MARIȘ c. ROUMANIE

MARIȘ c. ROUMANIE (CtEDO, 2020)

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 58208/14 Valeriu MARIȘ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 29 septembrie 2020 într-o cameră compusă din Yonko Grozev, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Carlo Ranzoni, Stephanie Morou-Vikström, Georges Ravarani, Jolien Schuking, judecători, Peter Paczolay, judecător supleant, și de Andrea Tamietti, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 5 august 2014, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, domnul Valeriu Mariș, este un resortisant român născut în România. 1968 și reședința la Brașov. El a fost autorizat, prin decizia președintelui secțiunii, să asigure el însuși apărarea intereselor sale în fața Curții [art. 36 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții]. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Începând din 2002, reclamantul a executat o pedeapsă cu închisoarea în mai multe penitenciare românești. În fața Curții, acesta arată că este de religie evreiască. În 2013, când era încarcerat la închisoarea din Miercurea-Ciuc, și-a dat seama că el figura în mod greșit în registrele închisorii ca fiind creștin ortodox și a cerut să se corecteze mențiunea referitoare la religia sa. În octombrie 2013, reclamantul a solicitat să i se servească mese în conformitate cu principiile religiei iudaice, iar reclamantul neagă că a solicitat astfel de mese și precizează că cererea în cauză nu viza decât rectificarea în dosarul său personal a mențiunii referitoare la apartenența sa religioasă. Guvernul a prezentat o copie a cererii scrise de acest tip. Prin urmare, reclamantul a solicitat rectificarea în dosarul său a mențiunii în cauză și a arătat că înregistrarea sa în calitate de creștin ortodox a fost greșită pentru că nu declarase o astfel de apartenență religioasă. De asemenea, copia conține o mențiune scrisă adăugată de către administrația din închisoarea Miercurea-Ciuc, care trebuia să prezinte un certificat eliberat de reprezentanții cultului sau ai asociației religioase la care pretindea că aparține. Recurentul a contestat decizia administrației în fața judecătorului delegat să execute pedepsele privative de libertate (judecătorul delegat petru executarea pedepselor privat de libertate; Prin hotărârea din 11 noiembrie 2013, judecătorul delegat a considerat că a fost excesiv de mult pentru a solicita ui ui să prezinte un certificat scris, cu atât mai mult cu cât acesta din urmă a fost încarcerat. El a considerat că o simplă declarație de la în măsura în care s-a dovedit că [religia] a fost exprimată în mod serios, respectând principiul constituțional și în exercitarea de bună credință a drepturilor și libertăților recunoscute de legea fundamentală Tribunalul delegat a condamnat administrația în cauză să adopte măsurile necesare pentru a înregistra mențiunea corespunzătoare la adresa la care a făcut referire reclamantul, așa cum l-a solicitat. În urma unei hotărâri pronunțate de administrația Ö Õ , Tribunalul de Primă Instanță din Miercurea-Ciuc a respins cererea reclamantului printr-o hotărâre pronunțată la 21 ianuarie 2014, care a fost netă la 10 martie 2014. În ceea ce privește afirmațiile de la: "I" conform cărora ar fi de religie evreiască, [trebuie] să se constate că: a existat o incertitudine cu privire la declarația religiei în momentul încarcerării sale, atâta timp cât □ a participat de bună voie la activitățile organizate de preotul ortodox. În plus, este vorba despre devoțiunea iudaică [cultul mozaic] ] poate fi dovedită cu ușurință prin indicarea templului, a sinagogii sau a comunității căreia îi aparținea persoana în cauză; apartenența sa religioasă putea fi stabilită astfel. Laon nu poate admite recunoașterea la mai puțin a unei persoane într-un cult atât de bine organizat și respectat în țară și în lume, fără ca persoana în cauză să dovedească în mod serios [ În acest context, nu este vorba numai de respectarea drepturilor persoanei private de libertate, ci și de respectarea cerințelor cultului respectiv, atâta timp cât dreptul la închinarea evreiască generează drepturi de care exercițiul presupune eforturi atât din partea instituției, cât și din partea conducerii cultului evreiesc. Guvernul indică faptul că reclamantul a fost transferat ulterior la închisoarea Bistrița, unde figura ca creștin ortodox în registrele închisorii și unde nu a făcut nicio cerere de rectificare a mențiunii referitoare la apartenența sa religioasă. Dreptul intern relevant 11. Dispozițiile relevante în speță ale legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, care a fost în vigoare între 18 octombrie 2006 și 31 ianuarie 2014, sunt descrise în cauza Sanatkar c. România 74721/12, § 14, 16 iulie 2015 12. 1072/2013 de aprobare a Regulamentului privind asistența juridică acordată persoanelor private de libertate aflate sub custodia autorităților naționale din penitenciare era în vigoare de la 3 aprilie 2013 până la 28 noiembrie 2016. Persoanele private de libertate pot declara pe cuvânt mărturisirea sau apartenența lor religioasă, la încarcerare și ulterior în curs de executare a pedepsei privative de libertate sau a măsurii de internare. În momentul executării pedepsei privative de libertate sau a măsurii de internare, persoanele private de libertate deținute de administrația națională a instituțiilor penitenciare pot exprima opțiunea de a participa la orice activitate religioasă desfășurată de reprezentanții cultelor sau ai asociațiilor religioase recunoscute de lege. Schimbarea confesiunii sau a laturii religioase în timpul perioadei de detenție se dovedește printr-o declarație pe propria răspundere și prin actul de confirmare a apartenenței la cultul respectiv. Prin act de confirmare la data eliberării actului de către reprezentanții cultului sau ai asociației religioase în cauză, prin care se demonstrează calitatea persoanei private de libertate solicitantă în calitate de membru al cultului sau al asociației religioase în cauză. În cazul în care persoana privată de libertate care dorește să declare sau să își schimbe mărturisirea sau apartenența religioasă nu poate scrie, aceasta poate face o declarație verbală pe propria răspundere, care este înregistrată într-un proces-verbal de către personalul locului de detenție. Dreptul european relevant 13. Recomandarea Rec(2006)2 a Comitetului miniștrilor Consiliului Europei către statele membre privind normele penale europene (adoptată de Comitetul miniștrilor la 11 ianuarie 2006), astfel cum a fost în vigoare în momentul faptelor, prevede următoarele în părțile sale relevante în speță Admiterea și ținerea registrelor (...) 16A.1. Informațiile înregistrate la admitere și cât mai curând posibil după admitere vor trebui actualizate și completate, dacă este cazul. Libertatea de gândire, de conștiință și de religie 29.1 Dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie a deținuților trebuie respectat. 29.2 Regimul penitenciar trebuie să fie organizat, pe cât posibil, pentru a permite deținuților să-și practice religia și să-și urmeze filozofia, să participe la serviciile sau întrunirile desfășurate de reprezentanții autorizați ai așa-numitelor religii sau filozofii, să primească în privat vizite ale unor astfel de reprezentanți ai religiei sau filozofiei lor și să aibă în posesia lor cărți sau publicații cu caracter religios sau spiritual. 29.3 Deținuții nu pot fi obligați să practice o religie sau să urmeze o filozofie, să participe la servicii sau la întruniri religioase, să participe la practici religioase sau să accepte vizita unui reprezentant al unei religii sau al unei filozofii oarecare. Libertatea de a gândi, de a conștientiza și de a vorbi în limba engleză este de 29 Normele penitenciare au considerat până acum locul religiei în închisoare ca fiind neproblemă și s-au limitat la formularea de recomandări pozitive cu privire la cele mai bune mijloace de organizare a vieții religioase în închisoare. Cu toate acestea, creșterea în unele țări a numărului de deținuți cu convingeri religioase puternice necesită o abordare mai bine fundamentată în ceea ce privește principiile, precum și adoptarea unor cerințe pozitive. Regula 29.1 urmărește să asigure recunoașterea libertății religioase și a libertății de gândire și de conștiință, în conformitate cu art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Regula 29.2 adaugă obligația pozitivă a autorităților penitenciare de a facilita practica religioasă și respectarea convingerilor deținuților. Regula 22 prevede deja ca cerințele legate de convingerile religioase să fie luate în considerare în regimul alimentar al deținuților și, pe cât posibil, în fiecare închisoare trebuie furnizate locuri de închinare și de întrunire deținuților de diferite religii și confesiuni. Atunci când o închisoare conține un număr suficient de deținuți care aparțin aceleiași religii, un reprezentant al acestei religii trebuie să fie autorizat. În cazul în care numărul deținuților justifică acest lucru și dacă condițiile permit acest lucru, persoana desemnată trebuie să îndeplinească această funcție cu timp integral. Reprezentantul calificat trebuie să aibă dreptul de a presta servicii regulate, de a organiza activități și de a avea discuții în particular cu deținuții care aparțin religiei sale. Nici unui deținut nu trebuie să i se refuze accesul la reprezentantul autorizat al unei religii. Regula 29.3 vizează protejarea deținuților împotriva oricărei presiuni nejustificate în materie religioasă; aceste probleme sunt abordate în secțiunea generală pentru a sublinia faptul că practica religioasă nu trebuie concepută în principal ca un aspect al programului de detenție, ci ca o chestiune de interes general pentru toți deținuții. GRIEF 15. Invocând articolele 9 și 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, reclamantul declară o încălcare a dreptului său de a-și respecta religia, din cauza refuzului de către administrație a Miercurea-Ciuc de a rectifica mențiunea referitoare la dreptul la confidențialitate din dosarul său personal și se plânge că trebuie să întreprindă, pentru a-și dovedi apartenența religioasă, demersuri administrative care implică costuri. În conformitate cu art. 16 din Protocolul nr. 12 la Convenție, reclamantul declară o încălcare a libertății sale de religie datorită încălcării de către autoritățile penitenciare din Miercurea-Ciuc a dreptului său de a-și rectifica apartenența religioasă în dosarul constituit de acestea. El invocă art. 9 și 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. Curtea amintește că nu este ținută prin mijloace de drept avansate de un solicitant în temeiul Convenției și al Protocoalelor acesteia și că aceasta poate decide cu privire la calificarea juridică care trebuie acordată faptelor de un .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 37685/10 și 22768/12, § 126, 20 martie 2018). În speță, Comisia consideră că Ö Õ Õ trebuie să fie examinat numai din perspectiva articolului 9 din Convenție, care este astfel formulată Õ Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiență și de religie Õ ; acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în privat, prin cult, prin educație, prin practici și prin îndeplinirea ritualurilor. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, siguranței publice, protecției ordinii, sănătății sau moralității publice, sau protecției drepturilor și libertăților altora. Argumentele părților Guvernul 18. Guvernul susține că nu a existat nici o eroare de înregistrare în dosarul constituit de instituția din care face parte și că, ținând cont de durata de încarcerare care a început în 2002, situația invocată de solicitant este mai degrabă o schimbare de religie decât de îndreptarea unei erori materiale. 19. În continuare, acesta expune că, în aplicarea legislației relevante, deținutul care aduce la cunoștința administrației Õ faptul că și-a schimbat religia trebuie să demonstreze o astfel de schimbare printr-un document emis de organizația religioasă în cauză. El recunoaște că această cerință poate analiza într-o interferență în exercitarea libertății religioase, dar numai în măsura în care ar fi vorba despre o credință lipsită de orice manifestare colectivă a religiei. În orice caz, această cerință este prevăzută de lege și are un scop legitim. Într-adevăr, aceasta are ca scop prevenirea abuzului de drept, care ar derizoria problema de confidențialitate religioasă și protejarea cultelor religioase. În plus, documentul cerut de legislație poate fi obținut direct de la organizația religioasă în cauză sau de la un reprezentant al acesteia care este autorizat să meargă la închisoare. În speță, reclamantul nu a fost în măsură să obțină o astfel de dovadă care să justifice aderarea sa la un alt cult. Reclamantul precizează că cererea sa nu vizează decât rectificarea mențiunii referitoare la apartenența sa religioasă în registrul închisorii și că nu a făcut o cerere de a beneficia de un tratament separat bazat pe religia sa. El precizează că a participat la activitățile organizate de preotul ortodox pentru că dorește să obțină recompense și schimbarea regimului său de detenție. De asemenea, el susține că a obține o declarație este un demers dificil pentru o persoană privată de libertate, cu atât mai mult cu cât persoana respectivă aparține unei religii care nu are o structură organizațională. Curtea reamintește că, astfel cum o protejează la art. 9 din Convenție, libertatea de gândire, de conștiință și de religie reprezintă una dintre locurile de muncă ale unei societăți democratice, astfel cum o protejează la art. 9 din Convenție, libertatea de gândire, de conștiință și de religie reprezintă una dintre locurile de muncă ale unei societăți democratice. În sensul acestui instrument, această libertate se numără, în dimensiunea sa religioasă, printre elementele esențiale ale identității credincioșilor și ale concepției lor despre viață, dar este și un bun prețios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenți. Această libertate implică, printre altele, libertatea de a practica sau de a nu practica o religie (S.A.S. c. Franța [GC], nr. 43835/11, § 124, CEDH 2014 (extracturi) 22. În cazul în care libertatea religioasă intră mai întâi în forul interior, aceasta implică, de asemenea, aceea de a-și manifesta religia individual și în privat sau colectiv, în public și în cercul celor a căror credință o împărtășim. 9 din Convenție enumeră diferitele forme pe care le poate lua manifestarea unei religii sau a unei convingeri, și anume cultul, l'instruire, practicile și execuția ritualurilor (California Shalom Ve Tsedek c. Franța [GC], n 27417/95, ê 73, CEDH 2000-VII, și Leyla Șahin c. Turcia [GC], n 44774/98, § 105, CEDH 2005 XI]. 23. Într-o societate democratică, în care există mai multe religii care coexistă în cadrul aceleiași populații, poate fi necesar ca libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile de limitare să concilieze interesele diferitelor grupuri și să asigure respectarea convingerilor fiecăruia (Kokinakis c. Grecia, 25 mai 1993, § 33 în fine, seria A n 260-A). Aceasta decurge atât din alineatul (2) al articolului 9 cât și din obligațiile pozitive care revin statului în temeiul articolului 1 din convenție de a recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în aceasta (Leyla Șahin, citată anterior, § 106). 24. De asemenea, trebuie reamintit rolul fundamental subsidiar al mecanismului convenției. Autoritățile naționale au o legitimitate democratică directă și, așa cum a afirmat Curtea în repetate rânduri, sunt, în principiu, mai bine plasate decât instanța internațională pentru a se pronunța asupra nevoilor și contextelor locale. Atunci când sunt în joc chestiuni de politică generală, asupra cărora pot exista în mod rezonabil divergențe profunde într-un stat democratic, trebuie să se acorde o importanță deosebită rolului decizionalului național. În ceea ce privește art. 9 din Convenție, trebuie, în principiu, să se recunoască statului o mare marjă de apreciere pentru a decide dacă și în ce măsură o restricție la dreptul de a-și manifesta religia sau convingerile este necesară (S.A.S. c. Franța, menționată anterior, § 129).Cu toate acestea, pentru a determina amploarea marjei de apreciere într-un anumit caz, Curtea trebuie să ia în considerare și domeniul de aplicare al cauzei (a se vedea, printre altele, Manossakis și alții c. Grecia, 26 septembrie 1996, § 44, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996 IV, și Leyla Șahin, citată anterior, § 110 25). În timp ce granița dintre obligațiile pozitive și cele negative ale statului în ceea ce privește Convenția nu este pregătită pentru o definiție precisă, principiile aplicabile nu sunt mai puțin comparabile. În special, în ambele cazuri, trebuie să se țină seama de echilibrul corect de între interesul general și interesele de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În contextul privării de libertate, Curtea a examinat deja, pe teren de la art. 9 din convenție, obiecțiunile reclamanților care se plângeau de posibilitatea de a se întâlni cu un preot sau un pastor (Poltoratski c. Ucraina, n 38812/97, § 163 și următoarele., CEDO 2003 Kouznetsov c. Ucraina, n 39042/97, § 143 și următoarele., 29 aprilie 2003; și Mozer c. Republica Moldova și Rusia [GC], n 11138/10, § 197-199, 23 februarie 2016) sau să participe la serviciul religios (Igors Dmitrijevs c. Letonia, n 61638/00, §§ 79-80, 30 noiembrie 2006 Süveges c. Ungaria, n 50255/12, § 152-157, 5 ianuarie 2016; și Moroz c. Ucraina, n 5187/07, §§ 104-109, 2 martie 2017). De asemenea, Comisia a examinat obiecțiunile reclamanților care au solicitat mese în conformitate cu cerințele religiilor lor respective (pentru mese cusher a se vedea Erlich și Kastro c. România, n 237316 și 23740/16, §§ 33-45, 9 iunie 2020 ; pentru mese vegetariene în conformitate cu normele budiste, a se vedea Jakóbski c. Polonia, n 1842/06, § 55, 7 decembrie 2010 și Vartic c. România (n, n 14150/08, §§ 44-55, 17 decembrie 2013). De asemenea, aceasta a examinat un deținut care respecta principiile vishnismului și care solicita un loc pentru a putea să se roage, să mediteze, să consulte literatura religioasă și să practice cultul său arzând bețe de dafin (Kovaļkovs c. Letonia (dec.), n 35021/05, § 60-69, 31 ianuarie 2012 27. Spre deosebire de aceste cauze, prezenta specie se caracterizează prin faptul că reclamantul a precizat că Õ dorește doar să obțină rectificarea dosarului său constituit de instituția din Miercurea-Ciuc (punctul 20 de mai sus. Cu toate că guvernul a susținut că a solicitat mese conforme cu principiile religiei iudaice, ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Ciuc. În acest context, Curtea consideră că este necesar să stabilească dacă a existat o interferență în exercitarea dreptului reclamantului la libertatea de a-și manifesta religia (a se vedea mutatis mutandis Sofianopoulos și alții c. Grecia (dec.), n 1997/02 și Altele, CEDH 2002-X, în care Curtea a concluzionat că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea consideră că cauza recurentului are o natură mai degrabă abstractă și teoretică, în măsura în care acesta nu declară că administrația în cauză a limitat, în orice fel, posibilitatea de a-și manifesta în mod concret religia. Astfel, Curtea constată că, deși a fost încarcerat în 2002, la .. ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Chiar și să accepte afirmațiile sale conform cărora a fost înregistrat în mod automat ca creștin ortodox și nu a fost consultat în nici un moment cu privire la apartenența sa religioasă (punctul 6 litera (c). Mai sus), Curtea ia notă de faptul că mențiunea din dosarul său nu a avut nici o consecință asupra posibilităților reclamantului de a-și manifesta religia. În continuare, Curtea constată că în dosarul său nu era destinată unei consultări publice sau unei utilizări în viața de zi cu zi, ci că aceasta era accesibilă numai administrației (a se vedea mutatis mutandis) Wasmuth c. Germania , n 12884/03, § 59, 17 februarie 2011, în ceea ce privește cardurile de impozitare pe salariu ; și, a contraro Sinan Ișik c. Turcia , nr 21924/05 , § 50 CEDH 2010, și Sofianopoulos și altele , decizia menționată anterior, ambele referitoare la cărțile de identitate 29. De altfel, reclamantul nu precizează cum mențiunea din dosarul său personal a împiedicat manifestarea sau exercitarea religiei sale și nici nu a informat Curtea cu privire la refuzul autorităților din statul membru în cauză de a-și îndeplini eventualele cereri privind cerințele pe care religia sa le impune, de exemplu cele de a se întâlni cu un reprezentant al cultului, de a participa la servicii religioase sau de a li se administra mese conforme cu principiile religiei sale. De asemenea, nu a susținut că administrația națională i-a interzis să facă acte motivate de religia sa. În cele din urmă, la 66490/09, § 123, 27 februarie 2018, în cazul internarii psihiatrice. În plus, din informațiile furnizate de guvern, care nu au fost contestate de solicitant, reiese că acesta nu și-a reînnoit cererea de rectificare a dosarului după ce a fost transferat într-o altă instituție penitenciară (punctul 10 de mai sus). Prin urmare, Curtea consideră că refuzul de a modifica mențiunea referitoare la dreptul de a respecta religia sa, astfel cum este garantată prin art. 9 din Convenție. 31. Prin urmare, rezultă că cererea este în mod clar greșit întemeiată și că trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 22 octombrie 2020. Andrea Tamietti Yonko Grozev Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

58208/14

Valeriu MARIȘ

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 29

septembre 2020 en une chambre composée de

:

Yonko Grozev,

président,

Iulia Antoanella Motoc,

Branko Lubarda,

Carlo Ranzoni,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Georges Ravarani,

Jolien Schukking,

juges,

Péter Paczolay,

juge suppléant,

et de Andrea Tamietti,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 5 août 2014,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Valeriu Mariș, est un ressortissant roumain né en

1968 et résidant à Brașov. Il a été autorisé, par décision du président de la section, à assurer lui-même la défense de ses intérêts devant la Cour (article

36 § 2 du règlement de la Cour).

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères.

Les circonstances de l’espèce

3.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

4

.

À partir de 2002, le requérant purgea une peine de prison dans plusieurs établissements pénitentiaires roumains. Devant la Cour, il indique qu’il est de religion juive.

5

.

Il allègue qu’en 2013, alors qu’il était incarcéré à la prison de Miercurea-Ciuc, il se rendit compte qu’il figurait, à tort, dans les registres de la prison comme étant chrétien orthodoxe. Il demanda donc la rectification de la mention relative à sa religion.

6

.

Le Gouvernement indique que, le 9

octobre 2013, le requérant avait demandé que des repas conformes aux préceptes de la religion juive lui soient servis. Le requérant nie avoir demandé de tels repas et précise que la demande en question ne visait que la rectification dans son dossier personnel de la mention relative à son appartenance religieuse. Le Gouvernement a soumis une copie de la demande manuscrite dont il s’agit. Il en résulte que le requérant avait sollicité la rectification dans son dossier de la mention en question et qu’il indiquait que son enregistrement en tant que chrétien orthodoxe était erronée parce qu’il n’avait pas déclaré une telle appartenance religieuse. La copie comporte également une mention manuscrite ajoutée par l’administration pénitentiaire de la prison de Miercurea-Ciuc qui indiquait qu’il devait produire une attestation délivrée par les représentants du culte ou de l’association religieuse auxquels il prétendait appartenir.

7.

Le requérant contesta la décision de l’administration pénitentiaire devant le juge délégué à l’exécution des peines privatives de liberté (

judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate

; «

le juge délégué

»).

8.

Par un jugement du 11 novembre 2013, le juge délégué estima qu’il était excessif de demander à l’intéressé de produire une attestation écrite, d’autant plus que ce dernier était incarcéré. Il considéra qu’une simple déclaration de l’intéressé était suffisante pour prouver l’appartenance à une religion «

pour autant qu’il fut prouvé que [la religion] avait été manifestée de manière sérieuse, dans le respect du principe constitutionnel et dans l’exercice de bonne foi des droits et libertés reconnus par la loi fondamentale

». Le juge délégué condamna l’administration pénitentiaire à adopter les mesures nécessaires en vue d’enregistrer la mention correspondant à l’appartenance religieuse du requérant comme il l’avait demandé.

9.

À la suite d’une contestation formée par l’administration pénitentiaire, le tribunal de première instance de Miercurea-Ciuc rejeta la demande du requérant par un jugement daté du 21 janvier 2014, mis au net le 10

mars 2014. Le jugement est ainsi rédigé en ses parties pertinentes en l’espèce

:

«

S’agissant des allégations de l’intéressé selon lesquelles il serait de religion juive, [il convient de] constater qu’il y a une incertitude quant à la déclaration de la religion au moment de son incarcération, tant que l’intéressé a participé de son bon gré aux activités organisées par le prêtre orthodoxe. De plus, l’appartenance au culte juif [

cultul mozaic

] peut être prouvée facilement par l’indication du temple, de la synagogue ou de la communauté à laquelle appartient l’intéressé

; son appartenance religieuse pouvait ainsi être établie. L’on ne saurait admettre la reconnaissance de l’appartenance d’une personne à un culte aussi bien organisé et respecté dans le pays et le monde sans que la personne concernée ne prouve de manière sérieuse [

cu seriozitate

] son appartenance religieuse. Dans ce contexte, il n’est pas seulement question du respect des droits de la personne privée de liberté, mais aussi du respect des exigences du culte respectif, tant que l’appartenance au culte juif génère des droits dont l’exercice présuppose des efforts tant de la part de l’établissement pénitentiaire que de la part de la direction du culte juif.

»

10

.

Le Gouvernement indique que le requérant a été ensuite transféré à la prison de Bistrița, où il figurait en tant que chrétien orthodoxe dans les registres de la prison et où il n’avait pas fait de demande tendant à faire rectifier la mention relative à son appartenance religieuse.

Le droit interne pertinent

11.

Les dispositions pertinentes en l’espèce de la loi n

o

275/2006 sur l’exécution des peines, qui était en vigueur du 18 octobre 2006 au 31

janvier 2014, sont décrites dans l’affaire

Sanatkar c.

Roumanie

(n

o

74721/12, §

14, 16

juillet 2015).

12.

L’arrêté du ministère de la Justice n

o

1072/2013 portant approbation du règlement sur l’assistance religieuse des personnes privées de liberté placées sous la garde de l’Administration nationale des établissements pénitentiaires était en vigueur du 3 avril 2013 au 28 novembre 2016. Il comportait les dispositions suivantes pertinentes en l’espèce

:

Article 4

«

1.

Les personnes privées de liberté peuvent déclarer sur l’honneur leur confession ou leur appartenance religieuse, lors de leur incarcération et ultérieurement en cours d’exécution de la peine privative de liberté ou de la mesure d’internement.

2.

Au moment de l’exécution de la peine privative de liberté ou de la mesure d’internement, les personnes privées de liberté détenues par l’administration nationale des établissements pénitentiaires peuvent exprimer l’option de participer à toute activité à caractère religieux exercée par les représentants des cultes ou des associations religieuses reconnus par la loi.

3.

Le changement de la confession ou de l’appartenance religieuse pendant la période de détention est prouvé par une déclaration sur l’honneur et par l’acte de confirmation de l’appartenance au culte respectif.

4.

On entend par acte de confirmation l’acte délivré par les représentants du culte ou de l’association religieuse concerné, par lequel est prouvée la qualité de la personne privée de liberté demanderesse en tant que membre du culte ou de l’association religieuse en question.

5.

Lorsque la personne privée de liberté qui souhaite déclarer ou changer sa confession ou son appartenance religieuse ne sait pas écrire, celle-ci peut faire une déclaration verbale sur l’honneur qui est consignée dans un procès-verbal par le personnel du lieu de détention.

»

Le droit européen pertinent

13.

La Recommandation Rec(2006)2 du Comité des Ministres du Conseil de l’Europe aux États membres sur les Règles pénitentiaires européennes (adoptée par le Comité des Ministres le 11 janvier 2006), telle qu’en vigueur au moment des faits, prévoit ce qui suit en ses parties pertinentes en l’espèce

ː

Admission et tenue des registres

«

(...)

16A.1. Les informations consignées à l’admission et dès que possible après l’admission devront être mises à jour et complétées le cas échéant.

»

Liberté de pensée, de conscience et de religion

«

29.1

Le droit à la liberté de pensée, de conscience et de religion des détenus doit être respecté.

29.2

Le régime carcéral doit être organisé, autant que possible, de manière à permettre aux détenus de pratiquer leur religion et de suivre leur philosophie, de participer à des services ou réunions menés par des représentants agréés des dites religions ou philosophies, de recevoir en privé des visites de tels représentants de leur religion ou leur philosophie et d’avoir en leur possession des livres ou publications à caractère religieux ou spirituel.

29.3

Les détenus ne peuvent être contraints de pratiquer une religion ou de suivre une philosophie, de participer à des services ou des réunions religieux, de participer à des pratiques religieuses ou bien d’accepter la visite d’un représentant d’une religion ou d’une philosophie quelconque.

»

14

.

Le Commentaire de la Recommandation Rec(2006)2 comporte les précisions suivantes

ː

Liberté de pensée, de conscience et de religion – Règle 29

«

Les règles pénitentiaires ont considéré jusqu’ici la place de la religion en prison comme non problématique et se sont limitées à formuler des recommandations positives sur les meilleurs moyens d’organiser la vie religieuse en prison. Cependant, l’augmentation dans certains pays du nombre de détenus animés de fortes convictions religieuses nécessite une approche mieux fondée quant aux principes, ainsi que l’adoption d’exigences positives.

La Règle 29.1 vise à assurer la reconnaissance de la liberté de religion et de la liberté de pensée et de conscience, conformément à l’article 9 de la Convention européenne des Droits de l’Homme.

La Règle 29.2 ajoute l’obligation positive pour les autorités pénitentiaires de faciliter la pratique religieuse et le respect des croyances des détenus. Diverses mesures pourront être prises à cet égard. La Règle 22 prévoit déjà que les exigences liées à des convictions religieuses soient prises en compte dans le régime alimentaire des détenus. Dans la mesure du possible, des lieux de culte et de réunion doivent être fournis dans chaque prison aux détenus de diverses religions et confessions. Lorsqu’une prison contient un nombre suffisant de détenus appartenant à une même religion, un représentant de cette religion doit être agréé. Lorsque le nombre de détenus le justifie et si les conditions le permettent, la personne désignée devra remplir cette fonction à plein temps. Le représentant qualifié doit être autorisé à tenir des services réguliers, à organiser des activités et à avoir des entretiens en privé avec les détenus appartenant à sa religion. Aucun détenu ne doit se voir refuser l’accès au représentant agréé d’une religion.

La Règle 29.3 vise à protéger les détenus de toute pression indue en matière religieuse. Ces questions sont abordées dans la section générale afin de souligner que la pratique religieuse ne doit pas être conçue principalement comme un aspect du programme de détention, mais comme une question d’intérêt général concernant tous les détenus.

»

GRIEF

15.

Invoquant les articles 9 et 14 de la Convention et l’article 1 du Protocole n

o

12 à la Convention, le requérant allègue une atteinte à son droit au respect de sa religion, en raison du refus par l’administration pénitentiaire à Miercurea-Ciuc de rectifier la mention relative à l’appartenance religieuse figurant dans son dossier personnel. Il se plaint de devoir entreprendre, pour prouver son appartenance religieuse, des démarches administratives qui impliquent des coûts.

EN DROIT

16.

Le requérant allègue une atteinte à sa liberté de religion à raison d’un manquement des autorités pénitentiaires de Miercurea-Ciuc à rectifier son appartenance religieuse dans le dossier constitué par celles-ci. Il invoque les articles 9 et 14 de la Convention et l’article 1 du Protocole n

o

12 à la Convention.

La Cour rappelle qu’elle n’est pas tenue par les moyens de droit avancés par un requérant en vertu de la Convention et de ses Protocoles et qu’elle peut décider de la qualification juridique à donner aux faits d’un grief en examinant celui-ci sur le terrain d’articles ou de dispositions de la Convention autres que ceux invoqués par le requérant (

Radomilja et autres c.

Croatie

[GC], n

os

37685/10 et 22768/12, § 126, 20 mars 2018).

17.

En l’espèce, elle estime que le grief susmentionné doit être examiné uniquement sous l’angle de l’article 9 de la Convention, qui est ainsi libellé

:

«

1.

Toute personne a droit à la liberté de pensée, de conscience et de religion

; ce droit implique la liberté de changer de religion ou de conviction, ainsi que la liberté de manifester sa religion ou sa conviction individuellement ou collectivement, en public ou en privé, par le culte, l’enseignement, les pratiques et l’accomplissement des rites.

2.

La liberté de manifester sa religion ou ses convictions ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité publique, à la protection de l’ordre, de la santé ou de la morale publiques, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.

»

Arguments des parties

Le Gouvernement

18.

Le Gouvernement soutient qu’il n’y a pas eu d’erreur d’enregistrement dans le dossier constitué par l’établissement pénitentiaire et que, compte tenu de la durée de l’incarcération qui avait débuté en 2002, la situation alléguée par le requérant relève plutôt du changement de religion que de la rectification d’une erreur matérielle.

19.

Il expose ensuite qu’en application de la législation pertinente le détenu qui porte à la connaissance de l’administration pénitentiaire le fait d’avoir changé de religion doit prouver un tel changement par un document délivré par l’organisation religieuse concernée. Il admet que cette exigence peut s’analyser en une ingérence dans l’exercice de la liberté religieuse mais seulement dans la mesure où il s’agirait d’une croyance dépourvue de toute manifestation collective de la religion. En tout état de cause, cette exigence est prévue par la loi et poursuit un but légitime. En effet, elle vise à prévenir l’abus de droit, qui rendrait dérisoire la question de l’appartenance religieuse, et à protéger les cultes religieux. De plus, le document requis par la législation peut être obtenu directement auprès de l’organisation religieuse concernée ou un représentant de celle-ci qui est autorisé à se rendre dans la prison. En l’espèce, le requérant n’était pas dans l’impossibilité de se procurer une telle preuve justifiant son adhésion à un autre culte.

Le requérant

20

.

Le requérant indique que sa demande ne vise que la rectification de la mention relative à son appartenance religieuse dans le registre de la prison et qu’il n’a pas fait de demande tendant à bénéficier d’un traitement distinct fondé sur sa religion. Il précise qu’il a participé aux activités organisées par le prêtre orthodoxe parce qu’il souhaitait obtenir des récompenses et le changement de son régime de détention. Il allègue en outre que l’obtention d’une attestation est une démarche difficile pour une personne privée de liberté, d’autant plus si la personne concernée appartient à une religion qui n’a pas de structure organisationnelle. Il expose que lorsqu’un détenu souhaite changer de religion et devenir chrétien orthodoxe, une simple demande adressée à l’administration pénitentiaire est suffisante.

Appréciation de la Cour

21.

La Cour rappelle que, telle que la protège l’article 9 de la Convention, la liberté de pensée, de conscience et de religion représente l’une des assises d’une «

société démocratique

» au sens de cet instrument. Cette liberté figure, dans sa dimension religieuse, parmi les éléments les plus essentiels de l’identité des croyants et de leur conception de la vie, mais elle est aussi un bien précieux pour les athées, les agnostiques, les sceptiques ou les indifférents. Il y va du pluralisme – chèrement conquis au cours des siècles – qui ne saurait être dissocié de pareille société. Cette liberté implique, notamment, celle d’adhérer ou non à une religion et celle de la pratiquer ou de ne pas la pratiquer (

S.A.S. c. France

[GC], n

o

43835/11, § 124, CEDH 2014 (extraits)).

22.

Si la liberté de religion relève d’abord du for intérieur, elle implique également celle de manifester sa religion individuellement et en privé, ou de manière collective, en public et dans le cercle de ceux dont on partage la foi. L’article

9 de la Convention énumère les diverses formes que peut prendre la manifestation d’une religion ou d’une conviction, à savoir le culte, l’enseignement, les pratiques et l’accomplissement des rites (

Cha’are Shalom Ve Tsedek c. France

[GC], n

o

27417/95, § 73, CEDH 2000-VII, et

Leyla Șahin c. Turquie

[GC], n

o

44774/98, § 105, CEDH 2005

‑

XI).

23.

Dans une société démocratique, où plusieurs religions coexistent au sein d’une même population, il peut se révéler nécessaire d’assortir la liberté de manifester sa religion ou ses convictions de limitations propres à concilier les intérêts des divers groupes et à assurer le respect des convictions de chacun (

Kokkinakis c. Grèce

, 25 mai 1993, § 33

in fine

, série

A n

o

260-A). Cela découle à la fois du paragraphe 2 de l’article 9 et des obligations positives qui incombent à l’État au titre de l’article 1 de la Convention de reconnaître à toute personne relevant de sa juridiction les droits et libertés définis dans celle-ci (

Leyla Șahin

, précité, § 106).

24.

Il faut également rappeler le rôle fondamentalement subsidiaire du mécanisme de la Convention. Les autorités nationales jouissent d’une légitimité démocratique directe et, ainsi que la Cour l’a affirmé à maintes reprises, se trouvent en principe mieux placées que le juge international pour se prononcer sur les besoins et les contextes locaux. Lorsque des questions de politique générale sont en jeu, sur lesquelles de profondes divergences peuvent raisonnablement exister dans un État démocratique, il y a lieu d’accorder une importance particulière au rôle du décideur national. S’agissant de l’article 9 de la Convention, il convient, en principe, de reconnaître à l’État une ample marge d’appréciation pour décider si et dans quelle mesure une restriction au droit de manifester sa religion ou ses convictions est «

nécessaire

» (

S.A.S. c. France

, précité, §

129). Cela étant, pour déterminer l’ampleur de la marge d’appréciation dans une affaire donnée, la Cour doit également tenir compte de l’enjeu propre à l’espèce (voir, notamment,

Manoussakis et autres c. Grèce

, 26 septembre 1996, §

44,

Recueil des arrêts et décisions

1996

‑

IV, et

Leyla Șahin

, précité, § 110).

25.

Si la frontière entre les obligations positives et les obligations négatives de l’État au regard de la Convention ne se prête pas à une définition précise, les principes applicables n’en sont pas moins comparables. En particulier, dans les deux cas, il faut prendre en compte le juste équilibre à ménager entre l’intérêt général et les intérêts de l’individu, l’État jouissant en toute hypothèse d’une marge d’appréciation (

Eweida et

autres c. Royaume-Uni

, n

os

48420/10 et 3 autres, § 84

in fine

, CEDH

2013 (extraits)).

26

.

Dans un contexte de privation de liberté, la Cour a déjà examiné, sur le terrain de l’article 9 de la Convention, les griefs des requérants qui se plaignaient de l’impossibilité de rencontrer un prêtre ou un pasteur (

Poltoratski c. Ukraine

, n

o

38812/97, §§ 163 et suiv., CEDH 2003

‑

V

;

Kouznetsov c. Ukraine

, n

o

39042/97, §§ 143 et suiv., 29 avril 2003

; et

Mozer c. République de Moldova et Russie

[GC], n

o

11138/10, §§

197-199, 23 février 2016) ou de participer au service religieux (

Igors Dmitrijevs c.

Lettonie

, n

o

61638/00, §§ 79-80, 30 novembre 2006

;

Süveges c. Hongrie

, n

o

50255/12, §§ 152-157, 5 janvier 2016

; et

Moroz c. Ukraine

, n

o

5187/07, §§

104-109, 2 mars 2017). Elle a également examiné les griefs des requérants qui avaient demandé des repas conformes aux prescriptions de leur religions respectives (pour des repas casher voir

Erlich et Kastro c.

Roumanie

, n

os

23735/16 et 23740/16, §§ 33-45, 9 juin 2020

; pour des repas végétariens conformes aux préceptes bouddhistes, voir

Jakóbski c.

Pologne

, n

o

18429/06, §§

43

‑

55, 7 décembre 2010, et

Vartic c.

Roumanie (n

o

2)

, n

o

14150/08, §§

44-55, 17

décembre 2013). De même, elle a examiné les griefs d’un détenu qui suivait les préceptes du vishnouisme et qui réclamait un lieu pour pouvoir prier, méditer, consulter la littérature religieuse et pratiquer son culte en brûlant des bâtons d’encens (

Kovaļkovs c.

Lettonie

(déc.), n

o

35021/05, §§ 60-69, 31

janvier 2012).

27.

À la différence de ces affaires, la présente espèce se caractérise par le fait que le requérant avait précisé qu’il souhaitait obtenir seulement la rectification de son dossier constitué par l’établissement pénitentiaire de Miercurea-Ciuc (paragraphe

20 ci-dessus). Bien que le Gouvernement ait soutenu qu’il avait demandé des repas conformes aux préceptes de la religion juive, l’intéressé a formellement contredit ces affirmations (paragraphe 6 ci-dessus). La Cour en déduit que la demande du requérant se limitait à la rectification d’une prétendue erreur administrative commise dans son dossier à la prison de Miercurea

‑

Ciuc. Dans ce contexte, la Cour estime nécessaire de déterminer s’il y a eu ingérence dans l’exercice du droit du requérant à la liberté de manifester sa religion (voir,

mutatis

mutandis

,

Sofianopoulos et autres c. Grèce

(déc.), n

os

1997/02 et

2

autres, CEDH 2002-X, où la Cour a conclu qu’il n’y avait pas eu atteinte au droit pour les requérants de manifester leur religion en raison de l’interdiction de mentionner la religion sur les cartes d’identité).

28.

La Cour estime que le grief du requérant a une nature plutôt abstraite et théorique dans la mesure où il n’allègue pas que l’administration pénitentiaire ait limité, d’une manière quelconque, la possibilité de manifester concrètement sa religion. Ainsi, la Cour observe que, bien qu’incarcéré en 2002, l’intéressé n’a formé une demande tendant à faire rectifier son dossier qu’en 2013 (paragraphes 4-5 ci-dessus). Or il n’a allégué ni devant les tribunaux internes ni devant la Cour que pendant ce laps de temps sa liberté de manifester sa religion ait fait l’objet, d’une manière ou d’une autre, de restrictions. Même à accepter ses allégations selon lesquelles il a été enregistré automatiquement comme chrétien orthodoxe et qu’il n’a été consulté à aucun moment sur son appartenance religieuse (paragraphe 6 ci

‑

dessus), la Cour note que la mention figurant dans son dossier n’a eu aucune conséquence sur les possibilités du requérant de manifester sa religion. Elle note ensuite que l’enregistrement opéré dans son dossier n’était pas destiné à une consultation publique ou à un usage dans la vie quotidienne, mais qu’il n’était accessible qu’à l’administration pénitentiaire (voir,

mutatis mutandis

,

Wasmuth c. Allemagne

, n

o

12884/03, §

59, 17 février 2011, en ce qui concerne les cartes d’imposition sur le salaire

; et,

a contrario

,

Sinan Ișık c. Turquie

, n

o

21924/05, §

50, CEDH

2010, et

Sofianopoulos et autres

, décision précitée, toutes les deux relatives aux cartes d’identité).

29.

D’ailleurs, le requérant n’indique pas comment la mention figurant dans son dossier personnel l’a empêché de manifester ou de pratiquer sa religion, et il n’a pas non plus informé la Cour du refus par les autorités pénitentiaires d’accéder à ses éventuelles demandes relatives aux exigences que sa religion lui impose, par exemple celles de rencontrer un représentant du culte, d’assister à des services religieux ou de se voir servir des repas conformes aux préceptes de sa religion. Il n’a pas allégué non plus que l’administration pénitentiaire lui a interdit d’accomplir des actes motivés par sa religion. Enfin, l’intéressé n’indique pas avoir fait l’objet de pressions, d’intimidations ou de sanctions de la part de l’administration pénitentiaire en raison de son appartenance religieuse (voir,

a contrario

,

Mockutė c.

Lituanie

, n

o

66490/09, § 123, 27 février 2018, dans le cas d’internement psychiatrique). Qui plus est, il ressort des informations fournies par le Gouvernement, non contestées par le requérant, que ce dernier n’a pas renouvelé sa demande tendant à faire rectifier son dossier après son transfert dans un autre établissement pénitentiaire (paragraphe 10 ci-dessus).

30

.

La Cour estime donc que le refus de modifier la mention relative à l’appartenance religieuse figurant dans le dossier constitué par l’établissement pénitentiaire de Miercurea-Ciuc ne décèle aucune apparence de violation du droit du requérant au respect de sa religion, tel que garanti par l’article 9 de la Convention.

31.

Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à la majorité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 22 octobre 2020.

Andrea Tamietti

Yonko Grozev

Greffier

Président