AFFAIRE SÜZEN c. TURQUIE

AFFAIRE SÜZEN c. TURQUIE (CtEDO, 2020)

SECȚIUNEA 2 CAUZA SÜZEN c. TURCIA (solicitarea nr. 58418/10) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 iunie 2020 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Suzen c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care face parte dintr-un comitet compus din: Egidijus Kūris, președinte, Arnfin Bårdsen, Darian Pavli, judecători, și Hasan Bak La originea cauzei se află o cerere (nr. 58418/10) îndreptată împotriva Republicii Turcia, inclusiv un resortisant al acestui stat, M. Mehmet Emin Süzen a sesizat Curtea la 12 iulie 2010, în conformitate cu art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Reclamantul a fost reprezentat de M. S.C. Erkat, avocată în Ankara. Guvernul turc a fost reprezentat de agentul său. La 7 iulie 2014, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCUMSTANȚELOR LÂMPII 4. Reclamantul s-a născut în 1963 și își are reședința în Șanläurfa. Reclamantul, funcționar la nivel de stat, lucrează la Hotărârea departamentului de finanțe publice din Șanlurga. Este membru al unui sindicat cu sediul în domeniul administrației publice (Büro - Sen, Sindicatul angajaților de birou). La 15 februarie 2005, reclamantul a participat la o demonstrație, care avea ca temă: Pacea mondială împotriva războiului mondial Printr-o decizie din 26 mai 2005, Consiliul de disciplină al prefecturii Șanlćurfa a aplicat reclamantului, ca sancțiune disciplinară, înghețarea de gradul la termen pe o perioadă de un an, în conformitate cu art. 125/D-o din Legea nr. 657 din 14 iulie 1965 privind funcționarii statului, pe motiv că a participat la o demonstrație organizată în timpul arestării șefului PKK (Parțiul Muncitorilor din Kurdistan, o organizație ilegală armată). De asemenea, s-a decis reținerea pe bază de salariu împotriva reclamantului. La o dată care nu a fost indicată, reclamantul a introdus o acțiune în anulare în fața Tribunalului Administrativ din Gaziantep, tribunalul administrativ de mai jos. La 19 septembrie 2006, tribunalul administrativ, după ce a constatat că reclamantul a participat la o manifestare în cursul căreia arestarea șefului unei organizații ilegale a fost comemorată, că protestatarii erau militanți ai unui partid politic și că declarația de presă în numele platformei era pronunțată de reprezentantul unui partid politic, concluzionează că a fost vorba de fapt de un protest organizat de un partid politic. Având în vedere faptul că reclamantul a comis actul descris la art. 125/D - o din Legea nr. 657, și anume, "acțiune în favoarea sau în favoarea unui partid politic," instanța administrativă a respins acțiunea. Tribunalul administrativ a pronunțat hotărârea cu condiția ca aceasta să se refere la reținerea din salariu a reclamantului. El a condamnat la plata acestei rețineri, plus dobânda legală. 10. La 9 iunie 2009, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea atacată. 11. Prin hotărârea din 29 decembrie 2009, notificată reclamantului la 15 februarie 2010, Consiliul de Stat a respins acțiunea prin rectificarea hotărârii. DREPTUL INTERN CONTINUĂ 12. La art. 125 din Legea nr. 657 din 14 iulie 1965 privind funcționarii statului dispune de următoarele sancțiuni disciplinare care pot fi aplicate funcționarilor statului, precum și acțiunile și situațiile [reprobabile] sunt [definite] după cum urmează: (...) D - Gelul de la fața locului de grad: înghețarea de gradul funcționarului de la unu la trei ani în funcție de gravitatea actului său. Actele și situațiile sancționate prin înghețarea în jurul nivelului de grad sunt următoarele: (...) o) Acțiunea în favoarea sau în favoarea unui partid politic, (...) Invocând articolele 10 și 11 din Convenție, reclamantul se plânge că a primit, ca sancțiune disciplinară, o înghețare de gradul întâi pentru participarea la o demonstrație pașnică organizată de platforma din care face parte sindicatul la care este afiliat reclamantul. Stăpâna calificării juridice a faptelor cauzei (Radomilja și alții c. Croația [GC], nos 37685/10 și 22768//12, § 126, 20 martie 2018), Curtea va examina . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se baza cu alte sindicate și de a se ocupa de sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. Prezentul articol nu se referă la impunerea unor restricții legitime asupra exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației statului. mai puțin de 14 ani. Guvernul se luptă cu această teză. Cu privire la admisibilitate 15. Constatând că prezentul Õ nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție, Curtea declară că acest lucru este admisibil. Pe partea de jos a 16. În ceea ce privește principiile generale referitoare la dreptul la libertatea de întrunire pașnică, Curtea face trimitere la hotărârea Lashmankin și alte c. Rusia (Nosos 57818/09 și 14 altele, § 412, 7 februarie 2017). 17. Curtea constată că nimeni nu contestă ingerința dreptului la libertate de a participa la o manifestare pașnică a reclamantului. Nu se contestă nici de către părți faptul că ingerința avea o bază legală și că înghețarea gradului de gradul aplicat reclamantului era conformă cu art. 125/D-o din Legea nr. 657 privind funcționarii statului. 18. Guvernul susține că intervenția avea ca scop protecția securității naționale, menținerea securității publice și apărarea ordinii publice. Reclamantul nu se pronunță în această privință. Deși are îndoieli cu privire la legitimitatea scopurilor urmărite de măsurile luate în privința reclamantului, Curtea va porni de la premisa că ingerința viza obiectivul legitim de protecție a ordinii (Küçükbalaban și Kutlu c. Turcia, nr. 29764/09, § 29, 24 martie 2015, mutatis mutandis, Sezer c. Turcia, nr. 368007/07, § 45, 24 martie 2015, Doćan Altun c. Turcia, nr. 7152/08, § 38, 26 mai 2015 și Dedecan și Okc. Turcia, nr. 22685/09, § 33, 22 septembrie 2015). 19. Întrebarea este dacă măsura în cauză a fost necesară în sensul alineatului (2) din art. 10. 20. Curtea reamintește că o . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21. În acest sens, pe lângă domnii Küçükbalaban și Kutlu, reclamantul are dreptul de a impune o sancțiune disciplinară din cauza participării sale la un protest pașnic, organizat, printre altele, de sindicatul său, la 15 februarie 2005. Pe de altă parte, nimeni nu reproșează reclamantului că a participat în mod activ la manifestarea în litigiu. Dimpotrivă, participarea sa a fost pur pasivă, fără a exprima opinii politice care ar putea pune sub semnul întrebării calitatea sa profesională în exercitarea funcției publice de stat. De altfel, guvernul nu demonstrează prin ce comportament atribuibil reclamantului că acesta ar fi acționat în favoarea unui anumit partid politic în cadrul evenimentului respectiv. Prin urmare, Curtea este de părere că participarea reclamantului la această manifestare pașnică trebuie să fie luată în considerare în cadrul exercitării libertății sale de a manifesta. Comisia consideră că, în cadrul acestei manifestări, reclamantul și-a folosit libertatea de întrunire pașnică (ibidem, § 35). 22. Prin urmare, după examinarea circumstanțelor prezentei cauze, Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită (printre altele, Küçükbalaban și Kutlu, citată anterior, punctul 39, a se vedea, mutatis mutandis, pentru un avertisment, Kaya și Seyhan c. Turcia, nr. 309446/04, § 31, 15 septembrie 2009 și Sișman și alții c. Turcia, nr. 1305/05, § 35, 27 septembrie 2011, pentru o amendă penală și interdicție temporară de a-și exercita ocupația în funcția publică Karaçay c. Turcia, nr. 6615/03, § 38, 27 martie 2007, Urcan și alții c. Turcia, nr. 23018/04 § 35, 17 iulie 2008 și Saime Özcan c. Turcia, nr. 22943/04, § 23 15 septembrie 2009). 23. Prin urmare, Curtea consideră că un echilibru corect nu a fost menținut între, pe de o parte, interesul general care comandă apărarea ordinii publice și, pe de altă parte, libertatea reclamantului de a manifesta. Sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului nu poate fi considerată în mod rezonabil ca fiind un răspuns la o nevoie socială impetuoasă 24. După aceea, a avut loc o încălcare a articolului 11 din Convenție. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 25. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă mai mult decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. □ Tăcut 26. Partea reclamantă solicită 2 766,40 de lire turce pentru prejudiciul material corespunzător valorii reținerii pe salariu a reclamantului pe o perioadă de zece luni, însoțită de dobânzi. În ceea ce privește prejudiciul moral, aceasta solicită 3 000 EUR. 27. Guvernul contestă aceste pretenții. 28. Curtea constată că Tribunalul Administrativ a încălcat decizia disciplinară cu condiția ca aceasta să se refere la reținerea din salariul reclamantului (punctul 8 de mai sus). Prin urmare, Comisia nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins de reclamant și respinge această cerere. Pe de altă parte, Comisia consideră că ar trebui să i se acorde 2 000 EUR pentru prejudiciul moral. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 29. De asemenea, reclamanta solicită 2 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a celor angajate în fața Curții. Aceasta nu furnizează documente justificative. 30. Guvernul contestă această sumă. 31. În lipsa unor documente justificative, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată (Ö Turcia, nr. 19631/12, § 35, 17 octombrie 2017). Prin aceste motive, Curtea, în L. UNANIMITATE, declară cererea admisibilă; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 11 din Convenție; A declarat (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma de 2 000 EUR (două mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, pentru a fi convertită în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data regulamentului; (b) de la expirarea termenului menționat și până la plata sumei respective, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Încheiat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 9 iunie 2020, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din regulament. Hasan Bakurci Egidijus Kūris Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE SÜZEN c. TURQUIE

(Requête n

o

58418/10)

ARRÊT

STRASBOURG

9 juin 2020

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Süzen c. Turquie,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de

:

Egidijus Kūris,

président,

Arnfinn Bårdsen,

Darian Pavli,

juges,

et de Hasan Bakırcı,

greffier adjoint

de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 mai 2020,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

58418/10) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M.

Mehmet Emin Süzen («

le requérant

»), a saisi la Cour le 12 juillet 2010 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant a été représenté par M

e

S.C. Erkat, avocate à Ankara. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent.

3.

Le 7 juillet 2014, la requête a été communiquée au Gouvernement.

EN FAIT

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1963 et réside à Șanlıurfa.

5.

Le requérant, fonctionnaire de l’État, travaille à la direction départementale de la finance publique à Șanlıurfa. Il est membre d’un syndicat établi dans le domaine de l’administration publique (Büro

‑

Sen, Syndicat des employés de bureau).

6.

Le 15 février 2005, le requérant assista à une manifestation, ayant pour thème «

La paix mondiale contre la guerre mondiale

», organisée par la Plateforme de la démocratie de Șanlıurfa («

la Plateforme

»), groupement civil rassemblant divers syndicats, associations et partis politiques, y compris le syndicat auquel le requérant est affilié.

7.

Par une décision du 26 mai 2005, le conseil de discipline de la préfecture de Șanlıurfa infligea au requérant, à titre de sanction disciplinaire, le gel de l’avancement de grade pour une durée de un an, en application de l’article 125/D-o de la loi n

o

657 du 14 juillet 1965 relative aux fonctionnaires de l’État, au motif qu’il avait participé à une manifestation organisée à l’occasion de l’arrestation du chef de PKK (Parti des travailleurs du Kurdistan, une organisation illégale armée). Une retenue sur salaire fut également décidée à l’encontre du requérant.

8.

À une date non indiquée, le requérant introduisit devant le tribunal administratif de Gaziantep («

le tribunal administratif

» ci-dessous), une action en annulation des sanctions disciplinaires.

9.

Le 19 septembre 2006, le tribunal administratif, après avoir constaté que le requérant avait participé à une manifestation au cours de laquelle l’arrestation du chef d’une organisation illégale était commémorée, que les manifestants étaient militants d’un parti politique et que la déclaration de presse au nom de la

Plateforme

était prononcée par le représentant d’un parti politique, conclut qu’il s’agissait en fait d’une manifestation organisée par un parti politique. Considérant que le requérant avait commis l’acte décrit à l’article 125/D

‑

o de la loi n

o

657, à savoir «

agir en faveur ou en défaveur d’un parti politique

», le tribunal administratif rejeta le recours. Le tribunal administratif cassa le jugement pour autant qu’il concerne la retenue sur salaire du requérant. Il condamna l’Administration à lui rembourser cette retenue, majorée des intérêts légaux.

10.

Le 9 juin 2009, le Conseil d’État confirma le jugement attaqué.

11.

Par un arrêt du 29 décembre 2009, notifié au requérant le 15

février 2010, le Conseil d’État rejeta le recours en rectification de l’arrêt.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

12.

L’article 125 de la loi n

o

657 du 14 juillet 1965 relative aux fonctionnaires de l’État dispose

:

«

Les sanctions disciplinaires susceptibles d’être infligées aux fonctionnaires de l’État ainsi que les actes et situations [répréhensibles] sont [définis] comme suit

:

(...)

D - Gel de l’avancement de grade

: le gel de l’avancement de grade du fonctionnaire d’un à trois ans en fonction de la gravité de son acte.

Les actes et situations sanctionnés par le gel de l’avancement de grade sont les suivants

: (...)

o)

Agir en faveur ou en défaveur d’un parti politique,

(...)

»

EN DROIT

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 11 DE LA CONVENTION

13.

Invoquant les articles 10 et 11 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir reçu, à titre de sanction disciplinaire, un gel de l’avancement de grade, pour avoir participé à une manifestation pacifique organisée par la Plateforme dont fait partie le syndicat auquel le requérant est affilié. Maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause (

Radomilja et autres c. Croatie

[GC], n

os

37685/10 et 22768/12, § 126, 20 mars 2018), la Cour examinera le grief sous l’angle de l’article 11, ainsi libellé

:

«

1.

Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique et à la liberté d’association, y compris le droit de fonder avec d’autres des syndicats et de s’affilier à des syndicats pour la défense de ses intérêts.

2.

L’exercice de ces droits ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. Le présent article n’interdit pas que des restrictions légitimes soient imposées à l’exercice de ces droits par les membres des forces armées, de la police ou de l’administration de l’État.

»

14.

Le Gouvernement combat cette thèse.

Sur la recevabilité

15.

Constatant que le présent grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour le déclare recevable.

Sur le fond

16.

Pour les principes généraux relatifs au droit à la liberté de réunion pacifique, la Cour renvoie à l’arrêt

Lashmankin et autres c.

Russie

(n

os

57818/09 et 14 autres, § 412, 7 février 2017).

17.

La Cour constate que nul ne conteste l’ingérence au droit à la liberté de participer à une manifestation pacifique du requérant. Il n’est pas contesté non plus par les parties que l’ingérence avait une base légale et que le gel de l’avancement de grade infligé au requérant était conforme à l’article

125/D-o de la loi n 657 relative aux fonctionnaires de l’État.

18.

Le Gouvernement soutient que l’ingérence avait pour but la protection de la sécurité nationale, le maintien de la sûreté publique et la défense de l’ordre. Le requérant ne se prononce pas sur ce point. Tout en ayant des doutes au sujet de la légitimité des buts poursuivis par les mesures prises à l’égard du requérant, la Cour partira de l’hypothèse que l’ingérence visait le but légitime de protection de la «

défense de l’ordre

»

(

Küçükbalaban et Kutlu c. Turquie

, n

o

29764/09, § 29, 24 mars 2015,

mutatis mutandis

İsmail Sezer c. Turquie

, n

o

36807/07, § 45, 24 mars 2015,

Doğan Altun c. Turquie

, n

o

7152/08, § 38, 26 mai 2015, et

Dedecan et Ok c.

Turquie

, n

o

22685/09, § 33, 22 septembre 2015).

19.

Reste à savoir si la mesure litigieuse était «

nécessaire

» au sens du paragraphe

2 de l’article 10.

20.

La Cour rappelle qu’un grief similaire à la présente requête a fait l’objet d’un examen dans le cadre de l’affaire

Küçükbalaban et Kutlu

, (précité, §§ 22-39), dans laquelle elle a conclu à la violation de l’article

11 de la Convention au motif que la sanction disciplinaire qui correspondait au gel de l’avancement pour avoir participé à une manifestation pacifique ne pouvait passer pour «

nécessaire dans une société démocratique

» (

ibidem

, §§

32-39).

21.

En l’occurrence, à l’instar de MM Küçükbalaban et Kutlu, le requérant s’est vu infliger une sanction disciplinaire en raison de sa seule participation à une manifestation pacifique, organisée entre autre par son syndicat, le 15 février 2005. Par ailleurs, nul ne reproche au requérant d’avoir participé à la manifestation litigieuse d’une manière active. Au contraire, sa participation était purement passive, sans exprimer d’opinions politiques susceptibles de remettre en cause sa qualité professionnelle dans l’exercice de la fonction publique d’État. Du reste, le Gouvernement ne démontre pas par quels comportements attribuables au requérant que celui

‑

ci aurait agi en faveur d’un parti politique donné lors de ladite manifestation. La Cour est donc d’avis que la participation du requérant à cette manifestation pacifique doit être considérée dans le cadre de l’exercice de sa liberté de manifester. Elle estime qu’en se joignant à cette manifestation, le requérant a usé de sa liberté de réunion pacifique (

ibidem

, §

35).

22.

Aussi, après examen des circonstances de la présente affaire, la Cour ne voit aucune raison de parvenir à une conclusion différente

(entre autres,

Küçükbalaban et Kutlu

, précité, § 39,

voir,

mutatis mutandis,

pour un avertissement,

Kaya et Seyhan c. Turquie

, n

o

30946/04, § 31, 15

septembre 2009, et

Șișman et autres c. Turquie

, n

o

1305/05, § 35, 27 septembre 2011, pour une amende pénale et interdiction temporaire d’exercer son métier dans la fonction publique

Karaçay c. Turquie

, n

o

6615/03, § 38, 27

mars 2007,

Urcan et autres c. Turquie

, n

os

23018/04 § 35, 17 juillet 2008, et

Saime Özcan c. Turquie

, n

o

22943/04, § 23 15 septembre 2009).

23.

Partant, la Cour estime qu’un juste équilibre n’a pas été ménagé entre, d’une part, l’intérêt général commandant la défense de l’ordre public, et, d’autre part, la liberté du requérant de manifester. La sanction disciplinaire infligée au requérant ne peut raisonnablement être considérée comme répondant à un «

besoin social impérieux

».

24.

Il s’ensuit qu’il y a eu violation de l’article 11 de la Convention.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE

41 DE LA CONVENTION

25.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

Dommage

26.

La partie requérante réclame 2

766,40 livres turques au titre du préjudice matériel correspondant au montant de la retenue sur salaire du requérant effectuée pendant une durée de dix mois, assorti des intérêts. Pour ce qui est du dommage moral, elle réclame 3

000 euros (EUR).

27.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

28.

La Cour observe que le tribunal administratif a cassé la décision disciplinaire pour autant qu’elle concerne la retenue sur salaire du requérant (paragraphe

8 ci-dessus). Partant, elle n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué par le requérant, et rejette cette demande. En revanche, elle considère qu’il y a lieu de lui octroyer 2

000 EUR au titre du préjudice moral.

Frais et dépens

29.

La partie requérante demande également 2

000 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et ceux engagés devant la Cour. Elle ne fournit aucun document à titre de justificatif.

30.

Le Gouvernement conteste ce montant.

31.

Faute de justificatifs, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens (

Öğrü c. Turquie

, n

o

19631/12, § 35, 17 octobre 2017).

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

Déclare

la requête recevable

;

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 11 de la Convention

;

Dit

a)

que l’État défendeur doit verser au requérant, dans un délai de trois mois, la somme de 2

000 EUR (deux mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur, au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus

.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 9 juin 2020, en application de l’article

77

§§

2 et

3 du règlement.

Hasan Bakırcı

Egidijus Kūris

Greffier adjoint

Président