SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 27768/19 Asher ELGAR împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 24 iunie 2025 într-un comitet compus din Ana Maria Guerra Martins, președinta Anne Louise Bormann, Sebastian Rădulețu, judecători și Crina Kaufman, adjunctă a secțiunii f.f. cererea nr. 27768/19 împotriva României și al cărui resortisant francez, domnul Asher Elgar ( decizia de a aduce cererea la cunoștința guvernului român (adică a celui din care face parte) reprezentat de agentul său, dl O.F. Ezer, al Ministerului Afacerilor Externe, observațiile părților, declarația depusă de guvernul pârât la 24 aprilie 2023 prin care se solicită Curții să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație; După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI proces printr-o hotărâre definitivă din 28 martie 2018, tribunalul de apel din București l-a condamnat pe reclamant al șefilor de complicitate la o pedeapsă de patru luni de închisoare și pentru incitare la construirea ilegală la o pedeapsă de șase luni de închisoare. După fuzionarea acestor pedepse, instanța de apel l-a condamnat pe reclamant la cea mai grea pedeapsă a șefului de detenție care trebuia să fie construit ilegal, adică șase luni de închisoare pe care le-a pus apoi în suspendare. La 3 martie 2022, în conformitate cu art. 15 alin. (1) lit. (b) din lege 290/2004 privind cazierul judiciar, condamnarea penală a reclamantului a fost eliminată din cazierul său judiciar ca urmare a reabilitării sale de drept. În temeiul articolului 169 din Codul Penal, reabilitarea pune capăt decăderilor, interdicțiilor și incapacităților rezultate din condamnare. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (a), (b) și (c) din convenție, reclamantul se plângea de recalificarea juridică a faptelor reținute împotriva sa, pronunțată de instanța judecătorească în timpul deliberărilor, ca complicitate la falsa declarație, în timp ce a fost rejudecat în instanță și achitat în primă instanță de șeful declarației false, ceea ce l-a împiedicat să-și exercite drepturile la apărare. De asemenea, el se plânge de motivarea insuficientă a hotărârii de condamnare. Cererea a fost comunicată guvernului. Prin scrisoarea din 24 aprilie 2023, la încheierea negocierilor în vederea unei soluționări pe cale amiabilă, guvernul a informat Curtea că propunea să depună o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. În plus, acesta a invitat Curtea să șteargă cererea de participare în conformitate cu art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. În declarația sa unilaterală, declarația de declarație recunoaște existența unei încălcări a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (a) și (b) din Convenția care decurge din situația reclamantului. El oferă reclamantului, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 5 850 EUR (EUR) care va acoperi prejudiciul material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Această sumă va fi plătită în lei românești la rata aplicabilă la data plății, în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții. În cazul în care nu ar fi plătit în acest termen, Ö Õ s Õ angajat să majoreze, de la expirarea termenului și până la decontare, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Prin scrisoarea din 17 iunie 2023, recurenta a solicitat Curții să nu accepte declarația unilaterală a guvernului, evidențiind gravitatea încălcării drepturilor sale și a consecințelor suferite în urma procedurii interne. Aceasta a explicat că singura posibilitate de a-și anula condamnarea definitivă și de a elimina din cazierul judiciar înregistrarea condamnării sale a fost redeschiderea procedurii interne printr-o revizuire. Or, în opinia sa, pentru a putea solicita redeschiderea procedurii interne, aceasta trebuia să obțină o hotărâre a Curții care să constate încălcarea drepturilor sale și nu o decizie de eliminare a cauzei din cauza rolului ca urmare a unei declarații unilaterale. Curtea amintește că articolul (c) din convenție îi permite să elimine o cauză a rolului, în orice moment al procedurii, dacă (...) pentru orice alt motiv pe care [ea] îl consideră existența, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii 10. Astfel, în temeiul acestei dispoziții, Curtea poate să șteargă din rol cereri pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamanții doresc ca examinarea cauzei lor să continue (a se vedea în special Hotărârea Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 77, CEDO 2003 VI). 11. În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar Acar, citată anterior; a se vedea, de asemenea, WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03, 18 septembrie 2007). 12. Curtea și-a stabilit, într-o serie de cauze, practica în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului la un proces echitabil ca urmare a condamnării penale a persoanelor interesate, fără ca acestea să aibă posibilitatea de a cunoaște și de a se apăra pentru noua calificare juridică a faptelor reproșate (a se vedea, de exemplu, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, §§ 51-53, CEDO 1999 II, Adrian Constantin c. România, n 21175/03, § 18-28, 12 aprilie 2011 și Pereira Cruz și alții c. Portugalia, n 56396/12 și 3 altele, §§ 196-199, 26 iunie 2018) sau pe motiv de motiv insuficient de motivare a deciziilor interne (a se vedea, de exemplu, Moreira Ferreira c. Portugalia (n [GC], n 19867/12, § 84-85, 11 iulie 2017). 13. Curtea ia notă de argumentele opuse de reclamant declarației unilaterale. În ceea ce privește în special dorința sa de a obține redeschiderea procedurii interne, Curtea amintește că a declarat în mod clar că nu are competența de a ordona o astfel de măsură (a se vedea, printre altele, referințele Yüksel Yalçnaya c. Türkiye [GC], n 15669/20, § 406, 26 septembrie 2023). În cazul în care o persoană a fost condamnată la termen la o procedură înfășurată de încălcări ale cerințelor prevăzute la art. 6 din Convenție, Curtea poate indica faptul că: un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea acesteia, reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de a remedia încălcarea constatată și chiar de multe ori cel mai adecvat mijloc (a se vedea, de exemplu, Yüksel Yalçćnkaya, citată anterior, § 406, Sejdovic c. Italia [GC], nr 56581/00, § 126, CEDH 2006-II, și Adrian Constantin , citată anterior, § 32. Cu toate acestea, măsurile de despăgubire specifice care trebuie luate, dacă este cazul, de un stat pârât pentru a-și îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul articolului 46 din convenție, depind în mod necesar de circumstanțele speciale ale cauzei ( Sejdovic, citată anterior, punctul 126, și Willems și Gorjon c. Belgia, n 74209/16 și 3 altele, § 62, 21 septembrie 2021 14. În dreptul român, în temeiul articolului 465 din Codul de procedură penală, hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea a constatat o încălcare a drepturilor sau a libertăților fundamentale sau a dispus radierea cauzei în urma unei soluționări amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți pot face obiectul unei reexaminări dacă una dintre consecințele grave ale încălcării persistente a convenției și ale protocoalelor suplimentare ale acesteia nu poate fi corectată decât printr-o revizuire a hotărârii pronunțate. Prin urmare, Curtea constată că posibilitatea de a redeschide o procedură internă ca urmare a unei decizii de radiere a rolului Curții pe baza unei declarații unilaterale nu este exclusă în mod oficial de legislația națională (a se vedea, pentru posibila calificare a unei declarații unilaterale, Willems și Gorjon , citată anterior, § 61; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Dudek și Lazur c. Polonia (dec.), nr. 41097/20 și nr. 39577/22, § 26, 8 octombrie 2024). Comisia reamintește că, în temeiul aceluiași cadru juridic românesc, a acceptat anterior o declarație unilaterală într-o cauză privind neechivocitatea unei proceduri penale, acordându-se în special importană declaraiei guvernului potrivit căreia legislaia naională nu implică posibilitatea redeschiderii unei proceduri interne ca urmare a unei decizii de radiere a rolului Curii pe baza unei declaraii unilaterale (a se vedea cauza România (dec.) n 48745/13, § 7 și 16, 4 decembrie 2018). 15. Cu toate acestea, Curtea constată că prin hotărârea definitivă din 28 decembrie 2018 Martie 2018, Tribunalul de apel de la București l-a condamnat pe reclamant al șefului a două infracțiuni și pe care l-a pus în discuție în fața Curții a Justiției numai în ceea ce privește condamnarea sa la complicitate a declarației false (punctele 1 și 3 de mai sus). În acest context, Comisia observă că, prin hotărârea de condamnare, pedeapsa aplicată reclamantului acestui din urmă șef a fost absorbită de pedeapsa cea mai grea care i-a fost aplicată pentru incitarea la construirea ilegală (punctul 1 de mai sus). În cele din urmă și, mai presus de toate, din cauza intervenției reabilitării dreptului, consecințele condamnării penale a reclamantului nu mai persistă și condamnarea sa a fost deja eliminată din cazierul său judiciar (punctul 2 de mai sus). În acest context special, având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei propuse, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (articolul c) 17. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să examineze cererea (articolul in fine 18. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 19. Având în vedere cele de mai sus, această cerere ar trebui eliminată din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de faptul că termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alin. (1) și (3) lit. (a) și (b) din Convenție și la modul prevăzut pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel asumate decid să șteargă cererea de rol în temeiul art. (c) din Convenție. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 28 august 2025. Crina Kaufman Ana Maria Guerra Martins Grefiere adjuvant f.f. Președintele
Requête n
o
27768/19
Asher ELGAR
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 24
juin 2025 en un comité composé de
:
Ana Maria Guerra Martins
, présidente
,
Anne Louise Bormann,
Sebastian Rădulețu
, juges
,
et de Crina Kaufman,
greffière adjointe
de section
f.f.
,
Vu
:
la requête n
o
27768/19 contre la Roumanie et dont un ressortissant français, M.
Asher
Elgar («
le requérant
») né en 1962 et résidant à Bucarest, représenté par M
e
C.L. Popescu, avocat à Bucarest et à Paris, a saisi la Cour le 9
mai 2019
en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement roumain («
le Gouvernement
»), représenté par son agente, M
me
O.F. Ezer, du ministère des Affaires étrangères,
les observations des parties,
la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 24
avril
2023 invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
FAITS ET procedure
1
.
Par un arrêt définitif du 28 mars 2018, la cour d’appel de Bucarest condamna le requérant des chefs de complicité de fausse déclaration à une peine de quatre mois de prison et pour incitation à construire illégalement à une peine de six mois de prison. Après avoir fusionné ces peines, la cour d’appel condamna le requérant à la peine la plus lourde infligée du chef d’incitation à construire illégalement, à savoir six mois de prison qu’elle mit ensuite en sursis.
2
.
Le 3 mars 2022, en application de l’article 15 § 1 b) de la loi
n
o
290/2004 sur le casier judiciaire, la condamnation pénale du requérant fut effacée de son casier judiciaire à la suite de sa réhabilitation de plein droit. En vertu de l’article 169 du code pénal, la réhabilitation met fin aux déchéances, interdictions et incapacités résultant de la condamnation.
3
.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 a), b) et c) de la Convention, le requérant se plaignait de la requalification juridique des faits retenus à son encontre, opérée par la cour d’appel lors des délibérations, en complicité de fausse déclaration alors qu’il avait été renvoyé en jugement et acquitté en première instance du chef de fausse déclaration, ce qui l’a empêché d’exercer ses droits de la défense. Il se plaint également de la motivation insuffisante de l’arrêt de condamnation.
4.
La requête avait été communiquée au Gouvernement.
5.
Par une lettre du 24 avril 2023, à l’issue de négociations en vue d’un règlement amiable qui se sont révélées infructueuses, le Gouvernement a avisé la Cour qu’il proposait de soumettre une déclaration unilatérale en vue de régler la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer la requête du rôle conformément à l’article
37 § 1 c) de la Convention.
6.
Dans sa déclaration unilatérale, le Gouvernement «
reconnait l’existence d’une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 a) et b) de la Convention qui découle de la situation du requérant
». Il offre de verser au requérant, à titre de satisfaction équitable la somme de 5
850
euros (EUR) qui couvrira le préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens. Cette somme sera versée à l’intéressé en lei roumains au taux applicable à la date du paiement, dans un délai de trois mois à compter de la date de la notification de la décision de la Cour. Si elle n’était pas versée dans ce délai, le Gouvernement s’engage à la majorer, à compter de l’expiration du délai et jusqu’au règlement, d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.
7.
Les termes de la déclaration unilatérale ont été transmis à la partie requérante.
8.
Par une lettre du 17 juin 2023, la partie requérante a demandé à la Cour de ne pas accepter la déclaration unilatérale du Gouvernement, en mettant en avant la gravité des violations de ses droits et des conséquences subies à la suite de la procédure interne. Elle a exposé que la seule possibilité pour annuler sa condamnation définitive et rayer de son casier judiciaire l’inscription de sa condamnation était la réouverture de la procédure interne par la voie d’une révision. Or, d’après elle, afin de pouvoir demander la réouverture de la procédure interne, elle devait obtenir un arrêt de la Cour constatant la violation de ses droits et non pas une décision de radiation de l’affaire du rôle à la suite d’une déclaration unilatérale.
9.
La Cour rappelle que l’article
37
§
1
c) de la Convention lui permet de rayer une affaire du rôle, à tout moment de la procédure, si
:
«
(...)
pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
10.
Ainsi, en vertu de cette disposition, la Cour peut rayer des requêtes du rôle sur le fondement d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur, même si les requérants souhaitent que l’examen de leur affaire se poursuive (voir, en particulier, l’arrêt
Tahsin Acar c.
Turquie
(question préliminaire) [GC], n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI).
11.
À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar,
précité
,
§§
75
‑
77
; voir également,
WAZA Sp. z o.o. c. Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03, 18
septembre
2007).
12.
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit à un procès équitable suite à la condamnation pénale des intéressés sans qu’ils aient la possibilité de connaître et de se défendre pour la nouvelle qualification juridique des faits reprochés (voir, par exemple,
Pélissier et Sassi c. France
[GC], n
o
25444/94, §§
Adrian Constantin c. Roumanie
, n
o
21175/03, §§
18-28, 12 avril 2011, et
Pereira Cruz et autres c. Portugal
, n
os
56396/12 et 3 autres, §§ 196-199, 26 juin 2018) ou à raison d’une motivation insuffisante des décision internes (voir, par exemple,
Moreira Ferreira c.
Portugal (n
o
2)
[GC], n
o
19867/12, §§ 84-85, 11 juillet 2017).
13.
La Cour prend note des arguments opposés par le requérant à la déclaration unilatérale. En ce qui concerne en particulier son souhait d’obtenir la réouverture de la procédure interne, la Cour rappelle avoir dit clairement qu’elle n’a pas compétence pour ordonner pareille mesure (voir, entre autres références,
Yüksel Yalçınkaya c.
Türkiye
[GC], n
o
15669/20, §
406, 26 septembre 2023). Lorsqu’un individu a été condamné à l’issue d’une procédure entachée de manquements aux exigences de l’article 6 de la Convention, la Cour peut indiquer qu’un nouveau procès ou une réouverture de la procédure, à la demande de l’intéressé, représente en principe un moyen approprié de redresser la violation constatée, et même bien souvent le moyen le plus adéquat (voir, par exemple,
Yüksel Yalçınkaya
, précité, §
406,
Sejdovic c.
Italie
[GC], n
o
56581/00, § 126, CEDH 2006-II, et
Adrian Constantin
, précité, § 32). Cependant, les mesures de réparation spécifiques à prendre, le cas échéant, par un État défendeur pour s’acquitter des obligations qui lui incombent en vertu de l’article 46 de la Convention, dépendent nécessairement des circonstances particulières de la cause (
Sejdovic
, précité, §
126, et
Willems et Gorjon c. Belgique
, n
os
74209/16 et 3
autres, §
62, 21
septembre 2021).
14.
En droit roumain, en vertu de l’article 465 du code de procédure pénale, les arrêts définitifs rendus dans des affaires où la Cour a constaté une violation des droits ou libertés fondamentaux ou ordonné la radiation de l’affaire à la suite d’un règlement amiable du litige entre l’État et les requérants, peuvent faire l’objet d’un réexamen si l’une des conséquences graves de la violation persistante de la Convention et de ses protocoles additionnels ne peut être corrigée que par une révision de l’arrêt rendu. La Cour constate donc que la possibilité de rouvrir une procédure interne à la suite d’une décision de radiation du rôle de la Cour sur le fondement d’une déclaration unilatérale n’est pas formellement exclue par la législation nationale (voir, pour la possible qualification d’une déclaration unilatérale,
Willems et Gorjon
, précité, § 61
; voir aussi,
mutatis mutandis
,
Dudek et Lazur c.
Pologne
(déc.), n
os
41097/20 et 39577/22, § 26, 8
octobre 2024). Elle rappelle avoir accepté auparavant, en application du même cadre légal roumain, une déclaration unilatérale dans une affaire portant sur le défaut d’équité d’une procédure pénale, en accordant du poids en particulier à l’affirmation du Gouvernement selon laquelle la législation nationale n’exclut pas la possibilité de rouvrir une procédure interne à la suite d’une décision de radiation du rôle de la Cour sur le fondement d’une déclaration unilatérale (voir l’affaire
Duță c.
Roumanie
(déc.) n
o
48745/13, §§ 7 et 16, 4
décembre 2018).
15.
Quoi qu’il en soit, la Cour observe que par l’arrêt définitif du 28
mars 2018, la cour d’appel de Bucarest a condamné le requérant du chef de deux infractions et que l’intéressé remet en cause devant la Cour l’équité de la procédure seulement quant à sa condamnation du chef de complicité de fausse déclaration (paragraphes 1 et 3 ci-dessus). Elle observe dans ce contexte que, par l’arrêt de condamnation, la peine infligée au requérant de ce dernier chef avait été absorbée par la peine la plus lourde qui lui avait été infligée pour incitation à construire illégalement (paragraphe 1 ci-dessus). Elle note enfin et surtout, qu’en raison de l’intervention de la réhabilitation de droit, les conséquences de la condamnation pénale du requérant ne subsistent plus et que sa condamnation a déjà été effacée de son casier judiciaire (paragraphe
2 ci
‑
dessus).
16.
Dans ce contexte particulier, eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37
§
1
c)).
17.
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37
§
1
in fine
).
18.
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović
c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
19.
Compte tenu de ce qui précède, il y a lieu de rayer cette requête du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 §§ 1 et 3 a) et b) de la Convention et de la modalité prévue pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en vertu de l’article
37
§
1
c) de la Convention.
Fait en français puis communiqué par écrit le 28 août 2025.
Crina Kaufman
Ana Maria Guerra Martins
Greffière adjointe f.f.
Présidente