CASE OF STOICOVICI AND MATEEVICI v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 1 of Protocol No. 1 - Protection of property (Article 1 para. 1 of Protocol No. 1 - Peaceful enjoyment of possessions)
CASE OF STOICOVICI AND MATEEVICI v. ROMANIA (CtEDO, 2026)
CAUZA CAZUL CU STOICOVICI ȘI MATEEVICI v. ROMANIA (Cererea nr. 24861/07) HOTĂRÂREA STRASBOURG 3 martie 2026 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Stoicovici și Mateevici v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Faris Vehabović , președinte , Lorraine Schembri Orland , Sebastian Rădulețu , judecători și Valentin Nicolescu , grefier adjunct al secțiunii interioare , având în vedere: cererea (nr. 24861/07) împotriva României depusă în fața Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 7 mai 2007 de doi cetățeni români, dl Ioan-Dragomir Stoicovici și dl Alexandru-Bogdan Mateevici („reclamanții”), care s-au născut în 1925 și, respectiv, 1954 și au fost reprezentați de dl M. Sandu-Ciocîrlan, avocat practicant la Bucureşti; decizia de a anunţa cererea guvernului român („Guvernul”) reprezentată de agentul lor, dna O.F. Ezer, al Ministerului Afacerilor Externe; observațiile părților; decizia de a respinge obiecția Guvernului de a examina cererea de către un comitet; după ce a deliberat în particular la 10 februarie 2026, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: OBIECTUL CAUZEI 1 . Predecesorul solicitanților a fost proprietarul unei proprietăți constituite din două parcele de teren cu un total de 600 mp (a se vedea masa anexată) și a unei construcții numite “Vila Margot”, în Eforie Sud, județul Constanța. Statul a luat posesia acestei proprietăți în temeiul unui decret de naționalizare în 1950. Un hotel a fost construit în 1962 pe 417 mp din acea proprietate. 2 . În 1998 reclamanții au depus o acțiune de recuperare a proprietății proprietăților, atât împotriva autorităților publice, cât și a societății private SC C.S., proprietarul hotelului în acel moment. Prin hotărârea finală din 10 aprilie 2000, Curtea de Apel Constanţa a recunoscut drepturile de proprietate ale solicitanţilor şi a reţinut obligaţia acuzaţilor de a le permite să îşi bucure în mod paşnic de posesele reclamate. 3 . La 15 februarie 2006, reclamanții au primit posesia legală a proprietății prin intermediul unui judecător; totuși, procesul-verbal redactat a indicat că o parte din teren a fost ocupată de hotelul deținut de fostul SC C.S. (în prezent SC THR M.N.) și că Vila Margot nu mai exista. 4 . În anul 2000, reclamanții au adus o cerere de aderare imobiliară care urmărește să fie recunoscuți ca proprietarii porțiunii hotelului construit pe terenul lor. La 8 decembrie 2006, Curtea Înaltă de Justiție și-a respins cererea, declarând, printre altele, că nu s-a putut invoca aderarea imobiliară, deoarece proprietatea a fost deținută legal de stat atunci când a fost construită construcția. 5 . În 2002, reclamanții au depus o cerere administrativă în temeiul Legii nr. 10/2001 cerând măsuri pregătitoare pentru întreaga proprietate. Fără a se referi în mod specific la Vila Margot, autoritățile interne au respins cererea la 18 noiembrie 2014 din cauza faptului că reclamanții erau deja proprietari ai proprietăților reclamate. Solicitanții nu au contestat decizia în fața instanțelor interne sau a Curții. 6 . În urma unui contract de vânzare în fața unui notar public la 17 mai 2019 la care reclamanții nu au fost o partidă, noul proprietar al hotelului, SC M.C., și-a înregistrat dreptul de suprafață asupra terenurilor solicitanților în Registrul Landului. Contractul de vânzare între SC THR M.N și SC M.C nu conține nici o referință sau clauză specifică privind dreptul de supraveghere. ȘI PRATICĂ 7 ȘI MARCAJUL JURIDICAL RELEVANT. Dispozițiile juridice interne relevante și jurisprudența privind dreptul de supraveghere și aderarea imobiliară sunt descrise în Bock și Palade v. România, (nu. 21740/02, §§ 29-33, 15 februarie 2007) și Moculescu c. România , (nu. 15636/04, §§ 16-18, 2 martie 2010). 8 . Dispozițiile juridice relevante privind taxele notariale pentru tranzacțiile care implică un drept de supraveghere sunt stabilite în Ordinul nr. 177/C/2024 al Ministerului Justiției în vigoare la 26 ianuarie 2024, prin care taxa notarială pentru notarizarea faptelor care transferă sau constituie drepturi de suprafață trebuie calculată pe valoarea mai mare între, pe de o parte, valoarea proprietății declarată de părți și, pe de altă parte, 20% din valoarea proprietății determinată în conformitate cu rețelele notariale relevante, disponibile public pe site-ul oficial al Uniunii Naționale a Notariarilor Publice. EVALUAREA TRIBUNALULUI LOCUS STANDI 9. Domnule. Moştenitorii lui Stoicovici au informat Curtea despre moartea sa şi, ca rudele sale apropiate (a se vedea apendicele), au exprimat intenţia de a continua cererea în locul său. 10. având în vedere legăturile strânse ale familiei și interesul legitim al moștenitorilor de a urmări aplicarea, precum și jurisprudența sa relevantă în această chestiune (a se vedea Văleanu și alții v. România, nos. 59012/17 și alții 27, § 184, 8 noiembrie 2022), Curtea consideră că moștenitorii decedaților pot continua cererea în locul său. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 Protocolul nr. 1 LA CONVENŢIUNEA 11. Solicitanții au plâns că drepturile lor de proprietate au fost încălcate din cauza incapacității lor de a se bucura de deținerea deplină a parcelelor lor de teren și a clădirilor construite pe acestea. Acestea se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care se citeşte după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucurarea paşnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de bunurile sale, cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și a principiilor generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Admisibilitatea 12. Guvernul a susținut că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne disponibile, susținând că ar fi putut contesta decizia administrativă din 18 noiembrie 2014 în fața instanțelor interne (a se vedea punctul 5 de mai sus). 13. Solicitanții au reiterat că au obținut deja hotărâri finale care recunosc dreptul lor la proprietate. 14. Întocmit de concluziile generale ale Curții că mecanismul de restituire continuă să nu fie cuprinzător de eficacitate și convingător pentru a nu pune o sarcină excesivă asupra solicitanților (Văleanu și alții , citat mai sus § 262) , Curtea nu poate vedea în acest caz de ce ar fi necesară o nouă evaluare a chestiunilor în joc, având în vedere că dreptul respectiv la proprietate al solicitanților pe cele două parcele de teren a fost deja confirmat de către instanțele interne în hotărârile finale (a se vedea punctul 2 de mai sus), neregulat până în prezent (a se vedea mutatis mutandis, Dickmann și Gion v. România , nos . 10346/03 și 10893/04, § 72, 24 octombrie 2017). 15. Prin urmare, obiecția guvernului în acest sens trebuie respinsă. 16. În ceea ce privește incapacitatea solicitanților de a beneficia de proprietatea unei părți ale hotelului construit pe terenurile lor (a se vedea punctul 4 mai sus), Curtea, având în vedere, de asemenea, concluziile instanțelor interne ale acesteia (ibid.), constată că acestea nu au avut o așteptare legitimă în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția în ceea ce privește această afirmație. În consecință, această parte a cererii este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției și cu protocolele acestora și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 litera (a) și cu art. 4 din Convenție. 17. Curtea constată, de asemenea, că restul de plângeri nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție, nici nu sunt inadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Merits 18. În cazul instantaneu, Curtea remarcă că reclamanții au obținut hotărâri finale de instanță care își recunosc drepturile de proprietate pe acest teren (a se vedea punctul 2 de mai sus), aceste drepturi fiind absolute și exclusive, nu supuși unor condiții sau condiții (a se vedea, mutatis mutandis, Bock și Palade , citate mai sus, § 54). Cu toate acestea, reclamanții nu pot bucura pe deplin de proprietatea lor, deoarece o parte din terenurile lor a fost deja ocupată de terți în momentul în care au preluat proprietatea și un drept de suprafață asupra terenurilor lor a fost înregistrat în Registrul de terenuri, fără a plăti nicio compensație (a se vedea punctele 3 și 6 de mai sus). 19. Curtea observă, de asemenea, că, în conformitate cu cadrul juridic intern relevant, susținut și clarificat de doctrina (idem, § 63), pur și simplul act de construcție a clădirilor pe terenul altuia – chiar și în bună credință – nu conferă, în sine, un drept de suprafață constructorului sau succesorii acestora, cu excepția cazului în care unul dintre motivele recunoscute legal pentru înființarea sa, și anume: dispoziție legală, prescripție acquisitivă, dispoziție testamentară sau un acord între părți. În acest caz, niciuna dintre aceste motive nu a fost invocată la momentul constituirii dreptului de supraveghere. 20. În consecință, se pare că, la momentul material al actelor nesuferite, interferența cu dreptul solicitanților la bucurarea pașnică a terenului lor lipsește nici o bază în dreptul intern (a se vedea, mutatis mutandis , Bock și Palade , citat mai sus § 64). Cu toate acestea, chiar presupunând că există o astfel de bază juridică, Curtea constată că interferența cu drepturile solicitanților la proprietate combinată cu o lipsă totală de compensare, impune solicitanților o sarcină disproporționată și excesivă în încălcarea dreptului lor la bucuria pașnică a bunurilor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 21. Prin urmare, constată că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DE LA CONVENŢIUNEA Dăunări pecuniare 22 . Solicitanții au trimis cererii lor pe baza principiului restabilio in integrum privind compensarea terenului și a clădirii pe care nu le-au putut bucura pe deplin. La estimarea unei astfel de compensații, au făcut referire la valoarea secțiunii hotelului construit pe 417 mp din proprietatea lor situată în Eforie Sud, strada Faleza, județul Constanța. Valoarea estimată a acestora a fost de 558 780 EUR. Guvernul a indicat că reclamanții au prezentat cereri care depășesc maximul permis de rețeaua notarială 2013. 23. O hotărâre în care Curtea constată că încălcarea impune statului reclamant o obligație juridică de a pune capăt încălcării și de a face reparații pentru consecințele sale în așa fel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare (a se vedea printre multe alte autorități Iatridis v. Grecia (sau satisfacția) [GC], nr. 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI, și Guiso-Gallisay v. Italia (sau satisfacția) [GC], nr. 58858/00, § 90, 22 decembrie 2009). 24. Având în vedere încălcarea constatată în temeiul articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenția și la cererea justă de satisfacție a solicitanților (a se vedea punctul 22 de mai sus), Curtea consideră că plata compensației pentru incapacitatea autorităților de a returna solicitanților propriile proprietăți în afara oricăror domenii sau condiții, datorită instituirii ilegale a unui drept de suprafață asupra terenului lor, ar pune reclamanții, în măsura posibilă, într-o situație echivalentă cu cea în care ar fi fost în cazul în care nu ar fi existat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 25. Prin urmare, Statul pârât trebuie să plătească solicitanților, în ceea ce privește prejudiciu material, o sumă calculată în conformitate cu metodologia stabilită în Valeanu și alții (justă satisfacție), nr. 59012/17 și altele 27, 7 ianuarie 2025, §§ 114-18, precum și dispozițiile juridice privind dreptul la suprafață (a se vedea punctul 8 de mai sus). 26 . Având în vedere locația proprietății și bazată pe rețelele notariale 2025 (zona A, pagina 80 din rețelele Constanța) și caracteristicile sale tehnice (417 mp de teren intramuros, categoria: cantiere/construcții), Curtea remarcă că valoarea de 1 m2 de teren este de 80 EUR (total de 33 360 EUR), la care ar trebui aplicat un coeficient de corecție (coeficient de corecție) din 1.2 pentru „proximitatea față de elementele naturale de interes” (adică, mare) (pagina 12 din rețele), care determină un total de 40,032 EUR. O rată de 20% aplicabilă dreptului de supraveghere aplicat acestei valori are ca rezultat un total de 8.006.40 EUR, care va fi acordată în comun solicitanților în ceea ce privește prejudiciu material. 27. Cu toate acestea, Curtea trebuie să reitereze că reclamanții nu pot obține dreptul la o compensare dublă sau la o îmbogățire nejustificată din hotărârea Curții. Prin urmare, în măsura în care procedurile administrative și/sau judiciare interne referitoare la reclamațiile solicitanților față de terenurile lor erau încă în suspensie în fața autorităților relevante la data ultimelor informații disponibile Curții și pentru a împiedica orice îmbogățire nejustificată din prezenta hotărâre, Curtea consideră că toate sumele referitoare la compensația din cauza solicitanților care sunt relevante pentru cazul în cauză și care ar fi putut fi deja aplicate în favoarea lor până la data prezentei hotărâri ar trebui deduse, după caz, din suma menționată la alineatul (26 mai sus. Prejudiciu moral 28. Solicitanții au solicitat 200.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Curtea consideră că interferența gravă cu dreptul solicitanților la bucurarea pașnică a bunurilor lor nu poate fi compensată în mod adecvat prin constatarea simplă a încălcării articolului 1 din Protocolul nr. Eliberarea unei evaluări echitabile, în conformitate cu art. 41 din Convenție, Curtea conferă solicitanților 5.000 EUR în comun în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 29. Solicitanții nu au formulat nicio cerere în ceea ce privește costurile și cheltuielile. Interesul implicit 30. Curtea consideră oportună faptul că rata dobânzii nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, Curtea, UNANIMOUS, susține că moștenitorii reclamantului Stoicovici Ioan-Dragomir, dna. Stoicovici Alexandrina, dna. Ciortan Alina-Maria şi dl. Zelinger Katrin, care a exprimat dorința de a continua procedura în locul său, trebuie să facă acest lucru; declară plângerile în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție, în măsura în care se referă la presupusa proprietate asupra unei părți ale hotelului construit pe terenul lor, inadmisibil ratione materiae; declară restul cererii admisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; Deține: (a) că Statul pârât trebuie să plătească împreună solicitanților, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data de decontare: (i) 8.006.40 EUR (opt mii șase euro și patruzeci de cenți), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile materiale; (ii) 5000 EUR (cincă mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (b) care, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătește pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de default plus trei puncte procentuale; Abandonează restul cererii pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 martie 2026, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Valentin Nicolescu Faris Vehabović Președintele adjunct al grefierului interimar nr. Aplicaţie nr. Denumirea cazului Data introducerii Numele reclamantului Anul nașterii Locul de reședință Reprezentantul Denumire Identificarea proprietății Hotărârea internă recunoașterea titlului reclamant la proprietate Hotărârea interzisă de către solicitanți Sume atribuite pentru: A. prejudiciu material și moral B. costurile și cheltuielile/aplicarea în euro (EUR) 1. 24861/07 Stoicovici și Mateevici v. România 07/05/2007 Ioan-Dragomir STOICOVICI b: 1925 d: 2012 urmărit de moștenitori legali: 1. Alexandrina Stoicovici 1929 Bucureşti România 2. Katrin Zelinger 1957 Bere Sheva română 3. Alina-Maria Ciortan 1959 Charlottenburg- Wilmersdorf German Alexandru-Bogdan MATEEVICI 1954 Atena Română Marcel Sandu‐ Ciocîrlan plome de teren nos. 31 și 37 situate în Eforie Sud, Strada Faleza, Hotărârea județului Constanța din 10 aprilie 2000, Hotărârea Curții de Apel Constanța din 8 decembrie 2006, Curtea Înaltă de Casare și Justiție A. 13.006.40 (8.006.40 + 5.000), împreună B.