SECȚIUNEA 4 GORGELY c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 46890/21) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 septembrie 2025 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Gergely c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-un comitet compus din Ana Maria Guerra Martins, președinta Anne Louise Bormann, Sebastian Rădulețu, judecători și al dlui Valentin Nicolescu, grefier adjunct al secțiunii f.f. cererea (n 46890/21) împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat, dl Florian-Ovidiu Gergely, născut în 1980 și deținut la Aiud, a sesizat Curtea la 31 martie 2022 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( decizia de a aduce la cunoștința guvernului român ( mai mult decât) reprezentat de agentul său, M.F. Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe, de a declara inadmisibilă cererea pentru surplus, de a autoriza reclamantul să se reprezinte singur, de a-și prezenta observațiile părților; După ce a deliberat într-o cameră a consiliului la 26 august 2025, a luat o hotărâre în acest sens, adoptat la această dată, recurentul a prezentat că, în august 2021, când a fost încarcerat la închisoarea Oradea, acesta s-a convertit la mail și că cererea sa din 20 august 2021 de a primi mese conforme cu noua sa religie a fost respinsă printr-o decizie a administrației Ulterior, considerând că dreptul său la libertatea religioasă, astfel cum a fost reglementat prin Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate impuse de autoritățile judiciare în cadrul unui proces penal (□ Legea nr. 254/2013; a se vedea Neagu c. România, nr. 2696/15, § 10, 10 noiembrie 2020) a fost necunoscut, el a introdus o cale de atac împotriva acestei decizii judecătorului însărcinat cu controlul privării de libertate la închisoarea din Oradea ( Judecătorul menționat mai sus a înaintat la audierea reclamantului. Părțile au prezentat în fața Curții o copie a declarației. În consecință, rezultă că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin hotărârea din 13 septembrie 2021, judecătorul a considerat că refuzul administrației în cauză a fost justificat pentru că nu a adus un certificat de convertire din noul cult, așa cum impunea în special normele de aplicare a Legii nr. 254/2013 ( a se vedea, în acest sens, Neagu, citată anterior, §§ 10-12). Având în vedere întreaga reglementare a cărei conținut a fost expus mai sus, deținutul are dreptul să adopte religia pe care o dorește, dar nu pentru a primi carne de pui, ci pentru a primi asistență religioasă din partea reprezentanților cultelor sau asociațiilor religioase recunoscute de lege, a căror mărturisire intenționează să o împărtășească. ... Dacă deținutul dorește într-un mod real (inmod real) să adere la valorile cultului musulman și să urmeze principiile religiei musulmane, cum ar fi manifestarea libertății sale de conștiință, el va beneficia și de regimul alimentar pentru persoanele adepte ale religiei musulmane (...) Reclamantul a formulat o contestație, așa cum i-a permis legea nr. 254/2013. Prin hotărârea definitivă din 17 decembrie 2021, Tribunalul de Primă Instanță din Oradea a confirmat hotărârea din 13 septembrie 2021, în special pe motivul că În observațiile sale, reclamantul adaugă că a încercat să obțină o copie a Coranului și că a făcut apoi obiectul unei anchete pentru suspiciunea unei organizații teroriste și a afirmat, de asemenea, că cererea sa de a participa la activități religioase a fost refuzată. Cu toate acestea, este vorba despre noi plângeri pe care nu le-a menționat în formularul său inițial de interogare, în conformitate cu cerințele care decurg din jurisprudența Curții (Fu Quan, s.r.o. c. Republica Cehă [GC], n 24827/14, § 137 și 145-148, 1 În plus, acestea nu constituie obiecțiuni la care părțile și-au făcut schimb de observații și, prin urmare, nu ar trebui să fie examinate în această etapă a procedurii (Erlich și Kastro c. România, nr. 237316 și 23740/16, § 18, 9 iunie 2020). Invocând art. 9 din Convenție, reclamantul susține că dreptul său la libertate religioasă a fost încălcat pentru că nu a primit mese conforme cu principiile religiei sale. În primul rând, acesta arată că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne pentru că ar fi putut iniția o acțiune în răspundere civilă delictoasă bazată pe dispozițiile generale ale codului civil. Cu toate acestea, reclamantul a sesizat instanțele naționale care au răspuns la obiecțiile sale (punctele 2 și 5 de mai sus). Prin urmare, acesta a epuizat o cale de atac pe care dreptul intern, în special Legea nr. 254/2013, o pune la dispoziția sa. Prin urmare, existența unei căi de atac alternative, astfel cum a sugerat guvernul, nu poate conduce la concluzia că căile de atac nu au fost epuizate (a se vedea în acest sens Nicolae Virgiliu Tănase c. România [GC], nr. 41720/13, § 177, 25 iunie 2019). În al doilea rând, guvernul susține că reclamantul și-a pierdut calitatea de victimă din cauza modificării Regulamentului de punere în aplicare nr. 254/2013. Guvernul arată că standardele de aplicare a Legii nr. 254/2013 au fost modificate în septembrie 2023 pentru a da curs concluziilor Curții în hotărârea Neagu (precision) și că reclamantul nu mai este necesar să prezinte o dovadă scrisă a conversiei sale. Guvernul observă că mai mult decât o nouă cerere din partea autorităților de a aloca mese în conformitate cu mailul islam. Cu toate acestea, o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, pentru a-l priva de calitatea de victimă În sensul articolului 34 din convenție, cu excepția cazului în care autoritățile naționale recunosc, în mod explicit sau în esență, încălcarea (Rooman c. Belgia [GC], n 18052/11, § 129, 31 ianuarie 2019). Or, acest lucru nu s-a întâmplat în speță, deoarece modificarea legislației în cauză nu a condus la o recunoaștere, nici chiar implicită, a încălcării dreptului reclamantului și nici nu i-a oferit o despăgubire pentru prejudiciul suferit. Prin urmare, reclamantul nu și-a pierdut calitatea de victimă ca urmare a modificării legislative, care a avut loc după faptele în speță, și ar trebui respinsă excepția din partea guvernului. Cu toate acestea, Curtea constată că, ca răspuns la cel de-al doilea argument invocat de guvern, reclamantul a declarat în mod explicit că plângerea sa vizează numai perioada august-decembrie 2021. Având în vedere explicațiile reclamantului, Curtea își va limita examinarea la perioada indicată de acesta 13. Constatând că acest at nu este în mod vădit nefondat sau inadmisibil pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea declară că acest lucru este admisibil. 14. Principiile generale relevante au fost rezumate în Hotărârile Neagu (citate anterior, §§ 29-34) și Saran c. România 65993/16, §§ 31-35, 10 noiembrie 2020).În aplicarea acestor principii, este necesar să se examineze cauza din perspectiva obligațiilor pozitive ale autorităților (Neagu, citată anterior, § 35 cu referințele menționate anterior). Această dispoziție se referă la obligația impusă reclamantului, în conformitate cu legislația națională, de a prezenta o dovadă documentară a conversiei sale religioase care a avut loc în timpul detenției sale. Astfel cum a fost prezentat instanțelor interne, aceasta vizează, în special, refuzul autorităților penitenciare de a-i aloca mese conforme cu principiile noii religii (punctul 3 de mai sus). Prin urmare, cererea prezintă similarități cu cauza Neagu (preciată), în măsura în care cererea reclamantului a fost respinsă pe motiv că nu a prezentat dovada documentară a conversiei sale, astfel cum a fost impusă de standardele în vigoare la momentul faptelor. 16. Curtea constată că, în hotărârea sa din 13 decembrie Septembrie 2021, instanța menționată anterior a respins recursul reclamantului pentru neprezentarea unei declarații de conversie din noul cult, dar și-a exprimat îndoiala cu privire la sinceritatea conversiei sale religioase (punctul 4 de mai sus. Aceasta reamintește că, cu excepția unor cazuri excepționale, dreptul la libertatea religioasă, așa cum a înțeles Convenția, exclude orice apreciere din partea statului asupra legitimității convingerilor religioase sau asupra modalităților de exprimare a acestora ( Hassan și Tchaouch c. Bulgaria [GC], 30985/96, § 78, CEDO 2000-XI. Având în vedere importanța caracterului serios și sincer al convertirii religioase, Comisia consideră că obligația de neutralitate a autorităților naționale, în sensul jurisprudenței sale, nu poate împiedica o examinare a elementelor faptice care caracterizează manifestarea unei religii (a se vedea mutatis mutandis) și în contextul atestatelor care pot fi solicitate de către un angajator în cadrul unui contract de muncă, Kosteski c. l Declarația făcută în fața judecătorului (punctul 3 de mai sus) nu oferă indicații în această privință. În orice caz, Curtea consideră că acest lucru nu este decisiv în sine, deoarece Tribunalul de Primă Instană din Oradea se pronună în mod definitiv și nu a preluat aceste argumente, ci a respins cererea reclamantului exclusiv pe motiv că nu a furnizat dovada documentară solicitată de legislaie (punctul 6 de mai sus 17. Prin urmare, concluziile prezentate de Curte în hotărârea Neagu (citată la punctul 35-44) sunt transpuse în prezenta cauză. Curtea ia notă de argumentul guvernului potrivit căruia la mai putea solicita și obține asistență din partea personalului reținut, fie în vederea obținerii documentului solicitat sau da , fără nicio formalitate și independent de convingerile religioase, o masă vegetariană. Cu toate acestea, ca în cauza Neagu (citată, § 40 in fine Comisia observă că această chestiune, sub ambele părți, nu a fost examinată de instanțele interne și că, în ceea ce privește documentul solicitat, acestea nu sunt determinate dacă reclamantul ar fi avut o posibilitate reală de a-și prezenta o dovadă scrisă sau o altă confirmare a faptului că se referă la noul cult, în special având în vedere restricțiile care decurg din detenție. În ceea ce privește o posibilă cerere pentru o masă vegetariană, având în vedere natura acesteia, Curtea nu poate reproșa reclamantului că nu a făcut apel la această masă de înlocuire, în special atunci când dreptul intern îi oferea posibilitatea unei mese conforme cu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În cele din urmă, modificarea legislativă invocată de guvern (punctul 11 de mai sus) nu poate conduce la o altă concluzie, deoarece noile dispoziții normative au devenit aplicabile după perioada pentru care reclamantul și-a limitat cererea, și anume din decembrie 2021 (punctul 12 de mai sus). Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 9 din convenție în ceea ce privește perioada august-decembrie 2021. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 21. 000 EUR (EUR) pentru prejudiciile materiale și morale pe care le consideră a fi suferit și 50 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pe care le-a angajat în cadrul procedurii desfășurate în fața instanțelor interne în scopul procedurii desfășurate în fața Curții. 22. Curtea nu distinge nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și, prin urmare, respinge cererea formulată în acest sens. Cu toate acestea, aceasta acordă reclamantului 500 EUR pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit. 24. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că suma de 50 EUR alocată în mod rezonabil reclamantului este de 50 EUR, în orice caz, plus orice sumă care poate fi datorată pentru această sumă cu titlu de impozit. PE ACEASTA MOTIVE, CURTEA, ÎN L A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării 500 EUR (cinci sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit, pentru daune morale 50 EUR (50 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă de către reclamantul cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale restrâng surplusul cererii de satisfacție echitabilă. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 16 septembrie 2025, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Valentin Nicolescu Ana Maria Guerra Martins Grefier adjunct f.f. președinte
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE GERGELY c. ROUMANIE
(Requête n
o
46890/21)
ARRÊT
16 septembre 2025
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Gergely c. Roumanie,
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en un comité composé de
:
Ana Maria Guerra Martins
, présidente
,
Anne Louise Bormann,
Sebastian Rădulețu
, juges
,
et de Valentin Nicolescu,
greffier adjoint
de section f.f.
,
Vu
:
la requête (n
o
46890/21) contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. Florian-Ovidiu Gergely («
le requérant
»), né en 1980 et détenu à Aiud, a saisi la Cour le 31 mars 2022
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter à la connaissance du gouvernement roumain («
le Gouvernement
»), représenté par son agente, M
me
O.F. Ezer, du ministère des Affaires étrangères, le grief concernant l’article 9 de la Convention et de déclarer irrecevable la requête pour le surplus,
la décision d’autoriser le requérant de se représenter lui-même,
les observations des parties,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26 août 2025,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
Le requérant expose qu’en août 2021, lorsqu’il était incarcéré à la prison d’Oradea, il s’est converti à l’islam et que sa demande du 20 août 2021 de se voir allouer des repas conformes à sa nouvelle religion a été rejetée par décision de l’administration pénitentiaire.
2
.
Par la suite, estimant que son droit à la liberté de religion tel que règlementé par la loi n
o
254/2013 sur l’exécution des peines et des mesures privatives de liberté imposées par les autorités judiciaires dans le cadre d’un procès pénal («
la loi n
o
254/2013
»
; voir
Neagu c. Roumanie
, n
o
21969/15, §
10, 10 novembre 2020) était méconnu, il saisit d’un recours contre cette décision le juge chargé du contrôle de la privation de liberté à la prison d’Oradea («
le juge
»).
3
.
Le juge susmentionné procéda à l’audition du requérant. Les parties ont produit devant la Cour une copie de la déclaration. Il en ressort que l’intéressé a déclaré qu’il entendait choisir la religion qui lui convenait et qu’il ne pouvait pas, en raison de la privation de liberté, apporter une preuve documentaire de sa conversion (
nu am absolut nici o posibilitate
). Il réitérait sa demande à se voir allouer des repas conformes aux préceptes du culte musulman.
4
.
Par un jugement du 13
septembre 2021, le juge estima que le refus de l’administration pénitentiaire était justifié parce que l’intéressé n’avait pas apporté une attestation de sa conversion provenant du nouveau culte, comme l’exigeaient notamment les normes d’application de la loi n
o
254/2013 (
voir, en ce sens,
Neagu
, précité, §§
10-12). Le jugement comporte, en outre, les passages suivants
:
«
Compte tenu de toute la règlementation dont le contenu a été exposée ci-dessus, le détenu a le droit d’adopter la religion qu’il souhaite, mais non pas pour se voir allouer de la viande de poulet, mais pour recevoir l’assistance religieuse de la part des représentants des cultes ou des associations religieuses reconnus par la loi, dont il entend partager la confession.
...
Si le détenu souhaite de manière réelle (
în mod real
) adhérer aux valeurs du culte musulman et suivre les préceptes de la religion musulmane comme la manifestation de sa liberté de conscience, il bénéficiera également du régime alimentaire pour les personnes adeptes de la religion musulmane (...)
»
5
.
Le requérant forma une contestation, comme le lui permettait la loi n
o
254/2013.
6
.
Par un jugement définitif du 17 décembre 2021, le tribunal de première
instance d’Oradea confirma le jugement du 13 septembre 2021, au motif notamment que l’intéressé n’avait pas apporté l’attestation de sa conversion.
7.
Dans ses observations, le requérant ajoute qu’il a cherché à se procurer une copie du Coran et qu’il a ensuite fait l’objet d’une investigation pour des soupçons d’appartenance à une organisation terroriste. Il a aussi allégué que sa demande de participer à des activités religieuses a été refusée.
8.
Toutefois, il s’agit de doléances nouvelles que l’intéressé n’avait pas indiquées dans son formulaire initial de requête dans le respect des exigences découlant de la jurisprudence de la Cour (
Fu Quan, s.r.o. c.
République
tchèque
[GC], n
o
24827/14, §§ 137 et 145-148, 1
er
juin 2023). Qui plus est, celles-ci ne constituent pas des griefs sur lesquels les parties ont échangé leurs observations. Dès lors, il convient de ne pas les examiner à ce stade de la procédure (
Erlich et Kastro c.
Roumanie
, n
os
23735/16 et 23740/16, §§
17
‑
18, 9 juin 2020).
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 9 DE LA CONVENTION
9.
Invoquant l’article 9 de la Convention, le requérant allègue que son droit à la liberté religieuse a été enfreint parce qu’il n’a pas reçu des repas conformes aux préceptes de sa religion.
10.
Le Gouvernement avance deux arguments d’irrecevabilité du grief. En premier lieu, il expose que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes parce qu’il aurait pu engager une action en responsabilité civile délictuelle fondée sur les dispositions générales du code civil. Toutefois, le requérant a saisi les juridictions nationales qui ont répondu à ses griefs (paragraphes 2 et 5 ci-dessus). Il a donc épuisé une voie de recours que le droit interne, notamment la loi n
o
254/2013, mettait à sa disposition. L’existence d’un recours alternatif, comme suggéré par le Gouvernement, ne saurait mener à la conclusion que les voies de recours n’ont pas été épuisées (voir, en ce sens,
Nicolae Virgiliu Tănase c.
Roumanie
[GC], n
o
41720/13, §
177, 25 juin 2019).
11
.
En second lieu, le Gouvernement argue que le requérant a perdu la qualité de victime en raison de la modification du règlement d’application de la loi n
o
254/2013. Le Gouvernement explique que les normes d’application de la loi n
o
254/2013 ont été modifiées en septembre 2023, pour donner suite aux conclusions exposées par la Cour dans l’arrêt
Neagu
(précité) et que le requérant n’est plus requis de présenter une preuve écrite de sa conversion. Le Gouvernement remarque que l’intéressé n’a pas soumis aux autorités une nouvelle demande d’allocation des repas conformes aux préceptes de l’islam. Toutefois, une décision ou une mesure favorable au requérant ne suffit pas en principe à le priver de la qualité de «
victime
» aux fins de l’article 34 de la Convention, sauf si les autorités nationales reconnaissent, explicitement ou en substance, puis réparent, la violation (
Rooman c. Belgique
[GC], n
o
18052/11, § 129, 31 janvier 2019). Or, cela n’a pas eu lieu en l’espèce puisque la modification de la législation en cause n’a pas conduit à une reconnaissance, ni même implicite, de la violation du droit du requérant ni ne lui a pas offert de réparation au préjudice éventuellement subi. Le requérant n’a donc pas perdu la qualité de victime du fait de la modification législative, survenue après les faits en l’espèce, et il convient de rejeter l’exception soulevée par le Gouvernement.
12
.
La Cour constate néanmoins que, en réponse au second argument soulevé par le Gouvernement, le requérant a explicitement déclaré que son grief ne visait que la période août-décembre 2021. Compte tenu des explications du requérant, la Cour limitera son examen à la période indiquée par celui-ci.
13.
Constatant que ce grief n’est pas manifestement mal fondé ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour le déclare recevable.
14.
Les principes généraux pertinents ont été résumés dans les arrêts
Neagu
(précité, §§ 29-34) et
Saran c.
Roumanie
(n
o
65993/16, §§ 31-35, 10
novembre 2020). En application de ces principes, il convient d’examiner l’affaire sous l’angle des obligations positives des autorités (
Neagu
, précité, §
35 avec les références y citées).
15
.
La présente requête a trait à l’obligation faite au requérant, en application de la législation nationale, d’apporter une preuve documentaire de sa conversion religieuse survenue pendant sa détention. Le grief de l’intéressé, tel qu’il l’a présenté aux tribunaux internes, vise en particulier le refus des autorités pénitentiaires de lui allouer des repas conformes aux préceptes de la nouvelle religion (paragraphe 3 ci-dessus). La requête présente donc des similarités avec l’affaire
Neagu
(précitée), dans la mesure où la demande du requérant a été rejetée au motif qu’il n’avait pas apporté la preuve documentaire de sa conversion, comme il était exigé par les normes en vigueur au moment des faits.
16.
La Cour note que, dans son jugement du 13
septembre 2021, le juge susmentionné a rejeté le recours du requérant pour défaut de présentation d’une attestation de sa conversion provenant du nouveau culte mais a aussi exprimé des doutes sur la sincérité de sa conversion religieuse (paragraphe
4 ci-dessus). Elle rappelle que, sauf dans des cas très exceptionnels, le droit à la liberté de religion tel que l’entend la Convention exclut toute appréciation de la part de l’État sur la légitimité des croyances religieuses ou sur les modalités d’expression de celles-ci (
Hassan et Tchaouch c. Bulgarie
[GC], n
o
30985/96, § 78, CEDH 2000‑XI). Au vu de l’importance du caractère sérieux et sincère que doit avoir une conversion religieuse, elle estime que le devoir de neutralité des autorités nationales, au sens de sa jurisprudence, ne saurait faire obstacle à un examen des éléments factuels qui caractérisent la manifestation d’une religion (voir,
mutatis mutandis
et dans le contexte des attestations pouvant être demandées par un employeur dans le cadre d’un contrat de travail,
Kosteski c. l’ex-République yougoslave de Macédoine
, n
o
55170/00, § 39, 13 avril 2006). Or, en l’espèce, la Cour ne peut pas discerner quels éléments factuels ont pu être pris en compte par le juge susmentionné pour douter de la conversion religieuse du requérant. La déclaration que l’intéressé a faite devant le juge (paragraphe 3 ci-dessus) ne donne pas d’indications à cet égard. En tout état de cause, la Cour estime que cela n’est pas décisif en soi, puisque le tribunal de première instance d’Oradea s’est prononcé en l’affaire de manière définitive et n’a pas repris ces arguments, mais a rejeté la demande du requérant au seul motif qu’il n’avait pas fourni la preuve documentaire exigée par la législation (paragraphe
6 ci
‑
dessus).
17.
Les conclusions exposées par la Cour dans l’arrêt
Neagu
(précité, §§
35-44) sont donc transposables en la présente affaire.
18
.
La Cour prend note de l’argument du Gouvernement selon lequel l’intéressé pouvait demander et obtenir l’assistance du personnel pénitentiaire, que ce soit en vue de se procurer le document requis ou d’obtenir, sans aucune formalité et indépendamment des croyances religieuses, un repas végétarien. Toutefois, comme dans l’affaire
Neagu
(précitée, § 40
in fine
), elle observe que cette question, sous ses deux volets, n’a pas été examinée par les tribunaux internes et que, s’agissant du document requis, ceux-ci n’ont pas déterminé si le requérant aurait eu une possibilité réelle de se faire produire une preuve écrite ou une autre confirmation de l’appartenance au nouveau culte, en particulier compte tenu des restrictions découlant de la détention. Quant à une possible demande pour un repas végétarien, compte tenu de la nature de son grief, la Cour ne saurait reprocher au requérant de n’avoir pas fait appel à ce repas de substitution, notamment quand le droit interne lui offrait la possibilité d’un repas conforme aux préceptes d’un culte reconnu par la loi (
Neagu
, précité, § 11).
19.
Enfin, la modification législative invoquée par le Gouvernement (paragraphe 11 ci-dessus) ne saurait mener à une autre conclusion puisque les nouvelles dispositions normatives sont devenues applicables après la période pour laquelle le requérant a circonscrit sa requête, à savoir d’août à décembre 2021 (paragraphe 12 ci-dessus).
20.
Partant, il y a eu violation de l’article 9 de la Convention en ce qui concerne la période août-décembre 2021.
APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Le requérant demande 5
000 euros (EUR) au titre du dommage matériel et moral qu’il estime avoir subi et 50 EUR au titre des frais et dépens qu’il dit avoir engagés dans le cadre de la procédure menée devant les juridictions internes aux fins de la procédure menée devant la Cour.
22.
Le Gouvernement s’oppose à l’octroi d’une somme pour dédommager le requérant.
23.
La Cour ne distingue aucun lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué. Elle rejette donc la demande formulée à ce titre. Toutefois, elle octroie au requérant 500 EUR pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt.
24.
Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour juge raisonnable d’allouer au requérant la somme de 50 EUR tous frais confondus, plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt.
Déclare
la requête recevable
;
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 9 de la Convention en ce qui concerne la période août-décembre 2021
;
Dit
a)
que l’État défendeur doit verser au requérant, dans un délai de trois
mois, les sommes suivantes, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement
:
500 EUR (cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt, pour dommage moral
;
50 EUR (cinquante euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme par le requérant à titre d’impôt, pour frais et dépens
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
Rejette
le surplus de la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 septembre 2025, en application de l’article
77
§§
2 et
3 du règlement.
Valentin Nicolescu
Ana Maria Guerra Martins
Greffier adjoint f.f.
Présidente