ȚULUȘ c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

17.12.2019

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

ȚULUȘ c. ROUMANIE (CtEDO, 2019)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr 23562/13 Marin TULUȘ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 17 decembrie 2019 într-un comitet compus din Faris Vehabović, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători, și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea prezentată la 21 martie 2013, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Marin Țuluș, este un resortisant român născut în 1961 și are reședința la Valea Mare. Guvernul român ( S. Dl Teodoroiu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul a fost autorizat să asigure el însuși apărarea intereselor sale în fața Curții [art. 36 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții]. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 2011, reclamantul, membru al unei asociații numite Baroul constituțional românesc, care funcționa în paralel cu barele tradiționale afiliate la Uniunea Națională a Avocaților, i s-a refuzat de către judecătorul C.L., judecător care se află în calitate de judecător unic la Tribunalul de Primă Instanță din Slatina, dreptul de a reprezenta anumiți clienți. În urma unei plângeri penale depuse de baroul din Olt, acesta a făcut obiectul unei proceduri penale pentru exercitarea ilegală a profesiei de avocat, înșelătorie și fals. La 7 septembrie 2012, în cadrul unei ședințe desfășurate în cadrul acestei proceduri, reclamantul a declarat că Prin intermediul unei hotărâri anterioare pronunțate în aceeași zi, judecătorul C.L. l-a condamnat pe reclamant la o amendă judiciară de 5 000 lei românești (RON) (aproximativ 1 100 EUR) în temeiul articolului 198 al patrulea paragraf litera h din Codul de procedură penală (CPP) în vigoare la data faptelor (a se vedea punctul 11 de mai jos), după ce a stat de vorbă că a dat dovadă de o atitudine irecuperabilă față de un magistrat. La 10 septembrie 2012, reclamantul a solicitat o scutire de la plata mailului. În sprijinul cererii sale, Tribunalul a arătat că, pe care a recunoscut că le-a pronunțat, a incriminat în contextul unei cereri de deportare a judecătorului însărcinat cu cauza penală care îl privește. La 27 septembrie 2012, judecătorul C.L. a respins cererea de scutire depusă de reclamant pentru nefondare. La 29 ianuarie 2015, Tribunalul de Primă Instanță din Slatina l-a condamnat pe reclamantul șefului de înșelătorie și l-a condamnat la o pedeapsă de un an și de șase luni de închisoare cu suspendare pe loc pentru a fi condamnat la închisoare. În cazul în care o hotărâre judecătorească nu a fost luată în considerare în mod corespunzător, instanța judecătorească nu a luat în considerare o hotărâre judecătorească în sensul articolului 107 alineatul (1) litera (c) din TFUE și nu a luat în considerare o hotărâre judecătorească în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE. Prin hotărârea din 19 noiembrie 2015, Curtea de Apel din Craiova l-a acuzat pe reclamant de cele trei capete de acuzare împotriva sa și a decis să-i impună o amendă administrativă pentru aceleași fapte. În ceea ce privește instana judecătorească, Tribunalul de apel a arătat că afirmaiile formulate de reclamant în locul judecătorului C.L. au afectat în mod negativ imaginea instanei și au afectat încrederea justiiabililor în justiie, justiie care justifica aplicarea sanciunii judiciare în cauză. În consecină, instana de apel a respins recursul reclamantului. Curtea nu dispune de informații cu privire la punerea în aplicare a legislației judiciare. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante în speță ale CPP în vigoare la data la care faptele privitoare la juriul judiciar au fost formulate astfel L.I.E.L.E.I. Incidentele de Ã®nălțime art. 198 (...) sunt pedepsite cu o amendă judiciară cuprinsă între 500 RON și 5 000 RON următoarele fapte care au avut loc în cursul unei proceduri penale (...) atitudinile irecuperabile ale părților la procedură, ale consilierilor lor, ale martorilor, ale experților, ale interpreților și ale oricărei alte persoane față de un judecător sau procuror (...) Prin urmare, această sancțiune nu putea fi înlocuită cu o pedeapsă privativă de libertate (art. 63 din CP) și nici nu putea fi înscrisă în cazierul judiciar [art. 9 din Legea nr. 290/2004]. Reclamantul susține că cauza sa nu a fost ascultată de o instanță imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, în măsura în care judecătorul C.L., care i-a aplicat o amendă judiciară pentru o atitudine irecuperabilă față de un magistrat, nu ar fi respectat cerința de imparțialitate. Pe de altă parte, Comitetul consideră că această sancțiune a încălcat dreptul său la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat prin art. 10 din Convenție. În plus, în condamnarea sa, Tribunalul de Primă Instanță din Slatina, care l-a condamnat să plătească o amendă judiciară pentru o atitudine irecuperabilă față de un magistrat. În plus, el vede în condamnarea sa o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. 15. Dispozițiile convenționale invocate sunt astfel formulate în părțile lor relevante în speță. art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide, fie cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, fie cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea (...) de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. Argumente ale părților Guvernul 16. Guvernul ridică două excepții de la art. 6 alineatul (1) din convenție cu privire la litigiul formulat de reclamant. În primul rând, acesta susține că acest aspect este incompatibil cu dispozițiile convenției, deoarece, în opinia sa, în speță, măsura în cauză nu se referea la drepturile și obligațiile cu caracter civil ale persoanei vizate și nu s-au autoanalizat într-o acuzație în materie penală, ci constau într-o sancțiune menită să asigure caracterul nal al unei audiențe publice. În continuare, acesta susține că această cauză este întârziată, declarând în această privință că reclamantul nu a sesizat Curtea în termen de șase luni de la 27 septembrie 2012, dată la care cererea de scutire de la plata la În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 10 din Convenție, guvernul susține că statul judiciar, care, în opinia sa, constituia o interferență care urmărea un scop legitim, și anume protecția autorității judiciare și a reputației judecătorului C.L., era prevăzută de lege și era necesară într-o societate democratică în ceea ce privește desfășurarea corectă a procedurii. În opinia sa, a fost necesar să se protejeze instanța de atacurile verbale ofensatoare ale reclamantului. Guvernul consideră că, chiar dacă suma de la .. .. .. nu a fost neglijabilă în sine, sancțiunea a fost proporționată cu scopul urmărit, și anume protecția autorității judiciare și a magistraților care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Recurentul 18 susține că recursul judecătoresc al lui Craiova a analizat contestația în cauza din 19 noiembrie 2015 înainte de a se pronunța asupra fondului plângerii penale împotriva acestuia (punctul 9 de mai sus). În ceea ce privește f un c ț i o n are a articolului 10 din Convenție, el susține că i se impune o amendă judiciară pentru vorbele pe care el le-a spus că le-a tinut pentru a se apăra împotriva judecătorului C.L., pe care el îl consideră Curtea amintește că a concluzionat deja că o amendă judiciară impusă unui solicitant în scopul de a asigura buna desfășurare a unei proceduri a fost o sancțiune care nu era echivalentă cu stabilirea unui drept sau a unei obligații cu caracter civil și care nu putea fi calificată drept sancțiune penală (Andeiescu c. România (dec.), n 10656/05, § 38 și 40-43, 9 aprilie 2013). În ceea ce privește faptele din prezenta cauză, Curtea constată că concluziile la care a ajuns în cauza Andreiescu, mai întâi, se aplică și faptelor din prezenta cauză. În primul rând, Curtea constată că înculpatul judiciar aplicat reclamantului pe baza articolului 198, al patrulea paragraf, litera h, din CPP a fost o sancțiune care nu avea ca scop stabilirea unui drept sau a unei obligații cu caracter civil. (punctul 11 de mai sus) Aceasta reamintește că, în dreptul român, instanța nu face parte din pedepsele principale prevăzute în materie penală, dat fiind că aceasta este asimilată unei sancțiuni procedurale care vizează buna desfășurare a procesului, ci se aplică numai participanților la procedurile judiciare, nu tuturor cetățenilor, și că aceasta nu poate nici să fie înscrisă în cazierul judiciar, nici să fie înlocuită cu o pedeapsă privativă de libertate (punct În plus, Curtea arată că, chiar dacă reclamantul este considerat că impune suma maximă a taxei judiciare (aproximativ 1 100 EUR), această sumă rămânea moderată. Curtea concluzionează că ansamblul acestor elemente nu se dovedește a fi suficient de important pentru ca măsura pe care reclamantul a făcut-o să poată fi calificată drept sancțiune penală în sensul articolului 6 din Convenție. Prin urmare, această dispoziție nu se aplică nici sub aspectul său civil (Andeiscu, decizia menționată anterior, alineatul 38) și nici sub aspectul său penal. 23. În consecință, acest aspect este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (4) din art. 10 din Convenție 24. În ceea ce privește f un c ț iiul întemeiat pe art. 10 din Convenție, Curtea consideră, pe lângă p ă r ț i, că, pe lângă p ă r ț i, t ă ț ii le aplicate reclamantului pentru o atitudine ireverențioasă cu privire la judecatorul C.L. constituia o inere n ț i e n ț a în exercitarea de c on d i ț ii de dreptul său la libertatea de exprimare. De asemenea, p ă r ț ile nu contestă faptul că lingu n ț i e era bine prevăzută de lege. Cu privire la circumstanțele speciale din speță, Curtea consideră că sancțiunea pe care reclamantul a făcut-o a vizat, de asemenea, să garanteze că, având în vedere faptul că sancțiunea pe care a vizat-o reclamantul a vizat-o, și anume art. 198 al patrulea paragraf litera h din CPP (punctul 11 de mai sus) și că aceasta urmărește în mod legitim să garanteze că: În ceea ce privește necesitatea acestei ingerințe, Curtea face trimitere la principiile generale în această privință, reafirmate de aceasta de mai multe ori de la hotărârea Handyside c. Regatul Unit. (7 decembrie 1976, §§ 49-50, seria A n 24) și rechemate în cauza Morice c. Franța ([GC], n 29369/10, § 124-127, CEDH 2015). În ceea ce privește activitatea profesională a judecătorilor, aceasta face trimitere la principiile specifice garanției autorității judiciare (a se vedea Morice, citată anterior, §§ 128-131). În speță, Curtea arată în primul rând că cuvintele în litigiu ale reclamantului, care nu deținea, de altfel, calitatea de avocat (a se vedea, rério Bono c. France, n 29024/11, ê 15, 15 decembrie 2015 Rodriguez Ravelo c. Spania, n 48074/10, § 18, 12 ianuarie 2016 ; și Pais Pires de Lima c. Portugalia, n 70465/12, ê 7, 12 februarie 2019), vizau refuzul judecătorului C.L. s-a opus reclamantului cu privire la reprezentarea clienților în fața Tribunalului de Primă Instanță din Slatina. Acest refuz a fost motivat de o asociație care funcționa în afara sistemului național al gratiilor (punctul 4 de mai sus). În acest context, ar trebui remarcat faptul că, deși nu se referă la aspecte ale vieții private ale judecătorului C.L., cuvintele în cauză nu au fost formulate în scopul de a critica funcționarea sistemului judiciar sau de a atrage atenția publicului asupra comportamentului profesional al acestui magistrat (a se vedea negativo Ghergut c. România [Comitetul], n 30343/10, § 46, 24 iulie 2018). Prin urmare, ei nu au fost purtători ai unui mesaj politic sau a unui mesaj (a se vedea, a inverso Mamare c. Franța, n 12697/03, § 20, CEDH 2006 XIII) și nu au vizat eventualele fețe ilegale ale unui funcționar (a se vedea, a étro Marinova și altele c. Bulgaria, n 33502/07, 30599/10, 8241/11 și 61863/11, §§ 86-90, 12 iulie 2016 27. În plus, reclamantul însuși susține că afirmațiile sale îl vizau pe judecătorul C.L., pe care îl considera că fiind dusmanul său (a se vedea punctul 19 de mai sus). Prin urmare, conduita reclamantului pare să se uimească în contextul unei dispute personale, inspirată de lanimitatea pe care o avea față de magistratul în cauză (a se vedea mutatis mutandis Cordova c. Italia (n, 40877/98, § 62, CEDO 2003-I; a se vedea, de asemenea, a contrario Ottan c. Franța , nr. 41841/12, § 63, 18 aprilie 2018). 28. În acest context, Curtea consideră că afirmațiile în cauză prezentau o voință de a ajunge la acest judecător în persoana sa, și nu o intenție de a lansa o dezbatere mai generală a societății pe probleme de interes public. 29. În ceea ce privește consecințele argumentelor formulate de reclamant, Curtea constată că instanțele interne au considerat că declarațiile sale au afectat imaginea instanței judecătorești și au afectat încrederea justițiabililor în justiție și că au calificat situația în cauză ca fiind un incident în instanță, în conformitate cu legislația națională în vigoare la momentul faptelor (punctele 9 și 11 de mai sus). Ea nu vede nici un motiv serios de a înlocui propria opinie cu cea exprimată de instanța de apel a lui Craiova în ceea ce privește aprecierea consecințelor acestor cuvinte. 30. În sfârșit, în ceea ce privește natura sancțiunii criticate de solicitant, Curtea amintește că acesta a făcut obiectul unei amenzi judiciare care vizează buna desfășurare a procesului care nu putea nici să figureze în cazierul judiciar și nici să fie înlocuită cu o pedeapsă privativă de libertate (punctul 21 de mai sus). EUR), având în vedere faptul că nu dispune de informații cu privire la punerea sa în aplicare (punctul 10 de mai sus), Curtea nu poate specula cu privire la impactul concret al acestei măsuri asupra situației reclamantului. 31. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că condamnarea la o amendă judiciară nu a fost disproporționată la scopul legitim vizat și că motivele prezentate de instanțele naționale pentru a justifica o astfel de măsură erau suficiente și pertinente. Prin urmare, în mod rezonabil, ar putea fi considerată necesară o concurență în cadrul unei societăți democratice în ceea ce privește exercitarea de către solicitant a dreptului său la libertatea de exprimare. În sensul articolului 10 alineatul (2) din Convenție, sancțiunea impusă nu conține, prin urmare, nicio formă de încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare. 32. Prin urmare, acest aspect trebuie, de asemenea, respins, pentru o lipsă vădită de temei, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 16 ianuarie 2020. Andrea Tamietti Faris Vehabović Modulul adjunct Președinte