AFFAIRE KERÇİN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

07.07.2020

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 11 - Liberté de réunion et d'association (Article 11-1 - Liberté de réunion pacifique)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE KERÇİN c. TURQUIE (CtEDO, 2020)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL TURCIA (Cercetarea nr. 55038/11) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 iulie 2020 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Kerçin c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Valeriu Gritco, președinte, Arnfinn Bårdsen, Peeter Roosma, judecători, și din grefier adjunct Hasan Bak După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 16 iunie 2020, hotărârea a fost adoptată la această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 55038/11) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Abdullah Kerçin (attenționarul) a sesizat Curtea la 20 iunie 2011 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 28 septembrie 2017, Tribunalul a informat guvernul cu privire la acest fapt, iar cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplus, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții. La 6 decembrie 2009, reclamantul a fost arestat în afara unui protest ținut la Batman și ținut în custodie. La 10 decembrie 2009, a fost reținut în arest provizoriu de către o organizație ilegală. Printr-un act de punere sub acuzare din 29 decembrie 2009, procurorul Republicii Diyarbak În conformitate cu art. 314 alineatele (2) din Codul penal (precum și cu art. 314 alineatele (3) și (6) din Codul penal) și cu art. 314 alineatele (3) și (6) din Codul penal, reclamantul a fost recunoscut vinovat de infracțiune și l-a condamnat la șase ani și trei luni de închisoare. În această privință, Comisia a reproșat reclamantului că a participat la demonstrația din 6 decembrie 2009, care ar fi fost organizată la cererea PKK (Partea Muncitorilor din Kurdistan, organizație ilegală armată), pentru a protesta împotriva condițiilor de detenție ale liderului acestei organizații și pentru a fi făcut parte dintr-un grup de protestatari care își acopereau fețele, scandau sloganuri în favoarea PKK, purtau fotografii ale liderului PKK și aruncau pietre în jurul lor, precum și în direcția polițiștilor. La 17 ianuarie 2011, Curtea de Casație, sesizată cu un recurs în Casație formulată de reclamant, a conchis hotărârea Tribunalului de Primă Instanță. La 8 octombrie 2012, Curtea de Casație, sesizată cu o cerere formulată de reclamant pentru a beneficia de Legea nr. 6352 care a intrat în vigoare la 5 octombrie 2012, iulie 2012, a decis să reducă la jumătate pedeapsa pentru închisoarea în închisoare cu trei ani, o lună și 15 zile. iunie 2005), intitulat "Constituția unei organizații în vederea comiterii de infracțiuni," se citește după cum urmează, după modificarea adusă de Legea nr. 6352, intrată în vigoare la 5 iulie 2012 (...) Oricine comite o infracțiune în numele unei organizații criminale, fără a fi membru al acesteia, este condamnat, de asemenea, de către șeful unei organizații ilegale. Pedeapsa aplicată pentru apartenența la o organizație criminală poate fi redusă până la jumătatea acesteia. (...) 11. La art. 314 din CP, intitulată "organizație armată" este astfel formulată. Oricine constituie sau conduce o organizație care urmărește să comită infracțiunile prevăzute în a patra și a cincea secțiune a prezentului capitol se pedepsește cu o pedeapsă cuprinsă între 10 și 15 ani de închisoare. Orice membru al unei organizații, astfel cum este definită la primul paragraf, are o pedeapsă cuprinsă între 5 și 10 ani de închisoare. Celelalte dispoziții referitoare la dreptul de constituire a unei organizații care are drept obiectiv comiterea de infracțiuni sunt aplicabile și în cazul încălcării dreptului comunitar. Invocând art. 11 din Convenție, reclamantul susține că condamnarea penală care i-a fost aplicată pentru participarea sa la un eveniment a încălcat dreptul său la libertatea de întrunire pașnică. Cu privire la admisibilitatea 13. În acest sens, guvernul ridică o excepție de la obligația de a nu epuiza căile de atac interne și subliniază că decizia adoptată de instanță la sfârșitul revizuirii dosarului reclamantului, având în vedere modificările legislative aduse de Legea nr. 6352, a fost pronunțată la 8 octombrie 2012, adică după intrarea în vigoare la 23 octombrie 2012. Septembrie 2012, acțiunea individuală în fața Curții Constituționale, dar nu a sesizat această instanță înaltă cu privire la o astfel de acțiune. 14. Reclamantul contestă excepția guvernului. Acesta susține că decizia de reexaminare pronunțată de instanța de judecată nu se referea la o revizuire a fondului procedurii penale, ci numai la pedeapsa pe care a comis-o la sfârșitul acestei proceduri și că, prin urmare, Curtea Constituțională nu ar fi examinat obiecțiunile sale referitoare la procedura penală principală într-o acțiune individuală pe care ar fi introdus-o după decizia respectivă. 15. Curtea arată că procedura de reexaminare efectuată în speță nu constă într-o revizuire a fondului procedurii penale, ci doar într-o reexaminare a pedepsei pronunțate la încheierea acestei proceduri (a se vedea mutatis mutandis Öner și Türk Turcia, nr 51962/12, § 17, 31 martie 2015). Într-adevăr, în cadrul acestei proceduri de revizuire, instanța de judecată nu a revăzut în fond elementele constitutive ale dreptului de proprietate reproșată reclamantului, ci doar a luat în considerare modificarea legislativă adusă de legea nr. 6352, se impunea reducerea la jumătate a pedepsei aplicate reclamantului pentru șeful comisiei de arbitraj în numele unei organizații ilegale, fără a fi membru al acesteia (punctul 9 de mai sus). Astfel, în speță, condamnarea penală a reclamantului a devenit definitivă ca urmare a hotărârii pronunțate de Curtea de Casație la 17 ianuarie 2011 sau înainte de intrarea în vigoare, la 23 ianuarie 2011, septembrie 2012, recursul individual la Curtea Constituțională (Uzun c. Turcia (dec.), nr 10755/13, § 27, 30 aprilie 2013), 65808/10, § 37, 16 iulie 2019). 16. Constatând, pe de altă parte, că nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 § (a) din Convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz, Curtea o declară admisibilă. Pe fond Argumentele părților 17. Reclamantul susține că condamnarea sa penală constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de întrunire pașnică. În plus, se face trimitere la hotărârea Iș 2 și 3 din CP, care, în opinia sa, au îndeplinit cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate și au urmărit obiectivele legitime ale protecției securității naționale, ale protejării securității publice, ale apărării ordinii publice și ale prevenirii criminalității. Comitetul consideră, de asemenea, că, având în vedere participarea reclamantului la un eveniment care ar fi fost organizat la cererea PKK și la sloganuri, în opinia sa, cerând violență și ură, scandate de protestatari în cadrul acestui eveniment, ingerința în litigiu era necesară într-o societate democratică și proporțională cu obiectivele legitime urmărite. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că condamnarea penală a reclamantului la o pedeapsă cu închisoarea de șase ani și trei luni (punctul 7 de mai sus), modificată ulterior la trei. ani, o lună și 15 zile de închisoare (punctul 9 de mai sus), pentru participarea sa la un eveniment constituie o interferență în dreptul de a lua o decizie cu privire la libertatea de întrunire pașnică. 20. O astfel de ingerință încalcă art. 11, cu excepția cazului în care aceaceasta este prevăzută de legea 21. Curtea constată că condamnarea penală a reclamantului asupra șefului comisiei de arbitraj în numele unei organizații ilegale fără a fi membru al acesteia a fost prevăzută de lege, în special de articolele 220 alineatul (6) și 314 alineatul (2) și 3 din CP (punctele 10 și 11 de mai sus). În această privință, Comisia reamintește că a avut deja ocazia să constate într-o cauză similară care privea o condamnare a reclamanților în aplicarea dispozițiilor penale menționate anterior că art. 220 § 6 din CP nu era previzibil pe motiv că, din cauza domeniului de aplicare al expresiilor menționate anterior, el nu a asigurat reclamanților o garanție fiabilă împotriva urmăririlor arbitrare și că aplicarea sa practică nu a reușit să elimine această deficiență (Iș mai sus, §§ 56-70). În acest caz, ea nu vede nici un motiv pentru a se abate de la această abordare. 23. Prin urmare, Curtea consideră că ingerința în cauză nu era prevăzută de legea mai sus, în sensul alineatului (2) din art. 11 din Convenție. Având în vedere această concluzie, Comisia consideră că nu este necesar să se verifice dacă celelalte condiții impuse de acest alineat, și anume existența unui scop legitim și necesitatea unei ingerințe într-o societate democratică au fost respectate în speță. 41 DIN CONVENȚIA 25. Reclamantul solicită 30 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care îl consideră a fi suferit și solicită, de asemenea, 2 000 EUR pentru cheltuielile de avocatură și 25 EUR pentru diverse cheltuieli legate de urmărirea cererii în fața Curții. În acest sens, acesta prezintă o convenție din proprie inițiativă între avocatul său și avocatul său, precum și o foaie de calcul care conține detalii privind orele și sumele aferente fiecărei sarcini pe care avocatul său le-ar fi îndeplinit, precum și costurile de copiere, de poștă și de furnizare aferente fiecărei sarcini. 26. Guvernul susține că nu există nicio legătură de cauzalitate între cererea depusă pentru prejudiciul moral și presupusa încălcare și că această cerere este neîntemeiată și excesivă și nu corespunde sumelor alocate în jurisprudența Curții. În cele din urmă, acesta arată că reclamantul nu a prezentat nicio justificare de plată în sprijinul cheltuielilor de avocatură și al altor cheltuieli pe care le consideră netaiate și excesiv de ridicate. 27. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 5 000 EUR pentru prejudiciul moral. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, ținând seama de documentele de care dispune și de jurisprudență, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR în această privință și a fost acordată reclamantului. 11 din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, pentru a fi convertite în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data decontării) 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune morale 500 EUR (mii cinci sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit pe această sumă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 7 iulie 2020, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Hasan Bak