KERASIOTIS AND XENOPOULOS v. GREECE - [Greek Translation] by the Translation Service of the Hellenic Ministry of Foreign Affairs

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

16.06.2020

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partly struck out of the list;Partly inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

KERASIOTIS AND XENOPOULOS v. GREECE - [Greek Translation] by the Translation Service of the Hellenic Ministry of Foreign Affairs (CtEDO, 2020)

HUDOC · oficial

59536 / 13 Dimitri Kerasiotis și Panagiotis Străinopolis împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima Instanță), judecată la 16 iunie 2020 în Secția formată din judecătorii: domnul Pei Paulichal, domnul Alexei Koskelowicz, domnul Eicata și domnul Renener Degenerke, secretarii adjuncți ai Secției, au formulat o plângere în favoarea acestei decizii, în care au fost susținute următoarele observații: 1.

În baza acestei declarații, Guvernul se angajează să plătească primului reclamant suma de 4.600 de euro (EUR), iar primul reclamant renunță la orice altă pretenție împotriva Greciei care rezultă din faptele menționate în recursul în cauză. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu moral, precum și cheltuielile judiciare, este excedentă de orice taxă aplicabilă. Va fi plătită în termen de trei luni de la data la care a fost pronunțată hotărârea Curții. În cazul în care nu se aplică această plată în termenul menționat, primul reclamant renunță la orice altă pretenție împotriva Greciei care rezultă din faptele menționate în recursul în cauză. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu moral, precum și cheltuielile judiciare, este excedentă de orice taxă aplicabilă. În cazul în care nu se aplică această plată, suma va fi plătită în termen de cinci luni de la data la care a fost pronunțată hotărârea Curții. În cazul în care nu se aplică această plată în termenul menționat, primul reclamant va fi obligat să plătească suma respectivă în valoare de aproximativ 5.35 milioane de euro ( 6.7 milioane de euro) pe baza unei sume de cheltuieli specifice în cauză, în cazul în care nu se aplică această plată.

Potrivit Guvernului, autoritățile au încercat să comunice reclamantului hotărârea nr. 81/2004 la ultima sa reședință cunoscută, în Ilion Attica, dar nu l-au găsit acolo. Reclamantul susține că părinții săi, sora lui, familia sa, precum și el însuși, locuiesc la această adresă cea mai mare parte a vieții lor. Procurorii au adăugat că autoritățile din Oris au fost în măsură să comunice directorului unei companii de reclamanți decizia adresată atunci, la adresa nr. 81/2004, în conformitate cu art. 8 din Legea lui Ioan, iar procurorul general a declarat că nu a apărut la Curtea de Apel, la data de 8 iulie 2010, în procesul de desemnare a unei companii de reclamanți, în conformitate cu art. 43 alineatul (2) din Legea lui Ioan, respectiv cu art. 23 din Legea lui Ioan, iar în procesul de desemnare a unei companii de reclamanți, în conformitate cu art. 8 din Legea lui Ioan, nu a apărut nici o persoană.

În decembrie 2010, instanța a declarat că acuzațiile penale privind discuția cu privire la falsificare au fost inadmisibile și l-a condamnat pe reclamant, printre altele, la plata statului a sumei de 1.166.823,18 lei (în cazul E.E. nr. 481/2010). La data stabilită, apelantul a depus o plângere în favoarea instanței de judecată din Egipt în valoare de aproximativ 50 milioane de dracme (sau aproximativ 146.735 euro). În cazul E.E. nr. 1216/2012 și al celorlalte cazuri, a fost decisă a doua plângere în favoarea instanței de judecată din Egipt în valoare de aproximativ 1.106.83,18 lei (în cazul E.E. nr. 1216/2012), iar în cazul E.E. nr. 1216/2012 și al celorlalte cazuri, a fost decisă a doua plângere în favoarea instanței de judecată din Egipt în valoare de aproximativ 1.106.83,8 lei (în cazul E.E. nr. 1216/2012 și al celorlalte cazuri, în cazul E.E. nr. 12162013).

Cadrul juridic și practica națională relevantă în acest caz sunt descrise în hotărârea Miheliodakis împotriva Greciei (Hotărârea nr. 54447/10, §§ 15 din 24 aprilie 2012) și în hotărârea TANIS împotriva Greciei (Hotărârea nr. 21020/15, § 18, 21 mai 2019) [Comisia] (Hotărârea nr. 21020/15, § 18, 21 mai 2019) 17.- Având în vedere art. 6 § 1 din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii în fața instanțelor penale. Având în vedere art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa unui mijloc de procedură efectiv de a le permite să obțină o pledoarie în cauză, în conformitate cu art. 1 din Convenție. - În conformitate cu art. 14 din Regulamentul nr. 14 din Iulie 2010, Curtea de Apel a II-a a Criminalității nu poate să recunoască o acțiune în cauză în cauză, deoarece aceasta nu este în conformitate cu art. 1 din Convenție. - În acest caz, Curtea de Apel a II-a a Criminalității nu poate să recunoască o acțiune în favoarea în cauză în temeiul articolului 1 din Convenția nr. 37 din Iulie 2010 (Hotărârea nr. 14 din 18 din Iulie 2010), în care se prevede că, în mod evident, că acțiunile în cauză nu au fost soluționate în temeiul articolului 1 din Regulamentul nr. 1 din I. 1 din I-a, iar instanța de Apel a II-a a II-a a Crimă nu poate să recunoască alte acțiune în față în favoarea în favoarea în favoarea în favoarea instanță.

Guvernul susține că, în orice caz, reclamantul nu poate atribui autorităților perioada în care a fost necunoscut, deoarece în această perioadă nu a participat la procesul de recurs. Guvernul susține că, în perioada 14 iulie 2010, data arestării reclamantului, până la 12 martie 2013, data în care a fost clarificat și confirmată, până la data de 6 august 2013, data hotărârii nr. 108 din august 2004, adică aproximativ doi ani și două luni, iar în această perioadă, în care nu a fost recurs la hotărârea nr. 108 din martie 2004, a fost declarată că a fost recursă de două ori, iar în această perioadă, în cursul procedurii de recurs, Tribunalul a declarat că a fost recursă de două ori, iar în această perioadă, în cursul procedurii de 6 martie 2013, a fost declarată că a fost recursă de două ori.

În special, reclamantul se plânge că, atunci când autoritățile au ajuns la adresa din Ilion Attica, ar fi trebuit să anunțe decizia unui membru al familiei sale și nu să o pună la îndemână la primărie. El adaugă că autoritățile ar fi putut să anunțe decizia la adresa sediului companiei, al cărei director general era, sau la adresa unuia dintre punctele de vânzare. Reclamantul susține, în plus, că, după cum reiese din dosar, niciodată nu a avut ocazia să evite instanțele naționale, să evite sau să reînnoiască procedura. Însă, până la data de 31 martie 2004, autoritățile au fost la curent cu adresa reclamantului, dar nu au avut ocazia să o reînnoiască, în urma căreia, în conformitate cu art. 15 din Decizia CEDO nr. 1575/2002, Curtea a decis să se pronunțe în favoarea persoanelor în cauză, în conformitate cu art. 15 din Decizia CEDO nr. 1565/2003, în favoarea căreia, în favoarea celor care au fost în cauză, a fost notificată în mod semnificativ în favoarea instanței de judecată (art. 15 din Hotărârea nr. 1565/2003, din 21 martie, nr. 15), iar în favoarea respectivă, în favoarea instanței, în favoarea persoanelor în cauză, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței, în favoarea instanței

22.- Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri este evaluat în conformitate cu circumstanțele cauzei, luând în considerare criteriile stabilite de jurisprudența Curții, și în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente, precum și implicarea litigiului în cazul persoanei implicate (a se vedea, printre altele, hotărârea Comisiei din 15 martie 2004, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / CEDO, nr. 1428 / C

În ceea ce privește recursul la art. 13 din Convenție, Curtea amintește că acest ordin a fost interpretat ca o acțiune în sensul că, în speță, nu există depășirea termenului limită rezonabil în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. 25.- În consecință, această acțiune trebuie respinsă ca fiind evident nefondată, în temeiul articolului 35 §§ 3a și 4 din Convenție. 26.- În ceea ce privește recursul la art. 13 din Convenție, Curtea amintește că această decizie a fost interpretată ca o acțiune în sensul că, în speță, nu există o acțiune în temeiul legislației naționale privind recursuri potențiale ale apărării în temeiul Convenției (a se vedea, printre altele, recursul RECUPIO/OJCE, în temeiul articolului 35 din Convenție (a se vedea, printre altele, recursul RECUPIO/OJCE, în temeiul articolului 30 din Convenție).