Comunicată la 23 iunie 2020 Publicată la 15 iulie 2020 a doua secțiune Cerere nr 31417/19 Tuncer BAKIRHAN împotriva Turciei introdusă la 10 mai 2019 ÎNCHEIAT DE LA LEFFAR Cererea se referă la plasarea și menținerea în detenție provizorie a reclamantului, primarul Siirt la momentul faptelor, de la șeful responsabil la o organizație ilegală. În această privință, autoritățile i-au reproșat participarea la diverse manifestări, în special la ceremoniile funerare ale membrilor decedați ai PKK (Partea lucrătorilor din Kurdistan, organizație ilegală armată), în care slogane în favoarea PKK și a liderului său au fost scanate și stegulețe și pancarte care simbolizau această organizație au fost folosite și vehicule aparținând primăriei, precum și discursurile pe care le-a ținut la unele dintre aceste evenimente. În aceste discursuri, reclamantul, în general, a criticat politicile guvernamentale, în special din cauza evenimentelor violente care au avut loc în orașele din sud-estul țării și a încurajat autoritățile să ia în considerare propunerile liderului PKK. Invocând art. 5 alin. (1) lit. (c) din Convenție, reclamantul se plângea de detenția sa provizorie care, în opinia sa, își avea originea în activitățile sale ca primar al unui oraș și discursurile sale ca politician. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, se plânge de durata detenției sale provizorii. Invocând art. 10 din Convenție, el susține că plasarea și menținerea sa în detenție provizorie din cauza actelor sale sus-menționate constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. Se poate considera că reclamantul a fost arestat și pus în custodia provizorie pe baza unor motive plauzibile de mai puțin de o infracțiune comisă (a se vedea, printre altele, Fox, Campbell și Hartley c. Regatul Unit, 30 august 1990, § 32, seria A n 182) ? În această privință, părțile sunt invitate, în special, să răspundă la această întrebare ținând seama de formularea articolului 100 din Codul de procedură penală, care prevede că există dovezi concrete care indică existența unor suspiciuni puternice În plus, dovezile conținute în dosar în momentul plasării în detenție a ui au fost suficiente pentru a convinge un observator obiectiv pe care l-ar fi putut declara vinovat (Mergen și alții c. Turcia, nr 44062/09 și 4 alții, §§ 46-55, 31 mai 2016 și Ayșe Yüksel și alții c. Turcia, n 55835/09 și 2 § 51-60, 31 mai 2016) Se poate considera că magistrații și-au îndeplinit obligația de a detalia motivele pertinente și suficiente în sprijinul privării de libertate în cauză? Având în vedere decizia din 16 noiembrie 2016 a instanței judecătorului judecătorului judecător al statului Siirt, se poate considera că instanța judecătorească din instanța penală a individualizat suficient motivele de detenție, în conformitate cu cerințele articolului 101 din CPP În plus, durata detenției provizorii a reclamantului este compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil, în sensul aceluiași alineat din art. 5 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Buzadji c. Republica Moldova [GC], n 23755/07, § 102, CEDH 2016 (extracturi))) A fost afectată libertatea de exprimare a reclamantului în sensul art. 10 alin. (1) din Convenție, pe baza plasării sale și a menținerii sale în custodia cu titlu provizoriu În acest scop, această atingere era prevăzută de lege și necesară, în sensul art. 10 alin. (2) (a se vedea, Faruk Temel c. Turcia, 16853/05, §§ 53-57, 1 februarie 2011 și Belgiac. Turcia, 50171/09, § 31, 34 și 35, 6 decembrie 2016 și Nejdet Atalay c. Turcia, nr. 76224/12, § 20, 19 noiembrie 2019) În special, având în vedere conținutul discursurilor și al altor activități reproșate reclamantului, contextul în care aceste fapte au inclus, capacitatea lor de a face rău și circumstanțele cauzei, instanțele naționale au efectuat în deciziile lor o examinare suficientă și o punere în balanță adecvată între interesele implicate în raport cu criteriile stabilite și puse în aplicare de aceasta în cauzele referitoare la libertatea de exprimare ) (Gözel și Özer c. Turcia, nr. 43453/04 și 31098/05, § 64, 6 iulie 2010 și Mart și alții c. Turcia, n 57031/10, § 32, 19 martie 2019)
Communiquée le 23 juin 2020
Publié le 15 juillet 2020
Requête n
o
31417/19
Tuncer BAKIRHAN
contre la Turquie
introduite le 10 Mai 2019
La requête concerne
le placement et maintien en détention provisoire du requérant, maire de Siirt à l’époque des faits, du chef d’appartenance à une organisation illégale. À cet égard, il lui a été reproché par les autorités sa participation à diverses manifestations, notamment aux cérémonies funéraires des membres décédés du PKK (Parti des travailleurs du Kurdistan, organisation illégale armée), pendant lesquelles des slogans en faveur du PKK et de son leader avaient été scandés et des drapeaux et pancartes symbolisant cette organisation avaient été brandis et des véhicules appartenant à la mairie avaient été utilisés, ainsi que les discours qu’il avaient tenus à certaines de ces manifestations. Dans ces discours, le requérant, d’une manière générale, critiquait les politiques gouvernementales, notamment en raison des événements violents ayant eu lieu dans les villes sud-est du pays, et encourageait les autorités à prendre en compte les propositions du leader du PKK.
Invoquant l’article 5 § 1 c) de la Convention, le requérant se plaint de son placement en détention provisoire qui, selon lui, avait pour origine ses activités en tant que maire d’une ville et ses discours en tant qu’un politicien.
Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, il se plaint de la durée de sa détention provisoire.
Invoquant l’article 10 de la Convention, il allègue que son placement et maintien en détention provisoire en raison de ses actes susmentionnés constitue une atteinte à son droit à la liberté d’expression.
1.
Le requérant a-t-il été privé de sa liberté en violation de l’article
5 §§
1 et 3 de la Convention
?
a)
La détention du requérant a-t-elle été ordonnée «
selon les voies légales
»
?
b)
Peut-on considérer que le requérant a été arrêté et placé en détention provisoire sur la base de «
raisons plausibles de soupçonner
» qu’une infraction avait été commise (voir, notamment,
Fox, Campbell et Hartley c.
Royaume-Uni
, 30 août 1990, § 32, série A n
o
182)
? À cet égard, les parties sont notamment invitées à répondre à cette question en tenant compte du libellé de l’article 100 du code de procédure pénale, exigeant «
des preuves concrètes qui démontrent l’existence de forts soupçons
». En outre, les preuves contenues dans le dossier au moment du placement en détention de l’intéressé étaient-elles suffisantes pour persuader un observateur objectif qu’il avait pu commettre l’infraction qui lui était reprochée (
Mergen et autres c. Turquie
, n
os
44062/09 et 4 autres, §§
46-55, 31
mai 2016, et
Ayșe Yüksel et autres c. Turquie
, n
os
55835/09 et 2 autres, §§
51-60, 31 mai 2016)
?
c)
Peut-on considérer que les magistrats ont rempli leur obligation d’avancer des motifs pertinents et suffisants à l’appui de la privation de liberté en question
? Vu la décision du 16 novembre 2016 du juge d’instance pénal de Siirt, peut-on considérer que le juge d’instance pénal a suffisamment individualisé les motifs de détentions, au regard des exigences de l’article 101 du CPP
?
d)
En outre, la durée de la détention provisoire du requérant est-elle compatible avec la condition de jugement dans un «
délai raisonnable
», au sens du même paragraphe de l’article 5 de la Convention (voir,
mutatis mutandis
,
Buzadji c. République de Moldova
[GC], n
o
23755/07, § 102, CEDH 2016 (extraits))
?
2.
Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression du requérant au sens de l’article
10 § 1 de la Convention, à raison de son placement et maintien en détention provisoire
?
Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle
prévue par la loi et nécessaire
, au sens de l’article 10 § 2 (voir,
Faruk Temel c. Turquie,
n
o
16853/05, §§
53-57, 1
er
février 2011 et
Belge c. Turquie,
n
o
50171/09, §§ 31, 34 et
35, 6
décembre 2016 et
Nejdet Atalay c. Turquie
, n
o
76224/12, §
20, 19
novembre 2019)
?
En particulier, eu égard au contenu des discours et d’autres activités reprochés au requérant, au contexte dans lequel ces faits s’inscrivaient, à leur capacité à nuire et les circonstances de l’affaire, les juridictions nationales ont-elles effectué dans leur décisions un examen suffisant et une mise en balance adéquate entre les intérêts en jeu au regard des critères énoncés et mis en œuvre par elle dans les affaires relatives à la liberté d’expression
? (
Gözel et Özer c. Turquie
, n
os
43453/04 et 31098/05, §
64, 6
juillet 2010, et
Mart et autres c. Turquie
, n
o
57031/10, § 32, 19
mars 2019)
?