AFFAIRE ERLICH ET KASTRO c. ROUMANIE

Reclamanții s-au născut în 1965 și sunt reținuți la Giurgiu. Sunt reprezentați de dl Caraman, avocat. Guvernul a fost reprezentat de agentul său, dna Brumar, reprezentantul permanent al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La momentul faptei, reclamanții au executat o pedeapsă cu închisoarea în închisoarea Rahova. La date nespecificate, reclamanții s-au plâns separat în fața judecătorului însărcinat cu controlul privării de libertate (judecătorul de supraveghere a privatii de libertate) în această instituție de a nu primi mese cuser în conformitate cu normele religiei lor. Plângerile lor au fost aduse în discuție. Prin hotărârea din 10 iulie 2015, instanța menționată anterior le-a respins pe motiv că reclamanții primiseră anumite produse de la familiile lor respective. Judecătorul a precizat, de asemenea, că reclamanții puteau solicita conducerii închisorii Rahova să i se ofere posibilitatea de a cumpăra produse certificate casher prin intermediul magazinului închisorii și că nu au făcut o astfel de cerere. Judecătorul a reamintit că legislația în vigoare nu permitea deținuților să primească alimente care urmau să fie apoi încălzite, fierte sau fierte (cu excepția cafelei, ceaiului și laptelui).

Reclamanții au contestat decizia judecătorului însărcinat cu controlul privării de libertate. Prin hotărârea din 1 octombrie 2015, Tribunalul de Primă Instanță din București a acceptat contestațiile lor. El a remarcat că închisoarea Rahova nu dispunea de facilitățile necesare pentru pregătirea meselor cușer și că achiziționarea de către închisoare a unor astfel de mese de către un furnizor extern presupunea alocarea unui buget specific și punerea în aplicare a unei proceduri de achiziții publice. El a precizat că aceste amenajări ar dura ceva timp, ceea ce ar priva reclamanții de dreptul la mese conforme cu cerințele religiei lor în acest interval de timp. În consecință, instanța a ordonat închisorii Rahova să permită părților solicitante să primească zilnic (prin suportarea costurilor) mese de tip cușer, în cantități necesare pentru satisfacerea nevoilor lor personale (inclusiv mese [necesionate] să fie încălzite, fierte sau fierte sau să fie supuse altor tratamente termice în vederea consumului), să asigure distribuirea meselor în aceleași condiții ca și cele [ofertate] altor persoane deținute, precum și să asigure facilitățile de conservare a meselor în zilele în care [acestea] nu pot fi livrate. mai puțin frecvente (mai puțin de 1 din 10 pacienți) Instanța a considerat că dispozițiile normative care nu permiteau deținuților să primească alimente care nu trebuiau încălzite sau fierte nu puteau fi aplicate în speță, deoarece acestea erau de o valoare juridică inferioară legii organice privind executarea pedepselor, constituției și convenției, care garantau dreptul la libertatea religioasă. În plus, acesta a considerat că închisoarea Rahova nu dispunea de facilități care să permită întreprinderilor să își exercite dreptul în cauză.

În ceea ce privește costul meselor, Tribunalul a considerat că reclamanții puteau solicita rambursarea acestora în limitele prevăzute de standardele alimentare (norma hrană) aplicabile deținuților. Cu toate acestea, acesta a precizat că competența în acest sens revine instanțelor civile de drept comun, cărora le-a solicitat să se pronunțe în această privință. Din dosar nu reiese că reclamanții au sesizat instanțele civile cu privire la o astfel de acțiune. Părțile nu au indicat dacă alimentele certificate cușer erau vândute la magazinul închisorii Rahova. CADRUL JURIDIC INTERNE CONTINUĂ Constituția

În dispozițiile sale relevante în acest caz, Constituția României este astfel formulată Libertatea de gândire și de personificare, precum și libertatea credinței religioase nu pot fi limitate în nici un fel. Nimeni nu poate fi obligat să adopte o opinie sau să adere la o credință religioasă împotriva convingerilor sale. Libertatea de conștiință este garantată; ea trebuie să se manifeste într-un spirit de toleranță și de respect reciproc. □ Legea libertății religioase

Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor conține, în anexă, o listă a cultelor recunoscute în România, incluzând desemnarea cultelor și asociațiilor religioase admise legal. Federația Comunităților Evreiești din România figurează în această anexă sub numărul

Legea privind executarea pedepselor 11. Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate decise de autoritățile judiciare în cursul procesului penal ( Administrarea fiecărei instituții de corecție asigură condiții adecvate pentru pregătirea, distribuirea și serviciul de mese în conformitate cu standardele de igienă alimentară, în funcție de vârstă, starea de sănătate, natura muncii efectuate, respectând convingerile religioase ale persoanei condamnate printr-o declarație pe propria răspundere. (...) 3. Standardele alimentare minime obligatorii (standardul minim obligatoriu al hranei) sunt stabilite, după consultarea specialiștilor în nutriție, prin arestarea ministrului justiției. □ art. 56 mai mare decât drepturile persoanelor condamnate mai întâi. Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi restricționată decât în limitele și condițiile prevăzute de Constituție și de lege. Persoanele condamnate pot contesta măsurile referitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta lege luate de administrația instituției Ö în fața judecătorului însărcinat cu controlul privării de libertate în termen de 10 zile de la data la care au luat cunoștință de măsura decisă. (...) mai întâi art. 58: libertatea de conștiință și de conștiință și libertatea de a avea o credință religioasă. Libertatea de conștiință și de conștiință, precum și libertatea credinței religioase a celor condamnați nu pot fi limitate. Persoanele condamnate au dreptul la libertatea credinței religioase, fără a aduce atingere libertății de credință religioasă a altor persoane condamnate. Persoanele condamnate pot participa, pe baza liberului consimțământ, la serviciile sau întrunirile religioase organizate în închisori, pot primi vizite din partea reprezentanților [lor] cultului lor și pot procura și deține publicații religioase, precum și obiecte de închinare. mai mult decât atât. □ Aresturile Ministerului Justiției și al Guvernului 12. La 17 decembrie 2016, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1). Acesta se citea după cum urmează în dispozițiile sale relevante în speță: art. 6: (...). Persoanele aflate în custodia instituțiilor de corecție naționale pot solicita mese [în conformitate cu] preceptele cultelor sau ale asociațiilor religioase recunoscute prin lege (...). Alimentele care respectă principiile cultelor sau asociațiilor religioase recunoscute de lege pot fi primite [în conformitate cu condițiile] regimului de reglementare privind primirea coletelor. □ 13 . În conformitate cu art. 113 alineatul (2) litera (a) din Legea nr. 254/2013, în cazul de față se aplică dispozițiile relevante din Legea nr. 157/2016 privind aprobarea regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 254/2013. În timpul executării pedepsei, administrația unității Ö oferă deținuților, de trei ori pe zi, o alimentație variată, care corespunde normelor calitative și cantitative de igienă alimentară, ținând cont de vârstă, de starea de sănătate și de natura muncii efectuate, respectând convingerile religioase declarate de deținut în momentul întemnițării sau, dacă este cazul, în momentul aderării, consimțită și dovedită în mod liber, altor religii recunoscute de statul Õ ï , în timpul executării pedepsei. (...) 4. În cazul în care este necesar, autoritatea competentă din statul membru în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află masa, în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află masa, în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află masa, în care se află locul în care se află masa, în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află locul în care se află masa, în care se află în care se află în care se află, în care se află, în care se află, în care se află locul Prepararea meselor se face sub controlul și supravegherea personalului specializat din instituții. □ art. 148 mai mare greutate, numărul de colete și categoriile de mărfuri care pot fi primite, achiziționate, păstrate și utilizate de către persoanele care ispășește pedepse private de libertate Deținuții au dreptul de a primi, de a cumpăra, de a păstra și de a utiliza în timpul deținerii bunurilor de natura celor prevăzute în anexa nr. 1. (...) 4. Deținuții au dreptul să primească în fiecare lună un pachet cu produse alimentare cu o greutate maximă de 10 kg, la care se poate adăuga o cantitate de fructe și legume de maximum 6 kg. Pachetul prevăzut la alineatul (4), precum și articolele și obiectele prevăzute în anexa 1 pot fi primite în timpul vizitelor. Recepția, utilizarea și conservarea mărfurilor, inclusiv a produselor alimentare, trebuie să se facă în conformitate cu normele de igienă și măsurile de siguranță impuse de administrarea unității. (...) 8. Deținuților li se interzice: (a) să primească produse alimentare care, în vederea consumului lor, necesită încălzire, fierte sau fierte sau [să fie supuse unui alt tratament termic; (b) să cumpere produse alimentare care sunt perisabile rapid sau care, în vederea consumului lor, necesită să fie încălzite, fierte sau fierte sau să fie supuse unui alt tratament termic, cu excepția cafelei, ceaiului, laptelui și supelor instant; (c) să primească și să cumpere lămâi și derivate din acestea. (...) mai sunt 14 ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de instituire a Comunității Europene. Recomandarea Rec(2006)2 a Comitetului miniștrilor Consiliului Europei către statele membre privind normele penale europene (adoptată de Comitetul miniștrilor la 11 ianuarie 2006) prevede următoarele: în următoarele părți relevante ale acestuia, în acest caz, "regimul alimentar" 22.1 Deținuții trebuie să beneficieze de un regim alimentar care să țină seama de vârstă, de starea lor fizică, de starea lor fizică, de religia lor, de cultura lor și de natura muncii lor. 22.2 Dreptul intern trebuie să stabilească criteriile de calitate a regimului alimentar, precizând în special conținutul său energetic și proteic minim. 22.3 Alimentele trebuie preparate și servite în condiții igienice. 22.4 Trei mese trebuie servite zilnic la intervale rezonabile. (...) □ Libertatea de a gândi, de a conștientiza și de a vorbi în mod religios, mai ales dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie a deținuților trebuie respectat. 29.2 Regimul penitenciar trebuie să fie organizat, pe cât posibil, pentru a permite deținuților să-și practice religia și să-și urmeze filozofia, să participe la serviciile sau întrunirile desfășurate de reprezentanții autorizați ai așa-numitelor religii sau filozofii, să primească în privat vizite ale unor astfel de reprezentanți ai religiei sau filozofiei lor și să aibă în posesia lor cărți sau publicații cu caracter religios sau spiritual. 29.3 Deținuții nu pot fi obligați să practice o religie sau să urmeze o filozofie, să participe la servicii sau la întruniri religioase, să participe la practici religioase sau să accepte vizita unui reprezentant al unei religii sau al unei filozofii. mai mult de 15 persoane. Comentariu al Recomandării Rec(2006)2 conține următoarele detalii: "Regimul alimentar" de la punctul 22: "O funcție esențială a autorităților penitenciare este aceea de a se asigura că deținuții primesc o alimentație satisfăcătoare." Modificarea acestei secțiuni a regulilor ( Ar trebui să se asigure faptul că deținutul are trei mese pe zi, nu sunt interzise aranjamentele conform cărora acesta își asigură alimentația în mod individual, dar, dacă este cazul, ar trebui să se asigure că deținutul are trei mese pe zi. În unele state, autoritățile penitenciare permit deținuților să-și pregătească singuri mesele, deoarece le oferă o imagine de ansamblu a aspectelor pozitive ale vieții în comunitate. În acest caz, ele pun la dispoziția lor instalațiile adecvate, precum și o cantitate suficientă de hrană pentru a-și satisface necesitățile nutriționale. Regula 22.2 obligă acum în mod specific autoritățile naționale să introducă criteriile de calitate a regimului alimentar în legislația națională. Aceste criterii trebuie să țină seama de nevoile alimentare ale diferitelor categorii de deținuți. Odată definite astfel de standarde specifice, sistemele de inspecție internă și organismele naționale și internaționale de control vor dispune de o bază care să le permită să stabilească dacă nevoile alimentare ale deținuților sunt îndeplinite în conformitate cu legea. (...) □ Libertatea de a gândi, de a conștientiza și de a avea o religie de 29 de ani au considerat până acum locul religiei în închisoare ca neproblemă și s-au limitat la formularea de recomandări pozitive cu privire la cele mai bune mijloace de organizare a vieții religioase în închisoare. Cu toate acestea, creșterea în unele țări a numărului de deținuți cu convingeri religioase puternice necesită o abordare mai bine fundamentată în ceea ce privește principiile, precum și adoptarea unor cerințe pozitive. Regula 29.1 urmărește să asigure recunoașterea libertății religioase și a libertății de gândire și de conștiință, în conformitate cu art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Regula 29.2 adaugă obligația pozitivă a autorităților penitenciare de a facilita practica religioasă și respectarea convingerilor deținuților. Pot fi luate diverse măsuri în acest sens. Regula 22 prevede deja ca cerințele legate de convingerile religioase să fie luate în considerare în regimul alimentar al deținuților. Pe cât posibil, în fiecare închisoare trebuie furnizate locuri de închinare și de întrunire deținuților din diferite religii și confesiuni. Atunci când o închisoare conține un număr suficient de deținuți care aparțin aceleiași religii, un reprezentant al acestei religii trebuie să fie autorizat. În cazul în care numărul de deținuți justifică acest lucru și în cazul în care condițiile permit acest lucru, persoana desemnată trebuie să îndeplinească această funcție cu timp integral. Reprezentantul calificat trebuie să fie autorizat să desfășoare servicii regulate, să organizeze activități și să aibă interviuri private cu deținuții care aparțin religiei sale. Nici unui deținut nu trebuie să i se refuze accesul la reprezentantul autorizat al unei religii. Regula 29.3 urmărește să - i protejeze pe deținuți de orice presiune excesivă în materie religioasă. Aceste chestiuni sunt abordate în secțiunea generală pentru a sublinia faptul că practica religioasă nu trebuie concepută în principal ca un aspect al programului de detenție, ci ca o chestiune de interes general pentru toți deținuții. OBSERVAȚII PRELIMINARE CU PRIVIRE LA joncțiuneA interlocutorilor 16. Având în vedere similitudinea cererilor, Curtea consideră că este adecvat să se stabilească o legătură între acestea [art. 42 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Cu privire la obiectul cererilor

Curtea ia notă de faptul că, în formularele de cerere, reclamanții au ridicat plângeri cu privire la alocarea de mese cusher în închisoarea Rahova și că aceste obiecțiuni au fost comunicate guvernului. În măsura în care, în observațiile lor, reclamanții susțin că situația s-a menținut în închisorile din Maurgeni și Giurgiu, unde au fost apoi transferați, este necesar să se constate că persoanele interesate nu au indicat în mod concret ce măsuri au fost instituite în aceste instituții și că nu au demonstrat că au făcut, după transferul lor, cereri de alocare a meselor cușer și că au fost supuse unui refuz.

Curtea consideră că aceaceasta este o problemă nouă, fără elemente de probă, și că acestea nu constituie obiecțiuni asupra cărora părțile și-au făcut schimb de observații. Prin urmare, aceste obiecțiuni nu ar trebui să fie examinate în această etapă a procedurii (a se vedea, mutatis mutandis, Nuray Șen c. Turcia (nr. 2), nr. 25354/94, § 199 - 200, 30 martie 2004; Piryanik c. Ucraina, nr. 75788/01, § 19-20, 19 aprilie 2005; și M.C. și alte c. Italia, nr. 5376/11, § 54, 3 septembrie 2013). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 9 DIN CONVENȚIA

Reclamanții au invocat o încălcare a libertății lor religioase în virtutea nerespectării de către autoritățile penitenciare din Rahova a unor mese conforme cu principiile religiei lor. Acestea invocă articolele 3 și 14 din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenție. Curtea amintește că nu este ținută prin mijloace de drept avansate de un reclamant în temeiul Convenției și al Protocoalelor acesteia și că aceasta poate decide calificarea juridică care trebuie acordată faptelor de un … Croația [GC], nr. 37685/10 și 22768/12, § 126, 20 martie 2018).

În cazul de față, Comisia consideră că aceasta trebuie să fie examinată din perspectiva articolului 9 din convenție, care este astfel formulată: Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în privat, prin intermediul cultului, al educației, al practicilor și al activității ritualurilor. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității publice, protecției ordinii, sănătății sau moralității publice sau protecției drepturilor și libertăților altora. □ Cu privire la admisibilitatea

Nu a ridicat nici o excepție de la inculpat.

Curtea ia notă de faptul că aplicabilitatea articolului 9 din Convenție nu este contestată de guvern. Într-adevăr, ea a reținut deja că restricțiile sau cerințele alimentare pot face parte din practica unei religii (Vartic c. România (nr. 2) , nr. 14150/08, § 35, 17 decembrie 2013). Prețurile alimentare specifice ale religiei evreiești, în special în ceea ce privește alimentele care pot sau nu pot fi mâncate și modul de preparare a acestora, sunt explicate în detaliu în refrenul Cha maior Shalom Ve Tsedek c. Franța ([GC], nr. 27417/95, § 13 - 19, CEDO 2000 - VII).

Constatând, de asemenea, că cererile nu sunt în mod vădit nefondate sau inadmisibile pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea le declară admisibile. Pe fondul Argumentele părților a) Guvernul 24 . Guvernul indică faptul că reclamanții au beneficiat de mai mult decât majoritatea religiilor din România, atât în ceea ce privește convingerile lor, cât și în ceea ce privește starea de sănătate (primul reclamant suferă de diabet). Acesta prezintă următoarele: închisoarea Rahova a efectuat amenajarea unei bucătării destinate pregătirii meselor cușher, la care deținuții evrei sunt obligați să participe; condițiile de pregătire a meselor au fost aprobate de Fundația Chabad Lyubavitshi, care a furnizat, de asemenea, produse alimentare; președintele acestei fundații sa dus la închisoarea Rahova la 21 octombrie 2015 pentru a dedica bucătăria; ulterior, reprezentanții acestei fundații au vizitat reclamanții în închisoare de șase ori în timpul sărbătorilor religioase, cu ocazia cărora aceștia din urmă au primit obiecte de cult și produse alimentare specifice pentru aceste sărbători; pe de altă parte, în 2011, administrația națională a instituțiilor naționale a încheiat un protocol de colaborare cu Federația Comunităților Evreiești din România pentru a-i asista la reinserția lor în societate. Guvernul adaugă că persoanele fizice nu au beneficiat de acțiuni civile în vederea rambursării costului meselor pe care le-au obținut prin propriile mijloace.

În observațiile sale suplimentare, guvernul a transmis documente furnizate de închisoarea Rahova cu privire la prețurile produselor alimentare disponibile în magazinul închisorii. Prin urmare, autoritățile penitenciare au verificat în mod regulat prețurile practicate în acest punct de vânzare în 2014 și 2015 și le-au comparat cu prețurile medii din magazinele din vecinătate și le-au spus administratorilor magazinului închisorii să le reexamineze atunci când erau mai mari decât prețurile medii. (b) reclamanții

Reclamanții susțin că România nu a adoptat legislație pentru a recunoaște religia evreiască și pentru a stabili cerințele în materie de hrană. În acest sens, autoritățile consideră că o obligație de rezultat le revine autorităților.

Reclamanții se plâng că au trebuit să obțină o hotărâre pentru a li se recunoaște dreptul de a beneficia de mese conforme cu cerințele religiei lor și că această decizie nu a avut niciun efect asupra perioadei anterioare pronunțării sale. Ei consideră că diligențele autorităților nu au fost suficiente, deoarece exercitarea religiei lor ar fi o chestiune de zi cu zi și că nu ar fi limitată numai la sărbătorile religioase. Ei susțin că bugetul alocat de familiile și prietenii lor pentru achiziționarea de alimente pentru ei se ridică la aproximativ 1 000 EUR pe lună, că prețurile practicate de magazinul închisorii sunt exorbitante și că anumite produse nu sunt certificate drept cușer. Ei precizează că învățăturile religioase la care aderă implică, printre altele, punerea la dispoziție a unei bucătării separate și prezența rabinului pentru serviciul religios în timpul pregătirii hranei. În cele din urmă, ei consideră că statul ar trebui să asigure un buget suplimentar specific pentru aprovizionarea cu alimente a deținuților de confesiuni evreiești și susțin că un astfel de buget nu ar necesita un efort extraordinar din partea statului. Ei vor ca dovadă faptul că, după părerea lor, numărul de oameni de confesiuni evreiești deținuți în închisorile românești era de numai opt la momentul faptei. Evaluarea Curții (a) Principii generale

Curtea amintește că, astfel cum o protejează art. 9 din Convenție, libertatea de gândire, de conștiență și de religie reprezintă una dintre așezările unei societăți democratice în sensul acestui instrument. Această libertate se numără, în dimensiunea sa religioasă, printre elementele esențiale ale identității credincioșilor și ale concepției lor asupra vieții, dar este și un bun prețios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenți. Acest lucru se referă la pluralismul pe care l-am câștigat de-a lungul secolelor, care nu poate fi separat de o astfel de societate. Această libertate implică, printre altele, aceea de a da sau nu unei religii și aceea de a o practica sau de a nu o practica (S.A.S. Franța [GC], nr. 43835/11, § 124, CEDO 2014 (extracturi)).

Deși libertatea religioasă este mai întâi forul interior, ea implică, de asemenea, manifestarea religiei individuale și în particular sau în mod colectiv, în public și în cercul celor a căror credință o împărtășim. La art. 9 din Convenție enumeră diferitele forme pe care le poate lua manifestarea unei religii sau a unei convingeri, și anume cultul, lacul, practicile și lacuna ritualurilor (Cha Turcia [GC], nr. 44774/98, § 105, CEDO 2005 - XI).

Într-o societate democratică, unde mai multe religii coexistă în cadrul aceleiași populații, libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile de a concilia interesele diferitelor grupuri și de a asigura respectarea convingerilor fiecăruia (Kokinakis c. Grecia, 25 mai 1993, § 33 in fin , seria A nr. 260-A). Acest lucru decurge atât din alineatul (2) al articolului 9 cât și din obligațiile pozitive care revin statului în temeiul articolului 1 din convenție de a recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în aceasta (Leyla Șahin, citată anterior, § 106).

De asemenea, trebuie reamintit rolul fundamental subsidiar al mecanismului convenției. Autoritățile naționale au o legitimitate democratică directă și, așa cum a afirmat Curtea în repetate rânduri, sunt, în principiu, mai bine plasate decât instanța internațională pentru a se pronunța asupra nevoilor și contextelor locale. Atunci când sunt în joc chestiuni de politică generală, asupra cărora pot exista în mod rezonabil divergențe profunde într-un stat democratic, trebuie să se acorde o importanță deosebită rolului decizionalului național. În ceea ce privește art. 9 din convenție, ar trebui, în principiu, să se recunoască statului o mare marjă de apreciere pentru a decide dacă și în ce măsură o restricție privind dreptul de a-și manifesta religia sau convingerile este necesară (S.A.S. Franța, citată anterior, punctul 129. Cu toate acestea, pentru a determina amploarea marjei de apreciere într-o cauză dată, Curtea trebuie să ia în considerare și sfera specifică a speței (a se vedea, în special, Masusakis și alții c. Grecia, 26 septembrie 1996, § 44, Rec., 1996 - IV, și Leyla Șahin, citată anterior, § 110).

În cele din urmă, în timp ce granița dintre obligațiile pozitive și obligațiile negative ale statului față de Convenție nu este pregătită pentru o definiție precisă, principiile aplicabile nu sunt mai puțin comparabile. În special, în ambele cazuri, trebuie luat în considerare echilibrul corect de între interesul general și interesele de la om la om, statul având în orice fel o marjă de apreciere (Eweida și alte c. Regatul Unit, nr. 48420/10 și alte 3 § 84 in fine, CEDO 2013 (extracturi)). (b) Aplicarea acestor principii în cazul

Curtea consideră că este necesar să se examineze obiecțiunile reclamanților în lumina obligațiilor pozitive care decurg din art. 9 din convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Vartic (n° 2), citată anterior, § 44).

În această privință, Curtea observă că statul român a consacrat în mod expres dreptul la libertate religioasă atât la nivelul constituției, cât și la nivel legislativ și că religia iudaică figurează printre cultele recunoscute oficial (punctele 9 și 10 de mai sus). În acest sens, nu este necesar să se acorde o atenție deosebită faptului că, în cazul în care un stat membru nu a adoptat o legislație care să recunoască religia evreiască (punctul 26 de mai sus), acesta trebuie să fie respins. În măsura în care argumentul celor interesați constă în a spune că statul pârât nu a adoptat o reglementare specifică cu privire la condițiile în care deținuților de confesiuni evrei li se pot atribui mese cușer atunci când Comisia consideră că această legislație stabilește un cadru normativ general, suficient de previzibil și detaliat în ceea ce privește exercitarea dreptului la libertatea religioasă în penitenciare. În ceea ce privește argumentele reclamanților referitoare la absența mai multor norme specifice de stabilire în detaliu a modalităților de alocare, de pregătire și de distribuție a meselor cușher în închisori, Curtea consideră că alegerea de a adopta sau nu o reglementare detaliată privind modalitățile de exercitare a unei anumite religii în penitenciare este mai degrabă de marja de apreciere a autorităților statului, care sunt mai bine plasate pentru a se pronunța asupra nevoilor și contextelor locale (a se vedea, mutatis mutandis, S.A.S. Franța, citată anterior, punctul 129. În această privință, Curtea amintește că, potrivit reclamanților înseși, în momentul faptelor, numai opt persoane de mărturisire evreiască erau deținute în închisorile românești (punctul 27 de mai sus).

În plus, Curtea ia notă de faptul că Tribunalul de Primă Instanță din București a stabilit o soluție adaptată la nevoile speciale ale reclamanților și a permis, astfel, să nu existe un cadru de reglementare specific pentru deținuții de confesiuni evreiești și să ofere o soluție aplicabilă fără întârziere (punctul 5 de mai sus). Curtea vede meritele unei astfel de abordări, care corespunde în mod corespunzător principiului subsidiarității, în măsura în care Tribunalul de Primă Instanță a adoptat o soluție concretă care a avut avantajul de a putea fi aplicată imediat de autoritățile penitenciare din Rahova.

Mai precis, Curtea arată că Tribunalul de Primă Instană a dispus ca administrația din Rahova să permită reclamanților să primească zilnic mese cușer, în cantitate necesară pentru satisfacerea nevoilor lor personale, să asigure distribuirea meselor în aceleași condiții ca și cele oferite altor persoane deținute, precum și să asigure facilități pentru conservarea meselor în zilele în care acestea nu puteau fi livrate (punctul 5 de mai sus). Comisia observă că, în conformitate cu observațiile guvernului, necontestate de către reclamanți, hotărârea Tribunalului de Primă Instanță a fost pusă în aplicare de autoritățile penitenciare din Rahova (punctul 24 de mai sus). Prin urmare, Comisia respinge argumentul reclamanților potrivit căruia aceștia au trebuit să obțină o hotărâre pentru a primi recunoașterea dreptului de a beneficia de o masă conformă cu cerințele religiei lor (punctul 27 de mai sus), în măsura în care reclamanții trebuie să sesizeze autoritățile naționale într-o primă etapă pentru a denunța o posibilă încălcare a drepturilor lor. În speță, instanțele naționale au examinat în mod corespunzător cererile reclamanților și au pronunțat în timp util o hotărâre în favoarea acestora. Curtea ia notă, de asemenea, de faptul că nu a prezentat în fața sa elemente prezentate de cei interesați că au solicitat instanțelor naționale o despăgubire pentru perioada anterioară sesizării acestora atunci când nu au beneficiat de o masă conformă cu cerințele religiei lor.

Curtea amintește că a afirmat deja că Õera pregătită să accepte că decizia de a institui amenajări specifice pentru un deținuți putea avea consecințe financiare directe pentru o instituție penitenciară și, prin urmare, să se repercuteze indirect asupra calității tratamentului celorlalți deținuți și că Õ trebuia să verifice dacă autoritățile naționale au stabilit un echilibru corect între interesele instituției, cele ale celorlalți deținuți și interesele speciale ale deținuților în cauză (Jakóbski c. Polonia, nr. 18429/06, § 50, 7 decembrie 2010). În această privință, Comisia observă că situația din speță este diferită de cea din cauzele Jakóbski și Vartic (no 2) (citate anterior, § 52 și, respectiv, § 49), în care a observat că reclamanții solicită mese vegetariene care nu necesită preparate, fierte sau servite într-un mod special, iar alocarea unor astfel de mese nu avea consecințe negative pentru gestionarea instituțiilor de detenție sau pentru calitatea meselor furnizate celorlalți deținuți. În schimb, în această specie, alimentația solicitată de solicitanți consta din mese cușer, care trebuiau să conțină ingrediente specifice obținute în conformitate cu norme foarte precise și care trebuiau să fie preparate separat, în recipiente și cu ustensile separate, în mod special și sub supravegherea unui reprezentant religios (Cha mail Shalom Ve Tsedek, citată anterior, §§ 13-19; a se vedea, de asemenea, observațiile reclamanților, rezumate la punctul 27 de mai sus). Curtea vede aici o diferență semnificativă față de cauzele pe care a trebuit să le cunoască deja și o va lua în considerare pentru a examina dacă autoritățile penitenciare din Rahova au acționat în limitele sferei lor de acțiune.

Astfel, din observațiile guvernului, necontestate de către reclamanți, rezultă că un spațiu separat a fost amenajat în bucătăria închisorii Rahova (punctul 24 de mai sus). Acesta este, în opinia Curții, un element important în măsura în care mesele cușer trebuie preparate în condiții speciale (Cha mail Shalom Ve Tsedek, menționat anterior, §§ 13-19). Aceste condiții par să fi fost respectate în cazul în care au primit aprobarea unei fundații religioase evreiești. Curtea constată, de asemenea, că deținuții de confesiune evrei participă la pregătirea meselor (punctul 24 de mai sus). Aceasta arată că normele penale europene, astfel cum au fost incluse în comentariile lor (punctele 14 și 15 de mai sus), confirmă o astfel de abordare în scopul de a permite deținuților să aibă o imagine de ansamblu asupra aspectelor pozitive ale vieții în comunitate.

Curtea observă apoi că autoritățile penitenciare din Rahova au colaborat cu o fundație religioasă evreiască pentru punerea în aplicare a hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din București (a se vedea, a contrao, Vartic (nr. 2) , citată anterior, § 47, în care nu a furnizat informații cu privire la rezultatele obținute prin contactarea cu o asociație religioasă). Această fundație a fost apoi prezentă în închisoare la sărbătorile religioase evreiești și a furnizat reclamanților alimente specifice în aceste ocazii (punctul 24 de mai sus). Curtea ia notă de argumentul reclamanților potrivit căruia exercitarea religiei lor ține de zi cu zi și nu se limitează numai la sărbătorile religioase (punctul 27 de mai sus). Cu toate acestea, Comisia consideră că, la inițiativa autorităților penitenciare, o fundație religioasă în vederea stabilirii modalităților de amenajare a condițiilor în care reclamanților li s-ar putea aloca mese conforme cu principiile religiei lor, chiar dacă nu decisive, este un element important care trebuie luat în considerare pentru a examina modul în care autoritățile naționale și-au îndeplinit obligațiile pozitive care decurg din art. 9 din Convenție.

În plus, Curtea constată că Tribunalul de Primă Instanță din București le-a permis reclamanților să obțină, prin derogare de la standardele în vigoare, produse care puteau fi gătite și pregătite la fața locului (punctul 5 de mai sus). Comisia ia în considerare faptul că reclamanții au obținut aceste produse prin mijloace proprii, ceea ce constituie, de altfel, critica principală formulată de părțile interesate în observațiile lor prezentate în fața acesteia (punctele 26 și 27 de mai sus). Aceasta remarcă faptul că un astfel de aranjament nu este în sine contrar regulii 22 din Normele europene privind penitenciarele, așa cum sunt menționate în observațiile lor (punctele 14 și 15 de mai sus). Cu toate acestea, Comisia reamintește că scopul convenției este de a proteja drepturile nu teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective (a se vedea, pentru o rechemare a acestui principiu, Turcia [GC], nr. 62649/10, § 114, 26 aprilie 2016 și Osmano Elveția, nr. 29086/12, § 93, 10 ianuarie 2017). În circumstanțele din speță, Curtea consideră că un aranjament prin care un deținut este autorizat să obțină prin mijloace proprii produsele alimentare care respectă principiile religiei sale nu trebuie să îi impună o sarcină pe care nu ar putea să o suporte din motive financiare obiective. În această privință, Comisia constată că Tribunalul de Primă Instanță a informat tribunalele că au putut solicita rambursarea cheltuielilor pe care le-au angajat prin intermediul unei acțiuni civile separate și că nu reiese din dosar că părțile interesate au sesizat instanțele competente în această privință (punctul 7 de mai sus). De asemenea, reclamanții nu au susținut în fața Curții că motivele obiective le-au împiedicat să formeze o astfel de acțiune.

Curtea reamintește că simplul fapt de a nutri îndoieli cu privire la perspectivele de succes ale unei acțiuni date care nu este în mod evident condamnată la eșec nu constituie un motiv întemeiat pentru neutilizarea acțiunii în cauză (a se vedea, printre altele, Vučković și alte c. Serbia (cu excepția preliminară) [GC], nr. 17153/11 și alte 29, § 74, 25 martie 2014). În acest caz, instanțele nu au prezentat niciun argument care să permită să se pună la îndoială eficiența unei acțiuni civile, cum ar fi cele indicate de instanța de primă instanță din București.

Curtea observă că nici reclamanții nu au pretins că au prezentat autorităților penitenciare o cerere precisă și detaliată pentru a primi rambursarea costurilor de întreținere pe care le-au obținut prin mijloace proprii și au refuzat să le dea curs cererii lor. Pentru a asigura respectarea principiului subsidiarității, Curtea nu poate specula asupra sumei cheltuite efectiv de solicitanți pentru a obține produse alimentare cușer, în lipsa unei decizii a autorităților naționale în această privință.

Prin urmare, Curtea arată că autoritățile penitenciare din Rahova au organizat o bucătărie separată destinată luării meselor cușer și că condițiile de pregătire a acestor mese au fost aprobate de o fundație religioasă evreiască. Această fundație a fost consultată în timpul procesului și a furnizat reclamanților produse alimentare specifice. În conformitate cu hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din București, reclamanții au putut obține produsele necesare pentru pregătirea meselor la fața locului în bucătăria închisorii. Astfel, autoritățile penitenciare din Rahova au instituit un pachet de măsuri. Curtea nu poate accepta argumentul reclamanților potrivit căruia obligația care revine autorităților naționale în acest caz este o obligație de rezultat (punctul 26 de mai sus). Într-adevăr, Comisia consideră că aceste măsuri au avut un caracter adecvat și că autoritățile naționale au făcut tot ceea ce ar fi putut fi necesar în mod rezonabil pentru a respecta convingerile religioase ale reclamanților, cu atât mai mult cu cât mesele cușer trebuie preparate în condiții speciale stricte (punctul 37 de mai sus); a se vedea, a contra, Vartic (n° 2), citată anterior, § 51 - 52; a se vedea, de asemenea, Xc. Regatul Unit, nr. 5947/72, Decizia Comisiei din 5 martie 1976, Decizii și rapoarte (DR) 5, p. 8, cu privire la alocația de mese cușer unui deținut ortodox evreu încarcerat într-o instituție care nu are adăpost decât un număr mic de deținuți de confesiuni evreiești).

În lumina celor de mai sus și ținând seama de marja de apreciere de care se bucură statul pârât în acest domeniu, Curtea consideră că autoritățile naționale au îndeplinit, într-un mod rezonabil în circumstanțele din speță, obligațiile lor pozitive care decurg din art. 9 din convenție.

Din aceste motive, Curtea ajunge la concluzia că nu a încălcat art. 9 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, hotărăște să se alăture cererilor; Declară cererile admisibile; A declarat că … Încheiat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 9 iunie 2020, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din regulament. Andrea Tamietti Yonko Grozev Moduler Președinte

Les requérants sont nés en 1965 et sont détenus à Giurgiu. Ils sont représentés par M e Caraman, avocat.

Le Gouvernement a été représenté par son agente, M me Brumar, représentante permanente de Roumanie à la Cour européenne des droits de l’homme.

Au moment des faits, les requérants purgeaient une peine d’emprisonnement à la prison de Rahova. 4. À des dates non précisées, les requérants se plaignirent séparément auprès du juge chargé du contrôle de la privation de liberté ( judecătorul de supraveghere a privării de libertate ) dans cet établissement de ne pas recevoir de repas casher conformes aux préceptes de leur religion. Leurs plaintes furent jointes. Par un jugement avant dire droit du 10 juillet 2015, le juge susmentionné les rejeta au motif que les requérants avaient reçu certains produits de la part de leurs familles respectives. Le juge précisa aussi que les requérants pouvaient demander à la direction de la prison de Rahova de se voir offrir la possibilité d’acheter des produits certifiés casher par l’intermédiaire du magasin de la prison et qu’ils n’avaient pas fait une telle demande. Le juge rappela que la législation en vigueur ne permettait pas aux détenus de recevoir des aliments qui devaient ensuite être réchauffés, bouillis ou cuits (à l’exception du café, du thé et du lait). 5 . Les requérants contestèrent la décision du juge chargé du contrôle de la privation de liberté. Par un jugement du 1 er octobre 2015, le tribunal de première instance de Bucarest fit droit à leurs contestations. Il nota que la prison de Rahova ne disposait pas des facilités nécessaires pour la préparation des repas casher et que l’acquisition par la prison de tels repas auprès d’un prestataire extérieur supposait la dotation d’un budget spécifique et la mise en œuvre d’une procédure d’achats publics. Il précisa que ces aménagements prendraient un certain temps, ce qui priverait les requérants du droit à des repas conformes aux exigences de leur religion pendant ce laps de temps. En conséquence, le tribunal ordonna à la prison de Rahova : « (...) de permettre aux parties demanderesses de recevoir quotidiennement (en [en] supportant le coût) des repas de type casher, en quantité nécessaire pour satisfaire leurs besoins personnels (y compris des repas [nécessitant] d’être réchauffés, cuits ou bouillis ou [de subir] d’autres traitements thermiques en vue de la consommation), de pourvoir à la distribution des repas dans les mêmes conditions que celles [offertes aux] autres personnes détenues, ainsi que d’assurer les facilités pour la conservation des repas les jours où [ceux-ci] ne peuvent pas être livrés. »

Le tribunal jugea que les dispositions normatives qui ne permettaient pas aux détenus de recevoir des aliments nécessitant d’être réchauffés ou cuits ne pouvaient pas être appliquées en l’espèce car elles étaient d’une valeur juridique inférieure à la loi organique sur l’exécution des peines, à la Constitution et à la Convention, lesquelles garantissaient le droit à la liberté de religion. De plus, il considéra que la prison de Rahova ne disposait pas des facilités à même de permettre aux requérants l’exercice du droit en cause. 7 . S’agissant du coût des repas, le tribunal jugea que les requérants pouvaient en demander le remboursement dans les limites prévues par les normes alimentaires ( norma de hrană ) applicables aux détenus. Il précisa toutefois que la compétence en la matière revenait aux juridictions civiles de droit commun, auxquelles il incombait de se prononcer à cet égard. Il ne ressort pas du dossier que les requérants aient saisi les juridictions civiles d’une telle action.

Les parties n’ont pas indiqué si des aliments certifiés casher étaient en vente au magasin de la prison de Rahova.

L’arrêté du ministère de la Justice n o 1072/2013 portant approbation du règlement sur l’assistance religieuse des personnes privées de liberté placées sous la garde de l’Administration nationale des établissements pénitentiaires était en vigueur du 3 avril 2013 au 28 novembre 2016. Il se lisait comme suit en ses dispositions pertinentes en l’espèce : Article 6 « (...) 4. Les personnes placées sous la garde de l’Administration nationale des établissements pénitentiaires peuvent demander des repas [conformes aux] préceptes des cultes ou des associations religieuses reconnus par la loi (...). Les repas conformes aux préceptes des cultes ou des associations religieuses reconnus par la loi peuvent être reçus [selon les conditions] du régime réglementaire relatif à la réception des colis. » 13 . L’arrêté du gouvernement n o 157/2016 portant approbation du règlement d’application de la loi n o 254/2013 est ainsi libellé en ses dispositions pertinentes en l’espèce : Article 113 – Alimentation des détenus « 1. L’administration de l’établissement pénitentiaire fournit aux détenus, trois fois par jour, une alimentation variée, qui correspond aux règles qualitatives et quantitatives d’hygiène alimentaire, en considération de l’âge, de l’état de santé et de la nature du travail effectué, en respectant les croyances religieuses déclarées par le détenu lors de l’incarcération ou, le cas échéant, lors de l’adhésion, librement consentie et prouvée, à d’autres religions reconnues par l’État roumain, pendant l’exécution de la peine. (...) 4. L’administration de l’établissement pénitentiaire assure des conditions de service des repas, principalement dans des salles à manger, ainsi que l’équipement nécessaire pour la préparation, la distribution et le service des repas, selon les normes établies par le ministère de la Santé. 5. La préparation des repas se fait sous le contrôle et la surveillance du personnel spécialisé de l’établissement pénitentiaire. » Article 148 – Poids, nombre de colis, et catégories de marchandises pouvant être reçues, achetées, conservées et utilisées par les personnes purgeant des peines privatives de liberté « 1. Les détenus ont le droit de recevoir, d’acheter, de conserver et d’utiliser pendant la détention des biens de la nature de ceux prévus à l’annexe n o 1. (...) 4. Les détenus ont le droit de recevoir chaque mois un colis avec des produits alimentaires d’un poids de 10 kilos maximum, auquel peut s’ajouter une quantité de fruits et légumes de 6 kilos maximum. 5. Les colis prévus au paragraphe 4 ainsi que les articles et les objets prévus à l’annexe n o 1 peuvent être reçus à l’occasion des visites. 6. La réception, l’utilisation et la conservation des marchandises, y compris des [denrées] alimentaires, doivent se faire dans le respect des règles d’hygiène et des mesures de sécurité imposées par l’administration de l’établissement pénitentiaire. (...) 8. Il est interdit aux détenus : a) de recevoir des produits alimentaires qui, en vue de leur consommation, nécessitent d’être réchauffés, cuits ou bouillis ou [de subir] un autre traitement thermique ; b) d’acheter des produits alimentaires qui sont rapidement périssables ou qui, en vue de leur consommation, nécessitent d’être réchauffés, cuits ou bouillis ou [de subir] un autre traitement thermique, à l’exception du café, du thé, du lait et des soupes instantanées ; c) de recevoir et d’acheter des citrons et des dérivés de ceux-ci. (...) »

Compte tenu de la similitude des requêtes, la Cour estime approprié d’ordonner leur jonction (article 42 § 1 du règlement de la Cour). Sur l’objet des requêtes

La Cour note de prime abord que dans leurs formulaires de requêtes, les requérants ont soulevé des doléances relatives à l’allocation de repas casher à la prison de Rahova, et que ces griefs ont été communiqués au Gouvernement. Pour autant que, dans leurs observations, les requérants allèguent que la situation a perduré aux prisons de Mărgineni et de Giurgiu, où ils ont été ensuite transférés, force est de constater que les intéressés n’ont pas indiqué concrètement quels aménagements ont été mis en place dans ces établissements et qu’ils n’ont pas démontré avoir fait, après leur transfert, des demandes d’allocation de repas casher et s’être heurtés à un refus.

La Cour estime qu’il s’agit là de doléances nouvelles, non circonstanciées par des éléments de preuve, et que celles-ci ne constituent pas des griefs sur lesquels les parties ont échangé leurs observations. Dès lors, il convient de ne pas examiner ces griefs à ce stade de la procédure (voir, mutatis mutandis , Nuray Șen c. Turquie (n o 2) , n o 25354/94, §§ 199 ‑ 200, 30 mars 2004 ; Piryanik c. Ukraine , n o 75788/01, §§ 19-20, 19 avril 2005 ; et M.C. et autres c. Italie , n o 5376/11, § 54, 3 septembre 2013).

En l’espèce, elle estime que le grief susmentionné doit être examiné sous l’angle de l’article 9 de la Convention, qui est ainsi libellé : « 1. Toute personne a droit à la liberté de pensée, de conscience et de religion ; ce droit implique la liberté de changer de religion ou de conviction, ainsi que la liberté de manifester sa religion ou sa conviction individuellement ou collectivement, en public ou en privé, par le culte, l’enseignement, les pratiques et l’accomplissement des rites. 2. La liberté de manifester sa religion ou ses convictions ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité publique, à la protection de l’ordre, de la santé ou de la morale publiques, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. » Sur la recevabilité

Le Gouvernement n’a pas soulevé d’exception d’irrecevabilité des requêtes.

La Cour note que l’applicabilité de l’article 9 de la Convention n’est pas contestée par le Gouvernement. En effet, elle a déjà retenu que les restrictions ou prescriptions alimentaires peuvent relever de la pratique d’une religion ( Vartic c. Roumanie (n o 2) , n o 14150/08, § 35, 17 décembre 2013). Les préceptes alimentaires spécifiques de la religion juive, en particulier quant aux aliments qui peuvent ou ne peuvent pas être mangés et à la façon de les préparer, sont expliqués en détail dans l’arrêt Cha’are Shalom Ve Tsedek c. France ([GC], n o 27417/95, §§ 13 ‑ 19, CEDH 2000 ‑ VII).

Constatant en outre que les requêtes ne sont pas manifestement mal fondées ni irrecevables pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour les déclare recevables. Sur le fond Arguments des parties a) Le Gouvernement 24 . Le Gouvernement indique que les requérants ont bénéficié de la « norme alimentaire n o 18 », applicable aux détenus malades adeptes d’autres religions que la religion majoritaire en Roumanie, aux fins d’une prise en compte tant de leurs convictions que de leur état de santé (le premier requérant souffre de diabète). Il expose ce qui suit : la prison de Rahova a procédé à l’aménagement d’une cuisine destinée à la préparation des repas casher, à laquelle les détenus de confession juive sont amenés à participer ; les conditions de préparation des repas ont été approuvées par la fondation Chabad Lyubavitshi , qui a aussi fourni des produits alimentaires ; le président de cette fondation s’est rendu à la prison de Rahova le 21 octobre 2015 afin de consacrer la cuisine ; par la suite, les représentants de cette fondation ont rendu visite aux requérants en prison à six reprises lors des fêtes religieuses, à l’occasion desquelles ces derniers ont reçu des objets de culte et des produits alimentaires spécifiques pour ces fêtes ; par ailleurs, en 2011, l’Administration nationale des établissements pénitentiaires avait conclu un protocole de collaboration avec la Fédération des communautés juives de Roumanie afin d’assister les détenus en vue de leur réinsertion dans la société. Le Gouvernement ajoute que les requérants n’ont pas formé d’action civile en remboursement du coût des repas qu’ils se sont procurés par leurs propres moyens.

Dans ses observations supplémentaires, le Gouvernement a transmis des documents fournis par la prison de Rahova au sujet des prix des produits alimentaires disponibles dans le magasin de la prison. Il en ressort que les autorités pénitentiaires ont régulièrement vérifié en 2014 et 2015 les prix pratiqués dans ce point de vente, qu’elles les ont comparés avec les prix moyens affichés dans des magasins du voisinage et qu’elles ont indiqué aux gérants du magasin de la prison de les revoir à la baisse lorsqu’ils étaient supérieurs à ces prix moyens. b) Les requérants 26 . Les requérants soutiennent que la Roumanie n’a pas adopté de législation pour reconnaître la religion juive et pour établir les exigences en matière de nourriture. Ils estiment qu’une obligation de résultat pèse à cet égard sur les autorités. 27 . Les requérants se plaignent qu’ils aient dû obtenir une décision judiciaire pour se voir reconnaître le droit de bénéficier de repas conformes aux exigences de leur religion et que cette décision ait été sans effet sur la période antérieure à son prononcé. Ils considèrent que les diligences des autorités n’ont pas été suffisantes, dès lors que l’exercice de leur religion relèverait du quotidien et qu’il ne serait pas limité aux seules fêtes religieuses. Ils allèguent que le budget consacré par leurs familles et amis respectifs à l’achat de denrées alimentaires pour eux s’élève à environ 1 000 euros par mois, que les prix pratiqués par le magasin de la prison sont exorbitants et que certains produits ne sont pas certifiés casher. Ils précisent que les préceptes religieux auxquels ils adhèrent impliquent notamment la mise à disposition d’une cuisine séparée et la présence du rabbin pour le service religieux lors de la préparation de la nourriture. Enfin, ils estiment que l’État devrait assurer un budget supplémentaire spécifique pour pourvoir à l’approvisionnement en repas des détenus de confession juive, et ils arguent qu’un tel budget ne requerrait pas un effort extraordinaire de la part de l’État. Ils en veulent pour preuve le fait que, selon eux, le nombre de personnes de confession juive détenues dans les prisons roumaines était seulement de huit au moment des faits. Appréciation de la Cour a) Principes généraux

La Cour rappelle que, telle que la protège l’article 9 de la Convention, la liberté de pensée, de conscience et de religion représente l’une des assises d’une « société démocratique » au sens de cet instrument. Cette liberté figure, dans sa dimension religieuse, parmi les éléments les plus essentiels de l’identité des croyants et de leur conception de la vie, mais elle est aussi un bien précieux pour les athées, les agnostiques, les sceptiques ou les indifférents. Il y va du pluralisme – chèrement conquis au cours des siècles – qui ne saurait être dissocié de pareille société. Cette liberté implique, notamment, celle d’adhérer ou non à une religion et celle de la pratiquer ou de ne pas la pratiquer ( S.A.S. c. France [GC], n o 43835/11, § 124, CEDH 2014 (extraits)).

Si la liberté de religion relève d’abord du for intérieur, elle implique également celle de manifester sa religion individuellement et en privé, ou de manière collective, en public et dans le cercle de ceux dont on partage la foi. L’article 9 de la Convention énumère les diverses formes que peut prendre la manifestation d’une religion ou d’une conviction, à savoir le culte, l’enseignement, les pratiques et l’accomplissement des rites ( Cha’are Shalom Ve Tsedek , précité, § 73, et Leyla Șahin c. Turquie [GC], n o 44774/98, § 105, CEDH 2005 ‑ XI).

Dans une société démocratique, où plusieurs religions coexistent au sein d’une même population, il peut se révéler nécessaire d’assortir la liberté de manifester sa religion ou ses convictions de limitations propres à concilier les intérêts des divers groupes et à assurer le respect des convictions de chacun ( Kokkinakis c. Grèce , 25 mai 1993, § 33 in fine , série A n o 260-A). Cela découle à la fois du paragraphe 2 de l’article 9 et des obligations positives qui incombent à l’État au titre de l’article 1 de la Convention de reconnaître à toute personne relevant de sa juridiction les droits et libertés définis dans celle-ci ( Leyla Șahin , précité, § 106).

Il faut également rappeler le rôle fondamentalement subsidiaire du mécanisme de la Convention. Les autorités nationales jouissent d’une légitimité démocratique directe et, ainsi que la Cour l’a affirmé à maintes reprises, se trouvent en principe mieux placées que le juge international pour se prononcer sur les besoins et les contextes locaux. Lorsque des questions de politique générale sont en jeu, sur lesquelles de profondes divergences peuvent raisonnablement exister dans un État démocratique, il y a lieu d’accorder une importance particulière au rôle du décideur national. S’agissant de l’article 9 de la Convention, il convient, en principe, de reconnaître à l’État une ample marge d’appréciation pour décider si et dans quelle mesure une restriction au droit de manifester sa religion ou ses convictions est « nécessaire » ( S.A.S. c. France , précité, § 129). Cela étant, pour déterminer l’ampleur de la marge d’appréciation dans une affaire donnée, la Cour doit également tenir compte de l’enjeu propre à l’espèce (voir, notamment, Manoussakis et autres c. Grèce , 26 septembre 1996, § 44, Recueil 1996 ‑ IV, et Leyla Șahin , précité, § 110).

Enfin, si la frontière entre les obligations positives et les obligations négatives de l’État au regard de la Convention ne se prête pas à une définition précise, les principes applicables n’en sont pas moins comparables. En particulier, dans les deux cas, il faut prendre en compte le juste équilibre à ménager entre l’intérêt général et les intérêts de l’individu, l’État jouissant en toute hypothèse d’une marge d’appréciation ( Eweida et autres c. Royaume-Uni , n os 48420/10 et 3 autres, § 84 in fine , CEDH 2013 (extraits)). b) Application de ces principes en l’espèce 33 . La Cour estime qu’il convient d’examiner les griefs des requérants à la lumière des obligations positives qui découlent de l’article 9 de la Convention (voir, mutatis mutandis , Vartic (n o 2) , précité, § 44). 34. À cet égard, la Cour observe que l’État roumain a consacré expressément le droit à la liberté religieuse tant au niveau de la Constitution qu’au niveau législatif et que la religion juive figure parmi les cultes officiellement reconnus (paragraphes 9 et 10 ci-dessus). L’argument des requérants selon lequel l’État défendeur n’a pas adopté de législation pour reconnaître la religion juive (paragraphe 26 ci-dessus) doit donc être écarté. Pour autant que l’argument des intéressés consiste à dire que l’État défendeur n’a pas adopté de réglementation spécifique relative aux conditions dans lesquelles les détenus de confession juive peuvent se voir attribuer des repas casher lorsqu’ils purgent une peine d’emprisonnement, la Cour note que la loi n o 254/2013 et la réglementation décidée en vue de son application définissent les modalités d’exercice du droit à la liberté religieuse en détention, y compris en ce qui concerne l’alimentation requise par l’observance des préceptes religieux (paragraphes 11-13 ci-dessus). Elle estime que cette législation pose un cadre normatif général, suffisamment prévisible et détaillé quant à l’exercice du droit à la liberté de religion en milieu pénitentiaire. En ce qui concerne l’argument des requérants visant l’absence alléguée d’une réglementation spécifique établissant en détail les modalités d’allocation, de préparation et de distribution des repas casher en milieu carcéral, la Cour considère que le choix d’adopter ou pas une réglementation détaillée relative aux modalités d’exercice d’une religion donnée en milieu pénitentiaire relève plutôt de la marge d’appréciation des autorités de l’État, qui sont mieux placées pour se prononcer sur les besoins et les contextes locaux (voir, mutatis mutandis , S.A.S. c. France , précité, § 129). À cet égard, la Cour retient que, d’après les requérants eux-mêmes, au moment des faits, seules huit personnes de confession juive étaient détenues dans les prisons roumaines (paragraphe 27 ci-dessus).

De plus, la Cour note que le tribunal de première instance de Bucarest a tranché en faveur d’une solution sur mesure adaptée aux besoins particuliers des requérants et a permis ainsi de pallier l’absence d’un cadre réglementaire spécifique pour les détenus de confession juive et d’offrir une solution applicable sans délai (paragraphe 5 ci-dessus). La Cour voit les mérites d’une telle approche, qui cadre bien avec le principe de subsidiarité, dans la mesure où le tribunal de première instance a adopté une solution concrète qui a eu l’avantage de pouvoir être appliquée immédiatement par les autorités pénitentiaires de Rahova.

Plus concrètement, la Cour relève que le tribunal de première instance a ordonné à l’administration pénitentiaire de Rahova de permettre aux requérants de recevoir quotidiennement des repas casher, en quantité nécessaire pour satisfaire leurs besoins personnels, de pourvoir à la distribution des repas dans les mêmes conditions que celles offertes aux autres personnes détenues, ainsi que d’assurer les facilités pour la conservation des repas les jours où ceux-ci ne pouvaient pas être livrés (paragraphe 5 ci-dessus). Elle note que, selon les observations du Gouvernement, non contestées par les requérants, le jugement du tribunal de première instance a été mis en application par les autorités pénitentiaires de Rahova (paragraphe 24 ci-dessus). Elle écarte donc l’argument des requérants selon lequel ils ont dû obtenir une décision judiciaire pour se voir reconnaître le droit de bénéficier de repas conformes aux exigences de leur religion (paragraphe 27 ci-dessus) dans la mesure où il revient aux requérants de saisir dans un premier temps les autorités nationales pour dénoncer une éventuelle atteinte à leurs droits. En l’espèce, les juridictions nationales ont dûment examiné les demandes des requérants et ont rendu en temps utile une décision judiciaire en leur faveur. La Cour note également qu’il n’apparait pas des éléments soumis devant elle par les intéressés qu’ils aient demandé aux juridictions nationales une réparation pour la période antérieure à la saisine de celles-ci quand ils n’ont pas bénéficié de repas conformes aux exigences de leur religion. 37 . La Cour rappelle avoir déjà dit qu’elle était prête à accepter que la décision de mettre en place des aménagements spécifiques pour un détenu pouvait avoir des conséquences financières directes pour un établissement pénitentiaire, et donc se répercuter de manière indirecte sur la qualité du traitement des autres détenus, et qu’elle devait ainsi vérifier si les autorités nationales avaient ménagé un juste équilibre entre les intérêts de l’établissement, ceux de ces autres prisonniers et les intérêts particuliers du détenu concerné ( Jakóbski c. Pologne , n o 18429/06, § 50, 7 décembre 2010). À cet égard, elle note que la situation en l’espèce est différente de celle qui prévalait dans les affaires Jakóbski et Vartic (n o 2) (précitées, respectivement § 52 et § 49), dans lesquelles elle a observé que les requérants demandaient des repas végétariens qui ne nécessitaient pas d’être préparés, cuits ou servis d’une manière particulière et que l’allocation de tels repas n’avait pas de conséquences négatives pour la gestion des établissements pénitentiaires ou pour la qualité des repas fournis aux autres détenus. En revanche, dans la présente espèce, l’alimentation demandée par les requérants consistait en des repas casher, qui devaient contenir des ingrédients spécifiques obtenus en suivant des règles très précises et qui devaient être préparés à part, dans des contenants et avec des ustensiles séparés, de manière spéciale et sous la supervision d’un représentant religieux ( Cha’are Shalom Ve Tsedek , précité, §§ 13-19 ; voir également les observations des requérants, résumées au paragraphe 27 ci ‑ dessus). La Cour voit ici une différence importante par rapport aux affaires dont elle a déjà eu à connaître, et elle la prendra en considération pour examiner si les autorités pénitentiaires de Rahova ont agi dans les limites de leur marge d’appréciation.

Ainsi, il ressort des observations du Gouvernement, non contestées par les requérants, qu’un espace séparé a été aménagé dans la cuisine de la prison de Rahova (paragraphe 24 ci-dessus). Il s’agit, de l’avis de la Cour, d’un élément important dans la mesure où les repas casher doivent être préparés dans des conditions spéciales ( Cha’are Shalom Ve Tsedek , précité, §§ 13-19). Ces conditions semblent avoir été respectées en l’espèce puisqu’elles ont reçu l’aval d’une fondation religieuse juive. La Cour note également que les détenus de confession juive participent à la préparation des repas (paragraphe 24 ci-dessus). Elle relève que les Règles pénitentiaires européennes, telles qu’expliquées dans leur commentaire (paragraphes 14 et 15 ci-dessus), confirment une telle approche dans le but de permettre aux détenus d’avoir un aperçu des aspects positifs de la vie en communauté.

La Cour note ensuite que les autorités pénitentiaires de Rahova ont collaboré avec une fondation religieuse juive pour la mise en application du jugement du tribunal de première instance de Bucarest (voir, a contrario , Vartic (n o 2) , précité, § 47, où le Gouvernement n’avait pas fourni d’informations quant aux résultats obtenus grâce à la prise de contact avec une association religieuse). Cette fondation a ensuite été présente dans la prison lors des fêtes religieuses juives et a fourni aux requérants des aliments spécifiques à ces occasions (paragraphe 24 ci-dessus). La Cour prend note de l’argument des requérants selon lequel l’exercice de leur religion relève du quotidien et n’est pas limité aux seules fêtes religieuses (paragraphe 27 ci-dessus). Elle estime toutefois que l’implication, à l’initiative des autorités pénitentiaires, d’une fondation religieuse en vue de la détermination des modalités d’aménagement des conditions dans lesquelles les requérants pouvaient se voir allouer des repas conformes aux préceptes de leur religion, même si non décisive, est un élément important à prendre en considération pour examiner la manière dont les autorités nationales ont rempli leurs obligations positives découlant de l’article 9 de la Convention.

La Cour constate de plus que le tribunal de première instance de Bucarest a permis aux requérants de se procurer, par dérogation aux normes en vigueur, des produits qui pouvaient être cuisinés et préparés sur place (paragraphe 5 ci-dessus). Elle prend en compte le fait que les requérants se sont procuré par leurs propres moyens ces produits, ce qui constitue d’ailleurs la critique principale formulée par les intéressés dans leurs observations présentées devant elle (paragraphes 26 et 27 ci-dessus). Elle note qu’un tel arrangement n’est pas en soi contraire à la règle 22 des Règles pénitentiaires européennes, telles qu’expliquées dans leur commentaire (paragraphes 14 et 15 ci-dessus). Elle rappelle toutefois que le but de la Convention consiste à protéger des droits non pas théoriques ou illusoires, mais concrets et effectifs (voir, pour un rappel de ce principe, İzzettin Doğan et autres c. Turquie [GC], n o 62649/10, § 114, 26 avril 2016, et Osmanoğlu et Kocabaș c. Suisse , n o 29086/12, § 93, 10 janvier 2017). Dans les circonstances de l’espèce, la Cour estime qu’un arrangement par lequel un détenu est autorisé à se procurer par ses propres moyens les produits alimentaires conformes aux préceptes de sa religion ne doit pas lui imposer une charge qu’il ne serait pas en mesure d’assumer pour des raisons financières objectives. À cet égard, elle note que le tribunal de première instance a indiqué aux requérants qu’ils pouvaient demander le remboursement des frais qu’ils avaient engagés par le biais d’une action civile séparée et qu’il ne ressort pas du dossier que les intéressés aient saisi les juridictions compétentes en la matière (paragraphe 7 ci-dessus). Les requérants n’ont pas non plus soutenu devant la Cour que des raisons objectives les avaient empêchés de former une telle action.

La Cour rappelle que le simple fait de nourrir des doutes quant aux perspectives de succès d’un recours donné qui n’est pas de toute évidence voué à l’échec ne constitue pas une raison propre à justifier la non ‑ utilisation du recours en question (voir, entre autres, Vučković et autres c. Serbie (exception préliminaire) [GC], n os 17153/11 et 29 autres, § 74, 25 mars 2014). En l’espèce, les requérants n’ont avancé aucun argument permettant de faire douter de l’effectivité d’une action civile telle qu’indiquée par le tribunal de première instance de Bucarest.

La Cour observe que les requérants n’ont pas non plus allégué avoir soumis aux autorités pénitentiaires une demande précise et détaillée pour se voir rembourser les coûts des aliments qu’ils se sont procurés par leurs propres moyens et s’être heurtés à un refus de donner suite à leur demande. Soucieuse de faire respecter le principe de subsidiarité, la Cour ne saurait se livrer à des spéculations sur le montant effectivement dépensé par les requérants pour se procurer des produits alimentaires casher, en l’absence d’une décision des autorités nationales à cet égard.

La Cour relève donc que les autorités pénitentiaires de Rahova ont procédé à l’aménagement d’une cuisine séparée destinée à la confection des repas casher et que les conditions de préparation de ces repas ont été approuvées par une fondation religieuse juive. Cette fondation a été consultée lors du processus et a fourni aux requérants des produits alimentaires spécifiques. En application du jugement du tribunal de première instance de Bucarest, les requérants ont pu se procurer les produits nécessaires à la préparation des repas sur place dans la cuisine de la prison. Un ensemble de mesures ont ainsi été mises en place par les autorités pénitentiaires de Rahova. La Cour ne saurait accepter l’argument des requérants selon lequel l’obligation qui pèse sur les autorités nationales dans ce cas est une obligation de résultat (paragraphe 26 ci-dessus). En effet, elle estime que ces mesures ont eu un caractère adéquat et que les autorités nationales ont fait tout ce qui pouvait être raisonnablement exigé d’elles pour respecter les convictions religieuses des requérants, d’autant que les repas casher doivent être préparés dans des conditions spéciales strictes (paragraphe 37 ci-dessus ; voir, a contrario , Vartic (n o 2) , précité, §§ 51 ‑ 52 ; voir, également, X c. Royaume-Uni , n o 5947/72, décision de la Commission du 5 mars 1976, Décisions et rapports (DR) 5, p. 8, concernant l’allocation de repas casher à un détenu juif orthodoxe incarcéré dans un établissement pénitentiaire n’abritant qu’un petit nombre de détenus de confession juive). 44 . À la lumière de ce qui précède, et compte tenu de la marge d’appréciation dont l’État défendeur jouit en la matière, la Cour estime que les autorités nationales ont satisfait, à un degré raisonnable dans les circonstances de l’espèce, à leurs obligations positives découlant de l’article 9 de la Convention.

Pour ces raisons, la Cour conclut qu’il n’y a pas eu violation de l’article 9 de la Convention. PAR CES MOTIFS, LA COUR,