge elected with respect to Bulgaria, Y. Grozev, to withdraw from taking part in the consideration of the case,

Having deliberated in private on 28 May 2020, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: INTRODUCTION The case concerns the question whether it was necessary in a democratic society for the Bulgarian courts to refuse to register an association which advocates the idea that there exists an oppressed Macedonian ethnic minority in Bulgaria, chiefly on the grounds that (a) the association was directed against the unity of the Bulgarian nation and the territorial integrity of Bulgaria, and that (b) its goals were political and therefore only capable of being pursued by a political party rather than a regular association. THE FACTS

RELEVANT LEGAL FRAMEWORK

Territorial integrity of the State 11 . Article 2 § 2 of the Constitution of 1991 provides that the territorial integrity of the Republic of Bulgaria is inviolable. Provisions relating to the aims which associations may pursue 12 . By Article 12 § 2 of the Constitution, associations may not pursue political goals or carry out political activities that are characteristic solely of political parties. 13 . In a decision of 21 April 1992 (реш. № 4 от 21.04.1992 г. по к. д. № 1/1991 г., обн., ДВ, бр. 35/1992 г.) the Constitutional Court held, inter alia , that “political activities that are characteristic solely of political parties”, within the meaning of Article 12 § 2, were defined by Article 11 § 3 of the Constitution as those which facilitate “the formation of citizens’ political will” through “elections or other democratic means”.

The court went on to say that “what was essential for this type of political activity [was] direct participation in the process of forming the bodies through which, under the Constitution, the people exercise[d] power”. 14 . In January 2015 the plenary of the Supreme Court of Cassation’s Commercial Section asked the Constitutional Court to give a binding interpretation of Article 12 § 2. In a decision of 17 March 2015 (опр. № 1 от 17.03.2015 г. по к. д. № 1/2015 г., обн., ДВ, бр. 23/2015 г.), the Constitutional Court declined the request. It noted that it had not been shown that there existed divergences in the application of that provision, as required under its case-law, and that it was only competent to give a binding interpretation of a constitutional provision if it had been duly established that there was uncertainty about its meaning.

15 . Article 44 § 1 of the Constitution enshrines the right to freedom of association. Article 44 § 2 goes on to say that organisations whose activities are directed against the country’s sovereignty or territorial integrity or against the nation’s unity, or which aim to stir up racial, national, ethnic or religious hatred, or to violate the rights and freedoms of others, as well as organisations creating secret or paramilitary structures, or which seek to attain their goals through violence, are prohibited. 16 . The Not-For-Profit Legal Persons Act 2000 governs the formation, registration, organisation, activities and winding-up of not-for-profit legal persons, such as associations and foundations.

It provides, in section 3(3), that a not-for-profit legal person may carry out a secondary business activity only if that activity is connected with its main registered activity and only if the proceeds from it are used for the goals set out in its articles. registration of associations 17 . Until the end of 2018, the procedure for the registration of associations unfolded at first instance before the territorially competent regional courts. A September 2016 amendment to the Not-For-Profit Legal Persons Act 2000 – in particular to sections 17 and 18 –, which came into force on 1 January 2018, shifted competence to register associations from the regional courts to the Registry Agency attached to the Ministry of Justice (which has since 2008 also kept the register of companies).

Since 1 January 2018 the registration procedure is governed by sections 13 to 31 of the Register of Companies and the Register of Not-For-Profit Legal Persons Act 2006 (as amended with effect from the same date). 18 . The explanatory notes to the October 2015 Government bill which led to these amendments (no. 502-01-83) noted, among other things, that there existed systemic divergences in the case-law of the various regional courts relating to the registration of not-for-profit associations, which “gave rise to legal uncertainty, led to an increase in the administrative burden for organisations and in the time for obtaining registration, and was conducive to infringements of the constitutional right to freedom of association”.

THE LAW

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 11 OF THE CONVENTION

19. The applicants complained that the applicant association had been refused registration. They relied on Article 11 of the Convention, which provides, in so far as relevant: “ 1. Everyone has the right ... to freedom of association with others ... 2. No restrictions shall be placed on the exercise of [this right] other than such as are prescribed by law and are necessary in a democratic society in the interests of national security or public safety, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals or for the protection of the rights and freedoms of others… ” The parties’ submissions 20. The Government submitted that the refusal to register the applicant association had been based on the Constitution and the relevant statutes, which according to them had been properly applied by the Bulgarian courts.

The refusal had sought to attain a number of legitimate aims, and had been necessary in a democratic society. It had been based on the stated goals of the association, which were directed against the unity of the Bulgarian nation and were political in nature and hence only capable of being pursued by a political party, and also on the possibility, envisaged by the association’s articles, for it to engage in business, which went beyond the bounds of what was permitted to associations under the relevant statute. The Government went on to note that the association could seek registration afresh under the newly introduced registration mechanism that had come into effect in the beginning of 2018. They pointed out that an association having identical goals as the applicant association had managed to obtain registration under that new mechanism.

21. The applicants submitted that the first two grounds on which the Sofia Court of Appeal had upheld the refusal to register the applicant association – that its goals would undermine the unity of the Bulgarian nation and that those goals were political and thus only capable of being pursued by a political party – closely resembled those given by the Bulgarian courts in previous similar cases, and had already been found by this Court on several occasions not to be necessary in a democratic society. The third ground cited by the Sofia Court of Appeal – the alleged intention of the applicant association in reality to engage in business in breach of the relevant statutory prohibition – was based on a tendentious misconstruction of its articles, which contained entirely lawful terms typical for articles of association in Bulgaria: that the association could engage in business solely as an ancillary activity meant to generate funds for its main activities.

The Court’s assessment Admissibility 22. The complaint is neither manifestly ill-founded nor inadmissible on any of the other grounds set out in Articles 34 and 35 §§ 1-3 of the Convention. It must therefore be declared admissible.

Merits 23. The refusal to register the applicant association amounted to a “restriction” of both its and its members’ right to freedom of association (see United Macedonian Organisation Ilinden and Others v. Bulgaria , no. 59491/00, § 53, 19 January 2006; United Macedonian Organisation Ilinden and Others v. Bulgaria (no. 2) , no. 34960/04, §§ 27 and 30, 18 October 2011; Yordan Ivanov and Others v. Bulgaria , no. 70502/13, § 39, 11 January 2018; and United Macedonian Organisation Ilinden and Others v. Bulgaria (no. 3) , no. 29496/16, § 32, 11 January 2018). 24. The fact that the association is capable of seeking registration afresh under the new registration mechanism put in place in the beginning of 2018 (see paragraphs 17 and 18 above) is of no relevance in this respect.

The Court has in a number of cases treated a refusal to register an organisation as a “restriction” in its own right, and has even observed that earlier or later registration proceedings fall outside the scope of the case relating to that particular “restriction” (see United Macedonian Organisation Ilinden–PIRIN and Others v. Bulgaria (no. 2) , nos. 41561/07 and 20972/08, § 70, 18 October 2011). 25. There is no need to examine whether the “restriction” was “prescribed by law” or pursued a legitimate aim (see United Macedonian Organisation Ilinden and Others (no. 2) , § 32; Yordan Ivanov and Others , § 40; and United Macedonian Organisation Ilinden and Others (no. 3) , § 33, all cited above) because, even assuming that it was and did, it was not “necessary in a democratic society”, for the following reasons.

26 . The Bulgarian courts based the refusal to register the association on two main grounds. The first was that by promoting the idea that there existed an oppressed Macedonian ethnic minority in Bulgaria, the association was impermissibly acting against the nation’s unity and the country’s territorial integrity. The second was the characterisation of the association’s goals as political and therefore only capable of being pursued by a political party (see paragraphs 7 and 10 above). In United Macedonian Organisation Ilinden and Others (no. 2) (cited above, §§ 36-39) and Yordan Ivanov and Others (cited above, § 41), both of these grounds were found to be insufficient to justify a refusal to register a similar association.

The present case presents no material difference. It does not appear that the purported problem with association’s allegedly too broadly defined intended secondary business activity – the construction of buildings –, briefly referred to by the Sofia Court of Appeal but not even mentioned by the lower court, was so serious as to amount to a standalone ground to deny registration. Seen in its proper context, this was clearly a secondary activity not meant to transform the association into a business and thus subvert the statutory prohibition against that. 27. There has therefore been a breach of Article 11 of the Convention.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 14 OF THE CONVENTION

28. The applicants complained that the refusal to register the applicant association, which had been based on its Macedonian character and had, according to them, to be seen against the backdrop of systemic restrictions of the Article 11 rights of Macedonians in Bulgaria during the past two decades and the Bulgarian State’s policy of denying the existence of a Macedonian ethnic identity in Bulgaria, had been discriminatory. They relied on Article 14 of the Convention, which reads: “The enjoyment of the rights and freedoms set forth in [the] Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.” 29. Neither party made submissions in relation to this complaint.

30. The complaint relates to the same facts as the one based on Article 11 of the Convention: the refusal of the Blagoevgrad Regional Court, upheld by the Sofia Court of Appeal, to register the applicant association. Having regard to its findings in paragraphs 26 above, the Court finds no need to examine separately its admissibility or merits (see Yordan Ivanov and Others , §§ 50-53, and United Macedonian Organisation Ilinden and Others (no. 3) , §§ 42-45, both cited above).

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

31. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” Damage 32. The applicants claimed 9,000 euros (EUR) in respect of the non ‑ pecuniary damage they had allegedly sustained as a result of the breach of Article 11 of the Convention. 33. The Government noted that in a number of previous similar cases the Court had held that the finding of a breach amounted in itself to sufficient just satisfaction, or had awarded lower sums with respect to non-pecuniary damage.

The applicants’ claim was thus exorbitant. 34. Taking into account the awards made in previous similar cases against Bulgaria (see, in particular, United Macedonian Organisation Ilinden and Others (no. 2) , § 53; Yordan Ivanov and Others , § 57; and United Macedonian Organisation Ilinden and Others (no. 3) , § 49, all cited above), and the specific circumstances of this case, the Court finds that the non-pecuniary damage suffered by the applicants on account of the breach of Article 11 of the Convention can be made good with a joint award of EUR 7,500, plus any tax that may be chargeable. Costs and expenses 35. The applicants sought reimbursement of EUR 1,440 in respect of the fees charged by their representative in the proceedings before the Court for eighteen hours of work on the case, at EUR 80 per hour.

They requested that any award under this head be made directly payable to the Bulgarian Helsinki Committee. In support of their claim, they submitted a conditional fee agreement between the first applicant and the Bulgarian Helsinki Committee. 36. The Government invited the Court to make an equitable award in respect of costs and expenses. 37. According to the Court’s case-law, costs and expenses are recoverable under Article 41 of the Convention if it is established that they were actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. Having regard to these principles and the material in its possession, the Court considers it appropriate to award the applicants EUR 1,000 in respect of the costs that they incurred in the proceedings before it, plus any tax that may be chargeable to them.

As requested by the applicants, this sum is to be paid directly into the bank account of the Bulgarian Helsinki Committee, where their representative works.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the complaint under Article 11 of the Convention concerning the refusal to register the applicant association admissible; Holds that there has been a violation of Article 11 of the Convention; Holds that there is no need to examine the admissibility or merits of the complaint under Article 14 of the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicants jointly, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 7,500 (seven thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicants, in respect of costs and expenses, to be paid directly into the bank account of the Bulgarian Helsinki Committee; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Victor Soloveytchik André Potocki Deputy Registrar President